j3d12dq
In cursul acestei discutii, ne-am referit la individul ce este subiect al ritualurilor intimidarii ca la un reformator, termen generic pentru orice membru organizational care prefera mai degraba sa-si exprime parerea decat sa nu o faca atunci cand este confruntat cu ceea ce el considera a fi o situatie de deteriorare sau imperfectiune organizationala.
Exprimarea este definita ca: „orice incercare de a schimba mai degraba decat de a scapa dintr-o situatie de fapt care ridica obiectii, fie prin petitie individuala sau colectiva catre managerul direct responsabil, fie prin apel la o autoritate superioara cu intentia de a forta o schimbare in conducere, sau prin variate tipuri de actiuni si proteste inclusiv acelea menite sa mobilizeze opinia publica”.
Prin urmare, in sensul in care este folosit aici, termenul „reformatorul” include sensuri variate continute in denumiri diferite, dar nu intentioneaza sa includa sensurile termenului de „agent de schimbare organizational”. Prin urmare „reformatorul” se refera la orice membru care actioneaza, indiferent in ce mod si pentru ce motiv, sa modifice structura si modul de functionare a organizatiei, cand lui nu i-a fost formal delegata autoritatea de a institui schimbarea.
De ce functioneaza intimidarea
Din aceasta definitie putem vedea ca organizatia este cea care are puterea sa defineasca „reformatorul” ca atare si sa ataseze stigmatul multor indivizi bine intentionati care nu se vad ei insisi intr-un rol -; protest. Este frecvent cazul ca un reformator potential gandeste despre sine insusi numai ca la un membru loial al organizatiei si care munceste din greu, care incearca pur si simplu lucrurile sa mearga „mai bine”, care doreste sa fie „inteles” de catre superiorii ocupati dar bine intentionati. Totusi, din momentul in care superiorii incep ritualul defaimarii, cei mai multi indivizi realizeaza in mod obisnuit ca, cel putin in ochii superiorilor, reprezinta o amenintare pentru ordinea stabilita.

Reformatorul intern este vulnerabil la toate ritualurile intimidarii pe care o anumita organizatie le are la dispozitie. Reformatorul din afara unei organizatii este, in mod obisnuit, vulnerabil numai la ritualurile de nulificare si izolare (sub forma unei lipse sistematice de raspuns) si defaimarii, cu exceptia cazului in care organizatia pe care o provoaca este in stare sa preseze organizatia din care face parte reformatorul sa recurga la intimidare in locul ei.
Autoritatile din organizatiile formale sunt rareori direct provocate de catre subordonati, majoritatea indivizilor nu-si permit sa exprime judecati impotriva superiorilor lor organizationali. Credinta in intelepciunea si in puterea oamenilor din varf servesc pentru a-i face pe cei mai multi indivizi sa pastreze tacerea asupra plangerilor lor privind „status -; quo” -;ul si asupra ideilor lor (daca au vreuna) de marire a eficientei organizationale. Subordonatii, in general, nu solicita ca parte a aranjamentului lor contractual organizational, puterea de a-i face pe superiori sa dea seama de actiunile lor in modalitati directe si continue. Asa ca ritualurile intimidarii sunt considerate a fi un resort de ultima instanta rezervat membrilor organizationali care rezista, indiferent din ce motive, la mecanismele obisnuite de control social.