Obiectiv general: familarizarea studentilor cu mecanismelor de generare si manipulare a imagilor mentale. g9q2qy
2.1. CLASIFICARE, TERMINOLOGIE

Imaginile sunt o prezenta ubicua a vietii noastre psihice . E suficient sa deschidem ochii si sa avem imaginea fascinanta a lumii din jurul nostru; rezultatul perceptiei vizuale este o imagine. In acelasi timp putem avea, in minte, imaginea unei explozii atomice pe care am perceput-o anterior, prin medierea televizorului. Mai mult decat atat, putem construi imagini pornind de la o relatare verbala. De pilda, ascultand la radio comentariul unui meci de fotbal ne inchipuim, cu destula usurinta, ceea ce se intampla pe teren, generand un film al intamplarilor pe baza mesajelor verbale. In fine, visurile noastre sunt, cel putin la nivel manifest, o suita de imagini, inainte de a fi orice altceva.

Notiunea de "imagine mintala" vizeaza doar o parte din fenomenele prezentate mai sus. Ea nu se refera la imaginea perceptiva si nici la icon-ul pastrat in memoria senzoriala vreme de cateva sutimi de secunda. Imaginea mintala vizeaza doar acele productii imagistice cu care opereaza sistemul cognitiv in absenta actiunii unor stimuli vizuali asupra organelor de simt. In aceasta categorie intra reveriile, imaginile onirice sau cele formate pornind de la mesaje verbale. La baza imaginilor mintale se afla, in primul rand, un proces de analiza descendenta. Adica, imaginile nu sunt entitati particulare, autonome, stocate ca atare in memoria de lunga durata, ci sunt produse in momentul in care o anumita sarcina solicita prezenta lor.
Circumscrierea mai limitativa a sferei notiunii de imagine mintala nu reduce deloc importanta studierii productiilor imagistice. Se citeaza adesea implicarea imagisticii in creatia stiintifica de mare valoare. Kekule, de pilda, marturiseste ca a descoperit structura ciclica a benzenului dupa ce, in urma unor indelungi investigatii teoretice esuate, a visat un sarpe care isi inghitea propria-i coada. A. Einstein relata ca momentele sale de maxima creativitate erau legate de prezenta fulguranta a unor imagini pe care abia ulterior se straduia sa le decodifice si sa le aseze in forma logico-matematica. Un alt mare fizician, M. Faraday, compensa insuficienta stapanire a aparatului matematic prin uimitoarea sa capacitate de a-si imagina noi experimente sau fenomene fizice (Kosslyn, 1990). Nu trebuie sa ne inchipuim cumva ca operarea asupra imaginilor e specifica numai creatiei stiintifice de varf. O serie de rationamente cotidiene se realizeaza pe baza reprezentarii imagistice a informatiei din premise. De pilda, daca ne sunt date premisele: (1) "Ion este mai mare ca George." (2) "Mircea este mai mic decat George" , si ni se cere sa conchidem cine este cel mai mare, ajungem la solutie imaginandu-ne alaturarea spatiala a celor trei persoane.
Vom conchide, asadar, ca imaginea mintala este o reprezentare cognitiva care contine informatii despre forma si configuratia spatiala (pozitia relativa) a unei multimi de obiecte, in absenta actiunii stimulilor vizuali asupra receptorilor specifici.

2.2. CARACTERISTICILE IMAGINILOR MINTALE

2.2.1. Reprezentarea relatiilor topologice

Principala caracteristica a imaginii mintale, relevata si in definitia proximala prezentata mai sus, vizeaza capacitatea sa de a reprezenta relatiile topologice dintre elemente. Intr-un experiment de recunoastere a configuratiilor, Santa (1977) utilizeaza doua tipuri de reprezentari ale uneia si aceleiasi configuratii: o reprezentare imagistica (figura 2.1.a.) si o reprezentare lingvistica (figura 2.1.b.). Mai intai, subiectii sunt solicitati sa inspecteze o configuratie de trei elemente - triunghi, cerc, patrat. Dupa memorarea acestei configuratii, subiectilor respectivi le erau prezentate o serie de figuri-test, sarcina lor fiind de a raspunde, cat mai rapid posibil, daca aceste figuri sunt alcatuite din aceleasi elemente ca si figura initiala.
Dupa cum se poate observa in figura 2.1.a., exista mai multe variante ale figurilor-test, unele fiind formate din elemente identice, altele din elemente diferite. Pentru a rezolva sarcina in cauza, subiectii trebuie sa compare figurile-test cu imaginea mintala, din memorie, a configuratiei initiale. Daca imaginea mintala reprezinta relatiile topologice sau spatiale dintre obiecte, atunci subiectul va raspunde mai rapid in cazul primei figuri-test decat in cazul celei de-a doua. In ambele situatii raspunsul e pozitiv, dar timpul de latenta va fi diferit daca imaginea mintala codeaza relatiile topologice, caci in prima figura-test se conserva si relatiile topologice, iar in a doua se conserva numai elementele figurii.

Fig. 2.1. Materialul experimental utilizat de Santa (1977): a) cod imagistic; b) cod verbal. Recunoasterea cea mai rapida are loc in conditiile conservarii relatiilor topologice pentru figuri-test imagistice si in cazul ordonarii seriale pentru figuri-test lingvistice. Aceasta inseamna ca imaginile mintale sunt o reprezentare topologica a unei situatii, iar cuvintele - o reprezentare seriala.

Aceasta ipoteza a fost confirmata de datele experimentale inregistrate. Rezultatele devin si mai relevante daca le comparam cu datele obtinute din inspectarea aceleiasi figuri reprezentata in cod lingvistic (figura 2.1.b.). Se observa ca figurile geometrice au fost inlocuite cu numele lor, dispuse in aceleasi configuratii ca si in figura 2.1.a. Daca reprezentarea relatiilor topologice constituie o caracteristica specifica a reprezentarilor imagistice, atunci conservarea configuratiei initiale in conditiile utilizarii codului verbal nu va reduce timpul de reactie. Reprezentarea lingvistica favorizeaza prezentarea seriala a stimulilor. Ca atare, o prezentare lineara a stimulilor din configuratia de memorat va fi recunoscuta mai usor decat o prezentare care conserva distributia topologica initiala. Datele experimentale au validat aceasta ipoteza. Timpul de reactie la a doua figura-test din 2.1.b. este mai scurt decat timpul necesar recunoasterii pentru prima figura-test din 2.1.b. Coroborand cele doua variante ale prezentarii stimulilor - una spatiala, imagistica, cealalta seriala, lingvistica - devine evidenta proprietatea imaginilor mintale de a reprezenta relatiile spatiale. Daca figurile-test utilizate in experiment contin alte elemente decat cele prezente in configuratia initiala, deci raspunsul corect e negativ, se obtine acelasi tip de rezultate: timpul de reactie e mai scurt in cazul reprezentarilor imagistice daca se conserva configuratia initiala. Dimpotriva, in cazul utilizarii codului verbal, timpul de reactie e mai scurt daca prezentarea e seriala, decat daca e izomorfa cu configuratia initiala. Conchidem ca reprezentarea relatiilor topologice este una dintre proprietatile de baza ale imaginilor mintale.

2.2.2. Absenta sintaxei

Absenta sintaxei este o alta caracteristica a imaginilor mintale. Spre deosebire de reprezentarile lingvistico-semantice, care se pot combina numai pe baza unor reguli sintactice bine stabilite de gramatica unui limbaj sau de cerinta consistentei logice, imaginile mintale se pot combina oricum. Imaginati-va un patrat si un cerc. Ele pot fi combinate neingradit, in orice chip: un patrat contine un cerc, un cerc circumscrie un patrat; patratul poate fi asezat deasupra cercului, cercul - deasupra patratului; ele se pot suprapune sau intersecta in variate moduri etc. Nu exista reguli care sa limiteze combinarea imaginilor mintale. In cazul unor enunturi verbale, aceasta libertate a combinarii nu e posibila. Exista reguli gramaticale precise, in orice limbaj natural, care stau la baza producerii unor enunturi corecte. Nu e corect, de pilda, sa spunem: recompensati, silitori, studentii sunt . (Enuntul corect este: Studentii silitori sunt recompensati ). In mod similar, continuturile semantice se combina pe baza unor reguli logice. Sunt incorecte combinatiile care duc la enunturi contradictorii. Nu putem spune, de pilda, aceasta propozitie adevarata este falsa . In cazul combinarii imaginilor mintale nu exista nici o regula care sa delimiteze combinatiile corecte de cele incorecte.
Absenta sintaxei este evidenta in imaginile onirice - un tip special de imagini mintale. Oricine poate visa fapturi rezultate din combinatii ciudate de animale si oameni, imaginile ce populeaza mitologia din toate timpurile (centauri, pegasi, sirene etc.) sunt obiectivari ale inchipuirilor noastre. Adesea relatiile spatiale dintre elementele unei imagini onirice complexe incalca legitatile fizice: putem sa ne inchipuim un oras intreg zburand, un purice mai mare decat un elefant etc.
Independenta imaginilor mintale de o sintaxa bine stabilita poate fi principalul motiv al utilizarii imagisticii in reverie, in visul nocturn ca si in situatiile de maxima creativitate. Dupa cum se stie, productiile noastre onirice sunt dominate de prezenta imaginilor. Visul insusi seamana cu un film. Dialogurile sunt rare si, adesea, nesemnificative. Daca preluam ideea lui Freud ca "visul este calea regala spre inconstient", pare evidenta "preferinta" inconstientului de a se exprima intr-un cod nesupus constrangerilor rigide ale unei sintaxe riguroase cum e cea care guverneaza limbajul natural sau inferenta logica. Altfel spus, daca inconstientul, adesea cenzurat, tinde sa se exprime printr-o reprezentare constienta, e de presupus ca aceasta reprezentare va fi una in care o eventuala supra-cenzura indusa de o anumita sintaxa este eludata. De aceea visul, ca si reveria e format, in primul rand din combinatii imagistice si doar in mica masura din propozitii. Productiile lingvistice se supun unor reguli gramaticale stricte care limiteaza considerabil numarul de combinatii posibile dintre lexeme (cuvinte sau propozitii). Inchipuirile noastre sunt atat de bogate si fascinante deoarece ele nu sunt guvernate de sintaxa rigida a gramaticii limbajelor naturale sau de regulile logicii si nici de constrangerile realitatii fizice.

Prezenta masiva a imagisticii in momentele de maxima creativitate, semnalata de nenumarate ori in literatura consacrata creativitatii, ar putea fi explicata tot prin absenta sintaxei combinarilor imagistice. Fiind adesea rezultatul unui travaliu inconstient, o idee originala se exprima mai usor intr-o reprezentare lipsita de constrangeri severe cum e cea imagistica. Abia dupa aparitia ei, mecanismele logice intra in functiune supunand-o principiului consistentei logice si confruntarii cu realitatea. Pentru a ilustra modul in care imaginile generate in procesul de creatie sunt ordonate intr-o sintaxa logico-lingvistica riguroasa de mecanisme logice, prezentam un exemplu preluat dupa J. Hadamard (1975).
Se pune problema de a demonstra teorema (T1): sirul numerelor prime este infinit. Aceasta se poate reduce la a demonstra ca exista un numar prim mai mare decat 11 dupa care, prin rationament recursiv se demonstreaza T1. In raportul de introspectie se consemneaza o multime de procese imagistice care apoi sunt transformate intr-un limbaj logico-matematic.
Paralelismul dintre discursivitatea reprezentarii logico-lingvistice si imagistica mintala nu este perfect. Uneori imaginile sunt convertite in expresii logico-matematice, alteori sunt induse de programul inferentelor logice, ambele tipuri de procesari sustinandu-se reciproc. Ceea ce am vrut sa scoatem in evidenta a fost implicarea masiva a imagisticii in procesul de creatie.

Procesele imagistice
Fazele demonstratiei logico-matematice
1. Vad o masa confuza de semne.
2. N fiind un numar destul de mare imi imaginez un punct mai indepartat de aceasta masa confuza.
3. Vad al doilea punct alaturi de primul.
4. Vad un punct undeva intre masa confuza si primul punct.
1. Consider toate numerele prime de la 2 la 11 (adica 2,3,5,7,11).
2. Formez produsul lor (N).
N = 2x3x5x7x11

3. Adun la acest produs o unitate (N+1).
4. Acest numar, daca nu este prim, trebuie sa admita un divizor prim care este numarul cautat.In opinia noastra aceasta este determinata de una dintre caracteristicile esentiale ale imagisticii mintale: independenta de sintaxa a productiilor imagistice - care faciliteaza obtinerea produsului creativ.

2.2.3. Neutralitatea fata de valoarea de adevar

A treia proprietate notabila a imaginilor mintale consta in faptul ca, spre deosebire de reprezentarile lingvistico-semantice, ele nu au valoare de adevar. Dupa cum se stie, valoarea de adevar este un atribut exclusiv al judecatilor. Numai o judecata in care se afirma ceva despre altceva poate fi adevarata sau falsa. O imagine nu afirma si nu neaga nimic, deci ea nu poate avea valoare de adevar. Imaginea pe care o putem avea acum despre centrul orasului in care locuim nu e nici adevarata, nici falsa; adevarate sau false sunt numai judecatile care ar rezulta din analiza imaginii. Deci, daca procesam imaginea si obtinem judecati despre tipul obiectelor imagine (ex: forma, culoarea, dispunerea lor relativa etc.), putem spune despre aceste judecati ca sunt adevarate sau false.
Daca imaginile nu au valoare de adevar, atunci ele nu sunt cunostinte. Cunostintele (declarative) de care dispune un sistem inteligent se constituie intr-un set de propozitii carora li se asigneaza o valoare de adevar. Simpla posesie a unei imagini mintale nu inseamna inca cunostinte. Cunostintele sunt rezultatul analizei imaginilor mintale. In acelasi timp insa, baza noastra de cunostinte produce imagini, asa cum se va vedea de indata.

2.3. EXISTA O MEMORIE IMAGISTICA?

Una dintre discutiile aprinse din psihologia cognitiva si din stiintele cognitive in general, s-a desfasurat in jurul codurilor imagistice. Informatia este sau nu stocata in memorie sub forma de imagini? La nivelul simtului comun raspunsul rapid este, evident, unul pozitiv. La o cercetare mai amanuntita lucrurile se dovedesc a nu fi ceea ce par. Incercand sa raspunda la aceasta intrebare, cognitivistii s-au impartit in doua tabere: sustinatorii imagisticii (S. Kosslyn, Pomeratz etc.) si adversarii (Z. Pylysyn, J.R. Anderson, G.H. Bower etc.).
Cei dintai sustin ca imaginea mentala nu este numai un produs epifenomenal, prezent in raportul introspectiv, ci este o modalitate autentica de stocare a informatiei in memoria de lunga durata. Sistemul cognitiv stocheaza imagini si le proceseaza pe baza unor mecanisme specifice. Adversarii reprezentarilor imagistice nu neaga existenta acestora in memoria de lucru, dar le confera un rol epifenomenal, considerandu-le rezultate introspective temporare, produse prin analiza descendenta din baza noastra de cunostinte. Altfel spus, memorarea noastra nu contine imagini. Acestea sunt produse temporar, in functie de necesitatile sarcinii, de baza noastra de cunostinte. Memoria de lunga durata este populata exclusiv de continuturi semantice. Fiind reductibile la reprezentarile semantice, imaginile mentale nu fac nici obiectul unor mecanisme mnezice speciale. Pe scurt, fara sa nege existenta lor, adversarii imaginilor mintale neaga caracterul lor explicativ si fotografic. In ambele tabere se constata diverse nuantari ale optiunilor de baza, mergand pana la postularea unui cod dual (Paivio, 1965) sau la admiterea imaginilor mintale ca un cod concurent codului semantic (Anderson, 1985). Recurgand la date experimentale si argumente logice, vom cauta sa clarificam pe cat posibil aceasta problema.

2.3.1. Analiza descendenta si imagistica mintala

Analogul cel mai apropiat al imaginii mintale este imaginea vizuala. Ambele tipuri de imagini reprezinta forma unor obiecte si relatiile spatiale dintre acestea. In afara de acest punct comun, imaginile mintale difera considerabil de imaginile fotografice. Sa ne reamintim, deocamdata, doar faptul ca imaginile mintale sunt produse in absenta actiunii stimulilor asupra receptorilor vizuali. Putem chiar avea imagini mintale despre obiecte sau scene pe care nu le-am vazut sau nu le vom putea vreodata (vezi, de pilda, imaginile onirice sau imaginile construite pe baza lecturii unui text istoric din antichitate etc.). Fie daca succede unei imagini perceptive, fie daca e produsa pe baza lecturii unui text, o imagine mentala este, in mai mare sau mai mica masura, rezultatul unor procese de analiza descendenta. Inainte de a analiza pe larg aceasta afirmatie, priviti figura 2.2.
Ridicati apoi privirea si baleiati vizual obiectele din jur. Fara a mai reveni la imaginea inspectata anterior, incercati sa v-o reamintiti. Caracterul (aparent) aleator al petelor de culoare face reamintirea lor deosebit de dificila. Asadar, o imagine pe care nu o putem categoriza, sau nu-i putem desprinde semnificatia, este convertita intr-o imagine mintala ulterioara in chip foarte lacunar. Mai mult, in memorie raman doar acele elemente din imaginea inspectata care pot fi categorizate. Daca, in acest moment, incercati sa va reamintiti ceea ce ati vazut, veti evoca pete albe si negre, grupate mai mult sau mai putin aleatoriu, adica acele elemente din figura 2.2. pentru care am putut activa categoriile corespunzatoare.

Fig. 2.2. Imagistica mintala si analiza descendenta

Figura 2.2. reprezinta, de fapt, un caine dalmatian adulmecand o urma. Priviti din nou aceasta figura, apoi comutati privirea pe un alt obiect din mediu si incercati sa va reamintiti ceea ce ati observat. De aceasta data acuratetea reamintirii va fi mult mai mare. Imaginea mintala rezultata este nu numai mai acurata decat anterior, ci ne poate ramane multa vreme in memorie. "Plusul" de acuratete si de durabilitate a imaginii mintale a fost determinat de oferta de cunostinte continuta in sintagma "figura 2.2. reprezinta, de fapt, un caine dalmatian adulmecand o urma". Aceste cunostinte au initiat un proces de analiza descendenta care au structurat "petele de culoare". Puncte care anterior nu insemnau nimic, au inceput sa fie categorizate ca fiind "urechile", "botul", "picioarele" cainelui etc. Nu ne intereseaza aici participarea analizei descendente la recunoasterea scenelor, ci impactul acesteia asupra constituirii imaginilor mintale. Imaginile mintale presupun implicarea analizei descendente in analiza stimulilor vizuali, ca atare ele nu se pot constitui in absenta acestora. Imaginile mintale depind de baza de cunostinte care initiaza analiza descendenta. Din referentul initial, in imaginea mintala se pot regasi doar acele componente pentru care s-a putut gasi corespondent categorial, care au permis o analiza descendenta in general. Asadar, imaginea mintala (sau ceea ce se numeste in limbaj traditional "reprezentare") nu se interpune intre imaginea perceptiva si concept, nu este un "preconcept". Ea succede analizei descendente a stimulilor vizuali si depinde de baza de cunostinte a sistemului cognitiv. O astfel de idee nu poate fi temeinic sustinuta invocand doar o demonstratie in clasa, ca cea prezentata anterior. Ea se intemeiaza insa pe o serie de cercetari experimentale (Reed & Johnson, 1975, Reed & Johnson, 1977). Unul dintre experimentele celor doi cercetatori americani este prezentat mai jos.
In figura 2.3. sunt prezentate o parte din materialele utilizate de cei doi experimentatori. In partea stanga a figurii sunt prezentate doua configuratii complexe (1 si 2). Partea dreapta contine o multime de figuri care intra in compunerea configuratiilor complexe. Experimentul are doua variante. In prima varianta, subiectii inspecteaza figurile din dreapta 1(2) A-E dupa care pe un display este prezentata configuratia complexa timp de 10 secunde. Sarcina subiectilor este de a mentiona daca figurile inspectate sunt parti ale configuratiilor complexe. In a doua varianta, subiectii inspecteaza mai intai configuratia complexa "tinta", dupa care le sunt prezentate pe acelasi display figurile din dreapta 1(2) A-E. In termen de maximum 10 secunde, pentru fiecare din aceste figuri, subiectii trebuie sa decida daca ea este parte componenta a configuratiei complexe. Pe scurt, in prima varianta, sarcina consta in compararea partilor configuratiei complexe cu imaginea fizica sau perceptiva a acesteia, iar in a doua varianta, sarcina consta in compararea partilor cu imaginea mintala a acestei configuratii.

Fig. 2.3. Material experimental utilizat de Reed & Johnson (1975).

Proportia raspunsurilor corecte a fost de 86% pentru prima varianta a testului si de 52% - in a doua varianta. Diferenta semnificativa rezultata se explica prin diferenta dintre imaginea fizica si cea mintala. O imagine fizica (ex: un desen, o fotografie etc.) poate fi reanalizata si descompusa in parti componente, altele decat cele initiale, pe cand imaginea mintala poate fi descompusa exclusiv sau preponderent dupa componentele procesate anterior. Sa privim, de pilda, configuratia 2. Toate figurile 2A-2E sunt parti componente ale configuratiei 2. Daca comparam aceste parti cu imaginea fizica a configuratiei putem sa dam raspunsul corect, reanalizand figura, descompunand-o in functie de contururile presupusei parti componente. O putem descompune dupa contururile 2B sau 2C sau 2E etc. Daca comparam partile cu imaginea mintala a configuratiei 2, atunci aceasta descompunere dupa oricare contur nu mai este posibila sau nu mai este la fel de facila. Daca ati codat initial, in momentul perceptiei, configuratia 2 ca fiind formata din doua triunghiuri mari suprapuse, va va fi relativ usor sa raspundeti daca 2B este parte a configuratiei 2 si mult mai dificil, daca nu imposibil, sa raspundeti (corect) ca 2C este parte a configuratiei 2. In general, este mai usor sa recunoastem figurile 2A si 2B ca parti ale figurii 2, decat 2C-2E, deoarece initial, stimulul fizic a fost procesat dupa categoriile de "triunghi" sau "romb", nu dupa categoriile corespunzatoare figurii 2C-2E pentru care e dificil chiar de gasit un nume. Pe scurt, experimentul mentionat arata ca o imagine fizica poate fi descompusa la fel de bine in oricare din partile ei componente. In consecinta, recunoasterea partilor sale componente, chiar daca acestea sunt neuzuale, se face cu un procentaj redus de eroare. Partile figurii sunt echivalente; niciuna nu e preferata alteia. Dimpotriva, o imagine mintala e descompusa preferential in functie de decupajul realizat de categoriile utilizate initial la perceptia si recunoasterea scenei corespunzatoare. In consecinta, unele parti ale imaginii mintale (= cele care au fost procesate semantic anterior) sunt recunoscute mai usor decat alte parti, care n-au fost initial identificate. Rezulta ca imaginea mintala este mediata de procesari semantice, a caror rezultanta este. Pot fi recunoscute, intr-o imagine mintala, doar acele elemente care initial au fost procesate semantic (constient sau inconstient).

Pe baza acestor date experimentale se poate conchide ca reprezentarile imagistice nu pot fi un cod specific, autonom, independent de procesarile semantice. Dimpotriva, imaginile mintale presupun procesari descendente, dependente de baza de cunostinte. Procesarile semantice si analiza descendenta prezente in formarea imaginii perceptive se regasesc intr-o forma si mai pregnanta in cazul imaginilor mintale. O imagine mintala este grevata nu numai de procesarile semantice implicate in formarea imaginii perceptive corespunzatoare, ci si de procesari postperceptive, rezultate din interactiunea in memorie a diverselor continuturi cognitive sau a interferentelor cu alti stimuli.
Un experiment clasic realizat de Carmichael, Hagan si Walter (1932) ilustreaza aceasta din urma idee. Unui lot de subiecti i-au fost prezentate o serie de figuri de genul celor din figura 2.4.

Fig. 2.4. Materiale utilizate de Carmichael & colab. (1932)

O parte a subiectilor din lotul respectiv vizionau figurile impreuna cu cuvintele din stanga lor. Cealalta parte, vizionau aceleasi figuri, asociate insa cu cuvintele din dreapta. Ulterior, s-a cerut celor doua grupe de subiecti sa deseneze din memorie figurile inspectate anterior. S-a constatat o distorsiune semnificativa a figurii initiale in sensul categoriei asociate. Desi sarcina era de a desena cat mai exact figurile respective, acestea sufereau modificari semnificative, daca anterior fusesera categorizate utilizandu-se lista de categorii din stanga fata de situatia in care erau asociate cu categoriile din dreapta. De pilda, pentru grupul la care al saselea item trecea drept masa, se constata, in reproducerile ulterioare, prezenta unor elemente noi (ex: un surub la intersectia liniilor diagonale, o imagine in perspectiva a tabliei etc.), care apropiau figura initiala de prototipul categoriei cu care a fost asociata. Dimpotriva, celalalt grup de subiecti, care vedea in aceeasi figura o clepsidra, la reproducere introducea alt gen de elemente (ex: fire de nisip, rotunjirea contururilor etc.).
Reproducerile din memorie a unor figuri sau scene releveaza dependenta imaginilor mintale de categorii si procesarile semantice specifice acestora. Intr-o mai mare sau mai mica masura, o imagine mintala este marcata de intreaga retea semantica aferenta unei categorii utilizata pentru clasificarea figurii sau scenei corespunzatoare imaginii mintale in cauza. Procesarile semantice ale stimulului in momentul perceptiei, interactiunea cu alte cunostinte detinute de sistemul cognitiv, introduce ponderari specifice ale caracteristicilor spatiale si relatiilor topologice dintre elementele unei situatii: (1) elementele categorizate si procesate mai intens sunt mai bine reprezentate in imaginea mintala decat cele necategorizate sau slab procesate; (2) imaginea mintala poate contine elemente absente din imaginea fizica, de referinta, dar construite datorita congruentei lor cu categoria sub care a fost cuprinsa referinta; (3) elemente incongruente cu schema cognitiva sau categoria implicate in recunoasterea stimulului pot fi omise din imaginea mintala. Toate aceste fenomene au fost prezente in experimentele expuse anterior. Se poate conchide ca, in imaginea mintala, izotropia elementelor (partilor) imaginii fizice este inlocuita cu organizarea lor ierarhica neizotropa in functie de procesarile semantice si analiza descendenta subiacente. Elementele mai intens procesate sunt mai bine reprezentate in imaginea mintala. Caracterul ierarhizat al imaginilor mintale, de pilda, preeminenta unor parti ale figurii fata de altele, asa cum reiese din experimentul lui Reed & Johnson, este produsul secundar al prelucrarilor semantice diferentiale ale elementelor ce intra in componenta stimulului. Imaginile fizice (ex: fotografia, pictura realista) sunt izotrope: ele pot fi descompuse la fel de bine in oricare din partile componente. Toate elementele sunt la fel de importante, nu pot fi ierarhizate in ordinea importantei sau reprezentativitatii lor. Ierarhizarea - preeminenta unor elemente fata de altele, a unor parti fata de altele - este indusa in imaginea mintala de multimea procesarilor la care este supusa scena sau situatia stimul. Revenind la configuratiile prezentate de Reed & Johnson (1975), Reed (1974), mentionam ca recunoasterea unor parti ale configuratiei "tinta" este mai facila decat recunoasterea altora. De pilda, cand se cere sa se decida daca 1B si 1D sunt parti ale configuratiei tinta, procentajul de raspunsuri corecte este de 65%. In schimb, daca aceeasi solicitare e asociata cu figura 1E, raspunsurile corecte ating doar valoarea de 10% ! Pe scurt, intr-o imagine fizica (ex: o fotografie, un desen) partile sunt izotrope: o descompunere in parti este echivalenta cu oricare alta. Intr-o imagine mintala partile sunt nonizotrope: anumite decompozitii sunt mai reprezentative, mai usor de recunoscut decat altele. Nonizotropia imaginilor mintale este introdusa de procesarile semantice (descendente) implicate in producerea lor. Aceasta e una din marile dificultati intampinate in constructia sistemelor artificiale care sa utilizeze imagini spatiale. Nu exista, asadar, un cod pur imagistic. A contrapune reprezentarile imagistice celor propozitionale (semantice) este un nonsens, cata vreme analiza descendenta e profund intricata in imagistica mintala. Ele sunt reprezentari diferite dar nu opuse. In consecinta, nu exista un sistem mnezic autonom consacrat exclusiv stocarii si reactualizarii imaginilor mintale. Nu exista o memorie pur imagistica, mecanisme mnezice specifice operarii asupra informatiilor spatiale analoge sau imaginilor mintale.