Una din cele mai vechi distinctii facute in psihologie cu privire la formele de expresie ale psihicului se refera la temperament. Nu este usor de spus ce anume trebuie sa intelegem prin temperament: viteza cu care cineva gandeste, forta sau ritmul proceselor sale interioare etc. Daca trecem in revista explicatiile psihologilor asupra esentei temperamentului, trebuie sa spunem ca, din cele mai vechi timpuri, stiinta care examineaza viata psihica nu a trecut dincolo de stabilirea celor patru temperamente. Clasificarea oamenilor in oameni cu temperament sanguin, coleric, melancolic sau flegmatic isi are originea in Grecia antica si Hippocrate a fost cel care le-a denumit, pentru ca apoi sa le preia romanii, pastrandu-se pana in ziua de azi in psihologie ca un principiu sacru si venerat ca atare. s1j2ji
Temperamentul sanguin este atribuit omului care manifesta o anumita placere de a trai, nu ia lucrurile in tragic si, cum s-a spus, nu lasa usor sa-i creasca peri albi, alegand in toate imprejurarile partea cea mai frumoasa si mai agreabila a lucrurilor, dand tristetii ce este al tristetii, dar fara a se lasa doborat, bucurandu-se de evenimentele fericite, dar fara a ajunge la excese. Analiza detaliata arata ca oamenii apartinand acestui tip de temperament au o sanatate aproape perfecta, nestirbita de suferinte grave. Despre celelalte trei tipuri nu se poate face aceeasi afirmatie. Colericul este infatisat, intr-o veche parabola, ca un om care, furios, arunca cat colo o piatra care ii bareaza drumul, pe cand sanguinul trece linistit pe langa ea. Talmacind cele de mai sus in limbajul psihologiei individuale, vom spune ca tipul coleric este acela la care aspiratia catre putere este atat de intensa incat el trebuie totdeauna sa faca gesturi ample, adevarate demonstratii de forta, si prin procedee agresiv-rectilinii, sa-i ia pe toti cu asalt. Odinioara acest temperament a fost pus in legatura cu secretia hepatica (bila) si s-a vorbit de temperamentul bilios. Si astazi se vorbeste despre oameni care „varsa fiere"7. in realitate, ei sunt oameni cu o gesticulatie excesiva, cum se vede la ei inca din prima copilarie, oameni care nu numai ca au un sentiment de forta, ci vor sa si-1 dea pe fata.

Melancolicul lasa o cu totul alta impresie. in parabola mentionata, el este descris ca un om care, la vederea pietrei, „isi aduce aminte de toate pacatele sale", e cuprins de ganduri negre si face cale intoarsa. Psihologia individuala vede in acest tip omul manifest sovaitor, care nu este sigur ca va birui greutatile si ca va merge inainte, masurandu-si cu mare precautie pasii, bucuros mai degraba sa stea locului sau sa se retraga, decat sa riste. Este, asadar, un om la care predomina indoiala, care de obicei inclina sa se gandeasca mai mult la sine decat la altii, asa incat nici acest tip nu are cai de acces la marile posibilitati ale vietii. il impovareaza propriile sale griji, fiindu-i caracteristice retrospectiile sau introspectia.
Flegmaticul pare strain de viata, fara a trage concluzii deosebite din impresiile traite, fara a se lasa prea impresionat sau interesat, fara a depune nu stiu ce eforturi, pe scurt, este poate cel mai departe de viata.
Prin urmare, numai sanguinul poate fi considerat un om ideal. Trebuie aratat insa ca temperamentele nu se intalnesc decat extrem de rar in formele pure descrise mai sus: de cele mai multe ori intalnim niste mixturi, ceea ce face ca tipurile definite ca atare sa-si piarda valoarea. Se intampla, de asemenea, ca diferitele temperamente sa treaca unul in altul, asa incat, de exemplu, un copil sa fie la inceput coleric, mai tarziu melancolic si sa sfarseasca prin a deveni flegmatic. Cat priveste sanguinul, trebuie aratat ca in copilarie el a fost cel mai putin bantuit de sentimentul de inferioritate, prea putin afectat de deficiente organice si n-a fost ingenuncheat de excitatii puternice, asa incat s-a dezvoltat armonios, iubind viata si pasind in ea cu incredere.
Aici intervine stiinta, lamurindu-ne ca temperamentul omului depinde de secretiile glandelor endocrine8. Noile cercetari in domeniul medicinei se ocupa de asa-zisele glande cu secretie interna. Cele mai importante din acestea sunt tiroida, hipofiza, capsulele suprarenale, paratiroidele si glandele sexuale (gonadele). Sunt glande lipsite de canal excretor, structuri tisulare care isi varsa sucul direct in sange.
Este astazi unanim admisa conceptia potrivit careia toate organele si tesuturile corpului sunt influentate de aceste secretii care, prin sange, ajung la fiecare celula, producand efecte de stimulare si dezintoxicare si fiind, deci, absolut necesare intretinerii vietii. Rolul „glandelor endocrine" nu este complet elucidat. intreaga aceasta stiinta este inca la inceputurile sale9 si nu dispunem de date absolut pozitive in acest domeniu. Cum insa se pretinde ca pe baza acestora se poate determina o orientare psihologica, putandu-se clarifica problemele caracterului si temperamentului la oameni, se impune sa mai spunem cateva cuvinte.
Este mai intai necesar sa exprimam o temere serioasa. Daca ne aflam in fata unui caz de imbolnavire reala, ca, de exemplu, functionarea deficienta a tiroidei, este desigur exact ca intalnim si manifestari psihice care par sa tina de temperamentul flegmatic. Bolnavii nu numai ca au un aspect de buhaiala, pielea deosebit de aspra si prezinta tulburari in cresterea parului, ci sunt extraordinar de lenti in miscari. Sensibilitatea lor psihica este puternic diminuata si initiativa este slaba.
Daca comparam hipotiroidismul cu trasaturile temperamentului flegmatic, pe care il definim ca atare fara a putea spune ca avem de-a face cu o pierdere patologica de substanta din partea glandei tiroide, vedem ca aceste cazuri nu sunt deloc asemanatoare, ca avem in fata tablouri total diferite. Deci s-ar putea spune: probabil ca exista in secretiile pe care tiroida le varsa in sange ceva care contribuie la o functionare psihica ireprosabila. Nu putem insa merge atat de departe incat sa identificam temperamentul flegmatic cu deficitul de secretie tiroidiana in sange10.
Tipul patologic al flegmaticului este deci cu totul diferit de acela pe care il consideram flegmatic in viata de toate zilele, ale carui temperament si caracter se detaseaza de fapt prin antecedentele psihologice. Acesti flegmatici, care intra in discutie pentru noi, ca psihologi, nu sunt tipuri imuabile si adesea suntem surprinsi de reactiile lor profunde si vehemente. in general nu exista flegmatici care sa nu-si dea in petic si vom constata nu o data ca acest temperament nu este altceva decat o masca artificiala, un dispozitiv de siguranta pe care si 1-a faurit un om extrem de impresionabil, inter-calandu-1 intre dansul si lumea din afara, mod de a proceda pentru care are, probabil, o inclinatie originara, constitutiva. Temperamentul flegmatic este un mecanism de siguranta, o solutie ingenioasa la problemele vietii si,in acest sens, fireste, cu totul discrepanta fata de lentoarea fara rost, inertia si insuficienta unui om lipsit partial sau in intregime de glanda tiroida.
Nu putem trece usor peste aceasta observatie semnificativa, chiar daca s-ar ajunge sa se demonstreze ca au temperament flegmatic doar cei la care s-a dovedit o tulburare patologica a secretiei glandei tiroide. Nu aceasta este esenta fenomenului, ci avem aici de-a face cu un intreg fascicul de cauze si de scopuri, cu un intreg complex de functiuni organice si de influente exterioare, care genereaza mai intai un sentiment de inferioritate organica, de unde pornesc apoi tentativele individului, dintre care una poate fi protejarea, cu ajutorul unui temperament flegmatic, a sentimentului personalitatii, impotriva lezarii acestuia. Cu alte cuvinte, ne regasim aici in fata unui tip despre care am mai discutat, numai ca acum trebuie sa specificam ca pe primul plan trec inferioritatea organica a glandei tiroide si consecintele sale, inferioritate care determina situarea pe o pozitie mai modesta in viata si pe care acum incearca sa o compenseze printr-un artificiu psihic, cum este nepasarea (das Phlegma).
Conceptia noastra se consolideaza daca luam in considerare si alte anomalii ale secretiei endocrine si examinam temperamentele „corespunzatoare". Exista si oameni la care secretia glandei tiroide se dovedeste in exces, ca in cazul bolii lui Basedow. Din punct de vedere corporal, la asemenea bolnavi se observa o intensificare a activitatii cardiace, in special o crestere a frecventei pulsului, iesirea ochilor din orbite, hipertrofierea glandei tiroide, precum si tremura-turi mai mult sau mai putin permanente ale intregului corp, in special ale mainilor. Se transpira cu usurinta si adesea survin tulburari digestive, probabil sub influenta pancreasului. Bolnavii sunt agitati, nervosi si sufera adesea de stari anxioase. Fata unei persoane suferinde de boala lui Basedow ofera aspectul neindoielnic al unui om anxios in cel mai inalt grad.
Cine va gasi insa aici o identitate cu aspectul psihologic al anxietatii va comite o grava eroare. Faptele psihologice observate in asemenea cazuri sunt, cum am si mentionat, starea de agitatie si o anumita incapacitate privind activitatile spirituale sau corporale, o stare de slabiciune, conditionata atat pe plan organic, cat si pe plan psihic. Dar comparatia cu oamenii care, in afara de agitatie, sufera de o stare de excitatie si de anxietate, pune in evidenta o mare deosebire. Pe cand despre hipertiroidieni, oameni cu o secretie tiroidiana excesiva, putem spune ca prezinta fenomenul unei intoxicatii cronice, similar cu starea de betie, sunt si oameni care, pe langa iritabi-litate, manifesta o nerabdare specifica si cad usor prada angoasei, asa incat, situatia fiind cu totul alta, putem developa antecedente psihice. Asadar, avem de-a face doar cu analogii, pe cand elementele de planificare11, corespunzatoare caracterului si temperamentului, lipsesc.
Se cuvine sa mentionam si alte glande cu secretie interna. Caracteristice sunt raporturile dintre toate aceste evolutii glandulare si glandele sexuale. (A se vedea si Adler, Studie iiber die Minder-wertigkeit von Organen.) Aceasta constatare reprezinta astazi un veritabil principiu al cercetarii biologice, in asa fel incat nu exista anomalie a unei glande oarecare care sa nu fie in acelasi timp asociata cu anomalii ale glandelor sexuale. inca nu s-a identificat esenta acestei interdependente, baza care corespunde acestei inferioritati. Dar nici referitor la aceste glande nu putem vorbi despre influente psihice, tabloul la care ajungem fiind acela pe care il si cunoastem, adica acela al unui om cu organe deficiente, care intampina greutati in ceea ce priveste orientarea sa in viata si, in consecinta, va recurge la o multime de artificii psihice si supape de siguranta.
S-a crezut ca secretia endocrina a glandelor sexuale influenteaza in special caracterul si temperamentul. Constatandu-se insa ca anomaliile substantei glandelor sexuale cu urmari mai importante nu sunt, in general, frecvente la om, s-a tras in mod necesar concluzia ca, acolo unde exista astfel de fenomene patologice, avem de-a face cu cazuri exceptionale. Dat fiind apoi faptul ca suntem obligati sa admitem ca, in realitate, nu exista nici un aspect al vietii psihice care sa se poata raporta direct la functiile glandelor sexuale, ca nu exista aspecte care sa rezulte dintr-o situatie determinata de raportul glande sexuale-boala, inseamna ca si aici ne lipseste baza solida pentru o fundamentare psihologica. Ceea ce putem stabili este doar faptul ca si de la glandele sexuale emana anumite impulsuri necesare vietii, impulsuri care pun bazele pozitiei copilului in mediul sau specific, dar care pot proveni si de la alte organe si care nu conduc in mod necesar la o structura psihica clara (Carlyle).
Cunoscand cat de delicata si de dificila sarcina este evaluarea unui om, greselile in aceasta privinta putand avea consecinte de-a dreptul dezastruoase, se impune sa formulam o avertizare: ispita copiilor care vin pe lume cu debilitati corporale congenitale de a uza de artificii speciale, vizand o dezvoltare psihica particulara, este mare, dar ea poate fi in vinsa. Nu exista nici un organ, fie el si intr-o perpetua stare de inferioritate, care sa-1 constranga pe un om la un comportament determinat. il instiga numai, ceea ce este altceva. Puncte de vedere ca acelea mentionate mai sus pot sa persiste numai pentru ca nimeni nu s-a gandit sa puna capat de la bun inceput dificultatilor intampinate in dezvoltarea copiilor cu deficiente organice, pentru ca acestia sunt lasati sa cada in greseli usor de depistat si, la drept vorbind, se asista pasiv la acest proces, in loc sa se intervina pentru a favoriza o dezvoltare corespunzatoare. De aceea va trebui sa avem grija ca psihologia de atitudine (Positions-psychologie), intemeiata pe psihologia individuala, sa-si pastreze drepturile sale, impotriva pretentiilor unei noi psihologii de dispozitie (Dispositionspsychologie).