Obiectivele modulului

Radiografierea relatiilor socio-afective, preferentiale in grup si impactul lor asupra potentialului functional. m2z2zg
Familiarizarea cu tehnici de radiografiere a relatiilor preferentiale.
Dezvoltarea unor aplicatii la nivel individual si de grup.

1.Relatii de afiliere si relatii preferentiale

Observatia curenta echivaleaza atractia interpersonala cu tendinta de asociere preferentiala, definita ca propensiune de a stabili relatii cu semenii, de a lega prietenii. Fara indoiala, tendinta de a cauta compania semenilor , de a fi impreuna cu ei, caracterizeaza marea majoritate a oamenilor. Sociabilitatea este funciara pentru om, in timp ce singuratatea este pasagera, un fenomen de exceptie. Nevoia de afiliere constituie un motiv de baza al conduitei umane. Pe fondul acestui motiv se contureaza atractia reciproca ca relatie preferentiala cu reversul ei negativ -; respingerea. Studiul obiectiv descifreaza fenomenul de atractie din reteaua de relatii interpersonale. Optiunea pozitivista, proprie stiintei, acorda intaietate faptelor, ceea ce impune atentiei dorinta exprimata de afiliere si asocierea ca fapt.
Observatia ne arata ca nu orice relatie de asociere are ca premisa atractia intre persoane. Exista asocieri involuntare, cand alternativele oferite individului de catre mediu sunt foarte putine. De exemplu, intr-un grup mai restrans, nu toate asocierile au la baza preferinta interpersonala; unele relatii sunt fortuite, altele impuse cu necesitate. Pe de alta parte, atractia poate fi premisa dar si rezultat al afilierii. Putem intalni situatii sau conditii de camp inchis si camp deschis. Situatiile de camp inchis cuprind anumite constrangeri care forteaza indivizii la anumite interactiuni in virtutea ambiantei comune sau a cerintelor exercitarii profesiunii (de ex. -; o grupa mica de seminar, relatia medic- asistente, director-secretari etc.). O situatie de camp deschis, cum ar fi, de exemplu, o petrecere, lasa participantilor libertatea stabilirii de contacte dupa preferinte. In consecinta, relatia dintre atractie si afilierea de facto nu este univoca. Urmeaza, deci, sa distingem trei aspecte:
(1) dorinta exprimata de afiliere cu altul, ca vector subiectiv;
(2) faptul asocierii ca atare;
(3) fenomenul atractiei fata de altul care penetreaza pe amandoua.
Cat priveste faptul asocierii ca atare, distingem mai multe nivele de relatii interpersonale, care s-ar putea reda grafic (fig. 1) cu ajutorul unor cercuri ce raman exterioare, devin tangente sau se intersecteaza in grade diferite (cf. G.Levinger, 1988).
Desi grafismul redat mai jos se refera direct la contactele observate, el se extinde in principiu si la relatiile atitudinale, deci la sfera trairilor afective ale persoanei. Nivelul zero inseamna ca persoanele raman exterioare si necunoscute una alteia; nivelul urmator ne indica faptul ca persoana A detine -; din relatari de la terti -; informatii si aprecieri despre persoana B, fara a se afla in contact direct cu aceasta. Relatia poate fi in acest caz bilatarala -; B sa stie despre A tot de la terti -; ceea ce constituie de regula preludiul unor contacte.. Nivelul al treilea sugereaza ca indivizii au contacte pasagere, vorbesc impreuna, eventual fac schimb epistolar, dar impactul este limitat la relatiile de rol. In sfarsit, in continuare este vorba de relatii tot mai stranse, pana la interdependenta marcata si intimitate.

Figura 1

Psihogenetic, tendinta de afiliere apare in forma atasamentului copil-mama. Se poate vorbi de prezenta motivului afilierii inca in frageda varsta. Copilul deriva o senzatie de securitate din faptul de a fi impreuna cu persoana careia ii este atasat.
Astfel, ori de cate ori este confruntat cu o situatie nefamiliara, el se indreapta, cauta refugiul spre persoana de atasament care ii da siguranta si confort. Aceeasi vecinatate are si functia de a-i furniza informatii despre mediu. In fata unor stimuli neobisnuiti, copilul isi indreapta privirea spre persoana de atasament pentru ghidarea conduitei. De notat ca in relatia copil - ambianta, conteaza nu atat volumul, cat calitatea interactiunilor. Este esentiala prezenta unui mediu care-l influenteaza pe copil si in acelasi timp ii raspunde. “Fara aceasta reactivitate a partenerului, sau in fata unei reactivitati incontrolabile, copilul mic nu poate invata -; pentru a se proteja -; decat apatie, indiferenta, retragere”(J.Leyens, 1979, p.15).
Intr-un studiu, copiii intre 12-18 luni sunt introdusi intr-o camera de joc impreuna cu mamele lor. Acolo sunt pusi succesiv in fata unor stimuli nefamiliari: personaje -; jucarii neobisnuite (de ex. un dinozaur). Cand un asemenea stimul apare, copilul isi indreapta imediat privirea catre mama. Daca mama manifesta eventual teama - conform instructiunilor experimentatorului -; copilul cauta refugiul la aceasta; daca mama zambeste, manifestand o mimica placuta, copilul se apropie de jucarie. Semnalele neverbale de la mama ghideaza comportamentul copilului.
Toti copiii dezvolta un atasament fata de persoanele care ii ingrijesc in perioada initiala. Se face o legatura intre fenomenul de “imprinting”, intalnit in lumea animala si structurile de atasament la om. Pentru copil, acest atasament indeplineste o functie securizanta si in acelasi timp, una cognitiva. Acest comportament este explicat atat prin factori biologici innascuti, cat si prin invatare. J.Bowlby subliniaza functia de supravietuire pe care o are atasamentul la copil, care are la baza unele comportamente “programate” genetic, altele invatate. Se instituie o relatie reciproca: parintii ii acorda ingrijirile necesare iar copilul ii recompenseaza prin atasare tandra. In felul acesta, din jocul intaririlor decurge invatarea.
Lucrarile despre atasamentul copil-parinti sustin ca nevoia de afiliere este partial innascuta. Ulterior, in preadolescenta se poate vorbi de un motiv al prieteniei, ca trebuinta de a stabili relatii interpersonale intime. Acest motiv pare mai dezvoltat la unii si mai putin pregnant la altii; afilierea devine astfel trasatura personala. Cercetarile de laborator au aratat ca, in conditii de stres, dorinta de asociere este mai mare: grupul devine o sursa de distragere de la agentul stresor, oferind in acelasi timp un cadru de comparatie cu altii in ceea ce priveste reactiile adoptate. O situatie dificila impartasita cu altii devine mai usor de suportat.
Sa observam in continuare ca de modul in care concepem un lucru, depinde tehnica de evaluare sau masurare a acestuia. Atractia interpersonala a fost conceptualizata in trei moduri : (a) ca atitudine pozitiva sau negativa fata de o alta persoana, (b) ca efect sau sentiment si (c) ca relatie afectiva de afiliere sau asociere.
Traditional, atitudinea este conceputa ca avand trei componente: (1)componenta cognitiva, formata din idei si convingeri despre obiectul atitudinii; (2)componenta afectiva sau evaluativa, formata din emotii si sentimente proiectate asupra obiectului atitudinii si (3) componenta comportamentala care se refera la actiunile intreprinse vis-a vis de obiectul atitudinii. Accentul s-a pus in realitate pe componenta afectiva. Atractia interpersonala este masurata cu ajutorul unor scale bipolare, in care la intrebarea “Cat de mult iti place X?” se raspundea marcand o diviziune pe o scala de la +3(“imi place foarte mult”) la -;3(“imi displace foarte mult”).Aceasta se combina cu liste de adjective cu conotatie afectiva din care se selectionau cele mai descriptive pentru o persoana X.
Ca efect sau sentiment, atractia interpersonala apare gradata pe o scala de la iubire la ura:dragoste-prietenie-simpla simpatie-usoara repulsie-ura.Pentru a recolta date cu privire la atractia interpersonala se utiliza raportul introspectiv al subiectului, dublat de aprecieri pe a scala continua de la +5 la -;5 sau pe scale cu doua dimensiuni independente: una pozitiva (de la 0 la 10) si una negativa (de la 0 la -;10).
In sfarsit, ca relatie de asociere, atractia interpersonala apare sub forma dorintei de asociere cu o persoana X -; deci ca relatie predictibila - si apoi a faptului asocierii ca atare. Studierea acestora a luat forma anchetei sociometrice. In psihologia sociala se considera ca lucrarile de sociometrie si studiile despre atractia interpersonala au acelasi subiect, termenii fiind considerati sinonimi. Cel care a propus metoda si a dezvoltat o teorie ad-hoc a fost L. Moreno, prin lucrarea Who Shall Survive, aparuta in 1934 si apoi in 1953. Sunt putine carti care sa fi exercitat o asemenea influenta in cercetarea sociala ca aceasta lucrare a lui Moreno. Ea este revendicata atat de psihologi cat si de sociologi.
Termenul de “sociometrie” in sens larg ar insemna “masurare” in domeniul social. In realitate, intelesul acestui termen este unul particular si anume “masurarea” in sfera relatiilor socio-afective sau preferentiale in grup. In orice grup sau colectiv se dezvolta o retea de simpatii, antipatii si raporturi de indiferenta care, odata cristalizate, exercita o influenta insemnata asupra vietii colective, inclusiv asupra relatiilor de munca. In timp ce fenomenele de atractie reciproca exercita o influenta favorabila, duc la un climat psihosocial pozitiv, relatiile socio-afective negative pot constitui obstacole insemnate in grup. Chiar daca exista surse reale, modalitati operatorii de rezolvare, un grup poate ramane ineficace din cauza relatiilor de ostilitate intre anumiti membrii, a conflictelor latente sau deschise. Apare o interferenta (negativa) intre raporturile functionale si cele preferentiale.
Studiind absentele (de la munca) din motive de boala, W.A. Kerr (citat de I.Czitrom, 1974) releva o tendinta interesanta: absentele de durata mai lunga sunt cauzate mai frecvent de boli sau accidente, pe cata vreme cele de scurta durata se datoreaza mai degraba unor factori psihici si sociali. Dar chiar si absentele din cauza de boala perfect “motivate” pot fi intr-o anumita masura indicative pentru climatul grupului. O ancheta gaseste urmatoarea relatie surprinzatoare intre numarul mediu de zile absentate (din cauza de boala ) si tensiunile din cadrul grupei de munca:
- angajati fara “dusmani” in grupa ………………………………14 zile/an
- angajatii cu unul sau mai multi “dusmani”……………………..17 zile/an
- iar “dusmanii” celor de mai sus…………………………………35 zile/an
Trebuie spus de la inceput ca tehnicile sociometrice s-au dezvoltat independent de conceptiile doctrinare ale promotorului lor, marginindu-se pana la urma la un obiectiv specific, limitat - studiul relatiilor preferentiale in cadrul grupului primar, relatii exprimate in situatii de optiune (J.Maisonneuve,1969).Legile ce guverneaza atractia interpersonala - observa M.Berscheid (1984) -; incat cercetatorul poate ignora temporar contextul social in care variabilele sunt examinate in vederea schitarii unor influente asupra dinamicii atractiei. Practic, simpatia, prietenia, dragostea si casatoria au fost studiate fara a adanci analiza contextelor in care apar. Materialele transculturale, desi foarte utile, sunt folosite mai ales prin latura lor exotica. Se remarca, de asemenea, ca studiile longitudinale in acest domeniu sunt o raritate. Evolutia in timp a relatiilor nu pastreaza un ton afectiv omogen; cercetarile sesizeaza mai mult stari punctuale, care sunt definitorii pentru un moment dat (t). Ca o observatie preliminara, vom spune ca nu este vorba in cazul acesta numai de jocul unor factori afectivi, ci si de considerente de valoare. Preferintele au deci si un continut axiologic, precum si o semnificatie functionala -; expresia unei norme colective sau a unor clisee promovate nu numai de grupul restrans, dar si de colectivitatea mai larga.
Exemplu:
Intr-o ancheta sociometrica in randul studentilor, A.Mihu remarca incidenta orientarii axiologice in sfera relatiilor preferentiale in grup. Date obtinute atesta concentrarea alegerilor in functie de nivelul pregatirii profesionale : media preferintelor intrunite de studenti foarte buni (cu note peste 9) este de 16.25, in timp ce la studentii cu note sub 7 acelasi indice mediu este de 6.0.
Sondaje efectuate in clase de elevi scot in evidenta o corelatie pozitiva intre pozitia in grup (clasa) si statutul scolar, fenomen evident mai ales la elevii cu rezultate slabe la invatatura care ajung sa fie respinsi de colegii de clasa. Statutul scolar se extinde deci si dincolo de cadrul propriu-zis al lectiei sau al clasei. Desigur, intervin si alti factori care pot actiona divergent (R.Craciunescu, 1975).
Studiem asadar, gratie tehnicilor sociometrice, modul in care “se organizeaza” la un moment dat relatiile preferentiale in grup, pentru ca in final sa integram acest fragment, decupat din realitatea concreta in contextul psihosociologic din care a fost extras in conexiunea determinarilor sale multiple. Putem anticipa: datele anchetei sociometrice nu-si gasesc explicatia in ele insele. Pentru a avansa in acest domeniu ipoteze explicative, trebuie sa ne plasam dincolo de sociometrie, sa recurgem la factori sau procese exterioare sociometriei, sa facem apel la variabile sociologice si psihologice.

2.Ancheta sociometrica: tehnica de lucru

2.1.Metode de colectare a datelor

Momentul esential in tehnica de lucru il constituie modul de obtinere a datelor brute, autenticitatea optiunilor sau relatarilor facute de subiecti. Astfel, intreg aparatul matematic pus in joc nu face decat “sa prelucreze” un material vid de orice sens. Testul sociometric, menit sa furnizeze informatia primara, cere membrilor unui grup avand limite bine precizate - spre exemplu, o clasa de elevi, un colectiv de munca etc. -; sa indice colegii cu care ar dori sa se asocieze in vederea unei actiuni concrete sau in cadrul unei situatii viitoare. Este vorba deci de a pune subiectii in conditii naturale de alegere -; si nu de un joc platonic -; asigurandu-se o motivatie reala.
Asa ar fi, de exemplu, in scoala: aranjarea sau rearanjarea copiilor in banci, organizarea pe grupe de lucrari practice, optiunile in pragul unei excursii sau calatorii (vecini de compartiment), expedierea unei ilustrate sau a unei carti postale (in timpul vacantei, ori aflandu-se in tabara) , alegerea unui responsabil sau a unui delegat, indicarea prietenilor sau a colegilor mai apropiati din clasa, numirea partenerilor preferati in joc etc. In mod analog, intr-o echipa de munca se cere sa se numeasca partenerul preferat de munca, prietenul de distractii, persoana delegata pentru responsabilitati, s.a.m.d.
Testul vizeaza exprimarea unor optiuni sau dorinte in functie de anumite criterii specifice (nu globale) si avand in vedere o aplicare apropiata. Sondajul va lua forma unui interviu individual -; indeosebi la scolarii mai mici ori la persoane cu un grad mai redus de instructie sau a unui chestionar scris. Intrebarile adresate trebuie sa se refere la situatii concrete pentru a suscita alegeri distincte. De asemenea, urmeaza sa se precizeze frontierele grupului la care se refera ancheta. Spre exemplu, o echipa de munca de 4-5 oameni este putin numeroasa pentru a ocaziona alegeri/respingeri diferentiate. Se considera atunci colectivul de munca ceva mai larg, cuprinzand echipa restransa de lucru impreuna cu seful ei, apoi grupele de munca apropiate (secante) cu care prima se afla in relatii directe si oamenii se cunosc bine intre ei.
In formularul destinat anchetei sociometrice, intrebarea s-ar putea enunta in termenii urmatori:
Ganditi-va la colectivul dvs. de munca, adica la echipa de lucru din care faceti parte impreuna cu seful ei; apoi la echipele de lucru apropiate cu care aveti legaturi directe si cunoasteti bine oamenii. Pe care din colectivul amintit i-ati dori cel mai mult in aceeasi echipa cu dvs.?
Indicati numele acestora:
1………………………………………..
2…………………………………………
3…………………………………………
Numiti acum pe cei cu care nu ati dori sa fiti in aceeasi echipa:
1………………………………………….
2………………………………………….
3………………………………………….
Includerea sefului ierarhic imediat (maistru, sef de colectiv etc.) in grupul vizat prin ancheta este necesara pentru a cunoaste atitudinea colectivului fata de acesta, relatiile sale afective in contextul echipei de lucru. Climatul psihosocial al grupei de munca este conditionat in mare masura de seful ierarhic imediat.
Sa dam, in continuare, un exemplu din mediul scolar. Aici frontierele grupului vizat pot fi bine precizate.
1. Care sunt colegii fata de care te simti cel mai apropiat din clasa? Numeste-i in ordinea preferintei: a)………………………………………….. b)…………………………………………..
Noteaza, in continuare, care sunt colegii fata de care te simti mai indepartat in clasa: a)………………………………………….. b)………………………………………….
2. Numeste trei din colegii tai, cu care ai dori sa fii impreuna la lucrarile practice de fizica sau chimie a)………………………………………….. b)…………………………………………. c)…………………………………………..

Indica, mai departe, trei din colegii tai pe care nu-i doresti deloc alaturi de tine la lucrari practice la fizica, chimie a)………………………………………….. b)…………………………………………… c)…………………………………………..
3. Cu cine ai dori sa stai in aceeasi banca? Indica trei nume din clasa pe care le preferi cel mai mult: a)…………………………………………. b)…………………………………………. c)…………………………………………..
Numeste trei din colegii de clasa cu care nu ai dori sa stai in aceeasi banca: a)………………………………………….. b)………………………………………….. c)…………………………………………...
Intrebarile pot fi formulate si intr-o maniera mai putin directa.De exemplu, preferinta poate apare sub forma regretului fata de plecarea unui coleg din colectiv, prin creditul unei persoane intr-o problema sau alta, s.a.
La fiecare tema, respectiv criteriu - notate 1, 2, 3 - se prevad alegerile, respectiv respingerile; acestea sunt, de regula, in numar limitat (de la 2 la 5), fiind notate in ordinea intensitatii descrescande. Temele sau criteriile pot fi formulate condensat: "prietenie”, "coleg de banca”, "alegere responsabil” etc.
Formularul odata completat de cei chestionati, se procedeaza la cotarea raspunsurilor, atribuindu-se valori ponderate. Spre exemplu, la intrebarea 2 care cere sa se indice 3 nume, se acorda cota 3 pentru preferinta situata pe primul loc (a), apoi 2 pentru raspunsul (b) si 1 pentru raspunsul (c). Pentru respingeri cotele se atribuie in acelasi fel, marcandu-se un asterix (3*, 2*, 1* - in tabelul 1 sunt marcate cu "-"). Daca se cer sa se indice 3 nume, atunci alegerile, respectiv respingerile, aflate pe locul 4 si 5 se coteaza la fel, cu 0.5.
Pentru a evita proportii de non-raspuns - mai ales la respingeri - oricand, interviurile individuale sunt de preferat protocoalelor colective scrise deoarece ocazioneaza un contact direct cu persoana in cauza. Intereseaza, de asemenea, paralel si inventarul relatiilor actuale, reteaua sociala care include subiectul, observarea contactelor si interactiunilor efective dintremembrii grupului studiat. Gama acestor contacte-cum arata figura 1-este destul de intinsa: de la non-relatie, la contacte de suprafata sau de mica adancime si interrelatii de durata intime si profunde. Reprezentarea grafica-prin cercuri exterioare, tangente sau secante, reda spectrul larg al acestor interrelatii. Confruntarea datelor colectate prin chestionar cu materialul obtinut pe baza de observatie este intotdeauna instructiva. Pe primul plan se afla insa autenticitatea testului sociometric ca atare intrucat acesta vizeaza sesizarea vectorilor subiectivi, adica optiunile sau respingerile subiectului. Pentru testarea acestor raspunsuri atitudinale, obtinute in situatie de interviu sau prin chestionar scris cercetarea se poate prelungi intr-un experiment real, cerand subiectului nu numai sa-si exprime verbal optiunea, ci si sa se angajeze efectiv intr-o activitate, sa accepte deci consecintele reale ale raspunsurilor date. Spre exemplu, recunoasterea unei prietenii se poate concretiza in oferta de ajutor in caz de nevoie(cat timp si ce investitie de efort poate realiza cineva in favoarea prietenului); de asemenea, optiunea de a fi partener de munca se poate concretiza in climatul de intrajutorare constata ulterior intr-o situatie de fapt, cand persoanele chestionate au devenit membrii aceleeasi echipe de lucru.
Unii autori (I.Holban, 1972) preconizeaza motivarea alegerilor, respectiv a respingerilor, in vederea culegerii unui material util pentru cunoasterea oamenilor. Totalizand motivarile convergente cu privire la acelasi individ se poate extrage un fel de schita a portretului acestuia in constiinta grupului.
Se preconizeaza introducerea in testul sociometric si a intrebarilor referitoare la modul cum isi prezinta subiectii propria lor situatie socio-afectiva in grup. In consecinta, la fiecare criteriu se adauga intrebari simetrice despre reciprocitatea relatiei: ”De cine crezi ca vei fi ales/respins?” Combinand aceste date referitoare la la perceptia sociometrica,cu alegerle si cu respingertle efective rezulta o serie de indici cu semnificatie psihologica. Modul in care percepe individul propria pozitie socio-afectiva in grup poate fi privit ca o situatie de predictie,de anticipare a alegerilor si respingerilor scontate.In consemnarea datelor,asteptarile sau predictiile subiectului se coteaza in mod analog,cu deosebirea ca cifrele se pun in paranteza (3), (2), (1), (0.5) pentru prezumtia de a fi ales si (3*), (2*), (1*), (0.5*) pentru asteptarile de a fi respins.
Intrebarile inserate in formularul de ancheta se pot grupa in functie de criteriile de autoritate si cele de afinitate*. Primele vizeaza alegerea facuta unui sef, atribuirea unui rol(delegat, responsabil, etc.), in timp ce criteriile de afinitate au in vedere un proiect de asociere care presupune reciprocitate in atitudini. Clasificarea unitara a criteriilor este o operatie dificila si ramane intr-o masura conventionala.
Persoana care intreprinde ancheta concreta trebuie sa fie cunoscuta deja subiectilor, fara sa se afle insa in contact sistematic cu ei sau in raporturi ierarhice directe. Evident, urmeaza sa se asigure anonimatul riguros al raspunsurilor si rezultatelor individuale, orice indiscretie fata de membrii grupului sau fata d cadrele ierarhice este contraindicata.

2.2.Procedee de analiza si prelucrare a datelor

Din numeroase metode de analiza si prelucrare matematica retinem in continuare cateva tehnici mai simple. Cunoscand riscul de distorsiune a datelor primare este rezonabil sa nu se recurga la procedee de analiza numerica prea "rafinate”, care sa se indeparteze prea mult de informatiile dorite.
De regula, raspunsurile la testul sociometric se transcriu in tabele cu doua intrari numite matrici. Se intocmeste cate o matrice pentru fiecare criteriu.
In prima coloana din tabel se trece pe numele membrilor dintr-un grup, spre exemplu, al elevilor dintr-o clasa in ordinea din cata log, atribuindu-se fiecaruia un numar de ordine (1, 2,……) care se va repeta pe celelalte coloane in randul de sus (ca in tabelul 1). In felul acesta numele subiectilor apar atat pe linii cat si pe coloane, fiind localizate pe coloane prin numerele de ordine. Se poate proceda si la o separare pe sexe, rezervandu-se o parte compacta din tabel pentru subiectii de sex masculin (B) si alta pentru sexul feminin (F). In matricea sociometrica se noteaza in dreptul fiecarui subiect pe linii alegerile, precum si respingerile exprimate, scriind in casutele corespunzatoare cotele ponderate. In tabelul 1 se poate urmari acest lucru.
Spre exemplu, la criteriul 2 din chestionar A1.I.care figureaza pe randul 1 alege pe Da.M. pe primul loc, deci se va marca cifra 3 in coloana cu numarul de ordine 4;acelasi subiect indica pe locul 2 pe Ba.V., deci se noteaza cifra 2 in coloana cu numarul de ordine 2; de asemenea, pe locul 3 este numit Ge.R., deci se marcheaza cifra 1 in casuta respectiva. Toate cotele sunt inscrise in aceeasi linie ce corespunde lui A1.I. Respingerile se noteaza la fel punand bare deasupra cotelor inscrise. De asemenea, datele privind prezumtia de reciprocitate se noteaza cu numere puse intre paranteze.
Tabelul 1

Matricea sociometrica

Se completeaza in aceasta maniera intreg tabelul dupa care se procedeaza la totalizari pe coloane. Se intocmeste cate o matrice pentru fiecare criteriu(tema). Pentru a nu fi prea incarcat tabelul, se intocmesc paralel matrici pentru perceptia sociometrica in care se trec predictiile sau asteptarile (la alegeri, respectiv la respingeri).
Dupa cum se vede, casutele situate pe diagonala raman goale deoarece nu pot exista situatii de “autoselectie”. Totalurile pe coloane se scriu sub forma unor fractii,in care la numarator figureaza numarul de alegeri(respingeri)intrunite de un subiect sau altul(scorul brut),iar la numitor se insumeaza cotele corespunzatoare, ponderate. De exemplu, in coloana 2 citim scorul intrunit de subiectul Ba.V. Acesta totalizeaza 6 alegeri si o respingere, ceea ce este notat la numarator la liniile respective, rezervate insumarilor.
La numitor se face insumarea cotelor ponderate, ceea ce va servi la departajarea persoanelor care au aceleasi scoruri brute. Se clasifica in continuare subiectii, ordonandu-i dupa scorul lor de popularitate(numarul de alegeri intrunite).Se identifica astfel persoanele cu status superior in grup (“centrii de afinitate”) sau cu status inferior (“centrii de respingere”). Se confrunta datele obtinute la diferite criterii, se verifica paralelismul sau discordanta prin coeficientii de corelatie si se procedeaza apoi la analiza de caz pentru cei aflati in grupurile extreme. Totalizari pe linii se fac numai atunci cand nu se limiteaza numarul de alegeri/respingeri. In conditiile optiunii libere totalul de linii furnizeaza un indice de expansivitate al subiectului. Informatiile preluate din matricea sociometrica se coreleaza cu alte date psihologice referitoare la personalitatea celor in cauza, procedandu-se la analize de caz.
Exemplu:
V. Ceausu si N. Teodorescu (1969)constata ca “centrii de afinitate” apartin in proportie de 375 temperamentului sangvin, in timp ce nici unul nu apartine tipului coleric (dupa tipologia lui Pavlov);”centrii de aversiune”(cu cote mari de respingere)se recruteaza din categoria tipului flegmatic (43%)si al celui coleric(28%). De asemenea, cotele mari de alegeri se asociaza cu insusiri pozitive de personalitate, in timp ce la “centrii de respingere” se intalneste frecvent acuza de egoism, de tendinta neta de afirmare proprie. Aceiasi autori scot in evidenta o relatie circulara intre randament si pozitia in cadrul grupului respectiv, cei doi influentandu-se reciproc.
Alte studii constata asocieri destul de nete intre cotele superioare la alegeri si firile deschise, comunicative, sociabile; introvertitii ocupa in acest sens pozitii medii si inferioare.
Nu trebuie insa sa se confunde subiectii respinsi cu cei neglijati sau izolati,care intrunesc foarte putine alegeri (chiar zero). In consecinta,analizele de caz trebuie sa se refere indeosebi la cei care intrunesc cote ridicate la respingeri.
Reunind datele referitoare la alegeri/respingeri, precum si datele socio-perceptive in conditiile optiunii libere - cand se lasa la latitudinea subiectului de a stabili singur numarul persoanelor preferate sau respinse -; rezulta din totalurile de linii sau coloane de indici cu privire la aspectele din tabelul 2 (dupa J. Maisonneuve).

Tabelul 2

Sistemul de indici extras din operatiile selective si perceptive

+ Alegeri exprimate: expansivitate (sau simpatie declarata) de fiecare Respingeri exprimate: antipatie (sau ostilitate) declarata
Alegeri intrunite: popularitate reala a fiecaruia (statut sociometric) Respingeri intrunite: nepopularitate reala
Alegeri scontate: popularitate perceputa de fiecare Respingeri scontate: nepopularitate perceputa
Impresiile pe care un subiect le face celorlalti ca ii prefera: expansivitate perceputa (pe ansamblul subiectilor) Impresiile pe care un subiect le face celorlalti ca ii respinge: antipatie perceputa

3. Aportul si limitele metodei sociometrice

3.1. Analiza la nivel individual, interindividual si de grup.

La nivel individual ne putem referi la statutul sociometric al subiectului, la gradul de luciditate in perceptia relatiilor socio-afective in colectiv, precum si la cota de iluzie in sesizarea propriului statut. Tipul de eroare constatat - lacune perceptive (cand subiectul este ales fara sa observe acest lucru) sau iluzii (cand subiectul se crede preferat fara sa fie in realitate)- constituie indici revelatori pentru trasaturi de personalitate, daca acestia depasesc un anumit prag sau nivel critic. Se poate stabili, de asemenea, un indice de transparenta (sau opacitate) furnizat de masura in care fiecare persoana produce la celelalte impresii juste sau false.
Maisonneuve J.(1969) propune o sociograma individuala care sa redea grafic constelatia preferintelor relative la un individ in cadrul grupului sau de apartenenta. In centrul graficului “solar “ se trece persoana care ne intereseaza (fig.2) iar in diferite sectoare de cerc se inscriu membrii grupului cuprinsi intr-un fel sau altul in campul relatiilor preferentiale care privesc subiectul in cauza. Daca grupul nu este prea numeros(nu depaseste 16-20 persoane) se pot inscrie in sectoare succesive de cerc, intr-o ordine standardizata, toti membri grupului. Rubricile ramase libere in cadrul graficului “solar” ne indica “ zona de indiferenta”. Relatiile ca atare vor fi redate prin vectori, asa cum este indicat mai jos in legatura cu reprezentarea relatiilor diadice. Pornind de la aceasta sociograma solara se pot determina diferiti indici; de asemenea, se intreprind analize de caz.

Figura.2. Sociograma “ solara” individuala

La nivel interindividual intereseaza structura afinitatilor in grup. Pentru a reda grafic relatiile in cadrul diadei - care este gruparea cea mai simpla (de 2 persoane)- se utilizeaza un sistem de vectori propus de R.Taggiuri.
A B A alege peB
A C A respinge pe C
A B A se asteapta sa fie ales de B
A C A se asteapta sa fie respins de C

Absenta vectorului in cadrul diadei indica absenta relatiei preferentiale.
Daca se retin numai diadele pozitive, la care se adauga cazul indiferentei mutuale, rezulta 4 tipuri de relatii diadice: diade dense, diade bipartiale, diade unilaterale si diada nula.
Exemple de diade dense(cu cel putin trei vectori):

A alege pe B si se asteapta la reciprocitate; de asemenea, B alege pe A si se asteapta la reciprocitate (relatie armonica perfecta)

C alege pe D si se asteapta la reciprocitate; de asemenea, D alege pe C dar nu se asteapta la reciprocitate

Diade bipartiale (cu doi vectori):

F G - atractii reciproce nepercepute;
E H - atractie unilaterala (fara iluzie);
J M - asteptari reciproce dar iluzorii;

Diade unilaterale (cu vectori de o singura parte):

I ? L - atractie unilaterala fara iluzie;

? N - atractie unilaterala cu asteptare iluzorie;

O ? P - asteptare iluzorie fara atractie exprimata;

Diada nula:

R (? ) ( ? ) S - indiferenta mutuala reciproca.

Pornind de la tipurile aratate se poate stabili distributia si frecventa relativa a diverselor diade in grup; de asemenea, prin sondaje repetate se urmareste evolutia diadelor in timp.
La nivelul grupului vor reiesi tendinte de polarizare socio-afectiva, fenomene manifeste sau latente de clivaj in sanul grupului, relatii informale din colectiv. In acest scop se intocmesc sociograme sub forma de cercuri concentrice care indica zone de concentrare descrescanda a alegerilor. Pentru fiecare matrice care ne intereseaza, se poate elabora o sociograma care vizualizeaza relatiile preferentiale sub unghiul considerat.
Se recurge la repartizarea in cvartile sau alte grupari - in functie de rangul de popularitate - si se localizeaza persoanele in zonele I, II…… din sociograma, marcand relatiile prin sageti. Modul preferat de reprezentare grafica este cel propus de M.Northway care imparte scorurile sociometrice in cvartile corespunzator zonelor concentrice (vezi fig. 2). Operatia de cvartilare se face pornind de la ranguri sau cote sociometrice. Pe ansamblul cotelor ordonate se localizeaza trei repere - cvartilul superior, median si inferior - in functie de procentele 75%, 50% si 25%. Subiectii cu statutul cel mai ridicat (din cvartilul superior) se trec in centrul sociogramei, iar cei din cvartilul inferior la periferie.

Figura 3. Sociograma

In felul acesta se obtine o imagine asupra modului de organizare a relatiilor socio-afective la un moment dat. Se poate stabili in ce masura datele observatiei curente asupra grupului sunt infirmate sau nu; apoi, in ce proportie reteaua de relatii informationale - relevate in sociograme - se distanteaza de structura sau raporturile oficiale, statuate prin decizii sau masuri organizatorice.

3.2. Indici numerici

Pornind de la ansamblul datelor, inscris in matricea sociometrica si evidentiate intuitiv in sociograme, se pot determina o serie de indici numerici. a) Din analiza sociogramelor “solare” individuale decurg o serie de date referitoare la acuitatea perceptiei sociale. Intr-un tabel cu patru casute se combine datele asupra alegerilor sau respingerilor reale - ceea ce s-ar putea numi “ realitatea selectiva” sau interpersonala - cu informatiile despre perceptia sociometrica. Practic, se numara relatiile figurate (vectorii) din sociograma “solara” individuala si se calculeaza diferite rapoarte cu conditia ca testul sociometric sa fi luat forma interviului clinic, fara sa se limiteze numarul de alegeri/respingeri.
Determinarea indicilor se face in cadrul dihotomiei prezenta sau absenta relatiilor socio-afective figurate prin vectori. (Absenta relatiilor denota indiferenta). P.H.Maucorps si R.Bassoul (1965) propun …utilizarea elementelor din tabelul 3. Sub termenul de “relatii” se cuprind fie alegeri, fie respingeri, pornind de la numarul de vectori figurati in sociograma solara individuala. Se intocmesc tabele separate pentru alegeri, respectiv respingeri, dupa aceeasi schema indicata de tabelul 3. Raportul dintre (1) si (3) constituie indicele realismului perceptiv, iar catul dintre (1) si (2) furnizeaza un indice de sensibilitate relationala. Ambii indici, care nu se asociaza in mod necesar, ne dau informatii despre capacitatea empatica a individului.

Tabelul 3
Realitatea

Relatii Indiferenta
Relatii scontate Perceptii exacte
(1) Iluzii Total asteptari declarate
Absenta asteptarilor Omisiuni perceptive Abtineri (exacte)
Total relatii intrunite
(2)

(b) Cu privire la grup se calculeaza anumiti indici facand un raport intre cifra reala a vectorilor pozitivi/negativi si cifra teoretica, adica totalul posibil. Maximum de alegeri/respingeri posibile in interiorul unui grup de N membri -; cand nu se limiteaza numarul de optiuni -; este N-1, intrucat se exclud situatiile de autoselectie. Referindu-ne la relatii diadice pozitive sau negative, numarul de perechi posibile ar fi N(N-1)/2. Cand ancheta limiteaza numarul de alegeri notate cu (d), numitorul fractiei pentru aceeasi situatie va fi de dN/2. S-au propus, spre exemplu, indici de asociere:

in care A indica diadele pozitive (atractii) si R diadele negative (respingeri).

Coeziunea grupului, care este un fenomen colectiv, a fost pusa si ea in termeni de alegeri sociometrice, de atractie interpersonala. Se considera ca raportul dintre alegerile exprimate in interiorul grupului si cele proiectate in afara sa reprezinta o definitie operationala a coeziunii, intrucat atractia interpersonala constituie in acelasi timp cauza si efect a coeziunii de grup (Collins & Guetzkow 1964). Pornind, deci, de la frecventa alegerilor reciproce in sanul grupului, s-a apreciat indicele de asociere: drept indice de coeziune
.
Stabilitatea datelor. Testul sociometric constituie, in primul rand, o tehnica de sondaj asupra relatiilor intr-un grup la un moment dat (t) al evolutiei sale. Fiind vorba de un fenomen subiectiv, susceptibil de variatie in timp, s-a pus problema stabilitatii rezultatelor, a consistentei datelor de baza.
Intr-o analiza intreprinsa de J. S. Mouton, R. R. Blake & B. Fruchter (cf. Maisonneuve 1969) asupra a 53 de studii distincte, autorii au stabilit urmatoarele: a) alegerile exprimate, ca si cele obtinute de subiecti, raman semnificativ stabile pentru perioade variind intre o zi si un an intre sondaje succesive, indiferent de procedeul de investigatie; b) corelatiile intre criterii s-au dovedit a fi in general semnificative, statusul sociometric ramanand stabil pentru criterii diferite, in masura in care este vorba de alegeri sau aprecieri pozitive; c) printre factorii care favorizeaza un grad ridicat de stabilitate a rezultatelor se numara: intervalul mai scurt intre testari, durata mai lunga a cunoasterii subiectilor in prealabil, varsta apropiata de stadiul adult, criterii de alegere izvorata din nevoile grupului, rangul sau intensitatea alegerii considerate.
Aceleasi concluzii sunt formulate de G. Lindzey & E. Borgata (1968) incercand sa sintetizeze informatiile alese in anchete succesive publicate.
Explicatia acestei stabilitati relative a statusurilor poate fi gasita numai daca depasim cadrul sociometriei propriu-zise, identificand factori de ordin sociologic (de exemplu orientarea axiologica a grupurilor, inrauririle educative etc.) sau factor de natura psihologica (calitati personale pretuite de colectiv s.a.).
O precizare este importanta: constanta relativa a datelor sociometrice (statusuri, profile) nu constituie o marturie nemijlocita a fidelitatii testului, a rigorii sale, ci mai curand un indiciu al stabilitatii conduitelor relationale. Cand grupul este supus unor influente sistematice apar, de regula, modificari in sensul scontat; de asemenea, sondajele practicate la distante mai mari in timp pot sa releve diferente notabile in configuratia socio-afectiva a grupului, datorita unor factori mai mult sau mai putin controlati.
Corelatii intre criterii si corelatii cu variabile externe. Un interes particular il reprezinta corelatiile intre criterii. In acest scop se pun in paralel clasificarile rezultate din matricele sociometrice si de determina coeficientul de corelatie. Cand apar prea multe ranguri egale, se adopta alte formule (r bis, r tris). Corelatii se pot face si cu variabile externe, de exemplu, cu reusita scolara, cu randamentul in munca sau cu date de ordin psihologic ori sociologic.
Cat priveste corelatiile intre criterii se poate vorbi de o grupare a acestora in doua categorii si anume: corelatii care privesc influenta si prestigiul in grup (alegerea unui lider, a unui responsabil sau delegat) si altele care se refera la atractia interpersonala (alegerea prietenului, a tovarasului de distractie, de vecinatate, a colegului de munca etc.). In mod firesc, valorile indicilor de corelatie sunt mai ridicate in interiorul fiecarui grupaj in parte, fiind vorba de o anumita inrudire psihosociala a criteriilor respective. De notat ca aceste corelatii intercriteriale nu trebuie considerate in sens psihometric, deci nu pot fi asimilate corelatiile dintre itemii unui test. In timp ce, in psihometrie, mai multi itemi sunt reuniti intr-o proba pentru a masura un factor comun (unitar), in alcatuirea testului sociometric se urmareste sa se asigure specificitatea criteriilor de alegere, adica relativa lor independenta.
Datele testului sociometric pot fi completate, dar nu suplinite prin observarea relatiilor sau contactelor interpersonale. Intr0o cercetare psihopedagogica s-a cerut invatatorilor si profesorilor (N=103) sa faca predictii asupra numarului de alegeri pe care-l vor obtine elevii din clasele IV -; V -; VI, comparand aceste estimari anticipate cu rezultatele sondajului sociometric efectiv. S-au gasit coeficienti de corelatie variind intre 0.27 si 0.84, ceea ce denota o dispersie considerabila a predictiilor. Pe un alt lot de cadre didactice (N=40) la clasa a VI-a s-au gasit indici de corelatie intre 0.55 si 0.62 (N.E. Gronlund).
Observatia cadrelor didactice este distorsionata de anumite clisee de apreciere: elevii nedisciplinati si cei slabi la invatatura sunt subapreciati, in timp ce copiii buni la carte si disciplinati ne apar supraestimati si sub aspectul relatiilor socio-afective (efectul de halo). Nu sunt sesizate, de asemenea, situatiile de izolare decat atunci cand acestea devin prea evidente. Ca de obicei, dificultati de ordin pedagogic sunt proiectate asupra copiilor.
In general, s-au gasit corelatii moderate intre datele sociometrice si inventarul contactelor actuale urmarite prin observatie. Se apreciaza ca, in determinarea conduitei “actuale” a subiectului, intervin anumite constrangeri sau exigente de ordin fizic si social, care nu opereaza in situatia anonima de testare, cand se face doar o alegere verbala.
Situatia la invatatura, halo-ul rezultatelor scolare reapare vizibil si in configuratia socio-afectiva a clasei.
Datele din tabelul 8 (dupa D. Vrabie 1975) ilustreaza acest aspect la trei clase (a VIII-a, a IX-a si a XII-a). punand in paralel clasificarea elevilor dupa reusita scolara -; care este variabila externa -; cu ierarhizarea acelorasi copii in functie de scorurile intrunite la diferite criterii (prietenie, confidenta etc.) din ancheta sociometrica, s-au gasit corelatii semnificative, cu exceptia ultimelor doua criterii. Valori mai idicate apar cand este vorba de alegerea unui responsabil si in legatura cu formarea grupelor de invatatura.

Tabelul 8

Corelatia intre succesul scolar si datele sociometrice (dupa D Vrabie,1975)

Clasa

Criteriile Coeficientul de corelatie
Clasa a VIII-a
N = 35 Clasa a IX-a
N = 32 Clasa a XII-a
N = 31
Prietenie
Confidente
Alegerea responsabilului
Solicitudine
"Sa invete impreuna"
In aceeasi echipa la munca obsteasca
Timpul liber 0.34*
0.34*
0.58**
0.34*
0.45**
0.02
0.14 0.41*
0.40*
0.51**
0.35*
0.52**
0.12
0.17 0.37*
0.37*
0.50**
0.35*
0.48*
0.08
0.18
Nota: ** p < .01
* p < .05 fara asterisc: nesemnificativ (dupa D. Vrabie, 1975)

Avem de-a face aici cu un circuit in care cauza si efectul isi schimba necontenit locurile: reusita scolara se extinde asupra relatiilor socio-afective din clasa, iar aceasta din urma influenteaza apoi succesul sau esecul la invatatura. Intre statusul sociometric in scoala si situatia afectiva prin reactiile la T.A.T. s-a gasit o corespondenta destul de frapanta (A.Husquinet). Este de asteptat ca actionand asupra relatiilor interpersonale de grup sa putem exercita indirect o anumita inraurire asupra reusitei scolare si invers.
In ceea ce priveste cunoasterea psihologica a elevilor, a tinerilor, in general, testul sociometric poate furniza o informatie pretioasa atat prin confruntarea datelor selective si perceptive obtinute in ancheta, cat si prin totalizarea motivarii alegerilor/respingerilor care denota modul cum este proiectat in afara individul de catre grupul sau de apartenenta. I. Holban (1972) a propus un asemenea test psihosociometric de personalitate, care clasifica si insumeaza justificarile evocate de subiecti preferintelor exprimate. Informatia ce se colecteaza pe aceasta baza, poate fi utilizata in scop formativ: se comunica persoanelor in cauza opinia colectiva despre ei, evitandu-se, bineinteles, orice nominalizare. In cadrul unor convorbiri individuale, subiectul este facut constient de calitati sau defecte pe care le ignora, desi le poseda -; conform relatarii grupului. Se sconteaza, in felul acesta, reducerea cotei de iluzie in perceptia propriei pozitii in grup sau se elimina anumite lacune perceptive, ceea ce favorizeaza formarea unei imagini de sine mult mai juste.
Pe aceeasi linie se pot utiliza convorbiri de grup, in cadrul carora sunt supuse discutiei colective aspecte pozitive si negative in expresia lor statistica, relevate de ancheta sociometrica. Experiente in acest sens s-au facut la noi de N. Matei (1973).
In configuratia socio-afectiva a grupului, un loc particular trebuie sa se rezerve relatiilor conflictuale. Acestea au format obiectul unor studii efectuate la diferite perioade de varsta (preadolescenta, adolescenta etc.), schitandu-se clasificari si solutii de indreptare.

4. Dincolo de sociometrie: factori explicativi

Dintre datele culese prin ancheta sociometrica, un interes particular il prezinta studiul relatiilor diadice. In aceasta privinta, frecventa diferitelor tipuri de diade pare sa prezinte anumite valori stabile in grupuri de 15-20 de persoane. Astfel, frecventa diadelor omogene (cu vectori numai pozitivi sau negativi) este de circa trei ori mai mare decat aceea a diadelor discordante, a caror numar nu este totusi mic. De asemenea, proportia diadelor dense nu depaseste 30% din ansamblul diadelor pozitive, iar totalul diadelor bipartiale este mai mic de 10%. Cat priveste evolutia relatiilor diadice in timp, se constata, la nivel global, o tendinta de stabilitate a proportiilor acestora in grup, ceea ce nu exclude modificari la nivel individual. Cele mai stabile sunt diadele “dense” (cu cel putin trei vectori), in timp ce perechile unilaterale tind sa dispara sau sa se transforme. Dintre diadele “neutre”, circa doua treimi subzista ca atare, celelalte se modifica in sensuri diferite (J. Maisonneuve 1966, 1969).

Datele anchetei sociometrice nu ne spun mai mult. Limitele informatiei obtinute ne apar cel putin sub trei aspecte: (a) nu rezolva problemele de interpretare, (b) puncteaza numai reperele, statusurile fara sa sesizeze procesele insele de interactiune, (c) nu tine seama de factorii terti-persoane, obiecte, valori -; care intervin in structura si continutul relatiei dinamice, intarind convergenta partenerilor (cf. Maisonneuve 1969). Numai aprofundarea si largirea analizei ne va lamuri determinarea cauzala. Tentativa de a arunca lumina asupra factorilor explicativi a dus la elaborarea unor ipoteze capabile sa promoveze predictii verificabile.

4.1. Principiul consistentei cognitive

Prima incercare de a schita o “logica” a relatiilor de atractie si de afiliere, sprijinindu-se pe o abordare cognitivista, ii apartine lui F. Heider. Inca din anii ’50 acesta propune un model de echilibru al subiectului, inspirat din psihologia configuratiei (Gestalttheorie).
Un individ p, scufundat in mediul sau, desprinde o fasie sau o zona din acesta, care cuprinde contactele sale nemijlocite. Zona respectiva este “populata” de persoane (p, o, q, ………) si de obiecte sau evenimente: x, y, z,……….Intre entitatile mentionate exista -; dupa Heider -; doua feluri de relatii, si anume: relatii afective sau de atitudine -; notate cu A -; si raporturi de asociere sau unire, notate cu U. Un prim proces permite sa se atribuie in campul social al subiectului o valenta pozitiva sau una negativa fiecarui element, care va deveni astfel placut sau neplacut, “pozitiv” ori “negativ”. Recurgand la un grafism simplu, putem distinge entitati marcate prin puncte sau varfuri in retea si relatii intre ele, numite arce.
La nivelul simtului comun putem intalni exemple ilustrative (cf. F. Leonard 1972).
Ne aflam pe strada. In vitrina unui magazin, ne atrage atentia un obiect (x), care ne place si pe care dorim sa-l cumparam. Daca reusim acest lucru, suntem multumiti; situatia si-a gasit o incheiere sau o rezolvare satisfacatoare. Daca nu reusim, situatia ramane oarecum trunchiata si resimtim o insatisfactie. Prima situatie, dobandind o incheiere satisfacatoare, se poate numi “echilibrata”, a doua -; nu. In continuare, daca obiectul cumparat dorim sa-l facem cadou unei persoane indragite si aceasta il accepta cu placere, vom fi bucurosi; daca, dimpotriva, persoana vizata ne refuza, atunci traim o dezamagire. Din nou regasim dihotomia: situatie “echilibrata”, respectiv “neechilibrata”. Intreaga discutie se refera la articularea modurilor de perceptie a lucrurilor, deci la universul cognitiv al subiectului.
Relatiile interpersonale ale individului par sa fie echilibrate. Structurile formate din relatiile afective, pe de o parte, si relatiile de asociere, pe de alta parte, tind sa armonizeze, sa fie consolante ca elemente ale aceleiasi configuratii. Daca exista o stare de neechilibru, atunci vectorii operanti tind sa modifice configuratia socio-afectiva spre una echilibrata.
Tezele formulate de Heider au fost supuse ulterior probei experimentale. S-au intocmit grafuri cu diferite configuratii socio-emotionale (echilibrate si neechilibrate) si s-a cerut subiectilor sa-si exprime preferintele fata de acestea; optiunile graviteaza net spre structuri echilibrate. De asemenea, studii de cronometrie cognitiva au aratat ca triadele echilibrate au fost memorate ca totalitati integrate si nu ca elemente disjunctive; rapiditatea procesarii acestora a fost mult superioara in referinta. Nivelul de incertitudine devine un vector subiectiv, care impinge pe individ sa caute semenii, sa se consulte cu ei si sa se compare cu acestia. Cu alte cuvinte, un factor de ordin cognitiv devine motiv de atractie si afiliere.

4.2. Principiul intaririi, al reciprocitatii

Orientarea behaviorista leaga comportamentul uman de stimulii din afara, de factorii externi in care intra si contingentele intaririi. Prin intarire se intelege a confirma sau a recompensa un comportament ori, dimpotriva, a-l invalida, a-l respinge si penaliza. D. Byrne (1971) propune o paradigma a atractiei bazata pe principiul intaririi Ax=mPIx +e, ceea ce inseamna: atractia spre x este functie liniara pozitiva de proportia de intariri (PI) sau reciprocitati primite de la x. Atractia impartasita, confirmata, actioneaza ca un factor de potentare a relatiei; dimpotriva, indiferenta, refuzul, penalizarea, actioneaza in sens contrar. In consecinta, confirmarea, aprobarea, lauda, acordul, simpatia, admiratia etc. constituie intariri pozitive, iar contrarele acestora actioneaza ca intariri negative. Ele pot recompensa sau penaliza comportamentul in mod continuu sau cu intermitente, ceea ce duce la inradacinarea conduitei ori la diminuarea sau stingerea acesteia.
Principiul intaririi si-a gasit expresia in teoria schimbului social (G. Homans), a castigului si pierderii (E.Aronson) s.a., care infatiseaza relatiile interpersonale dupa chipul si asemanarea tranzactiilor economice. Oamenii, spune Homans, cauta recompensele si evita pedepsele, incercand sa maximizeze pe primele si sa minimizeze pe cele din urma, sa obtina -; cu alte cuvinte -; “profit” din interactiunile sociale. Aronson apreciaza ca modificarile in sensul cresterii recompenselor au mai mare impact decat proportiile stationare ale acestora; de asemenea, pierderile in volumul recompenselor au un efect mai mare decat rata stationara a penalizarii. Cand in locul recompenselor asteptate intervine penalizarea, declinul atractiei devine considerabil.
In orice relatie de simpatie sau prietenie este implicata prezumtia de reciprocitate. Oamenii simpatizeaza pe semenii al caror comportament constituie sursa de recompense si avantaje, dupa cum repudiaza pe aceia in care vad o sursa de penalizare si de efecte negative. In legatura cu aprecierile personale exprimate de semeni vis-a-vis de o persoana s-a pus intrebarea daca acestea sunt preferate pentru ca sunt favorabile individului sau pentru ca sunt exacte. Experimental, s-a pus in concurenta pozitivitatea evaluarilor cu exactitatea lor si s-a conchis ca pozitivitatea este mai puternica. Chiar cand individul are o parere mai proasta despre sine, prefera aprecierile pozitive, favorabile (J. Eiser 1986). Primeaza deci, pozitivitatea aprecierilor, nu atat exactitatea lor.

4.3. Proximitatea fizica si similitudinea psihologica

Cercetarile de teren constata o corelatie pozitiva semnificativa intre proximitatea spatiala si atractia interpersonala. O ancheta printre rezidentii unui complex de locuinte din oras stabileste ca 88% dintre primele prietenii se leaga in perimetrul acestui complex, iar 50% in cadrul aceleiasi incinte. Proximitatea spatiala, in sensul unui mediu comun de viata de rezidenta, exercita o influenta certa asupra relatiilor de comunicare si a celor preferentiale. Gradul de proximitate conditioneaza, de fapt, masura in care o persoana devine accesibila contactelor reciproce.
Efectul proximitatii fizice nu actioneaza prin el insusi. Traind in acelasi orizont local, oamenii comunica, fac schimburi de pareri si dezvolta atitudini cu privire la obiecte, persoane, valori. Atractia dintre p si o poate fi deci mediata -; adica intarita sau diminuata -; in functie de pozitia fiecaruia fata de al treilea element (x), asa cum au aratat modelele cognitive deja prezentate. Efectul vecinatatii se manifesta, deci, in favorizarea contactelor reciproce si in procesul de homofilie, ceea ce presupune participarea la un nucleu de valori comune. S-a facut caz de efectul simplei expuneri repetate la anumiti stimuli. R. Zajonc (1967) a constatat ca simpla intalnire repetata cu o persoana mareste gradul de atractie fata de ea.
Se arata, insa, dependenta de context a acestui efect. De pilda, vecinatatea cu un om de stiinta reprezinta un context pozitiv, prezentarea intr-o tinuta sportiva este un indiciu neutru, iar prezenta intr-o ambianta de politisti are o conotatie negativa. Desigur, gradul de atractie nu creste indefinit, chiar si intr-un context pozitiv.
Pe fondul vecinatatii spatiale, un factor de explicare a afinitatilor il constituie similitudinea psihologica. Identitatea sau asemanarea in opinii, atitudini si valori, constituie o sursa de atractie si convergenta interpersonala, in timp ce divergenta de convingeri si valori desparte, separa pe indivizi. In acelasi sens se invoca similitudinea psihologica: asemanarea in ceea ce priveste insusirile personale -; de temperament, de caracter, aptitudini etc. -; apropie oamenii, in timp ce diferentele marcate in timp de personalitate, ii indeparteaza. O persoana diferita ca opinii si valori sau factura psihica, devine imprevizibila, scapa controlului in situatii de interactiune. Observatiile expuse tin de simtul comun si ele au fost confirmate de cercetari sistematice. Asemenea cercetari au mers mai departe punandu-si o seama de intrebari:
• daca similitudinea -; ca factor de atractie -; este mai puternica la adolescenti decat la varstnici?
• daca similitudinea axiologica este mai importanta decat comunitatea de opinii; similaritatea in opinii si atitudini(=ideologie) este mai semnificativa decat aceea a trasaturilor de personalitate?
• daca efectul de similitudine este mai pregnant cand este vorba de convingeri sau cand intervine apartenenta la un grup etnic?
M. Rokeach recunoaste : “ Sursa discriminarii rasiale si etnice trebuie cautata in societate si nu in psihicul individului”. Daca presiunile sau influentele sociale ar fi total absente, atunci ar decide principiul congruentei/incongruentei convingerilor -; conchide autorul. Desigur, grupul etnic sau rasial creeaza un spatiu de omogenitate atitudinala specifica; dincolo de aceste teme specifice ar putea deveni operant modelul cognitiv. Altfel spus, intr-un spatiu social deplin omogen, diferentele ar putea fi reductibile la incongruenta opiniilor/valorilor. In comportamentul individual apare intotdeauna o supradeterminare sociala, pe care analiza psihologica o ignora de multe ori.

5. Relatii diadice stabile: prietenia si dragostea

Dintre relatiile diadice stabile, cele care s-au bucurat de o atentie deosebita -; in istoria culturii umane -; sunt prietenia si dragostea. Acestea au format inca din antichitate tema reflectiei filozofice (Platon, Aristotel), au oferit materia poeziei lirice si a romanelor, a compozitiilor muzicale la care se adauga operele moralistilor de totdeauna, deprinsi sa despice comportamentul uman. In lucrarile de psihologie sociala, preocuparile amintite au aparut cu deosebire in anii ‘80-’90, cand se introduc in manuale capitole referitoare la relatiile interpersonale apropiate, intime(D. Sears, L.A. Peplau & Sh. Taylor 1991; D. Baron & D. Byrne 1991).
Fara indoiala, tema prieteniei nu se preteaza fara artificiila o studiere in paradigma cercetarii precise. Ce este ceea ce numim noi iubire? -; se intreaba E. Hatfeld & W. Walster (1982). Autorii raspund printr-o tautologie: You are in love when you think you are!* Nu exista o cale obiectiva pentru a defini ce este iubirea. Se cunosc totusi schite si incercari de abordare empirica, ceea ce trebuie privit cu prudenta si deschidere, avand constiinta limitelor demersului intreprins. Trebuie sa admitem ca, daca o teorie sau un instrument de lucru prezinta o valoare predictiva, ele trebuie considerate cu atentia. In loc de a stabili a priori limite si de a cere ab initio definitii exhaustive este mai corect si productiv sa abordam un fenomen nestudiat, pas cu pas -; prin aproximatii succesive -; ridicandu-se, in timp, deasupra simtului comun. Tot ce este omenesc poate fi, cel putin in principiu, tema de cercetare stiintifica. O asemenea optiune poate fi eventual contestata, dar nu a priori invalidata. Intr-o cultura impregnata de rationalism -; pentru care nu mai exista taine sau “irationale” definitive -; postulatul de mai sus pare legitim. Chiar daca pe drumul ales recolta de date este la inceput saraca, ramane ideea ca acesta este drumul.
Din reflectii filozofice sau literare, din observatiile moralistilor, din maxime si cugetari privitoare la tema determinata, poti sa extragi itemi cu valoare euristica, in stare sa jaloneze crochiul instrumentelor de lucru. Cartea lui Stendhal numita “De l’amour” si aparuta in 1822, a oferit puncte de sprijin pentru multe din investigatiile recente asupra dragostei. Reflectia, este cu deosebire in probleme noi, o introducere euristica la cercetare (J. Piaget). Metoda de studiu operationalizeaza reflectia, ipoteza.
Sprijinirea initiala pe simtul comun aduce cu sine, in discursul stiintific, elemente de psihologie “naiva”, fata de care cercetatorul se detaseaza progresiv prin decantarea continua.
Daca primii pasi se situeaza in proximitatea experientei comune -; regasindu-se uneori banalul -; ulterior, gratie acumularii de date, se ajunge la depasirea sau chiar contrarierea acestui plan.
Pentru a elabora instrumente de descriere si evaluare a prieteniei, se poate recurge la strategii inductive si deductive. La Gaipa (citat de P. Wright 1985) se inscrie -; pentru a intocmi un Inventar de descriere a prieteniei -; pe o cale inductiva. Utilizand interviul neformal, autorul culege propozitii descriptive din populatie, cu privire la prietenie si gradele ei. La nivelul constiintei comune exista un prototip al prieteniei, care poate fi co