Obiectivele modulului

Familiarizarea cu istoricul psihologiei sociale i2k7kk
Cunoasterea orientarilor fundamentale de cercetare in psihologia sociala
Familarizarea cu fenomenele social- psihologice din microgrup si macrogrup
Cunoasterea nivelurilor de analiza in psihologia sociala

1. SCURT ISTORIC

Stiinta poate fi considerata, in definitie minimala, drept cunoastere adunata in sistem. Referindu-ne la psihologia sociala, primele lucrari de sistematizare in acest domeniu apar in 1908 prin doua titluri: “Social Psychology”- scrisa de sociologul american E.A. Ross, si “Introduction to Social Psychology”- semnata de W. McDougall, psiholog englez stabilit in final in SUA. Desi cele doua lucrari, citate in manualele curente ca inceput al psihologiei sociale, prezinta astazi mai mult un interes istoric, cateva mentiuni asupra lor vor fi necesare.
Daca se ia terminologia drept cheie, atunci se poate spune ca psihologia sociala a aparut mai curand. In 1860, filosoful german M.Lazarus si lingvistul H. Steinthal au fondat “Revista de psihologia poparelor si lingvistica” (Zeitschrift fur Völkerpsychologie und Sprachwissenchaft), care a aparut timp de peste 20 de ani. De asemenea, in Franta, G. Tarde -; care se prezenta pe sine ca sociolog -; publica in 1898 “ Studii de psihologie sociala” (Études de Psychologie Sociale). Evident, nu se poate fixa o data precisa pentru aparitia unei stiinte. Termenul este mai vechi decat primele lucrari sitematice.
Revenind la primele lucrari de sitematizare in domeniu, cartea lui E.A. Ross vine dinspre sociologie si trateaza probleme ca: sugestibilitatea, imitatia, moda, datina, starea de multime, spirtul de grup, etc. cea de-a doua lucrare vine dinspre psihologie si constituie o tentativa de a explica faptul social si relatiile interpersonale recurgand la notiunea de instinct. In termenii lui McDougall instinctul este “o dispozitie psihofizica ereditara sau innascuta, care determina pe posesorul ei sa perceapa si sa dea atentie unei categorii de obiecte, sa incerce o excitatie emotionala de o anume calitate -; atunci cand percepe un atare obiect -; si sa actioneze in raport cu aceasta intr-un mod particularsau, in fine, sa fie supus unui impuls spre o asemenea actiune. Prin urmare instinctul sau propensiunea prezinta trei segmente: cognitiv, afectiv si conativ, ca orice modalitate de comportament. Natura umana se compune dupa McDougall, dintr-un numar de instincte primare si tendinte derivate din ele: instinctul fricii, instinctul combativ, al achizitiei, impulsul curiozitatii, instinctul patern, propensiunea sexuala, instinctul gregar, etc. Acestea sunt propensiuni sau dispozitii -; sublineaza autorul autorul -; si nu formatiuni gata constituite la nastere. Propensiunea sexuala si cea paterna ar sta la baza familiei, impulsul gregar ar explica viata in grup, instinctul achizitiei ar motiva acumularea de bunuri s.a.m.d. Desi cartea lui McDougall a avut destul de mare rasunet in epoca, din polemica ei cu miscarea behavioricta a castigat aceasta din urma.
Fireste, tentativa lui McDougall de a explica faptul social prin instincte sau propensiuni native este apreciata astazi -; daca nu o eroare -; cel putin ca fiind naiva si simplista. Demersul sau explicativ va fi reiterat insa si de alti autori in versiuni modificate.considerand diversitatea conduitelor umane si punand intrebarea -; apropo de fiecare comportament -; de ce anume calatorim, de ce citim ziarul, de ce ne constituim in grupuri etc. -; se ajunge di raspuns in raspuns la cateva motive primare. In spatele acestor termeni (finali) ai analizei se postuleaza apoi un substrat biologic, fie aceasta o energie de baza a organismului -; ca in psihologia hormica sustinuta de McDougall -; fie perechi de gene ca in versiunile mai recente. Demersul acesta explicativ, pe care-l regasim in filigran si in studii actuale, ramane in esenta de aceeasi factura.
Am punctat inceputurile psihologiei sociale pentru a remaraca faptul ca disciplina s-a nascut la intersectia dintre sociologie si psihologie, fiind initial o stiinta de granita. Exista, intr-adevar o clasa intreaga de fenomene care sunt simultan si indivizibil psihice si sociale.
De exemplu, prietenia este un fenomen psihosocial, adica o relatie afectiva intre persoane care nu constituie inca un fenomen social propriu-zis, dar nu este pur psihologic, ci prezinta o fizionomie proprie care imbina trasaturi psihologice si sociale. Mai exact, prietenia ca relatie intre doua sau mai multe persoane, include viata lor psihica (atitudini, sentimente, valori), desfasurata in planul asociatiei, al afilierii, deci intr-un plan social, dincolo de un singur individ, dar presupune un fenomen psihic solidar, asemanator sau complementar la un alt individ care este co-subiectul relatiei (cf. Herseni,1969).
Cercetari de psihologie sociala care sa se inscrie in paradigmele stiintei vor apare pe un front mai larg abia in deceniul al 3-lea al secolului XX, odata cu primele studii experimentale referitoare la influenta grupului aupra performantei individuale (F. Allport, G.S. Gates, L. Travis s.a.).

2. PROBLEMATICA PSIHOLOGIEI SOCIALE

2.1 Persoana in context social

Tema de predilectie a psihologiei sociale a fost -; inca de la inceputurile ei -; studierea comportamentului individual in context social. O definitie de lucru, propusa de R. Baron si D. Byrne (1991) spune : psihologia sociala este domeniul stiintei care cauta sa inteleaga natura si cauzele comportamentului individual in situatii sociale. Ea are in obiectiv investigarea fenomenelor psihice si a trasaturilor de personalitate in textura relatiilor sociale ale omului. Tema aceasta comporta doua aspecte: 1) impactul social asupra comportamentului individual si 2) aporturile personale in initierea si cristalizarea unor fapte sociale. Primul aspect este mai bine studiat.
Cu modelul psihologic a lui K. Lewin cercetarea psihologica s-a aflat deja in pragul psihologiei sociale, pentru ca se propunea ca tema de studiu configuratia, campul format de individ si mediul sau fizic si social. Persoana concreta era plasata intr-o situatie, adica o regiune decupata din mediu, o fasie din ambianta circumscrisa de un scop sau o sarcina. Ceea ce conteaza aici este nu mediul in descriere fizica sau sociologica -; acelasi in esenta pentru membrii unui grup -; ci mediul psihosocial, ale carui date si evenimente apar incarcate cu anumite semnificatii si valente individuale sau de grup. De unde, formularea prescurtata, datorata lui P. Fraisse.
R = f (S P)
Aceasta expresie scoate in relief importanta momentului cognitiv in determinarea actiunii.
Datele sociale ale situatiei suntsunt cel putin tot atat de importante ca si cele fizice. Campul cuprinde -; dupa K. Lewin -; ca elemente: scopuri, stimuli, trebuinte, relatii sociale, climatul grupului cu gradele sale de libertate s.a. Pe langa subiectul insusi, cu orientarea sa motivationala, intervin si alte persoane, apoi grupul insusi -; cu normele si presiunile sale -; si de asemenea lucrurile, cu valentele sale pozitive sau negative. Putem distinge deci doua tipuri de relatii: omul si lucrurile/obiectele, si omul si ceilalti oameni, semenii sai. Modul de raportare este diferit in cele doua situatii. Proprietatea unui obiect, eveniment sau a unei persoanede a raspunde unei trebuinte, de a satisface o cerinta se numeste valenta (atribuirea si proiectarea unei valente presupune un proces de evaluare si cunoastere). Pe scurt, avem pe de o parte subiectul cu trebuintele si aspiratiile sale, pede alta parte, universul lucrurilor, persoanelor, situatiile cu proprietatile lor, care se releva in contexul acestei raportari. Persoana umana poate fi redata la limita printr-un punct; ea reprezinta insa, in acest camp, centrul de greutate si centrul de referinta:perceptia ei circumscrie anvergura si calitatile campului, iar actiunea ei poate sa il transforme. Dupa cum se poate vedea totul apare aici centrat pe individ; impactul grupului -; cu normele si presiunile sale -; ramane practic in afara atentiei. Analiza se opreste i pragul psihologiei sociale.
Se poate mentiona ca studiul comportamentelor, plecand de la partipris behaviorist ortodox, isi restrangea actiunea la relatiile subiect-stimuli ca intr-o existenta simplificata. Se facea abstractie -; dupa cum noteaza J. Stoetzel (1963) -; de caracteristicile sociale: clasa, varsta, sex, statut socio-cultural etc., stimuliifiind practic despuiati de tot ceea ce este social in natura lor. In optica acestori cercetari “socialul “ aparea ca o simpla “dimensiune” a stimulilor. Problema care se punea, in completare, era de a sesiza modul in carecontextul social modifica in fapt, perceptia memoria, gandirea, viata afectiva, relatiile interpersonale etc.
Studiile de psihologie sociala isi propun mai intai sa faca inventariul a ceea ce constiinta individuala datoreaza grupului, societatii in genere. Psihologia generala are ca obiect “nucleul invariant” al psihicului, constituit di foemele si legitatile proceselor psihice -; ale senzatiilor, perceptiei, invatarii,gandirii etc. -; care sunt comune tuturor oamenilor. Este vorba de regularitati si legi generale ale aparatului psihic, considerat ca functie a creierului si ca reflectare a realitatii obiectiv (S.L. Rubinstein, 1960, p.281). conturand acest segment stabil, psihologia generala a inlesnit apoi detasarea continutului si a insusirilor mai mobile: reprezentari, sentimente, atitudini etc. -; a caror variabilitate si conditionare in functie de contextul social au devenit apoi mai evidente. In mod firesc sfera de preocupari a cercetarii psihologice s-a largit, cuprnzand si aceste teme care tin astazi de ceea ce noi numim psihologie sociala si transculturala. Este vorba de studii precise despre factorul social in perceptie (G. Jahoda, M. Ralea), cadrele sociale ale memoriei, memoria colectiva (M. Halbwachs), constructia sociala a inteligentei (W. Doise, G. Mugny), variatii interculturale ale comportamentului emotional (C. Izard).
De atentie s-au bucurat si trasaturile de personalitate, care se definesc practic si capata contur in contextul relatiilor sociale. Ceea ce numim trasaturi de temperament si caracter -; de exemplu onestitatea, modestia, firea inchisa sau deschisa, impusivitatea etc. -; se releva ca fapte sauforme ale relatiilor interpersonale si nu pot fi definite in afara acestora. Luat in sine, izolat, individul nu poseda nici un privilegiu; privirea in oglinda nu-I ofera -; fara raportarea la altii -; imaginea de sine; aceasta din urma nu este un dat imediat, ci o constructie. In absenta contactelor saunrelatiilor cu ceilalti nu s-ar ajunge la ideea de fire inchisa ori deschisa, la notiunea de impusivitate sau calm, onestitate sau absenta acesteia etc. toate aceste insusiri rezulta din contactele cu altii si capata un nume gratie cadrului social, relatiilor cu ceilalti. Chiar si trasaturile fizice -; inaltimea, greutatea, infatisarea generala etc. -; capata semnificatie prin raportarea la altii, din comparatia cu ceilalti. Se poate spune pe scurt:personalitatea se defineste, capata contur si se formeaza in acelasi timp, gratie complexului de relatii sociale.
Sociologismul vulgar, solidar cu marxismul dogmatic, reducea personalitatea la un manunchi de relatii sociale, considerand-o un simplu ecou al relatiilor externe, reductibila eventual la invelisul sociologic de status si rol. In realitate, in alternanta rolurilor pe care o persoanale indeplineste in cursul vietii, strabate o unitate si consistenta interna. Individul nu este o marioneta la discretia rolurilor sociale.
Spunand ca personalitatea e un produs social, trebuie sa precizam ca ea nu este simpla amprenta sau ecou al relatiilor sociale. Personalitatea este un centru de actiune -; subiect al cunoasterii si transformarii realitatii, fiinta constienta care alege un drum in viata sau altul, fiind in acelasi timp suport al irauririlor externe, dar si agent al transformarii.
Studierea individului in context social a impus atentiei un prim grupaj de teme: omul -; subiect al activitatii si relatiilor, status si rol, imaginea de sine si perceptia sociala, procesul de socializare si integrare, opinii si atitudini, motivatia sociala s.a. Inrauririle grupului nun trebuie considerate doar in sensul unei cauzalitati unilaterale: de la formatie sociala spre individ. Nu este suficient sa studiem cum anume sunt incorporate “efectele” de grup de catre insul concret, ci si cum reactioneaza la ele. Cercetarile vorbesc de cautarea unei identitati pozitive, motiv semnificativ care anima pe fiecare individ. Pentru a dobandi aceasta sunt de conciliat doua imperative: pe de o parte o cerinta de apartenenta la grup -; pentru care opereaza un principiu de similitudine -; si pe de alta parte, o exigenta de distinctie, de diferentiere fata de altul, care pune accent pa cautarea si aprecierea diferentei. Pendularea intre acesti doi poli, dozajul lor depinde de formatiunea sociala mai larga si de grupurile de apartenenta (V. Aebischer, D. Oberlé, 1990).

2.2. Relatiile interpersonale si grupul mic

Desi, episodic, ne aflam in contact cu un univers mai larg -; indeosebi prin canale mass-media -; scena vietii noastre cotidiene o formeaza grupul mic, in ipostaza familiei, a grupului de studii, a colectivului de munca, a localitatii in care traim. Primul fapt empiric pe care il sesizam este faptul interactiunii si comunicarii dintre oameni,deci fenimenul relational. Notiunea corelativa este grupul, fie si formatia cea mai mica : diada. Relatiile se inscriu si nu pot exista decat in perimetrul unui grup. Se poate afirma ca actul interpersonal si radiografia grupului mic au explicitat initial problematica psihologiei sociale (P. Golu. 1974).
Exemple:
1.Copilul isi desfasoara, in scoala, suita de activitati si de manifestari intr-un grup stabil -; clasa de elevi -; deci intr-un context social, ceea ce inseamna si un cadru socio-cultural. Din acest grup copilul isi extrage atitudini, valori, clisee etc. prin imitatie, contagiune sau preluare constienta. In fata aceluiasi grup copilul raspunde la lectii, prestatia sa,este notata de profesor si are drpt martor colectivul de elevi, care nu constituie deloc un public indiferent. Orice apreciere sau eveniment are un ecou, se prelungewste in reactii si comentarii spontane. Pretuirea sau ironia colectivului joaca un rol insemant in formarea imaginii de sine, in selectionarea tiparelor de comportare proprii. Elevul se situeaza astfel intr-o retea complexa de relatii psihosociale -; de comunicare reciproca, de influenta si autoritate, de simpatie, antipatie sau indiferenta. Pe langa nivelul individual (intrapsihic) de desfasurare a fenomenelor psihice, apre un palier de convergenta, de integrare a constiintelor individuale adica un nivel de grup. Se pot usor distinge in contextul dat relatii psihologice interpersonale -; afective, comunicative, de influenta, etc. -; precum si fenomene psihologice care tin de grup: opinia colectiva, climatul psihosocial, clisee, tipare de conduita si de grup, etc. toate acestea fac obiectul psihologiei sociale, in particular al psihologiei sociale educationale.

2.G. Allport fixeaza ca obiect al psihologiei sociale efortul de a intelege si explica modul in care prezenta altui (real sau imaginar) modifica gandurile si comportamentul unui individ.
Sa ne gandim, de pilda, la relatiile interumane ce se stabilesc in sanul unei colectivitati restranse, cum este satul, in comparatie cu orasul. Scriitorul Marin Preda (1972) facea urmatoarele notatii cu privire la formula de existenta a sateanului: “…individualismul e moderat de privirea vecinului sau de ochii ulitei, care te vede cand pleci de acasa si cand te intorci … Toata lumea stie cum iti cresti copiii, cum te porti cu parintii si cum iti iubesti nevasta. Caracterul devine mai ferm … ceilalti iti corecteaza pasii prin simpla existenta colectiva … Omul e acasa pe orice ulita, il gasesti peste tot: ce faci Ilie, ce faci Gheorghe? … Intre ei nu cunosc ziduri ale incomunicabilitatii. Omul se uita la om si se bucura …” (p. 44-46)
In acest grupaj de insemnari sunt surprinse caracteristici ale relatiilor psihologice interindividualeintr-o grupare umna restransa -; de tipul satului nostru -; avand o istorie comuna si in care raporturile dintre membrii comunitatii trec dincolo de “buna ziua” , cunoscand un grad de apropiere psihologica. Efectul prezentei reale sau imaginare a celuilalt, relatia interumana il insoteste pe o0m pretutindeni, chiar si atunci cand, fizic, acesta este singur. Altul imaginar este oferit, in zilele noastre si de mass-media. Ziarul si ecranul de televiziune, cu distributia lor de eroi, suplineste prezenta fizica.
3.Un exemplu de contrast ne ofera B. Talcott, evocand crampeie de viata cotidiana din oras. Intr-o statie de autobuz, prevazuta cu o banca, sosesc in asteptare oameni. Primul venit se aseaza la un capat al bancii, urmatorul prefera sa ocupe cealalta extremitate, al treilea se aseaza eventual pe mijloc, restul persoanelor ramand in picioare, desi mai exista spatiu liber pe banca. Aceasta spatiere a oamenilor face transparente anumite relatii interpersonale, traduce o anumita distanta psihologica ce se dovedeste a fi sistematica in conditiile vietii de oras.
Dupa observatiile lui B. Talcott, regasim aceeasi polarizare apre extrmitatile bancilor si intr-o biblioteca, unde oamenii isi pot alege liber locurile. Primul ocupant al unui loc in sala de lectura graviteaza spre un capat al bancii, al doilea prefera sa ocupe extremitatea opusa, mijlocul ramanand deseori liber. Situatia se schimba daca bancile lungi se inlocuiesc cu siruri de mese individuale sau se delimiteaza locurile prin mici panouri de demarcatie. Preferinta spontana pentru locurile de la extremitati se pastreaza ca tendinta statistica si in cazul bancilor din parcuri.
Ceea ce determina, in exemplul dat, asezarea in spatiu a oamenilor, relatiilor lor spatiale cum se spune, nu este atat contextul exterior,cat un factor intern, psihologic: faptul ca oamenii se cunosc ori nu, ca raporturile dintre ei se marginesc la simplul salut sau prezinta un grad de apropiere psihologica etc. distanta interindividuala liber aleasa este mai curand reflexul atitudinilor afective si mintale interpersonale. Este vorba de un fenomen in acelasi timp psihologic si social, in sensul ca priveste comportarea unui individ in contactele sale cu ceilalti, comportare ce poarta amprenta grupului soci8al, a psihologiei colective.
Studiile asupra marilor asezari urbane scot in evidenta caracterul segmentar si pasager al relatiilor interumane. “Caracteristic pentru oraseni -; scrie L. Wirth -; este faptul ca se intalnesc unii cu altii in roluri foarte segmentare … interdependenta lor se limiteaza la aspecte cat se poatede fractionate in cercul lor de activitati” . Ca durata, aceste raporturi sunt pe termen scurt, avand un caracter tranzitoriu. Numarul si diversitatea contactelor interumane este mult mai mare, ceea ce constituie in sine o experienta pozitiva. Relatiile stranse nu au timp sa se inchege, astfel incat sensul prieteniei se modifica. Orasanul este nevoit sa se limiteze la contacte partiale si de suprafata. “in loc sa ne incurcam cu omul intreg -; scrie A. Toffler -; ne angajam intr-un modul al personalitatii sale. Fiecare personalitate poate fi imaginata ca o configuratie unica a mii de asemenea moduli. Nici o persoana nu e intersanjabila in intregime cu alta, dar anumiti moduli pot fi inlocuiti. Pornind de aici, autorul vorbeste de “omul modular” si de “relatii modulare” specifice orasului.
Rezumand exemplele si consideratiile precedente se poate spune: exista o psihologie sociala a personalitatii, care are drept obiect de studiu atitudinile, opiniile, motivatiile, contactele si schimburile individuale in context social, dupa cum exista o psihologie sociala a grupului (de exemplu, a colectivului de munca). Aceasta din urma studiaza fapte de psihologie colectiva -; opinia grupului, reprezentari colective, climatul psiho-social, structura comunicarilor, configuratia socio-afectiva in colectiv s.a. -; al caror suport si cadru este grupul ca atare, fiind ireductibile deci la fenomene individuale, proprii persoanelor izolate sau in conditii de simpla apropiere spatiala.

2.3 Fenomene social-psihologice in grupurile mari

Preferinta aratata initial metodei experimentale a dus la cantonarea cercetarii psiho-sociale asupra grupului mic. Largirea orizontului spre macrogrup -; in ipostaza poprului sau natiunii, a claselor sociale, a grupurilor de varsta, a grupurilor profesionale, etc. -; a conturat o problematica noua concretizata intr-un grupaj inedit de teme: psihologia popoarelor sau etnopsihologia, multimi si episoade de masa, informarea colectiva si informarea publica, difuziunea zvonurilor si altele.
Un subdomeniu relansat dupa 1960 in psihologia europeana este acela al reprezentarilor colective, intelese ca imagini asupra realitatii cotidiene care intrunesc consensul unui grup. Este vorba de reprezentari care nu raman “un dublet” gratuit al lumii externe -; un epifenomen -; cise rasfrang neincetat in comportarea oamenilo; ele se interpun intre perceptie si realitate. Cel care a propus aceasta tema ca obiect de studiu pentru psihologie sociala a fost E. Durkheim (1898). Optiunea behaviorista, care ignora programatic continuturile mintale, a pus intre paranteze pentru multa vreme tema amintita, reluata insa in 1961 cu o lucrare a lui S. Moscovici referitoare la receptarea si difuziunea psihanalizei in mediul francez (La psychanalise. Son image et son public, Paris, 1961/1976). O serie de autori au abordat in continuare alte subiecte: perceptia copilului de catre societate (M. Chombart de Lauwe), reprezentarea sociala asupra sanatatii si bolii (C. Herzlich), ideea de spatiu (S. Milgram si D. Jodelet), reprezentari despre cultura in mediul muncitoresc (R. Kaes) s.a. Totodata, s-au elaborat metode precise de analiza a datelor in aceasta directie (W. Doise), metode bazate pe studiul registrului de metafore si termeni la care recurg oamenii pentru a descrie si evalua evenimente sau fenomene din ambianta sociala.
Deosebit de instructive sunt si lucrarile asupra formelor istorice de psihologie colectiva. In aceasta privinta, este subliniat mai intai efortul unei orientari de prestigiu in istoriografia franceza contemporana, cunoscuta sub numele de “Scoala de la Annales”, care s-a dezvoltat in jurul revistei :Annales d’histoire economique et sociale” fondata in 1929 de catre L. Fevre si M. Bloch. O pleiada stralucita de istorici (F. Braudel, J. LeGoff, G. Duby, R. Mandrou, M. Vovelle, s.a.) au ilustrat aceasta miscare, care s-a dovedit fecunda (vezi Al. Dutu, 1986).
Reprezentarile de spatiu si de timp, la nivelul; constiintei comune, sunt departe de a se suprapune conceptelor fizicii sau ale geometriei lui Euclid. LeGoff (1970) si F. Braudel (1989) ne infatiseaza modul in care oamenii realizeaza perceptia timpului, precum si forme revolute ale ideii de timp. Autorii vorbesc de o multiplicitate de “timpuri” care se suprapun in aceeasi epoca (in particular Evul Mediu).
Este vorba mai intai -; cum arata LeGoff -; din timpul rural care este un timp natural, reperele sale fiind ziua si noaptea si anotimpurile. Istoria se desfasoara cu incetinitorul, vietile oamenilor se insiruie una dupa alta mereu asemanatoare, din generatie in generatie. Nefiind supus evenimentului, timpul scapa nevoii de datare; reperele sale oscileaza dupa ritmul naturii. Lumea rurala arata “indiferenta fata de timp” (M. Bloch); ea se schimba foarte incet, traieste “in durata lunga” si exprima mai in folclor decat prin istorie. Peste timpul rural se suprapune, in Evul Mediu, timpul religios si clerical, avand in vedere inflenta considerabila -; in epoca -; a religiei si bisericii. Anul este in primul rand liturgic, pentru ca urmeaza in primul rand drama Mantuitorului. Sarbatorirea sfintilor se intercaleaza in calendarul histologic intre Craciun, Pasti, Rusalii, etc. acestea devin si repere ale vietii economice. Anul liturgic era acordat dupa ritmul natural al muncilor agricole. Timpul clerical este scandat de clopote -; scrie LeGoff . tragerea lor pentru clerici, pentru calugari, pentru slujbe religioase erua singurele repere ale zilei. Sunetul clopotelor vesteste zi de zi singurul timp masurat, fie chiar si apriximativ. Dupa el se calauzesc toti oamenii. Descoperirea orologiului mecanic (sec. XIV) este apreciata ca o revolutie silentioasa (J. Gimpel, 1983). Pendulele anuntau orele de durata egala. Reprezentarea oamenilor despre timp se modifica sensibil. F. Braudel evoca satul natal care -; in copilaria sa -; traia inca dupa ceasul dintr-un foarte batran turn de clopotnita. Era deja timpul laic, acelasi cu cel oferit de pendulele din turnurile orasenesti.

Astazi, orologiul mecanic perfectionat sau ceasul mecanic indica secunda si orele, individualizeaza fractiuni infitezimale egale ale unui timp omogen care curge continuu si liniar. Fireste,reprezentarea concreta de timp tinde sa se suprapuna in prezent peste conceptul fizicii.
Pe un alt versant, L. Blaga, analist si filozof al culturii, ne infatiseaza fenomene de psihologie colectiva ale asezarii rurale de odinioara, “viziunea despre spatiu in cultura minora -; spune autorul -; nu prea depaseste ca amploare orizontul vizibil; satul, asezarea, catunul e centrul lumii, iar lumea e vizibila aproape in intregime dintr-un loc; singur orizontul vazut se prelungeste de-a dreptul in mitologie”. Deplasarile dintr-o localitate in alta sunt foarte rare iar distantele par enorme. In discursul sau de receptie la Academie, L. Blaga (1937) -; reluand consideratiile de mai sus -; incerca sa creioneze constiinta latenta despre sine a satului de odinioara, in care forma monadica de existenta sociala era impinsa oarecum la limita. Orizontul vietii rurale era alcatuit de regula dintr-o vale: un firicel de apa, intre liniile unor dealuri si maguri. De aceea, satul apare proiectat de constiinta colectiva a fiilor sai, un fel de centru al lumii, traind in orizonturi cosmice si prelungindu-se in mit. “Cosmocentrismul” acesta -; subliniaza autorul -; nu era o dilatare peste masura a imaginii de sine, ci o particularitate ce decurgea dintr-o “suprema rodnica naivitate”.
“A trai la sat -; noteaza Blaga -; insemna a trai in zaristea cosmica si in constiinta unui destin emanat din vesnicie” (Elogiul satului, p. 253). Omul asezarii rurale (de altadata) traieste din intregul unei lumi si pentru acest intreg. De aici si aderenta sa la randuielile firii. Credintele religioase insesi se supuneau acestor legi: Dumnezeu coboara in lume, ia haina de toate zilele. Cerul devine megies cu pamantul. Trecatorul in noapte zareste calea laptelui sim stelele coborate pana aproape de coperisele de paie ale caselor, traind astfel in “credinta ca stelele coboara noaptea pana aproape de sat, participand intr-un fel la viata oamenilor…”. Se dureaza punti trainice care leaga -; ca intr-o simbioza -; pamantul de cer. “Satul situat in inima unei lumi isi are oarecum siesi suficient” -; incheie autorul. Aceasta viziune era proiectata ca reala si nu ca poveste, inchipuire. Un alt autor, I. Frunzetti (1968), adauga: “omologia cosmica, ideea ca intre cer si pamant exista similitudini mergand pana la identitate, ca individul participa la viata cosmica, sta la bazatuturor creatiilor folclorice romanesti”.
Razbate in notatiile de mai sus contururile unei psihologii colective intemeiate pe marturia perceptiei imediate -; considerate ca suficiente -; la care se adauga unele suprapuneri culturale mostenite. Continuturile mintale se proiecteaza asipra realitatilor; ele capata chip concret, tind sa devina obiecte, planurile “obiectual” si “mintal” nu se disociaza decat partial. Reprezentarile colective sunt mai presus deca opiniile sau cliseele consensuale intr-o comunitate; ele disting la nivelul constiintei cotidiene prin forta de determinare a conduitei, prin tendinta de obiectivare, deipostaziere in scheme figurale sau lucruri, transpunandu-se in termenii si in experienta familiara individului si impunandu-se in cele din urma ca un “dat perceptiv” (K. Herzlich). De aici doua trasaturi mentionate de Moscovici si Doise, ale reprezentarilor sociale: 1) tendinta de obiectivare, de ipostaziere ca “lucruri” si 2) ancorarea in termenii cunoasterii si experientei individuale si de grup.

2.3. Cercetari interculturale

In psihologia sociala se studiaza fenomene generale dar si variatii interculturale. Pretutindeni exista configuratii preferentiale si comunicationale in grup, atitudini fata de anumite valori, legitati ale performantei colective, ale dinamicii de grup s.a.m.d. Infatisarea concreta a acestor fenomene si relatii, ca si sfera de actiune a unor legitati difera in functie de contextul social-istoric. Replica in Franta a unor experimente din SUA au dat rezultate diferite. se constata diferente semnificative cand se compara -; la intervale de timp mari sau in spatii indepartate -; fenomene psihosociale purtand acelasi nume. De exemplu, sensul prieteniei este altul in momente si spatii indepartate; de asemenea comportamentul de doliu capata infatisari variate pe meridiane diferite ale globului. Tot asa, despre vecinatatea spatiala se spune ca favorizeaza apropierea psihologica. S-au initiat in acest sens studii in conditii naturale.
Persoane complice cu experimentatorul sunt trimise sa se aseze alaturi de persoane singulare instalate deja pe banci in parcuri publice (distanta era de 15 cm.). In 60% dintre cazuri acestea din urma si-au parasit locul dupa 15 min de la sosirea intrusului. Invazia spatiului personal este traita ca frustrare. E. Hall (1966) a observat ca la arabi aglomeratia, densitatea mare a indivizilor nu are efecte frustrante. Se apreciaza ca nu distanta in sine, cat regulile care o reglementeaza intr-o cultura, conteza mai mult. Astfel la popoarele din Sudul Europei, la arabi si la cei din America latina, distantele fizicwe in relatiile interpersonale sunt sensibil mai mici comparativ cu poparele nordice atat din Europa, cat si din America (cf. Aiello. J, 1987).
In zilele noastre, extensiunea unui spatiu sociocultural depaseste adesea cadrul unei natiuni. Cu alte cuvinte, mai multe popoare participa la aceeasi cultura, aducand fiecare nota proprie, identitate specifica.
Psihologia transculturala utilizeaza variatiile interculturale pentru a studia efectele factorilor de mediu -; ca mediu fizic, modul de productie, sistemul de semne -; aupra unor fenimene psihice. Se pot face, de asemenea, si studii intraculturale, examinand impactul psihologic al unor variatii intervenite intr-un spatiu socio-cultural determinat -; cum ar fi extinderea informatizarii, revolutia stiintifica si tehnica -; asupra unor populatii. In acest scop se aplica o instrumentatie psihologica acreditata, dar pe esantioane stratificate, extrase din populatii, respectiv contexte socio-culturale diferite. Controlul situatiei se realizeaza deci prin selectia grupurilor ce alcatuiesc esantionul stratificat, “reactivul”, respectiv testul fiind acelasi.
Exemplu :
Experientele piagetiene, transformate prin standardizarea in teste si aplicate unor populatii exterioare spatiului european si nord american au adus corectii sensibile in ceea ce priveste “creoda” generala schitata de psihologul elvetian. Studiile arata generalitatea modurilor elementare de constructie a inteligentei umane (stadiul senzoriomotor si cel preoperator) in timp ce achizitia notiunilor de conservare si cu atat mai mult a operatiilor propozitionale se decaleza in timp paralel cu diferentele de origine culturala.
Se constata anumite decalaje -; chiar anumite deficite -; pentru ca se admite implicit o norma, o scala de raportare, care a fost stabilita pe esantioane de copii si adulti extrase din anumite populatii, in speta cele europene sau nordamericane. Dar o judecata de diferenta nu poate fi convertita legitim intr-o judecata de valoare. Reiese ma curand necesitatea de a elabora “reactivi”, teste psihologice, care sa grefeze pe matricea de situatii si noduri prezumtive de raspuns proprii fiecarui spatiu socio-cultural.
Teri inteligentei propusa de R. Sternberg (1986) incearca sa insumeze si datele cercetarii transculturale. Autorul propune o teorie eclectica formata din trei subteorii: 1) subteoria contextuala; 2) subteoria componentiala; 3) subteoria celor doua fatete. Ne intereseaza primele doua. In subteoria contextuala se cuprinde definirea a ceea ce constituie comportament inteligent intr-un mediu dat, in functie de evantaiul de sarcini de adaptare specifice contextului. De pilda, inteligenta pigmeilor din Africa nu poate fi evaluata cu probe modelata dupa cultura pigmeilor americani, care este diferita de a celor dintai. Subteoria componentiala se refera la mecanismele mintale care formeaza baza inteligentei si care sunt identice la toti indivizii, fiind intalnite in toate contextele socio-culturale. Este vorba de mecanismele de procesare a informatiei, considerate a fi universale. Secventa de comportamente care descrie rezolvarea de probleme este aceeasi la copii de la Cercul Polar, din Chicago sau din Hawai -; spun psihologii reuniti in Laboratorul de Studiere Comparativa a Cunoasterii (L.S.C.C) din SUA, care semneaza ca un autor colectiv.

Exista asadar, “universale psihologice”, dupa cum arata studiile transculturale, care ajuta sa discernem intre “general” si “specific”.
Date similare s-au obtinut si in sfera emotivitatii, precum si in alte subdomenii. Ele dau continut psihologiei transculturale. Manualele de psihologie sociala aparute in anii `90 in SUA, contin casete cu materiale de comparatie interculturala la fiecare capitol. Perspectiva multiculturala este caracteristica cercetarilor psihosociale contemporane (R. Baron, D. Byrne, 1991; D. Sears, L. Peplau si Sh. Taylor, 1991 s.a)

3. RELATII SOCIALE -; RELATII PSIHOLOGICE INTERPERSONALE

Dupa cum s-a spus, scena vietii cotidiene o formeaza, in primul rand, grupul mic, care se afla “scufundat” nu intr-un vacuum, ci intr-o macrostructura sociala. Aceasta ii imprumuta norme, valori, vectori de dezvoltare pe termen mai lung, etc. In consecinta, o parte din normativitate si regularitatile regasite la nivelul grupului mic nu isi au originea in el insusi. Este vorba doar de cadrul in care le constatam si unde functioneaza ca factori de supradeterminare ai comportamentului individual sau colectiv de care oamenii pot sa nu-si dea seama. Distingem, asadar, macrostructura sociala, apoi grupul mic sau mijlociu, la care adaugaum individul cu nisa proprie de dezvoltare, adica fasia dein ambianta peste care se suprapune traseul ontogenetic sau biografia unei persoane. Daca intr-o formatiune sociala grupul nu-si poate schimba locul, nu se poate suprima pe sine, in schimb individul poate trece dintr-un mediu intr-altul si chiar sa modeleze intr-o masura ambianta sa sociala. El incepe prin a fi integrat unui mediu familial, continua -; in buna parte paralel cu familia -; cu unitati educationale dispuse intr-o ierarhie si incheie print-un traseu profesional. Toata aceasta succesiune, pe langa elementul de predeterminare, comporta anumite grade de libertate. Nisa personala, la randul ei, se inscreie intr-un microdomeniu, care poarta caracteristicile unor formatiuni sociale mai largi (popr, grup de varsta, sex, grup socioprofesional, etc.). Dar colectivul nu este o simpla copie redusa societatii; el este mai divers, mai variat decat formatiunea sociala, ce ramane oarecum carcasa in care se oranduiesc grupurile si personalitatea (G. Andreeva, 1986) .
Fiecare individ -; ca si grupul de altfel -; constituie punct de intersectie si subiect a numeroase relatii, reductibile in esenta la doua tipuri:relatii sociale si relatii psihologice (interpersonale) . descrierea si explicarea raporturilor sociale face obiectul sociologiei, care pune in centrul atentiei raporturile intre grupuri in cadrul unoe formatiuni mai largi. In complexul raporturilor sociale, indivizii se intersecteaza, se afla in relatii nu numai ca persoane singulare, distincte, ci ca reprezentanti ai unor grupuri sociale determinate si ca purtatori ai unor norme si reguli sociale. Se intelege ca asemenea raporturi nu se stabilesc pornind de la afinitati personale, ci de la pozitia pe care o ocupa fiecare in sistemul social. De aceea aceste relatii sunt considerate a fi determinate in mod obiectiv, fiind in raporturi intre grupuri sau indivizi ca reprezentanti ai unor grupuri sau ca purtatori ai unor functii sociale. Ceea ce inseamna ca relatiile sociale au in primul rand un caracter impersonal, esenta lor rezidua in interactiunea roluriloe, a functiilor sociale (G. Anreeva, 1986) . astfel in spatele masinii de lucru se afla maistrul, in dosul semnului rosu se afla agentul de circulatie, pentru actorii care repeta este proiectat publicul prezumtiv s.a.m.d.
Analistul interactiunilor umane ia ca notiuni initiale pe acelea de pozitie, status si rol. Statusul este pozitia pe care individul o detine in grup si pretuirea colectiva atasata acesteia. Rolul este modelul de comportare ascoiat unei pozitii; el condenseaza cerintele grupului fata de persoana care detine o anumita pozitie. Cele doua concepte sunt complementare. De notat ca rolul, functia nu determina in detaliu comportamentul individual; ele formeaza canavaua relatiilor interpersonale sau psihologice. In trama obiectiva a raporturilor sociale -; scrie G. Andreeva -; se instituie momente ce decurg din vointa constientasi scopurile particulare ale indivizilor. In masura in care conduitele se inscriu intr-un rol si satisfac prescriptiile socialmente stabilite in acel rol rezulta un efect de deindividuatie, persoanele devin intersanjabile, tind spre relatii impersonale. Dar insasi executia rolului capata dimensiuni, nuante individuale. Cum s-a spus personalitatea nu este reductibila la invelisul sociologic definit de status si rol. Rezumand consideratiile expuse putem spune ca individul participa la viata grupului in doua ipostaze: 1) ca purtator al unei functii colective, a unui rol, a unor norme si valori sociale si 2) ca persoana concreta, care urmareste teluri individuale si efectueaza alegeri rationale.
Se pune intrebarea: cum putem distinge intre faptul social si simpla relatie interpersonala. Din punct de vedere al observatorului extern, sfera socialului se extinde foarte mult. Aproape totul in universul uman poarta marca sau influenta sociala. Chiar si mersul, care este o activitate automatizata, constituie un comportament socialmente invatat. Dovada sunt situatiile limita in care copii pierduti sau abandonati din frageda varsta si crescuti in ambianta unor animale (de exemplu, lupi) au imprumutat mersul pe patru labe.
Din punctul de vedere al actorilor cuprinsi in fenomenului social, acesta incepe cu prezenta celuilalt, fapt care modifica modul de comportare individual. Dar simpla co-prezenta a altuia nu inseamna neaparat un act social. De exemplu intimitatea unui cuplu, o conversatie in tren, o discutie intre vecinim de palier, modul de ingrijire a copilului de catre mama sa, toate acestea -; arata M. Dufrenne (1966) -; sunt relatii interpersonale dar nu sunt inca fenomene sociale propriu-zise. Cand celalalt intervine ca exponent al unui grup, ca purtator al unor norme, valori sau reguli sociale atunci voebim de raporturi sociale. In acest sens, distinctia dintre sfera privata si cea publica, dintre aspectul formal si cel informal al raporturilor concrete capata valoare discriminativa. Vorbim de o situatie sociala atunci cand celalalt apare investit cu o functie sociala.
In perimetrul grupului mic raporturile sociale imbraca forma contactelor interpersonale, al caror ansamblu constituie insasi fiinta grupului. Pentru participantul la relatiile interpersonale, acestea pot sa apara ca unica realitate, pentru ca ele domina scena vietii cotidiene. Continutul si esenta raporturilor amintite poate ramane disimulata. Constiinta acestor relatii nu trece mai departe de constatarea lor, de tabloul de suprafat0227 care se releva in contextul experientei comune. Perceptia faptului social comporta de regula o anumita arie mai larga de contacte interpersonale si nu numai un raport punctual.
Se pot distinge trei nivele de integrare a fenomenelor psihice si ale conduitelor: personal, nivelul interpersonal si de grup, care se traduc prin anumite corelatii si corespondente. La nivel individual avem de-a face cu procese si insusiri psihice; la nivelul actelor interpersonale regasim -; dupa P. Golu (1974) -; urmatoarea corespondenta: perceptie si gandire ->relatii socioperceptive, limbaj -> relatii de comunicare, afectivitate -> relatii preferentiale, aptitudini si deprinderi -> relatii functionale, insusiri temperamentale -> dimensiunea dominare- supunere. In continuare, la nivel de grup asistam la cristalizarea unor configuratii sau retele comunicative, socio-afective, structuri de conducere si influenta etc. Nimic nu exista in psihologia umana -; subliniaza acelasi autor -; care sa nu fie influentat si conditionat social, dupa cum nimic nu exista in societate care sa nu aiba corespondente, componente si implicatii psihologice (p.9)
Simetric, ca un punct de convergenta, W. Doise (1986) infatiseaza patru nivele de analiza in psihologia sociala. Primul nivel se considera a fi procesele psihologice “intrapersonale”, care se refera la modul de organizare a experientei individuale cu privire la lumea sociala. Al doilea nivel este centrat pe dinamica relatie inter-personale si ia in considerare procese ce au loc intre indivizi ca actori intersanjabili. Al treilea nivel de analiza acopera perimetrul unui grup si se refera la diferentele de pozitie sau status, ce se reflecta in interactiuni situationale in care indivizii nu sunt considerati intersanjabili. De exemplu, relatia de putere este o relatie asimetrica (sef-subaltern) in care actorii nu sunt intersanjabili. In sfarsit, al patrulea nivel de analiza este acela al relatiilor inter-grupe in care se releva impactul unor factori de ideologie sociala, a unor norme si reprezentari colective asupra comportamentelor de grup si individuale.