Istoria recenta a sociologiei sta marturie pentru afirmarea a doua categorii de cercetatori. Chiar daca cele doua categorii nu sunt opuse sau divergente, in orice caz se « intalnesc » destul de rar si atunci mai ales pentru a se critica reciproc. Pe de o parte este vorba de sociologii preocupati sa formuleze generalizari teoretice si sa anticipeze asupra evenimentelor implicatii practice. Interesul lor este predominant teoretic, problematica identificata si investigata este un pre-text al desfasurarilor teoretice cautate cu insistenta. c7s11sg
In consecinta, una din problemele metodologice principale consta in convertirea postulatelor fundamentale ale unei teorii sociologice luate ca referinta in principii metodologice care ghideaza modul de raportare a cercetatorului la realitatea sociala si strategiile teoretico-normative de abordare a aspectelor empirice ale realitatii sociale.
Metodologia stiintifica teoriei structural-functionaliste s-a identificat in mare parte cu empirismul si pozitivismul, generand un veritabil decalaj intre structura sa conceptuala abstracta si nevoile operationale ale demersurilor de cercetare empirica. Metodele functionala, structurala, empirica sunt metode de abordare teoretica si explicativa, analizate ca atare intr-o epistemologie a stiintelor sociale. Ele nu sunt metode propriu-zis de cercetare, adica de colectare, prelucrare si interpretare a datelor empirice, asa cum sunt dezvoltate in metodologia cercetarii sociologice.
Dimensiunea teoretica a metodologiei sociologice poate fi inteleasa ca o metateorie elaborata din punctul de vedere al modului si necesitatilor de abordare empirica a fenomenelor, proceselor sau faptelor sociale.
In acest sens se vizeaza : a) fundamentele cognitive teoretice ale raportarii cercetatorului la realitatea sociala ; b) logica formularii ipotezelor sau modelelor ipotetice cu valoare operationala testabila ; c) logica analizei si constructiei teoretice pe baza rezultatelor cercetarii empirice.

1.1 Implicatii normative ale metodologiei :

O alta ipostaza a metodologiei este de tip tehnico-metodic si normativ. Demersurile tehnico-metodice se concretizeaza in urmatoarele actiuni : a) Inventarierea si definirea metodelor de colectare a datelor empirice ; b) Specificarea tehnicilor aplicative ale fiecarei metode ; c) Identificarea modalitatilor de operationalizare a conceptelor ; d) Definirea cailor sau tehnicilor de masurare sociala a variabilitatii datelor empirice; e) Specificarea tehnicilor de investigare, ordonare si prelucrare a datelor; f) Caracterizarea semnificatiilor calitative si/sau cantitative ale datelor prelucrate in vederea ipotezelor si eventualei reconstructii a modelelor ipotetice; g) Identificarea modului optim de utilizare a tehnicilor de colectare, prelucrare si semnificare a datelor empirice.

In locul orientarilor divergente, vom pleda pentru o constructie a dimensiunii tehnico-metodice a metodologiei cercetarii sociologice in care accentul sa fie pus pe : a) diversificarea ipotezelor sau metodelor ipotetice cu valoare explicativa aplicabile unuia si aceluiasi domeniu al realitatii sociale ; b) corelarea si integrarea modelelor ipotetice validate empiric in constructii teoretice mai cuprinzatoare, in asa fel incat sa se stabileasca circuite informetionale intense intre teoria generala, teoriile cu rang mediu de generalitate sau teoriile partiabile aplicabile la o problema particulara sau la un segment al realitatii sociale ; c) existenta unor multiple posibilitati de operationalizare a conceptelor teoretice ; d) desfasurarea unor observatii variate : participate sau/si neparticipate, transversale sau longitudinale, cu participarea sau fara implicarea actorilor sociali investigati in asa fel incat sa se ajunga la ceea ce Marx numea candva « un Mont Blanc de fapte » ; e) extinderea posibilitatilor ca un numar mai mare de observatori sa analizeze una si aceeasi problema sociala sau unul si acelasi segment al realitatii, ca o conditie a cresterii veridicitatii ; f) considerarea complementaritatii diferitelor metode de investigare.