g5h7hm
Cite mici drame familiale nu si-au gasit originea in certurile infantile asupra impartelilor? Mizele unor asemenea dispute depasesc de departe pierderile sau cistigurile materiale ce pot rezulta din ele; o data efectuata imparteala „dreapta", copiii pot foarte repede sa abandoneze partea care le-a fost atribuita, cu conditia ca cealalta parte sa nu o ceara intr-un mod prea direct. Cercetarile experimentale au confirmat ca unii copii de cinci ani stiu sa efectueze imparteli dupa principii egalitare (Lane si Coon, 1972 ; Lerner, 1974 ; Leventhal si Anderson, 1970), insa principiile de echitate ii duc uneori sa efectueze imparteli inegale (Coon, Lane si Lichtman, 1974; Leventhal, Popp si Sawyer, 1973). Egalitarismul si echitatea sau justitia pot sa se concureze si sa intervina in chip diferit dupa caracteristicile diferite ale situatiei experimentale, mai ales cu ocazia atribuirii de recompense la copiii de cinci ani (Damon, 1977 ; Swerts, 1978). O intreaga inteligenta sociala se manifesta in astfel de conduite complexe.
Sa observam un copil de aceasta virsta participind la o proba piagetiana clasica, si anume conservarea cantitatilor de lichide. Experimentatorul dispune Acf. figura 4.1.) de doua pahare identice (A si A1), de un pahar mai inalt si mai ingust (B) si de un pahar mai larg si mai plat (C). El toarna aceeasi cantitate de apa sau de suc de fructe in paharele A si A1 si intreaba copilul daca in cele doua pahare este aceeasi cantitate de baut. Copilul incuviinteaza, cerind uneori sa se adauge cite un pic intr-unui dintre cele doua pahare pentru ca nivelurile sa fie exact ia aceeasi inaltime. Experimentatorul transfera deci continutul din A1 in B si intreaba iarasi copilul daca in cele doua pahare este aceeasi cantitate de lichid. Copilul raspunde ca este mai mult in paharul inalt si subtire (B), indicind nivelul cel mai ridicat in acest pahar. Experimentatorului care insista si care, eventual, povesteste ca o data, un alt copil mic i-a spus ca in paharul A era la fel de mult de baut, subiectul raspunde ca el prefera totusi sa bea din paharul B pentru ca acolo este mai mult. Altfel spus, el rezista la o sugestie contrara. Apoi experimentatorul varsa din nou continutul lui B in A1, iar copilul este iarasi de acord sa afirme ca este acelasi lucru in cele doua pahare. Dupa aceea, continutul lui A1 este varsat in C ; comparand pe A cu C, A contine acum mai mult, dupa spusele copilului, de vreme ce nivelul este aici mai ridicat.
Scene de acest gen au fost observate de mii de ori la Geneva si oriunde in lume. Nu am descris decit o parte din proba de conservare a cantitatilor de lichid (Piaget si Szeminska, 1941; Inhelder etal., 1974). Bineinteles, raspunsurile copiilor nu sint intotdeauna clare; ele pot sa fie mai ezitante, sa oscileze si sa cedeze la sugestiile contrare ale experimentatorului; ele pot, de asemenea, sa devina de-a dreptul „conservatoare" afirmind ca, independent de prezentarea lor in pahare diferite, cantitatile de lichid ramin aceleasi.
De obicei, dupa raspunsurile pe care le dau la ansamblul acestei probe, copiii sint repartizati in trei categorii, sau stadii, pentru a utiliza terminologia piagetiana.
- Primul stadiu: absenta conservarii (NC). Copilul din acest stadiu, vazind aceeasi cantitate de lichid in pahare identice, nu incearca nici o dificultate in a recunoaste aceasta egalitate. insa daca lichidul este transferat in recipiente de forme diferite, el crede atunci ca, in functie de configuratia si, mai ales, de inaltimea atinsa de lichid in recipiente, cantitatea de lichid sporeste sau scade.
in fata contraargumentelor experimentatorului, copilul fie isi mentine judecata, fie formuleaza altele, insa tot neconservatoare. Rapelul cantitatilor egale initiale nu-i modifica deloc opinia.
- Al doilea stadiu: raspunsul intermediar (I). Acesti subiecti oscileaza intre conservarea si neconservarea cantitatii. Justificarile oferite sint in general putin explicite si incomplete. Ei nu par sa vada in conservare o necesitate fizica sau logica. Ei fluctueaza intre o coordonare a relatiilor in joc (inaltimea si largimea) si centrarea pe o singura dimensiune.
- Al treilea stadiu : conservarea necesara (C). Copilul afirma dintr-o data conservarea cantitatilor de lichid, independent de numarul si de natura trans-vazarilor efectuate. El rezista la contra-sugestiile experimentatorului. Ca argumente ale acestei conservari, el da una sau mai multe dintre explicatiile urmatoare : identitate, compensare, reversibilitate.
Argumentele de identitate constau in a afirma ca in cele doua pahare este acelasi lucru pentru ca nu s-a adaugat nici nu s-a inlaturat nimic in cursul transvazarii. Cele de compensare pun in legatura diferentele de inaltime si de largime ale celor doua pahare, iar cele de reversibilitate se sprijina pe faptul ca o operatie inversa constind in a reveni la starea initiala, adica in a varsa continutul lui B sau C inapoi in A, ar duce la o egalitate intre A si A1.
O asemenea proba poate asadar sa surprinda aparitia succesiva a unei functionari cognitive, cum se intimpla si in alte probe din alte domenii, precum conservarea numarului, a materiei, a lungimilor, a greutatii, a suprafetei. Vom descrie ulterior unele dintre aceste probe. Dar daca statutul cognitiv al raspunsurilor la aceste probe a fost studiat relativ bine, altfel stau lucrurile cu statutul lor social. Raspunsurile sint, intr-adevar, date intr-un context social; daca ele trebuie raportate la configuratiile succesive ale unui material dat, ele trebuie raportate si la interventiile, intrebarile, sugestiile experimentatorului. Aceste interventii nu pot fi considerate ca un instrument de masura sau de diagnostic care nu modifica realitatea studiata. Examinind cu minutiozitate anumite protocoale de experiente ale lui Piaget, se constata (Van de Voort, 1977) ca adesea modul de a intreba se afla la originea unui progres la copil. Asemenea consideratii nu intra in analizele obisnuite pe care piagetienii le fac protocoalelor lor de experienta; analizele lor se sprijina numai pe reglarile cognitive si neglijeaza aspectul de reglare sociala pe care il vehiculeaza in acelasi timp raspunsurile copilului.
Un demers invers a fost intreprins de catre colegul nostru A.N. Perret--Clermont (1979), care reia paradigma transvazarii de lichide pentru a o resitua intr-un context social, cu scopul de a arata cum o interactiune sociala, utilizind respectiva paradigma, conduce copiii la un progres cognitiv. Acest capitol va descrie o prima cercetare punind in evidenta beneficiul cognitiv retinut de copii in urma participarii lor la o interactiune sociala si confirmat de cercetarile ulterioare. Vom arata apoi ca progresele observate nu se limiteaza la notiunea care intervine direct in interactiunea sociala si ca ele se verifica dupa o interactiune sociala implicind o impartire care se sprijina pe conservarea numarului. in sfirsit, vom expune rezultatele unei cercetari (Perret-Clermont si Leoni, 1979) ce introduce preocupari marcat sociologice in planul experimental. in expunerea acestor cercetari ale colegului nostru vom intercala descrierile a doua cercetari efectuate la Universitatea din Tilburg, in Tarile de Jos, ce confirma rezultatele obtinute la Geneva, si dintre care cea de-a doua se refera exact la rolul marcajului social, ca si o experienta explicitind rolul conflictului sociocognitiv in acesta.
Experienta 1: progrese individuale dupa un partaj
Copiii care au participat la aceasta experienta (Doise, Mugny si Perret--Clermont, 1975, experienta 2; Perret-Clermont, 1979) aveau intre cinci ani si jumatate si sapte ani si cinci luni, virsta lor medie fiind de aproape sase ani si jumatate. Toti au participat la o prima sedinta individuala (pre-test) care permitea stabilirea nivelul lor NC, I sau C la o varianta a probei de conservare a lichidelor. Dupa doua saptamini, cea mai mare parte dintre ei (conditie experimentala) au participat la o situatie de interactiune sociala inainte de a trece, o saptamina mai tirziu, printr-o noua proba individuala (primul post--test); un al doilea, post-test urma dupa o luna. Alti copii (conditia de martor) nu au participat decit la un pre-test si la un post-test. Conditia de martor trebuia sa ne permita de a estima rata dezvoltarii „spontane" care ar fi putut sa se produca, in afara oricarei interventii experimentale, la copiii de aceasta virsta. intr-adevar, in timpul celor trei saptamini ce separa pre-testul de post-test, copiii continua, evident, sa frecventeze scoala si sa participe la multiple interactiuni sociale care pot fi sursa de progres. De altfel, numai pre-testul a putut sa le trezeasca curiozitatea, cum a fost cazul unei fetite in conditia de martor care povestea in timpul post-testului ca ea a cerut mamei sale sa refaca proba impreuna cu ea.
Trei subiecti participau de fiecare data ia etapa interactiunii sociale. Doi dintre ei (CI si C2) fusesera clasati drept conservatori la pre-test, cel de-al treilea (S, subiectul experimental propriu-zis), participind singur la doua post-teste, era neconservator (28 NC) in cea mai mare parte a cazurilor sau, uneori, intermediar (9 I).
Interactiunea se desfasura astfel: S era asezat in capul mesei si dispunea de un pahar A putind sa contina 2,5 dl. Ceilalti doi copii (CI si C2) erau asezati aproape de el, fata in fata, CI dispunind de un pahar A1 egal cu cel al lui S, si C2 dispunind de un pahar mai inalt si mai ingust (B). S primea atunci o sticla opaca, continind sirop sau suc de fructe si un alt pahar A2, identic cu al sau si cu cel al lui CI. Era invitat atunci sa toarne lichide de baut celorlalti doi copii cu scopul ca ei sa aiba „amindoi acelasi lucru de baut si ca ei sa fie amindoi la fel de multumiti". Experimentatorul preciza in plus ca S, dupa ce a efectuat imparteala pentru CI si C2, trebuia sa ceara aprobarea lor, ca el putea utiliza paharul daca acesta i se parea util, dar ca nu putea sa se serveasca el insusi decit atunci cind toti trei ar fi de acord cu impartirea.
Aceasta sedinta de partaj dura aproximativ zece minute. In general, subiectul, avind in vedere ca era NC sau I, turna imediat sirop in paharele A1 si B egalizind inaltimea nivelurilor; el provoca astfel protestele din partea lui C2 care primea astfel mai putin sirop in paharul sau mai ingust. Cind discutia dintre copii avea dificultati in a incepe, experimentatorul ii indemna sa-si prezinte parerile si facea sa reiasa eventualele diferente dintre pareri. El avea grija in acelasi timp ca S sa se poata exprima si sa fie auzit repetind, daca era necesar, interventiile sale care uneori nu erau ascultate de catre CI si C2, mai siguri de ei insisi. Cei din urma determinau adesea pe S sa utilizeze paharul A2 pe care il umplea inainte de a-1 turna in B. Numarul de explicatii si de argumente furnizate de catre cei doi copii C varia considerabil, dupa grupuri. Ceea ce nu i-a impiedicat pe copiii NC sau I in aceasta conditie sa participe la o situatie in care egalitatea a fost instituita ca norma si sa constate adesea ca un acord asupra egalitatii persista dupa o transformare a configuratiei cantitatilor respective. Aceasta caracteristica specifica situatiei de partaj va face obiectul unei cercetari ulterioare. Atunci cind CI sau C2 il convinge pe S sa utilizeze paharul A2, acesta invata intrucitva utilizarea unui instrument de masura. Aceasta situatie putea deopotriva sa creeze multiple conflicte de centrari intre inaltimea lichidului dintr-un pahar si largimea sa din celalalt, si invers. Pe scurt, mai multe caracteristici ale acestei situatii de partaj il determina pe subiectul S sa puna in discutie raspunsurile sale neconservatoare sau intermediare. Exista deci motive pentru a ne astepta la un progres. Oare este cazul ?
intr-adevar, au avut loc progrese: in timpul primului post-test, 24 de subiecti din 37 au progresat in situatia experimentala pe scara NC, I, C, fata de numai 2 din 12 in conditia de martori. Pe de alta parte, aceste progrese ramin stabile in timpul celui de-al doilea post-test intr-o proportie de 20 din 24, prima indicatie a autenticitatii lor; totusi, probele utilizate pentru post--teste erau destul de asemanatoare cu cele utilizate in cursul interactiunii sociale. Trebuia deci sa ne asiguram ca o schimbare intre pre-test si post-teste corespundea unei restructurari cognitive si nu se limita numai la reproducerea raspunsurilor si a justificarilor invatate in timpul interactiunii.
Un studiu amanuntit al raspunsurilor copiilor la probele din post-teste a adus dovada autenticitatii acestor progrese cognitive. in cursul interactiunii, cel putin unul dintre argumentele de identitate, de compensare sau de reversibilitate a fost utilizat in majoritatea grupurilor. insa copiii care au progresat in timpul post-testelor si au atins atunci nivelul de conservare (23 de copii) nu fac decit sa repete argumentele utilizate in timpul interactiunii. Mai mult de jumatate dintre ei (13 copii) ofera argumente care nu au fost avansate in timpul situatiei colective. Printre noile argumente se pot numara 3 argumente de identitate, 7 argumente de compensare si 7 argumente de reversibilitate. Relativa raritate a noilor argumente de identitate nu trebuie sa ne mire : a fost utilizat in cursul interactiunii in 18 cazuri din 23, si doar 5 copii puteau asadar sa inoveze in acest domeniu. Acest exemplu arata cit de sever este criteriul utilizat pentru a verifica autenticitatea progreselor; nimic nu ne impiedica, intr-adevar, sa presupunem ca reutilizarea unui argument produs in timpul interactiunii sociale nu rezulta dintr-o intelegere adevarata. Din contra, studiile asupra memoriei arata ca aceasta este bazata pe intelegere. in schimb, cind mai mult de jumatate dintre copiii care au atins stadiul de conservare aduc justificari noi, aceasta arata ca argumentele lor din cursul post-testului nu pot fi explicate printr-un simplu proces de imitatie. Ele sint semnul unei noi elaborari.
O alta modalitate de a studia natura progreselor consta in a utiliza probe de conservare care nu se bazeaza pe transvazari de lichide ; ea va fi utilizata in experienta urmatoare.
Experienta 2 : generalizarea progreselor consecutive partajului
Aceasta experienta urmarea mai multe scopuri. Era vorba mai intii de a confirma rezultatele obtinute in experienta precedenta studiind mai pe larg natura progreselor observate. Pentru aceasta, subiectii experimentului vor fi pre-testati si post-testati cu probe diferite, cu scopul de a verifica daca un progres la proba de conservare a lichidelor este insotit de progrese in alte domenii. Era vorba de a examina apoi rolul compozitiei grupului: erau necesari doi C pentru a face sa progreseze un NC, sau un singur C ar fi avut destula greutate in interactiune pentru a face sa progreseze doi NC ? Altfel spus, era posibil de a exclude o explicatie in termenii efectului majoritatii? Experienta presupunea deci mai multe conditii, insa nu vom analiza aici decit rezultatele conditiilor implicind un subiect NC (N : 5) in interactiune cu doi copii C sau implicind doi subiecti NC (N : 12) in interactiune cu un copil C. Aceste conditii experimentale au determinat mai multe progrese in raport cu o conditie control (numai NC) si cu o conditie in care trei subiecti NC interactionau.
Ca in experienta precedenta, interactiunea consta intr-o sarcina de impartire de sirop intre trei copii. Pre-testul si post-testul erau mult mai cuprinzatoare decit in prima experienta: toti subiectii raspundeau in pre-test si in post-test la probe de conservare a lichidelor si a materiei; in plus, ei participau, in cursul pre-testului, la o proba de conservare a numarului si, in timpul post--testuiui, la o proba de conservare a lungimilor. Nu vom descrie aici caracteristicile esentiale ale acestor probe (Perret-Clermont, 1979).
Proba lichidelor se baza nu numai pe conservarea cantitatilor egale, ca in timpul experientei precedente, ci includea si o intrebare asupra conservarii de cantitati inegale. Doua pahare erau umplute inegal, apoi continutul unuia era transvazat intr-un pahar inalt si ingust astfel incit cele doua niveluri sa fie la aceeasi inaltime ; apoi avea loc o noua tranvazare intr-un pahar foarte larg si plat. Era vorba evident de a verifica daca copilul conserva inegalitatea in pofida transformarilor de configuratie suferite de catre cantitatile de lichid.
in proba numarului, copilul trebuia mai intii sa alinieze de la sase la opt jetoane de aceeasi culoare, apoi, mai jos, un acelasi numar de jetoane de o alta culoare. O data sarcina efectuata, cu sau fara ajutorul experimentatorului, acesta aducea aranjamentului celor doua serii de jetoane mai multe modificari, restringindu-le pe unele si rarindu-le pe celelalte, cu scopul de a verifica daca, in ciuda schimbarilor de configuratie, copilul conserva egalitatea numerelor.
Pentru proba conservarii materiei erau utilizate doua bucati de coca de modelat in cantitate egala. Una dintre bucati era transformata in „placinta", apoi in „cirnat" si, in sfirsit, in mai multe bucatele. Ansamblul probei permitea sa se determine daca copilul stapinea conservarea cantitatii in acest domeniu.
Proba de conservare a egalitatii lungimilor va fi descrisa mai in detaliu in capitolul urmator. Pentru experienta de fata au fost folosite doua probe. Una utiliza doua baghete cu lungimea de 16 cm, dispuse mai intii paralel si cu coincidenta perceptiva a extremitatilor. O data constatata egalitatea lor, erau efectuate deplasari succesive ale uneia dintre baghete pentru a vedea daca copilul compensa depasirea unei laturi printr-o depasire opusa pe cealalta latura. Cea de-a doua proba utiliza o singura bagheta de 16 cm si patru baghete mici de 4 cm ale caror aranjamente diferite permiteau din nou de a verifica daca copilul conserva egalitatea constatata la inceput, atunci cind cele patru baghete mici erau aliniate in paralel cu bagheta mare.
Raspunsurile copiilor la toate aceste probe au fost clasate in NC, I sau C. Principalul scop al experientei era de a vedea daca un progres din timpul unei interactiuni sociale referitoare la partajul unui lichid provoca o reorganizare cognitiva repercutindu-se asupra altor probe. Desigur, chiar exigentele trecerii prin mai multe probe cu interogatoriu clinic limitau efectivele.
Rezultate
Pentru cei 17 copii NC care interactionau cu unul sau doi C, au fost observate noua progrese la proba lichidelor in timpul primului post-test si au ramas stabile, cu numai doua exceptii, in cursul celui de-al doilea post-test. Sa vedem daca performantele lor la proba lichidelor in timpul primului post-test sint legate de performantele la celelalte teste. Desi cifrele nu sint prea ridicate, legaturile sint semnificative din punct de vedere statistic: numai copiii care au progresat in timpul probei materiei se gasesc printre cei deveniti I sau C in timpul probei lichidelor ca urmare a interactiunii (tabelul 4.1.)
La fel, numai copiii care au progresat ca urmare a interactiunii pot eventual sa dea un raspuns I sau C la proba lungimilor din primul post-test (tabelul 4.2.). Progresele declansate experimental constau deci in reorganizari cognitive foarte generale.
Toti copiii care, in aceasta experienta, au participat la o interactiune cu unul sau doi copii C, nu progreseaza totusi. Prezenta unui C sau a doi C nu explica progresul la unii si absenta progresului la ceilalti, pentru ca ratele progresului sint similare in conditiile unui NC cu doi C sau a doi NC cu un C. De altfel, un rezultat asemanator va fi obtinut in experienta urmatoare, care va presupune deopotriva conditii destinate sa controleze eventualul efect al compozitiei grupurilor. Trebuie deci sa cautam motivele care fac ca, in aceleasi conditii, anumiti copii sa progreseze si altii nu.
Tabelul 4.1. - Nivelurile la proba lichidelor din post-teste si progresul la proba materiilor
Proba lichidelor
Materii
Fara progres
Cu progres
Testul lui Jonckheere, z: 2.836, p < 0,005.
Tabelul 4.2. - Nivelurile la probele lichidelor si ale lungimilor la post-testul 1
Proba lichidelor
Lungimi
NC
IsauC
Testul lui Jonckheere, z: 2,369, p < 0,02.
Nu putem insista destul aici asupra naturii complexe a situatiilor colective. Ele vehiculeaza semnificatii diferite pentru indivizi cunoscind variate istorii sociale. Asemenea efecte diferentiale, care vor trebui sa faca obiectul studiilor, nu erau scopul cercetarilor noastre. O alta diferenta importanta poate sa existe intre copii: ea se refera la competentele lor initiale. Copiii clasati NC la un pre-test nu dispun numai pentru atit de acelasi echipament cognitiv. Totul ne face sa credem ca copiii avind deja dobindite competente largite sint mai apti de a profita de o interactiune sociala decit colegii lor la care asemenea competente trebuie sa fie create. Aceasta ipoteza decurge din conceptia noastra socio-constructivista asupra dezvoltarii cognitive si a capatat deja un inceput de verificare in ultima cercetare din capitolul precedent, aratind ca interactiunea sociala nu era profitabila decit pornind de la un anumit nivel al dezvoltarii. Experienta de fata ofera din nou o indicatie asupra importantei pre-cerintelor. Se stie ca, in general, conservarea numerelor este dobindita inaintea celei a lichidelor. Or, copiii care au participat la conditii sociale trebuind sa declanseze un progres nu erau toti la acelasi nivel in cursul probei numerelor suportata la testul initial. Tabelul 4.3. indica faptul ca cei mai avansati copii in privinta conservarii numerelor aveau mai multe sanse de a progresa ca urmare a interactiunii sociale.
Aceste rezultate le confirma pe cele ale experientei precedente. Mai mult, ele arata ca se produce o generalizare a competentelor dobindite in cursul interactiunii si ca progresele nu sint independente de competentele anterioare interactiunii.
Tabelul 4.3. - Nivelurile la proba numarului din pre-test si progresul la proba lichidelor intre pre-test si primul post-test

Proba lichidelor
Fara progres
Cu progres
Testul lui Jonckheere, z: 1,766, p < 0,04.
Proba numarului (pre-test)
NC IC
8 3 2
0 0 4
Experienta 3 : o replica in Tarile de Jos
Sa reluam acum citeva din problematicile unei cercetari efectuate la Universitatea din Tilburg (Rijsman, Zoetebier, Ginther si Doise, 1980; Zoetebier si Ginther, 1978). Metodologia utilizata pentru a determina nivelurile operatorii ale copiilor este diferita de cea utilizata la Geneva. Ea recurge la o interogatie mai putin clinica si mai standardizata, utilizind itemii unui test asupra notiunilor de conservare (Goldschmid si Bentler, 1968). Cind ei raspund incorect la un item, subiectii obtin zero ; ei primesc un punct pentru un raspuns corect si doua puncte cind un argument bun insoteste acest raspuns.
Pentru pre-test au fost utilizati trei itemi asupra conservarii lichidelor; dupa scorurile obtinute, copiii sint clasati NC (de la 0 la 2 puncte), I (3 si 4 puncte) sau C (5 si 6 puncte). Aceste denumiri nu au in mod necesar aceeasi semnificatie ca atunci cind desemneaza stadii detectate prin interogatoriul clinic practicat la Geneva. Este realizat un progres cind subiectii, initial toti NC, devin I sau C.
Rezultatele prezentate aici se sprijina pe primul post-test cu 105 copii, NC la pre-test (cu scoruri de la 0 la 2) si avind un acelasi statut scolar (primul an al invatamintului primar). 88 dintre acesti copii participa in cursul etapei experimentale la situatii de partaj (Perret-Clermont, 1979) care fac sa inter-actioneze fie doi subiecti NC (N : 31), fie trei subiecti NC (N : 9), fie un NC si un C (N : 38), fie un NC si doi C (N : 10). in sfirsit, 17 subiecti participa la un pre-test si la un post-test si constituie astfel o situatie control fara interactiune sociala.
Tabelul 4.4a. - Frecventa progresului in diferite conditii ale primei experiente de la Tilburg
Fara progres
Cu progres
X2 coloana 1 si 3: 2,602, p < 0,06.
P coloana 2 si 3 : 9,561, p < 0,005.
Sa examinam tabelul 4.4a. care ofera numarul de progrese pentru situatia control, pentru conditiile de interactiune a subiectilor NC si pentru ansamblul
Conditie control Interactiuni intre NC Interactiuni NC si C
13 34 26
4 6 22
20 6
18 4 situatiilor in care a avut loc interactiunea subiectilor NC si C. Aceste rezultate sint compatibile cu cele de la Geneva si, cind rezultatele celor 48 de copii NC care au interactionat cu unul sau doi C sint comparate cu cele ale unor 40 de copii NC interactionind cu unul sau doi NC, se observa o diferenta foarte semnificativa in favoarea primilor. De altfel, prezenta a doi C sau a unui C in fata unui NC nu a avut ca atare nici un efect (tabelul 4.4b.).
Tabelul 4.4b. - Compararea interactiunilor intre un NC si unul sau doi C
NCsiC NCsi2C Fara progres Cu progres
Diferenta foarte mare intre rezultatele subiectilor NC care au lucrat cu alti subiecti NC si subiectii NC care au lucrat cu unul sau doi C arata deopotriva ca o interpretare intemeiata numai pe activitatea de manevrare a paharelor si a lichidelor este insuficienta. Aceasta insuficienta se manifesta inca mai direct cind se studiaza toate situatiile la care au participat doi copii; de fiecare data unul dintre acesti copii trebuia sa efectueze operatiunile de turnare, unul fiind donator si celalalt primitor. Nici o diferenta nu se manifesta in favoarea copiilor NC care, in calitatea de donatori, au putut sa manevreze materialul (tabelul 4.5.).
Tabelul 4.5. - Frecventa progresului la copiii NC donatori si primitori
Donatori Primitori
Fara progres Cu progres
Alte caracteristici ale interactiunii sociale au totusi un efect foarte clar asupra progresului copiilor care au participat la ea. Astfel, cind se compara copiii care au participat la o interactiune ce a dus la un partaj corect cu cei ce au participat la o interactiune fara partaj corect, descoperim un progres mult mai mare la primii decit la cei din urma (tabelul 4.6.).
Tabelul 4.6. - Frecventa progresului si rezultatele partajului
Partaj
Corect Incorect
Fara progres Cu progres X2:6,776, p < 0,01.
O relatie asemanatoare exista intre grupurile care au furnizat argumente de conservare si grupurile care nu le-au furnizat (tabelul 4,7.).
24 22
11 12
16 44
15 12
23 36
24 4
Tabelul 4.7. - Frecventa progresului si argumentarea in timpul interactiunii
Interactiuni
Cu argument Fara argument
Fara progres Cu progres X2:16,695, p < 0,001.
Pentru a fi asigurata autenticitatea progreselor, au fost utilizati in timpul post-testului doi itemi referitori la conservarea lungimilor si un item asupra conservarii suprafetei. Ipoteza de verificat era ca acei copii deveniti I sau C la itemii asupra lichidelor vor da raspunsuri mai bune si la ceilalti itemi (au fost deosebiti subiectii avind scoruri inferioare - 0 sau 1 - sau superioare - de la 2 la 6 - celor medii). Tabelul 4.8. arata ca acesta este cazul cind se pun in corespondenta rezultatele la itemii asupra lichidelor si rezultatele la ceilalti itemi din cursul primului post-test, pentru subiectii NC interactionind cu unul sau doi copii C.
Tabelul 4.8. - Rezultatele pentru proba lichidelor si probele de generalizare la primul post-test
NC
Proba lichidelor
I
21 3 2
5 8 9
Scor de generalizare
0 1a 1 2 la 6 Testul lui Jonckheere, z : 3,756, p < 0,002.
Rolul competentei initiale poate fi ilustrat si prin aceasta experienta. Ne reamintim ca numai copiii avind note de la 0 la 2 (NC) la proba lichidelor din pre-test au functionat ca subiecti experimentali propriu-zisi. Este deci posibil de a ordona acesti subiecti dupa cum au obtinut 0, 1 sau 2 puncte. Noi am facut-o pentru subiectii care au interactionat cu unul sau doi parteneri de nivel C si gasim ca exista aici efectiv o relatie strinsa intre rezultatele lor la pre-test si progresele lor consecutive interactiunii (tabelul 4.9.).
Un alt rezultat reiese inca din primele trei experiente descrise in acest capitol. in cursul celui de-al doilea post-test, se produce un usor progres in raport cu primul post-test. Noi il punem in legatura cu un fenomen asemanator, observat in timpul cercetarilor asupra invatarii; acest fenomen de evolutie tirzie se manifesta deja in anumite cazuri intre sfirsitul procedurilor de invatare si post-testul 1, dar mai ales intre post-testele 1 si 2, anumiti subiecti trecind de la un rezultat instabil la o solutie complet operatorie sau marcind un progres clar la unul sau doua sub-niveluri sau categorii de raspunsuri ierarhizate.

0 1 2
18 7 2
4 5 13
Tabelul 4.9. - Rezultatele la itemii pre-testului si progresul dupa interactiune (proba lichidelor)
Scoruri la pre-test
0I
Fara progres Cu progres Testul lui Jonckheere, z: 4,041, p < 0,001.
in cursul intervalului dintre doua post-teste (de la doua la sase saptamini, dupa caz) achizitiile realizate prin procedurile de invatare se prelungesc si se produce un ansamblu de integrari ale carui detalii ne scapa prin forta imprejurarilor, dar al carui rezultat pare a dovedi ca este vorba de reorganizari interne de acelasi ordin cu cele la care am asistat in cursul procedurilor de invatare.
Fara nici o indoiala, copilul participa intre cele doua post-teste la numeroase interactiuni sociale putind explica in parte asemenea progrese. insa acestea par prea regulate pentru a se reduce la un efect al intimplarii; pe de alta parte, ele ar parea mai putin frecvente la copiii care au participat numai la o conditie control sau la o conditie sociala ce nu ar genera un progres important. Aceasta ar indica cel putin ca subiectii conditiilor experimentale ar dobindi aici o competenta permitindu-le apoi sa profite de mai multe interactiuni care nu sint produse experimental. Am putea sa vedem aici un exemplu al cauzalitatii in spirala intre autonomie si interdependenta sociala aflata la baza conceptiei noastre asupra dezvoltarii cognitive: travaliul inceput intr-o situatie de interdependenta ar continua mai apoi intr-un mod autonom.
Experienta 4: partaj si conservarea numarului
Anumite forme de interactiune sociala declanseaza un progres in privinta conservarii cantitatilor de lichid. Un asemenea progres poate fi obtinut si pentru notiunea de numar ca urmare a unei interactiuni de partaj sprijinindu-se direct pe aceasta notiune? O alta experienta (Perret-Clermont, 1979) avea sa raspunda la intrebare. Patruzeci de copii NC au participat la interactiunea sociala, fie cu un C (N : 14), fie cu un I (N : 10), fie cu un alt NC (N : 16). Ei trebuie sa-si imparta bomboane cu ajutorul unor farfurii speciaie cu cercuri pe care bomboanele trebuie sa fie aranjate (vezi fig. 4.2.).
0 o o o o
A
O 0 o 0 o 0 o o o o o
B o 0 oooooj c o
Fig. 4.2. - Schema materialului utilizat in experienta asupra impartirii bomboanelor.
Farfuriile A si B au fiecare cite 5 cercuri, dar una masoara 9 cm lungime si alta 17 cm; farfuria C are tot 17 cm, insa cuprinde 7 cercuri iar farfuria D are 7 cercuri pe 9 cm lungime. Cum cercurile sint aranjate la intervale regulate pe intreaga lungime a farfuriilor, nu este o legatura intre lungimea acestei linii de cercuri si numarul lor: sint atitea pe farfuria A, care este scurta, ca si pe farfuria B, care este lunga.
La inceputul interactiunii, experimentatorul pune o gramada de drajeuri pe o masuta, la care copiii sint asezati fata in fata. Apoi, da unuia dintre copii farfuria A si celuilalt farfuria B. Celor doi copii li se atribuie farfurii diferite continind de fapt acelasi numar de cercuri, mai restrinse pe farfuria A si mai rarite pe farfuria B. Experimentatorul explica bineinteles ca cercurile de pe farfurii corespund „locurilor pentru drajeuri" si le spune: „Puteti sa luati bomboane si sa le puneti pe cercurile de pe farfuria voastra, dar cu conditia ca sa aveti amindoi acelasi lucru. Nu trebuie sa aveti mai putin sau mai mult decit colegul. Trebuie sa aveti tot atitea amindoi, sa fiti la fel de multumiti unul ca si celalalt, altfel nu este drept. Cum veti face?" in anumite cazuri, unul dintre cei doi subiecti efectueaza o distribuire; in alte cazuri, fiecare copil se serveste el insusi. O data actiunea de „luare a drajeurilor" terminata, experimentatorul se adreseaza celor doi copii, intrebindu-i daca au la fel de multe drajeuri, si din ce cauza, sau cum trebuie sa faca aceasta, indemnindu-i sa gaseasca o modalitate de acord in privinta egalitatii. O data acordul incheiat, experimentatorul inverseaza farfuriile intre cei doi parteneri pentru a pune la incercare consistenta acordului. Apoi reia experienta in mod asemanator cu alte farfurii: „Iata, ati inteles bine jocul, vom incerca si cu alte farfurii. Apoi, vom minca drajeurile." Perechile de farfurii utilizate sint, succesiv, B si C (amindoua de 17 cm, dar cu un numar diferit de cercuri) si A si D (de 9 cm, dar cu un numar diferit de cercuri). La capatul ultimului partaj, experimentatorul permite copiilor sa manince drajeurile si ii intreaba daca sint satisfacuti amindoi de partaj.
Tabelul 4.10. arata ca progresele sint in functie de nivelul partenerului; cu cit nivelul este mai ridicat, cu atit copii au sanse de a progresa in urma interactiunii.
Tabelul 4.10. - Conditiile de interactiune si frecventa progresului
Interactiuni
NCcuC NC cui NC cu NC
6 2 2
8 8 14
Fara progres
Cu progres
Testul lui Jonckheere, z: 1,658, p < 0,05.
in capitolele urmatoare, vom vedea ca nu este vorba de o concluzie generala, copiii clasati NC la o proba putind si ei sa progreseze ca urmare a unei interactiuni cu un alt NC, dupa cum ei pot sa nu aiba nici un folos dintr-o interactiune cu un C. Sa mai semnalam ca in experienta de fata nici un copil C nu a regresat ca urmare a interactiunii sale cu un NC, in timp ce din 10 copii I care au interactionat cu copii NC, unul singur a regresat, cinci atingind nivelul C. Acest rezultat este o alta indicatie permitindu-ne sa spunem ca procesele de restructurare cognitiva desfasurindu-se in cursul unei interactiuni sociale nu pot fi reduse la efecte ale imitatiei. Rezultate asemanatoare vor fi expuse in capitolul asupra coordonarii punctelor de vedere.
Ca si cele trei experiente precedente, aceasta arata ca interactiunea poate sa duca la progrese operatorii. Este necesar acum sa examinam in ce fel dinamicile acestor situatii de partaj sint legate de un context social mai general si, mai ales, in ce fel normele sociale pot sa joace un rol reglator in coordonarile cognitive.
Experienta 5: marcajul social in conservarea lichidelor
O situatie sociala este legata de societate in general prin normele care guverneaza comportamentele in aceasta situatie. Cum am vazut, comportamentele copiilor foarte mici sint deja guvernate de catre o norma egalitara. Este vorba acum de a arata cum aceasta norma poate sa intervina in achizitia unei notiuni operatorii.

Dupa o experienta a lui Finn (1979), doi copii se lasa mai putin influentati de transformarile figurative a doua cantitati de lichide cind ei au admis in prealabil egalitatea lor exact intr-o situatie in care aveau dreptul, fiecare, la o aceeasi cantitate din acest lichid. Acordul asupra unui drept dobindit si partajul egalitar care decurge de aici par deci ca introduc o conservare a egalitatii pentru obiectul impartirii, independent de configuratia sa.
Pentru a evalua stabilitatea acestui progres si extinderea sa la o situatie fara egalitate in drepturile dobindite, a fost realizata o alta experienta (Doise, Rijsman, Van Meei, Bressers si Pinxten, 1981; Pinxten si Bressers, 1979). Planul experimental cuprinde cinci conditii cu un pre-test si cu doua post-teste. Pre-testul se bazeaza numai pe conservarea lichidelor ; post-testele includ de asemenea probe de generalizare bazate pe numar si materie (Goldschmid si Bentler, 1968). Am avut mare grija sa constituim o populatie experimentala omogena. intr-adevar, nu participa decit copii NC admitind ca este aceeasi cantitate de lichid in doua pahare identice umplute la fel si admitind in plus, mai apoi, justificindu-si raspunsul, ca in paharul in care a adaugat experimentatorul este mai mult lichid. Toti acesti copii au asadar un scor de 2 puncte la plecare si se stie caror performante corespunde acest scor. Virsta lor variaza de la patru ani si cinci luni la sase ani si o luna.
Toti subiectii, cu exceptia celor dintr-o situatie control, participa la etapa experimentala la o saptamina dupa pre-test. intr-o prima conditie, cei doi subiecti sint asezati la o masa la care se gasesc un pahar inalt si ingust (B), un pahar larg si plat (C) si doua pahare identice A si A1). Experimentatorul aminteste copiilor participarea lor la pre-test, le spune ca au lucrat amindoi la fel de bine, ca merita aceeasi recompensa si ca, in consecinta, vor primi amindoi aceeasi cantitate de sirop. Experimentatorul umple apoi paharele B si C cu o aceeasi cantitate de sirop si intreaba copiii daca dupa parerea lor este aceeasi cantitate in fiecare pahar. El spune apoi ca vrea sa verifice daca este aceeasi cantitate in cele doua pahare si, pentru aceasta, varsa continutul fiecarui pahar in paharele identice A si A1. El cere atunci copiilor sa explice cauza acestei egalitati si le reaminteste, daca este necesar, drepturile lor egale. El intreaba iar daca partajul este corect inainte de a varsa din nou cele doua cantitati in B si C. Daca atunci copiii nu pot sa se puna de acord asupra egalitatii lichidelor, procedura este repetata. La sfirsitul interactiunii, experimentatorul da cite un pahar fiecarui copil si acesta poate sa-1 bea.
Este vorba aici de o situatie colectiva cu drept social. O alta situatie colectiva, fara drept social, se desfasoara ca si prima, dar nu se refera la un drept dobindit. Experimentatorul aminteste sedinta precedenta si anunta, fara sa faca aluzii la drepturi dobindite, ca el va turna din nou aceeasi cantitate de lichid in doua pahare. Exact ca in cealalta situatie, el utilizeaza mai intii paharele B (inalt si ingust) si C (larg si plat), inainte de a proceda la o verificare a paharelor A si A1 si de a turna din nou continuturile in B si C. in cursul discutiilor, s-a facut referirea la intentia initiala de a turna aceeasi cantitate de lichid in cele doua pahare. Procedura este reluata daca nu raspund amindoi copiii ca in B si C este aceeasi cantitate, dupa ce experimentatorul a recurs la verificare utilizindu-le pe A si A1. La sfirsit, copiii pot sa bea unul din paharul B si celalalt din paharul C.
in cele doua situatii „individuale", copilul se gaseste singur cu experimentatorul, in conditia individuala cu drept social, experimentatorul anunta ca „in curind, va veni un alt copil care a lucrat la fel de bine si merita aceeasi recompensa", in cealalta conditie spune ca va veni un alt copil care va participa la acelasi joc constind in a turna aceeasi cantitate de lichid in doua pahare. Restul procedurii este acelasi ca pentru situatiile colective.
Tabelul 4.11. - Frecventa progreselor Cu drept social Fara drept social
Situatie: Colectiva Individuala Colectiva Individuala Control Cu progres Fara progres Diferenta dintre conditiile cu drept si conditiile fara drept, X2:13,533, p < 0,001.
Rezultatele la primul post-test (tabelul 4.11) arata ca situatia cu drept social este sursa de progres, fie ca partenerul este prezent sau absent. Numai
11 10 5 2 1
4 4 10 12 13
4 din cei 21 de subiecti care au progresat in cele doua situatii cu drept social regreseaza intre primul si al doilea post-test; dimpotriva, alti 6 subiecti inca mai progreseaza.
La post-testul 1 ca si la post-testul 2, progresele observate in diferitele conditii ale experientei sint legate in mod foarte semnificativ de scorurile obtinute in cursul testelor de generalizare cu privire la conservarea numarului si a materiei (tabelul 4.12.).
Tabelul 4.12. - Legaturi intre progres in timpul post-testelor si scoruri de generalizare
Scoruri de generalizare Primul post-test AI doilea post-test
0 1-6 0 1-6
Cu progres Fara progres
8 21 7 27
29 14 27 11
X2:11,013, p < 0,001.
X2:18,336, p < 0,001.
O coordonare sociala se realizeaza de-a lungul unei restructurari cognitive astfel incit conflictul sociocognitiv se resoarbe intr-un acord bazat pe o norma. Acest acord atrage dupa sine conservarea de natura operatorie, corespunzatoare conservarii de natura sociala. Marcajul social faciliteaza deci aparitia reglarilor cognitive; in absenta unui asemenea marcaj, nu se constata deloc progrese, chiar in conditia colectiva in care copiii impart aceleasi centrari. Desi in conditiile fara marcaj se induc conflicte la nivelul observabilelor, numai inscrierea lor intr-o semnificatie sociala provoaca un conflict sociocognitiv ducind la o noua reglare cognitiva.
Experienta 6: marcaj social si contra-sugestie
in cercetarile sale, Zhou (1987) utilizeaza ca sarcina experimentala o varianta a probei de conservare a cantitatilor discontinue descrisa de Piaget si Szeminska (1941). Experimentatorul cere copiilor neconservatori sa puna aceeasi cantitate de bomboane sau de margele in doua pahare egale sau inegale. El observa ca, pentru a realiza egalitatea, copiii sint determinati cu usurinta sa utilizeze o procedura simpla: ei pun pe rind un element in fiecare pahar. Ei aplica adesea spontan aceasta strategie cind trebuie sa distribuie o cantitate egala in doua pahare opace in care ei nu pot privi, gura paharelor gasindu-se deasupra cimpului lor vizual. De fapt, dupa Zhou, ei ar aplica o regula deja bine stapinita: „fiecare la rindul sau". in timpul unui post-test, copiii care au utilizat aceasta regula nu progreseaza, in general, la o proba asupra conservarii cantitatilor egale de lichide neimplicind un marcaj social. Ei nu rezista la transformarile perceptive produse prin transvazari in pahare inegale. Totusi, daca, in cursul sarcinii experimentale, copiii au utilizat procedura „fiecare la rindul sau", insa cu consemnul de a respecta un acord social asupra partajului egalitar, ei progreseaza in timpul post-testului. Trebuie sa conchidem de aici ca marcajul social ca atare are un efect, fara sa existe neaparat interventia unui conflict sociocognitiv ? Un fel de conflict sociocognitiv a putut realmente sa joace un rol: cel pe care experimentatorul il poate provoca utilizind o sugestie contrara sau producind un contrast puternic intre asteptarile intemeiate pe respectul regulii „fiecare la rindul sau" si rezultatul obtinut in cursul transvazarilor in doua pahare inegale.
O experienta (Doise si Hanselmann, 1990) a controlat efectele celor doua tipuri de conflict. Marcajul social a fost manevrat cerindu-se subiectilor sa distribuie in mod echitabil o cantitate de bile intre doi experimentatori meritind exact aceeasi recompensa in cursul unei sarcini precedente. in conditiile fara marcaj, distribuirea era facuta fara nici o mentionare a drepturilor egale. in privinta contra-sugestiei, experimentatorul atragea atentia copilului asupra diferentelor de inaltime, cind copilul raspundea corect ca in doua pahare inegale este aceeasi cantitate, sau invoca diferentele de largime si de inaltime cind copilul nu se centra decit asupra uneia dintre aceste dimensiuni. in absenta contra-sugestiei, experimentatorul accepta fara sa spuna nimic raspunsurile copilului. Cei 160 de subiecti retinuti pentru experienta erau toti neconservatori la proba conservarii cantitatilor egale de lichide, insa intermediari la o proba de conservare a numarului in care ei stapineau corespondenta in detaliu. in timpul sarcinii experimentale ei sint toti determinati sa utilizeze procedura unul cite unul pentru a asigura egalitatea repartitiei. Tabelul 4.13. ofera frecventele subiectilor care au progresat sau nu la primul post-test.
Tabelul 4.13. - Frecventele progresului (+) si non-progresului (0)
Contra-sugestie: Cu Fara
____+ 0 + 0
Cu marcaj Fara marcaj
Rezultatele dovedesc ca marcajul social are un efect important atunci cind este insotit de contra-sugestie. Reglarile sociale participa asadar la progresul cognitiv, cu conditia ca ele sa fie utilizate pentru a orienta un conflict sociocognitiv. De altfel, reglarea sociala apare nu neaparat producind o schimbare cognitiva. Atunci cind reglarea nu intra in conflict cu o centrare individuala, functionarea cognitiva obisnuita a copiilor nu este repusa in discutie si nu are un motiv de a evolua. Dimpotriva, conflictul sociocognitiv produs prin divergenta dintre raspunsurile induse printr-o reglare sociala si cele decurgind dintr-o abordare cognitiva devine sursa de schimbare cognitiva.
20 20 3 37
9 31 7 33
Experienta 7: limitele handicapului sociocultural
Apartenentele sociologice ale participantilor la o interactiune sociala tes legaturi intre aceasta situatie particulara si dinamicile sociale mai generale. in aceasta privinta, sa mentionam ca cele doua experiente ale lui A.N. Perret--Clermont asupra partajului lichidelor s-au desfasurat in diferite cartiere ale orasului Geneva. Copiii din cele doua cartiere nu reuseau in aceeasi masura la probele pre-testului. Fara indoiala, diferenta era legata de diferentele socio-economice ale locuitorilor din cele doua cartiere. O data analizate rezultatele experientelor, au putut fi obtinute informatii referitoare la profesiunile parintilor subiectilor din cea de-a doua experienta asupra lichidelor si din experienta asupra numerelor. Astfel a fost posibil sa se repartizeze a posteriori copiii in trei categorii, dupa profesiunea parintilor (utilizindu-se clasificarea Serviciului de Cercetare Sociologica din Geneva).
Categoria A : muncitori necalificati, lucratori specializati, lucratori calificati, functionari subordonati etc.
Categoria B : functionari calificati, mici intreprinzatori, agricultori, cadre medii etc.
Categoria C: profesiuni liberale sau intelectuale, cadre superioare si conducatori.
Oricit de rudimentara ar fi aceasta clasificare, ea corespunde totusi reusitelor copiilor la pre-teste in cele doua experiente (Tabelul 4.14.).
Tabelul 4.14. - Procentajul copiilor neconservatori in pre-testele din experientele 2 si 4, dupa apartenenta lor sociala
A Apartenente sociale B C
51 % (41) 44% (34) 25% (16)
48% (52) 50% (66) 27% (22)
Experienta 2 Experienta 4 (intre paranteze: efectivele totale pentru fiecare categorie)
Aproape jumatate dintre copiii apartinind mediilor sociale cel mai putin favorizate (A si B) sint neconservatori, fata de aproape un sfert dintre copiii cei mai favorizati (C). Mai multi dintre copiii neconservatori au avut ocazia de a participa la o interactiune despre care se presupunea ca ar declansa un progres cognitiv. Astfel, in experienta 2, sapte copii NC de o apartenenta A au participat la o interactiune fie a unui NC cu doi C, fie a doi NC cu un C ; cinci dintre acesti copii manifesta un progres in cursul post-testului. Nu este posibil de a obtine concluzii definitive pornind de la date atit de putin numeroase. Sa efectuam totusi o extrapolare cu scopul de a stimula reflectia.
Sa amintim ca in momentul pre-testului, 51 % dintre copiii din categoria A erau NC; daca toti ar fi putut participa la o interactiune cu cel putin un C, numai 29% (2 din 7) din cei 51% ar fi ramas NC, adica 15%. O extrapolare asemanatoare aplicata copiilor NC din categoria B duce la o proportie de 22% in urma interactiunii cu un C sau cu doi C. Or, 25 % dintre copiii din categoria cea mai favorizata erau NC la pre-test; asadar o interactiune de citeva minute ar fi suficienta pentru „a recistiga" o intirziere sau pentru a compensa un „handicap" sociocultural referitor la o notiune specifica. Extrapolari asemanatoare pornind de la datele experientei 4 ofera rezultate identice. in cele doua experiente, efectivele sint, desigur, scazute, insa rezultatele extrapolarilor sint suficient de constante pentru ca sa nu poata fi vorba aici numai de efectul intimplarii.
O alta experienta (Perret-Clermont si Schubauer-Leoni, 1981) efectuata intr-un alt context social, trebuia sa studieze eficacitatea diferitelor modalitati de interactiune la copiii dintr-un mediu mai putin favorabil. 159 de copii au participat la un pre-test asupra conservarii lichidelor, apartenenta lor sociologica fiind cunoscuta inaintea experientei. Tabelul 4.15. ofera repartitia nivelurilor operatorii in functie de apartenenta la un mediu mai mult sau mai putin favorizat.
Tabelul 4.15. - Nivelurile operatorii si apartenentele sociale in timpul pre-testului din experienta 7
Niveluri operatorii
NC I C
Mediu favorizat Mediu defavorizat Testul lui Jonckheere, z :4,400, p < 0,001.
Din nou, rezultatele variaza in functie de apartenenta sociala. Ce devin aceste diferente in urma participarii la diferite interactiuni sociale ? Sa prezentam aici in detaliu nivelurile atinse la post-teste de catre copiii NC mai putin favorizati, care au participat la experienta. Ele au fost repartizate in trei conditii de interactiune; fie un copil neconservator interactionind cu unul conservator (NC cu C); fie unul NC interactionind cu un adult utilizind argumentele unui copil C (NC cu adult); fie doi NC interactionind impreuna (NC cu NC). Tabelul 4.16. arata ca efectul acestor conditii merge intr-o ordine descrescatoare.
Tabelul 4.16. - Nivelurile operatorii la post-test si conditiile experimentale pentru subiectii din mediu defavorizat
Conditii experimentale
Niveluri la post-test NC cu C NC cu adult NC cu NC
NC
IsauC
17 4 30
77 4 27
4 9 17
8 10 10
Sa efectuam iarasi o extrapolare utilizind acelasi principiu de prognostic ca pentru experientele precedente si precizind ca proportia initiala de copii NC in grupul favorizat era de 33% (tabelul 4.17.).
Astfel verificam ca o participare de citeva minute la o interactiune cu un copil C umple o diferenta. Considerind functionarea cognitiva ca un moment al unei functionari sociale, trebuie sa conchidem ca faimosul handicap sociocultural in acest domeniu specific nu este un obstacol asa greu de depasit cum am vrea uneori sa facem sa se creada.
Aceasta experienta aduce si alte rezultate importante, in raport cu semnificatia sociala a sarcinii de partaj care a fost variata sistematic. La jumatate din subiecti, pre-testul era prezentat ca un partaj intre experimentator si subiect; pentru cealalta jumatate, partajul se efectua intre doua papusi identice („doua gemene care vor sa aiba de baut la fel de mult atunci cind sint invitate de catre copil").
Tabelul 4.17. - Procentajul copiilor din mediu defavorizat neconservatori in timpul pre-testului si al post-testului si extrapolari pentru ansamblul acestor copii
Medii
Favorizat Defevorizat pre-test: 33% 71%
Conditii experimentale: mediu NC cu C NC cu adult defavorizat
NC cu NC post-test: 33% 47% 63%
Extrapolari: 24% 34% 45%
Pentru prima jumatate a subiectilor, este vorba de o actiune implicindu-i personal; pentru cealalta jumatate, contextul este mai ludic si copilul este mai putin direct implicat. Aceasta diferenta relationala a avut impactul asteptat (tabelul 4.18.).
Tabelul 4.18. - Niveluri operatorii la pre-test si conditii de prezentare la proba
Partaj:
Cu experimentatorul
intre papusi
Testul lui Jonckheere, z: 2,292, p < 0,02.
NC Niveluri operatorii I C
40 6 35
54 2 22
Concluzie
Experientele descrise in acest capitol s-au referit indeosebi la progresele individuale rezultind din participarea la anumite interactiuni sociale. Situatiile de partaj cu un partener mai avansat sint surse privilegiate de progres cognitiv; semnificatiile sociale, care sint activate in asemenea situatii de partaj, joaca deopotriva un rol important in producerea de noi organizari cognitive.
in capitolele urmatoare, vom vedea ca interactiunea cu un copil mai avansat nu este o conditie nici necesara, nici suficienta pentru ca un copil mai putin avansat sa progreseze. In anumite cazuri, un copil mai avansat poate sa-1 impiedice pe celalalt de a participa deplin la interactiunea sociala si de a coordona astfel demersul sau cognitiv cu cel al partenerului sau. Daca in situatiile experimentale cu copii de niveluri inegale au existat numeroase progrese, este din cauza ca acesti copii erau puternic implicati in sarcinile de partaj.
Daca a fost astfel demonstrat ca progresele individuale pot fi generate de interactiuni sociale si ca aceste progrese sint generalizabile la alte probe cognitive, ne ramine sa elucidam mai bine procesele prin care interactiunea sociala produce aceste progrese. in situatiile de partaj, interactiunile sociale erau foarte complexe si faceau sa intervina in acelasi timp efectele de model, de conflict sociocognitiv si de marcaj social. Pentru a studia natura progreselor, era necesar, intr-o prima etapa, sa se optimizeze sansele de a le produce creindu-se situatii in acelasi timp bogate in potentialitati de progres si usor de reprodus. Paradigmele descrise in capitolele urmatoare au avut un scop diferit; ele urmareau in principal sa lamureasca rolul specific al diferitelor aspecte ale interactiunii sociale - precum conflictul sociocognitiv, efectele de model si marcajul social - in geneza progreselor cognitive.