Teoriile disonanþei cognitive privesc cunoaºterea ºi relaþiile intre cunoºtinþe. Dupa Leon Festinger elementele de cunoaºtere trebuie analizate cu ajutorul a ceea ce el numeºte implicaþie psihologica. v3l2ln
Implicaþia psihologica se refera la o legatura optima din punctul de vedere al individului intre doua cunoºtinþe luate separat, prezenþa uneia implicand intr-un fel prezenþa celeilalte.
Implicaþia psihologica permite definirea a trei tipuri de relaþii intre cunoºtinþe: consonanta, disonanta, neutralitate.
Consonanþa cognitiva intre doua elemente de cunoaºtere presupune ca unul dintre ele poate fi obþinuta prin implicare psihologica a celuilalt. Exemplu: „mi-e sete" - „beau apa".
Disonanþa intre doua elemente cognitive apare atunci cand unul se opune celuilalt prin implicaþia psihologica. De exemplu: „mi-e sete" - „trebuie sa nu beau".
Exista o relaþie de neutralitate atunci cand doua cunoºtinþe intrand in registre diferite nu pot fi analizate cu ajutorul implicarii psihologice, nici una neimplicand-o pe cealalta.
La fel ca in teoriile echilibrului, Leon Festinger considera ca o persoana care are in universul sau cognitiv doua elemente ce nu sunt in acord, nu va putea menþine acest dezacord (disonanþa), ci va incerca sa-l reduca, modificand unul dintre aceste elemente pentru a-l face sa se potriveasca cu celelalte. Aºa daca persoanei ii este sete ºi ºtie ca nu trebuie sa bea apa, iºi va spune ca de fapt nu-i este chiar atat de sete in fond. Persoana cauta deci motive susceptibile sa-i justifice acþiunea de a nu bea.
Disonanþa produsa de dezacordul intre doua elemente de cunoaºtere este greu de suportat, generand o tensiune care va determina o dinamica cognitiva orientata exclusiv spre reducerea disonanþei. „Reducerea disonanþei - spune Festinger - constituie o rasplata, la fel ca mancatul atunci cand þi-e foame".
Forþa dinamicii cognitive depinde de marimea disonanþei. Cu cat disonanþa este mai mare, cu atat efortul de reducere va fi mai intens.
Teoriile disonanþei cognitive se refera la mijloacele de schimbare a atitudinilor. Aceasta se intampla ca o consecinþa a faptului ca un individ determinat sa realizeze un comportament contrar convingerilor lui, iºi transforma opiniile in direcþia acestui comportament.
Fenomenele persuasive sunt o ilustrare a teoriei lui Festinger care da seama de efectele inconsistenþei cognitive. Aceasta poate avea patru surse:
- logica (incongruenþa intre doua idei sau credinþe)
- culturala (incongruenþa intre un comportament ºi o norma)
- raport intre particular ºi general (incongruenþa intre o opinie sau un comportament ºi o serie de opinii ºi comportamente ale aceleiaºi persoane)
- raport intre experienþa trecuta ºi cea prezenta (in congruenþa intre aºteptari ºi fapte)
Posibilitatea de a reduce disonanþe vine fie din modificarea elementului disonant, fie din diminuarea importanþei lui, fie din eliminarea lui propriu-zisa. Cand rezistenþa este prea importanta, reducerea disonanþei se face prin adaugarea de elemente noi in cunoaºtere care sa creasca consonanþa.
Modul in care este conceputa, face ca teoria lui Festinger sa fie considerata pertinenta din punct de vedere sociologic, permiþand analiza eforturilor proceselor de valorificare a opþiunilor sau a rezultatelor consecutive ºi in general pentru inþelegerea modului de interiorizare a normelor sociale.
In teoria disonanþei cognitive, relaþiile dintre doua elemente de cunoaºtere nu depind deloc de criterii logice pe care individul le-ar putea pastra congruente. Individul nu se conformeaza pe baza unei analize a cunoºtinþelor, ci este impins la aceasta de o nevoie psihologica.
Una dintre aplicaþiile teoriei disonanþei cognitive teoretizate de Brehm (1956) priveºte alegerea intre doua obiecte, persoane sau situaþii la fel de atragatoare. In acest caz, cel care face alegerea, valorifica obiectul ales in detrimentul celuilalt. Ceea ce se intampla in acest caz este disonanþa datorata libertaþii individului de a alege care genereaza „sentimentul individual de responsabilitate, de control ºi de alegere atunci cand un individ ia o decizie".
In acelaºi mod se poate explica ºi experienþa care rezulta din justificarea pe care ºi-o dau oamenii la indeplinirea unei sarcini neplacute.
In condiþiile in care motivarea externa pentru realizarea unei astfel de sarcini nu o justifica suficient, individul se simte nevoit sa o justifice prin sine insuºi.
O alta aplicaþie a acestei teorii priveºte interacþiunea de grup ºi se refera la modul in care un individ iºi modifica evaluarile despre un grup in masura in care este iniþiat sa participe la acesta. Cu cat iniþierea este mai avansata, se constata ca evaluarile sunt mai favorabile.
„Acordul forþat" este o alta aplicaþie ºi priveºte modificarea opiniilor unui individ care este determinat sa spuna sau sa se comporte contrar opiniilor sale obiºnuite. In aceasta situaþie se observa ca dupa ce s-a comportat contrar propriilor opinii, individul va incerca sa-ºi modifice opiniile, astfel incat acestea sa se potriveasca cu comportamentul manifest.
Teoriile disonanþei cognitive presupun o explicaþie a modificarilor produse in cunoºtinþele sau credinþele oamenilor prin conduite care comporta costuri ridicate. De cele mai multe ori este vorba despre o schimbare atitudinala consecutiva unui comportament de supunere.
Din punct de vedere sociologic, importanþa teoriei rezista in faptul ca atrage atenþia asupra unor categorii de actori sociali caracterizaþi printr-o puternica mobilitate sociala. S-a propus ipoteza (Ostfeld ºi Katz) ca este posibil ca fenomenul de disonanþa sa fie tipic „claselor medii". Se poate de asemenea ca acest fenomen de disonanþa ar fi apanajul unor indivizi aflaþi intr-o situaþie de mobilitate sociala ºi convinºi de capacitatea lor de a-ºi trasa propriile traiectorii.
Raþionalizarea actelor cu mare relevanþa pentru destinul individual ar fi un act tipic pentru persoanele care se concep ca autori ai reuºitelor sau eºecurilor lor sociale.
In acest sens pledeaza rezultatele experienþelor lui Aronson care raporteaza relaþia intre elementele de cunoaºtere disonanta la imaginea despre ei a indivizilor, la modul in care aceºtia iºi concep propriul eu. Conform teoriei lui Aronson , imaginea de sine este cunoºtinþa care genereaza fenomenul disonanþei. „Daca disonanþa exista, ea exista deoarece comportamentul unui individ este inconsistent cu ideea pe care o are despre el insuºi". Raþionalizarea la care recurg indivizii este o incercare de a da dovada de raþiune, atat faþa de ceilalþi, cat ºi faþa de ei inºiºi.
In acest sens, disonanþa presupune violarea unor valori personale. Indivizii se comporta diferit faþa de disonanþa in funcþie de trei criterii: toleranþa faþa de disonanþa, modul de a o reduce ºi ce anume deranjeaza pe o anumita persoana.
Persoanele care sufera cel mai mult din cauza disonanþei sunt cele care au imagine de sine pozitiva sau care au o stima de sine foarte inalta. Daca nu beneficiaza de o astfel de stima de sine, o persoana nu va fi neaparat deranjata spunand lucruri stanjenitoare.
La randul lor, Brehm ºi Wickhund (1962) concep implicarea indivizilor in reducerea disonanþei prin intermediul noþiunii de responsabilitate: fara responsabilitate personala - considera ei - elementele nu sunt pertinente pentru individ.
Puºi in situaþia sa indeplineasca sarcini costisitoare, oamenii pot prevedea consecinþele acestora sau nu. In cazul in care persoana nu prevede consecinþele faptelor sale, efectul nu produce disonanþa, ci eventual surpriza sau teama. Dimpotriva, consecinþele prevazute genereaza un impact specific de disonanþa cognitiva. In prima situaþie, responsabilitatea indivizilor nu este in cauza. Ea ar putea totuºi sa fie prezenta in masura in care individul fara sa fi prevazut consecinþele, iºi imputa aceste consecinþe.
Aceasta perspectiva este accentuata in lucrarile lui Cooper ºi Fazio care disting doua momente in procesul de rezolvare al disonanþei cognitive. Mai intai - considera cercetatorii - este activata disonanþa ºi abia apoi impulsul motivant declanºat de disonanþa. Altfel spus, momentul activarii subiective este premers de faptul ca individul percepe apriori un rezultat negativ unei conduite la care el a aderat. Daca persoana ar atribui acþiunea unei situaþii exterioare care nu a depins de el, poate sa scape de responsabilitate ºi disonanþa nu se va produce.
Schimbarea atitudinii nu este legata in cazul acesta de conduita, cat mai ales de modul de a inþelege consecinþele acesteia. Reducerea disonanþei se poate face doar prin redarea unui sens mai placut acestor consecinþe. Lucrul acesta se poate realiza nu doar prin schimbarea atitudinii, ci ºi prin deprecierea elementelor cadrului situaþional in care individul a acþionat. In acest proces destul de complicat, impulsul care motiveaza pe indivizi sa-ºi schimbe atitudinile, nu se mai datoreaza atat disonanþei dintre elementele de cunoaºtere, cat mai ales faptului restabilirii echilibrului intre cunoºtinþele obiºnuite ale acestora ºi modul in care ei explica unele comportamente disonante.
Importanþa unei alte teorii - aparþinand lui Beauvois ºi Joule - rezida in modul in care pune in evidenþa intaietatea actelor indivizilor asupra ideilor. Pentru aceºti autori, producerea unei anumite conduite va genera o raþionalizare atunci cand relativ la aceasta conduita elementele de cunoaºtere disonante sunt superioare elementelor consonante. Acest lucru se intampla doar daca comportamentul respectiv este prezentat ca public, irevocabil, liber decis ºi prin aceste caracteristici angajant pentru cel caruia ii aparþine. Intr-o maniera foarte materialista, autorii acestor teorii subliniaza modul in care apar raþionalizarile actorilor sociali puºi in situaþii de disonanþa.
Accentuand aceasta tendinþa de a acorda primat conduitei faþa de atitudini behevioristul radical Bem considera ca indivizii manifesta atitudini care nu sunt decat inferenþe - explicaþii la propriile lor comportamente.
Bem nutreºte convingerea ca exista o simulare interpersonala care inseamna ca fiecare actor social se comporta ca un observator pentru a-ºi forma cunoºtinþele despre el insuºi sau despre ceilalþi. Pentru Bem, circumstanþele ºi actele persoanelor permit cunoaºterea unor stari interne precum sentimentele, opiniile ºi atitudinile. El concluzioneaza deci, ca se poate modifica atitudinea cuiva determinandu-l sa faca ceva ce nu face in mod obiºnuit. Conferind propriilor lor acte o anumita valoare, indivizii adopta idei sau motivaþii conforme cu ceea ce au facut.

Bibliografie

Festinger, Leon -A theory of cognitive dissonance, Ewanstoon Row, Peterson an Co., 1957.
Psihologie sociala. Aspecte contemporane, Coordonator Adrian Neculau, Ed. Polirom, Iaºi, 1996, p. 95-108.
Psihologia sociala a relaþiilor cu celalalt, Coordonator Serge Moscovici, Ed. Polirom, Iaºi, 1998, p. 194-198.