c4k19kz
E interesant faptul ca englezii au fost cei care au creat cuvantul Hinduism si ca termenul Confucianism nici nu exista in chineza. Ipostasul revendica persoana in sens teologic si nu psihologic. Crestinismul prin Bitomia de la 1054 a emancipat catolicismul in raport cu ortodoxia.
Umanismul lui Marx limiteaza Fiinta umana la cadrele sociale si neaga valoarea intrinseca a personalitatii dispunand post-sidiar dimensiunea spirituala. Libertatea e o necesitate comprehensata. Umanismul Hristologic in schimb si ca replica descopera necesitatea in libertatea cazuta. Libertatea adevarata este libertatea interioara din spiritul uman in armonie si echilibru cu ordinea cosmica.
J. Böhme a fost primul filosof gnostic ce a abordat religia antropologic - Natura omului este divin - lumeasca. Dumnezeu si Omul sunt un chip unic si indivizibil in Hristos - noul Adam. Dumnezeu rastignit a fost pentru o clipa ateu constata Antonie de Suroj. Singurul cu adevarat osandit este propriul fiu al lui Dumnezeu asa cum insista K. Barth - Un NU pronuntat in predestinare nu se refera la om. Prin Cristos ontologia a recapitulat si ispasit filocronia. V. Soloviov stie ca omul e teurg pentru ca aglutineaza Cosmosul in Absolut.
N. Berdiaev din perspectiva teantropologiei admite o inferenta de maxima recenta - Nu credinta se naste din minune - ar fi aici una din ispitele majore respinse de Cristos - ci minunea este data credintei. Iisus se ridica deasupra tuturor prin Cuvantul rastignit pe crucea Lui. Marxismul - constata amar N. Berdiaev - nu cunoaste personalitatea si libertatea respectiv creatia - sinonim pentru iubire.
Religia apare - observa L. Feurbach - ca o instrainare a omului de el insusi. W. James a fost primul psiholog care a studiat experienta religioasa pornind de la 4 revelatori fenomenologici (realist - subiectiv - genetic - axiologic). Religia se descopera nu ca dogma ci ca experienta paleo-stiintifica ce admite fideismul.
Sigmund Freud aduce perspectiva psihopatologica - Religia este un joc al sublimarii. Agresivitatea precede faza proprietatii private si necesitatile materiale nu explica pulsiunile. Pulsiunile inconstiente (libidoul) filtrate dremic via supra-Eu au o dubla origine - congenitala - tensiunile auctoriale respectiv sociala - tabuul. Individul respinge departe de el insusi si de societate gradientul acestui supra-Eu. Pentru a se schimba prin el insusi si prin jocul sublimarii individul cauta morala si religia pentru ca Sinele sa fie patruns de ele. Nivelul Individual Civilizatie si Religie
Narcisismul EvanescentPrincipiul Hedonic Fideismul animist si panteist Puterea e intrinseca fenomenelor naturale iar prin arbitrariul pur totemul si tabuul se translatizeaza etiognosic
Complexul Oedip Secesia Eului si identificarea tatalui Idealul EuluiFormarea supra-Eului si Etosul Heteronom Credinta IpsoteistaSacrul si profanul se conceptualizeazaDumnezeu se identifica in modelul Eului
Experienta Autonomiei Principiul Realitatii socializeaza Sinele prin interiorizarea regulilor adresate Eului AteismulAntropocentrismul dispune si speculeaza printr-o autonomie morala cauzalitatile in ordinea fizica si ratiunea umana

Fr. Nietzsche vede-n religie Nevroza Umanitatii. Istoria omului nu e decat istoria reprimarii lui. C. G. Jung abordeaza poliflanctiv si profund credinta religioasa. Dumnezeu - Arhetip e descoperit ca realitate psihica proiectata pentru a realiza realitatea externa.
Prin individuare ca tendinta asimptotica de realizare a Sinelui (arhetip al totalitatii) si pulsiune de centrare - ordine si sens - se explica summit-ul opuselor - Coincidentia Oppositorum.
Oamenii - constata Emil Cioran - n-au inteles ca impotriva mediocritatii nu se poate lupta decat cu suferinta. Intreaga neliniste ce urmeaza suferintei mentine pe om intr-o tensiune in care nu mai poate fi mediocru. Anatemele Exilului provoaca aparitia constiintei intre Dumnezeu si Sine pe Culmile Disperarii acolo unde adevarul se rosteste inainte de-al scrie. Caderea in timp ne explica si traumatizeaza. Logosul ne e mai intim decat ne suntem noi insine - Negatia ateismului - absolut chiar - e in esenta tot religie.
Animus (Hristos) si Anima (Fecioara Maria) se convoaca unitar levitand opusele in simbolul crucificarii pentru ca Eul sa poata trai prezenta si realitatea suverana a Sinelui. Simbolul filoneaza ritul la care adera Fiinta doar potentiala din nevoia de-a accede la Fiinta actuala. Daca la Freud avem un Dumnezeu - distinct de Eul uman - ce apare ca divinizare a tatalui primitiv (idealizat de fiii sai culpabilizati de a-l fi ucis pentru a-i confisca puterea) in cazul lui Jung - dimpotriva - Dumnezeu (imanenta Sinelui) reprezinta Prototipul arhetipului si Arhetipul prototipului. Copilul este natural religios. In forul inconstient al ateului circula pe rute anonime tendinte teiste. Suntem marcati de stigmatul crestinismului dar purtam in aceeasi masura semnul a ceea ce l-a precedat. Crestinismul e o catedrala edificata pe un templu pagan. Asupra noastra apasa ca o povara etatea universala a crestinismului si nu varsta noastra personala. Simbolurile pacifiste - mandale - itinereaza credinta prezumata in inconstientul ancestral si autonom. 3nitatea si sufletul (reprezentat de Pitagora ca patrat) percepute infratopic se distribuie dupa logica qvadraturala - cercul divizat isi poarta astfel crucea. Hristos nu a creat ci a absolvit din vina Inconstientului celorlalti prin clipa inumanei osande arhetipul sacrificiului suprem care precede si absolva persoana din orice om. Crestinul suporta trairea interioara a Golgotei asa cum pestera e semnul ca muntele stie sa planga caverna din propria devenire.
E necesar sa evidentiem prezenta procesului de sublimare a unui continut numinos corespunzand arhetipului Mamei Primordiale, puternic refulat in primele secole crestine, refulare ce a culminat cu ceea ce nu intamplator s-a numit religia stapanilor si a avut ca si corolar estetic stilul romanic. Din aceasta perspectiva, sublimarea apare ca fiind factorul care a permis trecerea de la stilul romanic la stilul gotic in arta si estetica, acestea fiind intelese insa ca expresii ale procesului transceptiv care s-a implinit mai intai prin alchimia medievala unde gasim Anima Mundi, descrisa in imaginea Luminii (Claritas), Apei Pure, Fantanii, Izvorului Vietii, Matricii Cosmice, Creuzetului (Crucibil), Miresei lui Dumnezeu, Mamei Zeilor, Mamei Lumii, Esentei Lumii, factorului primordial de evolutie spirituala (focul ce conduce prin ardere lenta la obtinerea Pietrei Filozofale) (Fulcanelli, 1997, Jung, 1996), echivalenta cu Matro-pater a gnosticilor, numita Tacerea Mistica, Eterna, Duhul Sfant, Intelepciunea, Gratia, Gandul Triplu Format (Trimorphic Protenoia) sau Gloria (Meirotheea), Matricea care da forma totului - Mama multora, ea este imaginea duhului desavarsit, nevazut, feciorelnic . . . Ea a devenit Mama tuturor lucrurilor, caci a existat inaintea tuturor, Mama-Tata (Matropater) . . . (Apocriful lui Ioan / Apud. Pagels). Evolutia spirituala are loc in interiorul sau si avand-o pe Ea ca girant ectenic.
Prin alchimie, apare o noua orientare in religia vremii si-n arta poetica religioasa, semnul distinctiv al noii ordini fiind Lumina. Asistam astfel la construirea radacinilor stilului gotic - teologia si poetica Luminii (Sedlmayer, 1991 ). Initiatorii lor au fost numiti ei insisi Copiii Luminii (Fulcanelli, 1997), adica al Sophiei, ai Sapientiei, ai Mamei Divine care - ca identitate spirituala - a fost refuzata la detenta mileniului I. Acest refuz apare ca un fenomen firesc de aparare a Eu-lui impotriva unei realitati alogene. Desi Iisus a vorbit despre Mama Pamanteasca in termeni de egalitate fata de Tatal Ceresc (Szeckely, 2000), foarte putini au avut sansa experientei manifestarii acestei Mame Divine. Doar cativa au cunoscut-o prin experienta directa. Mai mult, declinarea identitatii originare a lui Iisus cu Tatal, este in esenta sa o afirmatie de un adanc ermetism si poate fi inteleasa in adevarata sa dimensiune doar prin considerarea unor invataturi criptice din alte arii geografice, ancrestine. Din hinduism - de exemplu - aflam ca Iisus este unul si acelasi cu zeul Vishnu, Dumnezeu Atotputernic ce sustine creatia. El se incarneaza din era in era pentru a asigura saltul intregului Univers (Fiinta Universala, Fiinta Cosmica, Omul) la un nivel superior (Bhagavad Gita). Aspectul lui Vishnu incarnat in Iisus a fost acela de fiu. Dar avand Fiul si Tatal era firesc sa existe si o Mama. Iisus a vorbit despre Ea, dar nu i-a declinat identitatea pamanteasca decat foarte tarziu (Fiule, iata Femeia ! cuvinte adresate de pe cruce lui Ioan cu referire la Fecioara Maria, cuvinte deosebit de controversate, traduse cel mai adesea prin Femeie, iata fiul tau !)
In penuria cunoasterii acestei realitati superioare, ca principiu cosmic feminin drept continut al psihicului colectiv si-n egala masura in lipsa posibilitatii identificarii acestui continut in sufletul individual, orice referire dolenta la Mama Divina este etichetata ca erezie, caci apare ca un atac la adresa unei ordini ce asigura stabilitatea universului individual si social (!). Constiinta colectiva la acel moment nu era pregatita pentru un asemenea salt. In consecinta s-a produs refularea. Reprimata, aceasta realitate nu a fost insa redusa la completa latenta. Vizionariile nu sunt deloc putine si multe dintre ele au fost consemnate-n analele primelor biserici. La nivelul constiintei populare s-a realizat un transfer de credinta asupra Fecioarei Maria. Transferul a fost de-asemenea intermediat si sustinut de cei care au avut experienta identitatii originare a Fecioarei si a manifestarii numenice a Mamei Divine. Astfel apare cultul pentru zeita crestina (Mariologia), Fecioara Maria. Acest cult a fost insa mai degraba o miscare populara, decat a religiei oficiale, care inca din primele secole si-a dovedit puternica orientare paternalista. Aceasta tendinta se exprima maximal in imaginea domului romanic, expresie puternica a unui Dumnezeu Judecator si intransigent, singurul in masura sa controleze erezia afirmarii unui Dumnezeu feminin egal.
Procesul refularii creeaza o imagine a lui Dumnezeu Tatal ca instrument pentru mentinerea reprimarii Mamei Divine. De ce survine aceasta expresie abia prin arta gotica si nu mai din timp ? Pentru ca stilul romanic apare ca un apogeu al reprimarii Principiului Feminin universal. In consecinta este momentul de maxima tensiune in psihicul colectiv, ceea ce determina intr-un fel sau altul o reactie de reparatie, pentru restaurarea echilibrului. Stilul gotic este expresia reactiei la stilul romanic, un stil care poarta puternic amprenta Tatalui. Vorbim acum despre o reactie estetica, dar aceasta este doar varful unei reactii psihologice profund umane si colective. Este o revolta impotriva Tatalui si o reparatie a imaginii totale a divinitatii prin recunoasterea Mamei. In culisele acestei revolte a glisat un conflict inconstient de cea mai inalta valoare spirituala.
Ca orice continut reprimat, Mama Divina incearca sa se exprime pe o alta cale decat cea supusa criticii imediate a Eu-lui. Intai prin alchimie, care ajunge la revelarea Animei Mundi prin opera izonima si-nchide procesul sublimarii energiei Mamei Divine in simboluri de un profund ermetism apte sa transceada SearchRoom-ul pentru a se enunta estetic, sub forma argoului catedralei.
Nu intamplator arta gotica este numita Arta Gota (Goth Art), adica arta cu limbaj secret, un limbaj ce contine un mesaj taumaturgic prin Frames-Stage-ul cinetic al simbolurilor.
Catedrala apare ca insasi Mama Divina. Interiorul catedralei este corpul mamei, uterul, matricea. Ansamblul de simboluri sunt instrumentele Sale in psihicul credinciosului. Lumina ei declara insasi esenta divina, substanta pura, vehiculul transformarii omului pana la stadiul de cetatean al Ierusalimului Ceresc.
Trairea sublimului nu este o stare abstracta si andefinita. Se pare ca-n psihicul inconstient colectiv exista informatii directoare cu privire la atingerea starii de echilibru psihic, pe care anumite persoane din istoria umanitatii l-au atins si a caror experienta sublima s-a inregistrat ca informatie genetica in inconstientul sintal. Procesul acesta de imprimare a starii individuale in starea colectiva este in viziunea noastra ceva asemanator cu ceea ce Rupert Scheldrake descrie in teoria evolutiei speciilor pe baza amprentei informationale (Teoria Campurilor Morfogenetice).
Termenul de sublimare a fost introdus de Freud, ca mecanism prin care anumite pulsiuni inconstiente detasate de obiectele lor primitive sunt integrate in personalitate investindu-se in echivalente cu o valoare sociala pozitiva. Se pot compara procesul de sublimare si efectele sale asupra existentei umane cu actiunea omului de a transforma caderea de apa devastatoare intr-o sursa de electricitate (U. Schiopu, Dictionar de Psihologie).
Fiecare dintre Titanii Renasterii - Leonardo si Michelangelo - a inregistrat in experienta de viata lipsa mamei, de la o anumita varsta in copilarie. Este imposibil sa nu remarcam cum in arta renascentista Madonele complete prin sublimul pe care il respira sunt tocmai cele pictate de Leonardo respectiv sculptate de Michelangelo. Ei nu realizeaza scene de maternitate insa, nu reprezinta mama si copilul, ci idealul suprem de Mama, Fecioara, avatar al arhetipului Mamei Primordiale, in unitate cu principiul universal de copil divin (Fiul divin ipostaziat).
Functia artei apare aici dubla - pe de o parte este vorba de sublimarea nevoii personale de mama, pe de alta parte este vorba de obiectivarea in opera a rodului asimilarii si integrarii in Psyche-ul Individual a principiului matern universal. Finalitatea acestui proces este realizarea identitatii de principiu intre mama personala si Mama Universala, fenomen posibil atunci cand are loc transcenderea eului si implinirea drumului spre centrul fiintei, centrarea pe Sine.
Depanarea sublimarii e - dupa Klein - astfel desavarsita, intrucat se produce la nivelul obiectului / subiectului.
Despre erezii mult timp s-a stiut numai ceea ce au spus acuzatorii lor, dar dupa descoperirile de la Nag Hammadi pentru prima data ereticii vorbesc in numele sau prenumele lor propriu.
Ce a determinat blamarea gnosticilor? Fara indoiala ca ideile ce nu corespundeau cu cele ale ortodocsilor. Cateva exemple sunt elocvente :
- exista un Dumnezeu Mama - Tata (Matropater)
- suferinta, truda si moartea nu se datoreaza pacatului omenesc, pe care de-altfel gnosticii il pun la indoiala in dimensiunea lui originara
Se stie ca ortodocsii au dezbatut conceptiile gnostice din motive religioase si filosofice, dar cercetarile mai noi arata existenta unor ratiuni sociale si politice a controverselor dintre ortodocsi si gnostici. Astfel de implicatii concrete au fost cruciale pentru dezvoltarea crestinismului ca religie institutionala. In clar, gnosticismul era contrar directiei de dezvoltare a crestinismului, asa incat a devenit rapid indezirabil si a fost calificat ca erezie, in timp ce ideile care sprijineau directia oficiala au devenit ortodoxe.
Sursele de la Nag Hammadi - peste 50 de scrieri - corelate cu altele cunoscute au aratat ca religia si politica se suprapun in dezvoltarea crestinismului.
Politica monoteismului crestin din primele secole dupa Christos se poate cuprinde in cateva cuvinte - Un Dumnezeu, un episcop. Aceasta politica a fost adoptata atunci cand sustinatorii ortodoxiei s-au confruntat cu ideea gnostica a existentei inca a unui Dumnezeu in afara celui numit de Vechiul Testament. Textele gnostice descoperite arata ca acest Dumezeu inrecunoscut de ortodocsi era un Dumnezeu feminin, numit Credinta, Intelepciunea, Mama Celor Vii, etc. Mai mult, gnosticii insistau pe diferentierea imaginii populare a lui Dumnezeu - stapan, rege, domn, creator, judecator si sensul, semnificatia spirituala a acestei imagini - sursa ultima a tuturor fiintelor, principiu primar, invizibil si incomprehensibil. Dar majoritatea crestinilor, spuneau gnosticii, confunda imaginile lui Dumnezeu cu realitatea Sa. Ceea ce este interesant este ca desi reprezentantii oficiali ai ortodoxiei ii declarau eretici pe gnostici, acestia se bucurau de o simpatie populara destul de mare, majoritatea crestinilor nerecunoscandu-i ca eretici. In atare situatie episcopii ortodocsi redacteaza lucrari ca Respingerea si nimicirea falsei Gnoze (Irenaeus), iar cu ocazii speciale nu pierd sansa de a-si intari pozitia de conducatori (Clement, Episcop al Romei - 90 e. n).
Efectele acestei trunchieri a invataturilor lui Iisus si vaduvirea crestinismului de o forta feminina divina care sa contrabalanseze imaginea de Tata, Stapan si Judecator a lui Dumnezeu sunt colosale.
Creatiile artistice evoca Mama Divina, imaginile fiind expresia nevoii imperioase de divinitate feminina. Sa urmarim ce spun invataturile gnostice despre Dumnezeu ca Mama-Tata . . . Ea este imaginea duhului desavarsit, nevazut, feciorelnic… Ea a devenit Mama tuturor lucrurilor, caci a existat inaintea tuturor, Mama-Tata (Matropater)…” (Apocriful lui Ioan / Apud. Pagels).
Sursele gnostice arata ca Dumnezeu nu este nici feminin, nici masculin, ci acesti termeni trebuie acceptati functie de atributul sau calitatea la care se face referire si care sugereaza fie feminitatea (iubirea, compasiunea, grija, creatia), fie masculinitatea (judecata, stapanirea, impulsul initial). (Islamismul sustine aceeasi teza a atributelor Jalal si Jamal - feminin / masculin ale lui Allah).
Alegoria divinitatii ca unitate a femininului si masculinului este o reprezentare alchimica ce preia cu fidelitate ideea lui Matropater gnostica.
Partizanii acestor opinii erau de parere ca divinitatea trebuie inteleasa in termenii unei relatii perfecte, armonioase prin dinamica integratoare a contrariilor. Aceasta viziune pare mai degraba apropiata de conceptele de Yin si Yang decat de iudaism si crestinism. Spunem pare, pentru ca de fapt aceasta diferenta este superficiala, dovada cuvintele lui Iisus consemnate de Evangheliile Gnostice:
. . . Mama Mea, Duhul . . . (Evanghelia catre evrei - Origene)
. . . Tatal Adevarului si Mama Divina . . . in opozitie identitara cu parintii pamantesti (Evanghelia lui Toma - Origene).
O afirmatie socanta e cea din Evanghelia lui Filip - Este ingaduit sa rostim un mister? Tatal tuturor lucrurilor s-a unit cu fecioara care a pogorat. Duhul reprezinta elementul matern al treimii, fiind in acelasi timp Mama si Fecioara.
Unirea Tatalui cu Duhul descins - intrupat - trebuie inteleasa simbolic.
Adam a luat fiinta din 2 fecioare - Duhul si pamantul virgin iar Cristos - prin urmare - s-a nascut dintr-o fecioara, adica din Duh. (Evanghelia lui Filip - Origene).
Autorul acestei evanghelii ridiculizeaza pe crestinii pan-ortodocsi - Ei nu stiu ce spun. Cand a conceput vreodata o femeie de una singura ?
Nasterea din Fecioara se refera la misterioasa unire a 2 puteri divine - Tatal a Toate si Duhul Sfant. Filip a demonstrat astfel ca Fecioara Maria nu era o femeie obisnuita, ci insasi Duhul Sfant, aspectul feminin al Treimii, Mama Divina descinsa in lume.
Aceasta era greu de acceptat de catre crestinii ortodocsi care aveau fata de mama lui Iisus o atitudine de negare si de inrecunoastere. Trebuie sa amintim ca Fecioara Maria a fost acceptata de Biserica drept Mama lui Dumnezeu, Mireasa si Mama a lumii abia mult mai tarziu, spre sfarsitul mileniului I si chiar si atunci sub presiunea paremiogena.
Dnicolo de Tacerea Mistica, Eterna si Duhul Sfant, gnosticii sugerau o alta caracteristica a Mamei Divine, respectiv Intelepciunea. Astfel Mama era Intelepciune, Sophia, Sapientia care traducea de fapt termenul ebraic Hokhmah. Rugaciunile incepeau cu adresarea spre Mama Divina - Gratia, Ea care a fost inaintea tuturor lucrurilor sau Intelepciunea incoruptibila. Mai mult, o mare parte din sursele gnostice ii atribuie Mamei Divine binefacerile primite de Adam si Eva in Paradis - I-a facut constienti de ei insisi, i-a invatat sa-si caute hrana. Mai tarziu in vremea potopului, Ea a fost aceea care a cernut din Ea lumina si Noe a fost salvat in Arca si astfel neamul omenesc a umplut din nou pamantul.
Toate aceste surse citate pana acum nu au fost incluse in lista celor care formeaza colectia Noului Testament. Asa cum bine remarca E. Pagels, specialist in istoria precoce a crestinismului, toate textele secrete venerate de gruparile gnostice au fost omise din colectia canonica si calificate drept eretice de cei care se denumeau ei insisi crestini ortodocsi, aparatori ai adevaratei credinte si ai invataturilor adevarate.
In momentul cand procesul de selectie a diverselor scrieri s-a incheiat - probabil nu mai tarziu de anul 200 - practic toate imaginile feminine ale lui Dumnezeu au disparut din traditia crestina ortodoxa. (Evangheliile Gnostice - Pagels).
Ce motive si prin ce mijloace, la inceputul secolului al III-lea d. C. unele idei au fost declarate eretice iar altele ortodoxe? Pagels sugereaza un motiv istoric real pentru care scrierile amintite au fost suprimate si apoi, in secolele urmatoare, condamnate la distrugere prin ardere.
O indicatie in vederea raspunsului putem gasi intrebandu-ne daca nu cumva crestinii gnostici derivau vreo consecinta sociala practica din conceptia lor despre Dumnezeu - si omenire - in termeni care sa includa elementul feminin. Aici raspunsul este - fara indoiala - Da. Argumentul este sustinut chiar de scrierile celor care se considerau ortodocsi si care aveau functii de conducere in Biserica. Irenaeus observa plin de consternare ca mai ales femeile erau atrase spre gruparile eretice. Explicatia era dupa Irenaeus faptul ca acesti invatatori erau seducatori, diabolici si inteligenti, magicieni . . . Mai mult, noteaza Irenaeus, acesti gnostici indeamna femeile sa profeteasca, ceea ce le era strict interzis in biserica ortodoxa. In plus, femeile erau invitate sa actioneze ca preoti - El inmaneaza cupa femeilor pentru a inalta rugaciunea euharistica . . .
Tertullian se arata la fel de indignat pentru ca ereticele sunt destul de indraznete pentru a predica, a se angaja in discutii, a infaptui exorcisme si a savarsi vindecari . . . El era adeptul a ceea ce numea preceptele disciplinei ecleziastice privitoare la femei si care sustineau ca nu este ingaduit unei femei sa vorbeasca in biserica, nici sa predice, nici sa boteze, nici sa ofere impartasanie, nici sa pretinda pentru sine participarea la orice functie masculina - pentru a nu mai mentiona vreun oficiu preotesc.
(De Virginibus Velandis).
Pana-n anul 200 sursele istorice mentioneaza cel putin 3 cercuri crestine care pastrau imaginea masculina a lui Dumnezeu si care includeau in functii de conducere femei.
Considerand existenta Mamei Divine ca egala a Tatalui Ceresc, consecinta sociala era considerarea egalitatii intre femei si barbati, ceea ce era o treapta superioara a miscarii crestine timpurii fata de traditia centrata pe imaginea paterna. Prin deschiderea remarcabila spre femei, Iisus insusi a incalcat datina evreiasca. El a vorbit deschis cu femei, le-a inclus printre insotitorii sai si le-a oferit iluminarea (Maria - sora Martei).
Desi in primii zeci de ani dupa Iisus femeile inca mai actionau ca profetese, invatatoare si evangheliste, apar chiar printre apostoli - Petru si Pavel - atitudini misogine.
Simon Petru le-a zis discipolilor - Femeile sa plece de la noi caci ele nu sunt vrednice de Viata. (Evanghelia lui Toma - NHL).
Barbatul este chipul si slava lui Dumnezeu, pe cand femeia este sclava barbatului . . . (Corinteni 11: 7 - 9) (Scroggs - Paul and the Eschatological Woman).
Prin preajma anului 200 majoritatea comunitatilor crestine a aprobat drept canonica epistola pseudo-paulinica a lui Timotei care subliniaza elementul anti-feminist din conceptiile lui Pavel - Femeia sa invete in tacere cu toata supunerea. Femeii nu-i dau voie sa invete pe altii, nici sa se ridice mai sus de barbat, ci sa stea in tacere.
Secolul al II-lea - exact in toiul conflictelor cu gnosticii - mentioneaza introducerea regulii separarii femeilor si barbatilor in lacasul de cult. La sfarsitul secolului al II-lea, participarea femeilor la cult a fost condamnata explicit - gruparile unde femeile continuau sa aiba conducerea erau infierate ca eretice.
Savantii avanseaza seria de argumente care a motivat aceasta atitudine - pe de o parte conflictul dintre Petru si Maria Magdalena dupa moartea lui Iisus, in cadrul caruia Petru ii contesta autoritatea spirituala femeii despre care se stie ca a fost foarte apropiata de Iisus si pe care ceilalti discipoli o respectau profund, caci . . . ea vorbea ca o femeie care a cunoscut Totul (Dialogul Mantuitorului - NHL). Pe de-alta parte, crestinismul patrunde si-n clasele sociale mijlocii, unde pozitia femeii era una de inferioritate fata de barbat.
Putin inainte de sfarsitul secolului al II-lea, in comunitatile ortodoxe apare Regula Bisericii Apostolice.
Gnosticii nu erau unanimi in sustinerea femeilor si mai ales nu impartaseau cu totii ideea divinitatii masculin-feminine. Acest fapt nu trebuie sa ne surprinda - fiecare autor a avut de invatat lectia elementara din propria experienta sociala. Rationand ca asa cum in societate barbatul este mai presus de femeie, la fel divinul este mai presus de omenesc, iar termenii de barbat si femeie se transforma-n metafora - femininul reprezinta ceea ce este creat, umanul, iar masculinul reprezinta divinul, evolutia. Astfel expresia Femeia sa se transforme in barbat pentru a obtine cunoasterea priveste transcenderea naturii umane. Maria chiar spune - Sa laudati maretia lui Iisus, caci El ne-a pregatit si-a facut din noi barbati. (Evanghelia Mariei - NHL).
Ortodocsii nu erau nici ei unanimi in denigrarea femeii si-n respingerea existentei unui aspect masculin si a unuia feminin al divinitatii. In replica la textele gnostice deja citate, gasim exceptia frapanta de la modelul ortodox in scrierile lui Clement din Alexandria, care il caracterizeaza pe Dumnezeu in termeni masculini si feminini deopotriva, dand si pentru natura umana o descriere in termeni egali pentru barbat si femeie - Pentru copil, Cuvantul este totul, tata si mama, dascal si doica . . . Hrana este laptele Tatalui . . . si numai Cuvantul ne da noua, copiilor, laptele iubirii si numai aceia care sug la acest san sunt cu adevarat fericiti. Din acest motiv, a cauta se cheama a suge. Acelor copii care cauta Cuvantul, sanul iubitor al tatalui le da laptele . . . barbatii si femeile sunt egali in desavarsire si trebuie sa primeasca aceeasi invatatura si aceeasi disciplina. Caci numele de omenire le este comun barbatilor si femeilor. Iar pentru noi, in Christos nu este nici masculin, nici feminin. (Clemens Alexandrinus -; Paidagogos).
Demonstratia lui Clement a avut putin rasunet in afara Alexandriei cosmopolite. Majoritatea comunitatilor crestine a adoptat pozitia contemporanului lui Clement, Tertullian.
Astfel se explica faptul ca dupa anul 200 nu mai avem nici o marturie despre femei care sa preia roluri profetice, preotesti si episcopale in cadrul bisericilor ortodoxe.
La 1977, Papa Paul al VI-lea a declarat ca o femeie nu poate fi preot pentru ca Domnul nostru a fost barbat !
Considerat sub raportul psihanalizei artei si-n special avem in vedere continuturile Psyche-ului colectiv sublimate in arta epocii, vom fi surprinsi (sau poate nu) dar oricum interesati sa constatam cum nevoia psihologica de Mama Divina, acutizata prin contestarea dogmatica, se traduce via sublimare in secolul XI prin produse artistice religioase si profane de mare forta spirituala.
Dogma crestina a exclus din viata sociala si din invataturile sale existenta Mamei Divine, dar nu a putut opera in sfera adanca a inconstientului colectiv, acolo unde isi are lacasul Arhetipul Universal al Mamei.
In epoca patriarhal religioasa, Poetica si Teologia Luminii, arhitectura si sculptura gotica apar ca depanare a imaginii feminine - a sufletului uman si a divinitatii.
Poetica dupa sec. IX este printre primele dintre artele medievale in care s-a obiectivat nevoia omului de femininul divin, necesitatea raportarii omului la divin ca la o Mama.
De-altfel apelativul de Mireasa a lui Christos acordat Bisericii a fost introdus de poetica. Necesitatea de Mama Divina, in lipsa unei imagini provenite din experienta interioara, este satisfacuta de identificarea oficiala a Bisericii cu Mama a credinciosilor. Nevoia credinciosilor de concretete a urmat un astfel de curs - e mai usor sa te rogi la Fecioara decat la Dumnezeu, la sfinti decat la Fecioara, la Biserica decat la sfinti. Desi Maria a fost o personalitate autentica si concreta, trecerea timpului a maltratat concretetea imaginii sale si de-aceea a fost nevoie de o noua imagine unde omul sa gaseasca un Intermediar.
Biserica fiind o prezenta obisnuita in viata sociala fata de care deja se crease o serie de atitudini religioase, a fost usor identificata cu o prezenta divina concreta, palpabila si mai ales inzestrata cu autoritate spirituala.
Imaginea Ierusalimului ceresc se concretizeaza in spatiul catedralei, care se gaseste intre sfera obiectiva a Scripturii si sfera subiectiva a poeticii vremii. Incepand cu acest moment, arta devine intr-o masura mai mare obiectivarea continuturilor psihice ale celui ce o realizeaza, decat ale celui ce o comanda.
Daca poezia descrie Paradisul ca pe Divinitatea feminina in care credinciosul isi gaseste mantuirea, arta arhitecturala ii da o forma concreta, magistrala si impresionanta - catedrala gotica.
Exegetii stilului gotic afirmasera ca Dumnezeu se revendica prin poetica si Teologia Luminii.
Un Dumnezeu al Luminii il inlocuieste pe cel al fricii. Un Dumnezeu accesibil, protector il substituie pe cel incognoscibil si intransigent. Predilectia entuziasta pentru lumina este dovedita de estetica si arta in care se proiecteaza cele 3 acceptiuni ale luminii - lux, lumen, claritas.
Cerul are 3 straturi :
- empireul immobilis / lux pura / totaliter lucidum
- diafanul sau cristalul uniformis / mobilis / totaliter diaphanum
- firmamentul partim lucidus / partim diaphanum
Materia trebuie in consecinta distinsa prin 3 tipuri de perfectiune :
- luminozitatea pura (divinul)
- transparenta (intermediarul)
- non-transparenta (psihicul)

Apectul lui Dumnezeu care este simbolizat prin lumina este cel feminin, pentru ca Fiul si Tatal sunt deopotriva simbolizati prin soare, avand in vedere ca Iisus a spus in repetate randuri - Eu si Tatal suntem una.
O alta dovada ca lumina se refera la aspectul matern al Trinitatii cu privire si la identitatea intre Mama Divina, Duhul Sfant si Fecioara Maria, ne este oferita de mesajul unui tablou gotic. Cuvintele inscrise pe bordura imbracamintei Fecioarei vorbesc de la Sine - Ea este mai frumoasa ca Soarele si mai presus de intreaga multime de stele. Comparata cu lumina, ii este superioara. Caci Ea este stralucirea luminii eterne si oglinda imaculata a majestatii lui Dumnezeu.
O inscriptie de pe altarul din Ypres spune despre Fecioara in alti termeni - arondati aceleasi dialectici - Conditoris templum. Sancti spiritus sacrarium.
Dogmatica o repudiaza pe Fecioara din actul venerarii, o exclude pe Mama Divina de langa omologul sau masculin, Tatal, dar nu poate impiedica revelatia individuala si nevoia colectiva care ia - in Leasing - expresia prin artefact.
Imaginea Mamei Divine, desi a ramas vie in constiinta multor crestini pentru o vreme, fiind lipsita de un suport concret, ideologic si simbolic - temple sau statui ca-n timpurile pre-crestine - a tins spre dizolvare. Acest fapt a echivalat psihologic cu ramanerea in stare de latenta a energiilor psihice care livrau experientei individuale si sociale date cu privire la divinitatea feminina.
Izgonita din religie, energia Mamei s-a retras intr-un spatiu mai putin posibil de supus cenzurii - inconstientul individual si colectiv, de unde irumpe cu forta la adapost de critica dogmatica si-n forme covarsitoare pentru constiinta. Asa se explica vizionarismul si procesiunile populare in memoria Fecioarei Maria.
Nevoia psihologica de protectie, grija, interventie, nevoia de model ideal al femeii nu au fost satisfacute doar de sarbatori si procesiuni. Oamenii aveau nevoie sa vada, sa perceapa ori sa simta concret prezenta divinitatii in viata lor.
La fel ca si un copil lipsit de propria mama, comunitatile crestine traiau cu aceasta penurie de relatie anmediata cu Mama colectiva, cosmica. Cum copilul sublimeaza nevoia de mama pentru a evolua sanatos, la fel crestinii sublimeaza nevoia de maternitate divina in ideologii, in formule artistice, in imagini concrete, simbolice.
Daca primele biserici crestine au fost dedicate Fecioarei Maria si construite pe locul vechilor temple consacrate Zeitelor Mame, domurile romanice, masive si intunecate, sunt dedicate Tatalui Ceresc. Este o imagine graitoare pentru evolutia crestinismului. In aceste conditii, inovatiile tehnice si noua estetica a goticului, ca expresie artistica a teologiei luminii si ca imagine concreta a descrierii poetice, apar ca reafirmare a necesitatii existentei si manifestarii concrete a principiului divin feminin in viata cotidiana, avand menirea sa raspunda necesitatii de gratie, frumusete, lumina, armonie, inaltare, iertare, protectie, iubire inconditionata din partea divinitatii. Catedrala gotica anvergurala se localizeaza in centrul urbei.
Pornind de la aceasta idee avansam ipoteza centrala - imaginea sublima a Mamei Divine este Catedrala Gotica al carei prototip se revendica in Saint-Denis. Cum sugereaza abatele Suger, pornind de la ceea ce vezi te poti inalta la ceea ce nu poti vedea, pornind de la ceea ce simti te inalti la ceea ce este dincolo de simturi. Acest nivel al sublimarii este foarte aproape de pasii individuarii. Stilul gotic apare astfel ca expresie a sublimarii nevoii de Dumnezeu ca Mama.
Arhitectura romanica era o arta calugareasca. Proiectantii si arhitectii erau formati la manastiri, ceea ce a asigurat acestui stil anumite coordonate ale starii de spirit.
Domul romanic a fost expresia unei stari de spirit ancorata in moarte prin durere. Spatiul domului castiga infinitul remis de intunericul inevanescent si din raceala zidurilor masive. E vorba aici de un Holocaust al Luminii devenita under-liminal obiectul Constiintei.
Monumentalitatea impresionanta inspira si expira teama de judecata divina.. Elementul patriarhal al domului roman este puternic - peretele vidanjat dar solid si masiv are functia principala de sustinere a unor forme ce invadeaza spatiul dintr-o ratiune superioara dar care pare a fi straina nevoilor omului asupra caruia se apleaca.
Catedrala devine centrul orasului, este o prezenta vie in viata comunitatii privita ca si entitate unde fiecare se regaseste.
Goticul - raportat la domul roman - aduce zveltete, gratie, spatii goale si Lumina.
Estetica luminista a goticului este o expresie a Mamei, ca o replica la estetica nocturna si misterioasa a domului romanic si la ideologia patriarhala care l-a promovat.
Certamente aceasta este epoca in care demareaza conflictul dintre arta si religie, caci nu puteau exista in armonie o conceptie paternalista asupra divinitatii, impusa de dogmatica crestina si o conceptie maternalista, propusa de arta si noua teologie.
Pentru gotic lumina nu este doar figura de stil, este o realitate divina care cuprinde in ea totul. Elanul gotic, asa cum s-a mai spus de catre exegetii acestui stil, vine din convingerea ca Dumnezeu este Lumina.
Theo-doxia mistica a lui Dionisie, cu care Suger ia contact, sustine o teorie fascinanta despre esenta luminoasa a universului. Acolo se spune ca Dumnezeu este Lumina. La aceasta lumina primordiala, increata si creatoare, are acces orice faptura. Orice faptura primeste si transmite lumina cereasca functie de capacitatea proprie, adica functie de rangul la care se situeaza pe scara fiintelor, functie de nivelul la care gandirea puterii divine a asezat-o din punct de vedere ierarhic. Purces dintr-o iluminare, universul este un torent de lumina care coboara in cascade, iar lumina izvorata de la fiinta primordiala asaza intr-o pozite imuabila pe fiecare dintre fiintele create. Dar le si uneste intre ele, pe toate. Legatura pornita din iubire, lumina inunda intreaga lume, o asaza in ordine si coeziune si, dat fiind ca orice obiect o reflecta intr-o masura mai mare sau mai mica, aceasta iluminare produce, printr-un lant continuu de reflectari, o miscare inversa dinspre adancimile intunericului, o miscare de reflexie indreptata spre sursa de lumina. In felul acesta, actul luminos al creatiei instituie, prin el insusi, o ascensiune progresiva, din treapta in treapta, spre fiinta invizibila si inefabila de la care purcede totul. Totul se intoarce la ea prin intermediul lucrurilor vizibile care, la nivelurile de sus ale ierarhiei reflecta din ce in ce mai bine lumina. Astfel creatul conduce spre increat pe o scara de analogii si concordante. Clarificandu-le una dupa alta inaintezi deci spre cunoasterea fiintei divine. Lumina absoluta, fiinta divina salasluieste, mai mult sau mai putin ascunsa, in orice faptura, in proportii diferite. Orice faptura contine lumina, in masura sa proprie si dezvaluie, in fata celui care vrea s-o observe cu dragoste, partea de lumina inchisa in ea (Duby - Arta si societatea). Aceasta conceptie este cheia de bolta a intelegerii artei gotice din Franta, o arta noua a stralucirii estetice si iluminarii spirituale progresive.
Predilectia entuziasta pentru lumina - claritas - si fast este ordinatoare in acest stil arhitectonic.
Divinitatea este matricea care cupinde in sine cerul si pamantul sugerand aceasta includere prin elevatia cladirii si prin dispunerea vertical-orizontala a schemei arhitectonicen - un spatiu revendicat / cuprins in celalalt si mai inalt a carui bolta este cerul insusi. Marea noutate estetico-religioasa a stilului gotic este revelarea suprasenzorialului prin calitatile senzoriale ale edificiului religios. Cetatea de Lumina a lui Dumnezeu afirma / permeabilizeaza transcendentul in imanent.
Catedrala convoaca ratiunea si credinta, ordinea si frumusetea, la fel cum in alchimie Anima Mundi reunea tendintele feminine si cele masculine (vezi reprezentarile lui Mercurius ca Anima Mundi). Nimic nu este aleatoriu in acest stil arhitectonic. Ordinea urmareste - asiduu - sentimentul stabilitatii, sigurantei, echilibrului, dreptatii. Este expresia lui Dumnezeu Tatal, Judecatorul Suprem. Frumusetea vizeaza sensibilitatea, gratia, bogatia si stralucirea evocand pe Dumnezeu Mama, Ocrotitoare / Pontina - prin intermediul celor senzoriale se accede la ceea ce este dincolo de senzorial.
Cand omul intra in catedrala el simte si abia apoi gandeste. Lumina si formele transfigurate privesc :
- cunoasterea dobandita prin ratiune si validata prin credinta
- scopul ultim al credintei - Ierusalimul Ceresc
- substanta divina

Spatiul de jos al catedralei, scund si robust, de dimensiuni pamantesti este mai intunecat, corespunde taramului non-transparentei materiale. De sus, un spatiu delicat si inalt, supra-terestru, pare a fi pogorat asupra celui dintai. Peretii acestuia sunt din sticla cromata. Este taramul transparentei, al psihicului iluminat in care divinitatea - lumina transfigurata prin vitralii - se oglindeste cu maretie si gratie. Lumina care trece prin ferestrele imense provine din spatiul cosmic, este lumina lui Dumnezeu, este Dumnezeu insusi. Am putea spune ca lumina descrie relatia dintre om si divinitate din perspectiva celor 3 stari cosmice - lumina, transparenta si non-transparenta.
O astfel de initiere nu ramane muta sub raport psihologic. De la intrare, omul se gaseste intr-un spatiu care nu e pamant si nici cer.
Lumina conduce si se ofera pe sine ca forma sublimata a Mamei Divine, in baza marii similitudini cu Sophia gnostica si cu Zeitele Mame din alte religii pre-crestine si ancrestine.
Un spirit genial a avut revelatia faptului ca ar fi cu putinta sa reprezinte concret printr-un edificiu real, cu mijloace arhitectonice, viziunea orasului ceresc asa cum si-l imaginau poetii religiosi ai vremii sale. Viziunea noua a poetilor nu se putea asocia cu constructiile de o masivitate greoaie ale arhitecturii romanice si cu obscuritatea spatiului lor nocturn. (Sedlmayr - Epoci si opere,).
Catedrala este urbea celesta. Acest paradis este zugravit in mod concret, cu elementele tuturor artelor si detine atribute asupra carora se deplasase mai intai accentul prin poezie - plutirea, materialele pretioase, transparenta cladirii si - mai ales - Lumina.
Ierusalimul ceresc descris de poezia luminii este transformat in catedrala cu mijloacele ratiunii. S-a intuit asadar existenta a 2 Edenuri.
Catedrala devine pentru a restitui o imagine fidela si concreta, palpabila a cetatii paradisiace. Psihologic vorbind, aceasta cetate, ce trebuie dobandita cu pretul credintei, puritatii si curateniei sufletesti, este o stare de constiinta superioara, este mantuirea sau iluminarea.
Lumina este energia creatoare a Matricei, este un atribut al acesteia. Iar relatia dintre sursa si atributul sau principal este perfect surprinsa in arta luministica a catedralei
- Ierusalimul Ceresc este creat de lumina ce iese / evadeaza din propriile tipare / limite. Peretii de sticla - despart fara a dezbina elementele spatiului interior de cel exterior - sunt cromatizati si par a iradia o lumina proprie. Matricea este creata de Lumina remisa de ea insasi. De aceasta - memorabila - data suntem in fata sau profilul unei Divinitati Feminine Auto-create si nu a unui Tata Creator.
Catedrala gotica depaneaza imaginea divinitatii supreme - Matropater - si a sufletului omenesc in care aceasta se proiecteaza la nivel de arhetip.
Jung in pragul mortii cu privire (atintita) la Dumnezeu a zarit si deconspirat antecamera revelatiei - Credeam, acum stiu. G. Allport ajunge la concluzia ca omul cauta sa inteleaga cosmosul ca intreg pentru a se raporta pe sine la aceasta totalitate. Misticul poate fi imanent atunci cand participa activ la viata sau transcendental daca evadeaza din cotidian prin auto-negatie si meditatie. Religia implica intotdeauna ceva mai mult decat procesele cognitive.
E. Spranger considera viata ectenica drept cea mai comprehensiva si integrativa orientare-valoare. E. Durkheim aduce perspectiva psiho-sociologica asupra religiei.
Roger Garaudy percepe totul din ratiunea unica - Dumnezeu ca metafora a excelentei umane gandeste in mine cand eu gandesc.
Nae Ionescu vede in absolut atributul comun religiei si metafizicii - Pe cand in metafizica eu caut sa inteleg anumite raporturi in religie tot eu caut sa inlatur anumite dureri. Subiectul prin iubire nu se abandoneaza pe sine. Constiinta fara a se parasi pe ea insasi devine obiectul din afara. M. Vulcanescu - prin conjunctia dintre Eros si Logos omul avanseaza la dragoste ca act de acces la cunoasterea superioara dincolo de Eu si de lume. Dumnezeu este deopotriva dragoste si cunoastere. Rudolf Otto in Das Heillige dezvolta o teorie despre elementul irational din ideea divinului si despre relatia lui cu rationalul. Introduce conceptul de numinos definit eterogrediental (mysterium tremendum / majestas / energicum / augustum / fascinans). M. Eliade elaboreaza conceptul de Homo Religiosus in cadrul caruia sacrul este o structura interna a constiintei caci fiecare Om Adevarat imita pe zei. Relatia dintre sacru si profan institutionalizeaza asumarea unei umanitati care are ca model trans-umanul sau transcendentul. Omul ectenic nu e niciodata singur fiindca o parte a lumii traieste in el.
Experienta religioasa transforma fiinta in simbol prin a carui logica se reprezinta si investesc coerent pe linia orizontului trans-constient elemente de constitutie a profanului.
E. Mounier isi bazeaza teoria la periferia crestinismului pe convingerea ca omul denunta o Realitate Antitetica supusa experientelor fantice asumate protogonic.