invatarea de tip scolar isi are radacinile in formele de experienta spontana ale varstei prescolare, care se impletesc cand cu manipularea obiectelor, cand cu jocul, cand cu unele forme elementare de munca. Structural invatarea se compune dintr-o serie de situatii si de sarcini care, pentru scolarii mici, reclama efectuarea unor actiuni ce vor raspunde unor sarcini practice concrete. Aceste actiuni pornesc de la contactul scolarului cu obiectul. x5i13ir
Invatarea la varsta scolara mica se distinge, prin aceea ca il pune pe copil in fata necesitatii unor actiuni de control, de confruntare si comparare a rezultatelor obtinute cu modelele corecte. Aceasta face posibila o anumita apreciere, sanctionare pozitiva sau negativa a conduitei de invatare. Se produce o generalizare crescanda a activitatii de gandire, capatand un puternic impuls inclinatia elevului catre abordarea reflexiva a propriei activitati mintale.
Citit -; scrisul in activitatea de invatare
Scolarul are un acces gradat la aceste forme si, inainte de a ajunge la litera sau cuvant, copilul strabate o faza de lucru avand ca obiectiv formarea unor abilitati senzoriomotorii, deprinderea copilului cu tehnica trasarii unor grupe de linii (bice, carcei, carlige, zale, ovale, etc.). sarcina de a le scrie, care trebuie sa raspunda anumitor parametrii de corectitudine privind forma, marimea, grosimea, inclinarea pozitiei -; toate raportate la structura spatiului grafic al caietului -; poate sa para scolarului din clasa I sacaitoare, putin atragatoare. Probleme fundamentala care se pune in legatura cu activitatea de scriere a micului scolar este orientarea adecvata in spatiul grafic al caietului si in elementele literei. Elevul poate sa aiba la dispozitie modelul scrierii corecte, poate sa dispuna de un antrenament anterior in scrierea unor elemente separate ale literei, poate sa beneficieze de indrumarile invatatorului si, totusi, sa nu realizeze o suprapunere a performantei sale de scriere cu modelul ideal. Priceperea de a percepe modelul si de a include datele perceptie modelului -; cu rol corector, orientativ, diriguitor -; in dinamica actului motor propriu-zis, acest lucru trebuie sa invete copilul autoreglarea actului motoriu. Pentru a inchega corect tot acest proces de invatare, care cere consum energetic, efort, concentrare dar si comutativitate in planul atentiei, trebuie sa beneficieze de indici de orientare stabili, esentiali.
Practica pedagogica arata ca scolarul mic intampina dificultati in operarea cu semnele de punctuatie, care, in procesul instruirii, sunt pur si simplu introduse, aratate, dar mai putin explicate in baza unor invarianti obiectivi. Treptat scrisul si cititul se vor automatiza inlesnind trecerea la alte achizitii. Trebuind sa scrie si sa citeasca din ce in ce mai mult si mai repede, scrisul initial va sacrifica, inevitabil, cate ceva din estetica demersului caligrafic initial, iar cititul va pune din ce in ce mai putin accentul pe dimensiunea expresiv-intonare externa, interiorizandu-se sub forma unor actiuni mentale specifice, de lectura in gand.
Semnificatia psihologica a contactului scolarului mic cu notiuni de matematica
Contactul cu unele notiuni matematice are o contributie esentiala la statornicirea planului simbolic, abstract-categorial, in evolutia mentala a scolarului din clasa intai, cu conditia ca prin procesul de instruire sa nu fie intretinuta invatarea mecanica, nerationala, izolata de dezvoltare.
Pe parcursul unor unitati de timp scolarii mici sunt antrenati in rezolvarea unor sarcini caracterizate prin anumite variante de relationare a cunoscutului cu necunoscutul, care au o schema logica asemanatoare. Elevii sunt familiarizati cu miscarea in ordinea crescatoare si descrescatoare a sirului natural de numere, ca si cu tehnica primelor doua operatii matematice fundamentale -; adunarea si scaderea -; in limitele concentrului 10 si apoi pana la 100; isi imbogatesc considerabil nomenclatorul notional. Este un gen de operativitate care cultiva flexibilitatea si concura la automatizarea si cresterea vitezei de lucru (de exemplu: ? -; b = c; a - ? = c). Aceasta strategie are avantajul de a pregati terenul achizitionarii de catre scolarul mic a capacitatii de a rezolva probleme.
Nerealizarea unei legaturi interne intre actiunea practica si reflectia teoretica asupra regulii de a efectua rational actiunea genereaza doua evenimente mnezice izolate. Actiunea practica, neinteleasa si neexplorata cognitiv si structurile verbo-cognitive nereproduse actional, conduc la invatarea mecanica. Sincronizarea acestor doua serii de evenimente se soldeaza, cu doua categorii de efecte pozitive: asezarea invatarii matematicii pe temeiul gandirii logice, scurtarea termenelor invatarii si eliberarea unor rezerve de timp pentru captarea de noi cunostinte.
Prestatiile scolarului mic sunt puternic dependente de model datorita capacitatii lui reduse de a-si autodirija disponibilitatile si procesele psihice, in deosebi scolarul din clasa intai.
Dinamica proceselor de invatare pe parcursul micii scolaritati
In clasele a doua -; a patra se produce un proces de imbogatire si diversificare a invatarii sub impactul unor discipline de invatamant mai numeroase. Cunostintele insusite devin priceperi si deprinderi; creste dificultatea pentru elev de a rezolva noile sarcini, iar aceasta face sa creasca si nivelul de varsta mentala caruia ii corespunde fiecare noua sarcina.
In clasa a doua elevii trebuie sa stie nu numai sa citeasca texte, dar si sa redea textul, sa repovesteasca, sa memoreze, sa reproduca si sa le explice. Pentru procesul instructiv educativ, problema este aceea a criteriilor de determinare a complexitatii psihologice reale a unei sarcini, a potentialului ei stimulativ pentru dezvoltare, a relevantei ei pentru ceea ce pot elevii. Independenta si creativitatea in invatare se castiga si se consolideaza pe etape. Se distinge mai intai o faza de autonomie exterioara, cand elevul este capabil sa lucreze in absenta invatatorului conducandu-se dupa modelul aratat in lectii; o faza de autonomie interna autentica -; detasarea treptata a elevului de modelul extern -; aceasta treapta incepe sa ofere mintii copilului capacitatea abstractiei, a generalizarii, a comparatiei, a memorarii logice. Punerea elevilor in situatia de a descoperi raporturile de sprijin reciproc dintre componentele unei actiuni matematice cultiva reversibilitatea psihologica, flexibilitatea mentala, operarea matematica in camp largit, si-i motiveaza intrinsec pe elevi.
Contactul cu o serie de cunostinte despre natura, animale si plante poate sa introduca ordine in cunostintele empirice ale copiilor facilitandu-le accesul la una din operatiile implicate in descoperirea cunostintelor despre regnul viu, clasificarea.
Extinderea campului invatarii (clasa a III-a), face ca elevul sa fie solicitat pe mai multe directii, ceea ce antreneaza o crestere a probabilitatii dispersiei atentiei. Castiga in importanta modul de a invata, abilitatea de a ordona si coordona informatiile, capacitatea de a opera cu esentialul in contexte epistemice diferite. Limba romana ofera un intens teren de dezvoltare si imbogatire a potentelor cognitive si creatoare ale elevului. Elementele care beneficiaza de cel mai mare cuantum de asigurari si intariri instructionale sunt procesele mnezice si capacitatea discriminativ-analitic-discursiva. Predominanta sarcinilor analitice de fragmentare, extragere a fragmentelor din text, a unor cuvinte din expresii contribuie la exersarea functiei de intelegere, la educarea reversibilitatii, gandirii imaginative. Scrierea, numirea si citirea corecta a numarului, notiunea de crescator si descrescator, genereaza interferente intre procesele senzoriomotorii si mentale implicate. Matematica, domeniu al reversibilitatii, devine un instrument de testare si, mai ales, de cultivare a inteligentei elevului.
Etapa terminala a ciclului primar, clasa a IV-a ocupa o pozitie sui-generis in evolutia proceselor educationale si in devenirea personalitatii scolarului. Citirea ofera un teren propice exersarii si stimularii potentialului cognitiv si creativ al elevului. Invatarea notiunilor de fractie ordinara si zecimala, ca si problemele de aflare a distantei, vitezei si timpului ofera ocazii de educare a gandirii matematice. La geografie invatatorul trebuie sa-i introduca pe elevi in specificul cognitiv al domeniului, unde perceptivul se imbina cu imaginarul.
La istorie, faptul ca este vorba de evenimente ale trecutului, la care elevii n-au avut cum sa asiste, cunoasterea decurge indirect; procesul de invatare decurge ca un demers de redescoperire si reconstituire a continutului evenimentului istoric. Se formeaza o serie de abilitati in procesul familiarizarii cu istoria: perceperea si evaluarea corecta a timpului si a spatiului; capacitatea de a extrage semnificatii din materialul pe care-l invata si de a opera cu el. Miscarea reconstitutiva in profunzimea cunostintelor de istorie, prin actiuni de explorare, da curs proceselor mentale discursive. Declansarea activismului sau psihic actual -; cognitiv si emotional -; devine elementul de sustinere al demersului de insusire si transmitere a faptului istoric.
La formarea gandirii stiintifice contribuie si cunostintele despre natura. Situand in prim planul invatarii dinamismul, conexiunile si interdependentele dintre fenomene -; observarea, experimentarea, verbalizarea, definirea, aplicarea -; obtinem mai multe efecte formative: stimularea dezvoltarii gandirii cauzal explicative, prefigurarea premiselor si mecanismelor invatarii in clasele urmatoare, a notiunilor de fizica si chimie; interpretarea stiintifica a fenomenelor naturale; corelarea cunostintelor despre natura cu cele despre om, ca agent care, facand parte din natura, este capabil sa observe, sa cunoasca, sa stapaneasca si sa foloseasca natura.