t7e21et
Caracterul trebuie considerat rezultatul unui sir de integrari a functiilor si proceselor psihice particulare din perspectiva relationarii omului cu semenii si adaptarii sale la mediul socio-cultural in care traieste.
In diferitele perioade ale evolutiei ontogenetice integrarile respective angajeaza in masura diferita afectivitatea, motivatia, cognitia si vointa.
La varstele mici, integrarea caracteriala se realizeaza preponderent pe dimensiunile afectiva si motivationala (formarea Supraeului in conceptia freudista se intemeiaza pe acceptarea de catre copil a consemnelor morale ale autoritatii paternale, pentru a evita sanctiunile si a obtine satisfacerea trebuintelor sale).
La varstele mai mari incepand mai ales cu adolescenta, integrarea caracteriala se realizeaza cu precadere pe dimensiunile cognitiva (analiza si evaluarea critica a normelor si modelelor socio-culturale) si volitiva (autodeterminarea, angajarea pe o directie sau alta a orientarii si modului de conduita).
In structura caracterului se regasesc ,,elemente” de ordin afectiv, motivational, cognitiv si volitiv, care tin de existenta sociala a individului si mediaza raporturile lui cu ceilalti semeni si cu societatea.
Ponderea celor 4 tipuri de comportamente in structura caracterului este diferita la diferiti indivizi, ea putand constitui criteriu de clasificare tipologica. Gradul de elaborare a structurii caracteriale nu este acelasi la toti oamenii.
K. Levin a demonstrat gradualitatea structurilor P de la niveluri initial difuze, cu componente si articulatii nediferentiate, se trece prin niveluri intermediare si se ajunge la niveluri mature.
Aceasta ,,schema” se aplica si structurii caracterului. Astfel, ea se poate afla la unul dintre cele 3 niveluri de elaborare: incipient (elementar), mediu sau superior (inalta diferentiere si integrarea tuturor componentelor).
Prin definitie structura pp. o anumita stabilitate, existenta anumitor invarianti. Ca structura, caracterul trebuie sa satisfaca si el aceasta conditie.
Dar structura caracteriala trebuie sa posede si un anumit coeficient de flexibilitate, care sa-i permita ,,perfectionarea”, ,,corectia”,,,reorganizarea”.
Caracterul este modelabil pe toata durata vietii sb., dintr-un initial negativ, putand deveni unul pozitiv (daca situatiile si experientele sunt suficient de semnificative).
In plan social, se apreciaza stabilitatea/constanta caracterului, cat si flexibilitatea, maleabilitatea lui in functie de criteriile si etaloanele valorice, care se aplica unei situatii sau alteia, unui context relational sau altuia.
Spre deosebire de temperament, caracterul reflecta si ne trimite intotdeauna la latura de continut, de esenta a P ca sb. social si ne impune valorizarea etica a comportamentului.
· D.p.d.v. functional, structura caracteriala include 2 ,,blocuri”: a) blocul de comanda sau directional, in care intra scopurile mari ale activitatii, drumul de viata ales, valorile alese si recunoscute de individ. b) Blocul de executie, care cuprinde mecanismele voluntare de pregatire, conectare si reglare a conduitei in situatia concret data.

In cadrul blocului de comanda, trebuie sa administram existenta urmatoarelor elemente esentiale:
1. o structura cognitiva de receptare, filtrare, identificare si evaluare a situatiilor sociale;
2. o structura motivationala de testare, prin care se stabileste concordanta sau discordanta dintre valentele situatiei si starea de necesitate actuala sau de perspectiva a sb.;
3. o structura afectiva, care genereaza trairea pozitiva sau negativa a modelului ,,cognitiv” si “motivational” al situatiei si, potrivit acesteia ,,starea de set” fata de situatie.

Toate aceste elemente, sistemic articulate, formeaza natura interna, invizibila a caracterului.
Ea este absolut necesara, dar insuficienta pentru realizarea caracterului in act, pentru atingerea unui efect adaptativ concret in diferite situatii sociale.
In mod obiectiv, activitatea blocului de comanda se impune a fi corelata cu activitatea blocului de executie.

· D.p.d.v. psihologic acest bloc include: a) operatorii de conectare, care primesc si proiecteaza ,,starea de set” pe ,,repertoriul comportamental”; b) operatorii de activare, care realizeaza stabilirea atitudinii fata de situatie; c) operatorii de declansare, care actualizeaza si pun in functiune aparatele de raspuns (verbala si motorie); d) operatorii conexiunii inverse, care extrag si retansmit blocului de comanda informatia despre efectele comportamentului sau actiunii.