d8i22iq
Un precedent al disocierii implicit-explicit l-ar putea constitui distinctia pe care filosoful G. Ryle o facea in 1949 intre doua tipuri de cunostinte: cunostinte procedurale (knowing how), cum ar fi cunostintele despre executarea unui comportament motor, de pilda, mersul biped, si cunostinte factuale despre evenimente particulare (knowing that). Ulterior, unul din fondatorii psihologiei cognitive, J. Bruner asimila primul tip de cunostinte unei modalitati mnezice fara reactualizare constienta, care circumscrie informatii ce schimba comportamentul organismului, abilitatile sale si regulile dupa care acesta opereaza, dar sunt inaccesibile in memorie ca si continuturi specifice. Al doilea tip de cunostinte postulat de Ryle era asimilat unei memorii cu reactualizare constienta, ce contine informatii despre fapte si evenimente.
Asa cum am aratat, memoria implicita desemneaza o modalitate mnezica neintentionata sau nonconstienta, in contrast cu memoria explicita care implica reactualizarea intentionata sau constienta a experientei anterioare. Memoria explicita este evaluata direct, prin teste de recunoastere si reproducere care solicita reactualizarea intentionata a informatiei despre un episod anterior (Schachter, 1992,1994). Testele care evalueaza memoria explicita sunt teste asociative, in care se ofera un indiciu suficient activarii unui continut mnezic (de pilda, indiciul noapte pentru tinta mnezica zi) si teste strategice, in care se ofera doar un punct de start al cautarii mnezice.
In testele implicite, memoria unui continut este inferata din modificari ale performantei determinate de expuneri anterioare ale continutului tinta. Testele implicite sunt de tip procedural, de evaluare a invatarii si retentiei abilitatilor senzorio-motorii (reguli si proceduri) si teste item-specifice, in care se investigheaza efectul retentiei unui item particular prezentat in faza de studiu asupra acuratetii sau vitezei de identificare a itemului in faza test. Testele item-specifice pot fi perceptuale sau conceptuale, in acestea din urma tinta nefiind repetata, ci amorsata de oferirea unor indicii semantice (Moscovitch, 1994). Din aceasta categorie de teste, semnificative sunt sarcinile de completare a fragmentului lexical (word fragment completion) in care subiectului i se ofera o lista de cuvinte in faza de studiu, fiind solicitat ulterior sa completeze o lista de fragmente lexicale, adica fie fragmente de cuvinte, fie radacini lexicale formate din primele trei litere ale unui cuvant, cu primele cuvinte care ii vin in minte. Faptul ca subiectul completeaza radacinile lexicale mai ales cu cuvinte din lista de studiu este considerat ca efect de amorsa al repetitiei sau amorsaj direct (Graf, Mandler & Haden, 1982; Tulving, Schacter & Stark, 1982; Warrington & Weiskrantz, 1974; Schachter & Church, 1992). Amorsajul este forma de memorie implicita studiata cel mai extensiv. Disocierea amorsajului de performantele mnezice explicite se bazeaza si pe faptul ca primul are o rata de degradare (decrement) mai redusa fata de memoria explicita. Alaturi de proba sus mentionata in evaluuarea amorsajului sunt frecvent utilizate sarcina de decizie lexicala si identificarea perceptuala.

In testul de decizie lexicala (Forbach, Stanners & Hochhans, 1974; Scarbarough, Gerrord & Cortese, 1979; Jacoby, 1992; Tobossi, 1992), subiectii sunt solicitati sa stabileasca daca un sir particular de litere constituie sau nu un cuvant cu sens; amorsajul este reflectat prin scaderea timpului de atentie alocat deciziei lexicale la cea de-a doua prezentare a sirului de litere comparativ cu prima.
Pentru identificarea perceptuala, denumita si identificare tahistoscopica sau test de identificare a cuvantului (Feustel, Shiffrin & Salasoo, 1983; Jacoby & Dallas, 1981; Neisser, 1954; Perruchet & Baveaux, 1989; Whiterspoon & Moschovitch, 1989), subiectilor li se expun diversi stimuli (cuvinte, imagini) pentru durate scurte de timp (aprox. 30 ms) solicitandu-li-se sa-i identifice si sa-i numeasca. Amorsajul in aceasta proba este indicat de sporirea acuratetei cu care subiectii identifica stimulii recent expusi comparativ cu cei nou introdusi sau de scaderea duratei de expunere necesara pentru a identifica stimulii anterior prezentati.
Rezultatele investigatiilor experimentale au relevat numeroase disocieri dintre memoria explicita si implicita. S-a observat, de pilda, ca adancimea procesarii (Craik & Lockhart, 1972) favorizeaza memoria explicita, dar nu si pe cea implicita; de pilda, procesarea semantica a unui cuvant vs procesarea caracteristicilor sale vizuale sau fonologice determina cresterea performantei in teste de reproducere libera, dar nu influenteaza amorsajul direct. Acest fapt a fost explicat prin predominanta procesarilor ascendente in performanta mnezica implicita, respectiv, a procesarilor descendente in performanta mnezica explicita (Morris, Bransford & Francks, 1977). Relatia dintre procesarile semantice si amorsaj a fost investigata si in experimente care au aratat ca figurile geometrice care denota obiecte imposibile nu sustin efecte mnezice implicite cum ar fi amorsajul (Cooper et al, 1992). Experimentul a presupus expunerea unor figuri geometrice posibile sau imposibile in spatiul fizic real. Sarcina de memorie explicita consta in recunoasterea explicita a figurii in faza test. Sarcina de memorie implicita presupunea expunerea rapida (<50 ms) a figurilor in faza de invatare si solicitarea unei reguli invatate implicit (referitoare la posibilitate vs imposibilitate structurala). In chip foarte interesant, amorsajul a fost obtinut in cazul obiectelor posibile, dar nu si al obiectelor imposibile. Amorsajul figurilor care denotau obiecte posibile nu a fost accentuat de relationarea semantica a reprezentarii obiectelor cu informatii anterioare (conditie favorabila memoriei explicite), dar favorizarea codarii particularitatilor structurale prin concentrarea asupra unor elemente sau relatii structurale a favorizat amorsajul. Concluzia studiului a fost ca amorsajul este independent de procesarile semantice esentiale in memoria explicita si ca ar depinde de formarea unei reprezentari structurale globale care nu poate fi elaborata in cazul obiectelor imposibile.
Exista si studii care au investigat specializarea emisferica a amorsajului (Marsolek, Kosslyn & Squire, 1992). Intr-o sarcina de completare a radacinilor lexicale, listele de radacini au fost prezentate in hemicampul stang (emisfera dreapta) sau in hemicampul drept (emisfera stanga). Radacinile erau ortografiate cu majuscule sau miniscule, respectandu-se corespondenta invatare-test (de pilda, ortografiere cu majuscule atat in faza de invatare, cat si in faza test) sau incalcandu-se aceasta corespondenta. Din nou surprinzator, s-a observat ca amorsajul este redus de ortografierea disimilara din faza de invatare fata de faza test (de pilda, cuvinte ortografiate cu majuscule, radacini ortografiate cu minuscule) doar in cazul in care radacinile sunt prezentate in hemicampul stang. Deci, doar procesarile subiacente amorsajului executate in emisfera dreapta ar fi dependente de inputul senzorial. Autorii considera ca in emisfera dreapta sunt calculate reprezentarile vizuale si fonologice ale cuvintelor, iar in emisfera stanga exista un subsistem care calculeaza reprezentarile semantice ale cuvintelor. Asa s-ar explica influenta nefavorabila a schimbarii trasaturilor inputului senzorial in faza test asupra amorsajului mediat de emisfera dreapta.
Cadrul general al unei abordari neurocognitive a sistemelor mnezice ar putea fi oferit de distinctia pe care J.D.E. Gabrieli o face intre memoria explicita care necesita un nivel marcat de solicitare neuronala fata de memoria implicita. Studiile neuroimagistice par sa sprijine acest criteriu, indicand ca memoria implicita se asociaza de cele mai multe ori cu o reducere a activarii in diferite zone cerebrale (Schachter & Buckner, 1998). De pilda, amorsajul conceptual se asociaza atat la subiectii sanatosi, cat si la pacientii amnezici cu o reducere a activarii in zonele prefrontale stangi (Demb et al, 1996). Consecvent cu aceste date, L. Weiskrantz considera amorsajul ca si caracteristica a populatiei neuronale generale, a tuturor cailor din sistemul nervos central, in timp ce memoria explicita ar depinde de un fenomen neuronal esential ce s-ar putea produce numai la nivelul jonctiunilor ganglionare ce au o masa neuronala critica (Weiskrantz, 1990).
Va propunem un exercitiu simplu: incercati sa inlocuiti conceptul de "jonctiune neuronala" din teoria lui L. Weiskrantz cu acela de sistem cerebral. Va rezulta ca, sa zicem, memoria explicita depinde de un sistem anume (de pilda, hipocampul), in timp ce amorsajul este un proces mai distribuit, sa presupunem deocamdata, ca in zonele neocorticale. De ce ar fi asa? Se stie ca amorsajul este dependent de modalitatea senzoriala. Ca atare, este intuitiv sa consideram ca el este o functie a zonelor corticale unimodale, care proceseaza un singur tip de input. Prin contrast, memoria explicita presupune procesarea mai multor tipuri de inputuri. Si in acest caz, ni se pare plauzibil sa argumentam ca memoria explicita trebuie sa depinda de sisteme din creier care pot procesa inputuri polimodale. Astfel de sisteme se numesc sisteme supramodale (Fox, 1996), iar hipocampul, cu care vom relationa memoria episodica si reactualizarea explicita in modelul nostru, este prototipul acestor sisteme cerebrale supramodale.
Abordari alternative ipotezei sistemelor mnezice multiple considera ca exista un sistem mnezic unic si ca performanta mnezica depinde de gradul in care procesarile executate in timpul fazei de studiu coincid cu cele din faza test -; teoria transferului de proceduri similare (Craik 1983; Graf & Mandler, 1984; Jacoby, 1983; Roediger, 1990). Asumptia fundamentala a acestei teorii afirma ca: testele de memorie sunt sustinute de o mare varitate de procese, iar disociatiile dintre aceste probe reflecta tocmai operarea a diferite procese. Modelul teoretic intalnit adesea in literatura de specialitate sub eticheta de teoria procesarii este sustinut de patru ipoteze. Prima dintre acestea sustine ca testele de memorie beneficiaza de gradul in care operatiile cognitive reclamate de test recapituleaza pe cele angajate in faza de achizitie. Cea de-a doua teza considera ca testele explicite si cele implicite, in mod caracteristic (dar nu obligatoriu), reclama diferite operatii de reactualizare si, in consecinta, beneficiaza de rezultatele unor tipuri distincte de procesare care intervin pe durata achizitiei. A treia ipoteza pretinde ca testele explicite extrag intelesul conceptelor pe seama unei prelucrari semantice a acestora. A patra si ultima ipoteza sustine ca cele mai multe teste implicite sunt puternic sustinute de suprapunerea operatiilor perceptuale antrenate in cele doua faze, studiu si test. Ca atare, testele implicite par sa reflecte mai degraba o forma perceptuala de memorie, ele fiind foarte sensibile la manipulari ce produc schimbari de suprafata ale itemilor.
Exista autori care sustin ca disocierea implicit-explicit ar putea fi proiectata intr-o arhitectura cognitiva cu doua sisteme mnezice. Este interesant aici sa remarcam o discrepanta derivata din tipul de argumente invocate. Teoriile care se sprijina pe date de la nivel celular, considera ca se poate sustine existenta unui sistem mnezic ce se bazeaza pe o codare relationala (asociativa) si asigura generalitatea comportamentului; continuturile din acest sistem mnezic sunt flexibile, pot fi activate de modele partiale si sustin inferente categoriale. Continuturile informationale din cel de-al doilea sistem mnezic sunt specifice si inflexibile, pot fi activate numai de inputuri identice (nu si de modele de activare similare sau partiale), in contexte foarte apropiate de cele in care au fost achizitionate (Eichenbaum, 1992). De cealalta parte, autorii care dispun de argumente din studiile neuroimagistice sustin ca creierul dispune de un sistem mnezic ce conserva variabilitatea episodica, cu reguli de activare specificata (memorie episodica) si de un sistem mnezic ce permite extragerea regularitatilor dintre episoade pe baza unor criterii computationale diferite solicitate de situatia curenta (memorie semantica) (Sherry & Schachter, 1987). Ambele tipuri de modele accepta existenta unui sistem mnezic episodic si a unuia semantic, dar difera prin trasaturile functionale stabilite in cazul celor doua sisteme (regula de activare specificata sau specificabila, care poate suporta un calcul de similaritate).
Am prezentat aceste modele pentru a ilustra tendinta de a asimila disocierea implicit-explicit la sistemele mnezice episodic si semantic (Tulving, 1987). Vom vedea ca modelarile sistemelor mnezice care pornesc mai ales de la date neurobiologice dispun de suficiente argumente numai pentru validarea neuronala a unui sistem mnezic episodic si a unuia semantic. In cazul sistemului episodic se poate argumenta neuronal si modalitatea specifica de codare (a doua conditie de validare a unui sistem mnezic). In acest cadru, vom incerca sa aratam ca memoria semantica, modalitatile explicita si implicita pot fi proiectate intr-o arhitectura neurocognitiva cu un singur sistem mnezic.