t6x8xy
Mult s-a scris dar putin se cunoaste despre aceasta afectiune care produce atatea lacrimi copiilor, face sa sufere mamele si releva ineficienta medicilor (Davidson, 1950, afirmatie care, din pacate, isi mai pastreaza valabilitatea si astazi).
Stigmatizandu-l pe copil, prezenta enurezisului este, in primul rand, o sursa necontenita de stress, disconfort si nefericire. Faptul se repercuta negativ asupra randamentului scolar, comportamentului si adaptarii acestuia in familie si in grupul de copii. Sentimentul inferioritatii si nemultumirea legata de prezenta infirmitatii, teama de a nu fi descoperit de colegi, batjocora cu care acestia il trateaza, restrictiile impuse in privinta plecarii in tabere si a participarii totale la viata colectivului, se constituie si ele in factori nevrotigeni, care contribuie atat la intretinerea tulburarii enuretice, cat si la inadaptarea copilului, perturband dezvoltarea caracterului si a personalitatii. Persistand ani in sir, enurezisul ajunge, astfel, sa-si puna amprenta asupra intregii existente a individului, care, devenit adult, va purta cu sine povara suferintelor si umilintelor din copilarie.
Prezenta unui copil enuretic are un efect intens negativ si asupra membrilor familiei, sau a colectivitatii in care traieste copilul. Constituind un important motiv de surmenaj, nemultumire si conflicte generate de grijile in plus pe care le impune (dormit separat, sculat noapte de noapte, spalat, refuzul de a fi primit in colectivitate), ca si atitudinea contradictorie a celor care-l inconjoara (parinti, educatori) fata de boala si bolnav, enureticul se plaseaza ca un factor perturbator al echilibrului microgrupului in care traieste si a relatiilor sale cu acesta, intrand intr-un cerc vicios, dezavantajos pentru ambele parti.
1. Definitie
In literatura de specialitate exista numeroase definitii ale enurezisului. Cei mai multi autori il definesc ca fiind o “tulburare caracterizata printr-o mictiune involuntara, diurna si nocturna, anormala tinand seama de varsta mentala a copilului si care nu este legata de controlul vezical de origine neurologica, crizelor epileptice, sau de o anomalie organica a tractului urinar’’ (CIM 10).

Se considera "normal"ca nou -;nascutul, sugarul, copilul mic pana la 4 -5 ani sa aiba “in mod fiziologic’’ pierderi de urina nocturne sau diurne, date de imaturitatea in dezvoltarea sistemului nervos care, pe parcurs, se corecteaza si se instaleaza controlul voluntar al mictiunii (Rutter, 1982). Este "enuretic" copilul care pierde urina in somn dupa varsta de 5 -;6 ani, sau care prezinta mictiuni involuntare in timpul zilei (in D S M IV, care cuprinde punctul de vedere oficial S.U.A., psihiatrii americani considera varsta limita de instalare a controlului sfincterian urinar de 5 ani la fetite si 6 ani la baieti).
Dobandirea controlului voluntar al eliminarii urinei este un proces complex, caruia Muellner (1960) ii descrie patru etape: constientizarea senzatiei de vezica plina, insusirea posibilitatii de a retine sau amana mictiunea, stapanirea capacitatii de a urina la voluntar cand vezica este plina, realizarea actului mictional voluntar si in conditii in care vezica nu este complet plina (Bullock, Bibley, Whitaker, 1989).
Controlul voluntar al mictiuni apare la varste diferite. Majoritatea copiilor nu incep sa-si exercite controlul voluntar asupra mictiunii diurne inainte de 18-24 de luni, iar controlul nocturn nu apare net decat intre 2-3 ani. Chiar la copiii care au castigat controlul se pot observa uneori, inca 2-3 ani, accidentale mictiuni involuntare (mai ales daca au baut lichide mai multe, daca au fost foarte agitati, sau preocupati de joaca), dar acestea se intampla foarte rar. Daca se produc mai des este vorba, probabil, o malformatie urinara. Mictiunea fiind un act constient, controlul constient poate sa intarzie (Bemrmam, Vaugham, Nelson, 1987).
2. Frecventa
Enurezisul este intalnit la ambele sexe si se apreciaza ca "procentul copiilor cu aceasta meteahna in tara noastra este de 12-15% din numarul total al acestora" (Milea, 1988). Exista si alte statistici care dau alte procente (alte tari) intre 5 si 35%. In S.U.A. exista un procent patru milioane de enuretici, dintre care un milion sunt adolescenti si adulti
Cele mai multe cercetari arata ca baietii sunt de aproximativ doua ori mai frecvent afectati decat fetele. In 75% din cazuri exista antecedente familiale de enurezis la parinti, sau rude apropiate. Pe la varsta de 5 ani, 14% dintre baieti si fete prezinta cel putin o emisie involuntara de urina pe luna. La varsta de 14 ani 1% dintre baieti si 0,5% dintre fete raman enuretici (majoritatea, in exclusivitate noaptea).
3. Aspect clinic
Enurezisul primar este cel mai frecvent intalnit (75-80% din cazuri, dupa Paule 1969) (Bullock, 1989). Este definit ca o stare de neinsusire a controlului sfincterian, tulburarea fiind de la nastere, ca o continuare a perioadei fiziologice de incontinenta. Enurezisul secundar apare dupa o perioada de cel putin un an (DSM IV, 1994), in care copilul a prezentat control sfincterian urinar. Enurezisul secundar este considerat a fi forma nevrotica (inclus in nevrozele posibil monosimptomatice ale scolarului mic, dupa unii autori), fiind expresia clinica a unor stari conflictuale ale copilului, care nu au fost neutralizate prin mobilizarea mecanismelor psihologice de aparare). Uneori, tulburarea are un caracter complex, conturand tabloul unei adevarate stari nevrotice, alaturi de enurezis fiind prezente si alte manifestari, secundare starii de conflictualitate intrapsihica: pavor nocturn, automatism ambulator nocturn, deprinderi nevrotice, balbism, labilitate emotionala, neliniste psiho-motorie, irascibilitate, dispozitie depresiva, insomnii si tulburari alimentare (Ionescu, 1993). Enurezisul este considerat nevrotic atunci cand apare in afara unor conditii organice determinante si in prezenta unui factor psihotraumatizant decelabil. La adolescent se insoteste de aparitia semnelor generale de nevroza, cu tendinta la structurare prevalenta a personalitatii
In raport cu perioada de somn, sau de veghe, in care se produce pierderea de urina, se delimiteaza: enurezisul nocturn (hipnic), enurezisul diurn, forma mixta.
Enurezisul nocturn apare in cursul somnului si se intalneste cel mai frecvent (60% din cazuri) (DSM IV). Punctul central al tulburarilor functionale care duc la lipsa de "stapanire si control ’’ al sfincterelor intern si extern este vezica urinara, legata de rinichi prin uretere si care se continua la exterior prin uretra . Rolul vezicii urinare este de a acumula urina pana la o anumita limita (250-400 ml) si a o elimina periodic. In mod normal, urina eliminata in timpul noptii reprezinta numai o treime din cea acumulata in 24 de ore. S-a constatat ca la copiii enuretici cantitatea cea mai mare de urina se elimina noaptea. In plus, discontrolul sfincterian urinar nocturn pare sa fie intretinut de prezenta unor anomalii ale fundului vezical (aspect concav) similare cu al copilului de varsta mai mica.
Enurezisul diurn este prezent doar la 3% din cazuri. De cele mai multe ori enurezisul diurn nu presupune o golire completa a vezici urinare, ci doar a unor cantitati mici. Copilul simte o placere deosebita in a-si declansa voit aceasta evacuare si in a o reprima de indata ce se produce (Stoudemire, 1990).
Forma mixta a enurezisului este intalnita la aproape 40% din totalul enureticilor.
In ceea ce priveste frecventa si ritmul mictiunilor involuntare, se disting: enurezisul continuu, in care tulburarea este prezenta noapte de noapte si chiar de mai multe ori in intervalul dintre seara si dimineata.; enurezisul intermitent, daca noptile in care are emisiuni de urina alterneaza cu cele in care copilul nu se uda.; enurezisul periodic, care apare in salve grupate, despartite de intervale libere si relativ lungi.; enurezisul sporadic, apare din cand in cand, ca accident secundar si aparent intamplator (Milea, 1988).
4.Etiopatogenie
Tulburarea apare, de obicei, la copii cu intarziere in aparitia controlului sfincterian, cu antecedente de suferinta perinatala, cu trasaturi de personalitate anxios-fobice, senzitive, sau instabile. Etiopatogenetic se discuta problemele care tin de somn (somnul exagerat profund, sau dimpotriva, superficial -Pierce si colab. in 1978 au aratat ca enurezisul survine, de regula, in stadiile hipersincronizate ale somnului lent, profund).
Aproximativ 45% din toti copiii cu enurezis au o ruda biologica de gradul intai care are, sau a avut tulburarea. Factorul ereditar are un anumit rol in aparitia enurezisului, dar forma acestuia, frecventa, evolutia sunt in corelatie cu existenta unor factori de mediu improprii, cu antecedente personale patologice si cu unele trasaturi ale personalitatii copilului.
Alte opinii sustin nedezvoltarea structurilor (vezica infantiloida, cresterea sensibilitatii receptorilor vezicali), deficitul de inhibitie in procesul mictional, infectiile urinare (se pare ca nu sunt insa cauze, ci consecinte ale enurezei prin staza), hipotonia si malfunctia -; cuduri, dilatari ureterale (sunt tot consecinte), dereglarile endocrine, greselile in educatia sfincteriana (inceputa devreme, cu severitate, sau dimpotriva dezinteres, lasand copilul neschimbat, fara senzatia de bine si curat), traume psihice diverse, beneficiu secundar, caracterul epileptic (crize grand-mal produse in somn sau vegetative), suferinte cerebrale (disfunctie pe rinencefal, care raspunde de controlul comportamentelor emotionale si vegetative), spina bifida (S. Milea, 1998).
Copiii abandonati, crescuti in unitati de ocrotire sunt supusi multor neajunsuri, suferinte, frustrari, ceea ce determina si cresterea impresionanta a cazurilor de enurezis in aceste colectivitati (conflicte cu copiii mai mari din grupa care ii obliga pe cei mici sa le faca diverse servicii, copii care dorm in acelas pat, ingrijitoare care ii pedepsesc dupa episoadele enuretice, lipsa unui schimb de recompense, carentele afective, copii care nu sunt schimbati la timp).
5. Diagnostic pozitiv
Diagnosticul de enurezis nocturn se pune pe baza datelor anamnestice, clinice, psihologice, electroencefalografice, numai dupa ce s-a exclus prezenta unui factor organic posibil declansator, sau suprapus (prin examenul sumar de urina, urocultura, examinari coproparazitologice repetate, glicemie, densitatea urinei, evaluarea capacitatii vezicale spontane, diureza diurna, nocturna si pe 24 de ore, iar unde contextul clinic sugereaza, examinari paraclinice pentru evidentierea eventualului substrat organic: cistourografie, ecografie, pielografie, urografie, etc.). Examinarile de laborator sunt individualizate in functie de problemele ridicate de fiecare caz in parte.
Examenul psihiatric Copii cu enureza au complexe de inferioritate sau fac nevroza reactiva manifestata prin anxietate, irascibilitate, instabilitate psihica si intelectuala (cu dificultati la invatatura, lipsa de perseverenta, agresivitate crescuta, tulburari de comportament pana la delincventa). Uneori parinti (cu deosebire mama) prezinta, de asemenea, nevroza reactiva. Aceste elemente nu trebuie neglijate; pentru vindecarea bolnavului trebuie asigurata, pe langa colaborarea cu copilul, intelegerea si sprijinul parintilor si o viata familiala normala.
Examenul somatic si neurologic au in vedere evidentierea infectiilor urinare, anomaliilor de conformatie si functie a vezici urinare, colului vezical, uretrei si columului montanum, calculilor vezicali, leziunilor innascute, sau castigate ale maduvei spinari si nervilor periferici, ai epilepsiei, diabetului si, in general, al tuturor afectiunilor care pot afecta direct, sau indirect, mictiunea (Mui, 1994).
6. Diagnostic in conformitate cu criteriile actuale acceptate pe plan mondial (I.C.D 10 si DSM IV)
Conform criteriilor de diagnostic acceptate pe plan mondial, elementul esential al tulburarii il constituie emisia repetata, involuntara, sau intentionata de urina, in timpul noptii, sau al zilei, in pat sau in pantaloni, dupa o etate la care continenta este de asteptat (DSM IV). Pentru a pune diagnosticul, trebuie sa fie excluse cauzele somatice. Tulburarea este definita oarecum arbitrar prin cel putin doua astfel de evenimente pe luna, pentru copii intre cinci si sase ani si prin cel putin un astfel de eveniment pe luna, pentru copii mai mari. In cele mai multe cazuri de enurezis functional, copilul se desteapta din somn fara nici o amintire despre vreun vis si despre faptul ca a urinat. De regula, perturbarea survine in cursul primei treimi a noptii. In putine cazuri evacuarea vezicii are loc in timpul stadiului de miscare oculara rapida (REM) a somnului, si in astfel de cazuri copilul isi poate aminti un vis care implica actul urinarii (Barry, 1990). Desi majoritatea copiilor cu enurezis functional, nu au o tulburare mentala consistenta, prevalenta tulburarilor mentale coexistente este mai mare la cei cu enurezis functional, decat la populatia generala.
Conform DSM IV (1994), enurezisul poate fi o stare monosimptomatica, sau poate fi asociat cu o paleta mai larga de tulburari emotionale si comportamentale. In ultimul caz, exista incertitudini privind mecanismele implicate in aceasta asociere. Problemele emotionale pot aparea ca o consecinta secundara a disconfortului sau stigmatului cauzat de enurezis, acesta putand fi si parte a altor tulburari psihiatrice. Uneori atat enurezisul, cat si tulburarea emotional - comportamentala pot aparea simultan, datorita unor factori etiologici corelati. Nu exista nici o modalitate absoluta si neambigua de a decide intre aceste alternative pentru cazurile individuale, iar diagnosticul trebuie pus in functie de tipul de perturbare (enurezisul, sau problema emotional-comportamentala) care constituie problema principala.
Indreptar diagnostic. Nu exista o linie de demarcatie clara intre tulburarea de tip enurezis si limitele normale corespunzatoare varstei de achizitie a controlului sfincterian vezical. Totusi, enurezisul nu trebuie diagnosticat la copii sub 5 ani pentru baieti si 6 ani pentru fetite, sau cu varsta mentala sub 4 ani. Daca enurezisul este asociat cu alta tulburare emotionala, sau comportamentala, aceasta trebuie sa constituie diagnosticul principal numai daca emisiunea voluntara de urina apare de cateva ori pe saptamana si daca si alte simptome manifesta o covariatie temporala cu enurezisul. Enurezisul apare uneori in asociatie cu encoprezisul; in acest caz trebuie diagnosticat.
Uneori, copiii dezvolta un enurezis tranzitoriu ca rezultat al cistitei, sau poliuriei diabetice. Aceasta nu constituie o explicatie suficienta pentru un enurezis care persista dupa vindecarea infectiei, sau dupa ce poliuria a fost adusa sub control. Nu rareori, o cistita poate fi secundata unui enurezis, prin ascensiunea infectiei pe tractul urinar, ca rezultat al faptului ca pacientul este ud (valabil mai ales pentru fetite) (DSM IV).
7. Tratament
Sunt contraindicate metodele brutale, generand durere, sau teama cum ar fi: injectiile epidurale sau suprapubiene, pedepse fizice sau morale, trezirile nocturne, restrictiile de lichide sau sare, pedepsele de orice fel, bataia, obligarea copilului sa spele lenjeria. Se recomanda, in schimb, incurajarea copilului, crearea unui climat securizant cu rezolvarea conflictelor existente, calendar cu cruciulite, recompense, gimnastica mictionala, evitarea consumului de excitante (ciocolata, coca-cola, pepsi cola, cacao). Chimioterapia este, alaturi de psihoterapie, principala metoda de tratament a enurezisului. In principal, prin chimioterapie se urmareste: combaterea hipertoniei si spasmelor musculaturii vezicii urinare; reducerea diurezei - in special a celei nocturne; inhibarea hipertoniei parasimpatice; sedare - la copiii anxiosi, emotivi, agitati (cu simptome accentuate de nevroza - reactii nevrotice); combaterea infectiilor urinare. Dintre medicamentele utilizate mai frecvent in tratamentul enurezisului amintim: Driptane, Cisrelax, Adiuretin, Imipramina. Unii specialisti asociaza faradizari, ionizari, sirop vegetal din extract de patrunjel salbatic, pentru cresterea tonusului vezical.
Driptane este un preparat foarte activ in incontinenta urinara si in enurezis. Substanta activa este oxibutinina (sub forma de clorhidrat), cu dubla actiune: inhibarea hipertoniei parasimpatice si actiune spasmolitica directa asupra muschiului detrusor al vezicii urinare.
Tratamentul se face pe durata a trei luni. Doza zilnica, la inceput, este de 5mg/zi, impartita in doua: o jumatate de comprimat (2,5mg) dimineata si o jumatate seara, inainte de culcare. In functie de raspuns, doza se poate mari la 10mg/zi: doua comprimate (de 5mg) - unul dimineata, unul seara. Daca tratamentul nu a avut efectul dorit, se poate incerca repetarea sa dupa o pauza de 10 zile.
Indicatiile medicamentului cuprind copiii peste 5 ani cu imaturitate vezicala certificata de existenta pierderilor urinare diurne. Principalele reactii adverse sunt de tip atropinic: uscaciunea guri, constipatie, senzatii de rau, incetosarea vederi, inrosirea fetei, dureri sau arsuri gastrice.
Desmopresina (diacetat) analog sintetic al hormonului antidiuretic. Are actiune antidiuretica selectiva, deoarece prezinta afinitati specifice fata de receptorii V care se afla la nivelul celulelor epiteliale ale tubilor renali. Prin efectul sau pe acesti receptori, medicamentul stimuleaza cresterea permeabilitati pentru apa a tubilor colectori, favorizand resorbtia crescuta si implicit, reducerea semnificativa a diurezei. In enurezis, Adiuretinul se administreaza in aplicatii intra-nazale o picatura seara. Doza se poate mari, in functie de raspunsul clinic si de aparitia reactiilor adverse. Reactiile adverse: cefalee, greata, crampe abdominale, sunt rare. Contraindicatii: alergia specifica la dermopresivi, iar ca si contraindicatie relativa - epilepsia.
Cisrelaxul - contine ca substanta activa o combinatie cuaternara de amoniu: emepronium bromid, cu efecte anticolinergice si ganglioblocatoare cu actiune selectiva asupra musculaturi vezicii urinare. Prin blocarea receptorilor colinergici, Cisrelaxul inhiba contractia sau spasmul muschilor detrusori ai vezicii urinare, fapt care conduce la marirea capacitati sale si la reducerea impulsului frecvent de a urina. Indicatiile sale sunt enurezisul si incontinenta urinara, dar se administreaza si in cistita, uretrita, unde combate, de asemenea, hiperactivitatea detrusorului vezicii urinare. Doza medie zilnica la copil este de 200 mg, administrata in functie de tipul enurezisului: intreaga doza seara -; in enurezisul nocturn, sau jumatate doza dimineata, jumatate doza seara. Reactiile adverse -; uscaciunea gurii, tahicardie, stomatita -; apar foarte rar. Contraindicatii: obstructia urinara, atonia vezicii urinare, glaucom, reflux esofagian, hernia hiatala, ileus.
Imipramina -; derivat iminodibenzilic, face parte din grupul antidepresivelor triciclice.
Are un efect anticolinergic si un efect sedativ. Actioneaza prin inhibarea noradrenalinei si serotoninei. Este utilizat, in special, in depresii grave datorita efectului sedativ, dar este util, in doze mici, la copii in enurezisul nocturn prin efectul anticolinergic in principal si secundar prin cel sedativ.
Imipramina se administreaza la copiii de peste 5 ani, seara, la culcare, in doza de 10-25 mg, in functie de varsta, dupa ce au fost excluse cauzele organice ale bolii. Doza poate fi crescuta pana la 75 mg.
Tratamentul dureaza 1-3 luni, apoi doza se reduce treptat, administrandu-se eventual doze de intretinere. Tratamentul nu se intrerupe brusc din cauza existentei sindromului de abstinenta. Reactiile adverse sunt de tip atropinic: uscaciunea gurii, constipatie, tulburari de vedere, etc. rareori apare febra, eruptii cutanate, convulsii, hiperpirexie. Contraindicatii: tulburari cardiace, aritmii, tulburari de conducere, epilepsie, glaucom, alergie specifica.
Imipramina nu se administreaza la copiii sub 5 ani. Tratamentul se face doar sub control medical.
Infectiile urinare par a fi un factor generator, sau de intretinere, al enurezisului, avand in vedere procentul mare de infectii urinare intalnite la enuretici. De aceea tratamentul enurezisului trebuie insotit, unde este cazul, de tratamentul infectiei urinare, care se face dupa testarea sensibilitati microbiene conform antibiogramei.
Psihoterapia vizeaza in acelas timp enureticul si familia sa (Tienari, 1997). In ceea ce-l priveste pe copil, intr-o maniera care trebuie sa tina seama necontenit de personalitatea acestuia si specificul fiecarui caz in parte, se urmaresc: deculpabilizarea copilului, atenuarea sentimentului de vinovatie si rusine; mobilizarea lui in terapie prin conditionare pozitiva, lauda. Copilul este invatat sa construiasca un calendar de perete, cu rubrici goale corespunzatoare zilelor din luna respectiva, in care va desena soare care zambeste in zilele cand a prezentat control sfincterian si nori atunci cand a prezentat enurezis (figura nr. 5). Atunci cand apar nori, familia nu va reactiona prin suparare, dar ziua “insorita" nu va fi trecuta cu vederea, fiind un motiv de bucurie generala, ocazie cu care se si ofera copilului o recompensa (bomboana, jucarie, etc.). Adolescentii sunt sfatuiti sa tina un calendar de buzunar, cu care se prezinta la control, in care vor taia cu o cruciulita rosie ziua cu succes si cu albastru esecul. Psihoterapia familiala urmareste tocmai transformarea anturajului intr-un participant activ, rabdator si optimist in procesul terapeutic.
Gimnastica mictionala urmareste marirea capacitatii de contentie a vezicii urinare si cresterea tonusului sfincterului uretral extern supus controlului voluntar. Primul exercitiu vizeaza amanarea voluntara a momentului mictiunii, iar al doilea aplica metoda jetului urinar intrerupt.
8. Evolutie si prognostic
De cele mai multe ori, enurezisul are o evolutie spontana favorabila, foarte putini din copii enuretici ramanand cu aceasta tulburare si la varsta adulta. Pericolul evolutiv il constituie reactia personalitatii copilului la handicap, suprapunerea infectiilor urinare, a hipotoniei si malfunctiei, care pot autointretine tulburarea. Enurezisul ridica importante probleme medico-sociale, prin frecventa lor deosebita, prin amprenta negativa pe care si-o pun asupra dezvoltarii personalitatii copilului, asupra randamentului scolar, comportamentului si adaptarii acestuia in familie si colectivul de copii.
Am studiat un lot compus dintr-un numar de 85 de copii, avand varsta cuprinsa intre 7 si 16 ani. Copiii au fost internati la Clinica de Neuropsihiatrie a Copilului si Adolescentului din Cluj-Napoca, in perioada 1 ianuarie 1996-1 ianuarie 1998. Pentru evidentierea aspectelor etiopatogenetice ale enurezisului si ale posibilitatilor de recuperare, am realizat un studiu retrospectiv de tip descriptiv clinico -;statistic pe baza datelor din foile de observatie ale acestor copii, existente in arhiva clinicii. Rezultatele au fost sub asteptari la copiii tratati cu Cisrelax, fiind vindecati doar 10 copii, iar alti 7 prezentand ameliorare. La 4 dintre copii enurezisul continuu a devenit intermitent, iar la 3, din periodic a devenit sporadic. Deci, in total efecte benefice s-au observat doar la 17 din cei 31 de copii tratati cu Cisrelax.
Ceilalti 46 de copii au fost tratati cu Driptane si Adiuretin. Rezultatele obtinute prin tratamentul cu aceste doua preparate au fost foarte bune. Cu Driptane au fost tratati 29 de copii, toti raspunzand la tratament. Dintre pacienti, 23 de copii au fost vindecati, iar la 7 tulburarea a fost ameliorata, enurezisul devenind sporadic. Driptane a fost administrat in doza de 5 mg/zi la inceputul tratamentului, oral, in doua prize: dimineata si seara cate o jumatate de comprimat (un comprimat a 5 mg); ulterior in functie de efect, doza s-a marit la 10 mg/zi, tot in doua prize: un comprimat dimineata si unul seara. La copiii pentru care Driptane nu avea indicatie (nu prezentau imaturitate vezicala), sau era contraindicat (bronsite cronice, colite, tiroide hiperactive), ori existau reactii adverse, s-a folosit Adiuretin. Rezultatele au fost, de asemenea, foarte bune. Din cei 17 copii, 15 au prezentat vindecarea boli, sau ameliorare: 11 s-au vindecat, iar la patru dintre ei enurezisul a devenit intermitent. Tuturor celor 85 de copii li s-au efectuat investigatii paraclinice complexe pentru a exclude o eventuala malformatie reno-urinara sau boala endocrina. Un numar mare din acesti minori au prezentat infectii urinare asociate (47%), tratati conform antibiogramei, cu alegerea antibioticului in functie de posibilitatea atingerii unei concentratii mari ale acestuia in urina (Ampicilina, Amoxicilina, Cotrimoxazol) si antiseptice urinare (Acid nalidixic, Nitrofurantoina). Tratamentul a fost, desigur, complex, asociind gimnastica mictionala, psihoterapia individuala si familiala.