Obiectiv general: familarizarea studentilor cu mecanismele si functiile categorizarii precum si cu modalitatile de reprezentare mentala a categoriilor.

1.1. INTRODUCERE

Traind intr-un mediu hipercomplex, omul ar putea fi repede coplesit de numarul si marea diversitate a stimulilor sau situatiilor pe care le intalneste. Pentru a face fata cu succes acestei situatii, subiectul uman recurge la categorizarea obiectelor reducand astfel diversitatea mediului la categorii usor de procesat. Categorizarea sau clasificarea vizeaza instituirea de clase care includ un grup de obiecte/stimuli. Despre aceste elemente se spune ca sunt membri ai (sau apartin) categoriei respective. Pe baza acestor clasificari accedem la informatiile relevante, disponibile in sistemul cognitiv despre categoria respectiva si putem face predictii. De pilda, incadrarea unui individ intr-o anumita categorie de psihodiagnostic, sa zicem intelect de limita, ne faciliteaza accesul la o multime de cunostinte aferente disponibile in memorie despre respectiva categorie de diagnostic, si ne ajuta sa prezicem comportamentul intr-o serie de situatii. In cazul acesta, ne reamintim dificultatile de adaptare specifice unui atare individ, eventualele tulburari socio-afective, putem prezice reusita sa scolara etc. Categorizarea unui grup de demonstranti ca fiind pacifisti sau extremisti ne activeaza un set de cunostinte despre ideologia sau lozincile lor, chiar daca acestea nu sunt inca manifeste, si ne permite predictia comportamentului lor in conditiile interventiei politiei. Similar, in cazul clasificarii unor obiecte din mediul natural (ex: "plante", "fructe" etc.), se activeaza cunostintele reprezentative corespunzatoare pe baza carora putem prezice evolutia ulterioara a obiectului in cauza. x9g18gp
Literatura consacrata categorizarii, abunda in confuzii riscante. Uneori se pune semnul de egalitate intre categorie si concept. Mai mult, unii autori sustin ca orice concept are un referent real a carui proiectie mentala este. Ambele pozitii sunt eronate. Exista concepte care nu au o categorie corespunzatoare in realitatea obiectiva, de exemplu conceptele de "numarul irational", "inorog". Mai mult, adesea, omul impune o clasificare, o instituie mai degraba decat o descopera in realitate. De exemplu, "multimea numerelor naturale divizibile cu 3" sau "automobile cu mai mult de 10.000 km la bord" sunt categorii instituite de subiectul uman, pe baza scopurilor sau intentiilor sale, nu pe baza detectarii unor proprietati fizice care individualizeaza membrii categoriilor respective de orice alt membru al unei categorii complementare. Animati de diferite scopuri, putem forma categorii din obiecte care au foarte putine caracteristici in comun. Daca vrem sa mergem intr-o excursie la munte, atunci vom forma categoria de obiecte necesare pentru o drumetie in munti, in care includem cortul, ceaunul, bocancii, rucsacul, chibrituri, leucoplast etc., adica o multime de obiecte care, altfel, sunt disparate, nu seamana nici prin forma fizica, nici prin functiile lor specifice. Pentru a evita o dezbatere analitica cu tenta scolastica pe aceasta tema, vom considera conceptul ca fiind una dintre reprezentarile mentale posibile a unei categorii. Pentru aceeasi categorie de obiecte - triunghiurile dreptunghice, de pilda - putem avea cel putin doua tipuri de reprezentari: un concept si un prototip al categoriei respective. Conceptul de triunghi dreptunghic consta in definitia bine-cunoscuta: o figura geometrica cu trei laturi si un unghi drept. Prototipul sau exemplarul tipic al clasei respective este un triunghi de forma celui din figura 5.1(a).

Fig. 1.1. Exemple de triunghiuri dreptunghice: (a) tipic (prototip); (b) atipic.

In figura 5.1.(b) este prezentat tot un triunghi dreptunghic, dar cu unghiul drept sus. O dovada a utilizarii reprezentarii prototipice a unei clase de obiecte e evidenta in rezolvarea de probleme de geometrie: subiectii observa si rezolva mult mai rapid problemele in care unghiurile drepte sunt in pozitie tipica, decat in pozitie atipica (C. Predescu, I. Radu, 1990). Asupra prezentarii conceptuale sau prototipice se va reveni in (5.3.1).

1.2. FUNCTIILE CATEGORIZARII

Categorizarea indeplineste numeroase functii cu valoare adaptativa. Dintre toate acestea, trei par a fi cele mai importante: a) gruparea obiectelor similare in aceeasi categorie; b) codarea experientei; c) generarea de inferente.

1.2.1. Similaritatea

Obiectele similare sunt, de regula, grupate in aceeasi categorie. Aceasta similaritate poate fi fizica sau functionala. De pilda, diverse tipuri de mere sunt grupate sub una si aceeasi categorie, deoarece ele au caracteristici fizice sau perceptive asemanatoare: marimea, greutatea, culoarea samburilor, lungimea cozii etc. Elementele clasei "tacamuri" nu sunt atat de asemanatoare sub aspect fizic, cat mai ales functional: indeplinesc functii similare - de a ne ajuta la servirea mesei. Ponderea pe care cele doua tipuri de proprietati - fizice sau functionale - o au in realizarea categorizarii obiectelor este variabila. In conditiile in care subiectul uman nu este presat de rezolvarea rapida a unei probleme sau de realizarea unor scopuri precise, categorizarea pe baza similaritatii fizice are intaietate asupra categorizarii functionale. De pilda, cand mergem in excursie, admiram "copacii", "florile", "pasarile", grupand, asadar, obiectele din mediu pe baza caracteristicilor lor perceptive comune. Daca comportamentul uman are o intentionalitate precisa si imediata, daca se vizeaza satisfacerea unor nevoi, rezolvarea unor probleme, caracteristicile functionale - similaritatea functionala devine principalul criteriu de categorizare. Reluand exemplul anterior, daca in excursie ne propunem sa stabilim numarul de berze sau de iepuri dintr-o anumita zona, ori identificarea unei anumite plante medicinale operam cu alte tipuri de categorii decat cele mentionate anterior. Mediul este acelasi, dar categoriile pe care noi le stabilim sunt diferite. Mai mult, caracteristicile functionale pot genera categorii diferite in interiorul aceleiasi categorii bazate pe similaritate fizica. De pilda, in urma cu cateva minute, am impartit in doua pachetul de hartie de scris de pe biroul meu. Caracteristicile fizice sunt identice; o bucata de coala din oricare pachet are aceeasi dimensiune, culoare, greutate, compozitie chimica, rugozitate etc. Am format insa doua categorii deoarece intentionez ca o parte din aceste hartii sa le utilizez pentru manuscrisul acestei carti, alta - pentru editarea la imprimanta a unor texte de metodologie psihologica. Cele doua teancuri nu sunt decat consecinta comportamentala a stabilirii unor categorii diferite pe baza unor similaritati functionale. Pe scurt, este rezultatul unei ponderari dinamice a similitudinilor fizice/functionale ale obiectelor categorizate. In contexte diferite, unul dintre cele doua tipuri de similitudini dobandeste preeminenta in realizarea categorizarii.
In orice context insa, categorizarea tinde spre maximizarea similaritatilor intra-categoriale (= dintre elementele aceleiasi categorii) si minimizarea similaritatii inter-categoriale (= dintre membrii unor categorii diferite). Satisfacerea completa a acestei constrangeri ar impiedica insa realizarea celorlalte functii ale categorizarii, mentionate anterior, caci la rigoare orice categorie ar avea un singur membru. In consecinta, luand in considerare si caracteristicile functionale, am avea mai multe categorii decat obiecte/stimuli din mediu, ceea ce ar spori presiunea mediului asupra sistemului cognitiv in loc sa o reduca. Realizarea celorlalte functii ale categorizarii impun alte constrangeri. Doar satisfacerea lor reciproca asigura eficienta categorizarii.

1.2.2. Codarea experientei. Nivelul de baza al categorizarii

Categorizand obiectele din mediu, subiectul uman si le reprezinta intr-un format simplu, usor de procesat, stocat sau reactualizat atunci cand situatia o cere. In locul unei multimi de obiecte, sistemul cognitiv opereaza cu o singura categorie corespunzatoare. Aceste categorii inlesnesc perceptia, memorarea, reamintirea, intr-un cuvant, sporesc eficienta sistemului cognitiv. Astfel, recunoastem o clasa de obiecte cu anumite caracteristici fizico-functionale ca fiind un tip de automobil, le retinem in si le reactualizam din memorie prin categoria respectiva, facem judecati si rationamente asupra lor pe baza acestei categorii etc. Recunoasterea rapida - in cateva sutimi de milisecunde - a obiectelor se datoreaza activarii categoriale sau patternurilor de activare corespunzatoare.
Orice categorie este inclusa intr-o retea complexa, ierarhizata de categorii, cu categorii subordonate sau supraordonate. Sa presupunem ca ne aflam intr-un loc aglomerat, cu ochii inchisi. Ii deschidem si, brusc, recunoastem o multime de femei si barbati. Stimulii vizuali respectivi pot fi categorizati la fel de corect ca fiind "oameni", "bipezi", "fiinte", "entitati materiale" - daca i-am include in categorii supraordonate. Ei pot fi inclusi insa si in categorii subordonate: rusi sau romani, femei tinere sau barbati tineri, elevi sau eleve de la o anumita scoala, dintr-o anumita clasa, cu un nume propriu etc. Din multimea de categorii, sub- si supra-ordonate corespunzatoare unui stimul, tindem sa activam numai categoriile de un anumit nivel de generalitate, pentru a realiza recunoasterea sau memorarea. Carui fapt datoram acest fenomen? De ce utilizam preferential categoriile de la un anumit nivel din reteaua categoriala? De ce o stare de lucruri care poate fi descrisa la mai multe niveluri de abstractizare e descrisa utilizand categorizarea de un anumit nivel?
Vom numi, alaturi de E. Rosch (1976, 1980) , acest nivel preferential, nivelul categoriilor de baza. In functie de acest nivel se stabilesc categoriile supra- sau sub-ordonate. Principala calitate a acestor categorii consta in faptul ca ele contin maximum de informatie intr-un minim de format. O serie de cercetatori (Rosch, 1983, Richard, 1990, Smith, 1990 etc.) au relevat cateva din caracteristicile specifice ale categoriilor de baza:
1. Categoriile de baza sunt reprezentate printr-un singur cuvant in limbajul natural. Asa cum s-a aratat anterior, se pot institui diferite categorizari ale mediului, pe baza unor caracteristici diverse. De pilda, putem forma "categoria obiectelor fizice a caror greutate corespunde unui numar fara sot" sau "categoria studentilor la psihologie a caror numar la pantof este 42" etc. Pentru aceste categorii trebuie sa recurgem la un sir laborios de cuvinte din limbajul natural. Or, categoriilor de baza le corespunde in limbajul natural, in toate cazurile, cate un singur cuvant (substantiv). Reciproca nu este valabila. Putem avea substantive simple si pentru designarea unor categorii supra- sau sub- ordonate. De exemplu, substantivul "obiect" corespunde unei categorii supraordonate; numele propriu - unei categorii subordonate.
2. Cuvintele corespunzatoare categoriilor de baza au cea mai mare frecventa in limbajul vorbit (Richard, 1990). De pilda, utilizam mult mai frecvent cuvintele "scaun" sau "masa" decat cuvantul "mobila" . Utilizam mai frecvent termenii "mar" sau "para" decat termenii "fruct" (supraordonat) sau "(mar) ionatan", "(para) malaiata" - categorii subordonate.
3. Ontogenetic, categoriile de baza si expresiile lingvistice corespunzatoare sunt dobandite mai devreme in comparatie cu categoriile sub- sau supra-ordonate. Cuvintele, si categoriile, de masa si scaun sunt invatate mai rapid de catre copil decat categoria supraordonata de mobila sau cea subordonata de masa de bucatarie. Una dintre dimensiunile dezvoltarii intelectuale consta tocmai in dobandirea categoriilor sub- sau supra-ordonate nivelului de baza.
4. Categoriile de baza pot fi definite ostensiv. Pentru a-l face pe copil sa inteleaga ce este "scaunul" sau "masa" putem recurge la indicarea lor directa: "Uite masa!", "Uite scaunul!". Nu putem indica direct: "Uite mobila!". Pentru unele categorii subordonate se pot realiza definitii ostensive. Definirea ostensiva nu este, asadar, proprietate exclusiva a categoriilor de baza.
5. Categoriile de baza sunt cele mai abstracte categorii care pot fi asociate cu o forma fizica specifica (Smith, 1990). De pilda, categoria de "mar" o putem asocia cu o forma concreta, insa categoria supraordonata de "fruct" - nu! La fel, nu putem asocia forme concrete categoriilor de "animal" sau "pasare", dar avem referenti concreti in cazul categoriilor subordonate de "caine" sau "randunica". Pentru categoriile bazate pe similaritate functionala aceasta proprietate nu se realizeaza.
Trebuie subliniat faptul ca unele din caracteristicile mentionate nu se aplica numai la categoriile din nivelul de baza, ci se pot aplica si categoriilor supra- sau sub-ordonate. Nu luate izolat, ci in totalitatea lor, in conjunctia lor logica, ele circumscriu cu suficienta exactitate categoriile de baza. Vom conchide, asadar, ca "decupajele" din mediul inconjurator pe care le realizam se fac, de cele mai multe ori, dupa "matrita" categoriilor de baza. Fara indoiala ca realitatea ne impune anumite constrangeri in categorizare. De pilda, contururile unui obiect ne constrang sa-l delimitam de contextul sau fondul pe care el apare; nu vom categoriza o figura si fondul ei ca facand parte din aceeasi categorie. Realitatea insasi are un minim de ordonare care favorizeaza anumite categorizari in defavoarea altora, indeosebi in cazul in care clasificarea se face pe baza unor similaritati fizice. Cercul se poate delimita net de patrat sau triunghi, de pilda. Dincolo de aceste constrangeri, insa, omul - ca fiinta intentionala - instituie propriile categorii, in functie de scopurile sale, de sarcinile pe care trebuie sa le rezolve s.a.m.d. Sa conchidem ca, din multimea de categorizari posibile ale realitatii in care traieste, omul prefera categoriile de la un anumit nivel - nivelul de baza. Se pare ca subiectul uman invata aceste categorii prin socializare si, in special, prin dobandirea limbajului natural. Sursa categoriilor este grupul social (I. Radu - discutie personala).
O scurta mentiune se impune in continuare. Asocierea repetata a unui stimul complex cu o anumita categorie determina activarea mai rapida a categoriei respective intr-o sarcina de recunoastere a stimulului, chiar daca categoria in cauza nu face parte din nivelul de baza. De pilda, deschizand televizorul recunoastem in imaginea de pe ecran pe Ion Iliescu, nu un "barbat" sau un "roman". Acest lucru e posibil datorita asocierii repetate a unui stimul complex cu un nume propriu. Asadar, categoria de baza nu se activeaza in mod automat. Nivelul de baza al categorizarii se utilizeaza in majoritatea cazurilor, dar el poate fi obturat de ponderarea specifica a asociatiilor dintre un stimul si fiecare din categoriile corespunzatoare acestuia. Contextul, un rest de activare mai ridicat, procesele de analiza descendenta sunt numai cativa dintre factorii implicati in modularea acestor asociatii. Probabil starile afective si cele motivationale joaca si ele un rol, deloc neglijabil. In definitiv, sunt atatia barbati care, cand deschid ochii dimineata, recunosc in persoana aflata alaturi de ei, nevasta, nu femeia!

1.2.3. Generarea de inferente

Asa cum s-a relevat la inceputul acestui capitol, categorizarea constituie baza de inferente asupra indivizilor cuprinsi intr-o clasa de obiecte. Cuprinzand un obiect intr-o clasa, cunostintele despre clasa respectiva devin relevante si pentru obiectul in cauza. Fara categorizare n-ar fi posibil rationamentul. Proprietatile clasei sunt inferate si asupra individului categorizat, chiar daca acestea nu sunt vizibile la prima vedere. Sa luam, de pilda, silogismul bine-cunoscut:
"Toti oamenii sunt muritori.
Socrate este om.
Deci, Socrate este muritor".
Silogismul este posibil datorita categorizarii unui individ (Socrate) ca membru al clasei oamenilor. Pe baza acestei categorizari, o proprietate a tuturor membrilor acestei clase - cea de a fi muritor - se distribuie si individului Socrate, iar aceasta inferenta se realizeaza in mod necesar chiar daca Socrate ar fi tanar si sanatos si nimic din infatisarea lui fizica nu ne-ar indemna sa sustinem ca va muri. O serie de cercetari experimentale efectuate de Gelman si Markman (1986) au evidentiat functia generativa a categorizarii nu numai in cazul rationamentului silogistic (deductiv), ci si al celui inductiv. Ei prezentau subiectilor trei fotografii cu diverse obiecte. A treia fotografie reprezenta un obiect care se asemana cu al doilea obiect dar facea parte din categoria celui dintai. De pilda, subiectilor le erau prezentate poze ce reprezentau cate un flamingo, un liliac si o mierla. Aceasta din urma semana mai mult cu liliacul decat cu flamingo, dar facea parte din clasa pasari. Apoi, subiectii primeau diverse informatii vizand detalii anatomice interne despre fiecare dintre primele doua exemplare. Li se cerea sa arate care dintre aceste detalii sunt mai plauzibile pentru al treilea exemplar. In aproape 90% din cazuri subiectii raspundeau pe baza inferarii unei proprietati de la un membru la celalalt al unei clase sau categorii. Repetat la copiii de 4 ani, experimentul respectiv a pus in evidenta acelasi comportament in 70% din cazuri. Asadar, de la o varsta destul de frageda copilul realizeaza ca membrii aceleiasi categorii impartasesc caracteristici comune, chiar daca acestea nu sunt vizibile. Generand rationamente deductive si inductive, categorizarea permite predictia comportamentului unui individ sau a evolutiei fenomenului la care ea se aplica.

Nu toate categorile au aceeasi forta generativa. Categoriile naturale (= cele corespunzatoare obiectelor din natura si accesibile organelor de simt) genereaza mai multe inferente decat artefactele (= obiectele construite de om) (Smith, 1990). De asemenea, categoriile de baza si cele subordonate fac posibile mai multe inferente decat cele supraordonate (Rosch, 1976).

1.3. REPREZENTAREA MENTALA A CATEGORIILOR

O categorie - o clasa de obiecte reale sau imaginare instituita pe baza similaritatii fizice sau functionale - capata o anumita eticheta lingvistica in limbajul natural - un termen sau o perifraza. Aceasta "carcasa lingvistica" - cum ar spune R. Carnap - nu este identica cu reprezentarea cognitiva sau mintala a unei categorii. Putem dobandi, de exemplu, inca din al treilea an de viata cifrele (= expresiile lingvistice ale numerelor), dar abia mai tarziu intelegem categoria de numar natural. Reprezentarea mentala (cognitiva) si lexemele care designeaza o categorie sunt lucruri diferite. In mod traditional s-a considerat ca proiectia mentala a unei categorii este conceptul sau. Asa cum am aratat si la inceputul acestui capitol, adesea s-a facut confuzie intre categorii si concepte. Logica traditionala, si o buna parte din logica simbolica actuala, se fundamenteaza pe reprezentarea conceptuala a categoriilor. Cercetarile experimentale din ultmele decenii au probat existenta unei alte reprezentari mintale a categoriei - prototipul. Atat prototipul cat si conceptul sunt reprezentari simbolice, inscriindu-se in modelul clasic-simbolic. In fine, din perspectiva modelarilor conexioniste, ambele nu sunt decat emergente ale unor structuri subsimbolice. O categorie e reprezentata, asadar, printr-un pattern specific al valorilor de activare intr-o retea neuromimetica. Vor fi analizate pe rand aceste tipuri de reprezentari.

1.3.1. Conceptul

Conceptul unei categorii se exprima printr-o definitie ce cuprinde toate caracteristicile necesare si suficiente ale clasei respective. Pe baza acestor caracteristici se poate stabili fara echivoc apartenenta sau neapartenenta unui item la clasa respectiva. De exemplu, clasa triunghiurilor este reprezentata mental prin conceptul de triunghi: o figura geometrica inchisa cu trei laturi si trei unghiuri a caror suma este de 180 grade. Orice figura geometrica ce satisface aceste caracteristici, in mod necesar si suficient, va fi considerata membru al categoriei triunghi. Similar stau lucrurile cu alte figuri geometrice: patrat, cerc, trunchi de piramida etc., dar si cu categorii din realitatea cotidiana. De pilda, unchi este orice barbat care e fratele unuia dintre parinti; o mare parte din categoriile juridice (ex: mostenitor, tutore, procura, infractiune etc.) sunt reprezentate mental prin conceptul corespunzator. Cu alte cuvinte, operarea cu aceste categorii e mediata de operarea asupra conceptelor corespunzatoare. Instituirea categoriei este determinata de corectitudinea conceptului aferent dobandit de catre subiect. Daca subiectul are o definitie eronata a conceptului de tutore, categoria de elemente care satisface proprietatile tutorelui nu este cea corecta. O definitie incorecta sau incompleta - conceptul fiind forma contrasa a unei definitii - implica o clasificare nevalida, un decupaj incorect al mediului in care traim. Operarea asupra conceptelor mediaza intelegerea categoriilor corespondente.
Daca stabilirea trasaturilor necesare si suficiente pentru definirea unei categorii ar fi o treaba usoara, probabil ca povestea noastra s-ar opri aici. Din pacate, aceasta sarcina e extrem de dificila, in marea majoritate a cazurilor. Chiar in domeniul lor de expertiza oamenii nu pot oferi definitii incontestabile ale conceptelor cu care opereaza zilnic. Cu cat este mai complexa o categorie, cu atat mai dezarmanta este multimea definitilor care i se dau. Ca exercitiu, incercati sa definiti un obiect banal cum este o masa . Incercati apoi sa aflati daca prietenul dumneavoastra extrage aceleasi trasaturi necesare si suficiente. Dezacordul va fi flagrant. Pe de alta parte, usurinta cu care operam cu aceste categorii ne sugereaza ca reprezentarea lor mintala este de alta natura decat conceptuala, caci altfel, daca am opera cu conceptele corespunzatoare, conceptele fiind greu de apropriat, procesarea informatiei despre categorii ar fi extrem de dificila.
Una dintre consecintele imediate ale reprezentarii conceptuale vizeaza echipotentialitatea elementelor unei categorii. Orice membru poate sa reprezinte la fel de bine categoria din care face parte. Orice exemplar al unei categorii trebuie sa reprezinte la fel de bine categoria respectiva ca oricare altul. Or, cercetarile experimentale au pus in evidenta efectul prototipicalitatii: unele elemente sunt considerate mai tipice pentru o categorie decat altele; unii membri ai categoriei respective sunt mai reprezentativi pentru categoria respectiva decat altii. Marul sau para sunt considerate exemplare mai reprezentative pentru clasa fructe decat avocado sau rodia. Bucuria sau tristetea sunt emotii mai tipice decat extazul. Un blond inalt, cu ochi albastri este mai tipic pentru categoria cetatean suedez decat un mulatru, cu par cret. Prezenta efectului prototipicalitatii a fost confirmata, pana in prezent, de peste 50 de studii, utilizand diverse tipuri de categorii si manipulari experimentale. Incompatibilitatea reprezentarilor conceptuale cu ubicuitatea efectului prototipicalitatii - intalnit de la categoriile naturale la emotii si perceptia sociala - este inca un argument al insuficientei reprezentarii categoriilor prin concepte. Conceptul nu este, asadar, singurul mod de reprezentare cognitiva/mentala a categoriilor (vezi Radu, Miclea, 1991).

1.3.2. Prototipul

Intr-o serie de studii publicate incepand cu deceniul opt, E. Rosch (1976, 1980) a acreditat ideea reprezentarii mentale a categoriilor pe baza de prototip. Ulterior, cercetarile de acest gen s-au extins termenul de prototip primind doua acceptiuni usor diferite (vezi Medin, 1989, pentru o pertinenta analiza).

Tabelul nr. 1.1. Gradul de prototipicalitate pentru 15 exemplare din categoriile "fructe si pasari" (dupa Malt & Smith, 1984)

Rang Fructe Evaluare Pasari Evaluare
1 Mar 6.25 barza 6.89
2 Piersica 5.81 sturz 6.42
3 Para 5.25 pescarus 6.26
4 Strugure 5.13 randunica 6.16
5 Capsune 5.00 soim 5.74
6 Lamaie 4.86 cotofana 5.47
7 Afina 4.56 graur 5.16
8 Pepene 4.06 bufnita 5.00
9 Stafide 3.75 vultur 4.84
10 smochina 3.38 pietrotel 4.47
11 nuca de cocos 3.06 gaina 3.95
12 Rodie 2.50 flamingo 3.37
13 Avocado 2.38 albatros 3.32
14 Dovlecel 2.31 pinguin 2.63
15 Maslina 2.25 liliac 1.53

Intr-o prima acceptiune, prototipul se refera la unul sau mai multe exemplare reale, care apar cu cea mai mare frecventa cand se cere exemplificarea unei categorii sau care are cea mai mare valoare de prototipicalitate. Pentru identificarea acestor exemplare prototipice sunt utilizate, de regula, trei proceduri.
Prima dintre aceste proceduri consta in construirea unei scale in sapte trepte pe care un lot de subiecti trebuie sa evalueze masura in care fiecare dintre exemplarele listate ale unei categorii este socotit reprezentativ pentru categoria respectiva (1 - nereprezentativ, 7 deose-bit de reprezentativ). Ulterior se ordoneaza aceste exemplare in functie de media valorilor obtinute pe scala respectiva, ordonandu-se pe ranguri sau grade de prototipicalitate. Tabelul 5.1. consemneaza rezultatele unei astfel de cercetari asupra prototipicalitatii categoriilor "fructe" si "pasari" .
Asa cum se poate observa din tabel, marul, piersica si para sunt fructe mult mai tipice decat avocado, dovlecelul si maslina. Similar, barza este cel mai semnificativ exemplar al clasei pasari, liliacul - cel mai putin reprezentativ sau atipic.
O a doua procedura pentru stabilirea prototipurilor sau exemplarelor tipice, se bazeaza pe masurarea timpului de reactie. Unui lot de subiecti li se prezinta cate un exemplar al unei categorii si li se cere sa raspunda, cat pot de repede, daca acesta apartine sau nu categoriei respective. Se porneste de la supozitia ca timpul de reactie va fi mai scurt pentru a raspunde corect in cazul exemplarelor tipice decat in cazul exemplarelor atipice, deoarece exemplarele tipice sunt mai usor de evocat. De pilda, apartenenta exemplarelor barza si randunica la categoria pasari e decisa cu aproximativ 150-200 milisecunde mai rapid decat pentru flamingo, respectiv liliac .
A treia procedura consta in a solicita unui esantion semnificativ de subiecti sa listeze in timp de 90 de secunde, cat mai multe exemple ale unei anumite categorii. Se stabileste frecventa mentionarii fiecarui exemplar, tipicalitatea fiind in functie de frecventa aferenta in intervalul de timp mentionat.
Toate cele trei proceduri au ca rezultat stabilirea unei scale de tipicalitate sau prototipicalitate ale elementelor unei categorii. Acei membri ai categoriei cu tipicalitatea cea mai ridicata sunt socotiti prototipuri ai categoriilor respective. Se considera ca reprezentarea mentala a categoriei se face prin aceste exemplare-tip sau prototipuri. Cand operam mental asupra categoriei fructe, de pilda, avem in vedere, de fapt, cateva dintre exemplarele acesteia (marul, para, piersica) nu conceptul de fruct, cu trasaturile sale necesare si suficiente pe care il definim cu atata dificultate. Asadar, reprezentarea mintala a categoriei se face prin cateva exemplare-tip sau prototipuri ale categoriei respective. Stabilirea apartenetei unui item la o categorie se realizeaza prin compararea acestuia cu prototipurile categoriei, nu prin stabilirea masurii in care el satisface caracteristicile necesare si suficiente ale clasei respective. Daca gradul de similaritate dintre un element si prototipul categoriei respective este ridicat, apartenenta elementului respectiv la categoria in cauza va fi decisa intr-un timp scurt. De exemplu, apartenenta pescarusului la categoria pasari este stabilita mai rapid decat apartenenta pinguinului la aceasi clasa, deoarece similaritatea cu prototipul (barza) este diferita. Cu cat similaritatea este mai redusa, cu atat apartenenta este mai greu de stabilit. Prototipurile au aceeasi functie ca si caracteristicile necesare si suficiente: de maximizare a similaritatii intracategoriale si minimizare a similaritatii intercategoriale. Categorizarea, sau stabilirea apartenentei la o clasa, pe baze conceptuale are cel putin doua consecinte: a) omogenizarea clasei - fiecare exemplar al unei categorii fiind la fel de reprezentativ pentru categorie ca oricare altul; si b) circumscrierea exacta a categoriei - pentru orice item putandu-se stabili univoc daca apartine sau nu clasei respective. Categorizarea pe baza de prototipuri are consecinte diferite: clasa nemaifiind omogena, exemplarele categoriei diferind in functie de gradul lor de prototipicalitate, iar granitele categoriei fiind vag circumscrise. Pe scurt, reprezentarea mentala a categoriei sub forma de prototipuri poate da seama de efectul prototipicalitatii si de prezenta multimilor vagi (= pentru care nu se poate specifica cu certitudine daca un item apartine sau nu multimii respective) . ua conceptiune, prototipul nu vizeaza un exemplar real al categoriei, ci un exemplar ideal, un portret-robot care insumeaza caracteristicile mai multor membri ai categoriei. Se presupune ca din contactul cu diverse exemplare ale unei categorii, subiectul uman abstrage tendinta medie sau prototipul categoriei respective. Apartenenta unui item la o categorie se face prin masurarea similaritatii sale cu acest exemplar ideal sau portret robot, rezultat din aglutinarea mai multor exemplare individuale. O multime de investigatii (Nosofsky, 1987, Oden, 1987 etc.) au relevat ca diagnosticul multor tulburari somatice sau psihice se realizeaza prin raportarea unei simptomatologii la prototipul tulburarii respective. Chiar Diagnosis and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-IIIR) favorizeaza o astfel de optica. Diagnosticul de depresie, de pilda, se face prin raportarea simptomatologiei unei persoane la portretul-robot al depresiei. Un pacient e considerat depresiv daca are o dispozitie disforica si daca are - pentru cel putin doua saptamani - macar cinci din cele noua simptome ale depresiei. Datele obtinute din analiza modului in care se realizeaza diagnosticul arata ca diagnosticul nu se face prin cautarea fiecaruia dintre aceste simptome la o persoana, ci prin raportare la potretul-robot obtinut pe baza experientei anterioare.

Cele doua acceptiuni ale termenului de prototip nu sunt chiar atat de diferite cat pretind fanii lor. Credem ca, mai degraba, ele indica grade diferite de abstractizare. Intr-o ierarhie a abstractizarii unei categorii, la varf s-ar afla conceptul, la baza - exemplarul real tipic, iar intr-o pozitie intermediara - exemplarul ideal sau "portretul-robot". Esentiala ramane, totusi, diferenta dintre prototip si concept.
Cele doua tipuri de reprezentari mentale a categoriilor, desi diferite, nu sunt mutual exclusive. O persoana poate opera atat cu conceptul unei categorii, cat si cu prototipul acesteia. Dobandirea conceptului nu exclude utilizarea prototipului. Reamintind definitia triunghiului prezentata anterior, autorul va invita sa incercati sa desenati un triunghi, inainte de a citi mai departe acest text. E probabil ca ati desenat un triunghi isoscel sau echilateral, ca cel din figura 5.2.a. E putin probabil sa fi desenat un triunghi oarecare.
Cunoasteti cu siguranta relatia deasupra sau dedesupt. Incercati sa desenati un triunghi deasupra unui patrat. Este iarasi foarte probabil sa fi desenat triunghiul in prelungirea axei ordonate ca in figura 5.2.b., iar nu ca in figura 5.2.c.

Fig. 1.2. Prototipicalitatea si concept

Aceeasi utilizare a prototipurilor se poate vedea si in cazul altor categorii ale caror concepte le cunoastem. Efectul prototipicalitatii e prezent nu numai in cazul categoriilor de obiecte, ci si in cazul categoriilor de actiuni. De pilda, solicitati unei persoane din preajma dumneavoastra sa uneasca doua puncte printr-o linie. Veti constata, in majoritatea cazurilor, ca aceasta actiune se realizeaza prin unirea punctelor cu un segment de dreapta, desi se cerea doar unirea printr-o linie (nu neaparat dreapta si nu neaparat un segment). Utilizarea prototipurilor in locul conceptelor e responsabila, in mare masura, de ceea ce psihologii gestaltisti numeau "fixitatea functionala" (Predescu, Radu, 1990).
Reprezentarea prototipica a categoriilor isi pune amprenta asupra rezolvarii de probleme si a rationamentului. Avand adesea valente euristice considerabile si fiind mai usor de evocat din memorie decat conceptul, prototipul ghideaza procesul rezolutiv. Exemplele pe care profesorul le ofera elevilor ca o ilustrare a unui anumit tip de problema, a unei anumite ecuatii sau o categorie de fenomene sunt utilizate in rezolvari ulterioare mult mai frecvent decat este utilizat conceptul corespunzator categoriei respective. Utilizarea prototipurilor in rezolvarea de probleme poate usura considerabil procesul rezolutiv, dar, in acelasi timp, il poate bloca sau orienta pe cai gresite.
De pilda, atunci cand definesc notiunile de legare in serie si legare in paralel, profesorii de fizica ofera si exemple concrete. In majoritatea cazurilor, aceste exemple sunt similare celor prezentate in figura 5.3.a,b,c.

Fig. 1.3. Exemplificarea legarii in serie si a legarii in paralel: a, b - exemple tipice pentru legarea in serie, respectiv in paralel; c - exemplu atipic.

In rezolvarea exercitiilor ulterioare elevii nu vor avea dificultati daca acestea permit operarea cu exemplele prototip. Ei au insa dificultati in recunoasterea sau constructia unei legari atipice a rezistentelor (figura 5.3.c). Daca, in rezolvarea de probleme, subiectii ar opera cu notiunile corespunzatoare categoriilor si nu cu prototipurile acestora, atunci lor le-ar fi la fel de facil sa rezolve situatii tipice ca si pe cele atipice. Or, acest lucru nu are loc. Numarul de erori si durata rezolvarii este semnificativ mai mare in cazul problemelor a caror rezolvare reclama utilizarea unor proceduri sau configuratii neprototipice. (Pentru alte exemple in acest sens, vezi Predescu, Radu, 1990). Prototipul se substituie adesea conceptului si monitorizeaza procesul rezolutiv. Abia atunci cand rezolvarea prin recursul la prototipuri nu reuseste, subiectul se repliaza asupra conceptului corespunzator categoriei, care poate produce o decentrare salutara, reorientand cautarea solutiei.
Reprezentarea prototipica a unei categorii nu exclude reprezentarea sa conceptuala. Unele categorii sunt reprezentate prin conceptul lor (ex: categoriile juridice, categoriile abstracte) altele prin prototipul corespunzator (ex: categoriile naturale). In fine, multe categorii au o dubla reprezentare, prototipica si conceptuala, utilizarea uneia dintre ele fiind determinata de constrangerile contextului, accesibilitatea lor din memorie etc. Dezvoltarea intelectuala, mai precis a aparatului conceptual, nu poate fi echivalata mecanic cu trecerea de la prototip la concept. Desi prototipurile sunt preeminente in copilarie, ele continua sa aiba o prezenta continua si in sistemul cognitiv al adultului.

1.3.3. Prototipicalitate si similaritate

Efectul prototipicalitatii poate fi reprodus de modelul computational-ansamblist, ceea ce este un argument in plus in favoarea validitatii sale ecologice. Pentru a ilustra aceasta posibilitate a modelului ansamblist Malt & Smith (1984) au solicitat 30 de subiecti sa listeze, timp de 90 secunde, caracteristicile pentru fiecare dintre cele 15 exemple de pasari pe care le-au oferit, precum si pentru categoria de pasare. Tabelul 5.2. retine numai 9 astfel de exemple si 6 dintre trasaturi. Daca o caracteristica a fost listata de cel putin doi subiecti, pentru un tip de pasare, s-a marcat in dreptul ei semnul +. Semnul - arata ca, pentru un tip de pasare, trasatura respectiva a fost mentionata de maxim un subiect (sau de nimeni). Ponderea sau importanta unei caracteristici (= valoarea functiei f) este aceeasi in toate situatiile, echivalenta cu 1, ceea ce inseamna ca, pentru un exemplu de pasare ponderea trasaturilor este echivalenta cu suma caracteristicilor mentionate. Parametrii a, b si c au primit valori diferite: a=1; b=1/2; c=1/4, considerandu-se ca trasaturile comune (a) sunt mai importante decat cele specifice si ca, dintre cele specifice, cele apartinand categoriei pasare sunt mai importante decat cele apartinand unui exemplar al categoriei (b>c).
Pe baza modelului ansamblist, putem genera urmatoarea ipoteza: cu cat gradul de similaritate dintre un exemplar si categoria corespunzatoare este mai mare, cu atat prototipicalitatea acestuia este mai ridicata. Prototipicalitatea este, asadar, in functie de similaritatea dintre un exemplar si o categorie. Vom utiliza axioma (4)
Se poate observa ca exemplarele cu gradul de prototipicalitate cel mai ridicat sunt si cele cu similaritatea cea mai ridicata fata de categorie.

Tabelul nr. 1.2. Efectul prototipicalitatii calculat in modelul ansamblist

Trasa-turi Prigorie Sturz Ran-dunica Graur Vultur Pietrotel Gaina Flamin-go Pinguin Pasare zboara + + + + + + - - - + canta + + + + - + - - - + are oua + + + - - + + - + + mica + + + + - + - - - + are cuib in copaci + + + + + - - - - + mananca insecte + + + + - + - - - +
Similari-tatea cu categoria 6-0-0=6 6-0-0 = 6 6-0-0= 6 5-0.5-0=4.5 2-2-0 = 0 5-0.5= 4.5 1-2.5-0=-1.5 0-3-0= -3 1-2.5-0=-1.5

1.3.4. Reprezentarea conexionista

Spre deosebire de alte aspecte ale sistemului cognitiv, in cazul categorizarii, abordarea clasic-simbolica (= reprezentarea conceptuala sau prototipica a unei categorii) si abordarea conexionista (= reprezentarea categoriei printr-o retea de neuromimi) nu sunt ireconciliabile. Diferentele dintre ele sunt mai degraba de nuanta sau de stil de abordare propriu unui anumit cercetator decat de fond. Aceasta asemanare se datoreaza asumptiei fundamentale comune, si anume ca o categorizare rezida din calculele efectuate asupra caracteristicilor stimulilor supusi categorizarii. Acestia sunt descompusi in trasaturi similare sau specifice. In functie de ponderea acestor caracteristici se stabileste apartenenta la o categorie. Modelele conexioniste ale recunoasterii, prezentate in 2.3.5., pot functiona la fel de bine ca modele ale categorizarii. Inputul unei retele care categorizeaza este format dintr-o multime de caracteristici ale obiectelor care trebuie categorizate. Nivelul de abstractizare al caracteristicilor care sunt codate de o retea poate fi variabil. Pot fi proprietati fizice simple (ex: o linie orizontala este o caracteristica a literei "E", sau proprietati complexe, mai abstracte (ex: "are aripi" - pentru clasa pasari). In una si aceeasi retea nu se pot reprezenta caracteristici de nivele diferite de abstractizare, ceea ce constituie o serioasa limitare a reprezentarii conexioniste a categorizarii. De pilda, retelele care categorizeaza literele mari de tipar, nu pot fi antrenate ca, in acelasi timp, sa discrimineze intre exemplarele clasei pasari si ale clasei mobile. Nivelul de abstractizare al caracteristicilor care constituie inputul unei retele neuromimetice este stabilit de exploratorul retelei. El decide daca valorile de activare ale unitatilor input corespund unor proprietati fizice complexe (abstracte) sau unor proprietati simple. Una si aceeasi retea nu poate opera cu caracteristici apartinand unor nivele de complexitate sau abstractizare diferite.
Outputul retelei e constituit din una sau mai multe valori de activare care reprezinta numele categoriei respective. Reamintim inca o data ca retelele neuronale sunt semantic-opace, adica ele nu au o semantica proprie. Semantica lor este instituita de exploratorul retelei; el decide ce anume reprezinta sau semnifica o valoare a output-ului ori un pattern al conexiunilor dintre unitati. Ca atare, o retea conexionista poate sa reprezinte o categorie pentru care avem un prototip sau concept, dimpreuna cu eticheta lingvistica corespunzatoare, dar poate sa reprezinte si categorii pentru care nu avem etichete lingvistice in limbajul natural si nici un prototip, sau concept bine precizat. Ea se va comporta diferit cu exemplarele unor categorii diferite, aceasta inseamna ca ea categorizeaza stimulii. E nesemnificativ daca stimulii respectivi sau categoriile corespunzatoare pot fi reprezentate simbolic.
Rezumand, obiectele sunt descompuse in caracteristicile lor - reprezentate prin valori de activare ale unitatilor input - iar categorizarea (= unitatile output) este rezultatul ponderarii dinamice a acestor caracteristici, ponderare realizata prin modularea tariei conexiunilor dintre unitati. Mai multi stimuli pot avea acelasi set de caracteristici, dar ei apartin unor categorii diferite deoarece ponderea acordata acestor caracteristici este diferita. De pilda, atat oamenii cat si pestii au proprietatea de a inota. Aceasta este insa o trasatura esentiala a pestilor, nu si a oamenilor. Prin urmare, ponderea ei va fi diferita pentru cele doua categorii. In modelele conexioniste acest lucru se realizeaza prin ponderari diferite ale conexiunilor dintre unitatea input care reprezinta aceasta caracteristica si categoria (unitatea) outputul "pesti", respectiv "oameni".
Modelele conexioniste pot reproduce multe dintre rezultatele experimentale invocate de modelele clasic-simbolice. De exemplu, pot reproduce efectul prototipicalitatii rapiditatea categorizarii in functie de gradul de similaritate al exemplarului cu categoria, etc. Aceste predictii comune celor doua categorii de modele l-au facut pe Barsalou (1990) sa sustina ca ele sunt nediscriminabile experimental in multe situatii. Intr-o evaluare globala succinta putem spune ca modelele conexioniste nu promit mai mult decat paradigma clasic simbolica. Dimpotriva, cel putin modelarile actuale, nu pot explica rapiditatea si flexibilitatea cu care subiectul uman instituie categorii. O retea conexionista are nevoie de sute, chiar mii de epoci pana sa ajunga la o performanta acceptabila, comparabila cu cea umana, dar chiar si atunci poate opera numai cu caracteristici de la un anumit grad de abstractizare. Cat priveste flexibilitatea categorizarii, aceasta apare clar in instituirea categoriilor functionale. Animat de scopuri diferite, omul poate include in categorii diferite aceeasi stimuli, intr-un interval de timp extrem de scurt. In acest caz, se realizeaza, de fapt, o reponderare a caracteristicilor stimulilor pe baza intentiilor subiectului sau a cerintelor impuse de sarcina ce trebuie realizata. Pe scurt, asistam la reponderarea conexiunilor pe baza analizei descendente. Or, procesarea descendenta a informatiei, generata de baza mai larga de cunostinte a subiectului e dificil de modelat in paradigma neoconexionista.

1.4. ANALIZA DESCENDENTA SI CATEGORIZAREA

Indiferent de modul de reprezentare a categoriei in sistemul cognitiv, sub forma de concept, prototip sau retea neuronala, apartenenta unui item la o clasa se realizeaza, conform modelelor anterioare, pe baza calculului similaritatii caracteristicilor acestora, considerarea similaritatii ca baza a categorizarii se intemeiaza pe urmatoarele asumptii tacite: a) similaritatea dintre doi itemi creste in functie de numarul de caracteristici comune si descreste in functie de numarul de caracteristici diferentiale; b) se considera ca aceste caracteristici sunt independente si aditive; c) caracteristicile luate in calcul se afla la acelasi nivel de abstractizare; d) similaritatea este suficienta pentru a descrie categorizarea.

Similaritatea singura nu ne poate ajuta sa aflam de ce folosim categoriile pe care le folosim si nu altele. Oricare doua lucruri pot avea infinite proprietati similare sau disimilare. Un tractor si o libelula pot avea o infinitate de similitudini: ambele fac zgomot, ambele pot ocupa infinite locatii spatiale, ambele sunt supuse legilor fizicii, ambele au o anumita culoare, ambele se pot deteriora sub influenta ploii, zapezii, vantului, etc. In principiu, lista acestor proprietati comune ar putea fi continuata la infinit. Sa luam doua molecule de apa. La prima vedere ele par absolut identice. Dupa o clipa de gandire putem deja incepe sa listam o multime de caracteristici specifice, neasemanatoare: ambele se afla in locatii diferite, la un moment dat ambele pot interactiona cu substante complet diferite (numarul acestor substante e astronomic), ambele pot fi utilizate in scopuri diferite (aceste utilizari, daca le-am lua in considerare, ar fi extrem de numeroase), etc. Pe scurt, orice doua elemente pot fi, in mod arbitrar, similare sau disimilare sub infinite aspecte - deci categorizate in aceeasi clasa sau in clase diferite.
O categorizare aleatoare poate fi impiedicata daca se pondereaza caracteristicile elementelor supuse categorizarii: unele trasaturi devin mai importante decat altele. Abia ponderand trasaturile respective vom putea stabili daca doua obiecte - care pot fi, in principiu, similare sau disimilare sub infinite aspecte - apartin sau nu aceleiasi categorii. In limbaj tehnic, aceasta revine la a specifica functia f de ponderare a trasaturilor comparate dintre doua elemente. Oricare doua obiecte pot fi grupate in aceeasi categorie sau in categorii diferite, in functie de ponderea diferita pe care o acordam unuia si aceluiasi set de trasaturi luate in calcul. O masa si un scaun pot fi cuprinse in categoria "mobila" daca se acorda importanta cea mai mare proprietatii lor comune de a mobila o anumita incapere. Ele fac parte din categorii diferite: clasa masa si clasa scaun daca, din ansamblul proprietatilor pe care le au (inclusiv cea mentionata anterior) importanta cea mai mare este acordata dimensiunii fizice (o masa este mai mare decat un scaun), si functionalitatii lor in luarea micului dejun (o persoana se aseaza pe scaun si pune painea pe masa). Asadar, prin ponderari si reponderari succesive ale setului de trasaturi, oricare doua obiecte pot apartine aceleiasi categorii sau unor categorii total diferite.
Daca clasificarea sau categorizarea presupune ponderarea caracteristicilor obiectelor, atunci calculul similaritatii nu e suficient pentru stabilirea apartenentei unui element la o categorie. Mai exact, similaritatea este o rezultanta a teoriilor noastre, nu punctul de inceput al categorizarii. Mai mult, se induce o stratificare a trasaturilor luate in calcul: unele devin importante sau esentiale, altele mai putin importante, altele fiind lipsite de importanta. Aceasta stratificare este una dinamica, variind in functie de context, intentionalitate sau cunostintele teoretice de care dispune subiectul. Categorizarea (pe baza similaritatii) devine, asadar, o variabila dependenta; ponderarile diferite ale uneia si aceleiasi multimi de caracteristici sunt rezultante ale unor procese de analiza descendenta, generate de teoriile implicite de care dispune subiectul. Clasificarea este mai degraba rezultatul unui proces de inferenta decat al unei judecati de similaritate. Sa presupunem ca la un curs, unul dintre studenti se dezbraca, se urca pe banca si incepe sa cante. Vom considera fie ca are o tulburare psihica, fie ca este beat. Dar aceste categorizari sunt rezultatul unor teorii implicite pe care le avem despre bolnavii psihici, sau despre efectele consumului de alcool, care duc la comportamente dezadaptative. Nu am recurs la o judecata directa asupra nivelului de similaritate, caci comportamentul descris mai sus seamana foarte putin cu cel specific unui bolnav psihic sau unui betiv sau conceptelor lor corespunzatoare. Pe scurt, categorizarea a fost rezultanta unor procesari descendente initiate de conceptiile pe care le avem despre efectele consumului de alcool sau ale tulburarilor psihice.
Teoriile implicite pe care le poseda subiectul uman explica si variatia prototipului in functie de context. Initial, cand E. Rosch a propus teoria prototipurilor, acestea erau considerate ca reprezentari invariante ale categoriilor. O categorie era reprezentata mental prin unul si acelasi prototip, indiferent de context. Cercetarile ulterioare au infirmat acest fapt: in contexte diferite, una si aceeasi categorie poate avea prototipuri diferite (Roth & Shoben, 1983). De pilda, categoria "unelte de lucru" are o anumita reprezentare prototipica atunci cand e vorba de intelectuali si un alt prototip cand vorbim de muncitorii din minele de carbune. Limitandu-ne doar la inca un exemplu, sa ne inchipuim ca in ziarul local, citim urmatoarele propozitii:
(1) "Strabatand muntii, temerarii excursionisti si-au luat cu ei si cateva instrumente muzicale"
(2) "Filarmonica din orasul nostru a comandat unei firme japoneze, noi instrumente muzicale".
In ambele propozitii apare categoria "instrumente muzicale". Inainte de a parcurge textul ulterior, invitam cititorul sa dea exemple de instrumente muzicale care le vin in minte in urma lecturii propozitiilor (1), apoi (2). Ele sunt prototipurile prin care categoria in cauza e reprezentata in cele doua contexte.
Este extrem de probabil ca exemplele evocate sa fie diferite in cele doua contexte. Chitara, muzicuta, acordeonul sunt exemple tipice in contextul primei propozitii. Orga electronica, sintetizator sau o vioara cu performante remarcabile formeaza prototipul reprezentarii categoriei instrumente muzicale in contextul creat de a doua propozitie. Asadar, prototipurile sunt penetrabile cognitiv, variabile in functie de context. In contexte diferite, una si aceeasi categorie poate avea reprezentari prototipice diferite.
Dependenta de context a reprezentarilor prototipice este determinata de cunostintele pe care un anumit context ni le activeaza. De pilda, stim ca o excursie in munti solicita rezistenta fizica a drumetilor, astfel incat, ei vor lua cu ei instrumente muzicale usoare, care nu presupun alimentare electrica, sunt usor de manuit, nu cer o aptitudine muzicala peste medie etc. Pe de alta parte, cunoastem ca firmele japoneze exceleaza in aparatura electronica de inalta fidelitate, ca achizitionarea unor instrumente muzicale de la o astfel de companie necesita plata in valuta forte, care nu este la indemana filarmonicii, deoarece alocatiile de la bugetul statului pentru cultura sunt reduse. Ca atare, daca o filarmonica face o astfel de comanda e foarte plauzibil ca ea sa comande instrumente muzicale care nu pot fi produse de industria nationala, adica instrumente muzicale electronice de inalta fidelitate etc. Toate aceste cunostinte, activate de context, printr-o serie de inferente genereaza prototipuri diferite pentru aceeasi categorie. Prototipul este, asadar, doar "varful eisbergului", o rezultanta temporara, contextuala a analizei descendente monitorizate de baza de cunostinte. Incalcarea acestui gen de constrangeri duce la efecte comice. Sa ne inchipuim, de pilda, un grup de excursionisti, impovarati de greutatea rucsacelor, spetindu-se sa traga dupa ei un sintetizator electronic pe care il vor darui cabanierului. Sau Filarmonica din Cluj, achizitionand, pe bani grei, un set de muzicute japoneze!

1.5. INVATARE IMPLICITA SI CATEGORIZARE

Asa cum s-a aratat mai inainte, categoriile pe care noi le utilizam sunt rezultatul teoriilor de care dispunem la un moment dat. Utilizam anumite categorii si nu altele, pentru ca avem o anumita baza de cunostinte, anumite intentii iar nu altele. Teoriile, naive sau stiintifice, de care dispune subiectul pot fi dobandite fie printr-o invatare constienta, intentionata, fie printr-o invatare inconstienta, neintentionata sau implicita. In cele ce urmeaza ne vom pune problema masurii in care cunostintele implicite ale subiectului influenteaza operatiile sale de categorizare. Cele mai concludente cercetari in acest sens au fost efectuate de A.S. Reber (1989), Reber & colab. (1990) si vizeaza invatarea implicita a unei gramatici artificiale. O gramatica artificiala consta intr-o multime de reguli de combinare a unor simboluri (de regula litere), combinatiile rezultate nefiind utilizate in mod natural, in comunicarea curenta. De exemplu, sirul ABMCDMEFMGHM... este rezultatul combinarii caracterelor latine dupa o regula stabilita artificial: dupa oricare doua litere ale alfabetului se intercaleaza litera "M". Putem construi combinatii mai complicate prin folosirea unor gramatici mai complexe. De pilda, sirul ABMCDNEFO a rezultat prin intercalarea literelor M, N sau O dupa fiecare secventa ordonata de doua litere din alfabet.
Experimentul-tip efectuat de Art Reber se arata astfel. Unui lot de subiecti i se prezentau combinatii generate pe baza unei gramatici artificiale, cu un timp de expunere variind, de la cateva secunde, pana la 1 minut. Lotul respectiv era impartit in doua grupuri. Grupul 1 (g1) avea sarcina de a detecta regulile gramaticale pe baza carora au fost generate combinatiile prezentate. Grupul 2 (g2) primea sarcina de a memora, pur si simplu, combinatiile respective. Abia ulterior subiectilor din g2 li se comunica faptul ca secventele de simboluri vizionate anterior au fost generate pe baza unei gramatici. In a doua faza a experimentului, ambelor grupuri le erau prezentate noi combinatii, si li se cerea sa le clasifice in doua categorii: combinatii gramaticale (= generate pe baza regulilor intricate in secventele anterioare) si combinatii negramaticale (= generate aleator).
Rezultatul, surprinzator, a dovedit ca performantele de categorizare - operationalizate prin numarul de raspunsuri corecte - sunt mai mari pentru g2 decat pentru g1! Mai mult decat atat, cand subiectii din g2 au fost pusi sa explice pe baza caror principii au realizat clasificarea, protocolul relatarilor lor a fost extrem de lacunar, ceea ce evidentiaza caracterul implicit al invatarii gramaticii respective. Pe scurt, acest gen de experimente au pus in evidenta faptul ca exista o invatare implicita (inconstienta sau neintentionata), iar cunostintele rezultate isi pun amprenta asupra categorizarii. Probabil, mecanisme similare stau la baza invatarii gramaticii limbajului natural. Despre cunostintele implicite si modul lor de manifestare vezi 7.7.

1.6. SUMAR

Categorizarea desemneaza totalitatea prelucrarilor pe baza carora, pornind de la diversitatea lumii externe, subiectul instituie categorii sau clase de obiecte. Principalele functii ale categorizarii sunt: a) gruparea obiectelor pe baza similaritatii; b) codarea experientei; c) generarea de inferente. Categorizarea tinde sa maximizeze similaritatea intracategoriala si sa minimizeze similaritatea intercategoriala. Ea are un nivel preferat de codare a realitatii - nivelul categoriilor de baza. Similaritatea dintre membrii aceleiasi categorii poate fi functionala sau fizica. Modelele computationale ale categorizarii cauta sa stabileasca constrangerile sau regulile de prelucrare pe baza carora inputul (= caracteristicile similare si disimilare ale obiectelor) este transformat in output (= categoriile de care dispunem). Aceste constrangeri sunt exprimate sub forma unor axiome. Modelul geometric se bazeaza pe trei axiome: a) axioma similaritatii; b) axioma simetriei; c) axioma "inegalitatii in triunghi". Similaritatea este reprezentata spatial si masurata geometric. Modelul si-a dovedit viabilitatea in categorizarea stimulilor perceptivi dar este incomplet, lasand neexplicate o multime de date experimentale. Modelul ansamblist este mai comprehensiv. El reduce constrangerile subiacente preocesului de categorizare la una singura, poate integra contraexemplele la modelul geometric si poate reproduce efectul prototipicalitatii.
Oricare doua elemente pot avea infinite proprietati similare sau nesimilare. Ponderarea lor este realizata de teoriile naive sau stiintifice de care dispune subiectul. Avem anumite categorii deoarece dispunem de o anumita baza de cunostinte si suntem animati de anumite intentii. Categorizarea pe baza similaritatii este asadar numai "varful eisbergului". Principalele reprezentari cognitive ale categoriilor - conceptul, reteaua neuromimetica si prototipurile - sunt ele insele integrate in structuri cognitive mai complexe: retele semantice, retele propozitionale etc.