u3q13ql
1. Concept si problematica
Este un truism afirmatia ca societatea noastra actuala devine din ce in ce mai accentuat pluriculturala. Se stie, de asemenea, ca educatia este, in principal, o activitate de transmitere si difuzare a culturii. Gratie acesteia, cultura se propaga de la o generatie la alta, imbogatindu-se si diversificandu-se continuu.
Spatiul existentei individuale, in acest sfarsit de secol, depaseste limitele traditionale ale ambiantei originare, de formare si socializare initiale. intalnirea si dialogul culturilor, in ciuda distantelor care le separa in timp si spatiu, sunt inevitabile si, in multe cazuri, problematice si complexe. Se pot astfel constata numeroase efecte disfunctionale precum esecul in adaptarea mutuala, ambiguitati identitare sau de comportament, refuzul si perceptia slaba a alteritatii. Problema coexistentei diferitelor culturi in sanul aceleiasi societati este, dupa parerea multora, o sfidare destul de deconcertanta a prezentului si viitorului.
Cand un individ se situeaza intre doua culturi exista riscul aparitiei unui dezechilibru transcultural, din cauza ca apare o tensiune intre valorile specifice celor doua sisteme culturale; in acest tranzit cultural, individul risca sa se „rataceasca", deoarece valorile „vechi" nu sunt (inca) validate si confirmate in cultura noua, de insertie. Criteriile axiologice sunt prost reperate sau nu sunt identificate. Se pare ca e necesara o anumita perioada de timp, de acomodare, pentru discernerea sau descoperirea valorilor analoge ale „noii" culturi (sau valorile „de substitutie"), in vederea stabilirii unui referential valoric restructurat, din perspectiva caruia sa se poata descifra satisfacator noul spatiu spiritual.
Persoana care patrunde intr-un alt orizont cultural se va vedea confruntata cu un alt sistem de perceptie a realului, cu un ansamblu de viziuni culturale specifice asupra timpului si spatiului, cu un mod diferit de relationare cu altul. in situatia creata, trebuie sa se exploateze simbolurile comune, elementele culturale asemanatoare care fac o bresa si pot facilita „trecerea" dintr-o lume (cu valorile ei) in alta, mai bogata si mai permisiva la valori eterogene. Pentru intelegerea mutuala, este necesara o negociere a sistemului de referinte comune intre partenerii acestui schimb. Elementele comune se pot converti in suporturi pentru catalizarea procesului de integrare.

in acest proces, „prima" identitate se va eroda (sau va intra) intr-o „a doua", pe cale de a se naste, dar care va fi integranta si mai larga. in legatura cu aceasta situatie, se pun cateva intrebari: este, oare, necesar sa se oculteze anumite va sau chiar contrastante? Aceste valori antagoniste (in cazul in care ele exista), constituie, oare, obstacole pentru procesul de tranzitie a individului spre o alta cultura? incorporarea noilor valori se produce printr-o necesara „devalorizare" a altora ? La aceste chestiuni trebuie sa se raspunda intr-o maniera atenta si nuantata, intr-o interactiune culturala autentica, credem ca este de dorit sa se realizeze un continuum valoric si nu o ruptura sau o negare, chiar si partiala, a unor valori preexistente.
Perspectiva disjunctiva asupra acestei probleme este deosebit de malefica. Este naiva transarea intre valori „rele" si „bune" in materie de cultura. Trebuie pastrate si exploatate contextual valorile „vechi", identice sau nonidentice cu cele ale culturii „gazda". Doar astfel individul se va „acorda" cu o multitudine de stimuli culturali, poate diferiti, dar importanti, asigurandu-se o receptare si o traire a diversitatii modalitatilor culturale din noul mediu. Este foarte plauzibila necesitatea restabilirii conjuncturale a unei alte ordini de prioritati axiologice. Dar este obligatorie acumularea si semnificarea tuturor valorilor neexperimentate inca, pentru imbogatirea spirituala a insului, ce este nevoit sa se indrepte spre alte orizonturi culturale.
Educatia interculturala constituie o optiune ideologica in societatile democratice si vizeaza pregatirea viitorilor cetateni in asa fel incat ei sa faca cea mai buna alegere si sa se orienteze in contextele multiplicarii sistemelor de valori. Adaptarea la mutatia si diversitatea culturala e necesara atat pentru „minoritati", cat si pentru „majoritari", in interactiunile prezente si viitoare. De altfel, demarcatia clasica intre majoritari si minoritari e tot mai dificil si periculos de realizat, in functie de multiple perspective de referinta, toti indivizii pot fi minoritari, racordandu-se la subcoduri culturale oarecum diferite. Sunt, de asemenea, situatii cand nu se mai stie cu claritate cine este minoritar si cine este majoritar.
Perspectiva interculturala de concepere a educatiei poate sa conduca la atenuarea conflictelor si la eradicarea violentei in scoala, prin formarea unor comportamente precum (cf. Walker, 1992, p. 8):
• aptitudinea de a comunica (a asculta si a vorbi);
• cooperarea si instaurarea increderii in sanul unui grup, cum ar fi grupurile de tineri, de munca, de joaca etc.);
• respectul de sine si al altora, toleranta fata de opiniile diferite ;
• luarea de decizii in chip democratic;
• acceptarea resposabilitatii altora si a propriului eu;
• solutionarea problemelor interpersonale;
• stapanirea emotiilor primare;
• aptitudinea de a evita altercatiile etc.
Consultand o anumita bibliografie de specialitate, putem constata ca teoretizarile si actiunile privind interculturalitatea constituie o consecinta a unor dificultati relationale ivite in situatiile de criza. Interculturalismul, ca principiu teoretic si actionai, este un raspuns specific la o problema de teren: esecul scolarizarii copiilor imigranti (vezi Martine Abdallah-Pretceille, 1986).
„Cine spune intercultural spune in mod necesar, plecand de la sensul plenar al prefixului inter-: interactiune, schimb, deschidere, reciprocitate, solidaritate obiectiva. Spune, de asemenea, dand deplinul sens termenului cultura: recunoasterea valorilor, a modurilor de viata, a reprezentarilor simbolice la care se raporteaza fiintele umane, indivizii sau societatile, in interactiunea lor cu altul si in intelegerea lumii, recunoasterea importantei lor, identificarea interactiunilor care intervin simultan intre multiplele registre ale aceleiasi culturi si intre diferite culturi" (Micheline Rey, 1984, p. 13).
Educatia interculturala vizeaza o abordare pedagogica a diferentelor culturale, strategie prin care se iau in consideratie specificitatile spirituale sau de alt gen (diferenta de sex, diferenta sociala sau economica etc), evitandu-se, pe cat posibil, riscurile ce decurg din schimburile inegale dintre culturi sau, si mai grav, tendintele de atomizare a culturilor. Abordarea interculturala, se arata intr-o lucrare editata de Consiliul Europei (Antonio Perotti, 1992), nu este o noua stiinta, nici o noua disciplina, ci o noua metodologie ce cauta sa integreze in interogatia asupra spatiului educational datele psihologiei, antropologiei, stiintelor socialului, politicii, culturii, istoriei. Discursul asupra interculturalului isi extrage seva din perspectivele deschise de conexiunile disciplinare. Educatia interculturala vizeaza dezvoltarea unei educatii pentru toti in spiritul recunoasterii diferentelor" ce exista in interiorul aceleiasi societati si mai putin (sau deloc) o educatie pentru culturi diferite, ceea ce ar presupune staticism si o izolare a grupurilor culturale. O educatie conceputa in perspectiva interculturala va resemnifica relatiile dintre scoala si alte spatii educative ; ea va depasi zidurile scolii, prelungindu-se si in-sinuandu-se in activitatile informale.
Atitudinea interculturala faciliteaza aparitia unei sinteze de elemente comune, ca fundament al comunicarii si intelegerii reciproce intre diferitele grupuri culturale. Scoala, acceptand principii precum toleranta, respectul mutual, egalitatea sau complementaritatea valorilor, va exploata diferentele spirituale si valorile locale, atasandu-le la valorile generale ale umanitatii. Orice valoare locala autentica trebuie pastrata de cei ce aspira la apropierea de cultura mondiala. Valorile locale pot functiona, pentru cultura de origine, ca porti de intrare in perimetrul valorilor generale. Credem ca valorile particulare veritabile comporta o potentialitate si o disponibilitate funciara de deschidere catre valorile generale spre care tind fiintele umane.
Abordarea interculturala refuza tentativa folclorica si caricaturala de apropiere a unei culturi, stigmatizarea sau ierarhizarea valorica a culturilor. in tarile in care fenomenul migratiei este o problema, interculturalismul poate fi un instrument eficient pentru a lupta impotriva intolerantei si xenofobiei. Aceasta perspectiva poate evita tendintele de dispret si de aneantizare a unor culturi minoritare, dar deosebit de interesante pentru zestrea culturala a umanitatii. Interculturalismul este „un instrument pentru ameliorarea egalizarii sanselor si a insertiei optimale a populatiilor straine, europene sau nu, in viata economica si sociala, punand in practica dorinta de intarire a drepturilor pentru toti si, de aici, chiar dezvoltarea democratiei" (Eric Bouchez, Andre de Peretti, 1990, p. 139). Sunt ii realiza in nersoectiva
2. Educatia interculturala - un raspuns la pluralismul cultural contemporan
Multiculturalismul european este o bogatie potentiala, cu conditia sa nu diminueze sau sa anuleze identitatea fiecarei culturi, si se poate converti intr-un veritabil interculturalism. Acesta din urma reprezinta un principiu care vizeaza instaurarea modurilor de comunicare, de schimb, de conexiune intre multiplele modele culturale, punand in relatie si in egalitate moduri de gandire si coduri expresive diferite, prin potentarea constiintei de contrast (Bouchez si de Peretti, 1990, p. 146). insasi constiinta identitatii culturale se fortifica prin depasirea mediului cultural ale carui valori cu greu mai pot fi percepute in propria cultura. Cantonarea statica in interiorul unei singure culturi nu face decat sa saraceasca insasi cultura respectiva. „Se poate spune - gasim intr-un document UNESCO („Cultures", 1977, p. 87) - ca o buna educatie culturala trebuie sa permita persoanei a transcende aspectele culturii sale, percepute ca fiind limitative, si a pune in libertate aspiratiile care sunt paralizate ca intr-o camasa de forta".
Politicile educative si culturale se cer a fi deschise nu numai la valorile nationale, ci si la valorile internationale, caci cooperarea economica si politica va deveni imposibila daca nu se va alia cu spiritul de comprehensiune si cooperare in domeniile culturii si educatiei. Trebuie valorizate toate particularitatile, modelele comportamentale, ce caracterizeaza elevii sau grupurile scolare in situatia interculturala. Exista o cunoastere relationala, centrata pe dialectica dintre dependenta si autonomie fata de altul, pe care Michele Salmona o numeste cunoastere phorica (de la grecescul phorein, care inseamna a purta, a suporta, a asuma dependenta si autonomia altuia si a sinelui). Formarea pentru phoric consta in constientizarea actorilor de dificultatile relationale in termeni afectivi, in raport cu esecurile, temerile, grijile fiecaruia (Dominique Desjeux, 1991, pp. 28-29).
O educatie apta sa ia in consideratie sau - mai mult - sa se fondeze pe diferenta si sa se deschida in fata diverselor valori pare extrem de pozitiva si singura capabila sa raspunda nevoilor Europei de astazi si de maine. inca din 1950, Louis Meylan, de exemplu, anunta virtutile unei educatii interculturale: „o perfecta loialitate, respectul persoanei umane, toleranta, simpatia..., sociabilitatea, generozitatea si spiritul de intrajutorare" (1968, p. 171).
Societatea noastra devine din ce in ce mai complexa. Migratia, multiplicarea contactelor, disparitia frontierelor nete sunt realitati evidente. La acestea se poate raspunde in mai multe feluri. Pentru unii, nu este decat o singura solutie: asimi-lationismul, care reclama din partea populatiei care soseste in mediul de primire sa fie asimilata, sa se topeasca pana la disparitia ei in cultura noua. Pentru altii, se deschide o alta alternativa: multiculturalismul, care ar insemna afirmarea notelor specifice fiecarei culturi, dar in chip izolat, fara contaminari reciproce. Cum arata Hubert Hannoun, intr-o lucrare pe aceasta tema (1989), fiecare din cele doua atitudini constituie pentru ele propriul lor ghetou, caci raman
Iul unei atitudini interculturale, ce implica simultan afirmarea fiecarei culturi cu normele sale specifice, dar si deschiderea spre alte culturi, in perspectiva construirii unei noi civilizatii comune. „Nu numai ca scoala trebuie sa-i invete pe elevii sai sa traiasca impreuna, in acelasi univers mobilat de valori diferite, dar, mai mult, ea trebuie sa le permita a descoperi ca acest univers este hranit prin mii de fire ce converg, se intretaie si se completeaza in acelasi timp, construind astfel un mediu nou in care toti sunt chemati sa traiasca" (p. 112).
Pluralismul cultural european este produsul unei istorii lungi si continue care implica acceptarea altuia, toleranta, coexistenta plurala, dar si sansa afirmarii pozitiilor proprii. Acest pluralism spiritual se explica prin anumite elemente fundamentale ale culturii: curentele religioase, care au fost intotdeauna transnationale, gandirea stiintifica, ce a circulat libera din zorii epocii moderne, modelele si curentele artistice, ideologiile, tehnicile de productie (vezi Vaideanu, 1993). Studiile de antropologie culturala arata ca, in chip funciar, nu pot exista antagonisme fundamentale intre sisteme de valori, decantate de diferitele culturi. Sub aspectul valorilor finale, antropologia stabileste in mod statistic ca, in culturi diferite, aceleasi valori pot fi acceptate sau dispretuite (Camilleri, 1985, p. 156).
Sarcina scolii de azi este de a forma la elevi o constiinta europeana. inca din clasele primare este de dorit sa se cultive respectul si solidaritatea fata de cultura altor popoare. Cateva valori-cheie trebuie sa-si faca loc, fie in programele scolare, fie in procesele de invatamant: aspiratia catre democratie, respectul drepturilor omului, al drepturilor copiilor, justitia sociala, echilibrul ecologic, toleranta si pacea, traditiile culturale etc.
invatarea simultana a macar doua limbi straine, difuziunea simbolurilor gene-ral-umane, accentuarea valorilor care mai degraba unesc oamenii decat ii divizeaza, participarea tineretului la gestionarea comunitatii scolare, integrarea scolilor in relatii de infratire la nivel european sunt alte mijloace de sporire a valentelor culturale ale activitatilor educative.
Dialogul cultural este - in acelasi timp - o strategie de interogare intra-culturala asupra propriilor fundamente ale unei culturi, asupra deschiderilor sau opacitatilor fata de expresii inedite. Trebuie combatuta tentativa de ierarhizare a componentelor culturale, de decretare a acestora ca fiind minore sau negative, plecand de la criterii apriori, etno- sau sociocentriste, pozitie adoptata de multe institutii scolare sau nonscolare. Obisnuinta de a impune anumite invariante mo-noculturale altor spatii culturale este cu totul contraindicata. Este de preferat ca valoarea diferita sa fie luata drept pretext de interpelare a propriului sistem valoric (cf. Camilleri, 1993).
Principiul abordarii interculturale poate fi aplicabil, dupa opinia noastra, in cel putin doua cazuri:
• pe un plan sincronic, pentru o intelegere adecvata a indivizilor ce apartin unor culturi diferite si care traiesc in acelasi prezent istoric; este sensul curent dat interculturalitatii si domeniul de reflectie cel mai bogat pana in prezent;
• pe un plan diacronic, ca parghie regulatoare sau catalizator al intalnirii mai multor culturi ce apartin unor perioade de timp diferite ; este un domeniu teore Perspectiva interculturala ar putea astfel prezida actul resurectiei unei culturi, considerata „moarta", prin intermediul unei intelegeri „simpatetice" a valorilor „straine", plecand de la cele traite, experimentate. Cultura contemporana poate fi considerata o suita de traduceri/transformari constante a catorva motive de baza. Prin aceasta „traducere" (transcriptie, transpozitie, reiterare, variatie), „structurile de profunzime" ale unei culturi rezista si se actualizeaza contextual in „structuri de suprafata", in functie de o referentialitate socio-culturala determinata. Configuratiile spirituale occidentale sunt, in fond, variatii tematice ale acelorasi motive care se pot gasi in toate culturile. Asa-numitele renasteri culturale nu sunt decat mutatii de accente, redescoperiri ale unor expresii spirituale ocultate, restabiliri ale unor coduri culturale uitate. Orice noua expresie culturala apare in interiorul si pe o baza valorica preexistenta. Traditia noastra culturala se instaleaza pe aceeasi „sintaxa", dimensionata in mod funciar pe masura omului dintotdeauna si de pretutindeni. Nu se poate nega existenta unor invariante sau „universalii" culturale, ce se pastreaza in orice timp sau spatiu cultural, si care sunt expresii ale unitatii si unicitatii omenirii.
Educatia interculturala presupune o noua abordare a orizontului valorilor. Acestea nu mai trebuie sa fie concepute intr-o maniera binara, exclusivista (bune/rele, ale noastre/ale altora etc). Perspectiva dihotomica, maniheista trebuie sa fie straina ipotezei interculturale. Problemele care se pun acum sunt cele legate de negocierea valorilor, de interpenetrarea lor, de juxtapunerea si complementaritatea lor. Pot, insa, sa apara si anumite paradoxuri, de pilda, faptul ca, la un moment dat, pot coexista valori contradictorii (la nivel intracultural, inter-cultural, practic si teoretic etc). Situatiile paradoxale se rezolva atunci cand se iau in calcul o serie de variabile circumstantiale, precum nivelul si profunzimea manifestarii valorilor (plan practic/plan abstract), factorul timp (succesivitate/si-multaneitate), sistemul de referinta individual sau grupai (valorile noastre/valorile altora), scopuri si obiective ale corpusului social etc.
Chestiunea educatiei interculturale este si un raspuns specific, pedagogic, la incercarea de solutionare a unor consecinte socio-culturale impuse de amploarea fenomenelor migrationiste. Multe reuniuni internationale sau organisme specializate, mai ales din Occident, si-au concentrat atentia asupra acestei problematici. Redam, in continuare, o serie de concluzii stabilite de Consiliul Europei in 1983, dar care isi pastreaza relevanta si astazi (vezi Recueil d'informations, 1993, pp.205-206):
• Principiul interculturalist, in situatia didactica, nu poate sa se substituie unor exigente deja clasice ale scolii, dar le poate insoti si facilita, prin largirea sferei de preocupari ale scolii. El se constituie intr-un mijloc prin care institutia scolara isi atinge mai bine scopurile de democratizare, de egalizare a sanselor si de difuziune culturala.
• Interculturalismul inseamna recunoasterea reciproca a culturilor de origine si de primire, in cazul migratiei, precum si a diversitatii expresiilor culturale ale emigrantilor si autohtonilor. Aceste culturi nu sunt niciodata fixe, inghetate in
• Din recunoasterea egalitatii valorice a culturilor nu trebuie trasa concluzia ca toate sunt la fel si ca dispar unele diferente sau chiar divergente. Scoala trebuie sa releve si sa cultive aceste diferente, revalorizand noile expresii culturale in contextul mai larg, al comunitatii in care se integreaza noii veniti.
• Diversitatea experientelor culturale, la care se va alinia scoala, in noul context, trebuie sa determine repunerea in chestiune a criteriilor de evaluare scolara, care nu mai raman socio- sau etnocentriste. Selectia scolara, ca si perceptia esecului scolar vor fi resemnificate in consens cu noua paradigma de dimensionare a proceselor scolare.
• Practica interculturala in scoala, precum si intelegerea intre elevi depind in buna masura de organizarea proceselor educationale, de calitatea colaborarii intre profesorii autohtoni si cei straini. Relatiile de infratire dintre scolile din tari diferite, schimburile de elevi sau de personal didactic sunt strategii suplimentare de implinire a exigentelor educatiei interculturale.
• Continutul invatamantului trebuie sa se plieze si el la coordonatele inter-culturalitatii. O reexaminare a ponderii informatiilor si cunostintelor cu caracter general-uman se cere cu acuitate, dupa cum si o decongestionare a continutului de elemente valorice inguste trebuie asigurata, fara a se afecta ponderea acelor elemente particulare, purtatoare si revelatoare de valori inalte si perene.
• Formarea initiala si continua a formatorilor este o alta cale de asigurare a aplicarii principiului interculturalitatii. in acest sens, trebuie regandite prioritatile, strategiile, metodologiile, obiectivele si practicile pedagogice de pregatire a cadrelor didactice. Experienta culturala si relationala a profesorilor este o premisa si un prim pas in concretizarea educatiei interculturale.
• Un rol important in traducerea in act a acestei exigente revine nu numai scolii, ci si altor instante: familia, organizatiile de copii si tineret, organizatiilor etnice, confesionale etc. O conjugare a eforturilor educationale externe scolii, a capacitatilor educogene ale formalului, nonformalului si informalului devine mai mult decat necesara.
3. Dificultati in raportul identitate-alteritate. Consecinte pedagogice
Se stie ca orice identitate se construieste in cadrul unei relatii de diferenta/asemanare cu ceea ce este altul. Problema identitatii culturale este una dintre cele mai urgente si mai complexe chestiuni ce trebuie sa fie rezolvata de comun acord. Circumstantele actuale, caracterizate prin multiplicitatea schimburilor, deschiderea frontierelor, cresterea masiva a circulatiei oamenilor si ideilor, pun sub semnul intrebarii conceptiile traditionale asupra identitatii. Pentru ca trebuie sa construim, sa dezvoltam si sa invatam modalitati de convietuire, in aceasta plura Conceptul de identitate culturala este destul de vag si dificil de cuprins. El poate fi circumscris prin invocarea atat a dinamicii culturale, cat si a individului ce incearca sa tina pasul cu aceasta dialectica. „O identitate stabila, rigida, osificata, obiect al unei fixatii - subliniaza Micheline Rey - constituie o carcasa asimilabila cateodata unui mecanism de aparare si, de aceea, este simptomatica pentru o situatie de criza" (Micheline Rey, 1984). incat, identitatea culturala ar putea fi asimilata unui stereotip. Conceptul de identitate culturala este un con-struct care are drept trasaturi caracteristice reductia, fixatia si tendinta de generalizare. Identitatea culturala este, intr-un fel, o eticheta pusa, in primul rand, de un observator care nu se afla sub puterea reflectiei obiective a unei exterioritati culturale. Mai tot timpul, identitatile se definesc din interior. Iata aici contextul epistemic ce genereaza ambiguitatea legata de acest concept.
A discuta despre identitatea individuala sau colectiva presupune o abordare interactionista si situationala. Emergenta unei identitati presupune intalnirea si raportarea la altul. Nu se poate vorbi de identitate de sine fara raportarea la altul sau la dinamica temporala. Suntem ceea ce suntem ca individualitate si prin „lipsa" pe care o cautam sau o gasim in alteritate. In aceasta proiectie in/spre altul putem sa ne implinim si sa ne percepem plenitudinea sau limitele reale. Dupa ipoteza situationala, identitatea este o unitate plurala, o structura dialectica prin care unitatea subiectiva este in mod constant negociata prin seria de transformari induse de diversitatea de situatii proxime. Asociindu-se la acest punct de vedere, C. Camilleri este de acord ca transformarile externe se prezinta individului ca semnificate si structurate deja de o serie de parametri care vin din interioritatea sa, din experientele sale anterioare (1993). P. Tap defineste identitatea culturala ca un sistem dinamic de sentimente axiologice si de reprezentari prin care actorul social, individual sau colectiv, isi orienteaza conduitele, isi construieste istoria, cauta sa-si rezolve contradictiile prin relationarea la alti actori sociali, fara de care nu se poate defini si percepe satisfacator. Pentru E.H. Erikson, identitatea personala este vizata in termeni de unitate, de continuitate si de similitudine cu sinele, singura preocupare fiind ca aceasta unitate sa-si asigure existenta si continuitatea in reteaua complicata a relatiilor si actiunilor exterioare (1963). Pentru Joseph Leif (1981, p. 60) identitatea culturala se poate realiza in doua moduri : prin integrarea in sistemul social, intr-un mod difuz, dar constrangator si pregnant, si prin intermediul demersurilor educative in scoala.
Sunt si teoreticieni care analizeaza chestiunea identitatii punand in prim plan aspectele schimbarii si adaptarii. Kasterstein vorbeste, de pilda, de o identitate circumstantiala, ca fiind o identitate ce nazuieste sa se adapteze la situatii si roluri diferite. Putem astfel constata ca ne aflam in fata unei dileme: in fond, identitatea este un proces sau o structura ? Este aceasta o entitate evolutiva sau statica? C. Camilleri sustine ca devenirea noastra individuala este realizata mai putin din alterari, cat din constante. Dinamica identitatii personale pune problema coerentei noastre existentiale, a ansamblului nostru de reprezentari despre sine si despre univers. Daca nimic nu este stabil, totul intra in disolutie. Credem ca problema identitatii axiologice trebuie sa fie inteleasa prin corelarea si racordarea noastra la srhimhariio i<.f«—<¦-*-------- ¦ ¦* are el constant, devin confuze si relative, incat, in aceasta valorizare, vom pleca de la criterii permutabile, interschimbabile, etaland, dupa caz, fie adaptabilitatea, fie constanta, in functie de circumstante.
Cat priveste problema alteritatii culturale, dificultatile teoretice sunt si mai numeroase. Sa ne aducem aminte, in acest context, de perspectiva organicista a lui O. Spengler care sustine ideea incomunicabilitatii culturilor. Pentru acest filosof, fiecare cultura constituie o unitate inchisa, ce trebuie luata ca atare. Cea mai mare parte a ganditorilor contemporani sunt de acord cu necesitatea interferentei culturale si recunosc forta imbogatitoare a contactului cultural.
Cercetatorii din perimetrul educatiei interculturale releva, in mod explicit, ca, pentru identitatea doritoare sa si-o apropie, alteritatea, cu experientele ei, prezinta o importanta deosebita in delimitarea si constituirea acesteia. Micheline Rey sugereaza faptul ca interculturalitatea nu presupune, cum se sugereaza deseori, „dreptul la diferenta", intrucat acest slogan (pedagogic) conduce la apartheid si tinde chiar sa-1 justifice. „Interculturalul este, mai ales, dreptul la egalitate (pe care diversitatea nu o pune in chestiune) si locul esential al alteritatii, care simultan fundamenteaza si reinnoieste intreaga viata (individuala si sociala) si insasi cultura" (1993, p. 2). Posibilitatile de adaptare a individului vor deveni atunci mai largi. Individul poate actualiza un anumit segment identitar, pentru a se ancora mai bine in situatiile in care se implica. in acelasi timp, contactul cu altul constituie cea mai buna ocazie de a se interoga asupra propriei identitati. Chiar invatarea, dupa M. Serres, este un proces care conduce la incrucisare (me-tissage), amestec, adica la inmanuncherea de influente care ne formeaza, ne deformeaza (uneori, si deformarea este necesara) si ne transforma (1991).
Sensibilizarea fata de contextul cultural al altuia nu presupune numai un plan intelectual al formarii prin educatie. Educatia presupune si o formare comportamentala, dar, mai ales, una relationala. Comportamentele culturale presupun componente de ordin atitudinal si afectiv. Ele sunt incorporate de individ, uneori, prin imitatie, incercare si eroare, in afara unui proces discursiv, verbal, intotdeauna constient si explicit. De aceea, educatia interculturala trebuie sa vizeze, mai intai, acest fond, de care depinde dirijarea interesului elevilor inspre teritorii spirituale inedite, altele decat cele incetatenite.
in invatamant, culturile se cer a fi studiate intr-o maniera comparativa si, in acelasi timp, complementara. Trebuie identificate acele filtre culturale AIes cribles culturels, vezi Micheline Rey, 1985), prin care membrii unei comunitati diferite inteleg si semnifica realitatea, prin alternarea sondarilor si explorarilor campului cultural. Autoarea sus-mentionata sugereaza chiar necesitatea unei abordari stereoculturale (approche stereoculturelle) in educatie, pentru mai buna circulatie a valorilor dintr-o cultura in alta. Dupa opinia Michelinei Rey, abordarea stereo-culturala usureaza recunoasterea si constientizarea filtrelor culturale. Aceasta practica ar facilita decriptarea unor stimuli culturali necunoscuti inca si ar permite stapanirea si perceperea diversitatii culturale (1984a). Abordarea culturilor „in stereo" este o buna ocazie pentru a li se crea copiilor situatii favorabile pentru a descoperiri varietatile gusturilor, ale formelor de expresie, limbajelor, fnrmeinr de oreanizare sociala, stilurilor de viata, regulilor de comportament,
4. invatamantul romanesc in perspectiva educatiei interculturale
invatamantul romanesc se gaseste in plina schimbare si reinnoire. Credem ca este momentul sa se imprime intregii reforme si o dimensiune interculturala. Iata cateva argumente in acest sens: a. Vom pleca, mai intai, de la o motivatie pragmatica:" este mult mai usor sa inovezi si sa introduci elemente noi inca de la inceputul unui proces, decat dupa ce liniile de forta au fost deja trasate, iar restructurarea si statornicirea retelei de norme cu privire la invatamant au fost realizate. b. Este un fapt stiut ca cele mai multe tensiuni interetnice au drept sursa necunoasterea suficienta din punct de vedere cultural. in Romania, traiesc laolalta mai multe grupuri minoritare, asezate aici in diverse imprejurari istorice. Dupa evenimentele din 1989, s-au inregistrat conflicte deschise, mai ales intre romani si maghiari sau romani si tigani (chiar si conflicte intre romani apartinand unor confesiuni diferite, vezi disputele aparute intre ortodocsi si romano-catolici). Se pot invoca, de asemenea, si alte tensiuni de sorginte etno-culturala, mai mult sau mai putin ascunse. Credem ca aceste disensiuni (reale, virtuale, imaginare?) se pot atenua sau chiar aneantiza printr-o educatie prealabila pentru interculturalitate. c. Societatea noastra cunoaste o mutatie profunda. Articulatia interculturala a sistemului scolar ar constitui un mijloc eficace pentru trecerea la o societate democratica, deschisa si permisiva, deopotriva pluralista si solidara. insesi fenomenele de intoleranta politica, economica etc. pot fi stavilite prin promovarea comportamentelor interculturale. d. Abordarea interculturala ar putea imbunatati aspectul relational al locuitorilor tarii noastre, conferind o dimensiune noua raporturilor interumane cotidiene. Tendintele egocentriste, pragmatismele extreme, precum si fenomenele psiho-sociale de marginalizare pot fi diminuate.
Perspectiva interculturala, imprimata invatamantului nostru, s-ar putea lovi de anumite prejudecati (ascunse ori uitate) sau ar putea sa reinvie sentimente de ura sau dispret, acumulate in timp. inainte de a incerca sa cultivam in spiritele oamenilor dorinta de cunoastere si atasare la alte culturi, este nevoie sa se disipeze resentimentele si prejudecatile; trebuie pregatit un „grad zero" in obisnuintele si mentalitatile noastre, platforma de la care se vor putea inalta si dezvolta comportamentele interculturale dorite. Vechile etichete si judecati apriorice se cer a fi parasite. Desigur ca nu putem face tabula rasa din trecutul nostru. Dar trebuie sa punem in valoare unele facultati umane de a uita anumite aspecte, intrucat uitarea are si valente pedagogice. in Transilvania, multe dintre tensiunile etnice sunt alimentate si resuscitate de unele erori, comise de unii si de altii, in perioade istorice determinate (de pilda, perioada celebrului Dictat de la Viena sau perioa tica, se pot constata anumite atitudini cu caracter revansard, chiar in perimetrul cultural-lingvistic, ce sunt afisate nu numai de catre cetatenii rusofoni, ci chiar de catre unii romani. O realitate socio-culturala deficitara pentru unii nu trebuie inlocuita cu una de aceeasi factura, dar favorabila pentru partea adversa. Fostele privilegii lingvistice si culturale nu trebuie sa se transfere unilateral partii pe care istoria a pus-o in drepturile firesti. Echilibrul si cumpatarea sunt mai mult decat necesare. Daca timpul si istoria au pus laolalta, in acelasi spatiu, romani si rusi, romani si unguri, romani si tigani etc., atunci ei sunt obligati, prin acelasi determinism implacabil, sa se suporte, sa se cunoasca si sa se respecte reciproc. in materie de cultura, aroganta si complexele „de superioritate" nu sunt deloc justificate, in cazul invatamantului romanesc, abordarea interculturala ar trebui sa genereze o serie de reflectii asupra unor chestiuni cum ar fi:
• necesitatea de a fundamenta un sistem si o structura institutionala pentru invatamant care sa fie mult mai flexibile si mai permisive la autonomia unitatilor de baza;
• capacitatea sistemului scolar de a preveni „ghetoizarea" fenomenelor de segregatie culturala, dar si posibilitatea de a se asigura un invatamant in limba materna pentru comunitatile minoritare. Trebuie meditat pana la ce nivel se poate merge cu instructia in limba materna, intr-un stat national si unitar. Pretentiile unora de a se realiza invatamant superior in limbile minoritatilor nu sunt justificate si nu fac casa buna cu principiile educatiei interculturale. De altfel, nici standardele europene nu sunt in consens cu aceste presiuni. Mai mult decat atat, chiar si ideea unor scoli separate, pentru minoritati, este discutabila. Acolo unde coexista doua etnii, de pilda, ar fi mai nimerit sa se realizeze o instruire in perspectiva ambelor culturi, prin reciprocitate;
• necesitatea de a se stabili o serie de obiective educationale centrate pe dobandirea autonomiei spirituale, pe autoinstructie si autoeducatie. Trebuie sa se cultive atitudinile si abilitatile de racordare pe cont propriu la fenomenele culturale in continua multiplicitate si diversitate ;
• cerinta de a se revizui continuturile programelor de educatie, prin imprimarea unor directii interculturale asupra unor materii de invatamant, precum istoria, geografia, literatura, artele si chiar stiintele. Se cer a fi introduse in curriculum-unle scolare notiuni cu privire la diversitatea culturilor si unitatea umanitatii. E nevoie sa fie valorificate toate particularitatile semnificative, comportamentele care sunt susceptibile de incorporari multiculturale; trebuie pastrat un echilibru optim intre elementele purtatoare de generalitate si expresiile culturale secventiale, nationale (vezi in acest sens sugestiile pertinente ale lui George Vaideanu, 1988, p. 189);
• largirea gamei de strategii si metodologii didactice, prin evidentierea de metode si tehnici didactice mai suple si compatibile deschiderii interculturale. Aceste exigente trebuie puse in'practica de catre invatatorii si profesorii care cunosc cel mai bine comunitatea scolara si particularitatile culturale ale elevilor.
in incercarea de a implanta acest principiu, se vor avea in vedere coordonatele si variabilele comunitare concrete si, bineinteles, obiectivele educationale vizate.
• in comunitatile pluriculturale, cu etnii eterogene, unde se manifesta tensiuni interetnice, demersul intercultural trebuie sa se centreze pe scopuri terapeutice, prin care sa se stinga unele conflicte si sa se previna altele. Strategiile vor fi dimensionate si aplicate de institutii precum scoala, biserica, diferitele organizatii si fundatii culturale, eventual prin colaborare si complementaritate a actiunilor. O descentralizare a acestor institutii este bine venita si, in buna masura, aceasta cerinta este asigurata.
• in comunitatile pluriculturale, unde nu exista tensiuni manifeste, abordarea interculturala trebuie sa aiba drept obiective prevenirea conflictelor virtuale, intelegerea mutuala, colaborarea si deschiderea interetnica. Actiunile practice tin de institutiile de baza si de inspiratia, bunavointa si buna-credinta a cetatenilor de etnii diferite.
• in comunitatile locale monoculturale si omogene etnic, avansam ideea necesitatii unei pregatiri prealabile pentru dialog intercultural, in vederea facilitarii contactelor si interactiunilor viitoare posibile. Pe aceasta baza se va cladi societatea mondiala de maine. In acest sens, colaborarea tuturor factorilor de decizie la nivel central si local se impune cu necesitate.
A sensibiliza factorii implicati in educatie, pentru dimensiunea interculturala a invatamantului, a fost unul dintre scopurile urmarite in aceste pagini. Cum este firesc, orice calatorie incepe cu un prim pas. Sugestiile care vor urma, cu un alt prilej, vor aduce si alti „indicatori" pe drumul ce-1 vom parcurge impreuna.