u2m14mq
Obiective specifice
Dupa parcurgerea acestui modul veti putea sa:
- Definiti modalitatile de evaluare a personalitatii;
- Descrieti demersul de construire a unui instrument de evaluare pornind de la o teorie stiintifica;
- Explicati de ce fiecare modalitate de abordare a personalitatii are o modalitatea specifica de evaluare;
- Descrieti avantajele pe care le ofera evaluarea personalitatii prin chestionarele studiate in comparatie cu testele proiective;
- Comparati strategiile de construire a chestionarelor de personalitate. 1. Evaluare vs. masurare in psihologie

Una dintre dimensiunile pe care se face simtita obsesia obiectivitatii in psihologie este si psihometria. Ideea obiectivarii unor fapte psihice, precum si elaborarea unor tehnici de masurare a acestora, persista in psihologie inca de la inceputul secolului cand Wundt si reprezentantii psihofizicii au descoperit o serie de legitati in special in studiul proceselor senzoriale. Exista insa si un aspect calitativ in cunoasterea faptelor psihice care s-a impus tot din aceeasi perioada. Avem deci o prima distinctie intre un aspect cantitativ al cunoasterii in psihologie si unul calitativ. Aceasta distinctie este clara si in ceea ce priveste abordarea personalitatii. Vorbim despre testarea personalitatii atunci cand prin metode psihometrice masuram anumite dimensiuni sau caracteristici ale personalitatii (trasaturi de personalitate, dinamica motivatiei, masura adaptarii personale la diferite situatii, aptitudinile sociale, caracteristicile atitudinale). Evaluarea este un concept mai cuprinzator care pe langa metodele psihometrice de masurare mai cuprinde si o serie de metode din care se extrag date calitative (cum ar fi studiul si analiza de caz si studiile experimentale).
L. R. Aiken enumera urmatoarele metode de evaluare a personalitatii:

Observatia este cea mai generala forma de evaluare a personalitatii si poate fi:

- Observatia participativa (evaluatorul este integrat in mediul in care se face observatia);
- Observatia controlata si testarea situationala (comportamentul subiectului este urmarit prin intermediul unei camere video in timp ce el este integrat intr-o situatie creata experimental, intr-un mediu ecologic in care observatorul nu intervine in mod direct cum se intampla in cazul observatiei participative);
- Observatia clinica (insoteste interviul clinic si evaluarile comportamentale);

Interviul este una din cele mai vechi tehnici utilizate in evaluarea personalitatii. Informatiile care sunt obtinute in mod obisnuit din interviu constau in detalii din viata celui intervievat, descrierea unor situatii critice, a sentimentelor pe care subiectul le-a trait in astfel de momente si expectantele pe care si le-a formulat. Dupa gradul de structurare, putem avea doua tipuri de interviu, structurat si nestructurat, iar dupa topica interviu clinic, comportamental, efectuat sub stres etc.

Scale ordinale, numerice, grafice, cu ancore comportamentale, liste cu adjective (Adjective Check List -; ACL) si chestionare de tip Q (Stephenson, 1953).;

Metode comportamentale (analiza functionala, autoobservatia si automonitorizarea, interviul comportamental);
Chestionarele/inventarele structurate de personalitate:

- 16 Personality Factor Questionnaire (16 PF, Cattel, 1970);
- Eysenck Personality Questionnaire, Eysenck);
- Minnesota Multiphasic Personality inventory (MMPI, Hathaway & McKinley, 1940);
- California Psychological inventory (CPI, Gough, 1978);
- Freiburger Personlichkeitsinventar (FPI-; Fahrenberg, Selg, Hampel, 1978);

Tehnicile proiective:

- Teste cu pete de cerneala;
- Testul tematic de aperceptie;
- Tehnici verbale;
- Tehnici figurale.
Tehnicile de evaluare si cele in particular cele de masurare a personalitatii sunt construite in stransa relatie cu teoriile elaborate pentru studiul personalitatii. O evolutie a teoriilor in ceea ce priveste rigurozitatea stiintifica este relationata cu imbunatatirea semnificativa a calitatilor psihometrice ale metodelor de evaluare a personalitatii propuse de fiecare teorie.

2. Caracteristici generale ale teoriilor

A defini ceea ce este o teorie, adesea s-a dovedit a fi un lucru hazardat, deoarece acest termen este utilizat intr-o multitudine de contexte. Se vorbeste despre teorii economice, antropologice, istorice, in unele situatii teoria identificandu-se fie cu o ipoteza, fie cu un set coerent de asumptii care nu au trecut prin rigorile stiintifice ale testarii si validarii. Termenul de teorie s-a impus si in stiinta, pentru acest domeniu conturandu-se clar caracteristicile unei teorii. O teorie stiintifica este un set coerent de asumptii care descriu si explica un anumit aspect din realitate si permit formularea unor predictii valide in legatura cu acel aspect. Caracteristicile unei teorii stiintifice sunt:
• teorie stiintifica descrie o relatie dintre mai multe variabile;
- Teoria explica relatia descrisa, indicand modul in care variabilele interactioneaza intre ele in cadrul sistemului caruia i se aplica teoria. Relatia indicata nu poate fi observata direct, ea fiind inferata din datele observatiei si partial testata experimental (ea a trecut o serie de teste relevante, dar nu a fost supusa tuturor testelor posibile);
- Teoria permite formularea unor predictii valide pornind de la datele experimentale si testele care au fost efectuate, predictii care vizeaza interactiunea dintre variabilele sistemului studiat in situatii similare cu acelea in care interactiunea variabilelor din cadrul sistemului a fost deja studiata.
In acest sens trebuie facuta clar distinctia intre teoria stiintifica si ipoteza, lege, model si nu in ultimul rand teorie a simtului comun.

Teorie stiintifica vs ipoteza
Teoria este mult mai complexa decat ipoteza, de fapt, teoria stiintifica rezulta din testarea experimentala a mai multor ipoteze. De exemplu daca in urma unei observatii sistematice realizam ca in perioadele cu luna plina au loc mai multe acte de violenta si crime decat in orice alta perioada a lunii, putem sa formulam o ipoteza conform careia luna plina potenteaza comportamentul agresiv. In conditiile in care, ulterior ne propunem sa formulam o teorie asupra modului in care luna plina ne influenteaza comportamentul ( in special cel agresiv) este necesar sa supunem unor teste ipoteza formulata. Comparand frecventa infractiunilor savarsite cu violenta si a crimelor care au loc in perioadele cu luna plina cu frecventa acestora in alte perioade ale lunii, putem stabili daca exista diferente semnificative statistic intre aceste doua frecvente. In conditiile in care rezultatele testelor statistice sustin ipoteza formulata, putem considera ca aceasta este valida, dar acest aspect nu ne indreptateste sa afirmam ca avem o teorie asupra influentei lunii asupra comportamentului uman. O astfel de teorie trebuie sa descrie, sa explice si sa permita formularea de predictii valide pentru situatiile din viitor. A demonstra ca incidenta comportamentelor agresive este mai ridicata in perioadele cu luna plina, nu inseamna ca am descoperit si mecanismul care explica acest aspect. Poate fi vorba de luminozitatea crescuta in timpul noptii in aceste perioade, sau poate fi vorba de influenta pe care forta de atractie a lunii o are asupra descarcarilor de mediatori biochimici la nivel cerebral, ambele aspecte pot fi incriminate in cresterea frecventei actelor de violenta in aceste perioade. Avem deci o serie de ipoteze care vor trebui la randul lor testate pentru a le stabili validitatea. Integrarea rezultatelor obtinute ne va permite identificarea modului in care variabilele individuale si succesiunea fazelor lunii interactioneaza, avand ca rezultat comportamentul agresiv .
Ipoteza se refera deci la o singura variabila, in timp ce teoria surprinde interactiunea mai multor variabile in cadrul unui sistem, interactiune stabilita prin observatii sistematice repetate si validarea experimentala a acestora.
Teorie stiintifica vs. lege
Legile descriu de obicei relatii cantitative verificate empiric intre doua sau mai multe variabile si nu sunt subiectul unor demersuri de infirmare ca si teoriile. Exista situatii in care o teorie care a fost verificata substantial, iar relatiei dintre variabilele studiate i s-a dat o forma matematica se poate transforma in lege (legea lui Weber -; 1851 -; care exprima dependenta direct proportionala dintre pragul senzorial diferential dI si intensitatea stimulului I, valabila pentru un anumit sistem senzorial: dI/I = k, k fiind o constanta specifica pentru fiecare sistem senzorial) (Gleitman, 1992). In conditiile in care teoria este supusa unor demersuri experimentale de infirmare, ea isi poate pierde validitatea, dar legile, datorita suportului empiric pe care il au nu pot constitui subiectul unui astfel de demers de infirmare. Uneori insa legile pot idealiza relatiile existente intre variabilele unui sistem real (legile gazelor ideale), in aceste cazuri nemaifiind teorii care au parcurs un demers serios de validare, ci sunt relatii care trebuie explicate de teorii ( in cazul legilor mai sus mentionate, fiind vorba de teorii care sa identifice mecanismele interactiunii microparticulelor in cadrul unui sistem fizic).
Teorie stiintifica vs. model
Adesea teoria identifica si explica relatii sau legitati generale intre variabilele unui sistem. In aceste cazuri exista posibilitatea crearii unor modele care sa implementeze asumptiile generale ale teoriei in situatii specifice. Este posibil chiar ca modelul sa formalizeze in ecuatii modul in care variabilele unui sistem interactioneaza in situatii specifice, in aceste cazuri, pentru fiecare caz specific analizat avem o forma matematica distincta care descrie interactiunea variabilelor in situatia data .

Teorie stiintifica vs. teorie a simtului comun
Simtul comun (oamenii de rand) isi explica adesea fenomenele lumii inconjuratoare printr-o serie de asumptii coerente, care insa sunt pline de contradictii si de erori logice. Aceste asumptii coerente prin care se incearca descrierea si explicarea unor aspecte ale functionarii psihice, sau a altor evenimente din lumea reala sunt cuprinse de obicei in vorbele de duh, proverbe sau maxime, formulate de moralisti, ganditori sau uneori chiar de oameni din popor (Herseni numeste aceasta tendinta de explicare a faptelor psihice -; psihologie poporana). Oamenii incearca sa-si explice comportamentul lor si al celorlalti, isi formuleaza teorii implicite, care ulterior le influenteaza comportamentul in situatii sociale. In conditiile in care teoriile stiintifice descriu, explica si fac predictii valide, teoriile simtului comun intrunesc doar o parte a acestor caracteristici. Teoriile formulate de simtul comun descriu acurat fenomenele carora li se adreseaza, dar nu pot face predictii valide decat in situatii cotidiene, uzuale. La nivelul explicatiei, teoriile simtului comun sunt deficitare, ele fiind dupa cum am spus pline de contradictii si erori logice (“Cine se aseamana se aduna!”, “Contrariile se atrag!”). De asemenea situatiile extreme, cele care vizeaza grupul in ansamblul sau, precum si cele in care se impune analiza explicativa la nivelul proceselor cognitive elementare (procesarea informatiei vizuale, rezolvarea de probleme, etc.) nu pot fi abordate de teoriile simtului comun, analiza la nivelul microproceselor si la cel al macroproceselor fiind straina simtului comun (apud Miclea, 1991).










Fig. 1 Schema generala a formularii teoriilor stiintifice in psihologie si modul ideal de construire al testelor psihologice.

3. Teorii ale personalitatii si metodele de evaluare asociate

Diferentele interindividuale in ceea ce priveste comportamentul sau trasaturile de personalitate nu sunt nici pe departe o descoperire a psihologiei moderne. Inca din perioadele preistorice, aceste diferente au fost evidentiate (si probabil s-a incercat explicarea lor prin ceea ce am numit psihologia simtului comun) si chiar structurate in teorii explicite, comuna fiind teoria asupra caracterelor omenesti elaborata de Theophrastus (370 -; 287 I.Chr.) in lucrarea “Caracterele” (Gleitman, 1992). Studiul personalitatii a parcurs un drum lung de la teoriile intuitive din antichitate, a caror aplicatie fundamentala era construirea caracterelor in arta dramatica si modelarea jocului scenic, pana la teoriile stiintifice moderne asupra personalitatii (cum ar fi teoriile trasaturilor) care printr-un aparat matematico-statistic elaborat recurg la studiul riguros al trasaturilor de personalitate, prin metodele de evaluare a personalitatii care decurg din ele avand implicatii atat in practica clinica (prin demersul explicativ, si clasificatoriu pe care il permit) cat si in selectia de personal (prin calitatile predictive ale testelor). Trecerea de la teoriile simtului comun la teoriile stiintifice asupra personalitatii nu s-a realizat printr-un salt brusc ci printr-o serie de etape intermediare care au aproximat progresiv caracteristicile esentiale ale unei teorii stiintifice. Teoriile psihanalitice sunt un astfel de pas intermediar, ele satisfacand cerintele de descriere si partial pe cele de explicatie neavand insa calitati predictive adecvate. Metodele de evaluare care au rezultat din aceste teorii impartasesc aceleasi deficiente, testele proiective fiind adesea puse in discutie in ceea ce priveste normele de validitate si fidelitate pe care un instrument psihodiagnostic ar trebui sa le indeplineasca. Odata cu propunerea unor metode de evaluare a structurilor de personalitate se face trecerea dinspre teoriile simtului comun spre teoriile stiintifice. Daca testele proiective care emerg din teoriile psihanalitice au calitati psihometrice discutabile, testele structurate de personalitate propuse de abordarile stiintifice in studiul personalitatii intrunesc aceste calitati psihometrice. Cu toate acestea nici chiar testele structurate de personalitate nu urmeaza demersul ideal de construire a testelor (ilustrat in figura 1). Ideea testului psihologic ca experiment standardizat se impune insa cu tot mai multa autoritate in special in psihologia cognitiva.
3.1. Psihanaliza si testele proiective de personalitate
Conform abordarilor psihanalitice in studiul personalitatii, exista nivele profunde ale personalitatii, care contin dorinte refulate, conflicte inconstiente si nevoi instinctuale, toate acestea fiind inaccesibile constiintei individului, dar influentandu-i comportamentul si in conditii extreme generand comportamente maladive. Cunoasterea acestor pulsiuni, conflicte si dorinte inconstiente este vazuta ca o cale de abordare terapeutica si rezolvare a problemelor cu care se confrunta individul. Cum insa ajungem sa strapungem bariera inconstientului si sa avem acces la aceste aspecte ale inconstientului- Una dintre metodele propuse de psihanalisti este aceea a testelor nestructurate de personalitate. Confruntand subiectul cu un continut nestructurat si cerandu-i sa-l structureze, vom utiliza propriile mecanisme defensive pentru a accesa continuturile inconstiente (Gleitman, 1992). Caracteristica comuna a testelor proiective de personalitate este utilizarea unor sarcini relativ nestructurate care permit obtinerea unui numar nelimitat de raspunsuri. Pentru a permite exprimarea fanteziei subiectului se ofera doar un numar redus de informatii despre stimulii testului care sunt de obicei vagi si ambigui. Ipoteza fundamentala este aceea ca modul in care va interpreta (structura) individul continutul prezentat (materialul testului) va reflecta o serie de aspecte ale functionarii sale psihologice. Cu alte cuvinte materialul testului este un fel de ecran pe care subiectul isi va proiecta dorintele, anxietatile, conflictele si pulsiunile inconstiente.
Principala caracteristica a testelor proiective este aceea ca surprind intr-o maniera globalista structurile de personalitate, interpretarea rezultatelor apare ca o viziune globala asupra personalitatii si nu sub forma detalierii unor aspecte aparte ale personalitatii. O alta caracteristica asociata testelor proiective este aceea ca ele reveleaza caracteristici ascunse, latente si inconstiente ale personalitatii. In conformitate cu aceste caracteristici, cu cat materialul unui teste este mai nestructurat cu atat va fi acesta mai sensibil la influenta aspectelor inconstiente ale vietii psihice ale individului (va determina utilizarea mecanismelor de aparare care vor scoate la lumina acele aspecte ascunse ale personalitatii individului, responsabile de reducerea adaptarii individului si aparitia afectiunilor psihice).

3.1.1. Tipuri de teste proiective

In functie de modul in care se prezinta materialul testului avem urmatoarele categorii de teste proiective:

• Teste cu pete de cerneala:

1.Testul Roschach (Hermann Roschach, 1921, 1942).
Este o tehnica asociativa, constand in prezentarea a 10 planse care reprezinta o serie de pete de cerneala simetrice (5 alb-negru, 5 color) in doua etape. Intr-o prima etapa i se prezinta subiectului pe rand plansele se solicita sa raspunda la intrebarea: “Ce va sugereaza acest desen-”, raspunsul fiind notat cat mai precis. In cea de-a doua etapa (faza de investigatie) se evalueaza raspunsurile oferite de subiecti urmarind trei dimensiuni (locatia, determinantii si continutul structurii invocate de subiect). Exista deci si o cotare cantitativa, calificativele fiind interpretate conform normelor testului. Spre exemplu, daca subiectul identifica o pata de cerneala cu o pata de sange, conform normelor interpretative, el isi reprima agresivitatea sau ii este frica sa raspunda la itemul respectiv, deci ii este teama sa-si constientizeze conflictele. Daca spre exemplu una dintre figuri este perceputa ca infricosatoare, se presupune ca ea il reprezinta pe subiect si conflictele sale inconstiente. Utilizarea frecventa a spatiilor albe in structurarea figurilor semnifica rebeliune si negativism.

2.Testul Holtzmann al petelor de cerneala (Holtzmann, 1968, 1972)
Holtzmann a dezvoltat o proba asemanatoare cu proba Roschach, impunand insa subiectilor sa dea raspunsuri mai scurte la un numar mai ridicat de pete de cerneala, sustinand ca aceasta forma este mai usor de standardizat si mai putin stufoasa decat forma elaborata de Roschach.

• Testul tematic de aperceptie (Murray & Morgan, 1935)
• Tehnici verbale:

1. Testul asociatiilor libere, descris initial de Galton in 1879, consta in prezentarea unor cuvinte nerelationate si li se cere subiectilor sa prezinte cuvintele care le vin in minte imediat dupa prezentarea cuvantului initial. Acest test s-a impus ca o tehnica specifica psihanalizei.
2. Testul completarii de propozitii (de ex. Testul Completarii de Propozitii al Universitatii Washington), sarcina specifica a subiectului fiind aceea de a completa o serie de propozitii neterminate.

• Tehnici figurale:
1. Testul raspunsului la frustrare (Rosenzweig, 1964) este derivat din teoria elaborata de Rosezweig relativ la agresivitate si frustrare. Materialul testului este reprezentat de o serie de imagini in care o persoana este frustrata de o alta. Sarcina subiectului este de a raspunde in locul persoanei frustrate. Raspunsurile sunt clasificate in functie de tipul de agresivitate (obiectuala, de confruntare cu obiectul frustrant, de aparare a eului) si directionarea agresivitatii (spre exterior, spre interior sau nedirectionata, ca rezultat al strategiilor de tip evazionist de raspuns la frustrare).

3.1.2. Calitatile psihometrice ale testelor proiective

O serie de studii realizate de catre psihanalisti sustin capacitatea de discriminare a testelor proiective ( in particular pentru testul Roschach) intre diferite categorii de afectiuni psihiatrice (schizofrenie, depresie) (Holley, 1973), sau diferite tipuri de criminali (Kline, 1977). Un studiu de referinta care a comparat calitatile psihometrice ale testului Roschach, MMPI si WAIS printr-o metaanaliza a studiilor care au utilizat aceste teste in perioada 1971 -; 1981. Rezultatele au aratat ca toate testele sunt fidele si coreleaza puternic cu domeiul de interes, concluzia studiului fiind aceea ca testele de personalitate au aceleasi calitati psihometrice ca si testul de inteligenta (WAIS) care a fost ales ca etalon. Exista totusi o critica fundamentata care i se aduce acestui studiu, si anume aceea ca rezultatele pentru testul Roschach au fost extrase dintr-o singura publicatie existand astfel o biasare editoriala.
Fragilele dovezi ale validitatii si fidelitatii testului Roschach sunt infirmate de o multitudine de studii care pun sub semnul indoielii aceste calitati. Testele proiective au fost in mod repetat subiectul unor studii vizand validitatea si fidelitatea, care insa in marea lor majoritate au evidentiat fie o validitate redusa (Holt, 1978, Kleinmuntz, 1982), fie au evidentiat clar absenta acestor calitati la probele proiective (Eysenck, 1959, Vernon, 1964, Albert, Fox, Kahn, 1980). In mod special studiul lui Albert, Fox & Kahn care au abordat problema simularii in proba Roschach a demonstrat lipsa validitatii acestei probe. Autorii au selectionat patru loturi de subiecti: pacienti diagnosticati cu schizofrenie paranoida (internati in clinici de psihiatrie), simulanti neinformati, carora li s-a dat simplu informatia de a simula schizofrenia paranoida, simulanti informati, carora li s-au expus detalii despre schizofrenia paranoida si subiecti de control, care au completat testul fara nici o manipulare. Rezultatele au fost oferite spre interpretare unui numar de 9 evaluatori, toti membrii ai Societatii pentru Evaluarea Personalitatii, specializati in testul Roschach. Evaluatorii au pus diagnosticul de schizofrenie paranoida in urmatoarele procente. 72% dintre simulantii informati au primit diagnosticul pozitiv, 48% dintre psihotici, 46% dintre simulanti neinformati si 24% dintre subiectii de control (Albert, Fox, Kahn, 1980).
Nici testele referitoare la validitatea TAT nu releva rezultate sensibil diferite de cele obtinute pentru Roschach, insa chiar daca testul nu are o capacitate buna de discriminare intre afectiunile psihiatrice, permite identificarea anumitor motive centrale ale vietii psihice a subiectilor (incluzand agresivitatea, arousalul sexual, nevoia de realizare, deprivarea alimentara, etc.) (Gleitman, 1992).
Testele proiective nu sunt deci satisfacatoare pentru studiul personalitatii, neintrunind normele de validitate si fidelitate chiar daca sunt administrate conform manualelor lor. Datorita acestui aspect psihologii experimentalisti le-au abandonat, dar clinicienii continua sa le utilizeze deoarece permit obtinerea unor date referitoare la personalitatea subiectilor, care nu pot fi oferite de chestionarele structurate de personalitate (Carstairs, 1957), ofera o experienta interesanta, existand o multitudine de raspunsuri oferite de subiecti, usor de interpretat in concordanta cu linia psihanalitica si permit stabilirea unor conexiuni intre tipurile predominante de raspuns si experientele traite de subiect (Gregory, 1996).

3.2. Abordarile psihometrice ale personalitatii si chestionarele structurate de personalitate
In a doua jumatate a secolului XX au aparut tot mai vizibil tendintele de integrare a psihologiei in corpul stiintelor. Ilustrativ in aceste sens este si demersul psihometric in studiul personalitatii. O serie de psihologi (Eysenck, Cattel, Costa & McCrae, Norman, Goldberg) au inceput sa-si concentreze atentia asupra modului in care oamenii pot fi grupati si comparati intre ei. Aderentii acestei abordari nomotetice a personalitatii au avut o contributie deosebita la elaborarea testelor psihometrice care sunt utilizate la masurarea caracteristicilor psihologice de tipul inteligentei, creativitatii sau personalitatii. In ceea ce priveste masurarea trasaturilor de personalitate, cele mai importante tehnici sunt chestionarele structurate de personalitate.
3.2.1. Strategiile de construire a chestionarelor structurate de personalitate

In construirea unui chestionar de personalitate, exista doua probleme fundamentale cu care se confrunta psihologul:
- Definirea constructului, deci a trasaturii care trebuie masurata;
- Construirea unui set de itemi prin care subiectul este intrebat in legatura cu acele comportamente care sunt relevante pentru trasatura respectiva sau in legatura cu situatiile care sunt relevante pentru acea trasatura (raspunsul subiectilor la acesti itemi va servi ca indicator al constructului) (Minlescu, 1996).

Fig. 2. Demersul general de construire a chestionarelor structurate de personalitate.

Kaplan & Saccuzzo, enumera urmatoarele strategii de construire a chestionarelor structurate de personalitate: strategiile intuitiv - rationale (strategia continutului logic, in care continutul itemilor este dedus logic pornind de la caracteristica de evaluat, strategia teoretica, in care itemii sunt alesi in concordanta cu asumptiile teoretice de baza), si strategii empirice (strategia grupului criteriu si cea a analizei factoriale (Kaplan & Saccuzzo, 1996).
In metoda intuitiv -; rationala, autorul decide ce itemi trebuie inclusi in materialul testului si ce continuturi sunt relevante pentru a traduce trasatura in comportament. Pasii demersului intuitiv sunt:
- Selectia intuitiva a continutului itemilor si formarea lotului initial de itemi;
- Administrarea lotului initial de itemi la un lot de subiecti;
- Calcularea scorurilor totale la aceasta grupare preliminara;
- Calcularea coeficientilor de corelatie item / test pentru fiecare item din colectia initiala;
- Selectionarea itemilor care coreleaza puternic cu testul, construindu-se astfel colectia finala de itemi.
Dezavantajele acestei metode constau in faptul ca omogenitatea si continutul itemilor depind de abilitatea autorului de a-si imagina raspunsurile la itemi si de a anticipa problemele care pot sa apara, precum si in faptul ca subiectii pot intui uneori raspunsul asteptat de autor, existand deci posibilitatea distorsionarii voite a rezultatelor la test.
In metoda grupurilor criteriu (din cadrul strategiilor empirice) selectia itemilor este ghidata doar de relatia empirica determinata intre itemul testului respectiv si o masura criteriu specifica. Etapele de construire a unor astfel de chestionare sunt:
- Utilizand datele care rezulta din diverse teorii sau selectionand itemi din alte chestionare, se construieste pe baze rationale o colectie aparte de itemi;
- Se administreaza aceasta colectie de itemi la doua loturi de subiecti care difera doar in ceea ce priveste trasatura evaluata;
- Se determina pentru fiecare lot proportia raspunsurilor Acord/Dezacord pe care le ofera;
- Determinarea semnificatiei diferentei statistice dintre rezultatele obtinute de cele doua grupuri;
- Itemii care diferentiaza semnificativ cele doua loturi sunt selectionati pentru scala preliminara;
- Aceasta scala se aplica din nou loturilor criteriu initiale;
- Se verifica daca toti itemii diferentiaza cele doua loturi criteriu;
- Se recurge la replicarea scalei pe alte loturi similare pentru validare.
- Metoda analizei factoriale pune accent pe analiza criteriului intern, respectiv pe utilizare unor tehnici statistice care grupeaza itemii testului in clusteri care evalueaza acelasi aspect al criteriului. Pasii parcursi la construirea unui chestionar structurat de personalitate utilizand metoda analizei factoriale sunt:
- Construirea pe baze a priori a uni lot relativ mic de itemi (celelalte metode au la baza selectarea formei finale a testului dintr-o colectie mai mare de itemi) care se considera ca sunt relationati cu factorul vizat;

- Itemii se administreaza unui numar mare de subiecti, care sunt testati in paralel si cu alte teste care evalueaza acelasi factor;
- Se calculeaza intercorelatiile itemilor, matricea intercorelatiilor analizandu-se factorial si obtinandu-se astfel o clusterizare responsabila de un anumit cuantum al variantei comportamentului subiectilor testati (factor);
- Se determina corelatia item/factor (incarcatura factoriala a itemului;
- Se selectioneaza pentru forma finala a testului, acei itemi care au o incarcatura factoriala mare.
- Rezultatul obtinut in urma unui astfel de demers este o solutie structurala simpla in care fiecare din factorii identificati evalueaza o anumita trasatura

3.2.2. Chestionarul celor 16 factori de personalitate (Cattel, 1970)

Unul dintre cele mai cunoscute chestionare de personalitate este Chestionarul celor 14 factori de personalitate elaborat de Cattel. In conceptia lui Cattel, personalitatea este acel aspect al functionarii individuale care ne permite sa facem predictii asupra a ceea ce va face o persoana intr-o situatia data. Forma matematica a acestei abordari este: R = f(S,P) (reactia unei persoane intr-o situatie data este functie de caracteristicile situatiei respective si de trasaturile de personalitate ale persoanei respective). Teoria lui Cattel porneste de la date strict stiintifice de studiu a personalitatii (nu de la date clinice ca CPI sau MMPI). Ideea initiala de la care a pornit Cattel este aceea ca in timp, s-au cristalizat in limba o serie de etichete lingvistice care denumesc trasaturi de personalitate (acele aspecte ale functionarii personale care influenteaza comportamentul individului, sau care sunt folosite pentru a explica atitudinile si comportamentele altor persoane si care au directa legatura cu individul respectiv). Astfel Cattel a identificat in limba engleza 4500 de cuvinte care descriu astfel de trasaturi de personalitate. In urma gruparii in sinonime, au ramas 171 de denumiri de trasaturi de sine statatoare. Urmatorul pas pe carel-a parcurs Cattel in construirea chestionarului a fost selectionarea a 100 de adulti, pentru fiecare dintre acestia selectionandu-se o persoana cunoscuta care era solicitata sa o caracterizeze pe cele 171 de dimensiuni, utilizand 3 modalitati de integrare (peste medie, mediu, sub medie) a fiecarei trasaturi in parte. Intercorelatiile obtinute pentru evaluarile realizate de aceste persoane au permis gruparea in 53 de clusteri nucleari a celor 171 de trasaturi de sine statatoare. Apoi alti 200 de adulti au fost evaluati de catre doi evaluatori independenti de aceasta data, utilizand acesti 53 de clusteri nucleari. In urma analizei factoriale a datelor obtinute, s-a redus numarul de trasaturi la 16 trasaturi principale de personalitate (12 primare si 4 secundare). A cunoaste si a intelege o persoana, conform teoriei lui Cattel inseamna a cunoaste cu precizie intregul model de trasaturi care o definesc. Itemii care alcatuiesc 16 PF s-au selectionat pe baza saturatiei factoriale in cei 16 factori principali ai personalitatii. Acest demers ilustreaza o abordare tipica de analiza factoriala in construirea unui chestionar structurat de personalitate (Minulescu, 1996).
Prin intermediu 16 PF, se obtine intr-un interval relativ scurt de timp o imagine a trasaturilor de personalitate care caracterizeaza un subiect sau altul. Chestionarul are 4 forme paralele (A, B, C si D), acestea nu evidentiaza trasaturi izolate de personalitate ci aspecte sistematice, evidentiate, reale, asa cum au fost ele scoase in evidenta de studiile de analiza factoriala. Chestionarul cuprinde 187 de itemi, organizati in scale, in asa maniera incat sa permita o cotare cat mai usoara a chestionarului atunci cand se recurge la sistemul manual de cotare (chestionarul se poate aplica si cota si prin intermediul computerului). Itemii chestionarului au pondere egala, datorita in special faptului ca incarcatura lor factoriala este egala. Pentru fiecare item exista trei modalitati de raspuns, subiectul fiind invitat sa aleaga una dintre ele. Chestionarul are o fidelitate adecvata (un coeficient de.80 atunci cand chestionarul este aplicat la intervale mai mici si.52 atunci cand este aplicat la intervale mai mari. Validitatea de criteriu, conceptuala si predictiva a testului au constituit subiectul multor studii experimentale care au evidentiat faptul ca testul are o validitate adecvata si o structura factoriala corecta, numarul dimensiunilor de personalitate este consistent, acoperind modelul de personalitate propus de autori (Minulescu, 1996).
Itemii testului au urmatoarele forme:

“Sunt capabil sa gasesc energie suficienta pentru a infrunta dificultatile pe care le intampin:

- intotdeauna;
- in general;
- rar.”
“Daca fac o gafa in societate reusesc sa o uit repede.
- Da;
- Mai mult sau mai putin;
- Nu.”

Raspunsurile date de subiect sunt cotate conform grilei de notare, obtinandu-se scorurile brute pentru fiecare factor. Aceste scoruri sunt apoi transformate in scoruri standard (obisnuit folosindu-se sistemul in 11 clase normalizate). Scorurile standard cuprinse intre 1 si 3 sunt interpretate ca scoruri scazute, iar scorurile cuprinse intre 8 si 10 sunt interpretate ca scoruri ridicate.

Interpretarea scorurilor obtinute la cei 16 factori

Factorul A (schizotimie vs. ciclotimie)
Scor mic: rece, rezervat, rigid, formalist, detasat, retras;
Scor ridicat: cald, amabil, cooperant, dragut, participativ, iubeste oamenii.
Factorul B (mai putin inteligent vs inteligent)
Scor mic: gandire concreta, putin inteligent, lipsit de interes pentru subiecte intelectuale, are tendinta de a abandona;
Scor ridicat: gandire abstracta, inteligent, constiincios, stralucitor.
Factorul C (instabilitate vs stabilitate emotionala)
Scor mic:afectat de sentimente, emotiv, hiperreactiv, instabil emotional, se supara usor;
Scor ridicat: stabil emotional, matur, realist, calm.
Factorul E (supunere vs dominanta)
Scor mic: submisiv, umil, usor de condus, adaptabil;
Scor ridicat:dominant, agresiv, combativ, incapatanat.
Factorul F (nonexpansivitate vs expansivitate)
Scor mic: sobru, retras, prudent, taciturn, serios, introspectiv;
Scor ridicat: entuziast, spontan, nechibzuit, expresiv, voios, spontan in reactii.
Factorul G (superficialitate vs constiinciozitate)
Scor mic: expeditiv, nu respecta regulile, indulgent cu sine, intolerant la frustrare;
Scor ridicat: constiincios, conformist, moralist, ingradit de legi, consecvent.
Factorul H (threctia vs parmia)
Scor mic: fricos, sensibil, timid, contemplativ, ezitant, intimidat;
Scor ridicat: curajos, aventuros, neinhibat, suporta stresul, frivol.
Factorul I (harria vs premsia)
Scor mic: logica de fier, realist, dur, matur emotional;
Scor ridicat: gandire sensibila, subtila, intuitiva, rafinata.
Factorul L (alexia vs protension)
Scor mic: increzator, accepta conditiile, este usor de lucrat cu el;
Scor ridicat: suspicios, greu de indus in eroare, neincrezator, sceptic.
Factorul M (praxernia vs autia)
Scor mic: practic, realist, cu picioarele pe pamant;
Scor ridicat: imaginativ, absorbit de ganduri, nepractic.
Factorul N (naivitate vs subtilitate)
Scor mic: deschis, nepretentios, sincer, corect;
Scor ridicat: ascuns, rafinat, diplomat, calculat, lucid si rafinat.
Factorul O (incredere vs tendinta spre culpabilitate)
Scor mic: multumit de sine, fara probleme, sigur de sine;
Scor ridicat: slab, se autoinvinuieste, este nesigur si mereu ingrijorat.
Factorul Q1 (conservatorism vs lipsa de respect pentru conventii)
Scor mic: conservator, respecta regulile si ideile traditionale;
Scor ridicat: nonconformist, liberal, critic, deschis la schimbare.
Factorul Q2 (dependenta vs independenta de grup)
Scor mic: orientat spre grup, adeziv, asculta de ceilalti;
Scor ridicat: autosuficient, plin de resurse, prefera deciziile personale.
Factorul Q3 (slab integrat vs integrat)
Scor mic: aflat permanent in conflict cu sine, se sustrage regulilor sociale.
Scor ridicat: isi urmeaza propriul drum indiferent de consecinte, exacti, compulsivi.
Factorul Q4 (relaxat vs tensionat)
Scor mic: relaxati, linistiti, nefrustrati;
Scor ridicat: tensionat, frustrat, autocontrol puternic.