q6n14nu
Bazele comunicarii.
Animalele au capacitatea de a raspunde diferit mediul lor. Principalele caracteristici ale acestui mediu pot avea efecte diferite:
- orientarea
- optinerea unui raspuns din partea celorlalte animale
- trezirea
Orientarea se refera la modalitatea de raspuns caracteristicilor fizice de baza ale mediului sau. El percepe lumina, gravitatia, aerul, curentii de apa si alte elemente de acest gen.
Ex. Un peste se odihneste pe directia curentului;
Soarecii in intuneric au un reflex de orientare fata de verticala, datorita carui fapt pot sta in picioare respectind gravitatia.

Obtinerea unui raspuns din partea celorlalte animale se refera la felul in care comportamentul de raspuns apare in relatie cu ceea ce percepe animalul. Un comportament specific a unui alt individ sau un element specific mediului sunt legate de un anumit comportament al animalului.

Trezire se refera la raspunsuri mai putin specifice. Fiecare cale senzitiva de transmitere a impulsurilor are o serie de cai conectate cu formatiunea reticulara. Formatiunea reticulara este alcatuita din fibre nervoase si este situata la nivelul trunchiului cerebral fiind conectata prin cai nespecifice de conducere cu toate centrele superioare corticale pe care le stimuleaza, pregatindu-le pentru actiune.

Modurile de comunicare.
Diferite grupuri de animale dispun de modalitati de comunicare specializate. Cum ar fi: a) Comunicarea tactila b) Semnalele sonore c) Semnalele chimice d) Semnalele vizuale a) Comunicarea tactila
Comunicarea tactila este importanta mai ales pentru intervertebrate; pentru rime, care ies noaptea din pamint pentru a se imperechea, sau pentru insectele sociale.
Comunicarea tactila este limitata, pentru a fi utilizata ea presupune imediata proximitatea, iar tactul isi are propriele sale variatii. b) Semnalele sonore
Sunetul este mult mai potrivit atunci cind comunicarea trebuie sa acopere distante mai mari si poate chiar sa depaseasca obstacole cum ar fi vegetatia densa. Sfrinciocul african foloseste sunetele joase, ascunsi in vegetatia deasa masculul si femela desfasoara un gen de duiet, in care replicile pe care si le adreseaza unu altuia alterneaza. Notele joase sunt ajutor in trecerea tufiselor dese pe distante mari. Comunicare la balenele cocosate poate fi receptionate la distante sute de mile. c) Semnalele chimice
Comunicarea chimica este folosita atit de insecte, cit si de mamifere. Informatiile transmise trebuie sa fie relativ stabile si simple. Rolul acestor semnale chimice, denumite feromoni, este de a stimula impulsul reproductiv. Se presupune ca ei joaca un rol important si in comunicarea umana. Feromonii si semnalele teritoriale trebuie sa fii suficient de persistente, motiv pentru care ei sunt alcatuit din substante greu volative. Substantele chimice pe care ei folosesc ca semnale de alarma pot fi mai putin persistente. Ca urmare ei pot fi volative.

d) Semnalele vizuale
Varietatea semnalelor vizuale este semnificativ mai redus. Din cele mai multe ori, semnalele de alarma includ strafulgerari albe vizibile la distante mari. Importanta culorii este mai mare in cazul pestilor al reptililor si al pasarilor, si mai mic in cazul mamiferilor cu exceptia primatelor li a oamenilor.

Metacomunicarea
Descrierea situatiei in care un anumit mesaj intentioneaza sa casifice semnalele care vor urma. Chemarea puilor la joaca, unele carnivore isi tin fruntea aplicata pentru ma indica faptul ca toate miscarile aparent agresive care vor urma sunt facute in joc. Uneori, ciinii dau din coada, in timp ce se lupta in joaca. In acest fel animalele tinere pot invata sa urmareasca prada si sa atace, fara riscuri pe care il implica angajarea intr-o lupta reala.

Eficienta comunicarii sociala a animalelor.
Masurarea raspunselor primite este singura modalitate prin care putem fi siguri de functionarea comunicarii sociale a animalelor.
Eficienta unui semnal este dificil de evaluat. Faptul ca nu exista raspunsuri nu inseamna ca semnalul pur si simplu nu este eficient. Pot exista numeroase alte motive, cum ar fi:
Receptorul a primit mesaj, dar nu raspunde din diferite motive;
Semnalul nu a fost perceput;
Semnalul nu actioneaza atit ca activator a unui set de raspunsuri preconditionate.

1.2. Comunicarea la om.
Comunicarea presupune transmiterea informatiei. Drep continut al comunicarii sunt considerate cunostintele stiintifice si de viata.
In cominicare pot fi transmise deprinderile si pricepirile. Comunicarea devine nu numai un atribut al omului,respectiv al sistemelor socio-umane se sustinea in mod traditional, ci si al sistemelor fizice si biologice, la nivelul carora se realizeaza procese de reglare.
Procesul de comunicare se caracterizeaza prin frecventa si periodicitate, prin amolitidine sau intensitate, prin natura substantial-calitativa a semnalelor si prin continutul mesajelor. Procesul de comunicare ne dezvaluie trei laturi esentiale: a) Latura cantitativa, statistica b)Latura semantica c)Latura pragmatica

a) Latura cantitativa exprima comstituirea generala de informatiei pe care procesul de comunicare dat o realizeaza pe durata desfasurarii lui. Ea se determina in functie de numarul evenimentelor elementare (independente sau dependente) si de probabilitatile lor (neconditionate si conditiomate). Latura cantitativa a procesului de comunicare nu se refera la continutul mesajului si la conditia obiectiva necesara pentru ca mesajul sa poarte o minima cantitate de informatie. b)Latura semantica a procesului de comunicare consta in stabilirea unei relatii de corespondenta designativa, pe de oparte, intre semnal si un anumit continut informational, ear pe de alta parte, intre mesajul emis de sursa „tezaurul intern” al destinatarului. In relatia emitent-receptor, se va realiza latura semantica a procesului de comunicare, cind primul emite un mesaj, cel de al doilea isi va modifica starea tezaurului sau intern in concordanta cu continul informational al mesajului. Latura semantica prezinta un nivel calitativ superior de prelucrare si integrare a informatiei despre „obiectul” comunicarii la nivelul receptorului, care trebuie sa fie special pregatit pentru aceasta.
Emitentul va trebui: sa organizeze transmiterea semnalelor in asa fel, incit, sa corespunda relucrarii a destinatarului; sa codifice mesajul cu ajutorul unui alfabet pe care-l poseda si destinatarul;
Sa organizeze flucsul mesajelor in corcondanta cu regulile logico-gramaticale ale „limbii” in care se face codificarea.
Receptorul trebuie sa cunoasca dinainte alfabetul si limba in care se transmit mesajele; sa posede modelele tezaurizate ale combinatiilor-cod prin care se transmit mesajele; sa despuna de operatori de comparare a combinatiilor-cod premite si modelele sale tezaurizate; sa posede un minimu de experienta anterioara in legata cu continutul mesajelor primite.

Daca reactia sau raspunsul sau concorda cu continutul informational al mesajului, se conchide ca latura semantica a comunicarii s-a realizat; daca raspunsul nu concorda se conchide ca latura semantica nu s-a realizat. c) Latura pragmatica a procesului comunicarii presupune stabilirea unei relatii intre mesajul emis de sursa ti o anumita stare de necesitate sau o sarcina de reglare a receptorului. Daca mesajul respectiv contribuie la satisfacerea starii de necesitate sau la rezolvarea sarcinii de reglare date, atunci se conchide ca s-a realizat latura pragmatica; daca nu dinpotriva. Desfasurarea proceselor specifice de reglare devine posibila numai in masura in care se realizeaza latura pragmatica a comunicarii.

Comunicarea pune in evidenta citeva caracteristici dupa care o putem evalua, si anume: complititudibea, promptitudinea si fidelitatea. Complititudinea este data de diferenta dintre cantitatea de informatie emisa si ce real transmisa destinatarului. Promptitudinea se masoara prin durata dintre momentul aparitiei necesitatii unui mesaj si momentul emiterii si receptionarii lui. Fidelitatea exprima gradul de corespondenta pe elimente de continut intre mesajul emis si cel real transmis si receptionat de catre destinatar.
Pentru atinjerea nivelului corespunzator de fidelitate a comunicarii, se recurge la procedeul redundarii: dublarea sau triplarea numarului de semnale in codificarea mesajelor, repetarea de mai multe ori a aceluiasi mesaj; crearea unor raporturi de conditionare semantica intre secventele componente ale mesajului etc. (M. Golu „Fundamentele Psihologiei II, Bucuresti 2000”)

Deosibim citeva feluri de comunicare:
-comunicarea mijlocita si nemijlocita
-comunicarea de scurta durata si cea indelungata
-comunicarea incheiata si cea neincheiata
-comunicarea in masa

-comunicarea mijlocita si nemijlocita.
Comunicarea mijlocita are loc atunci cind in ea se include a treia persoana, un al treilea mecanizm obiect. Mijlocirea poate fi minima si considerata.
Comunicarea nemijlocita consta in faptul ca fiecare patrticipant il percepe pe celalalt si lealizeaza contactul aplicind toate mijloacele de care dispune.

-comunicarea de scurta durata si cea indelungata.
Comunicarea de scurta durata cu un om necunoscut se deosibeste de actul de comunicare cu un cunoscut.
Comunicarea indelungata constituie calea de spre intelegerea reciproca, dar ea este si calea spre saturatie. O comunicare indelungata creaza premise fieca pentru aparitie si consolidarea relatiilor pozitive de lucru si prietenesti.

- comunicarea incheiata si cea neincheiata
Drept indiciu de comunicarii serveste epuizarea continutului temei sau actiunii comune.
In comunicarea neincheiata continutul temei sau actiunei comune se dovedeste a nu fi dus pina la capat, pina la rezultatul urmarit de fiecare dintre partile participante.

-comunicarea in masa
Are loc prin trasmiterea informatiei la radiou televiziune si presa.
Continutul comunicarii in masa il constituie conceptia dominanta despre lume, aprecierea fenomenelor sociale. Demonstrarea valorilor sociale, distractii.
Continutul comunicarii in masa trebuie sa atinga mintea si simtul, de aceea ea trebuie sa fie accesibila sa se bazeze pe un nivel mediu de informareal recipientului.
Principalul mijloc de comunicare in comunicarea umana este limbajul care este realizat prin limba. Ca mijloc de comunicare pot fi folosite diferite semne de matematica, vocabularul Morza, gesturi, mimice...
Se desting doua forme ale limbajului: interior exterior

Limbajul exterior cuprinde citeva forme specifice din punct de vedere psihologic: limbajul oral (dialogat si monologat) limbajul scris

Limbajul oral dialogat.

Dialogul este comunicarea nemijlocita a doi sau mai multi oameni. El decurge sub forma de convorbire sau replici, pareri.
Dialogul este un limbaj sustinut, are loc in procesul contactului imotional-expresiv al vorbitorilor.

Limbajul oral monologat.
Este expunerea de lunga durata, a unui sistem de ginduri si cunostinte de catre o persoana. Se desfasoara sub forma de povestire, lectie, cuvintare.

Monologul este de mai multe feluri: povestirea orala lectie raportul si cuvintarea discursul in fata microfonului si camerii de teliviziune

Limbajul scris.
A aparut mai tirziu decit cel oral. Destinjem urmatoarele forme de dezvoltare a limbajului scris:
Limbajul ideografic (evenimente desenate)
Scrisul ieroglific (semne ale obiectelor)
Scris alfabiotic legat de limbajul oral:cu grafema (semnele literei) se inseamna fonema (sunetul vorbirii) -;exprimarea in scris a oricarui gind.
(Bogoslovschi V.V. Psihologia Generala)

Nivelurile de comunicare
Psihologii evidentiaza trei neveluri de comunicare:
1. macro nivelul -;comunicarea este considerata una din cele mai importante laturi ale modului de viata al personalitatii, in care se reliefeaza clar continutul dominant al activitatii.
2. mezanivelul -comunicarea la acest nivel presupune contacte pe o anumita tema. Realizarea temei se poate produce cu o singura persoana sau cu un grup se poate termina intr-o singura sedinta sau poate necesita citeva intilniri, acte de comunicare. Convorbirea in limitele temei are inceput, mijloc si sfirsit; Adica ea prezinta un proces.
3. micronivelul -;acest nivel presupune actul de comunicare, caruia ii revine rolul de unitate elementara specifica. Un astfel de act de comunicare poate fi considerat „intrebare-raspuns”, stringerea de mina o privire semnificativa.

2. Diferenta intre ele.
In lumea animalelor,dansul si etalarea sint mijloace de comunicare. Miscarile fizice care compun o etalare sint repetate pina cind devin un ritual transmis din generatie in generatie.
Comunicarea la oameni poate avea loc nu numai prin contact mijlocit ca la animale.
Principalul mijloc de comunicare la oameni este limba iar la animale el lipseste, informatia este transmisa prin diferite sunete si comportari a fiecarii specii in parte si dependenta de situatia in care el se afla. Comunicarea la oameni deasemenea poate fi transmisa prin imagine, pe cind aceasta la animale lipseste. Comunicind oamenii influinteaza unul asupra altuia, are loc schimbul de informatie, transmiterea cunostintelor noi ori completarea si modificarea notiunilor deja insusite, apare intelegerea reciproca. Animalele folosesc undele sonore pe cind la om ele nu sunt folosite. Animalul poate sa semnalizeze confratilor sai despre fenomenele limitate de o situatie nemijlocita ear omul poate cu ajutorul limbii sa informeze pe alti oameni despre trecut, prezent si viitor. Diferenta intre „limba animalelor” si „limba omului” determina si deosebirea in gindire. Animalele superioare poseda numai gindire practica. Ele pot reactiona numai in limitele unei situatii concrete.

U.S.B. Aleco Russo

Planul:
1. Specificul comunicarii
1.1 Comunicarea la animale
1.2 Comunicarea la om
2. Diferenta intre ele.

Literatura:
1. „Psihologia Generala” Bogoslovschi V.V. (Chisinau, 1992 )
2. „Procesele Comporative” Tony Malim (Bucuresti, 1999)