Inca din ultimele stadii ale perioadei senzomotorii, copilul este capabil sa imite unele cuvinte si sa le atribuie o semnificatie globala dar abia spre sfarsitul celui de-al doilea an incepe dobandirea sistematica a limbajului. x8l8ll
Or, atat observarea directa a copilului, cat si analiza unor tulburari de limbaj demonstreaza ca folosirea sistemului de semne verbale se datoreaza exercitarii unei “functiuni simbolice” mai generale, a carei proprietate este ca permite reprezentarea realului, prin intermediul unor semnificanti, diferiti de lucrurile semnificate.
Trebuie sa deosebim, in adevar, simboluri si semne, pe, iar capatul vizibil al unui obiect aproape in intregime ascuns este pentru de o parte, de indici sau semnale pe de alta parte. Nu numai intreaga gandire, dar intreaga activitate cognitiva si motorie de la perceptie si deprindere pana la gandirea conceptuala si reflexiva, consta in a lega semnificatii, iar orice semnificatie presupune un raport intre semnificant si o realitate semnificata. Numai ca in cazul indiciului semnificantul constituie un o parte sau un aspect obiectiv al acesta semnificantului, sau este legat de printr-o legatura de la cauza la efect: urmele de pe zapada sunt pentru vanatori indicii ale vanatului sugar indiciul prezentei acestui obiect. De asemenea semnalul chiar cel provocat in mod artificial de experimenator, constituie pentru subiect un simplu aspect partial al evenimentului pe care el il anunta(intr-o conduita conditionata, semnalul este perceput ca un antecedent obiectiv). Dimpotriva simbolul si semnul implica o diferentiere din punctul de vedere al subiectului insusi intre semnificant si semnificat: pentru un copil care in joaca isi hraneste papusile o pietricica simbolizand o bomboana este in mod constient admisa ca simbolizand , iar bomboana ca fiind simbolizata; iar cand, acelasi copil considera ca prin “aderenta semnului”, un nume ca inerent lucrului denumit, totusi el priveste acest nume ca un semnificant, chiar daca face din el un fel de eticheta, atribuita substantionist obiectului desemnat.
Sa precizam de asemenea ca dupa uzul lingvistilor, care e util in psihologie, un simbol se defineste ca fiind ceva ce implica o legatura de asemanare intre semnificant si semnificat, in timp ce semnul este “arbitrar” si se bazeaza neaparat pe o conventie. Pentru a se constitui, semnul pretinde deci viata sociala, in timp ce simbolul poate fi elaborat chiar si de un individ singur (ca in jocul copiilor mici). Se intelege de altfel ca simbolurile pot fi socializate, un simbol colectiv fiind, in acest caz , un semisemn si un semisimbol; un semn pur este, dimpotriva, intotdeauna colectiv.
Acestea fiind zise este important sa constatam ca, la copil achizitionarea, deci a sistemului de semne colective, coincide cu formarea simbolului, adica a sistemului de semnificanti individuali. Jocul primitiv este un simplu joc de exercitiu, iar adevaratul simbol incepe abia atunci cand un obiect sau un gest reprezinta pentru subiectul insusi altceva decat datele perceptibile.
Geneza simbolului individual se explica prin dezvoltarea imitatiei. In timpul perioadei senzomotorii, imitatia nu este decat o prelungire a acomodarii, proprii semnelor de asimilare: cand stie sa execute un gest, subiectul care percepe o miscare analoaga (a altei persoane sau a lucrurilor) o asimileaza cu miscarea sa, iar aceasta asimilare, fiind tot atat motorie cat si perceptiva, declanseaza schema proprie. In continuare, noul model provoaca un raspuns asimilator analog, dar in acest caz, schema activata este acomodata particularitatilor noi; in stadiul al saselea, aceasta acomodare imitativa devine posibila chiar dupa scurgerea unui timp, ceea ce anticipa reprezentarea. Din potriva imitatia reprezentativa, propriu-zisa, nu apare decat la nivelul jocului simbolic, deoarece, ca si acesta presupune imagine. Dar este, oare, imaginea, cauza sau efectul acestei interiorizari a mecanismului imitativ? Imaginea mentala nu este un fapt primar, cum a afirmat mult timp asociationismul: ea este, ca si imitatia insasi, o acomodare a schemelor senzoriomotorii, adica o copie activa si nu o urma sau un reziduu senzoriala al obiectelor percepute. Ea este, deci, o imitatie interioara si o continuare a acomodarii schemelor proprii a activitatii perceptive(in pozitie cu perceptia ca atare), dupa cum imitatia exterioara, de la nivelele precedente, este o continuare a acomodarii schemelor senzomotorii(ce se afla tocmai la originea activitatii perceptive insasi).
Formarea simbolului poate fi explicata acum astfel: imitarea amanata, adica o acomodare prelungita in schite imitative, furnizeaza semnificanti, pe care jocul sau inteligenta le aplica unor semnificati diversi, dupa modurile de asimilare libera sau adaptata ce caracterizeaza aceste conduite. Jocul simbolic implica, astfel, intotdeauna, un element de imitare, functionand ca semnificant, iar inteligenta la inceputurile sale, utilizeaza, de asemenea, imaginea, cu titlul de simbol sau de semnificant.
Se inteleg asadar, de ce limbajul (care se invata, de altfel, si el, prin imitare, dar printr-o imitare a unor semne date de-a gata, in timp ce imitarea formelor etc. furnizeaza pur si simplu materia semnificanta a simbolismului individual) se dobandeste in aceeasi perioada, in care se constituie simbolul: folosirea semnelor ca simboluri presupune aceasta aptitudine -; cu totul noua, in pozitie cu conduitele senzomotorii - ce consta in a reprezenta ceva prin altceva. Putem aplica, deci, copilului, acea notiune de ”functiune simbolica” generala, cu ajutorul careea sau emis uneori ipoteze in legatura cu afazia, deoarece tocmai formarea unui asemenea mecanism ar caracteriza, pe scurt, aparitia simultana a imitatiei reprezentative, a jocului simbolic, a reprezentarii imagistice, cat si a gandirii verbale.
In concluzie, gandirea in stadiul ei de formare fiind o continuare a inteligentei senzomotorii, porneste de la diferentierea semnificantilor si semnificatilor si se sprijina, deci, in acelasi timp pe inventarea simbolurilor si pe descoperirea semnelor. Deci, se intelege de la sine, cu cat un copil este mai mic, cu atat sistemul acestor semne colective, oferite de-a gata, ii va fi mai neindestulator, deoarece aceste semne verbale partial inaccesibile si greu de dominat vor fi mult timp inapte sa exprime individualul asupra caruia subiectul devine centrat.