v7e6en
Cercetarile prezentate in capitolele anterioare se refereau la dezvoltarea sociala a gindirii operatorii, chiar daca, dupa cum am aratat-o in primele doua capitole, obiectivul teoriei noastre nu se limiteaza la explicarea aparitiei structurilor operatorii in sensul piagetian. Colegii au inteles bine acest lucru atunci cind, precum Roux si Gilly (1984; vezi si Gilly si Roux, 1988), au utilizat ipoteza noastra asupra marcajului social pentru a analiza geneza rationamentelor de tip formal. Utilizind regulile de prioritate traditionale in actul de a saluta (barbatii luind initiativa in raport cu femeile, iar persoanele mai tinere in raport cu cele mai in virsta, independent de sex), Roux si Gilly ajung sa actualizeze, la trei categorii de virsta, un ansamblu de reguli de decizie de natura sociala a caror structura se generalizeaza apoi asupra unui material nesocial, diferentiat dupa doua criterii (de exemplu, doua forme si trei culori), ambele avind aceeasi importanta.
in raport cu cercetarile mai „traditionale" comparind performantele individuale si colective in functie de resursele aduse grupurilor de catre diferiti membri (cf. Davis si Stasson, 1988 ; Laughlin si Jaccard, 1975 ; Laughlin si Sweeney, 1977), asemenea studii introduc, o noua abordare in explicarea constructiei sociale a rationamentelor mai complexe. Pentru a ilustra pertinenta actuala a acestei abordari, acest capitol va prezenta doua directii de cercetare in domeniul rationamentului formal, una recurgind la conceptul de scheme pragmatice, cealalta bazindu-se pe teoria elaborarii conflictului in domeniul influentei sociale. De fapt, cele doua directii de cercetare pot fi puse in relatie cu ipotezele marcajului social si, respectiv, ale conflictului sociocognitiv.
7.1. Scheme pragmatice si rationament conditional
in versiunea de acum clasica a sarcinii de selectie a lui Wason (1966), sint aliniate patru cartonase in fata subiectului. Pe doua dintre aceste cartonase figureaza literele E si K, iar pe celelalte doua cifrele 4 si 7. Subiectii sint informati ca fiecare cartonas are o litera pe o parte si o cifra pe cealalta. Sarcina lor este de a indica pe care dintre aceste cartonase trebuie sa il intoarca pentru a verifica daca urmatoarea regula este adevarata: „Daca un cartonas are o vocala pe o parte, el are o cifra para pe cealalta". Majoritatea subiectilor vor sa intoarca acel cartonas continind litera E si pe cea cu cifra 4. Prima alegere este adecvata, intrucit daca pe cealalta parte s-ar afla o cifra impara, am putea sa conchidem ca regula este falsa. Cea de-a doua alegere nu este potrivita, deoarece o vocala sau o consoana pot la fel de bine sa se gaseasca de cealalta parte a cartonasului purtind cifra 4, fara ca aceasta sa afecteze veracitatea regulii. in schimb, cartonasul cu cifra 7 pe verso poate sa aduca o alta informatie decisiva, deoarece daca aici s-ar afla o vocala, regula ar fi contrazisa, in timp ce in cazul aparitiei unei consoane nu ar fi posibil acest lucru.

in termenii logicii conditionale, regula poate fi scrisa : daca p atunci q. Pentru a verifica daca regula este adevarata, trebuie sa verificam daca il aflam pe q atunci cind exista p, si pe non-p atunci cind exista non-q. A ne ocupa numai de p si q evidentiaza un biais de confirmare, in detrimentul unei strategii susceptibile de a asigura descoperirea de eventuale exceptii infirmind regula. in general, la cartonasele lui Wason, numai intre 10% si 20% dintre subiectii adulti aleg in acelasi timp p si non-q si se limiteaza la aceasta alegere.
Nu vom prezenta aici o examinare a diferitelor explicatii avansate pentru a da socoteala de acest biais de confirmare (cf. Sperber, Cara si Girotto, 1995). Pare mai important sa subliniem in ce masura sint adoptate strategiile mai adecvate atunci cind se modifica semnificatiile implicate in alegeri. Astfel, Johnson-Laird, Legrenzi si Sonino-Legrenzi (1972) au formulat o sarcina in care majoritatea subiectilor efectuau alegeri corecte. Pentru a intelege specificul acesteia, trebuie sa luam in considerare regulile de francare ale corespondentei din Italia acelor ani. Plicurile inchise trebuiau sa aiba un timbru de 50 de lire, pe cind plicurile deschise, continind imprimate, nu trebuiau fi francate decit de 40 de lire. in fata subiectilor, experimentatorii etalau patru plicuri. Doua dintre ele erau puse pe dos, unul fiind inchis, iar celalalt deschis. Celelalte prezentau partea adresei, cu o timbrare de 50 sau 40 de lire. Subiectii trebuiau sa joace rolul functionarului de la posta si sa verifice daca expeditorii au respectat regula : „Daca un plic este inchis, atunci este necesara o francare de 50 de lire". Aproape 90% dintre subiecti au inapoiat plicul inchis, ca si plicul francat de 40 de lire. Altfel spus, subiectii se arata foarte priceputi in detectarea eventualilor trisori. De altfel, nu era necesar ca subiectii sa traiasca in Italia pentru a reusi la proba cu tarifele postale italiene : era suficient ca ei sa fie familiarizati cu un sistem de francare dubla.
Aceste rezultate au fost obtinute si cu alte reguli, precum cea utilizata de catre Griggs si Cox (1982): „Daca bem bere intr-o institutie publica, atunci trebuie sa avem mai mult de 18 ani". in acest caz cartonasele figurau o persoana care bea bere (p), o alta persoana care consuma Coca-Cola (non-p), o persoana de 19 ani (q) si alta de 15 ani (non-q).
Cheng si Holyoak (1985, 397) generalizeaza rezultatele in modul urmator : pentru ca acest tip de rationament conditional sa fie reusit, ar fi suficient sa activam ideile generale de obligatie si de permisiune, independent de continutul implicat. Propozitiile de baza, denumite scheme pragmatice, care i-ar ajuta pe subiecti sa rezolve sarcini precum cea a plicurilor sau a controlului in debitul bauturilor, ar fi urmatoarele patru reguli:
Regula 1 : daca actiunea este intreprinsa, trebuie sa fie indeplinita o conditie prealabila;
Regula 2 : daca actiunea nu este intreprinsa, conditia prealabila nu trebuie sa fie indeplinita;
Regula 3 : daca este indeplinita conditia prealabila, actiunea poate sa fie intreprinsa;
Regula 4 : daca nu este indeplinita conditia prealabila, actiunea nu poate sa fie intreprinsa.
Astfel, intr-o experienta subiectii au de rezolvat probleme de tip abstract: „Daca cineva vrea sa realizeze pe A, este necesar sa satisfaca mai intii conditia P". Asemenea probleme necesita scheme ale obligatiei sau ale permisiunii formulate intr-o maniera generala, fara a evoca obligatii sau permisiuni particulare. in prezenta acestor scheme generale, 60% dintre subiecti reusesc sa realizeze sarcina, ceea ce reprezinta mai mult decit cei 20 % dintre subiectii care, in cel mai bun caz, reuseau sarcina abstracta a selectarii cartonaselor.
Aspectele dezvoltarii in rationamentul conditional
in mai multe studii, Girotto (1987 b) utilizeaza o alta metoda pentru a activa schemele de obligatie si de permisiune. Scopul experientelor sale este de a arata ca si copiii pot sa rationeze corect cind asemenea scheme sint activate, chiar si in situatii imaginare. Autorul presupune ca copiii sint familiarizati cu principiul acestor scheme si ca este suficient sa le evoce intr-o maniera verosimila pentru ca ei sa poata sa le utilizeze intr-o situatie noua. Cu ajutorul jucariilor sau al imaginilor de pe ecranul unui ordinator portabil, experimentatorul prezenta, de exemplu, un stup de albine, unele in interior si altele in afara. Regula utilizata era, s-ar spune, edictata de catre regina albinelor si regla sederea albinelor in afara stupului: era interzis pentru albinele care faceau zgomot sa paraseasca stupul. Daca este vorba, in mod evident, de o situatie pe care copiii nu au avut ocazia sa o traiasca personal, ei au trait desigur situatii asemanatoare de reguli conditionale.
Sa descriem cu citeva amanunte una dintre cercetarile lui Girotto, utilizind scenariul albinelor. La ea au participat copii intre 9 si 10 ani, adolescenti intre
14 si 15 ani si adulti, studenti de la universitate. Au fost utilizate trei versiuni ale aceleiasi reguli cu privire la albinele care fac zgomot. O prima versiune implica o justificare a regulii: „Toate albinele care fac zgomot trebuie sa ramina in stup", regina albinelor stabilind aceasta regula pentru a evita ca albinele biziitoare sa fie prinse de catre pasarile care maninca albine din afara stupului. Subiectii trebuiau sa-si imagineze ca sint insarcinati de catre regina sa controleze respectarea regulii.
O a doua versiune relua aceeasi obligatie, fara a fi avansata vreo justificare. O a treia versiune, singura propusa adultilor, consta intr-un enunt arbitrar : „Toate albinele care fac zgomot sint in stup", subiectii trebuind sa se comporte intrucitva ca niste naturalisti care studiaza comportamentul albinelor.
Un dispozitiv informatic permitea de a reprezenta schematic pe ecranul ordinatorului un stup cu niste albine aflate unele in interior, celelalte in exterior. Cu ajutorul unui creion optic, subiectii puteau sa atinga albinele care in cursul acestui contact fie ramineau tacute, fie biziiau. O data familiarizati cu dispozitivul si cu regula de controlat, subiectii raspundeau mai intii la intrebarea: „Pentru a sti daca regula este respectata, ce albine este necesar sa controlam, pe cele din interior, pe cele din exterior sau pe toate albinele ? ". Apoi ei trebuiau sa recurga la controlul propriu-zis cu ajutorul unui creion optic. Consemnul preciza ca ei aveau tot timpul la dispozitie pentru a ajunge la o concluzie, insa ca era necesar sa se evite controlurile inutile. in sfirsit, erau intrebati daca ei credeau ca regula a fost respectata.
Proba era repetata cu aceeasi versiune a regulii, insa cu un alt stup. Totusi exista o diferenta intre cele doua situatii: in cursul primei sarcini, toate albinele aflate in afara erau tacute, pe cind in cursul celei de-a doua, experimentatorul aranja ca albina a patra si cea de-a saptea controlate in exteriorul stupului sa emita un biziit.
Raspunsurile la intrebarea anticipatoare (pe care albine este necesar sa le controlam ?) la cele doua probe fiind strins legate, tabelul 7.1. indica numarul de subiecti care au raspuns corect la doua probe ca era nevoie sa verifice numai albinele din exterior.
Tabelul 7.1. - Numarul de subiecti care ofera anticipari corecte (dupa Girotto, 1987 b, experienta 2)
9-10 ani n: 18
14-15 ani n: 20
Adulti n: 22
Reguli: Cu justificare Fara justificare Enunt arbitrar
Se observa o diferenta neta intre anticiparile dintr-o situatie de regula cu justificare si cele din celelalte doua conditii. Majoritatea tinerilor reusesc in
14 14 3 5 1 1 2 prima situatie, pe cind marea majoritate a subiectilor se insala, chiar si adultii, cind este vorba de un anunt arbitrar, performantele copiilor in situatia cu regula, insa fara justificare, nefiind deloc mai bune. Conditia de enunt arbitrar, care nu evoca schema regulii, prezinta rezultate analoage celor de la proba clasica a selectarii cartonaselor.
Tabelul 7.2. prezinta rezultatele pentru strategiile aplicate in cursul controalelor efective. Chiar daca apar citeva diferente intre prima si a doua proba in privinta numarului de subiecti care, ca urmare a unei anticipari corecte, nu controleaza decit albinele aflate in exterior, aceste rezultate confirma prezenta unui efect puternic datorat naturii regulii. in special la subiectii de 14-15 ani, in conditia de regula justificata mai multi subiecti opreau cercetarea abaterilor de la regula incepind din momentul in care aceasta a fost infirmata de catre un contr a-exemplu.
Tabelul 7.2. - Numarul subiectilor care adopta o strategie corecta
in cursul verificarilor efective pentru prima (I) si a doua proba (II).
intre paranteze, numarul de subiecti care, la proba a Ii-a, s-au oprit dupa primul contra-exemplu (dupa Girotto, 1987b, experienta 2)
9-10 ani 14-15 ani Adulti n: 18 n: 20 n: 22
I II I II I II
14 15(6) 15 18 (14) 3 6(3) 6 7(5) 1 4(3) 4 2(2) 2 11 (10)
Reguli:
Cu justificare Fara justificare Enunt arbitrar
Pentru Girotto, Gilly, Blaye si Light (1989), asemenea rezultate infirma conceptiile care pun accentul pe diferentele dintre gmdirea formala si gindirea preformala, datorita faptului ca operatiile logice implicate de regulile cu sau fara justificare ar fi aceleasi. Totusi, primele sint realizate de catre copiii care nu au atins inca stadiul gindirii formale, pe cind ultimele nu sint asa. Totul depinde, de fapt, de plauzibilitatea justificarii furnizate de catre experimentator sau gasite de copiii insisi. Astfel, regula „Daca o masina merge cu peste 100 km pe ora, ea trebuie sa aiba o culoare fluorescenta", inventata pe de-a-ntregul provoaca numeroase raspunsuri bune atit in absenta, cit si in prezenta justificarii dupa care „guvernul a hotarit astfel pentru ca masinile cu viteza mare trebuie sa fie vizibile de departe; intr-adevar, caroseria fluorescenta este o masura de securitate". Multi copiii erau capabili sa gaseasca singuri o asemenea justificare si utilizau o buna strategie de verificare a regulii. Nu acesta era cazul cind regula se enunta: „Daca o masina merge cu mai putin de 100 km pe ora, ea trebuie sa fie de culoare fluorescenta". in prezenta acestei reguli de neinteles, se observa chiar o sporire a alegerilor non-p, in situatia verificarii masinilor care merg cu peste 100 km la ora.
Insa ea este utilizata in diferite povestiri relatate copiilor de aproape 12 ani. intr-o situatie de permisiune, li s-a povestit ca un invatator le-a spus elevilor sai: „Daca vrei o bomboana, trebuie sa ai cel putin o nota de zece". Bomboanele sint asezate in asa fel incit copiii sa se poata servi in mod liber. insa invatatorul vrea sa controleze daca elevii au respectat regula. Cum trebuie sa procedeze? Sint prezentate subiectilor patru fise, fiecare avind pe o parte un numar (punctele obtinute) si o bomboana sau chiar nimic pe cealalta parte (dupa care ei au luat sau nu o bomboana).
Cu scopul de a manevra priza de perspectiva a subiectilor, conditii suplimentare faceau sa intervina un nou personaj, pe care l-am putea asimila cu un delegat al clasei. Acesta era insarcinat sa distribuie bomboanele elevilor care le meritau. Era vorba de aceeasi regula ca in conditia precedenta, insa intr-o conditie de promisiune cu scop egoist, bomboanele fiind incredintate delegatului clasei, care putea sa pastreze pentru el bomboanele neatribuite altor elevi, iar invatatorul voia sa verifice daca delegatul clasei nu a trisat „pastrind prea multe bomboane pentru el". intr-o conditie de promisiune cu scopul nepotismului, invatatorul voia sa verifice daca delegatul clasei „nu a trisat favorizindu-si prietenii".
Predictiile erau ca, in prima conditie, subiectii ar trebui sa incerce sa verifice daca bomboanele nu au fost obtinute de catre elevii care nu le merita. Nu aceasta ar trebui sa fie prima lor dorinta in conditia de promisiune cu scop egoist, unde ar trebui inainte de toate sa verifice daca elevii care merita nu au fost privati pe nedrept de recompensa de catre un delegat avid de bomboane, in sfirsit, in conditia de promisiune cu scopul nepotismului, ei trebuiau in mod logic sa se intereseze si de eventualitatea atribuirii unei remunerari indusa unui elev care nu merita ca si de aceea a pedepsirii unui elev meritoriu. Tabelul 7.3. prezinta rezultatele privitoare la cele trei conditii.
Tabelul 7.3. - Frecventele alegerilor diferitelor fise (18 subiecti la fiecare conditie; dupa Light et al., 1990)
Desen pe fise: Bomboana Fara bomboana 10 puncte 4 puncte
Permisiune Scop egoist Scop de nepotism
Daca in ansamblu datele verifica aceste predictii, ele arata si un comportament deosebit al subiectilor in conditia promisiunii cu scop egoist. Cum ne-am asteptat, mai multe alegeri se refereau la fisele „fara bomboana" si „10 puncte". Totusi numai 22% dintre subiectii din aceasta conditie aleg numai aceste fise, numerosi subiecti alegind fisa „bomboana", ceea ce poate sa semnifice o anumita tendinta de a verifica daca bomboanele au fost bine distribuite celor care merita si nu delegatului sau unuia dintre apropiatii
18 3 2 15
13 15 16 5
17 12 15 15 sai. Experienta arata ca acelasi drept acordat individului poate sa provoace rationamente diferite dupa interesele variate ale altor indivizi care intervin in situatie.
7.2. Conflict sociocognitiv si rationament inductiv
Un alt ansamblu de cercetari urmareste o articulare intre psihologia sociala si psihologia rationamentului (cf. Butera, 1995; Legrenzi si Legrenzi, 1991, 1994), aratindu-se cum dinamicile conflictului sociocognitiv influenteaza rationamentul formal. Aceste lucrari pleaca indeosebi de la constatarea ca in marea lor majoritate indivizii utilizeaza confirmarea in punerea la incercare a ipotezelor, mai degraba decit infirmarea, si mai mult diagnosticul (cf. McDonald, 1990). Studiile au incercat, desigur, sa determine motivele acestui fenomen tratindu-1 ca o eroare sistematica de rationare. Aceasta ar fi datorata particularitatilor sistemului cognitiv, care ar proba dificultatea de a trata informatiile prin negare (cf. Evans, 1989), sau sistemului motivational, care nu ar recunoaste utilitatea infirmarii (cf. Mynatt, Doherty si Tweney, 1978). O alta ipoteza, propriu-zis psihosociala, este aceea ca situatii sociale deosebite ar corespunde proceselor cognitive specifice si ca biais-unle de rationare descrise in literatura corespund in realitate unor functionari determinate social (Butera, Mugny, 1992). Astfel putem sa consideram ca confirmarea ar corespunde mentinerii unei norme stabilite (in ocurenta, a ipotezei formulate) si ca inlocuirea acestei ipoteze pune probleme. in acest mod stabilim o paralela cu fenomenul conformitatii (cf. Mugny, Oberle si Baeuvois, 1995), care consta in imposibilitatea sociala de a devia de la norma dominanta. Asadar, o predictie este ca o sursa de influenta introduce o puternica presiune a consensului ar activa procesele cognitive centrate asupra raspunsului majoritar sau dominant, inducind atitudinea de confirmare.
in acelasi timp, infirmarea a fost conceptualizata ca o strategie de control care presupune luarea in considerare, in afara ipotezei proprii, cel putin a unei ipoteze alternative (Gorman si Carlson, 1989). Ea ar constitui astfel o strategie necesitind decentrarea unei pozitii unice si luarea in considerare a alternativei, insa in ce conditii ? S-a aratat de mai multe ori ca sursele minoritare sau cu statut inferior pot sa induca luarea in considerare a alternativelor (Nemeth, 1987) si sa obtina o influenta pe parcursul unui proces de decentrare (Huguet, Mugny si Perez, 1991-1992). O alta predictie este asadar ca fata de o sursa fara statut dominant, ar trebui sa observam o utilizare sporita a infirmarii.
Paradigma pusa la punct pentru a testa aceste idei (Legrenzi, Butera, Mugny, Perez, 1991) utilizeaza una dintre sarcinile clasic utilizate pentru a studia procesul de rationament inductiv si a simula rationamentul stiintific (Wason, 1960). Subiectii au de descoperit regula „corecta" (decisa de catre experimentator; „orice numar de 2 cifre") cu care un triplet de numere (de ex. 2-4-6) este compatibil. Un biais apare sistematic atunci cind subiectii au de propus un triplet pentru a controla validitatea ipotezei lor. in pofida valorii de diagnostic a strategiilor de infirmare din aceasta sarcina, confirmarea este utilizata in cea mai mare parte in acest tip de sarcini. De exemplu, subiectii care cred ca regula este „numere pare care cresc cu 2 unitati" propun 6-8-10, ceea ce este compatibil cu regula experimentatorului, insa nu permite subiectului sa descopere ca propria sa regula este prea specifica si deci incorecta.
Doua prime studii (cf. Butera, Legrenzi, Mugny si Perez, 1991-1992) au aratat ca la nivelul ipotezei formulate, subiectii considera ipoteza unei surse majoritare ca un aport de informatie, din moment ce ea este reluata frecvent in regula propusa de ei. Cind sursa este minoritara, subiectii formuleaza mai multe reguli inedite, semne ale unei decentrari. in ceea ce priveste punerea la incercare a ipotezelor, se observa o sporire a utilizarii infirmarii semnificativ mai importanta la subiectii confruntati cu o sursa minoritara. Aceste rezultate sprijina ideea potrivit careia confirmarea ar fi tipica mai mult confruntarii surselor cu statut inalt, pe cind infirmarea ar caracteriza confruntarea surselor cu statut scazut.
Influenta sociala si reprezentare a sarcinii
O alta cercetare (cf. Butera, Mugny, Legrenzi si Perez, 1996) a testat o ipoteza explicativa cu privire la dubla dinamica in termeni de reprezentare a sarcinii (cf. Abric, 1996). Confirmarea ar fi tipica pentru confruntarea majoritatilor in masura in care acestea ar induce o presiune pentru a nu admite decit un singur si unic raspuns, pe cind infirmarea ar fi tipica pentru confruntarea cu minoritatile in masura in care acestea din urma ar induce deschiderea spre alternativa.
Au fost prezentate doua probleme referitoare la organizarea calatoriilor turistice printr-o agentie care propune o formula" „vizitati trei orase". Era vorba de a gasi regula ce subintinde tripletul format de orasele cele mai preferate de catre clienti (Geneva, Lausanne si Lucerna), in ideea de a programa calatorii in care se viziteaza trei orase avind acelasi succes la clienti ca si cele din tripletul initial. Subiectii erau informati ca angajatii agentiei credeau ca regula era „trei orase elvetiene". Se propunea si un triplet de orase pe care angajatii agentiei au decis sa-1 supuna la un sondaj facut pentru a controla daca regula lor era buna. Subiectii trebuiau la rindul lor sa rezolve cele doua aspecte ale problemei. Mai intii, ei defineau criteriul care, dupa ei, explica alegerea clientilor agentiei, alegindu-si printre cei doi propusi in chestionar (criteriul sursei si un alt criteriu : orasele de pe marginea apei).
Apoi, ei trebuiau sa testeze validitatea ipotezei lor, desemnind un triplet de orase dintre cele patru propuse :
- un triplet compatibil cu cele doua criterii prezentate (trei orase elvetiene si pe malul apei);
- un triplet infirmator al primului criteriu si confirmator al celui de-al doilea (toate orasele care nu erau elvetiene, ci erau toate pe malul apei);
- un triplet confirmator al primului criteriu si infirmator al celui de-al doilea (toate orasele care nu erau pe malul apei, ci erau toate elvetiene);
- un triplet infirmator al ambelelor criterii prezentate (cele trei orase nu erau nici elvetiene, nici pe malul apei).
Astfel, subiectii dispuneau de doua triplete pentru a confirma si de doua triplete pentru a infirma criteriul ales, oricare ar fi fost alegerea lor specifica. La sfirsitul fiecareia dintre cele doua probleme, subiectii erau intrebati ce alt triplet ar fi propus daca ar fi putut sa utilizeze un al doilea. Sa notam ca subiectii erau dotati cu o harta geografica, cu scopul de a indeparta orice dificultate datorata necunoasterii locurilor.
Planul experimental cuprindea doua variabile. Prima operationalizeaza natura sursei: ipoteza si tripletul propus erau atribuite fie majoritatii, fie unei minoritati de angajati ai agentiei de voiaj. Cea de-a doua se refera la reprezentarea sarcinii: pentru a induce o reprezentare a unicitatii, subiectii erau informati ca exista o singura solutie corecta posibila a problemei; pentru a induce o reprezentare a pluralitatii, subiectii erau instiintati ca existau mai multe solutii corecte posibile.
Cu scopul de a masura adecvarea ipotezelor subiectilor cu cele ale sursei, a fost calculat un indice al imitatiei, care arata de cite ori subiectii au reluat criteriul oferit de catre sursa. La cele doua probleme, indicele variaza asadar intre 0 si 2. Indicele de infirmare arata de cite ori subiectii au practicat infirmarea; acest indice variind intre 0 si 4, din moment ce in cele doua probleme subiectii puteau sa propuna pe rind doua triplete pentru a-si testa ipoteza lor. Tabelul 7.4. ofera mediile celor doi indici pentru cele patru conditii experimentale.
Tabelul 7.4. - Mediile indicelui de imitatie si a indicelui de infirmare (dupa Butera et. al., 1996)
Majoritate
Unicitate Pluralitate
Minoritate
Unicitate Pluralitate
1,74 0,74 0,78 0,32
0,31 1,26 0,98 2,97
Imitatie Infirmatie
Pentru indicele de imitatie, analiza variatiei arata ca cele doua efecte simple sint semnificative : se imita mai mult majoritatea decit minoritatea, si mai mult atunci cind ne asteptam la un singur raspuns corect decit la mai multe, toate conditiile comparabile avind diferente semnificative intre ele (de cel putin p < 0,02). Imitatia este, de departe, mai frecventa atunci cind coincid natura majoritara a sursei si reprezentarea sarcinii in termeni de unicitate. Pentru indicele de infirmare efectele se inverseaza, cele doua efecte simple fiind semnificative: se infirma mai mult fata de minoritate decit fata de majoritate, si mai mult cind ne asteptam la mai multe raspunsuri corecte posibile decit numai la unul, toate conditiile comparabile fiind diferite semnificativ intre ele (cu cel putin p<0,01). Infirmarea este evident mai frecventa atunci cind coincid natura minoritara a sursei si reprezentarea sarcinii in termeni de pluralitate.
Aceste rezultate arata ca fata de majoritate, reprezentarea sarcinii in termenii unui singur raspuns posibil induce functionari convergente, care se manifesta prin reluarea aproape exclusiva a ipotezei de la sursa si prin confirmarea sa sistematica. in schimb, apare un constructivism atunci cind sursa minoritara opereaza in cadrul unei reprezentari a sarcinii ca admitind mai multe solutii posibile, din moment ce apar mai multe reguli inedite, si avind nivelul infirmarii este cel mai ridicat.
Conflictul incompetentelor si rationamentul
Se pune, asadar, problema mecanismelor specifice aflate la baza acestor efecte. Ideea avansata este ca in sarcinile de aptitudini (cf. Perez si Mugny, 1993), cum este sarcina rationamentului inductiv, constructivismul trece prin activarea unui conflict al incompetentelor. Fata de o sarcina cerind un raspuns corect care nu este totusi accesibil in mod direct, individul este nesigur in privinta capacitatii sale de a fi valid. El este determinat, asadar, sa faca inferente pornind de la elementele exterioare sarcinii (cf. Tversky si Kahneman, 1974), indeosebi de la natura sursei. O sursa de inalta competenta poate sa ofere subiectului o relativa siguranta de a putea sa se sprijine pe raspunsul sau, inducind un fel de dezangajare cognitiva. O sursa cu o competenta scazuta (o minoritate, o sursa neexperta) nu ofera, in ceea ce o priveste o garantie suficienta cu privire la validitatea alternativei sale. Subiectul care se indoieste de validitatea alternativei sale se afla intr-un conflict al incompetentelor, a sa si a sursei, ceea ce il determina sa se decentreze de singurii parametri accesibili direct si sa exploreze limitele de validitate ale raspunsurilor alternative in prezenta.
O experienta care utilizeaza aceeasi sarcina de rationament ca mai inainte a testat direct aceasta ipoteza (Butera si Mugny, 1995 ; Butera, Maggi, Mugny, Perez si Roux, 1996). Problema consta in a pune la proba un criteriu dat, socotit a subintinde perechea celor doua orase cele mai alese de catre clientii unei agentii de voiaj (Yverdon si Lausanne, doua orase elvetiene de pe malul unui lac), pentru a programa calatorii in care se viziteaza doua orase avind tot atit succes la clienti. Punerea in scena experimentala atribuia din oficiu subiectilor, socotiti a fi angajati ai agentiei, criteriul „doua orase pe malul par sa ghideze cautarea validitatii. Aceste efecte sint anulate din momentul in care necesitatea unei superioritati de sine. datorata comparatiei interdependente, forteaza subiectul la o protectie a ipotezei proprii si, plecind de aici, la confirmarea sa.
Acest ansamblu de cercetari arata cum dinamicile proprii raporturilor sociale intervin chiar si in procesele de rationament formal, datorita faptului ca punerea la proba a ipotezelor are loc cel mai adesea in situatii de divergenta, unde putem fi confruntati cu ipoteza formulata de altii, asa cum se intimpla in formularea si controlul ipotezelor in mediile stiintifice (cf. Gorman si Carlson, 1991). Vom admite atunci, conform perspectivei adoptate pentru ceea ce tine de dezvoltarea operatorie, ca atit confirmarea cit si infirmarea ipotezelor nu pot sa fie considerate una ca un biais cognitiv si cealalta ca o strategie diagnostica si ideala, ci ele trebuie sa fie articulate cu dinamicile sociale in care activitatea de rationare a indivizilor isi gaseste sensul. Confirmarea ar fi astfel specifica situatiilor sociale in care este necesar de a proteja ipoteza stabilita, pe cind infirmarea ar putea sa apara in situatiile ce permit o deschidere spre alternativa.
Concluzie
Rezultatele prezentate cu privire la noile directii de studii ne permit sa avansam in definirea relatiilor dintre reglarile sociale si functionarile cognitive. Astfel, demersul studiilor asupra schemelor pragmatice (vezi si Girotto, Blaye si Farioli, 1989 ; Girotto, Light si Colbourn, 1988) pare foarte apropiat de cel al marcajului social (Doise, 1993), din moment ce pentru a ajuta indivizii sa rezolve o problema cognitiva fata de care abordarile lor cognitive obisnuite se dovedesc insuficiente, experimentatorul introduce reglari sociale in prezentarea sarcinii. Acestea permit subiectilor, chiar si celor relativ tineri, sa rezolve corect problema. Nivelurile ridicate ale reusitei trebuie sa fie corelate cu nivelurile nu mai putin ridicate ale esecurilor in invatarea traditionala a logicii prepozitionale (cf. Cheng, Holyoak, Nisbett si Oliver, 1986, experienta 2). Mai mult, cercetatorii incep sa se intereseze de fenomenele de generalizare ca urmare a reusitelor obtinute cu ajutorul actualizarii schemelor pragmatice (Light, Blaye, Gilly si Girotto, 1989).
De altfel, procesele superioare ale gindirii, precum confirmarea si infirmarea ipotezelor, nu functioneaza in acelasi mod la interlocutorii sociali, indiferent daca au un rol de exemplu sau de contrasugestie. Ca si in dezvoltarea cognitiva studiata la copil, conflictul sociocognitiv introdus prin punctul de vedere divergent al celuilalt intervine in mod activ in insasi constructia rationamentului.