Desi caracterul reprezinta ,,nucleul personalitatii”, el este insuficient abordat in psihologia contemporana. Predomina in analiza lui un oarecare descriptivism, o insiruire de informatii insuficient sudate intre ele. Acest fapt se face mai acut in domeniul caracterologiei care isi propune sa inventarieze atitudinile si trasaturile, sa le imbine intre ele, sa clasifice caracterele. m7g24gd
Determinat de unele limite ale analizei caracterului, Zlate i-a acordat o atentie deosebita, fapt care l-a condus la elaborarea unor modele explicativ-interpretative ale acestuia, pe care le prezentam in continuare.
 Modelul balantei caracteriale
Acest model i-a fost sugerat de parerea potrivit careia ,,atitudinile exista 2 cate 2, una opusa alteia…niciodata nu se poate face cu seriozitate afirmatia ca o persoana oarecare ar dispune numai de una dintre trasaturile perechi, cea pozitiva sau cea negativa…nu exista si nu poate exista reductii absolute la termeni singulari” (P.P.-Neveanu).
Aceste trasaturi opuse (bun-rau) se gasesc la una si aceeasi persoana in proportii si amestecuri diferite.
S-ar putea afirma ca la nastere trasaturile caracteriale se afla in pozitia 0 (zero), evolutia lor fiind teoretic egal probabila.
In realitate insa, omul va evolua spre un pol sau altul dupa cum reactiile lui vor fi intarite sau respinse social.
Ne putem imagina o balanta cu 2 axe sau talere inclinandu-se cand intr-o parte, cand in alta si in cele din urma stabilindu-se la unul sau altul dinre poli, in functie de:
- natura, tipul, numarul si valoarea situatiilor de viata parcurse de copil;
- intarirea sau sanctionarea lor exterior-educativa;
- gratificarea sau condamnarea lor
- asimilarea sau respingerea lor prin invatare.

Procesul este insa mai complex, fiind determinat atat de numarul situatiilor pozitive sau negative cu care se intalneste de intarirea sistematica a unora dintre ele.
Cand numarul situatiilor si intaririlor este egal copilul se afla intr-o dispozitie tensional-conflictuala, echivalenta starii de disonanta cognitiva, comportamentul sau fiind fie de de expectativa, fie de cautare activa pentru a depasi sau cel putin pentru a reduce disonanta pe care o traieste. In aceasta situatie, balanta este in echilibru sau tinde sa se dezechilibreze.
Daca numarul situatiilor si intaririlor pozitive il intrece pe al celor negative, atunci evolutia spre rolul pozitiv este evidenta, balanta dezechilibrandu-se in favoarea trasaturilor caracteriale bune.
In ambele cazuri o trasatura iese invingatoare si devine precumpanitoare in conduita individului numai in urma luptei, a ciocnirii cu cea opusa ei.
Trasatura invinsa nu dispare insa, ci se pastreaza sub forma unor reziduri, putand fi reactualizata in diferite alte situatii.
Trasatura caracteriala este insa prima, care dispune de stabilitate, cea ce-a doua avand o manifestare intamplatoare in comportament.
In provocarea luptei dintre trasaturi o mare semnificatie o au atat influentele educative exterioare, cat si propriile forte ale celui in cauza care poate evita sau contracara influentele negative ale mediului si cauta, asimila pe cele pozitive; el se poate opune sau sustrage primelor, le poate provoca sau chiar crea pe celelalte.
In acest proces caracterul se schimba din ,,mod de reactie, in mod de relatie” (Measiscev)
Modelul balantei caracteriale are o tripla semnificatie:
?arata si explica mecanismul psihologic al formarii caracterului, forta motrice a dezvoltarii acestuia care consta, in principal, in opozitia dintre contrarii, in ciocnirea si lupta lor
?sugereaza interpretarea caracterului nu doar ca formandu-se (din afara), nu doar ca rezultat automat si exclusiv al determinarilor sociale, ci si ca autoformandu-se (din interior), cu participarea activa a individului.
?conduce spre stabilirea unei tipologii caracteriale.
Cand pe unul dintre talerele balantei se aduna mai multe trasaturi pozitive, putem vorbi de un ,,om de caracter”, iar cand dominante sunt trasaturile negative, vorbim de un ,,om fara caracter”(om cu un ,,caracter negativ”).
Cand balanta se afla in echilibru, avand acelasi numar de trasaturi si pe un taler si pe altul, avem de-a face cu un caracter indecis, indefinit, contradictoriu.
œ Modelul cercurilor concentrice caracteriale
Isi are originea in conceptia lui Allport cu privire la insusirile (trasaturile) de P clasificate in trasaturi comune (care ii aseamana pe oameni si in virtutea carora acestia pot fi comparati unii cu altii) si trasaturi individuale, denumite dispozitii personale (ele diferentiindu-i pe oameni unii de altii).
Trasaturile individuale sunt de 3 tipuri:
1. cardinale (dominante, cu semnificatie majora pentru viata oamenilor, constituind ,,radacinile vietii”)
2. centrale (evidente, generalizate, constante, controland un mare numar de situatii obisnuite, comune)
3. secundare (periferice, mai putin active, exprima aspecte neesentiale de manifestare a individului; au o existenta minora si latenta)
Dispozitiile sunt clasificate in functie de numarul si rolul lor.
- dispozitiile cardinale, sunt putine la numar, una, doua, dar cu rol esential in comportament, controlandu-le pe celelalte in situatii deosebite;
- dispozitiile centrale sunt mai numeroase, dar intervin in situatii obisnuite de viata;
- dispozitiile secundare sunt si mai numeroase, dar au o existenta latenta si controleaza mai putin comportamentul individului.
Clasificarea lui Allport a sugerat dispunerea dispozitiilor personale in 3 cercuri concentrice:
- in cercul de la mijloc sunt amplasate trasaturile cardinale
- in urmatorul cerc -; trasaturile centrale
- in cel de la periferie, in cercul cel mai mare, trasaturile secundare.
Trasaturile caracteriale autentice sunt doar primele 2 care dispun de constanta.
Trasaturile secundare ar putea reprezenta fie ,,reziduri” caracteriale, adica trasaturi care au iesit invinse din ciocnirile, conflictele si contradictiile ce au avut loc, fara a dispare insa cu totul, fie ,,potentialitati” caracteriale, adica trasaturi aflate in germene, dar care la un moment dat ar putea deveni active.
Trasaturile aflate in cele 3 cercuri concentrice au un caracter mobil, flexibil, putand trece, in functie de cerinte, situatii dintr-un cerc in altul.
Nu este vorba doar de faptul ca situatii diferite declanseaza intrarea in functiune a unor trasaturi diferite, ci chiar de transformarea, convertirea trasaturilor caracteriale negative in pozitive sau invers.
In acest proces rolul esential revine educatiei care poate planui o serie de masuri menite a contribui la ,,deplasarea” unor trasaturi dintr-un cerc in altul.
Prin educatie omul isi da seama de valoarea trasaturilor caracteriale, care sunt bune si care rele, care trebuie formate si promovate in conduita si care estompate sau chiar inlaturate.
La realizarea unor astfel de ,,transformari” individul este ,,fortat” de insasi situatiile, imprejurarile, normele, valorile cu care intra in contact.
Ceea ce era acceptabil si dezirabil la un anumit moment dat devine intolerabil sau indezirabil la un alt moment dat.
- In acest model ierarhizarea este sugerata de suprapunerea unora peste altele a celor 3 cercuri sau straturi caracteriale, nu exista relatii, legaturi nici intre trasaturile ce apartin unor cercuri diferite, nici intre cele aflate in interiorul fiecarui cerc, acestea din urma fiind dispuse la intamplare, unele langa altele, in neoranduiala.
· Relevanta teoretico-aplicativa a modelului cercurilor concentrice caracteriale se concretizeaza in urmatoarele:
1. modelul permite intelegerea exacta a comportamentului concret al omului datorat in esenta de coexistenta diferitelor trasaturi caracteriale (cu semnificatii, ponderi si roluri diferite), si de manifestarea lor diferentiata in functie de particularitatile situatiilor intalnite;
2. ofera posibilitatea explicarii atat a dinamicii structurii generale a caracterului, cat si a fiecarei trasaturi caracteriale in parte, dinamica ce se poate manifesta in ambele sensuri (fie trecerea de la trasaturile cardinale la cele centrale si in final la cele secundare, fie invers); uneori caracterul parcurge etape de pozitivare a trasaturilor sale, in timp ce alteori el parcurge etape de negativare a trasaturilor;
3. modelul poate juca rolul unui instrument de valorizare a unor insusiri de P, mai ales atunci cand nu cunoastem sau cand nu suntem siguri de semnificatia detinuta de acestea.
œ Modelul piramidei caracteriale
Acest model are la baza parerile acelor autori care considera ca esential pentru caracter este nu atat numarul attitudinilor si trasaturilor, ci modul lor de organizare, relationare si structurare.
H. Eysenck era de parere ca ,,relatiile dintre atitudini si trasaturi sunt cu mult mai mportante decat insasi atitudinile si trasaturile luate fiecare in parte”.
Atitudinile se leaga, se inlantuie si sunt conditionate unele de altele formand un adevarat sistem.
Ideea ierarhizarii trasaturilor caracteriale se impune de la sine .
· Zlate considera ca aceasta ierarhizare ia forma unei piramide, care cuprinde:
- in varf trasaturile esentiale, dominante, cu cel mai mare grad de relevanta, pregnanta si generalitate;
- spre baza, trasaturi din ce in ce mai particulare.
Asa cum exista o ,,piramida a conceptelor” (Vigatski), o ,,piramida a trebuintelor” (Maslow), tot asa ar putea exista si o piramida a caracterului.
Asa cum notiunile de specie se subordoneaza notiunilor de gen, tot asa vom intalni o subordonare si integrare treptata a trasaturilor caracteriale.
Asa cum in piramida conceptelor fiecare concept reprezinta un nod de care se leaga toate celelalte, tot asa in piramida caracterului fiecare trasatura de caracter va constitui un nod aflat in relatie cu toate celelalte. La nivelul trasaturilor caracteriale relatiile sunt extrem de variabile de la un individ la altul. Una poate fi trasatura dominanta la individul X si alta la individul Y.
Ceea ce la unul este subordonat, la altul poate fi supraordonat.
De aici deriva specificul caracterial al fiecarui individ, arhitectonica diferita de la unul la altul.
Ø In acest model avem in vedere:
- legaturile dintre toate trasaturile caracteriale, dispunerea lor intr-o anumita ordine duce la valorizarea lor
- toate tipurile de relatii dintre trasaturi (relatiile de integrare succesiva a unora in altele, de coordonare valorica, de competitivitate si excludere reciproca, de compensare);
- caracterul relatiilor (directe, indirecte, multiplu mijlocite de altele);
- gradul lor de coerenta
Relevanta modelului piramidei caracteriale consta in:
· ofera posibilitatea intelegerii caracterului ca un sistem organizat si bine structurat
· conduce spre ideea diferentierii mijloacelor actiunii educative.

Cele 3 modele explicativ-interpretative ale caracterului se depasesc unul pe altul.
Daca in rimul este vorba doar despre o singura trasatura caracteriala, cu aspectele ei contradictorii, in cel de-al doilea apar mai multe trasaturi, insa dispuse intr-o oarecare dezordine, mai ales in interiorul fiecarui cerc, pentru ca in cel de-al 3 cerc acestea sa se lege unele de altele, sa genereze structuri si sisteme caracteriale, specifice fiecarui individ in parte.
Modelele propuse pretind interventia educationala de evocare si intarire cu perseverenta a acestor factori, conditii si motive care conduc la formarea unui caracter unitar, echilibrat, dezirabil social, si de a lua masuri impotriva factorilor, conditiilor si motivelor care ar putea inclina balanta spre polul negativ.