Psihologia diferentiala foloseste seturi instrumentale numeroase, metode specifice complexe. Validarea lor s-a realizat temporar si confera in cel mai inalt grad statutul de utilizare a numeroase secvente de instrumente psihodiagnostice care au fost utile in obiectivele psihologiei concrete. Prin toate acestea psihologia diferentiala a capatat un statut de necesitate potential contribuant si ameliorator al conditiei umane.

Observatia ca metoda de cercetare consta in urmarirea intentionata si inregistrarea exacta, sistematica a diferitelor manifestari comportamentale ale individului/grupului ca si a contextului situational al comportamentului. Este una dintre cele mai vechi metode de cercetare.

Experimentul, dupa Fraisse, nu este decat un mod de cunoastere. Greenwood considera experimentul o testare a ,, ipotezelor cauzale prin intelegerea unor situatii contrastante controlate”. Esenta experimentului in stiinta este data de capacitatea de a exercita control asupra variabilelor care influenteaza rezultatele experimentului ( Eysenck ). Exista experiment de laborator, experiment natural si experiment psihopedagogic.

Convorbirea este o discutie angajata intre cercetator si subiectul investigat, care presupune : relatia directa intre cercetator si subiect; schimbarea locurilor si rolurilor partenerilor; sinceritate deplina a subiectului, evitarea raspunsurilor incomplete, de fatada; existenta la subiect a unei oarecare capacitati de introspectie si autoanaliza; empatia si abilitatea cercetatorului in a obtine angajarea deplina si autentica a subiectului investigat. Convorbirea este considerata metoda cea mai complicata. Exista mai multe forme de convorbire: convorbire standardizata, semidirijata, spontana, psihanalitica etc.

Ca metoda de cercetare psihologica, ancheta presupune recoltarea sistematica a unor informatii despre viata psihica a unui individ sau a unui grup social, ca si interpretarea acestora in vederea desprinderii semnificatiei lor psihocomportamentale. Exista ancheta psihologica pe baza de chestionar si pe baza de interviu.

Metoda biografica vizeaza strangerea a cat mai multe informatii despre principalele evenimente parcurse de individ in existenta sa, despre relatiile prezente intre ele ca si despre semnificatia lor, in vederea cunoasterii istoriei personale a fiecarui individ, pentru stabilirea profilului personalitatii sale si pentru explicarea comportamentului actual al persoanei.

Metoda povestirilor de viata este o metoda complexa. Povestirile de viata sunt relatari ale unui subiect, incitat de cercetator, referitoare la o parte sau la intreaga sa experienta traita.

Analiza produselor activitatii, desene, creatii literare, constructii tehnice, rezolvari de probleme, etc., furnizeaza nenumarate informatii despre dinamica si nivelul de dezvoltare a capacitatilor psihice ale indivizilor.

Testul psihologic este o proba relativ scurta care permite cercetatorului strangerea unor informatii obiective despre subiect, pe baza carora sa se poata diagnostica nivelul dezvoltarii capacitatilor masurate si sa se poata formula un pronostic asupra evolutiei lui ulterioare. Orice test trebuie sa indeplineasca conditii de validitate, fidelitate, standardizare, etalonare. Exista teste psihologice individuale sau colective, verbale sau nonverbale, cu durata strict determinata sau cu durata la alegerea subiectului, teste de performanta, de personalitate, de comportament, etc.

DOMENIILE DE SUPORT ALE DEZVOLTARII PSIHOLOGIEI DIFERENTIALE:

v STUDIUL ACTIVITATII CREIERULUI

In secolul al XIX-lea studiul creierului a cunoscut un progres surprinzator. Paul Broca a localizat (in 1861) centrul limbajului in cortex, in urma unei autopsii facute pe un bolnav afazic (Leborgne). Tot in cortexul interesului ce a devenit arzator pentru problema localizarilor cerebrale s-au descoperit si localizat centrii motori de catre Fritsch si Hitzig. Pe de alta parte Wernike a descoperit centrii senzoriali ai limbajului. Ferrier a gasit centrul vederii. Aceste descoperiri au creat o avalansa de cercetari privind diferiti centri cerebrali responsabili de functionalitati psihice in esenta. Fenomenul nu este singular. Exista astfel de excese dupa fiecare descoperire mai socanta. In orice caz, astfel de localizari au generat o optica localicista, dar si una dezmembranta a imaginii activitatii psihice coordonate de creier. S-a nascut o adevarata idolatrie a functionalitatii singularizate a reactiilor si s-au conturat, dupa cum era firesc, controverse si opozitii privind aceasta opinie excesiv morfologista a psihicului. Ca efect pozitiv, s-a realizat o harta a creierului functional si ideea ca acesta are in gestiune caracteristicile activitatii psihice. Studiile ce au pus in evidenta faptul ca, in genere, functiile intelectuale nu au o localizare severa, au atras atentia asupra functiilor sintetiste si analiste ale activitatii nervoase superioare. Acestea s-au consolidat, mai ales, prin cercetarile asupra reflexelor conditionate efectuate de I.P. Pavlov, si apoi, prin studiile privind reflexele operante, cele prin care un caine vine si cere hrana fara nici un stimul care sa conditioneze asezarea lui in doua labe, pentru a obtine o recompensa alimentara. Totodata, s-a consolidat ideea ca lobii prefrontali, chiar daca opereaza relativ diferit in prelucrarile sintetiste intelectuale, prin lezarea oricaruia din ei se produc defrontalizari functionale, si, in consecinta, dereglari ale efortului intelectual. Au fost studiate si functiile cerebrale; cele ale corpilor striati, ale diencefalului ( Foerster si Gagel- Etudes de psychologie medicale), aspecte ale somnului si veghii, functiile hipotalamice (N. Demole, W. R. Hess). Aceste studii au fost efectuate in decursul secolului al XX-lea (in primele decade). Leziunile bazale cerebrale au pus foarte numeroase si, in fapt, cele mai complicate probleme ale determinarii functionale ale activitatii cerebrale. Problemele atentiei, memoriei, dar, mai ales, ale afectivitatii au inceput sa fie tot mai decodificate in acest context. Sherrington a realizat, printre primii, sinteze ce implicau ideea ca functiile encefalice sunt ierarhizate. S-a conturat ideea ca activitatea creierului are un rol important in reglarea afectiva, la baza sa, si ca dispune de reglarea intelectuala complexa ce tinde sa subordoneze functionalitatea emotionala in zonele sale inclusiv prin activitatea celor prefrontale si frontale.