e8q17qp
1. 1 SUNETELE VORBITE
„Litere, litere, sunete, sunete,
Locuitori ai cuvantului”
Nichita Stanescu

1.1.1.NOTIUNI DE FIZIOLOGIE A SUNETELOR VORBITE

Buna intelegere a naturii tulburarilor de limbaj necesita o trecere in revista -; fie ea si sumara - a catorva notiuni referitoare la fiziologia si clasificarea sunetelor vorbite. Sumara prezentare care urmeaza se bazeaza, in principal, pe cateva lucrari din domeniile logopediei (M. Gutu, 1975, C. Paunescu, 1976), foneticii (E. Vasiliu, 1965, Al. Rosetti si A. Lazaroiu, 1982) si artei vorbirii scenice (Sandina Stan, 1972) .
Sunetul vorbit are in limba rolul functional de a diferentia cuvintele unele de altele. De pilda, in cuvintele vama, lama, mama, etc. un sunet (v de exemplu) este opus altui sunet (l, m) . El -; sunetul vorbit -; se deosebeste atat de zgomote cat si de sunetele nevorbite, intalnite in asa -; zisa “vorbire” a animalelor, care le serveste acestora pentru a-si manifesta starile emotionale sau a actiona asupra altor animale. Acest lucru rezulta si din figura I. 1., care lamureste raportul dintre fonem (5), sunet vorbit (4), sunet interjectional sau imitativ (3) si zgomot articulat (2) sau nearticulat (1) .
Sunetele vorbirii, cele mai mici unitati sonore ale limbii, din care se alcatuiesc silabele, cuvintele, propozitiile si frazele, se numesc foneme. Fonemele exista in si prin sunetele concrete (emise) . In scriere, fonemele sunt redate pe cat se poate prin litere. Alfabetul romanesc are 27 de litere, dar sunetele vorbirii in limba romana sunt mai numeroase; totusi, cu ajutorul acestor litere ele pot fi notate.
Aparatul fonator se aseamana cu un claxon de automobil de tip vechi (vezi fig. 1. 2. si 1. 2. a. );
1. plamanii corespund pompei;
2. laringele corespunde lamelelor;
3. cavitatea bucala si cavitatea nazala corespund palniei de rezonanta.

Plamanii. Cei doi plamani -; cuprinsi in cavitatea toracica -; pot fi comparati cu un sac de cauciuc plin cu aer. Ei sunt actionati de muschii expiratori ai cavitatii toracice, muschi care fac ca aerul sa intre si sa iasa din plamani. In timpul inspiratiei, cutia toracica se umfla si coastele -; care limiteaza la stanga si la dreapta cavitatea toracica -; se indeparteaza, dupa care urmeaza revenirea organelor la starea initiala, in timpul expiratiei. Fonatiunea si accentuarea sunt dependente de coloana de aer expirat.
Plamanii continua cu traheea -; un canal rigid, un corp membranos, cu fibre musculare -, la capatul caruia este situat laringele. Aici se produce sunetul laringian.
Laringele (caruia in limbajul comun i se spune beregata) este compus din mai multe bucati cartilaginoase, reunite prin muschi; cartilajul cricoid, cartilajul tiroid, cartilajele aritenoide si cartilajele coniculate. Epiglota inchide laringele, ca un capac.
Coardele vocale (doua coarde superioare si doua coarde inferioare) se afla situate intre cartilajul tiroid si cartilajele aritenoide. Ele sunt formate dintr-o cuta a mucoasei, o lama elastica si un fascicul de muschi. Coardele vocale inferioare -; singurele de luat in seama pentru fonatie -; sunt puse in vibratie de influxurile cerebrale transmise prin nervul recurent, care este nervul motor al laringelui. Laringele lucreaza insa ca un fluier cu membrane, in care membranele ar fi coardele vocale. Activitatea coardelor vocale este comandata si dirijata de sistemul nervos central. Stimularea lor porneste de la celulele nervoase encefale fonogene (subcorticale), care intra in actiune in mod succesiv. Prin intrarea in actiune succesiva a celulelor nervoase fonogene, care pun in miscare coardele vocale, se explica faptul ca frecventa vocalei, la inceputul si la sfarsitul emisiunii vocale, este joasa.
Sediul motor al vorbirii articulate este situat in aria corticala, a lui Bordmann. Miscarile gurii sunt localizate in aria 6a? si 6b? In cazuri de hemiplegie (adica de paralizie a unei jumatati a corpului datorita lezarii unei parti a caii nervoase motorii), bolnavul nu mai poate articula nici un sunet.
Intre fonatie si auditie exista o stransa legatura; un copil nascut surd este si mut; daca surditatea intervine in timpul copilariei, achizitia vorbirii este intarziata. Experienta a dovedit ca existenta unei imagini auditive sta la baza emisiunii fonice.
Dupa cum am vazut mai sus, laringele nu lucreaza ca un fluier cu membrane, in care aerul expirat ar pune in miscare coardele vocale. Laringele uman poate emite sunete, dar pentru vorbire este necesara colaborarea creierului uman, fapt ilustrat in figurile 1. 3. a-e.
Cum functioneaza coardele vocale? Impulsurile pornite din creier sunt transmise de nervul recurent coardelor vocale. Ajuns la fibrilii musculari thiro-ariteno-izi, influxul nervos ii contracteaza si, drept urmare, coardele vocale se indeparteaza una de alta. In felul acesta, glota (portiunea cea mai ingusta a laringelui, cuprinsa intre cele doua coarde vocale) se intredeschide, iar aerul subglotic, iesind din deschizatura practicata, contribuie la deschiderea mai apreciabila a glotei.

Atunci intervine reactia muschilor thiro-aritenoizi, care apropie coardele si inchid glota. Un nou influx va deschide din nou glota, in felul aratat mai sus, si asa mai departe.
Faringele - canalul membranos si musculos de forma unei palnii cu varful in jos, care porneste de la cavitatea bucala si sfarseste la esofag si care constituie locul de incrucisare a cailor respiratorii cu calea digestiva -; alcatuieste o raspantie si sub alt aspect; de aici aerul expirat este indreptat inspre cavitatea bucala sau inspre cavitatea nazala, ori prin amandoua in acelasi timp, dupa cum valul palatului inchide sau nu una din deschizaturi, ori le lasa pe amandoua deschise.
Cavitatea bucala (gura) se compune din bolta palatului -; partea osoasa a boltii -; si partea posterioara, moale, numita si palatul moale in opozitie cu palatul tare sau valul palatului. Palatul moale este prelungit cu uvula (omusorul) .

In stare de repaus valul palatului este lasat pe muschiul lingual (pe limba); aerul iese pe nas. Inchiderea cailor nazale se face prin ridicarea valului, cu o miscare de dare inapoi, pe cand peretii faringelui se apropie de val. Bolta si valul palatului joaca un rol important in timpul fonatiunii; articularea unei categorii de consoane (oclusivele) se face pe bolta, pe val sau prin miscarea uvulei (de exemplu r uvular) .

Bolta este impartita in regiunea anterioara (dentala si alveolara), mediana (palatala) si posterioara (velara) . Marginile boltii sunt atinse de limba in timpul articularii vocalelor.
Se cunosc trei feluri de articulari:
• alveolare: articularile cu varful limbii lipit de alveole si de dintii incisivi (superiori si inferiori);
• linguale: articularile executate cu participarea muschiului lingual;
• labiale: articularile realizate cu participarea buzelor (o si u sunt vocale labiale, iar b, f, m, p si v sunt consoane labiale)
Maxilarul inferior se indeparteaza si se apropie in timpul fonatiunii de maxilarul superior, dupa cum sunetele emise sunt deschise, semideschise (semiinchise) sau inchise.
Un rol important in fonatie il indeplinesc fosele nazale -; culuare osoase pe unde trece aerul respirator. Sunetele emise cu trecerea aerului prin fosele nazale sunt numite nazale.
Fonatiunea se petrece in laringe, prin intrarea in vibratie a aerului expirat. In cavitatea bucala, coloana de aer capata o serie de modificari; acest act poarta numele de articulare.
Articularea se produce deci in cavitatea bucala. Organele ei sunt:
- buzele - palatul moale (valul palatului)
- maxilarul superior si maxilarul inferior - limba
- palatul tare (bolta palatului) - uvula
Punctul de articulare este regiunea din canalul vocal unde se produce o restrangere sau inchidere (ocluziune).
Sincronismul miscarilor articulatorii permite articularea corecta a sunetelor; orice perturbare a sincronismului produce tulburari in pronuntarea sunetelor vorbite, ca urmare a lipsei de coordonare intre organele articularii (mai sus enumerate) .
Rolurile organelor articularii sunt urmatoarele:
Buzele produc, prin inchidere, oclusivele asa-zis labiale: b, p, m, si, impreuna cu dintii, fricativele (semioclusive) labiodentale: f, v. Consoanele f si v sunt numite labiodentale pentru ca si buzele si dintii iau parte la constrictie.
La articularea vocalelor o, u, ö, ü buzele sunt rotunjite; buzele nerotunjite formeaza vocalele e, i etc.
Maxilarul superior si maxilarul inferior. Dupa cum maxilarele sunt mai mult sau mai putin indepartate unul de altul, vocalele sunt deschise, semideschise (semiinchise) sau inchise. Cand deschizatura este mijlocie, vocala este numita medie. Pentru gradul de deschidere este esentiala pozitia limbii pe palat.
Bolta palatului sau palatul tare. Distingem articulari palatale (pre -; medio - si post-palatale) si articularile velare (pre - si post - velare) .
Palatul moale sau valul palatului. Cand valul este lasat in jos, atunci o parte din aer trece in cavitatea nazala si sunetul este intovarasit de vibratii nazale (nazalizat) . Emisiunea consoanelor n si m este intovarasita in mod normal de vibratii nazale; orice vocala poate fi nazalizata odata cu scurgerea aerului prin fosele nazale, in timpul emisiunii vocalice.
Cand valul palatului este ridicat, aerul nu poate trece in cavitatea nazala si articularea este bucala (orala sau pura) . In unele cazuri, din cauza lipsei de coordonare intre miscarile limbii si ale valului palatului se produce o nazalizare anormala.
Limba (sau muschiul lingual) are roluri diferite; ea formeaza un canal stramt pentru articularea fricativelor labiodentale (f si v); pentru laterale (l), limba produce un baraj in partea mediana a boltii palatului si lasa aerul sa treaca pe margini; pentru articularile apicale (latinescul apex “varf”), varful limbii vibreaza ( r ) .
Vocalele sunt deschise, semideschise sau inchise, dupa gradul de deschidere sau de stramtare a canalului dintre muschiul lingual si palat. In timpul articularii vocalelor anterioare sau prepalatale (e, i), varful limbii este dus inainte, iar in articularea vocalelor posterioare sau postpalatale (a, o, u, i) radacina limbii este trasa inapoi.
Ocluziunea produsa de limba poarta doua categorii de numiri, dupa cum luam in considerare organul activ (limba) ori organul pasiv, adica cel atins de limba (bolta palatului, alveolele sau dintii) .
In prima categorie distingem articularile apicale (ocluziunea produsa cu varful limbii) . Articularile apicale sunt de doua feluri: a) cand varful limbii este indreptat inspre partea anterioara a gurii: d, t, n; b) cand varful limbii este aplicat intr-un punct al boltii palatului, dar varful este tras inapoi: articularea este denumita cerebrala (sau retroflexa) : n.
In loc de varful limbii, partea posterioara a limbii poate intra in contact cu palatul (articulatii dorsale sau radicale) : k, g, n.
In a doua categorie, distingem articulatiile dentale (limba atinge dintii), alveolare, palatale, velare, uvulare (in aceasta categorie din urma, ocluziunea este facuta cu partea posterioara a limbii) .
Uvula - care are un rol secundar in articulatie -; vibreaza in timpul emisiunii sunetelor formate in partea posterioara a gurii.
Sa rezumam cele de mai sus. Expiratia conduce coloana de aer (din plamani) spre laringe (prin trahee), unde, cu ajutorul miscarilor de inchidere si deschidere ale coardelor vocale (de indepartare si apropiere a uneia de alta), aerul vibreaza, dand nastere sunetului. Curentul sonor trecand prin cavitatea bucala (vezi fig. 1. 5) sau prin cavitatile nazale ori prin amandoua deodata, capata un timbru nazal sau nenazal.
Spatiul cuprins intre coardele vocale si buze -; numit canal vorbitor -; este alcatuit din: coardele vocale, faringele, palatul moale, uvula (omusorul), palatul tare, limba, maxilare, dinti si buze. Unele din aceste organe sunt mobile: coardele vocale, faringele, palatul moale, uvula, limba, buzele si maxilarul inferior. Datorita miscarilor si pozitiilor diferite pe care le iau organele mobile in timpul fonatiunii, canalul vorbitor isi schimba forma si dimensiunile, alcatuind cutii de rezonanta variate, adevarate tipare in care se vor modela sunetele vorbirii. Curentul sonor, strabatand, in expiratie, aceste “tipare”, va capata, dupa forma fiecaruia, alta rezonanta, alt timbru, si va da nastere sunetelor vorbirii: vocale si consoane.
1.1.2.VOCALELE
In limba romana sunt sapte vocale: a, e, i, o, u, a, i. Ele se clasifica in functie de urmatoarele trei criterii:
• dupa locul de articulare (sau dupa pozitia limbii) : anterioare (sau prepalatale), mediale si posterioare (sau postpalatale);
• dupa gradul de deschidere a maxilarelor (sau a gurii) : deschise, medii (sau semideschise, ori semiinchise) si inchise;
• dupa participarea buzelor la articulare: labiale (sau rotunjite) si nelabiale (sau nerotunjite) .

Tabelul nr. 1. 1.
Clasificarea vocalelor limbii romane
Dupa pozitia limbii si a buzelor

Dupa gradul de deschidere a maxilarelor anterioare (sau prepa-latale) mediale (sau palatale) posterioare (sau post-palatale) neutrale nelabiale nelabiale labiale nelabiale deschise a medii (semideschise sau semiinchise) e a o
inchise i i u

Pentru a avea o imagine clara a fiziologiei sunetelor vorbite, adica a miscarilor pe care le executa organele vorbirii in timpul emiterii sunetelor, prezentam modul cum variaza canalul vorbitor la formarea fiecarui fonem (vezi figurile care urmeaza) .
La vocalele anterioare sau prepalatale (fig. 1. 6.); rezonatorul se formeaza intre partea anterioara a limbii si partea anterioara a palatului; dosul limbii, ridicandu-se spre partea mijlocie a palatului, lasa un spatiu liber, mai mare, in partea anterioara a cavitatii bucale, spatiu unde se formeaza rezonatorul vocalelor anterioare e, i.
La vocalele mediale (fig. 1. 7), dosul limbii se retrage putin spre partea posterioara a palatului, prelungind astfel rezonatorul in care va intra si partea mediala a limbii si a palatului. Astfel se formeaza vocalele i, a.
La vocalele posterioare sau postpalatale sau velare (fig. 1. 8), dosul limbii se retrage si mai mult spre partea posterioara a palatului, prelungind cu mult rezonatorul, care cuprinde astfel si partea posterioara a dosului limbii si a palatului.

La vocalele posterioare o, u, care se formeaza astfel, rezonatorul se mai lungeste inca si in partea din fata a canalului vorbitor, prin rotunjirea si inaintarea buzelor. De aceea timbrul acestor vocale este tubat, ca si cum ar fi produse de un instrument de suflat.
O sinteza a celor aratate mai sus ne ofera fig. 1. 9., care este de fapt o schema cu indicarea locului de articulare a vocalelor in cavitatea bucala.
Atat din tabelul nr. 1. 1., cat si din fig. 1. 9. rezulta ca a este o vocala neutra, din punctul de vedere al locului de articulare (adica nu-i nici anterioara, nici mediala, nici posterioara), iar dupa criteriul de deschidere sau de inchidere a maxilarelor (a gurii), a este singura vocala deschisa.
1.2.3. CONSOANELE
Consoana propriu-zisa nu este un sunet independent, ci se articuleaza impreuna cu o vocala. Daca pentru vocale rolul important il joaca, dupa cum am vazut, cavitatile supraglotice (rezonatoarele), pentru consoane, dimpotriva, hotaratoare sunt miscarile muschiului lingual.
O clasificare a consoanelor limbii romane este redata in tabelul 1.2.
Dintre sunetele limbii romane, numai m si n (vezi fig. 1. 10 si 1. 11) sunt nazale; toate celelalte sunt orale (sau bucale), lipsite de timbru nazal. Sunetele nazale capata acest timbru datorita faptului ca la rostirea lor valul palatului coboara, lasand cale libera coloanei sonore sa treaca prin cavitatile nazale. La rostirea tuturor celorlalte sunete -; numite orale sau bucale -; valul palatului se ridica si, lipindu-se de peretele posterior al faringelui, inchide drumul coloanei sonore spre cavitatile nazale.
Dupa cum se vede si din tabelul nr. 1. 2, consoanele nesonante -; cu exceptia surdelor t si h -; se prezinta in perechi, adica surde si sonore. Figurile 1. 12 si 1. 13 ilustreaza faptul ca ele se formeaza in acelasi loc si in acelasi mod, numindu-se din acest motiv consoane omorganice.

Tabelul 1.2

NOTA: In fonetica k - g, corespund sunetelor ce se scriu chi - ghi; c - g corespund sunetelor ts - dj, care, combinandu-se cu vocalele este si i, se scriu ce, ci, ge, gi. Litera este din alfabet se noteaza cu k. „In mod obisnuit se spune ca sunetele sunt sonore sau nesonore (cu voce sau fara voce), desi cel mai corect ar fi sa se spuna ca exista sunete cu voce tare si sunete pronuntate cu voce soptita. Nici denumirea de sunete surde nu ni se pare potrivita, pentru ca surditatea se refera la receptie (auditie), nu la emisie (pronuntare) „ (C. Paunescu, 1976, p. 227) . Desi suntem de acord cu autorul aici citat, pastram totusi in acest tabel denumirile traditionale, cele pe care le utilizeaza Gramatica limbii romane.

Un rezumat al celor spuse mai sus cu privire la sunetele vorbite -; ale caror expresii grafice sunt literele cuprinse in cele doua tabele care sintetizeaza criteriile lor de clasificare -; l-ar putea constitui descrierea fenomenelor romanesti in limbajul foneticii descriptive. (E. Vasiliu, 1965) : a este vocala deschisa, nelabializata, centrala (In legatura cu aceasta din urma caracteristica Al. Rosseti si A. Lazaroiu -; 1982. p. 72 -; sunt de parere ca ”a este o vocala neutra, nu centrala, cum o clasifica Gramatica limbii romane si, conducandu-se dupa ea, si alti autori); a este vocala neutra, nelabializata, deschisa a este vocala medie, nelabializata, centrala; b este consoana oclusiva, labiala orala sonora; c este consoana oclusiva, velara orala surda; d este consoana oclusiva, dentala orala sonora; e este vocala medie nelabializata anterioara; f este consoana fricativa labiodentala orala surda; g este consoana oclusiva velara orala sonora; h este consoana fricativa velara orala surda; i este vocala inchisa, nelabiala centrala; j este consoana fricativa, anteropalatala orala sonora; l este consoana lichida laterala dentala orala sonora; m este consoana oclusiva labiala nazala sonora; n este consoana oclusiva dentala nazala sonora; o este vocala medie labializata posterioara; p este consoana oclusiva labiala orala surda; r este consoana lichida vibranta dentala orala sonora; s este consoana fricativa dentala orala surda; s este consoana fricativa anteropalatala orala surda; t este consoana oclusiva dentala orala surda; t este consoana semioclusiva dentala surda; u este vocala inchisa, labializata posterioara; v este consoana fricativa labio-dentala orala sonora; z este consoana fricativa dentala orala sonora;
i este vocala inchisa, nelabializata centrala; c este consoana semioclusiva, anteropalatala orala surda; g este consoana semioclusiva, orala sonora;

1. 2. DEFINIREA SI CLASIFICAREA TULBURARILOR DE LIMBAJ

In categoria tulburarilor de limbaj se cuprind toate deficientele de intelegere si exprimare orala, de scriere si citire, de mimica si articulare. Sau: orice tulburare, indiferent de forma sa, care se rasfrange negativ asupra emisiei ori a perceptiei limbajului face parte din categoria tulburarilor de limbaj.
“Prin tulburarile limbajului intelegem toate abaterile de la limbajul normal, standardizat, de la manifestarile verbale tipizate, unanim acceptate in limba uzuala, atat sub aspectul reproducerii cat si al perceperii, incepand de la dereglarea diferitelor componente ale cuvantului si pana la imposibilitatea totala de comunicare orala sau scrisa” (M. Gutu, 1975) .
In raport cu natura, profunzimea si locul dereglarilor pe intreg traiectul circuitului functional al limbajului, apar diferite tipuri de tulburari ale acestuia.
Clasificarea tulburarilor de limbaj este extrem de dificila si mult controversata in literatura de specialitate. Aceasta deoarece, in primul rand, mecanismele anatomo-fiziologice care stau la baza formarii si dezvoltarii limbajului sunt foarte complexe si pot fi afectate in cele mai diferite componente. In al doilea rand, tulburarile de limbaj se pot cupla la aceeasi persoana. Se pot intalni impreuna, de pilda, tahilahia cu balbaiala, sau dislalia, balbaiala si disgrafia. La cele de mai sus se adauga lipsa unei terminologii unitare pentru denumirea tulburarilor de limbaj. Pentru buna colaborare dintre logopezi cat si dintre acestia si alti specialisti (neurologi, pediatri, O. R. L. -; isti etc. ) este imperios necesara elaborarea unei terminologii stiintifice unice.
Redam mai jos una dintre schemele posibile de clasificare a tulburarilor de limbaj, in functie de mai multe criterii (Cf. M. Gutu, 1975) .
Criteriul anatomo-fiziologic: Criteriul structurii lingvistice afectate: Criteriul periodizarii, in functie de aparitia tulburarilor de limbaj: Criteriul psihologic:
- tulburari ale analizatorului verbo-motor, verboauditiv; - tulburarile de voce; - perioada preverbala (pana la 2 ani); - gradul de dezvoltare a functiei comunicative a limbajului;
- tulburari centrale sau periferice; - tulburari de ritm si fluenta; - perioada de dezvoltare a vorbirii (2-6 ani); - devieri de conduita si tulburari de personalitate.
- tulburari organice sau functionale; - tulburari ale structurii fonetico-fonematice; - perioada verbala (peste 6 ani) .
- tulburari complexe lexico-gramaticale;
- tulburari ale limbajului scris.

Tabloul tulburarilor de limbaj este deci urmatorul (Cf. E. Verza, 1982) :
Tulburari de pronuntie: Tulburari de ritm si fluenta a vorbirii: Tulburari de voce: Tulburari ale limbajului citit-scris: Tulburari polimorfe de limbaj: Tulburari de dezvoltare a limbajului:
- dislalia - balbaiala - afonia - alexia - alalia - mutism psihogen, care poate fi: - acut sau cronic
- general sau electiv
- rinolalia - logonevroza - disfonia - dislexia - afazia - intarziere in dezvoltarea generala a vorbirii
- dizartria - tahilalia - fonastenia - agrafia
- bradilalia - disgrafia
- aftongia
- tulburari pe baza de coree

O privire de ansamblu asupra largului evantai pe care il prezinta tulburarile limbajului am redat in fig. 1. 14, imagine in care, prin sageti ingrosate, am marcat traseul pe care expunerea noastra il va urma in aceasta lucrare. Se poate observa cu usurinta ca drumul pe care il vom parcurge este de la general spre particular, de la aspecte de ansamblu spre cele de detaliu. Am ales aceasta cale intrucat scopul nostru este de a oferi celor interesati (educatoare, invatatori si parinti) un ghid util in labirintul tulburarilor de limbaj.

TULBURARILE LIMBAJULUI a
PRONUNTIE RITM SI FLUENTA

DISLALIA RINILALIA DIZARTRIA BALBAIALA LOGONEVROZA TAHILALIA BRADILALIA AFTONGIA PE BAZA DE COREE b
BETA- CAPA- DELTA- FITA- GAMA- HAMA- LAMBDA- MITA- NITA- PITA- ROTA- cism cism cism cism cism cism cism cism cism cism cism
Para- Para- Para- Para- Para- Para- Para- Para- Para- Para- Para betacism capacism deltacism fitacism gamacism hamacism lambdacism mitacism nitacism pitacism rotacism c
LABIAL VELAR NAZAL UVULAR LARINGUAL FARINGUAL APICAL MANDIBULAR BISONOR BUCAL MARGINAL INTERDENTAL

FRICATIV PALATAL SONOR VIBRANT AFON

Monovibrant Polivibrant

a
VOCE CITIT - SCRIS POLIMORFE DE DEZVOLTARE

AFONIA DISFONIA FONASTENIA ALEXIA DISLEXIA AGRAFIA DISGRAFIA AFAZIA ALALIA PSIHOGEN MUTISMUL INTARZIERE
IN DEZVOLTAREA GENERALA A LIMBAJULUI
b
SIGMA- TETA- VITA- YOTA tism cism cism cism
Para- Para- Para- Para sigmatism tetacism vitacism yotacism

LABIO AFONEMATIC
DENTAL
Fig. 1.14. Clasificarea tulburarilor de limbaj

1.3. FRECVENTA TULBURARILOR DE LIMBAJ
1.3.1. UN SONDAJ LOGOPEDIC

“ O metoda de cercetare sau de examinare nu-i niciodata perfecta”.
Florian Stefanescu-Goanga

Desi frecventa tulburarilor de limbaj constituie unul din factorii de baza in aprecierea importantei logopediei, nu exista nicaieri, pana in prezent, date statistice cu valoare generala privind intreaga populatie, cat si anumite paturi ale sale. ”Elaborarea unei asemenea statistici este franata de dificultatile pricinuite de lipsa unor criterii unanim acceptate pentru cercetarea si clasificarea tulburarilor de limbaj si de prezenta lor relativ mica in masa populatiei, ceea ce pentru concludenta datelor presupune ca sa se cerceteze colectivitati foarte mari” (M. Gutu, 1975) . “Statisticile existente - continua autorul citat - ofera obisnuit date contradictorii, din cauza ca in unele se includ si tulburarile scrisului, pe cata vreme altele se limiteaza numai la tulburarile de vorbire. In unele cercetari se includ si formele usoare ale unor tulburari de vorbire, mici devieri de la vorbirea obisnuita, care se pot interpreta insa si ca variatii in cadrul vorbirii normale. In aceasta privinta in logopedie nu exista criterii pentru o delimitare precisa. ”
Procentajele copiilor cu tulburari de limbaj difera de la o tara la alta, de la un cercetator la altul: 27% la o populatie scolara de 2. 685 de copii (in Franta); intre 12% si 35% printre copii de varsta scolara medie (in Elvetia); 26% la fete si 34% la baieti, la prescolari, si 15% la fete si 16% la baieti, la varsta scolara mica (in Anglia), 35% la prescolari, din care 11% necesita un tratament logopedic special (in R. D. Germana); 17, 9% in clasele I-IV (in U. R. S. S) .
La noi in tara, Emilia Neagu (Boscaiu) constata, in 1961, un procentaj de 14, 35% la un numar de 860 copii prescolari examinati si 9, 52% la un numar de 3065 elevi examinati (procentajul scazand progresiv de la 13, 6% in clasa I la 7, 04% in clasa a IV-a (Cf. E. Neagu, 1963) . C. Paunescu, in 1966, arata ca tulburarile de limbaj in randul copiilor se cifreaza la 18-20% in clasele mici, iar in 1984 constata ca, in randul copiilor prescolari si al scolarilor mici, procentajul handicapatilor variaza intre 17-28%.
Constienti de dificultatile pe care le intampina cercetatorul in realizarea unei investigatii de anvergura privitoare la frecventa tulburarilor de limbaj in randul copiilor prescolari si al scolarilor mici, precum si la influentele negative pe care acestea le exercita asupra reusitei scolare a elevilor, am elaborat un chestionar “logopedic” pe care l-am dat unui numar de 1. 201 cadre didactice (577 educatoare si 624 invatatori) din zece judete. Numarul copiilor cu care lucrau, in anul scolar 1984/1985 - an in care am realizat acest sondaj -, cadrele didactice investigate este de 32. 922 (17. 195 copii de varsta prescolara si 15. 727 copii de varsta scolara mica) . Datele rezultate din aceasta ancheta le-am sistematizat in tabelele sintetice cuprinse in anexele lucrarii noastre.
Pentru a nu-i suprasolocita, nu am cerut dascalilor o situatie diferentiata pe sexe (fete, baieti) a frecventei tulburarilor de limbaj, desi ar fi fost interesanta. De asemenea, nu am facut o prelucrare a datelor in functie de caracteristicile generale ale mediului de provenienta al copiilor luati in calcul (urban sau rural, munte ori ses etc. ) . O astfel de prelucrare ar fi fost posibila, insa nu stim cat ar fi fost de concludenta, datorita:
• volumului relativ restrans al esantionului de copii; 17. 195 de copii de varsta prescolara pare, la prima vedere, un numar considerabil, dar raportat la populatia totala a copiilor de varsta lor din judetele din care provin (care, potrivit Anuarului statistic al R. S. Romania pe 1984, era de 215. 587), acest numar reprezinta 7, 97%, iar raportat la intreaga populatie de varsta prescolara a tarii (care era de 893. 101 copii, conform datelor aceluiasi Anuar statistic), volumul esantionului nostru reprezinta mai putin de 2% (exact: 1, 925%);
• informatiile culese cu ajutorul chestionarului nu sunt atat de amanuntite incat sa stim precis daca “subiectii” nostri isi petrec tot timpul in mediul din care ne spun educatoarele ca provin sau unii dintre ei isi petrec vacantele intr-un alt mediu, “la bunici”, unde influentele educative ce se exercita asupra lor pot fi cu totul altele decat cele de la gradinita de provenienta;
• ne-au interesat aspectele globale ale evolutiei frecventei tulburarilor de limbaj si, mai ales, influentele pe care acestea le exercita asupra rezultatelor la invatatura ale scolarilor mici.
In ce priveste esantionul elevilor (N=15. 757), nu putem sti cat reprezinta el din populatia de varsta copiilor care-l compun, intrucat Anuarul statistic citat prezinta situatia statistica a invatamantului primar cumulata cu cea a invatamantului gimnazial (in acesta din urma fiind inclusi si elevii de la invatamantul seral si fara frecventa) .
Chestionarul a fost alcatuit de asa maniera incat cadrele didactice investigate sa inteleaga clar ca tulburarile de limbaj nu se restrang la tulburarile de vorbire, ci ca ele au o sfera mai larga, incluzand si tulburarile de scriere, cele de ritm si fluenta etc.
Am cerut educatoarelor si invatatorilor cercetati o ierarhizare a sunetelor si a grupelor de sunete perechi (ex: s-z, s-j, p-b, ce-ci, ge-gi, c-g etc. ) dupa criteriul gradului de dificultate pe care il implica corectarea lor. Cel mai greu de corectat este rotacismul (pararotacismul) - spun 68, 1% dintre educatoarele investigate - si cel mai usor de indreptat este nitacismul (paranitacismul) si mitacismul (paramitacismul) - sunt de parere 62, 3% dintre educatoarele chestionate. Aceasta ierarhizare ar fi bine sa o cunoasca cat mai bine si scriitorii de literatura pentru copii. Din operele lor isi extrag educatoarele si invatatorii exercitiile necesare corectarii la copii a acestei largi categorii de tulburari de limbaj. Repetam un lucru bine stiut, dar in acest caz nu de prisos: cu cat exercitiile logopedice inspirate din literatura pentru copii vor fi mai frumoase, mai atractive, mai placute, cu atat mai mare va fi eficienta muncii dascalului cu copiii.
Cum era si de asteptat, ponderea cea mai mare in randul tulburarilor de vorbire o au dislalia (alterarea), moghilalia (omiterea) si paralalia (inlocuirea) sunetelor: 93, 7% la copii de varsta prescolara cu tulburari de limbaj si 89, 0% la scolarii mici de aceeasi categorie. Pe primul loc in randul acestor tulburari, sub aspectul frecventei cu care apare, se situeaza rotacismul si pararotacismul, iar pe ultimul loc se afla betacismul si parabetacismul si pitacismul si parapitacismul, intre ele asezandu-se in ordine:
- sigmatismul si parasigmatismul,
- zitacismul si parazitacismul,
- lambdacismul si paralambdacismul,
- capacismul si paracapacismul,
- gamacismul si paragamacismul,
- fitacismul si parafitacismul,
- vitacismul si paravitacismul,
- mitacismul (sau mutacismul) si paramitacismul,
- nitacismul (sau nutacismul) si paranitacismul,
- deltacismul si paradeltacismul,
- tetacismul si paratetacismul.

Denumirile specifice ale dislaliilor (alterarilor) de sunete mai sus enumerate sunt construite - in cazul alterarii sau omiterii sunetului - din numele grecesc al fonemului afectat si terminatia “ism”; cuvintului astfel format i se adauga prefixul “para”, in cazul inlocuirii unui sunet mai greu de articulat prin altul, la a carui pronuntare subiectul (copilul) nu intampina aceleasi greutati (vezi tabelul nr. 1. 2 a) . Ordinea acestor tulburari nu difera prea mult in ceea ce priveste gradul de dificultate al corectarii lor.
Raspunsurile cifrice date la intrebarea privitoare la numarul copiilor care au putut fi corectati pana la data completarii chestionarului releva munca plina de daruire a dascalilor, care s-au straduit sa obtina, daca nu inlaturarea deplina a tuturor deficientelor de limbaj ale tuturor copiilor ce le-au fost incredintati spre instruire si educare, macar ameliorarea situatiei. Din datele obtinute rezulta ca la sfarsitul trimestrului I al anului scolar in care am efectuat sondajul erau ameliorati cca 30% din copiii prescolari cu tulburari de limbaj si cca 50% din cei de varsta scolara mica. Informatiile furnizate de educatoare si invatatori arata ca din seria anterioara de copii cu care au lucrat a ramas un procent - nicidecum neglijabil - de copii necorectati: 4, 7% copii prescolari si 13, 8% scolari mici. Procentele acestea, desi nu sunt exagerat de mari, trebuie sa constituie pentru toti slujitorii scolii motive de adanci si temeinice reflectii, intrucat intre limbaj si reusita scolara a elevilor relatia este foarte stransa, fapt pe care il vom sublinia, cu date concrete, in paginile acestei carti.

1. 3. 2. PREZENTAREA ANEXELOR CURSULUI (partea I)
Aratam mai sus ca datele rezultate din aceasta ancheta le-am sistematizat in tabelele cuprinse in anexele prezentei lucrari.
Anexele 1-4 se refera la invatamantul prescolar.
In anexa nr. 1 este redata compozitia lotului de 577 educatoare investigate, pe judetele din care provin si pe grupele de varsta ale copiilor cu care acestea lucreaza. Din coloana TOTAL a acestui tabel rezulta ca cele mai multe educatoare investigate provin din judetul Bihor, iar cele mai putine din judetul Valcea. Cele mai multe educatoare investigate de noi lucreaza cu grupa mare (40, 9%) .
Anexa nr. 2 prezinta structura esantionului de 17. 195 de copii prescolari cu care lucreaza educatoarele investigate, pe judete si pe grupe de varsta. Grupa mare are cel mai numeros efectiv (42, 15% din numarul total al copiilor de aceasta varsta luati in calculele noastre) .
Numarul copiilor prescolari cu tulburari de limbaj si procentajul acestora, pe judete si pe grupe de varsta, sunt date in anexele nr. 3 si 4. Din rubrica TOTAL, pe orizontala, a anexei nr. 4 rezulta ca procentajul copiilor prescolari cu tulburari de limbaj este, in medie, de 13, 65%. Procentajul copiilor handicapati scade pe masura ce acestia inainteaza in varsta, diferenta intre grupa mica si grupa mare fiind considerabila (11, 31 procente) . Anexa nr. 4 cuprinde si explicatia acestei mari diferente.
Invatamantului primar i-am rezervat anexele nr. 5-27. Concluzia finala care se desprinde din analiza acestor anexe este urmatoarea: reusita scolara a elevilor din ciclul primar este marcata net de calitatea limbajului lor (datele din anexe se refera doar la obiectul limba romana, dar concluzia este intarita prin sporirea numarului obiectelor de invatamant luate in considerare, dupa cum rezulta si din analiza pe care o vom face in subcapitolul urmator al lucrarii de fata: 1. 3. 3. ) .
Anexele nr. 5-17 sunt globale (ele cuprind date referitoare la toate cele zece judete luate in studiu), iar anexele nr. 18-27 sunt tabele care sintetizeaza datele din fiecare judet in parte. Pe baza acestora din urma au fost alcatuite cele dintai. Le prezentam in lucrare pentru a-i oferi cititorului interesat posibilitatea sa compare situatia din judetul sau cu situatia din alte judete, precum si cu situatia globala a invatamantului primar din cele zece judete, asa cum rezulta ea din investigatia noastra.
Din anexa nr. 5 rezulta ca din totalul de 624 de invatatori investigati, cei mai multi sunt din judetele Sibiu si Bihor (24, 6% si, respectiv, 17, 9%) . Anexa nr. 8 ne arata ca repartizarea pe clase a celor 15727 de elevi cu care lucrau invatatorii cercetati este aproximativ proportionala (vezi linia TOTAL din acest tabel) .
Fata de invatamantul prescolar, in care procentajul copiilor cu tulburari de limbaj este de 13, 65% (vezi anexa nr. 4), in invatamantul primar se inregistreaza un procentaj mai scazut al acestei categorii de copii: 8, 32%, dupa cum rezulta din anexa nr. 8. Si la aceasta treapta de invatamant se constata o scadere a procentajului copiilor cu tulburari de limbaj, pe masura ce elevii inainteaza in varsta, o data cu trecerea lor dintr-o clasa in alta, diferenta intre clasa I si clasa a IV-a fiind de 1, 72 procente. Procentajul de 7, 21% al copiilor cu tulburari de limbaj in clasa a IV-a (elevi din care multi vor absolvi ciclul primar fara sa poata fi corectati) ramane totusi destul de ridicat, prea ridicat chiar, daca avem in vedere influenta negativa pe care acest handicap o exercita asupra reusitei scolare a copiilor.
Semnificatia diferentelor existente intre rezultatele la invatatura (exprimate in note scolare) ale elevilor fara tulburari de limbaj si cele ale elevilor cu tulburari de limbaj - avantajati fiind copiii fara tulburari de limbaj - este evidentiata in anexele nr. 9-14, anexe insotite de foarte succinte comentarii (la subsol) . Se constata ca pe intreg ciclul primar (evident este vorba aici doar de cei 15. 727 elevi luati in calcul in cercetarea noastra), elevii fara tulburari de limbaj obtin, la invatatura, rezultate net superioare celor ale elevilor cu tulburari de limbaj, diferenta intre cele doua categorii de scolari fiind de 1, 60 puncte (vezi rubrica TOTAL a anexei nr. 12) . Diferentele intre cele doua categorii de elevi scad pe masura ce elevii trec din clasele mici in clasele mari, dar ele - aceste diferente - se mentin pe toata durata micii scolaritati (si, poate - nu stim exact -, chiar si in ciclul gimnazial; verificarea acestei probabilitati ar necesita si ar merita, credem, o cercetare aparte) . Din anexa nr. 14 rezulta ca in 41% din cazuri mediile celor doua categorii de scolari - fara tulburari de limbaj si cu tulburari de limbaj - nu coincid, suprapunerea dintre cele doua distributii de frecventa fiind de 59% (vezi rubrica TOTAL din anexa nr. 14) .
Anexele nr. 15-16 prezinta sintetic, pe judete si pe clase, relatia dintre calitatea limbajului elevilor si reusita lor in invatatura. Corelatia de r =. 278 (vezi rubrica TOTAL a anexei nr. 15), calculata la numarul total al elevilor luati in studiu (N = 15. 727) este puternic semnificativa, stiut fiind ca la N = 100 o corelatie de r =. 250 este semnificativa la P =. 01. Cu toata variatia extrem de mare - de la 0, 1% (la clasa a II-a, judetul Mures) la 90, 6% (la clasa a II-a, judetul Bihor) - a valorilor coeficientului de determinatie (d%) cuprinse in anexa nr. 16, se poate desprinde totusi tendinta centrala, aceasta fiind pe intreg ciclul primar (la lotul de elevi cercetat de noi) de 7, 7%. Se poate constata si din aceasta anexa (vezi linia TOTAL) ca influenta exercitata de calitatea limbajului elevilor asupra rezultatelor lor la invatatura scade treptat, pe masura ce elevii se apropie de absolvirea ciclului primar, de la 9, 0% la 6, 3%. Scade, dar nu dispare. Si acesta este un lucru deosebit de important.
Care este explicatia diferentelor atat de mari intre valorile coeficientului de determinatie (d%) cuprinse in anexa nr. 16? In subsolul anexelor nr. 11 si 15 am discutat cazul claselor I din judetul Valcea (la care d% = 0, 5), a II-a din judetul Mures (la care d% =0, 1) si simultane din judetul Maramures (la care d% = 0, 9) . Nu mai revenim asupra lor. “Socanta“ in aceasta anexa este clasa a II-a din judetul Bihor, la care d% = 90, 6. Explicatia acestui “caz de exceptie” o gasim in anexa nr. 19. Observam, din aceasta anexa, ca in clasa a II-a din judetul Bihor, din cei 34 de elevi cu tulburari de limbaj, 25 (adica 73, 52%) au medii mici (de 5 si 6) la sfarsitul trimestrului I al anului scolar 1984/1985, in vreme ce 168 de elevi din cei 203 (ceea ce reprezinta 82, 57%) elevi fara tulburari de limbaj din aceeasi clasa au medii peste 7 (43, 84% din totalul lor avand medii de 9 si 10) . Diferenta dintre mediile celor doua grupe de elevi din aceasta clasa - elevi fara tulburari de limbaj si elevi cu tulburari de limbaj - este de aproape 2 puncte (exact: 1, 93), ceea ce explica limpede valoarea atat de mare a lui d% din anexa nr. 16. Comparand datele cuprinse in aceasta anexa cu cele din anexele corespunzatoare fiecarui judet luat in studiu (vezi anexele nr. 18-27), putem explica fiecare caz in parte din cele care ni se par mai deosebite.
Anexele nr. 17-27 prezinta datele sintetizate pentru fiecare judet din cele cercetate, precum si o situatie globala pe cele zece judete. Aceste anexe se refera doar la ciclul primar, ele vizand - in final - evidentierea influentei calitatii limbajului elevilor asupra reusitei lor scolare. Pentru a putea releva si demonstra aceasta legatura (pe care nimeni nu o contesta, dar nici una din lucrarile existente nu o demonstreaza cu date concrete, “culese din teren”), a fost necesara parcurgerea catorva etape:
• stabilirea distributiilor de frecventa ale mediilor elevilor (medii in care se exprima reusita lor scolara; deocamdata, nota scolara, cu toate neajunsurile ei, legate mai cu seama de subiectivitatea de care sufera, - este singurul criteriu in care se oglindeste izbanda “profesionala” a scolarului; ea - nota scolara - este “retributia” pe care elevul o primeste pentru truda sa cotidiana); distributia de frecventa a mediilor s-a facut pe clase si pe total ciclul primar, iar in cadrul fiecarei clase, pe grupe de elevi - elevi fara tulburari de limbaj si elevi cu tulburari de limbaj -, pentru a putea compara astfel cele doua grupe intre ele;
• calcularea mediilor acestor medii trimestriale, pe fiecare clasa in parte, iar in cadrul fiecarei clase pentru fiecare din cele doua grupe de elevi;
• calcularea diferentei intre mediile celor doua grupe de elevi;
• calcularea coeficientului de corelatie (?) intre calitatea limbajului (oglindit in absenta sau prezenta tulburarilor de limbaj la scolari) si rezultatele lor la invatatura;
• calcularea coeficientului de determinatie (d%) .
Fiecare anexa care sintetizeaza astfel informatiile culese din unul sau altul din judetele cercetate este insotita de cate doua tabele de analiza statistica a acestor date, primul dintre aceste tabele referindu-se la semnificatia mediei calculate pe clase, iar in cadrul clasei pe cele doua grupe de elevi (elevi fara tulburari de limbaj si elevi cu tulburari de limbaj), iar cel de-al doilea la semnificatia diferentei intre mediile calculate ale celor doua grupe de elevi, pentru fiecare clasa in parte, precum si pe totalul claselor. Tabelele insotitoare poarta acelasi numar cu anexa la care se refera, numar la care am adaugat literele a, respectiv b (ex: la anexa nr. 17 tabelele de analiza statistica sunt anexele nr. 17 a si 17 b) .
Analiza statistica s-a axat, in principal, pe:
- calcularea abaterii standard a mediei; - calcularea intervalului de incredere;
- calcularea erorii probabile (a indicelui de relativitate) a mediei; - calcularea raportului de probare (sau a coeficientului de semnificatie) a mediei.
Al doilea tabel de analiza statistica, care insoteste fiecare anexa de sinteza, evidentiaza semnificatia diferentei dintre mediile celor doua grupe de elevi: elevi fara tulburari de limbaj si elevi cu tulburari de limbaj. S-a calculat:
• raportul de semnificatie;
• eroarea probabila a diferentei dintre mediile calculate;
• coeficientul de semnificatie a acestei diferente, pentru a vedea daca diferenta intre medii este sau nu probanta si in ce masura;
• estimarea procentajului de suprapunere a distributiilor de frecventa a mediilor celor doua grupe de elevi: elevi fara tulburari de limbaj si elevi cu tulburari de limbaj.
Cititorul va putea dezlega singur sensul cifrelor care compun tabelele si anexele dupa ce va parcurge subcapitolul urmator, in care ii oferim un ghid in acest scop.
Comparand datele investigatiei noastre cu cele semnalate in literatura de specialitate, potrivit carora in randul prescolarilor si al scolarilor mici procentajul copiilor cu tulburari de limbaj variaza intre 17 si 28% (Cf. C. Paunescu, 1984), constatam ca doar intr-un singur caz procentajul copiilor handicapati atinge limita inferioara a intervalului mai sus-mentionat, si anume in judetul Maramures, unde in randul prescolarilor, 18, 38% din copii au tulburari de limbaj (vezi coloana TOTAL din anexele nr. 4 si 8) .
Procentajul ridicat al copiilor cu tulburari de limbaj din grupa mica - observam in anexa nr. 4 ca el variaza intre 11, 83% si 37, 43% - este numai in parte real. El se datoreaza, pe de o parte, dificultatilor pe care educatoarele le intampina in diferentierea tulburarilor de limbaj de particularitatile de varsta ale copiilor, dovada fiind in acest sens scaderea vertiginoasa a acestui procentaj pe masura ce copiii inainteaza in varsta, adica pe masura ce copiii devin din ce in ce mai stapani pe limba. Pe de alta parte, acest procentaj se datoreaza si faptului ca am inclus in calcul si informatiile primite de la educatoarele din casele de copii. Or, acestea afirma ca - de pilda - din 15 copii, cati au in grupa, 14 prezinta tulburari de limbaj, sau ca in aceasta situatie se afla 13 copii din 13 (deci toata grupa) . Daca nu am fi luat in calcul atare informatii atunci si la aceste grupe procentajul copiilor cu tulburari de limbaj s-ar fi incadrat in limitele celui semnalat in literatura de specialitate: 17-28%. Am inclus insa in calcul toate datele furnizate de educatoare, asa cum ne-au fost prezentate ele, din dorinta de a fi cat mai obiectivi.
1. 3. 3. UN EXEMPLU CONCRET
Cel putin doua sunt motivele care ne determina sa nu facem o prezentare detaliata a datelor rezultate din investigatia pe care am intreprins-o. Intai, o expunere amanuntita a tuturor datelor, pe langa faptul ca ar necesita un spatiu grafic considerabil, ar ingreuia lectura de asa maniera incat ne temem ca “din cauza copacilor sa nu se mai vada padurea”. In al doilea rand, datele au fost sistematizate in asa fel incat cititorul sa le poata interpreta singur, noi oferindu-i aici un exemplu concret, un singur exemplu doar, care sa-i serveasca drept ghid.
Prezentarea care urmeaza are ca scop sa dovedeasca, cu date concrete, ca intre copiii fara tulburari de limbaj si copiii care sunt marcati de astfel de deficiente exista deosebiri nete in privinta reusitei lor scolare, cei din urma inregistrand o eficienta scolara mai scazuta, desi - poate -; cu o cheltuiala mai mare de efort din parte lor. Vrem sa dovedim deci, bazati pe numarul mare de date pe care le-am sistematizat in aceasta lucrare, ca elevii din ciclul primar care au tulburari de limbaj, desi vor (care elev nu doreste, oare, sa fie printre fruntasii la invatatura si carui parinte nu-i salta inima de bucurie si nu i se umple sufletul de satisfactie cand isi stie odrasla printre “cei mai buni dintre cei buni”?), asadar, desi vor, nu pot totusi, cu toate stradaniile pe care le depun, sa tina pasul cu colegii lor de clasa pe care soarta i-a ferit de astfel de suferinte, cum sunt tulburarile de limbaj.
Tabelul nr. 1. 3
Volumul esantionului cercetat
Grupele de elevi F C T Nr. claselor paralele

Clasa Cifre absol. %
I
II
III
IV 139
165
193
205 21
21
35
23 13, 1
11, 3
15, 3
10, 1 160
186
228
228 5
6
7
7
TOTAL 702 100 12, 5 802 25
LEGENDA: F - elevi fara tulburari de limbaj; C - elevi cu tulburari de limbaj; T - numarul total al elevilor (F+C)
Pentru exemplificare am ales clasa I (constituita din cinci clase paralele: IA, IB, IC, ID, IE) de la una din scolile luate in studiu, scoala aflata in raza de activitate a unuia dintre noi. Volumul esantionului cercetat in aceasta scoala, adica numarul total al elevilor luati in studiu de la aceasta unitate de invatamant, departajat pe clase si grupe de elevi (elevi fara tulburari de limbaj si elevi cu tulburari de limbaj), il prezentam in tabelul nr. 1. 3.
Exemplul pe care l-am ales si pe care il vom urmari pe tot parcursul acestei prezentari de date se refera la aceasta clasa I, cu un efectiv total de 160 elevi, din care 21 sunt elevi cu tulburari de limbaj. Nu vom putea extinde exemplul la toate obiectele de invatamant, ci ne vom rezuma doar la limba romana, care la clasa I este un obiect foarte cuprinzator: citire, scriere, dictare, dezvoltarea vorbirii etc.
Bazati pe acest exemplu, vom arata care au fost principalele etape ale drumului pe care cercetatorul il parcurge pana sa ajunga la datele sintetizate in tabelele si anexele pe care lucrarea noastra le cuprinde si care este intelesul acestor date, ce exprima de fapt cifrele care compun aceste tabele.
Trei sunt etapele principale la a caror prezentare ne vom opri in paginile care urmeaza, si anume:
• calcularea mediei aritmetice - indicator al eficientei, utilizat in scoala - si a parametrilor care-i confera semnificatie: abaterea standard (?), eroarea probabila a mediei (Em), limitele de incredere si intervalul limitat de ele, raportul de probare a acestui indicator (care este media aritmetica simpla) (m/Em);
• calcularea diferentei intre mediile aritmetice (D) ale celor doua grupe de elevi - elevi fara tulburari de limbaj si elevi cu tulburari de limbaj - si a parametrilor care confera semnificatie acestei diferente: calcularea asa-numitului “raport critic” sau al raportului de semnificatie a diferentei intre cele doua medii -; testul Z (care, ca si parametrul “t” este si o masura a erorii probabile), calcularea erorii probabile a diferentei dintre cele doua medii (Er. D), calcularea raportului de probare (D/Er. D), calcularea mediei abaterilor standard ale celor doua medii (?1+?2)/2, calcularea raportului dintre diferenta intre cele doua medii aritmetice si media abaterilor standard (D/?), calcularea procentajului de suprapunere dintre cele doua distributii de frecventa si reprezentarea lor grafica;
• calcularea raportului de corelatie dintre calitatea limbajului elevilor clasei I - clasa luata aici ca exemplu de lucru - si reusita lor scolara la limba romana, reusita exprimata prin mediile lor anuale la acest obiect de invatamant.

Tabelul nr. 1. 3 a.
Situatia la invatatura - la sfarsitul anului scolar 1984/1985 - a elevilor ciclului primar de la una din scolile luate in studiu (N = 802)
Obiectele Clasa I (N = 160 elevi)
Limba romana Matematica Media generala anuala
Mediile T C F T C F T C F
10
9, 66
9, 33
9
8, 66
8, 33
8
7, 66
7, 33
7
6, 66
6, 33
6
5, 66
5, 33
5 19
13
18
21
14
11
14
8
7
6
5
6
9
1
3
5 1
1
2
1
2
3
3
1
2
1
1
1
2 19
12
17
19
14
10
12
5
7
3
4
4
8
2
3 19
22
9
14
15
17
14
7
13
3
4
5
6
2
4
6 2
2
4
1
1
3
2
1
1
1
3 19
20
9
14
13
13
13
6
10
3
2
4
6
1
3
3 13
46
31
23
20
10
6
4
2
1
2
2
- 3
1
4
6
1
1
2
1
2
- 13
43
30
19
14
9
5
4
2
TOTAL 160 21 139 160 21 139 160 21 139
LEGENDA:
T - distributia de frecventa a elevilor in functie de mediile obtinute la fiecare obiect de invatamant in parte, precum si in functie de mediile generale anuale
C - distributia de frecventa a elevilor cu tulburari de limbaj, in functie de aceleasi criterii
F - distributia de frecventa a elevilor fara tulburari de limbaj, in functie de aceleasi criterii

Tabelul nr. 1. 3 a (continuare)
Obiectele Clasa a II-a (N = 186 elevi)
Limba romana Cunostinte despre natura Matematica Media generala anuala
Mediile T C F T C F T C F T C F
10
9, 66
9, 33
9
8, 66
8, 33
8
7, 66
7, 33
7
6, 66
6, 33
6
5, 66
5, 33
5 37
8
17
22
16
12
14
11
2
8
6
6
6
7
6
8 1
1
1
1
1
1
5
3
1
3
1
2 36
7
16
21
15
11
9
11
2
5
5
6
6
4
5
6 33
16
17
24
10
10
11
9
10
7
9
6
6
10
4
4 2
1
1
2
3
1
3
2
1
1
2
1
1 31
15
17
23
8
7
11
8
7
5
9
5
5
8
3
3 40
13
21
24
10
8
13
4
8
7
3
8
5
4
7
11 2
2
2
2
2
1
2
2
1
1
1
3 38
11
19
22
10
8
11
3
6
5
3
8
4
3
6
8 14
39
34
23
12
10
13
8
13
11
3
3
2
1
- 3
1
2
1
3
5
2
3
1
- 14
36
33
21
11
7
8
8
11
8
3
3
1
1
TOTAL 186 21 165 186 21 165 186 21 165 186 21 165

Tabelul nr. 1. 3 a (continuare)
Obiectele Clasa a III-a (N = 288 elevi)
Limba romana Matematica Cunostinte despre natura Geografie Media generala anuala
Mediile T C F T C F T C F T C F T C F
10
9, 66
9, 33
9
8, 66
8, 33
8
7, 66
7, 33
7
6, 66
6, 33
6
5, 66
5, 33
5 20
9
24
35
8
14
20
16
9
13
14
9
12
6
3
16 2
1
5
1
1
3
3
2
4
3
3
7 18
9
23
30
7
13
17
13
9
13
12
5
9
3
3
9 14
11
16
25
24
14
16
9
9
17
17
8
10
9
13
16 1
3
2
2
2
5
1
2
2
4
4
7 14
10
13
23
22
12
11
8
9
17
15
8
8
5
9
9 30
21
25
22
16
17
14
10
10
12
12
7
8
4
7
13 2
1
2
3
2
2
3
1
2
4
1
1
1
5
5 28
20
23
19
14
15
11
10
9
10
8
6
7
3
2
8 15
12
20
19
20
16
15
12
11
17
5
10
15
7
16
18 1
3
2
3
3
1
2
1
4
3
5
7 15
11
17
17
17
13
15
11
9
16
5
10
11
4
11
11 8
26
42
21
23
25
17
20
13
10
8
7
4
3
1 4
4
1
4
2
1
4
5
1
4
2
1
2
- 8
22
38
20
19
23
16
16
8
9
4
5
3
1
1
TOTAL 228 35 193 228 35 193 228 35 193 228 35 193 228 35 193

Tabelul nr. 1. 3 a (continuare)
Obiectele Clasa a IV-a (N = 228 elevi)
Limba romana Matematica Cunostinte despre natura
Mediile T C F T C F T C F
10
9, 66
9, 33
9
8, 66
8, 33
8
7, 66
7, 33
7
6, 66
6, 33
6
5, 66
5, 33
5 13
4
18
37
16
16
14
15
11
17
10
10
15
5
9
18 1
2
2
1
4
1
4
4
2
1
1 13
4
18
36
14
14
14
14
11
13
9
6
11
3
8
17 10
9
13
30
12
22
14
15
14
11
10
8
12
7
9
32 1
1
2
1
1
3
1
1
1
4
1
2
4 10
9
12
29
12
20
13
14
11
10
9
7
8
6
7
28 30
21
17
16
18
15
10
16
16
19
7
7
7
9
5
15 1
1
1
1
2
1
3
6
1
3
1
2 30
21
16
15
17
14
8
15
13
13
7
6
4
8
5
13
TOTAL 228 23 205 228 23 205 228 23 205
Tabelul nr. 1. 3 a (continuare)
Obiectele Clasa a IV-a (N = 228 elevi)
Istorie Geografie Media generala anuala
Mediile T C F T C F T C F
10
9, 66
9, 33
9
8, 66
8, 33
8
7, 66
7, 33
7
6, 66
6, 33
6
5, 66
5, 33
5 23
13
17
27
6
11
16
21
14
13
9
7
6
7
16
22 1
2
2
1
1
3
5
1
2
3
2 22
13
17
27
6
9
14
20
13
10
4
6
6
5
13
20 20
15
19
22
13
11
13
18
6
17
9
13
10
11
10
21 2
2
2
1
4
3
1
3
2
1
2 20
15
19
20
13
9
13
16
5
13
6
12
7
9
9
19 2
32
34
27
22
17
22
16
12
11
14
13
4
2
- 3
2
4
3
6
3
1
1
- 2
32
34
24
20
17
18
13
6
8
14
12
3
2
TOTAL 228 23 205 228 23 205 228 23 205

1. 3. 3. 1. MEDIA ARITMETICA SIMPLA SI SEMNIFICATIA EI

Tabelul 1. 4 reda media notelor obtinute de elevii ciclului primar din una din scolile luate in studiu, pe clase si pe obiecte de invatamant. Notatiile de pe primul rand al tabelului reprezinta: F - grupa elevilor fara tulburari de limbaj; C - grupa elevilor cu tulburari de limbaj; T - suma celor doua grupe de elevi (F+C).
Tabelul nr. 1. 4
Mediile notelor obtinute de elevi (N total = 802), la sfarsitul anului scolar 1984/1985, pe clase si pe obiecte de invatamant

Obiectele Limba romana Matematica Cunostinte despre natura Geografie Media generala anuala
Clasa F C T F C T F C T F C T F C T
I
II
III
IV

Media pe obiecte 8, 43
8, 36
8, 06
7, 79

8, 16 7, 22
7, 38
7, 07
6, 79

7, 11 8, 27
8, 25
7, 91
7, 69

8, 03 8, 41
8, 41
7, 82
7, 59

8, 06 7, 30
7, 63
6, 96
6, 65

7, 07 8, 27
8, 32
8, 15
7, 49

8, 06 8, 38
8, 32
8, 10

8, 27 7, 55
7, 17
7, 08

7, 27 8, 28
8, 15
8, 00

8, 14 7, 79
7, 78

7, 78 6, 82
6, 79

6, 80 7, 64
7, 68

7, 66 9, 18
8, 79
8, 50
8, 38

8, 71 8, 42
8, 17
7, 86
7, 68

8, 03 9, 08
8, 72
7, 00
8, 31

8, 49
Diferenta intre mediile grupelor F si C
1, 05
0, 99
1, 00
0, 98
0, 68
LEGENDA: F - elevi fara tulburari de limbaj; C - elevi cu tulburari de limbaj; T - totalul elevilor din clasa (F+C)
Mediile anuale la limba romana ale clasei I — clasa de care, cum spuneam mai sus, ne vom ocupa in prezenta analiza — sunt: 8, 43 este media mediilor anuale (acestea, la randul lor, fiind mediile mediilor trimestriale) obtinute de elevii fara tulburari de limbaj; 7, 22 este media obtinuta de elevi cu tulburari de limbaj; 8, 27 este media obtinuta de elevii clasei I luati laolalta (deci in calculul acestei medii au fost luate impreuna rezultatele tuturor elevilor, indiferent daca au sau nu tulburari de limbaj). Media sau valoarea medie (notata cu m) este, aici, media aritmetica simpla. Reamintim ca formul