In zilele noastre cunostintele privind problemele ereditatii incep sa devina de simt comun combinate mai ales cu cele de etnotip, au creat dispute, revendicari, agresivitati politice si sociale. u2s14sv
Mecanismele ereditatii se transmit prin structurile celulelor cromozomice care se stie ca dispun de sute de unitati mai mici numite gene. Toate celulele corpului contin cromozomi, dar numai cromozomii nucleilor celulelor sexuale afecteaza si raspund de ereditatea umana. In procesul formarii omului se reunesc cate 23 cromozomi de la fiecare din cei doi genitori implicati in procesul formarii unei noi fiinte umane. Genele sunt totdeauna perechi. Cei 46 cromozomi, cu nenumaratele lor gene reprezinta potentialul ereditar constituit pe seama incrucisarii si reunirii de experienta adaptativa stratificata in el. Fiecare gena este localizata corespunzator cromozomului pereche. In 1944 Oswald T. Avery si Colin Munro Macleard impreuna cu Milles Defield Mc Carthy au descris substanta transformatoare a pneumocitelor din tipul R in tipul S si au descoperit ca ADN-ul, nu proteina reprezinta substanta ce contine si transmite informatia genetica demonstrand totodata rolul genetic al acidului dezoxiribonucleic. Aceasta a fost o descriere epocala. Dupa 9 ani (1953), psihiatrii englezi Francis Harry Crick si Maurice Hugh Friedrich Witkins si impreuna cu americanul James Dewey Watson au construit primul model de structura dubluhelicoidala a ADN-ului, care este compus din doua laturi (panglici) polinucleile paralele infasurate si legate prin punti de hidrogen (purine si pirimine). Codul genetic a devenit repede un castig de exceptie in genetica. S-au abordat dupa aceste descoperiri nenumarate probleme legate de compozitia interna a structurii elicoidale. Cei trei oameni de stiinta ce au lamurit o parte din aceste probleme (J. D. watson, F.H. Crick si M. H. F. Witkins) au primit premiul Nobel. Watson si Crick au pus in evidenta faptul ca moleculele ADN stocheaza experienta genetica si sunt capabile de transferul ei, fiind responsabile de trecerea de la o celula la alta in dezvoltarea unui organism. Cand se divid celulele genetice cele doua laturi ale ADN-ului apar pe aproape de mijlocul spiralei. Fiecare parte se divide si ea insasi, ceea ce inseamna ca ADN-ul din secventele laterale trece spre partea de mijloc (e vorba de substante chimice). Codul ADN duce informatia direct spre celulele ce opereaza cu proteine. Se constituie moleculele cunoscute ca ARN mesager (similare cu ADN). Aceste celule (ARN mesager) duc informatia de la unul din factorii proteinelor celulare ale spiralei la altul. Tobjorn Oscar Gass (n. 1910) si J. Brachet au demonstrat ca acizii nucleici (ADN si ARN) se gasesc in orice celula (1940). ADN se afla in nucleu fiind purtatorul ereditatii (a caracteristicilor ereditare). Acelasi lucru l-a constatat si O.T.Avery, C. Macleod si Maccarty (1944). ARN domina in citoplasma (nu in nucleu) si are o stransa legatura cu biosinteza proteinelor si anume cu sinteza constituentilor ciochimici, care exprima caracteristicile ereditare (1952). N.M. Sisakj si M.S.Cernjal au constatat si ei prezenta ARN-ului in cloroplatii (1952). Toate acestea au conturat si stimulat obiectivele ingineriei genetice. Aceasta este considerata ca o chirurgie chimica, de fat. Ea poate schimba numarul caracteristicilor biochimice fara a altera structura genetica (s-a constituit o deontologie expresa, in acest sens). Potential, ingineria genetica poseda stapanirea relativa a intelegerii si posibilitatii de modificare genetica. In 1994, luna septembrie s-a transmis la TV o modificare genetica de interventie ce va fi implementata mai tarziu. Au urmat alte experimente interesante. S-a realizat o importanta decodificare a codului genetic.
Se pun numeroase probleme etice si religioase (precum se stie) in legatura cu aceste probleme. Biochimia genetica evolueaza pe linia unei metodologii de cea mai inalta tehnologie. Psihologia diferentiala isi va strange in viitor foarte mult legaturile cu ingineria genetica. Biotehnologiile ce s-au conturat intre timp sunt foarte numeroase si s-a ajuns la un progres remarcabil in aceste probleme. In 1982, a avut loc un prim transfer remarcabil de inginerie genetica (chirurgie genetica). S-a obtinut un soarece ce a depasit de 4 ori marimea soarecilor obisnuiti, normali. S-au facut transmisii de bacterii si virusi printr-o proteina. S-au constituit insectare de specii noi, s-au facut microorganisme utile ce poseda proteine in etape de multiplicare forte rapide. S-au obtinut si substante precum insulina, printr-o tehnica de biotehnologii. Bioproducatorii gasesc conditii optime noi pentru consolidare, dar si pentru potentiala formare de organisme noi consolidate somatic altfel. Exista bioreactoare cu senzori si comenzi foarte precise care actioneaza si produc substante organice, medicamentoase, etc. prin procedee ale ingineriei genetice in timp foarte rapid. Prin toate acestea s-a deschis o poarta noua a comprehensiunii si potentialitatii stiintei, o directie deosebit de complexa si tot atat de benefica si periculoasa precum este descoperirea energiei atomice. In acest context s-a conturat fenomenul clonarii. Cecil Rife spune ca pot exista diferente chiar si la gemeni pe fondul faptului ca unul poate fi stangaci si altul dreptaci. Studiile pe tatonarea reactivitatii fatului in diferite perioade fetale au atras atentia asupra posibilei importante a embriogenezei in conturarea unor structuri ereditare semnificative si au stimulat dezvoltarea tipologiilor embriogenetice, conturate de Martiny si de Sheldon.
In fiecare an se nasc in USA la 4 milioane de copii, cam 250.000 cu defecte. 20% se atribuie ereditatii, 20% mediului placentar si organic. Din restul din 60% fac parte si anomaliile cromozomiale dupa Stoch (1969). Printre defectele genetice figureaza mongoloismul sau sindromul Down cauzat de materialul cromozomial la mamele ce au varsta de 38-39 ani, mai ales. Exista si defecte sexuale, datorate anomaliile sexuale- dar si defecte ce afecteaza metabolismul si au consecinte severe asupra dezvoltarii. Pe de alta parte s-au multiplicat si diversificat foarte mult metodele logicii, formele de abordare a gemenilor si s-a largit centrarea pe unele caracteristici psihice.
Barbel Burks, a testat 214 gemeni si copii diferiti, Alice M. Scahy (1935), Gray si Pearl Moskinski au facut cercetari pe 200 cupluri de gemeni, Feeman si Holzinger pe monozigoti numerosi (cu teste diferite) pe randamentul activitatii, pe capacitatea de mentinere a eforturilor, in activitati de frecvente egale si inegale ca miscari. Kraepelin a studiat curba muncii si fatigabilitatea. A facut studii pe gemeni si Ursu Oancea in Romania.
In genere, aceste studii au un caracter aparte , data fiind cazuistica oarecum de exceptie a gemenilor. Noi am evocat aceste studii pentru a pune in evidenta importanta ereditatii argumentata prin studiile asupra gemenilor si prin largirea tematicii influentelor asupra conduitelor si a structurilor genotipice in procesul dezvoltarii ontogenetice. Aceasta din urma atentionare prin studii a stat la baza caracterologiilor evolutioniste, al caror reprezentant mai cunoscut este Corman, fata de omul, copilul, tanarul si batranul de acum 20-30 ani, nu numai fata de cei din aceeasi generatie cu sine. Revolutia tehnico-stiintifica, aceea a cantitatii de comunicari digerate si de evenimente, modificarile structurilor social-economice, ale nivelului si continutul programelor scolare pe care le parcurge, lecturile pe care le are la dispozitie, evenimente culturale, sportive pe care le indexeaza, chiar si moda cu efemerul ei pe care o traieste, modul si nivelul de trai, mediul si aspiratia, toate sunt intr-o schimbare accelerate, dar foarte neegala ca ritm (chiar n cartierele aceluiasi oras), dar si ca extinctie in toate tarile si grupurile sociale. Aceste fenomene duc la schimbari de receptivitate, dar si de atitudini, de conduite, de agresivitati, apetituri, aspiratii, interese, iar acestea la randul lor se formeaza diferit pe niveluri de varsta, de receptivitate de fond al personalitatii in totalitatea sa. In aceste conditii are loc si constituirea distantelor dintre generatii si o distantare de mentalitate mai evidenta si nu de putine ori, mai agresiva, dar si o mai mare crestere a cantitatii de neliniste din societate. Aceasta intensa modificare sociala ce genereaza modificarea conditiei umane apare ca o necesitate de revedere a testelor, mai ales a celor de personalitate (atitudini, interese, aspiratii, caracter) cam la 10-15 ani, si reajustate si modernizate. Sa nu uitam faptul ca studiile antropometrice chiar pun in evidenta cresterea in inaltime cu cativa centimetri a tineretului din diferite zone si tari, chiar daca nu in mod egal. Tendinta este insa receptata ca atare. Are loc si o schimbare a formei capului oamenilor dupa studii le facute in ultimii 50 de ani. Nu mai vorbim de faptul ca silueta moderna feminina se centreaza pe un corp suplu, rezistent (chiar si fetele fac karate), sportiv. Coafura, imbracamintea oamenilor se diversifica tot mai evident prin tendinta de a se apropia cele doua sexe ca vestimentatie, coafura, gablonturi, etc. nu putem insista mai mult in aceasta problema, putem insa sublinia faptul ca psihologia , diferentiala, mai ales, are in vizor omul concret in dezvoltare si aspectele mai semnificative ale identitatii sale psihologice temperamentale si caracteriale spargand verbiajul excesiv generalizator al descrierii psihicului uman, in genere, sub o forma standardizata.
Psihologia diferentiala are in atentie persoana cu compozitiile sale specifice de caracteristici psihice, gradul de stabilitate sau de schimbare, de dezvoltare sau erodare a acestora, implicatia sociala cu gradul ei de intelectualizare si aport in viata curenta. Intr-o prima faza au fost sondate mai ales trasaturile temperamentale, datorita unei mai mari stabilitati a acestora. Caracteristicile corporale, cu specificitatile acestora au atras atentia si s-au acordat caracteristici explicative diferitelor proportii specifice corporale. Apoi, treptat, a intrat in atentia tipologiilor problema schimbarii caracteristicilor corporale si s-a largit argumentatia modificarilor, mai ales de varsta. Treptat ideea de a se folosi „constelatii psihologice mai numeroase” pe langa cele biomorfologice (persistente din cauza evidentelor diferente pe care le expun perceperii).
In dezvoltarea tuturor stiintelor exista un determinism de necesitate. Acesta are etapele lui. Din acest punct de vedere, psihologia diferentiala a trecut de la etapa de folosire si validare logica si concreta a unor metode, la efectuarea de tehnici, de diagnosticari, de tipologii implicate in unele solicitari practice ale vietii sociale si ale servirii progresului, ca implicatie in cerintele lui. Ne-am referit la acest fapt, acum doar il reindexam. Primele solicitari de acest gen s-au referit la utilizarea diagnosticarii diferentiale in gestionarea sociala a aptitudinilor si caracterelor umane in orientarea scolara si profesionala, impotriva incompetentei profesionale, sociale si politice. Treptat psihologia diferentiala a devenit domeniu de suport in problemele tot mai complexe ale depistarii de praguri de fragilizare ale naturii umane, in cazuri concrete si a depistarii rezervelor psihice de compensatie. Problema handicapatilor si a protectiei lor sociale prin instruire si recuperari partiale, pentru a scoate din deruta si din stari ce solicitau doar ingrijiri a milioane de persoane aflate, din pacate intr-un haos provocat de faptul ca intreaga societate se afla intr-un proces de intensificata restructurare sub influentele presante ale revolutiei tehnico-stiintifice.
Prin toate acestea, psihologia diferentiala contribuie la progresul umanismului stiintific, la reabilitarea conditiei umane, in numeroase cazuri si la evitarea risipei de inteligenta si aptitudini.

In linii mari psihologia diferentiala reuneste tipologiile mai importante elaborate pe baza de numeroase criterii si cercetari, adesea foarte analitice. Criteriile de implicatie in tipologii sunt foarte importante. Impartirea lor, de asemenea.
Prin psihologia diferentiala s-a constituit un demers de abordare a omului concret, unic in felul lui, niciodata total repetabil, subiect al unui timp istoric si circumstantelor lui, fiinta contribuanta si consumanta de stiluri de viata, acceptante (tolerante si intolerante ajustate mereu prin comuniuni de trairi si conduite cu valoarea ce se formeaza si cu efecte de reflexe pe care le produc, pe de o parte, asupra mediului existential, pe de alta parte, asupra propriului destin).
Pentru ca varietatea umana este foarte mare si pentru ca evolutia umana este supusa unui urias complex de cauze, situatii, probleme etc. psihologia diferentiala este un domeniu tot atat de mobil si perfectibil ca si psihologia varstelor, influentele dintre acestea devenind din ce in ce mai conditionate.