In anii ’80 institutii de ocrotire a copilului in U.S. recunosteau
nevoia de a inlatura riscul ca unii copii sa abuzeze de alti copii. Procesele
si antipublicitatea au marit atentia la acest risc, I-au determinat pe terapeutii
copiilor abuzati sau agresori sexual sa recunoasca necesitatea unor interventii
inainte ca tinerii sa intampine probleme de comportament sexual.
Au fost inregistrate exagerari in unele situatii si lipsa de protectie
in alte situatii, ceea ce demonstreaza nevoia de pregatire profesionala.
c4d21df
Vechile cercetari cu tineri agresori sexuali au scos la iveala multe cazuri
de raporturi si inregistrari unde parintii isi exprimau ingrijorarea
cu privire la comportamentul sexual al tinerilor, in special celor aflati
la pubertate. Nu a fost ceva neobisnuit nici pentru cei de 12 sau 14 ani. Unii
dintre acestia supusi unui tratament preventiv (lucru hotarat de tribunal)
spuneau: “Stiam eu ca o sa am necazuri pentru comportamentul meu sexual
… Dar n-am stiut niciodata ca este ilegal si inca nu inteleg
de ce I se spune abuz.” . Parintii copiilor agresori sexual au raportat
adesea : desene sexuale explicite, limbajul obscen si comportamentul sexual
neobisnuit; care au avut ca rezultat: exmatricularea, probleme pe masura, nevoia
de ajutor, totusi copilul pedepsit, care s-a adresat unui avocat sau a fost
identificat ca victima a unui abuz sexual a spus ca adultii rareori au discutat
direct cu ei despre natura sexuala a comportamentului. Similar, parintii au
cerut prea putini ajutorul pedriatilor, consilierilor scolari si psihologilor
in vederea elaborarii unor strategii de modificare a comportamentului
copilului, dar n-au pus aproape niciodata problema abuzului sexual.
In acelasi timp, agentii ale serviciului social au primit din ce in
ce mai multe cereri de investigare a posibilelor abuzuri sexuale , care erau
bazate pe comportamentul sexual al copiilor inofensivi sau nu.
Cand tabuurile care prevenisera recunoasterea incidentei si prevalentei
abuzului sexual al copilului au inceput sa se schimbe (Kempe, 1917), serviciile
de protectie ai copilului au recunoscut ca, comportamentul sexual al copilului
poate fi un semn al experientei agresive si terapeutii au inceput sa se
preocupe de modul cum experienta unui abuz sexual ar putea influenta evolutia
copilului si formarea imagini despre sine. Mult din literatura descriptiva s-a
referit la “exteriorizari sexuale ale copiilor care fusesera abuzati sexual
(Friederich, Urquiza & Beike, 1986; Yates, 1982; Jampole &Weber, 1987;
Wolfe & Wolfe, 1988).
Cam in aceeasi vreme practicantii care vroiau sa mearga dincolo de a descrie
aceste comportamente, au incercat sa amplifice interventiile in
vederea reducerii comportamentelor sexuale.
Consilierii si profesorii au observat natura rezistenta si cronica a exteriorizari
sexuale, a unora dintre copii si cei care ii tratau pe copii agresiv sexual
erau ingrijorati ca nu cumva aceste comportamente sa nu se converteasca
in modele de comportament care erau aparente in copilarie. Abuzul
copiilor de catre alti copii a fost descris in prezentari si reviste de
Cavanugh -; Johnson (1988), Cantwell (1988), Isaac (1986) and Stickrod
-; Gray (1986). Pe la jumatatea anilor 80 institutiile pentru ajutorul
copiilor incepusera sa se ocupe de copilul abuzat de un alt copil, aflat
in grija organizatiei.
Totusi majoritatea institutiilor nu a avut nici o baza pentru proceduri si politie,
pentru a indeparta aceste riscuri.
Chiar daca interventiile au inceput sa fie specifice, in contextul
tratamentului copiilor abuzati si celor ce au agresat sexual alti copii, profesionalistii
au incercat sa trateze deviatiile sexuale fara o intelegere exacta
a sanatatii si normalitatii evolutiei sexuale in copilarie (Green, 1985).
Nevoia de mai multe cunostinte era clara.
<\/div><\/div>
