c4v5ve
Comunicarea presupune transmiterea informatiei. Drep continut al comunicarii sunt considerate cunostintele stiintifice si de viata.
In cominicare pot fi transmise deprinderile si pricepirile. Comunicarea devine nu numai un atribut al omului,respectiv al sistemelor socio-umane se sustinea in mod traditional, ci si al sistemelor fizice si biologice, la nivelul carora se realizeaza procese de reglare.
Procesul de comunicare se caracterizeaza prin frecventa si periodicitate, prin amolitidine sau intensitate, prin natura substantial-calitativa a semnalelor si prin continutul mesajelor. Procesul de comunicare ne dezvaluie trei laturi esentiale: a) Latura cantitativa, statistica b)Latura semantica c)Latura pragmatica

a) Latura cantitativa exprima comstituirea generala de informatiei pe care procesul de comunicare dat o realizeaza pe durata desfasurarii lui. Ea se determina in functie de numarul evenimentelor elementare (independente sau dependente) si de probabilitatile lor (neconditionate si conditiomate). Latura cantitativa a procesului de comunicare nu se refera la continutul mesajului si la conditia obiectiva necesara pentru ca mesajul sa poarte o minima cantitate de informatie. b)Latura semantica a procesului de comunicare consta in stabilirea unei relatii de corespondenta designativa, pe de oparte, intre semnal si un anumit continut informational, ear pe de alta parte, intre mesajul emis de sursa „tezaurul intern” al destinatarului. In relatia emitent-receptor, se va realiza latura semantica a procesului de comunicare, cind primul emite un mesaj, cel de al doilea isi va modifica starea tezaurului sau intern in concordanta cu continul informational al mesajului. Latura semantica prezinta un nivel calitativ superior de prelucrare si integrare a informatiei despre „obiectul” comunicarii la nivelul receptorului, care trebuie sa fie special pregatit pentru aceasta.
Emitentul va trebui: sa organizeze transmiterea semnalelor in asa fel, incit, sa corespunda relucrarii a destinatarului; sa codifice mesajul cu ajutorul unui alfabet pe care-l poseda si destinatarul;
Sa organizeze flucsul mesajelor in corcondanta cu regulile logico-gramaticale ale „limbii” in care se face codificarea.
Receptorul trebuie sa cunoasca dinainte alfabetul si limba in care se transmit mesajele; sa posede modelele tezaurizate ale combinatiilor-cod prin care se transmit mesajele; sa despuna de operatori de comparare a combinatiilor-cod premite si modelele sale tezaurizate; sa posede un minimu de experienta anterioara in legata cu continutul mesajelor primite.
Daca reactia sau raspunsul sau concorda cu continutul informational al mesajului, se conchide ca latura semantica a comunicarii s-a realizat; daca raspunsul nu concorda se conchide ca latura semantica nu s-a realizat. c) Latura pragmatica a procesului comunicarii presupune stabilirea unei relatii intre mesajul emis de sursa ti o anumita stare de necesitate sau o sarcina de reglare a receptorului. Daca mesajul respectiv contribuie la satisfacerea starii de necesitate sau la rezolvarea sarcinii de reglare date, atunci se conchide ca s-a realizat latura pragmatica; daca nu dinpotriva. Desfasurarea proceselor specifice de reglare devine posibila numai in masura in care se realizeaza latura pragmatica a comunicarii.

Comunicarea pune in evidenta citeva caracteristici dupa care o putem evalua, si anume: complititudibea, promptitudinea si fidelitatea. Complititudinea este data de diferenta dintre cantitatea de informatie emisa si ce real transmisa destinatarului. Promptitudinea se masoara prin durata dintre momentul aparitiei necesitatii unui mesaj si momentul emiterii si receptionarii lui. Fidelitatea exprima gradul de corespondenta pe elimente de continut intre mesajul emis si cel real transmis si receptionat de catre destinatar.
Pentru atinjerea nivelului corespunzator de fidelitate a comunicarii, se recurge la procedeul redundarii: dublarea sau triplarea numarului de semnale in codificarea mesajelor, repetarea de mai multe ori a aceluiasi mesaj; crearea unor raporturi de conditionare semantica intre secventele componente ale mesajului etc. (M. Golu „Fundamentele Psihologiei II, Bucuresti 2000”)

Deosibim citeva feluri de comunicare:
-comunicarea mijlocita si nemijlocita
-comunicarea de scurta durata si cea indelungata
-comunicarea incheiata si cea neincheiata
-comunicarea in masa

-comunicarea mijlocita si nemijlocita.
Comunicarea mijlocita are loc atunci cind in ea se include a treia persoana, un al treilea mecanizm obiect. Mijlocirea poate fi minima si considerata.
Comunicarea nemijlocita consta in faptul ca fiecare patrticipant il percepe pe celalalt si lealizeaza contactul aplicind toate mijloacele de care dispune.

-comunicarea de scurta durata si cea indelungata.
Comunicarea de scurta durata cu un om necunoscut se deosibeste de actul de comunicare cu un cunoscut.
Comunicarea indelungata constituie calea de spre intelegerea reciproca, dar ea este si calea spre saturatie. O comunicare indelungata creaza premise fieca pentru aparitie si consolidarea relatiilor pozitive de lucru si prietenesti.

- comunicarea incheiata si cea neincheiata
Drept indiciu de comunicarii serveste epuizarea continutului temei sau actiunii comune.
In comunicarea neincheiata continutul temei sau actiunei comune se dovedeste a nu fi dus pina la capat, pina la rezultatul urmarit de fiecare dintre partile participante.

-comunicarea in masa
Are loc prin trasmiterea informatiei la radiou televiziune si presa.
Continutul comunicarii in masa il constituie conceptia dominanta despre lume, aprecierea fenomenelor sociale. Demonstrarea valorilor sociale, distractii.
Continutul comunicarii in masa trebuie sa atinga mintea si simtul, de aceea ea trebuie sa fie accesibila sa se bazeze pe un nivel mediu de informareal recipientului.
Principalul mijloc de comunicare in comunicarea umana este limbajul care este realizat prin limba. Ca mijloc de comunicare pot fi folosite diferite semne de matematica, vocabularul Morza, gesturi, mimice...
Se desting doua forme ale limbajului: interior exterior

Limbajul exterior cuprinde citeva forme specifice din punct de vedere psihologic: limbajul oral (dialogat si monologat) limbajul scris

Limbajul oral dialogat.
Dialogul este comunicarea nemijlocita a doi sau mai multi oameni. El decurge sub forma de convorbire sau replici, pareri.
Dialogul este un limbaj sustinut, are loc in procesul contactului imotional-expresiv al vorbitorilor.

Limbajul oral monologat.
Este expunerea de lunga durata, a unui sistem de ginduri si cunostinte de catre o persoana. Se desfasoara sub forma de povestire, lectie, cuvintare.

Monologul este de mai multe feluri: povestirea orala lectie raportul si cuvintarea discursul in fata microfonului si camerii de teliviziune

Limbajul scris.
A aparut mai tirziu decit cel oral. Destinjem urmatoarele forme de dezvoltare a limbajului scris:
Limbajul ideografic (evenimente desenate)
Scrisul ieroglific (semne ale obiectelor)
Scris alfabiotic legat de limbajul oral:cu grafema (semnele literei) se inseamna fonema (sunetul vorbirii) -;exprimarea in scris a oricarui gind.
(Bogoslovschi V.V. Psihologia Generala)

Nivelurile de comunicare
Psihologii evidentiaza trei neveluri de comunicare:
1. macro nivelul -;comunicarea este considerata una din cele mai importante laturi ale modului de viata al personalitatii, in care se reliefeaza clar continutul dominant al activitatii.
2. mezanivelul -comunicarea la acest nivel presupune contacte pe o anumita tema. Realizarea temei se poate produce cu o singura persoana sau cu un grup se poate termina intr-o singura sedinta sau poate necesita citeva intilniri, acte de comunicare. Convorbirea in limitele temei are inceput, mijloc si sfirsit; Adica ea prezinta un proces. micronivelul -;acest nivel presupune actul de comunicare, caruia ii revine rolul de unitate elementara specifica. Un astfel de act de comunicare poate fi considerat „intrebare-raspuns”, stringerea de mina o privire semnificativa.