Puntea (sau protuberanta) are o inaltime de 25mm, o grosime de aproximativ 25mm si o latime de 35mm. Ea are o fata anterioara, o fata posterioara, doua fete laterale, o margine superioara ponto-pedunculara si o margine inferioara, ponto-bulbara.

Fata anterioara are pe linia mediana un sant care se numeste santul bazilar; la acest nivel se afla artera bazilara. Lateral de acest sant se afla piramidele pontine, care se continua lateral cu pedunculii cerebelosi mijlocii. Limita dintre punte si pedunculii cerebelosi mijlocii este formata de nervul trigemen.

Fata posterioara este acoperita de cerebel, are o forma triunghiulara si formeaza jumatatea superioara a planseului ventriculului 4. Ca structura interna, pe o sectiune transversala, puntea are o formatiune anterioara numita picior si una posterioara, numita calota sau tegment. Limita dintre partea anterioara si cea posterioara este data de corpul trapezoid. Linia mediana de incrucisare a fibrelor se numeste rafeu. Rafeul imparte puntea in doua jumatati simetrice. o1b11bb
La nivelul piciorului pontin exista doua feluri de fibre: longitudinale si transversale. Fibrele longitudinale sunt descendente; ele coboara de la scoarta cerebrala si ajung pina la nucleii pontini (fibrele cortico-pontine), pina la nucleii bulbari (fibrele cortico-bulbare) sau pina la maduva spinarii (fibrele cortico-spinale). Printre fibrele transversale exista o parte care pleaca d la nucleii pontini, trec linia mediana si intra in componenta pedunculului cerebelos mijlociu de partea opusa. Substanta cenusie a piciorului pontin contine o serie de nuclei de la care pornesc fibre transversale.

Calota pontina (partea dorsala a puntii) contine substanta alba, substanta cenusie si substanta reticulata. Substanta cenusie este reprezentata la acest nivel de nucleii nervilor cranieni V, VI, VII si VIII. Acesti nuclei sunt motori, senzitivi si vegetativi. Substanta alba din partea dorsala a puntii are fibre descendente care pornesc de la scoarta cerebrala, de la nucleii subcorticali, din cerebel, de la nucleul rosu, de la tuberculii cvadrigemeni si de la formatiunea reticulata. Ea mai contine si cai ascendente, care vin de la cornul medular posterior, de la fasciculii Goll-Burdach, de la nucleii senzitivi ai nervilor cranieni si ajung pina la cerebel, nucleii subcorticali, tectum si talamus.

Formatiunea specifica puntii este corpul trapezoid, situat intre partea anterioara si cea posterioara a puntii. Corpul trapezoid este format din fibre ale nucleilor cohleari, care se incruciseaza pe linia mediana si se duc de partea opusa, unde formeaza lemniscul lateral. La acest nivel exista fascicului longitudinal medial, care porneste de la planseul ventriculului 3 si ajunge pina la maduva spinarii, in regiunea cervicala. El este legat de miscarile de orientare ale ochilor, capului si gitului.

Functiile puntii (protuberantei)
1. Functia de integrare reflexa. Nucleii pontini realizeaza reflexe somatice si vegetative importante: reflexul lacrimal, salivar, masticator, corneal, audio-palpebral, sudoripar si sebaceu in zona fetei si capului, miscarea de lateralitate oculara, tonusul muscular. Toate aceste reflexe sunt controlate si de formatiuni cerebrale superioare, corticale, constiente, de unde caracterul lor controlabil.
2. Functia de conducere. Protuberanta asigura circulatia informatiei extrase din mediul extern si din cel intern catre centrii subcorticali si corticali, precum si a mesajelor de comanda in sens descendent, catre organele de executie.

Cerebelul
Este formatiunea cea mai voluminoasa a metencefalului. Se afla situat in fosa postero-interioara a cavitatii craniene, inapoia bulbului si a puntii, sub lobii occipitali de care este despartit prin cortul cerebelului, si este adapostit in cele doua adincituri inferioare ale osului occipital.
Cerebelul este un important centru integrativ al impulsurilor stato-kinetice, al coordonarii si dozarii diferitelor miscari voluntare si reflexe. Cerebelul primeste aferente din aproape intreaga sfera receptoare a organelor de simt care inregistreaza cele doua insusiri fundamentale ale materiei: gravitatia si inertia.
Suprapunerea conexiunilor vestibulare proprioceptive, dar si corticale impune o diviziune onto-filogenetica a cerebelului in urmatoarele portiuni:
- arhicerebel, conectat cu nucleii vestibulari;
- paleocerebel, conectat cu maduva spinarii;
- neocerebel, conectat cu scoarta cerebrala.
La omul adult, limitele acestor portiuni nu sunt perfect delimitate.
Cerebelul prezinta asemanari si deosebiri cu emisferele cerebrale. Dintre asemanari:
- lipsa emergentei nervilor cranieni;
- existenta la suprafata cerebelului a unui strat de substanta cenusie (scoarta), iar la interior a unei mase voluminoase de substanta alba; in mijlocul substantei albe se afla citiva nuclei cenusii subcorticali;
- cerebelul dispune de fibre de proiectie si de conexiuni cortico-subcorticale;
- la nivelul cerebelului putem intilni o reprezentare corticala a periferiei.
Dintre deosebiri:
- cerebelul are circumvolutiuni mult mai inguste si mai ordonate, aproape paralele;
- scoarta are o structura aproape uniforma;
- in scoarta cerebeloasa, elementul cel mai caracteristic este reprezentat de celulele lui Purkinje.

Cerebelul, ca forma, este turtit in sens vertical si are forma ovoida. Axa mare, in sens transversal, are 10cm. Cerebelul are doua fete: una superioara, convexa in toate directiile, si una inferioara, tot convexa, dar cu mai multe detalii. Cerebelul are o greutate de 130g si reprezinta 1/8 din greutatea totala a corpului. Suprafata totala a sa este de 1000 cm2, din care 1/6 este vizibila la suprafata. Suprafata cerebelului este alb-cenusie, acoperita cu o pinza numita piamater, si vase sangvine care patrund in santurile cerebeloase, ai caror pereti sunt foarte apropiati. Adincimea intre doua circumvolutii este de 3-4mm. Adincimea dintre doi lobi este de 5-6mm, iar intre doua fisuri principale dintre doi lobi este de 25mm. Cerebelul poate fi impartit in trei parti: vermisul, pe linia mediana, emisferele cerebeloase si pedunculii cerebelosi inferior, mijlociu si superior.

Vermisul este median, nepereche, lat de 1cm, iar numele sau provine de la aspectul asemanator cu un vierme de matase si a fost dat de Galen. El are mai multe subdiviziuni, a caror importanta fiziologica este inca putin cunoscuta. Dintre ele putem mentiona: lingula, lobul central, culmen, declive, folium, tuber, piramis si uvula.

Emisferele cerebeloase sunt pereche, brazdate de santuri care impart emisferele in lobi si lobuli. Aici putem intilni valul medular superior, o lama de substanta alba situata intre bratele pedunculilor cerebelosi superiori. Virful acestuia ajunge pina la tuberculii cvadrigemeni si el formeaza tavanul ventriculului 4. Valul medular posterior, format tot din substanta alba, situat paramedian, constituie si el o parte din tavanul ventriculului 4.
Lobulatia cerebeloasa se datoreste unor santuri aproape concentrice cu forma de semiluna. Denumirea lobulilor este arbitrara si fara semnificatie functionala sau filogenetica. Acesti termeni clasici s-au incetatenit si inca nu pot fi inlocuiti, deoarece nu dispunem de cunostinte complete despre cerebel. Fiecarui lobul vermian ii corespunde unul cerebelos; impreuna, ei constituie unitati morfo-functionale.

Structura interna a cerebelului
Gasim substanta alba la interior si cenusie la exterior. Substanta cenusie are o organizare stratificata; de la exterior la interior deosebim:
- stratul molecular, format din neuroni mici, stelati;
- stratul ganglionar, intermediar, format din elemente celulare mari sub forma de para - celulele Purkinje; aceste celule descrise de Purkinje au un important rol inhibitor, ele aflindu-se sub influenta GABA;
- stratul granular, format din corpul celulelor granulare, ale caror dendrite au forma de gheare.
Substanta alba este formata din fibre mielinice de asociatie, comisurale si de proiectie. Fibrele de asociatie transmit informatiile in interiorul aceleiasi emisfere cerebeloase sau de la scoarta cerebeloasa la nucleii cerebelosi profunzi. Fibrele comisurale transmit informatiile la zone simetrice din emisfera cerebeloasa opusa. Fibrele de proiectie transmit informatiile la celelalte formatiuni ale SNC situate in afara cerebelului. La nivelul substantei albe se gasesc patru perechi de nuclei: 1) nucleii fastigiali, situati linga vermis; 2) nucleii globosi (globulari); 3) nucleii dintati si 4) nucleii emboliformi (denumiti astfel datorita localizarii lor ca un dop al nucleului dintat).

Pedunculii cerebelosi

Pedunculul cerebelos inferior (sau corpul restiform) leaga cerebelul cu maduva spinarii si cu bulbul. El are fibre aferente constituite din fasciculul spinocerebelos posterior, fibre din nucleul Goll-Burdach, fibre vestibulare si fibre din nervii cranieni V, IX si X.
Pedunculul cerebelos mijlociu leaga cerebelul de punte prin fibre ponto-cerebeloase.
Pedunculul cerebelos superior leaga cerebelul de emisferele cerebrale.

Rolul functional al cerebelului

Cerebelul are rol in reglarea fazica si tonica a diferitelor grupe musculare, atit in repaus cit si in activitate. De asemenea, are rol in pastrarea echilibrului si a pozitiei corpului, in executarea miscarilor de finete prin reglarea amplitudinii, vitezei, directiei si duratei miscarilor voluntare, ca si in coordonarea miscarilor involuntare. Cerebelul mai are rol in modularea si transmiterea impulsurilor senzoriale catre scoarta cerebrala.
Cerebelul este un centru integrativ intercalat intre zona receptoare si cea motorie. El dozeaza amplitudinea, forta, directia si durata miscarii. In ultimul timp a fost descris sindromul cerebelos cognitiv-afectiv. Studiile anatomice, fiziologice si neuroimagistice functionale sugereaza ca cerebelul participa la organizarea functiilor de ordin inalt. Studiile efectuate de unii cercetatori au aratat ca leziunile cerebeloase confirma existenta unor modificari ale functiilor neurologice si mintale.
Modificarile comportamentale au fost clinic proeminente la bolnavii cu leziuni care implicau lobul posterior al cerebelului si vermisul. Aceste modificari se caracterizau prin:
1. Afectarea functiei executive, cum ar fi planificarea, a mobilitatii fluentei verbale, a memoriei de lucru si a rationamentului abstract.
2. Dificultati in cunoasterea spatiala, in organizarea si memoria spatiala.
3. Modificari de personalitate cu tocirea afectului si comportament necorespunzator dezinhibat.
4. Dificultati de vorbire cu agramatism si disprozodie (tulburari ale intonatiei).
Leziunile lobului anterior al cerebelului produc modificari minore in executarea functiilor spatio-vizuale. Constelatia acestor deficite se datoreaza disruptiei modularii cerebeloase data de afectarea circuitelor neuronale care leaga regiunea prefrontala, parietala posterioara, temporala superioara si cortexul limbic de cerebel.