Introducere y9m6mr
Psihologia muncii si organizationala studiaza subsistemul uman dintr-o organizatie, asa numitul comportament pe care il deruleaza personalul acesteia cu ocazia prestarii diferitelor activitati de munca. Echipa de munca, relatiile cu colegii, retributia, sarcinile de munca etc., sunt exemple de stimuli sau variabile care intra in aria de interes a psihologului. De asemenea, organizatia, postul de munca, genereaza o suita de raspunsuri din partea operatorului uman. Aceste raspunsuri pot sa se refere la satisfactia in munca, nivelul performantei profesionale, absenteism, atitudinea fata de superiori etc.

Am vazut in capitolul anterior ca munca psihologilor este diferita in functie de ramura psihologiei M-O in care activeaza. Aceste diferente se refera la problemele pe care acestia sunt chemati sa le rezolve, la metodele de culegere a datelor, la abordarea problemelor de cercetare, maniera de comunicare a rezultatelor cercetarii intreprinse etc.

Psihologul, indiferent de ipostazele de activitate in care se gaseste, este un om de stiinta. El nu se hazardeaza in a da verdicte pe baza de bun simt sau pentru ca “si altii cred la fel”. Datoria sa este sa fundamenteze stiintific rezultatele interventiilor sale. Dar, una din sarcinile importante ale psihologului este de a promova psihologia ca stiinta, de a o face publica. Frecvent ne este dat sa auzim din partea personalului de conducere al unor companii, aprecieri care dovedesc nimic mai mult decat ca psihologia M-O este considerata un lux pe care nu si-l pot permite, ca ceea ce ofera psihologii stiau si ei etc. De fapt, acestia sufera de o lipsa de informatie pertinenta, ei sunt si prada sigura a firmelor de consultanta neprofesioniste sau a psihologilor de ocazie sau, simplu, a sarlatanilor. Problema este veche, dar se mentine cu obstinenta. Ea preocupa pe psihologi. Astfel, psihologul Donald Paterson a condus in anul 1920 un studiu care sonda in ce masura chiar studentii de la psihologie apreciaza valoarea “psihologiei” comparativ cu a “pseudopsihologiei”. Rezultatele au aratat ca numai 16% considera ca psihologia aplicata poate “potrivi oamenii cu posturile de munca”; 9% cred ca psihoterapia a fost de folos; in timp ce 12% cred in telepatie si 5% in grafologie si frenologie. Paterson s-a declarat putin optimist ca managerii vor oferi raspunsuri mai incurajatoare vizavi de posibilitatile utilizarii psihologiei aplicate in activitatea lor.

Dar, poate remarca psihologului R. Pintner, in prefata unei carti care publica rezultatele unei cercetari legate de presupunerile caracterologilor, este de actualitate si azi (Paterson, 1930). El consemna ca adeptii caracterologiei (ramura a psihologiei care se ocupa de studiul caracterelor) si se refera aici la pretentiile sarlatanilor de descifrare a personalitatii utilizand o schema simplista de analiza, pot fi combatuti, nu cu vorbe, ci cu fapte.

Este o realitate ca toate formele de viata (vegetala, umana, animala) prezinta variatii ciclice in desfasurarea lor cotidiana: cronopsihologia se contureaza tot mai mult ca o ramura a psihologiei interesata de studiul ciclicitatii sau ritmurilor manifestate in desfasurarea unor procese psihice si aplicarea lor in activitatea omului (organizarea orarului scolar sau de munca, esalonarea studiului individual, determinarea perioadelor de receptivitate maxima in invatare etc.). Dar, paralel cu aceste preocupari stiintifice s-a dezvoltat si reversul pseudostiintific a ceea ce s-au numit bioritmuri si anume “psihobioritmuri” sau “calendarul bioritmic” al comportamentelor psihice.

Pe scurt, teoria nu este altceva decat o extensie simplista de la biologic la psihic, sustinand ca ar exista trei psihobioritmuri fundamentale care isi pun amprenta asupra determinarii comportamentului cotidian al fiecarui individ: ritmul fizic (23 zile); ritmul afectiv (28 zile) si ritmul intelectual (33 zile). Aceste ritmuri s-ar declansa in momentul nasterii (dupa unii, mai exigenti, in momentul conceptiei) si ar constitui canavaua pe care se tes comportamentele nostre de zi cu zi si care ofera promisiunea unor prognoze pe termen lung. Prin implicarea calculatorului in aceasta operatie, adeptii teoriei si practicii respective au gasit un plus de credibilitate. Ei au proiectat astfel raspunderea pe “aparatul matematic/informatic”.

Reactia psihologilor fata de orientarea amintita a fost de a initia o serie de studii in legatura cu valoarea stiintifica a teoriei in cauza. Holmes si colab. (1980) au demonstrat ca psihobioritmurile sunt lipsite de valoare in predictia timpului de recuperare postoperatorie, a deceselor sau performantelor sportive. Floody (1981) confirma ca decesele, nasterile, performantele la examene si performantele sahistilor nu sunt conditionate si nu verifica teoria tribioritmica.

Continuand seria acestor cercetari, s-a testat daca performantele intelectuale ale unui grup de 98 de studenti sunt determinate de pozitia lor pe scala celor trei ritmuri citate (Pitariu, 1988; 1993). Au fost administrate doua teste de aptitudini intelectuale (Matrici progresive avansate si Domino-48). Independent de rezultatele obtinute, lotul a fost dihotomizat in (a) subiecti care in momentul testarii erau in “zi critica” si (b) subiecti care in momentul testarii erau in “zi necritica”. Ipoteza de lucru era ca subiectii aflati in “zi critica” vor obtine o medie a performantelor intelectuale superioara celor aflati in “zi necritica”. Tabelul 2.1 prezinta sinteza rezultatele obtinute.

Tabelul 2.1
Performantele subiectilor la testele de inteligenta

TESTE Subiecti “in zi critica” (N=17) Subiecti in “zi necritica” (N=81)
Z
Media AS Media AS
Matrici progresive avansate 22.35 4.30 22.65 6.29 .24
(p>.10)
Domino 48 29.24 4.54 30.51 3.98 1.07
(p>.10)

Diferentele de performanta la cele doua teste au fost statistic nesemnificative. Aceasta inseamna ca intre presupunerile adeptilor teoriei psihobioritmurilor si performanta intelectuala nu apare o relatie sistematica. Teoria nu se confirma.

In acest capitol ne vom ocupa de modalitatile in care psihologii M-O isi desfasoara cercetarile, cum pot fi ele organizate, ce tehnici de investigare utilizeaza, cum strang datele, cum le prelucreaza si cum le comunica. Pe parcursul timpului s-au dezvoltat o serie de tehnici statistice si o mare varietate de metode de investigare specifice psihologiei. Atat psihologul M-O cat si beneficiarul interventiilor de psihologia M-O trebuie sa le aibe in vedere si sa stie sa le descifreze sensurile.

2.1. Experimentul psihologic si organizarea cercetarii de psihologia M-O

Experimentul este un mod de cunoastere, este unul din cele mai fecunde si precise metode de cercetere in stiinta. J. Piaget sublinia intr-un interviu ca un cercetator pleaca de la observatie, descopera un fapt interesant apoi urmeaza reproducerea situatiei respective facand sa varieze factorii implicati... Aici incepe experimentarea. Dar, observatorul are sansa de a descoperi un fapt inedit sau demn de atentie numai daca exploreaza realul, ori aceasta inseamna dotarea sa cu un fond larg de cunostinte, fond de ipoteze latente, in masura sa favorizeze formularea unei ipoteze locale care sa fie supusa experimentarii si verificarii (Radu & Pitariu, 1986). Pentru psihologie, metoda experimentala a insemnat structurarea ei ca stiinta independenta. Experimentul reprezinta un mijloc de analiza.

In linii generale, avantajele metodei experimentale pot fi sintetizate astfel:
• intervine activ in producerea fenomenului studiat prin crearea unor conditii adecvate intr-un moment prestabilit;
• realizeaza controlul variabilelor care pot influenta fenomenul studiat prin manevrarea lor independenta sau concurenta;
• ofera posibilitatea inregistrarii precise a datelor cu tehnologii avansate etc.

Un atribut fundamental, deosebit de important, al experimentului, este posibilitatea repetarii sale.

Pentru psihologia M-O, abordarea cu metode stiintifice a comportamentului de munca constituie o strategie generala. De pilda, daca intentia noastra este sa cunoastem efectele unui curs de perfectionare profesionala asupra agentilor de vanzari, nu ne ramane decat sa culegem cat mai multe date referitor la problema in cauza. Putem observa modul cum lucreaza agentii de vanzari pe teren, dupa parcurgerea cursului vom putea analiza productivitatea muncii, natura erorilor/incidentelor in activitate, putem administra un test de cunostinte sau sa organizam o proba de lucru (simulare) etc. O cercetare nu inseamna altceva decat utilizarea unui set de proceduri de observare care ne vor conduce treptat, in cele din urma, la cateva alternative explicative.

Psihologia M-O este continuu confruntata cu problemele practice care se pot ivi la nivelul unei organizatii si care trebuie rezolvate aplicand metode si tehnici stiintifice. Iata cateva din subiectele care intra in competenta psihologilor M-O:
• Studiul cauzelor fluctuatiei personalului din organizatie.
• Motivul scaderii productivitatii muncii unei sectii.
• Care sunt principalele surse de nemultumire ale angajatilor?
• Descifrarea surselor de conflict din organizatie si cum pot fi ele evitate.
• Proiectarea unei strategii de selectie optimizata a personalului.
• Studiul naturii erorilor cand se lucreaza la un panou de comanda si cum pot fi ele prevenite?
• De ce operatoarele de la ghiseu comit erori de operare cand introduc datele in calculator? Cum este realizata interfata om-calculator?
• Cum este perceputa conducerea unei companii de catre angajati?

Psihologul M-O, in activitatile pe care le deruleaza urmareste trei obiective majore:
(1) Descrie fenomenul psihosocial. Este vorba de o simpla consemnare a evenimentelor, asa cum rezulta din observare, documentele statistice ale organizatiei, chestionare etc. De exemplu: inregistrarea lunara a frecventei parasirii organizatiei de catre angajati, administrarea unui chestionar de satisfactie profesionala si extragerea listei de nemultumiri etc.
(2) Explica natura fenomenelor descrise, cauzele determinante. Interpretarea rezultatelor obtinute este o activitate care deosebeste psihologul de simplul functionar din departamentul de resurse umane care prezinta presedintelui unei companii o situatie cu fluctuatia personalului pe parcursul unui an. Alta este gasirea cauzelor fluctuatiei: nemultumirea cu sistemul de promovare, utilizarea unei grile de salarizare lipsita de transparenta, incompetenta sefului direct, practicarea unui management de personal deficitar etc.
(3) Prognozeaza evolutia unor evenimente si consecintele acestora. La incheierea unui proiect, psihologul M-O trebuie sa faca predictii legat de concluziile la care a ajuns in urma studiului intreprins. Mai mult, este important ca sugestiile respective sa le implementeze in practica. Astfel, de pilda, dupa ce in urma unui studiu se va constata ca o cauza a scaderii numarului de clienti ai unei banci este lipsa de profesionalism in comportamentul personalului de la ghiseu, psihologul va face cateva estimari si propuneri. In primul rand va arata, pe baze statistice, cum vor scadea beneficiile bancii intr-o perioada de timp determinata, in caz ca situatia va persista. Pentru personalul existent va propune initierea unui curs de perfectionare profesionala (“Secretele comportamentului cu clientii”) totodata vor face demersurile metodologice necesare legate de validarea unei strategii de selectie profesionala a operatoarelor de la ghiseu.

2.2. Schema demersului de cercetare in psihologia M-O

Cercetarea in psihologia M-O pastreaza demersul clasic al algoritmului pe care trebuie sa-l parcurga un cercetator. In Figura 2.1 este prezentat cadrul general de organizare a unei cercetari de psihologia M-O. Cercetarea de psihologia M-O parcurge cinci etape succesive care se termina prin bucla de feedback destinata procesului de evaluare a rezultatelor studiului intreprins, de estimare a modului in care rezultatele obtinute pot influenta rezolvarea problemei pe care cercetatorul si-a pus-o initial.

Figura 2.1 Schema demersului de cercetare in psihologia M-O
Ceea ce este important sa subliniem este faptul ca, intr-o organizatie, psihologul M-O are o situatie aparte. Este adevarat ca el este asimilat departamentului de resurse umane si ca prin natura muncii sale trebuie sa fie prezent acolo unde activitatea desfasurata presupune prezenta oamenilor (angajati sau clienti) sau are repercusiuni asupra acestora. Dat fiind insa faptul ca in momentul de fata putini sunt aceia care constientizeaza continutul muncii psihologului, exista riscul ca, la putin timp dupa angajarea sa, acesta sa fie marginalizat. Acesta este motivul pentru care psihologul M-O are, ca sarcina fundamentala, initierea de studii pe diferite subiecte furnizate de insasi organizatia care l-a angajat. Mai mult, standardele metodologice pe care le aplica trebuie bine fundamentate. Practic, psihologul M-O isi extrage temele de studiu din interiorul organizatiei, fapt pentru care el trebuie sa fie intr-o permanenta cautare de probleme. Odata problema identificata (scaderea productivitatii muncii la nivelul unei sectii, o crestere a numarului de reclamatii ale clientilor, cresterea numarului erorilor si incidentelor de operare la un tablou de comanda etc.) psihologul M-O trebuie sa o sesizeze si sa initieze un studiu. Acest studiu va fi proiectat cu grija, se va proceda la o atenta izolare a variabilelor si masurare a lor. Datele vor fi analizate si interpretate si apoi concluziile si recomandarile vor fi raportate pe cale ierarhica. Munca sa nu se termina insa aici, psihologul M-O are datoria sa urmareasca punerea in aplicare a masurilor respective si sa faca evaluarile de rigoare.

In cele ce urmeaza vom detalia fiecare din etapele de cercetare amintite in Figura 2.1.

2.2.1. Formularea problemei de cercetare in psihologia M-O

Aminteam ca psihologul M-O scaneaza permanent organizatia, ca datoria lui este de a identifica problemele cu care aceasta se confrunta. Ceea ce erau numiti “armchair psychologists” (psihologi de fotoliu) reprezinta o notiune demult depasita, practica demonstrand ca nimeni nu are nevoie de ei; o psihologie aplicata rupta de realitate este un element desuet.

Contactul cu terenul, ideile culese din literatura de specialitate, discutiile cu colegii la simpozioane sau conferinte pe teme de psihologia M-O, la fel intuitia sau teoriile legate de o problema, sunt punctul de pornire in orice cercetare. Cand avem o idee, urmatorul pas este documentarea. Pentru aceasta putem contacta colegii, studiem literatura de specialitate, adica, ne familiarizam cu ideea/problema respectiva si trecem la formularea scopului investigatiei noastre. Adesea dupa ce un cercetator a realizat o serie de investigatii pe o anumita tema, la care a adaugat si concluziile altora pe cercetari similare, el va putea structura o teorie noua. Acest tip de investigatii (de la culegerea datelor la teorie) sunt cunoscute ca fiind specifice metodei inductive. Cercetarile care debuteaza cu o teorie si sfarsesc cu testarea acesteia si colectarea de date si concluzii legat de aceasta, sunt specifice metodei deductive.

In stiinta, in psihologia aplicata in organizatii in special, cel mai adesea ne confruntam cu proiectarea unor studii de pe pozitiile metodei deductive. Aceasta inseamna ca cercetatorul pleaca de la o teorie existenta care integreaza si opereaza cu o cantitate mare de informatii, cu sintetizarea lor si cu structurarea unui cadru de cercetare specific. De pilda, motivatia pentru munca a fost studiata de numerosi cercetatori incepand din anii 1930. In timp, au fost dezvoltate o serie de teorii si modele cum ar fi teoria si modelul cel mai popular al ierarhiei trebuintelor a lui Maslow dezvoltat in anii 1943 sau, mai recent, Teoria celor doi factori (motivator-igiena) a lui Herzberg etc. (Landy, 1989). De la aceste teorii si altele similare, au fost dezvoltate o serie de instrumente si tehnici de investigare a motivatiei in munca. In zilele noastre exista metodologii bine puse la punct de studiere a motivatiei pentru munca si de stimulare a acesteia. Desigur, psihologul practician, bazat pe teoriile respective, va alege instrumentul potrivit si va proceda la culegerea datelor pe teren, apoi la prelucrarea lor. Concluziile derivate ii vor permite sa intervina eficient in motivarea atitudinii fata de munca a personalului unei sectii sau companii.

Dar, despre rolul teoriei in cercetare, au fost formulate o serie de pareri diferite. Astfel, psihosociologul Kurt Lewin considera ca “Nimic nu este mai practic decat o buna teorie”, in timp ce psihologul experimentalist behaviorist B.F. Skinner, sustinea ca “Proiectarea cercetarii raportata la teorie este probabil timp pierdut”. Se pare insa ca punctul de vedere al lui Kurt Lewin este mai realist, conducerea unei cercetari intr-adevar trebuie sa aiba la baza o teorie. Skinner este un extremist. Eventual, putem sa sustinem ca teoriile pot fi “corecte” sau “incorecte”. O recomandare generala pentru psihologii M-O este ca prin competenta lor sa aleaga intotdeauna teoria potrivita.

Desigur, daca analizam atent faptele, rolul teoriei in psihologia M-O detine o pozitie aparte, in functie de domeniul de interes. Psihologia personalului a fost catalogata ca “o multime de date si putina teorie”; psihologia organizationala este cunoscuta si ca “multa teorie si putine date”. Psihologia inginereasca este aproape lipsita de teorii. Realitatea este ca psihologii M-O trebuie sa priveasca lucrurile dintr-un unghi de vedere cat se poate de pragmatic. Daca rata de fluctuatie a personalului unei companii este in crestere, daca angajatii companiei sunt nemultumiti de sistemul managerial si productivitatea muncii a scazut progresiv de-a lungul anului, fara sa apelam la vreo teorie oarecare, este clar ca ne confruntam cu o problema care trebuie rezolvata intr-un fel sau altul.

2.2.2. Proiectarea studiului de cercetare

A proiecta o cercetare sau design-ul unei cercetari, nu este altceva decat stabilirea planului urmarit de cercetator in vederea atingerii obiectivelor fixate. Exista numeroase strategii pe care cercetatorul le poate avea in vedere. Dar, fireste, alegerea metodei de investigare depinde de natura problemei pe care acesta trebuie sa o rezolve. Astfel, pentru studiul cauzelor fluctuatiei de personal putem combina studiul dinamicii decontarilor companiei, a ratei de fluctuatie pe cativa ani in urma, trimestrial sau lunar, in functie de varsta si sex etc., combinat cu un interviu realizat in momentul parasirii companiei. Daca obiectivul vizat este optimizarea deciziilor manageriale, se poate organiza un experiment care sa simuleze diferite situatii critice ce pot sa apara intr-o companie si sa se evalueze performantele participantilor. Muchinsky (1990) discutand despre strategiile pe care le poate adopta un cercetator in domeniul psihologiei M-O, mentioneaza doua dimensiuni comparative majore: (1) cadrul natural de derulare a cercetarii si (2) nivelul de controlul al mediului de cercetare. Nici una din strategii nu este superioara celeilalte, fiecare isi are valoarea si limitele sale.

(1) Cadrul natural de derulare a cercetarii. Psihologii M-O isi organizeaza investigatiile preferential in mediul natural sau pe teren, acolo unde au avut loc evenimentele investigate. Motivul real al acestei optiuni este ca ei doresc sa pastreze fenomenele studiate nedistorsionate, cat mai apropiate de realitate. De exemplu, pentru a realiza un studiu de analiza a muncii, psihologul va fi prezent la locul de munca respectiv si acolo isi va face notele si schitele de care are nevoie pentru a-l finaliza. Uneori insa, pot fi organizate studii care nu permit operarea intr-un cadru natural. Nimeni nu va permite unui cercetator sa experimenteze reactiile anxioase vizavi de erorile comise de un pilot de pe un avion supersonic in timp ce acesta este in plina activitate de zbor. Pentru aceasta o metoda de lucru economica (dar cu o marja de distorsionare mare) este operarea pe un simulator.

(2) Nivelul de control al mediului de cercetare. Succesul unei investigatii depinde de veridicitatea datelor care se obtin. Din acest motiv cercetatorii sunt preocupati de controlul situatiei experimentale si eliminarea tuturor sau in mare masura a factorilor care ar putea produce distorsionarea rezultatelor. Modalitatile de control sunt numeroase. Dintre formele de control utilizate amintim: (a) manipularea (controlul exercitat de cercetator prin operarea la nivelul variabilei independente -; tipul de feedback utilizat, sursele de comunicare apelate, utilizarea unor stiluri de conducere diferite etc.); (b) eliminarea sau includerea (cercetatorii sunt preocupati de identificarea si izolarea unor variabile externe care pot facilita confundarea efectelor variabilelor independente. Un mod de a elimina o variabila este prin convertirea ei la o constanta -; variabile ca zgomotul, luminozitatea, sexul, varsta, nivelul de scolarizare etc., pot fi eliminate prin mentinerea lor “constanta”). Controlul prin includere inseamna introducerea variabilei externe in experiment astfel incat efectele potentiale ale acesteia asupra variabilei dependente sa poata fi studiate. De pilda, sa presupunem ca un cercetator studiaza influenta a diferite surse de comunicare asupra schimbarii atitudinii. El poate presupune ca variabila externa “sex” ar putea distorsiona rezultatele si deci necesita un control aparte. Pentru a controla variabila in cauza prin eliminare, va proceda la alcatuirea lotului de subiecti numai din barbati sau numai din femei. Controlul variabilei respective prin includere presupune studiul atat al barbatilor cat si al femeilor in contextul unui design factorial; (c) controlul statistic. Obisnuit, variabilele categoriale sunt utilizate pentru a explica si ilustra sensul controlului variabilelor externe. Procedurile de control statistic mai frecvent utilizate sunt analiza de covarianta si corelatia partiala (Pedhazur & Pedhazur, 1991); (d) randomizarea. Este cunoscut faptul ca numarul variabilelor externe care pot fi controlate este relativ mic. Ceea ce se face insa adesea este apelarea la tehnicile statistice de randomizare sau de selectie intamplatoare, astfel se incearca evitarea unor serieri sau legitati in operarea cu variabilele experimentale.

Vom incerca in cele ce urmeaza sa discutam cateva din strategiile de cercetare utilizate mai frecvent de psihologii M-O. Din capul locului tinem sa subliniem ca nici una din metode nu este perfecta, fiecare prezinta avantaje si dezavantaje si se potriveste mai bine intr-un context experimental sau altul. Utilizarea unei metode sau a alteia este dependenta de natura problemei care face obiectul cercetarii.

2.2.2.1. Strategii de investigare in psihologia M-O

In psihologia muncii si organizationala, datele experimentale pot fi obtinute prin folosirea a patru tipuri majore de organizari experimentale:

(1) experimente de laborator;
(2) experimente de teren;
(3) studii de teren;
(4) simulari.

Diferentele intre aceste tipuri de experimente constau in:
(a) posibilitatea controlului sistematic de catre experimentator a conditiilor de observare,
(b) posibilitatea operarii cu variabilele studiate (independente sau dependente),
(c) reprezentativitatea observatiilor (variabilelor dependente), in ce masura acestea pot caracteriza o anumita populatie.

Experimentul de laborator. Experimentele de laborator sunt organizate in conditii de lucru speciale, obisnuit in incaperi amenajate in acest scop, departe de mediul de munca sau cadrul organizational. In laborator, cercetatorul are posibilitatea realizarii unui control sever al variabilelor, mai ales a acelora care tin de conditiile (ambientul) asociate cu observarea reactiilor comportamentale.

Un exemplu. Multe activitati de munca constau in supravegherea si cautarea de informatii pe un ecran (terminal). De exemplu, operatorul radar urmareste concomitent traseul mai multor obiecte care pot sa-si modifice pozitia, pot spori sau scadea ca numar etc. Ne imaginam ce inseamna sa fii operator radar-controlor de trafic pe un mare aeroport.

Sa presupunem ca suntem interesati, ca psihologi, in problema daca numarul obiectelor de pe ecranul radarului influenteaza timpul de cautare sau viteza cu care poate fi gasit si identificat un obiect.

L.Carter (Landy,1985) a proiectat un experiment care s-a desfasurat in conditii de laborator. El si-a propus sa studieze caracteristicile ecranului de afisare radar care ar putea afecta timpul de cautare al operatorului/subiectului. In acest scop a construit un aparat care permitea varierea a doi parametri: numarul de obiecte (prezente intr-un anumit moment - densitatea) si pozitia relativa a acestor obiecte pe ecran. Densitatea putea fi de 30 si 60 de obiecte-tinta, in trei conditii de apropiere de bordura ecranului. Obiectele tinta mai puteau avea 0, 1 sau 2 obiecte invecinate. Obiectele-tinta pot aparea in jumatatea superioara sau inferioara a ecranului. Au putut fi imaginate mai multe variante experimentale cu diferite grupuri de subiecti. In Figura 2.2 sunt ilustrate doua ecrane radar care au fost prezentate subiectilor.

Subiectii, studenti, au fost selectionati cu un test de vedere, cei cu deficiente vizuale fiind eliminati. Sarcina lor consta in a sta intr-o camera intunecoasa si sa observe un ecran similar cu al unui radar. Li se cerea sa caute o anumita cifra sau “tinta”, timpul de cautare reprezentand viteza de lucru.

Figura 2.2 Doua din ecranele-radar prezentate subiectilor in cursul experimentului proiectat de L. Carter (Landy, 1985)

Rezultatele au relevat ca densitatea are un efect semnificativ asupra timpului de cautare (la o densitate de 30 tinte, media timpului de cautare a fost de 5.5 secunde, in timp ce la densitatea de 60 tinte, acesta a fost de 11 secunde). “Tintele”din centrul ecranului au fost identificate mai repede decat cele situate spre margine. Timpul de cautare nu a fost afectat de numarul obiectelor invecinate. In fine, identificarea a fost mai rapida pentru tintele situate in jumatatea de sus a ecranului, in comparatie cu cele din jumatatea inferioara.

Iata citeva avantaje ale experimentului de laborator:
• subiectii pot fi selectionati dupa criterii dorite si organizati in grupuri experimentale conform planului experimental proiectat de experimentator;
• efectul experientei poate fi controlat printr-o perioada de instruire;
• subiectii care nu corespund conditiilor experimentale sunt eliminati dupa criterii precise de selectie;
• variabilele independente pot fi manevrate intr-o maniera foarte diversificata (caracteristicile ecranului), se pot face inregistrari foarte precise ale variabilei dependente (timpul de cautare).

Ca dezavantaje mentionam artificialitatea sarcinii, rezultatele sunt obtinute de la subiecti care au un contact pasager cu sarcina - altfel se prezinta performanta in conditiile unei sarcini marcate de efectul de noutate si deosebita intr-una de durata, unde acest efect nu se mai aplica. Din punctul de vedere al efortului depus, se pare ca acesta a fost intens pe o durata scurta, ori ce s-ar fi intamplat daca conditiile experimentale erau mai usoare? In fine, camera intunecata si linistita difera mult de conditiile existente intr-un turn de control al traficului aerian.

Chapanis (1967), recunoscut prin studiile sale in domeniul psihologiei ingineresti, avertiza ca extrapolarea la conditii reale a rezultatelor obtinute cu ocazia studiilor de laborator nu se poate face decat cu multa prudenta. Riscul metodei experimentale in psihologia M-O este acela de a inlocui relatia subiect-obiect (tehnic), pe care dorim sa il studiem, cu o alta care sa fie foarte diferita (Chapanis, 1967). Aceasta alterare, considera Faverge (1968; 1969), poate fi profunda: (a) daca schimbam subiectii operand in acest sens cu subiecti naivi (studenti, de exemplu), in loc de operatori specializati intr-o anumita profesie, cum ar fi aceea de operatori chimisti, cu o pregatire speciala in domeniul respectiv de activitate; (b) daca modificam situatia prin decantare si simplificare la extrem. Operatorul adus in laborator va avea un comportament deosebit de cel de la locul de munca, se va simti liber de influenta sefului nemijlocit, de motivatia activitatii, de respectarea regulamentelor de ordine interioara etc., evoluand spre o activitate lucida, care comporta cu totul alte cerinte. In experimentul de laborator, contextul sau mediul este controlat, sursele de variatie fiind precis reperate, dar montajul experimental este numai un model simplificat al situatiei de teren. Cele doua cerinte, precizia si realismul situatiei, nu pot fi simultan maximizate.

Experimentul de teren. Prin modul de organizare, experimentul de teren se incadreaza in cerintele generale ale oricarui experiment. Deosebirea fata de experimentul de laborator consta in aceea ca se desfasoara in conditii reale, adica manipularea variabilelor independente are loc intr-un mediu natural (participantii la experiment nu percep locul unde acesta se desfasoara ca fiind altul decat cel in care isi desfasoara activitatea cotidiana). Ca si in experimentele de laborator, cercetatorul testeaza efectele catorva variabile asupra comportamentului subiectului. Deficienta mare este ca in experimentele de teren, posibilitatile de control ale variabilelor sunt foarte reduse. Daca in experimentul de laborator, toate variabilele sunt controlate si manipulate, in cel de teren, din experiment fac parte toate variabilele existente. De fapt, aceasta situatie ofera experimentului de teren un realism sporit.

Un exemplu: Se stie ca in metropole exista un trafic automobilistic intens. Taximetrele sunt adesea implicate in fel de fel de accidente, fiind chiar ele insele obiectul agresiunii altor conducatori auto. O companie din San Francisco a proiectat experimentarea unei proceduri care sa reduca unele din accidentele in care sunt implicate mai frecvent taximetrele (Voevodsky, 1975). Compania a instalat pe 343 taximetre o centura de semnalizatoare galbene care se aprindeau la franare, fapt ce facea masina observabila mult mai usor. Un grup de 160 taxiuri a constituit grupul de control, el ramanand neechipat in maniera relatata. Dupa 10 luni cele doua loturi au fost comparate din punctul de vedere al frecventei si gravitatii accidentelor - au fost luate in considerare numai coliziunile din spate cauzate de alte masini. Procentul de lovituri din spate a fost cu 60 % mai redus la lotul experimental comparativ cu cel de control. Concluzia a fost ca echipamentul experimental are un efect pozitiv asupra sigurantei circulatiei.

Desi se poate accepta ideea ca semnalizatoarele plasate pe masini au avut un efect benefic asupra diminuarii accidentelor, se mai poate argumenta ca aici un rol major l-au avut totusi soferii de taximetre. Adica, ei stiau ca participa la un experiment si in consecinta au condus mai cu grija. Aceasta presupunere ar fi demna de luat in seama, dar in cazul relatat ea cade. Experimentatorul a comparat numarul de coliziuni in care era antrenata partea din fata a taximetrelor si a constatat ca intre grupul de control si cel experimental nu apare o diferenta semnificativa. Ambele grupuri au intrat in coliziune cu aproximativ acelasi numar de alte automobile. Concluzia este ca taximetristii din grupul de control nu si-au schimbat comportamentul pe parcursul experimentului.

Exemplul relatat este tipic experimentarii de teren. Manipularea variabilei independente (prezenta sau absenta centurii de semnalizatoare luminoase) s-a operat cu multa atentie. Totusi, au ramas factori care nu au putut fi controlati asa cum s-ar fi putut face aceasta in conditii de laborator. De pilda, in conditii de laborator, densitatea traficului ar fi putut fi mentinuta constanta (ne amintim prin analogie experimentul precedent cu supravegherea radarului), in timp ce pe strazile orasului San Fracisco acest lucru este imposibil. Mai mult, in laborator, toate conditiile experimentale au fost identice pentru fiecare subiect. In experimentul de teren situatia este alta. Numai daca ne gandim la masini, acestea pot fi mai noi sau mai vechi, intretinerea lor este diferita etc. Avantajele experimentului de teren sunt legate de realismul situatiei experimentale si de faptul ca experimentatorul nu mai trebuie sa-si bata capul cu generalizarea rezultatelor din laborator spre postul de munca; aceasta se realizeaza automat. Totusi, nu inseamna ca experimentul de teren nu are si limite sau este eliberat de artefacte si ambiguitati. In general, in experimentul de teren, experimentatorul are un control limitat al conditiilor de observare fata de experimentul de laborator; in experimentul relatat putem presupune ca unele automobile erau mai invechite decat altele, ca unii taximetristi erau mai experimentati, pe parcursul experimentului se putea declansa o furtuna etc., toti acesti factori putand influenta proportia accidentelor altfel decat masura luata cu centura de semnalizatoare. Mai pot apare si alte situatii care privesc cele doua grupuri, de control si experimental, deci implicatii sociale care, la randul lor, pot duce la modificari comportamentale. In psihologie aceasta problema a fost consemnata in faimosul studiu Hawthorne, cercetare care continua sa fie si azi o problema controversata.

Situatia de teren, este si ea, la randul ei, rezultatul unui decupaj, al unei optiuni prealabile. Problema consta in ce anume se ia ca unitate de studiu, cercetarea nu poate numai sa consemneze numai un efect de varianta globala pe care un factor sau altul o explica. Mai mult, fenomenul complex nu rezulta din simpla suprapunere a unor procese elementare; trecerea de la un nivel la altul de organizare adauga si noi proprietati, care nu erau cuprinse in cele precedente. Exista convingerea ca timpul de reactie este o calitate predictiva a competentei in conducerea automobilului. Faverge (1967) inventariind studiile pe aceasta tema a constatat ca din 30 de studii, numai 4-5 au probat ipoteza respectiva. O componenta simpla nu este deci decisiva. In psihologie este vorba de totalitati complexe in cadrul carora o schimbare nu se produce niciodata singura -; de aici necesitatea ca in psihologia M-O, abordarile experimentale, interpretarile si solutiile oferite sa se bazeze pe abordari sistemice (Radu & Pitariu, 1986).

Studiul de teren. In studiul de teren, cercetatorul observa, masoara si inregistreaza ceea ce gaseste, fara sa intervina cu nici o manevra experimentala. De obicei, metoda cea mai uzitata de colectarea datelor in acest tip de investigatii este inspectarea /observarea sau chestionarul.

Un cercetator interesat in cunoasterea profesiei de operator-calculator, va observa mai multe zile ce fac acestia, se va documenta si va alcatui o lista cu toate activitatile prestate de un operator. Mai departe, el poate sa ramana cateva zile in sala cu calculatoare sau langa un operator si sa inregistreze din cinci in cinci minute ce fac membrii unei echipe de operare. Astfel, se va obtine ponderea pe care o au diferitele activitati, dar si dinamica structurala a interventiei echipei de operatori in diferite momente ale zilei si in diferite contexte de derulare a activitatii de operare (Pitariu & Paicutiu, 1973).

Un cercetator interesat de studiul influentei stresului profesional asupra activitatii unei categorii de personal muncitor, poate sa-si alcatuiasca un chestionar prin care sa obtina informatii legate de problemele investigate si la care cauta raspuns: satisfactia muncii, suportul social/familial, conflictul de rol, relatiile cu superiorii etc. Datele obtinute sunt analizate, comparate si extrase concluziile de rigoare. Retinem ca investigatorul nu s-a angajat in nici un fel in modificarea variabilelor studiate. El, pur si simplu a inregistrat si a observat. Studiile de teren sunt astfel cel mai putin costisitoare. Ele apeleaza mai mult la tehnici statistice de interpretare.

Simularea. In cautarea unei solutii optimizate de interventie in psihologia M-O s-a ajuns la concluzia ca articularea experiment-situatie de teren este calea privilegiata de studiere in abordarile psihologice. Aceasta solutie raspunde cel mai bine exigentelor de maximizare simultana a preciziei si autenticitatii experimentului. Terenul este punctul de plecare si de sosire a demersului investigativ, care ar trece prin instanta modelelor proiectate si validate in laborator ca instrumente de analiza (Radu & Pitariu, 1986). Dar, articularea intre laborator si teren face loc unui alt mijloc de interventie bazat pe ceea ce se numeste reductie experimentala sau simulare. Obiectivul simularii este obtinerea catorva elemente de control care pot fi absente sau mascate intr-un experiment de teren. In acelasi timp simularea aproximeaza o secventa operationala reala, generalizabila sau transferabila unei sarcini operationale. Simularile au calitatea ca sunt foarte apropiate de realitate. Problema critica este ce aspecte ale situatiei de munca vor fi simulate pentru a ne asigura ca ele vor fi reprezentative acelor particularitati care pot afecta performanta operatorilor in activitatea reala. Simularea nu inseamna reproducere, ea presupune decuparea acelor aspecte relevante de care depinde, de exemplu, functionarea unei instalatii. Nu putem reproduce camera de comanda a unei centrale atomo-electrice cu scopul antrenarii sau instruirii viitorilor operatori; este si costisitor si nepractic. Un simulator al unei astfel de camere de comanda va reproduce comenzile si afisajele relevante iar prin intermediul unui calculator se pot simula o serie de situatii, inregistra diferiti parametri etc.

Dar un exemplu mai familiar de simulare este examenul de conducere auto pe care orice solicitant al permisului de conducere trebuie sa-l dea. Candidatului i se cere sa execute diferite programe contra cronometru, sa conduca masina pe un anumit teren si sa faca dovada deprinderilor achizitionate (parcare, pornire din panta, depasire etc.). Se presupune ca aceasta proba simuleaza suficient de bine conducerea reala a automobilului, inlantuirea secventelor de actiuni participante la conducere.

“Validarea simularii -; noteza Leplat (1982) - este o problema esentiala pentru viitorul metodei experimentale in ramurile aplicate”. Simplificarea, miniaturizarea situatiilor reale, nu poate merge dincolo de un anumit prag, pentru a pastra o apropiere suficienta de situatia de teren. Cu ocazia zborului “Gemini II”, astronautul Richard Gordon a parasit capsula spatiala, fiind ancorat doar de o coarda, cu scopul executarii unei lucrari in spatiul cosmic. La sosire el declara: “Tot ceea ce am facut in aproximativ 30 de secunde in laborator, s-a dovedit a fi o monumentala sarcina de aproximativ 30 de minute. A fost usor sa lucrezi in cursul antrenamentului, dar a fost o munca dificila (reala) in spatiul cosmic” (Chapanis1967). Problema care se pune este a scarii la care se produce reductia experimentala respectiva.

Simularile au inconvenientul ca desi tehnic sunt rezolvabile, participarea si angajarea in sarcina este artificiala. Ele nu creaza tensiunile, anxietatea si emotiile pe care le furnizeaza situatiile reale. Totusi, avantajul major in utilizarea simularilor este legat de costul lor redus si siguranta operatorilor. Aplicabilitatea lor in instruirea profesionala pentru locuri de munca cu risc ridicat de accidentare este notabila.

Asa cum am mai subliniat, fiecare din tipurile de strategii de cercetare discutate are avantaje si dezavantaje. Tabelul 2.2 prezinta sintetic imaginea comparativa a celor patru tipuri de metode de cercetare pe cele doua dimensiuni amintite: realismul (cadrul natural in care se realizeaza cercetarea) si controlul. Observam ca niciuna dintre metodele de investigare specifice psihologiei M-O, nu este perfecta; niciuna dintre metode nu poate fi clasificata ca fiind superioara pe cele doua dimensiuni luate drept criteriu: realism si control. Alegerea strategiei optime este intotdeauna dependenta de obiectivul cercetarii initiate si resursele disponibile (materiale si umane). Un psiholog M-O competent, avizat asupra avantajelor si dezavantajelor fiecarui tip de experiment va putea sa-si conduca cercetarea cu competenta si va evita multe din neajunsurile semnalate.

Tabelul 2.2

Compararea strategiilor de investigare specifice psihologiei M-O
Experimentul de laborator Experimentul de teren Studiul de teren Simularea
Control (potential) pentru testarea relatiilor cauzale
Realism Superior

Inferior Moderat

Superior Inferior

Superior Moderat

Moderat

2.2.3. Variabilele si masurarea lor

In munca pe care o presteaza, psihologii M-O opereaza cu o serie de date cum ar fi: luminozitatea locului de munca, aptitudinile necesare efectuarii unei sarcini de munca, suportul social in munca, conducerea activitatii de munca, comunicatiile la nivelul grupului, etc. Toate acestea se numesc variabile. O variabila este orice factor, insusire sau caracteristica ce se poate schimba/modifica sau poate lua diferite valori numerice. Variabilele pot fi cantitative (varsta, timp, scoruri de test etc.) si calitative (sex, calificative profesionale etc.). Variabilele calitative nu sunt neaparat numerice, dar pot fi codificate numeric (barbati=1, femei=0; necasatoriti=0, casatoriti=1, divortati=3 etc.).

Adesea in studiile de psihologia M-O, termenul de variabila il gasim asociat cu alti termeni: variabila independenta, variabila dependenta, variabila predictor si variabila criteriu.

Variabilele independente si dependente sunt evocate in orice strategie de cercetare experimentala. Factorii de mediu, ca si cei legati de subiect (zgomotul, vibratiile, sarcina de munca, sexul, calificarea etc.) si pe care experimentatorul ii manipuleaza cu scopul de a stabili influenta lor asupra conduitei, relatia lor cu anumite aspecte ale conduitei, constituie ceea ce se numesc variabile independente.

Exemplu: studiind influenta muncii in schimburi (orarul de munca) asupra calitatii deciziilor luate de operatorii antrenati in supravegherea unor tablouri de comanda, variabila independenta este reprezentata de schimbul de munca respectiv sau orarul de munca. Inregistrarea erorilor de operare (frecventa acestora) comise de operatori, reprezinta variabila dependenta.

Variabila independenta se mai numeste si variabila stimul, iar variabila dependenta este numita si variabila raspuns. Intr-o masurare a timpului de reactie la stimuli luminosi, setul de imagini utilizat reprezinta variabilele stimul (variabile independente), care sunt manipulate sau controlate de catre experimentator. Timpul de reactie realizat de catre fiecare subiect este variabila raspuns (variabila dependenta), ea apartine subiectului. Relatia dintre variabila dependenta si independenta poate fi exprimata astfel: R = f(S). Adica, raspunsul sau reactia subiectilor (R) depinde de stimulii prezentati (S) si asupra carora experimentatorul poate actiona manevrandu-i conform planului experimental. In context uman este mai corect sa scriem formula R =f(S P), adica sa includem si personalitatea (P). Sageata dubla subliniaza ca exista intotdeauna o interactiune intre S si P, care nu sunt variabile aditive. Este astfel acceptata ideea ca exista intotdeauna o interactiune reciproca intre stimul/situatie si personalitate.

John Broadus Watson (1868-1958) este considerat ca fondatorul behaviorismului ai carui precursori au fost Ivan P. Pavlov (1849-1936) si Max F. Meyer (1873-1967). Watson sustine ca a studia un comportament inseamna a cerceta relatia existenta intre stimularile care actioneaza asupra organismului si raspunsurile acestui organism. El propune ca psihologia sa studieze relatiile stimuli-raspunsuri (S-;R). Robert S. Woodworth (1869-1962) completeaza formula respectiva cu variabila organism (O) iar P. Fraisse (1911-1906) propune studierea comportamentului intr-un lant S-P-R (P este personalitatea) (Fraisse, 1970; Stagner, 1988). Contributia abordarii behavioriste priveste o foarte atenta definire a variabilelor cu care se opereaza si un control exigent al acestora pe parcursul experimentului.

Abordarea behaviorista in ceea ce priveste comportamentul uman, este limitata, explicatiile oferite fiind nesatisfacatoare, chiar daca se are in vedere orientarea neobehaviorista: N. A. Chomsky considera ca structura limbajului este prea complexa pentru a putea fi explicata in termeni behavioristi; abordarea constructivista a dezvoltarii copilului sustinuta de J. Piaget sugereaza ca schemele actionale formate pe parcursul dezvoltarii acestuia apar ca rezultat al confruntarii cu diferite experiente, ele reprezentand constructiile primare pe care se cladeste inteligenta; calculatoarele, inteligenta artificiala si stiinta procesarii informatiilor au stimulat noile directii care au deschis portile psihologiei cognitive. In acest context, fara a renunta la contributia behaviorista, relatia R =f(S P) primeste conotatii noi, elementul de procesare al informatiilor si al comunicarii fiind definitoriu. Cercetarea de pe pozitiile psihologiei cognitive utilizeaza din abundenta tehnicile de modelare si testare ulterioara a acestora. Modelul, in aceste circumstante, nu este altceva decat o ipoteza ce urmeaza a fi testata experimental. In ceea ce priveste obiectul investigatiilor, acestea se relationeaza la structura modelelor si reprezentarilor mintale, procesarea informatiei la diferite instante cognitive, formarea si utilizarea bazelor de cunostinte precum si transferul acestora, evaluarea rezultatelor actiunilor etc. (Waern, 1989).

In general, prin abordarea experimentala, cercetatorul urmareste evaluarea efectelor variabilei independente asupra celor dependente; ele constituie obiectul de interes in orice investigatie. In experimentul de laborator intreprins de Carter (1979) variabila dependenta a fost timpul de reactie al subiectilor carora experimentatorul le prezenta o serie de stimuli pe ecranul radarului conform planului experimental pe care l-a alcatuit (variabila independenta). Dar, este important sa mentionam ca intr-un context experimental, aceeasi variabila poate fi selectata ca independenta sau dependenta, in functie de obiectivele experimentului. In Figura 2.3 sunt ilustrate doua situatii experimentale in care satisfactia profesionala este utilizata odata ca variabila independenta si altadata ca variabila dependenta. In primul caz, cercetatorul este interesat de efectul pe care relatiile cu colegii (variabila independenta) o au asupra satisfactiei profesionale (variabila dependenta). Pentru aceasta, psihologul selecteaza doua grupe de subiecti, una in care relatiile dintre ei sunt tensionate si alta caracterizata prin relatii de cooperare bune. Prin intermediul unui chestionar el poate evalua efectul relatiilor interpersonale asupra satisfactiei profesionale. In al doilea caz, satisfactia profesionala este privita ca variabila independenta si tendinta de a parasi compania ca variabila dependenta. In acest caz, angajatii sunt dihotomizati in “multumiti profesional” si “nemultumiti profesional”. La ambele loturi se va determina daca multumirea cu locul de munca duce sau nu la cresterea/diminuarea fluctuatiei latente. Rezulta ca variabilele pe care le studiem nu pot fi etichetate ca variabile dependente sau independente, cercetatorul este cel care le confera atributul respectiv in functie de planul experimental proiectat.

Figura 2.3 Utilizarea variabilei “satisfactia profesionala” ca variabila dependenta si independenta

Variabila predictor si variabila criteriu. In mod obisnuit, in psihologia M-O facem predictii si evaluam performante. De exemplu, scorurile pe o variabila cum este aceea de satisfactie profesionala ne pot permite sa facem unele predictii: cei nesatisfacuti cu activitatea de munca prestata vor manifesta tentative mai frecvente de parasire a companiei si vor realiza si performante profesionale mai scazute. Cand performantele/scorurile pe o variabila servesc la predictia scorurilor/comportamentelor pe o variabila secunda, variabilele sunt denumite variabile predictor si respectiv criteriu. De exemplu, performante mari realizate la un test de capacitate de organizare pot prognoza prezenta unor calitati manageriale superioare. Performantele la test reprezinta variabila predictor, iar performantele manageriale variabila criteriu. In psihologia M-O, activitatea psihologilor este centrata pe studierea variabilelor criteriu; asupra lor se fac predictii. Variabilele predictor sunt asociate celor dependente, in timp ce variabilele crireriu, celor independente. Folosim terminologia de variabila independenta si dependenta in context experimental. Variabila predictor si variabila criteriu se utilizeaza in orice strategie de cercetare in care obiectivul urmarit este sa se determine statutul subiectilor pe o variabila (criteriu) ca functie a statutului respectiv pe o alta variabila (predictor) (Muchinsky, 1990).

Natura masurarii psihologice. Variabilele trebuie masurate cat mai precis posibil. Masurarea, intr-o acceptiune generala, este procesul de atribuire de numere obiectelor sau evenimentelor in conformitate cu niste reguli bine precizate (Stevens, 1951). Masurarea in psihologie este procesul de atribuire de numere persoanelor, astfel incat anumite relatii existente intre indivizi in privinta atributului masurat sa fie reflectate fidel de cateva proprietati ale numerelor. Masurarea unei caracteristici fizice, fiziologice sau psihice, se bazeaza pe existenta unor anumiti indicatori, adica fapte observabile care permit aprecierea prezentei/absentei atributului studiat si nivelul sau gradul in care acesta este prezent. Un jucator de fotbal este apreciat dupa numarul de goluri marcate iar agresivitatea sa dupa numarul penalizarilor receptionate din partea arbitrului. Dar, in timp ce unele caracteristici sunt accesibile observatiei directe si cuantificate cu precizie (culoarea ochilor, forta de tractiune sau strangerea unui dinamometru), variabilele psihice cum este agresivitatea, inteligenta, creativitatea etc. nu pot face obiectul unei evaluari nemijlocite, nivelul prezentei calitatii respective se deduce folosind anumiti indicatori ai comportamentelor prin care caracteristicile psihice respective se manifesta. Kerlinger (1986) nota ca desprinderea proprietatilor psihologice din datele observatiei directe este cea mai mare dificultate a masurarii psihologice. Masurarea in psihologie presupune utilizarea preponderenta a scalelor de masura. Acestea sunt instrumente pe care se evalueaza o calitate psihica sau performantele aferente unei anumite variabile. Scala este definita ca orice serie progresiva de valori sau marimi in conformitate cu care un fenomen fizic sau calitate psihica poate fi cuantificat. In practica psihologica sunt utilizate patru tipuri fundamentale de scale: (1) scala nominala; (2) scala ordinala; (3) scala de intervale; (4) scala de raport (Stevens, 1958).

(1) Scala nominala. Acest tip de scala este constituit dintr-o serie de categorii sau clase neordonate. Categoriile in cauza sunt definite de maniera ca fiecare observatie nu poate fi plasata decat intr-o anumita categorie. De pilda, categoriile socio-profesionale (atunci cand nu se are in vedere o ierarhizare) sau clasele constituite din persoane de acelasi sex fac posibila utilizarea unei scale nominale. Regula impusa la masurarea nominala este ca toate elementele din aceeasi clasa de echivalenta sa aiba aceeasi masura si o valoare a masurii sa apara numai la elemente echivalente intre ele. Un exemplu de masura nominala este numarul pe care il primesc jucatorii unei echipe de fotbal. Numarul atribuit unei clase sau categorii de obiecte are rol de eticheta. Variabilele care iau valori printr-o masurare de tip nominal se numesc variabile nominale sau variabile categoriale ori enumerative. Prelucrarile statistice obisnuite in cazul variabilelor masurate printr-o scala nominala constau in calculul frecventelor absolute sau relative ale claselor. Indicele statistic care poate fi calculat este modul. Datele rezultate in urma utilizarii scalelor nominale pot fi reprezentate grafic prin diagrame de structura sau prin diagrame in benzi ori in coloane. Prelucrarile statistice posibile sunt cele bazate pe frecvente: testul ?2 si unele masuri ale asocierii, cum sunt coeficientii de contingenta.

Exemplu de scala nominala:

Care este sexul dvs.?

Masculin ………………….
Feminin……………………
(Incercuiti raspunsul corect)
1
2

(2) Scala ordinala. Este un ansamblu de observatii ierarhizabile in functie de o anumita caracteristica, dimensiune sau dupa un anumit criteriu. In scalele ordinale, categoriile sunt ordonate dar distanta dintre ele nu poate fi estimata. De exemplu, muncitorii unei sectii pot fi ierarhizati in functie de randamentul lor, de la cel mai eficient la cel mai putin eficient. Nu vom putea sti insa cu cat muncitorul A obtine performante superioare lui B. Scalele utilizate in aprecierea performantelor sunt scale ordinale, la fel cele mai multe scale de atitudini. Scalele ordinale poseda calitatile celor nominale, reprezentarea grafica a datelor pe o histograma poate lua o forma de “I”, “J” sau de clopot. Ele permit utilizarea metodelor de evaluare si a altor tehnici statistice de calcul a tendintei centrale si a repartitiei rezultatelor in jurul unei medii, sau statistici bazate pe interpretari ca “mai mare” sau “mai mic”. Indicele cel mai potrivit pentru descrierea tendintei centrale a datelor este mediana. Se mai pot calcula rangurile centile, decile sau cuartile. Pentru verificarea ipotezelor statistice se utilizeaza testele statistice neparametrice, studiul relatiei dintre variabile fiind efectuat prin calculul coeficientilor de corelatie a rangurilor (rho al lui Spearman) sau coeficientii de concordanta (W al lui Kendall).

Exemplu de scala ordinala:
Care este calitatea pe care o apreciati cel mai mult la un manager?

Hotararea…………………
Agresivitatea……………..
Informarea………………..
Creativitatea………………
Constiinciozitatea………..
Responsabilitatea………..
(Incercuiti numai un singur raspuns)
1
2
3
4
5
6

(3) Scala de intervale. O scala de intervale masoara cat de mult este prezenta o calitate a unei variabile, utilizand distante egale intre unitatile scalei. Scala unui termometru este o scala de intervale. Distanta intre 50 si 100 (50) este aceeasi ca si diferenta dintre 320 si 370 (50). O scala de interval este mai precisa decat una ordinala deoarece ea nu arata numai o preferinta relativa (care este o ierarhizare dupa rang), ci si cat de mult este preferat un obiect/calitate. Sa consideram ca asistam la un concurs de frumusete si ni se cere sa acordam candidatelor note pe o scala cu un interval cuprins intre 1 si 10. Astfel, lui S ii acordam nota 2, M nota 5 si L nota 8. Daca avem motive sa credem ca in realitate L este mai atragatoare decat M care este mai frumoasa decat S, si “distanta” dintre L si M, in privinta frumusetii, este egala cu “distanta” dintre M si S, atunci putem afirma ca notele acordate constituie o masura de tip interval a celor trei candidate. In mod obisnuit, datele masurate pe scale de intervale se reprezinta grafic prin histograme si poligoane de frecventa. Indicii statistici calculati mai frecvent sunt media, mediana, si abaterea standard. Pot fi utilizati coeficientii de corelatie liniara si se pot aplica testele statistice parametrice (testul t, testul F etc.)

Exemplu de scala de intervale:
In ce categorie de salarizare va incadrati?

Pana la $1500,,…………..
1501 -; 2000………………
2001 - 2500 ………………
2501 -; 3000 ……………..
3001 -; 3500 ……………..
Peste $3501…..………….
(Incercuiti numai un singur raspuns)

1
2
3
4
5
6

(4) Scala de raport. Acest tip de scala este considerata ca fiind cea mai precisa. Ea intruneste toate proprietatile celorlalte scale plus pe aceea ca fiecare numar este gandit ca o distanta masurata de la punctul zero. In psihologie acest tip de masurare este greu de realizat (masurarea timpului de reactie, de pilda intr-o sarcina perceptiv-motrica, este un exemplu de scala de raport). Scalele de raport admit utilizarea tuturor operatiilor aritmetice si statistice. De exemplu, daca masuram doua scanduri si stim ca una are 12cm iar cealalta 36cm, putem afirma ca a doua scandura este de trei ori mai mare ca prima; daca o masina se deplaseaza cu 60 Km/ora si alta cu 30 Km/ora, putem spune ca prima merge cu o viteza de doua ori mai mare ca a doua.

Exemplu de scala de rapoarte:
Care este scorul obtinut de Vasile la testul Matricile Progresive Avansate?

26

2.2.4. Tehnici de analiza a datelor

Orice experiment genereaza date care constituie cheia intelegerii comportamentului uman in diferite circumstante. Problema este cum sa prelucram si sa analizam aceste date pentru a intelege un proces sau altul. In acest scop se apeleaza la diferite metode de prelucrare statistica. Este vorba atat de utilizarea de tehnici statistice descriptive, cat si inferentiale.

Statistici descriptive

Statisticile descriptive descriu datele culese cu ocazia initierii unei cercetari. De exemplu, o companie s-a hotarat sa testeze calitatile manageriale ale personalului care detine functii de conducere. Pentru aceasta, a fost derulata o procedura de validare a unei baterii de teste psihologice. In Tabelul 2.3 se prezinta rezultatele obtinute de cei 50 manageri testati cu un test de aptitudini manageriale.

Tabelul 2.3
Rezultatele examinarii psihologice a 50 manageri cu Testul de Aptitudini Manageriale

Nr. Crt. Scor Nr. Crt. Scor Nr. Crt. Scor Nr. Crt. Scor Nr. Crt. Scor
1 25 11 35 21 55 31 40 41 39
2 34 12 44 22 22 32 29 42 28
3 33 13 15 23 41 33 25 43 47
4 15 14 27 24 46 34 16 44 18
5 46 15 19 25 19 35 24 45 27
6 29 16 37 26 27 36 33 46 28
7 33 17 36 27 51 37 21 47 29
8 42 18 36 28 20 38 38 48 32
9 27 19 33 29 10 39 34 49 16
10 21 20 26 30 17 40 21 50 14

Distributia de frecventa

Datele obtinute (in cazul nostru, scorurile la test) sunt studiate initial din punctul de vedere al formei distributiei lor. Tabelul 2.4 ilustreaza un demers de construire al unei distributii de frecventa.

Tabelul 2.4
Distributia de frecventa a scorurilor celor 50 de manageri din Tabelul 2.3

Scoruri Frecvente (f)
55 -; 59 I 1
50 -; 54 I 1
45 -; 49 III 3
40 -; 44 IIII 4
35 -; 39 IIIII 5
30 -; 34 IIIII II 7
25 -; 29 IIIII IIIII II 12
20 -; 24 IIIII I 6
15 -; 19 IIIII II 7
10 -; 14 II 2
Sf = 50 = N

Figura 2.4 ne prezinta o imagine intuitiva a distributiei de frecventa a scorurilor grupate a performantelor celor 50 de manageri examinati.

Figura 2.4 Distributia de frecventa a performantelor la Testul de Aptitudini Manageriale

Ceea ce putem spune in urma examinarii distributiei de frecventa din Figura 2.4 este ca ea aproximeaza asa-numita distributie normala sau sub forma de clopot. Simpla inspectare a ei ne dezvaluie ca majoritatea scorurilor sunt grupate in jurul valorilor de 25-29. In psihologie, numeroase variabile au o distribuire normala, dar unele pot lua si alte forme (Figura 2.5).
Figura 2.5 Diferite curbe de distribuire a frecventelor

Inspectarea formei distributiei de frecventa este o sursa de informatii importanta pentru cercetator. Astfel, o distribuire a rezultatelor la un test de aptitudini cu o concentrare majoritara a scorurilor spre polul pozitiv sau negativ, poate insemna ca testul este prea usor, respectiv prea dificil, deci prezinta unele deficiente constructive. Ca punct de start in analiza datelor se recomanda examinarea formei distributiei lor si gasirea unor explicatii cu privire la aceasta. Mai mult, in functie de forma distributiei de frecventa, cercetatorul va decide ce cale de analiza statistica va urma (utilizarea metodelor parametrice sau neparametrice de analiza).

Masuri ale tendintei centrale

Forma distributiei de frecventa joaca un rol important in demersul pe care un psiholog il intrprinde referitor la prelucrarea rezultatelor cercetarii. Deci, pasul urmator dupa ce este identificata forma distributiei rezultatelor, este gasirea a ceea ce se numeste “scor tipic” sau “specific” datelor cu care operam. Este vorba de una din cele trei masuri ale tendintei centrale: media, mediana si modul.

Media (M) este consid