t7m4ml
Sunt cele 3 concepte fundamentale, convergente si consubstantiale. Oricare dintre
ele poate fi definit numai in corelatie cu celelalte. Originea studiilor
filosofice contemporane asupra constiintei se afla in Fenomenologia Spiritului
(1807) a lui G.W.F. Hegel .
Constiinta apare la W. James in intentionalitatea sa manifestata in
reflexia mutuala a subiectului si obiectului. Dinamica constiintei se releva
prin torentul starilor psihice haotice eterogene in care Eul opereaza
asemenea unui regizor cremenal ce dispune in relief stari substantive
(invanescente) si stari tranzitive (evanescente). Toate obiectele gandite
prezinta un franj ca zona periferica asa incat armonicele psihice
- halouri pot interfera succedandu-se si introducand astfel in
campul constiintei pluralitatea de continuturi reverberate simultan. Campurile
de constiinta ne apar intr-o eterogenitate caleidoscopica incompatibila
cu constanta unei structuri. W. James taxeaza identitatea constiintei pentru
a o trata in cele din urma ca pe o himera antrenata exclusiv intr-un
slalom printre experiente pure.
Constiinta este dupa W. Wundt sinteza creatoare. Prin Logica Sentimentelor -
constata Th. Ribot - se traduce constiinta afectiva. L. S. Vigotski descopera
in constiinta Constructia Sistematica. Constiinta apare la M. Dufrenne
printr-o Cunoastere a Cunoasterii. P. Janet defineste constiinta ca Reactie
la Reactie. Campul Dinamic Integrator al inconstientului asimilat enunta
- dupa H. Ey - constiinta. H. Bergson vede in constiinta organizarea inteligenta
a elanului vital printr-o succesiune in simultaneitate - Endosmoza - a
memoriei ce consemneaza si acumuleaza trecutul in prezent. Intervalul
care separa instinctul de inteligenta naste constiinta. Omul afla in temeiul
lui profund imaginea reverberata a lui Dumnezeu. Materia - dupa Leibniz - nu
e decat un spirit sortit instantaneitatii.
Energetismul in fizica si filozofie a fost initiat de W. Ostwald. Energia
este fundamentul universului (1907). Psihologia lui C. J. Jung considera libido-ul
energie pandemica si nu doar sexualitate asa cum declara Freud. C. R. Motru
introduce in 1927conceptul de Personalism Energetic - persoana e forma
de manifestare a energiei.
St. Lupascu emancipeaza conceptele de Energie Psihica si Materie Izonima.
A. Schopenhauer accepta vointa inconstienta prin esenta si constienta prin accident.
Fr. Nietzsche declara cu Wille zur Macht vointa de putere care genereaza SupraOmul.
Apollo si Dionysus - betia si visul - au trezit la realitate cultura greaca
a carei valoare nu e cognitiva ci eminamente creativa pentru ca ea nu ne parvine
din contactul cu realitatea lumii ci cu irealitatea onirica. Arta apolinica
- asa cum observa Gabriel Liiceanu - este forma pura ca moment coercitiv si
excogitare spirituala plasata intre constiinta si realitate menita sa
creeze iluzia. Muzica apta sa exprime elementul metafizic pre-existent fiecarui
element fizic al lumii da glas Sinelui in tacerea Eu-lui. Se poate iubi
in om doar faptul ca el este o trecere si un declin. Dumnezeu a murit
- striga Nietzsche - acum noi vrem ca supra-Omul sa traiasca.
Sf. Augustin descopera in noi ceva mai adanc decat noi insine
- structura sau sinergia.
Conatia reclama dupa W. Wundt transformarea si depasirea afectivitatii.
Vointa - cucerire recenta a umanitatii - este pentru C. G. Jung - organizare
culturala si rationala a energiilor. A. Adler intelege vointa ca tendinta
ce rezulta din supra-compensarea sentimentului de inferioritate. W. James crede
ca vointa e cea care instaleaza reprezentarea in constiinta. P. Janet
considera ca vointa gestioneaza fortele si tendintele. Vointa e in convingerea
lui J. Piaget un Reglaj al Reglajelor. P.P. Neveanu concepe vointa ca functie
reglatorie a constiintei. Constiinta si energia psihica respectiv vointa se
declara si valorifica sinergic. Modelul psiho-neuro-cibernetic al actului voluntar
e asa cum declara N. A. Bernstein in acord cu teoria reflexiva a lui P.
K. Anohin - aferentatia inversa.
