u7l19li
Institutorul ne relateaza ca 1-a urmarit pe copilul de care ne vom ocupa aici incepand cu clasa a doua. Baiatul, in varsta de noua ani, da dovada de brutalitate in comportamentul sau.
Din informatiile de care dispunem nu reiese daca avea varsta de noua ani cand era in clasa a doua; speram ca in prezent urmeaza cursurile clasei a treia.
„La venirea sa in scoala el inca mazgalea; numai incetul cu incetul a invatat sa scrie".
Ne amintim ca comportamentul lui este grosolan; are, fara indoiala, un temperament de luptator. Apartine probabil acelei categorii de oameni care jura pe un ideal de erou, pe „codul onoarei".
De ce a invatat atat de tarziu sa scrie? Credem ca este stangaci, insa faptul nu este verificat.
„Punctul lui slab este indeosebi aritmetica".
Nici aici nu ne gasim pe un teren ferm. Poate ca avem de-a face cu unul dintre acei copii rasfatati care numai cu mare greutate invata aritmetica, materia aceasta neoferind nici un punct de sprijin concret, in alte materii de studiu exista reguli1, se poate invata cate ceva pe derost; in ceea ce priveste aritmetica, e inutil sa te apuci sa inveti ceva pe derost, in afara de tabla inmultirii. Dat fiind faptul ca copiii rasfatati nu vor niciodata sa faca ceva din proprie initiativa, nu ne mira faptul ca in randurile lor se gasesc elevi slabi la aritmetica. Daca am putea sa o dovedim statistic, superstitia „dotarii" ar fi zdruncinata.
„La aceasta materie de studiu el primeste ore de meditatie".
Astfel, copilul reuseste sa obtina ceea ce a vrut: persoana lui sa fie o preocupare pentru ceilalti, ceea ce, intr-un fel, se reduce la a fi rasfatat.
„Frecventeaza cu placere aceste ore suplimentare".
Nu stim de ce. Poate ca institutorul este amabil, ori poate ca elevul gaseste aici realizate conditiile pe care el le cere invatamantului, adica prilej de a fi rasfatat.

„ii place sa te ocupi in mod special de dansul".
Avem aici cea dintai confirmare: este vorba, intr-adevar, de un copil care doreste sa fie rasfatat. Urmeaza alte confirmari:
„Cere ajutor la imbracat; este dus si adus de la scoala, incat nu face niciodata drumul singur. Cu toate acestea, este inalt si bine dezvoltat pentru varsta sa. Are parul roscat."
Cat priveste parul roscat, se stie ca aceasta particularitate ii expune pe copii la zeflemele care ii fac sa sufere. Baietii, mai mult decat fetele; la acestea parul roscat adesea este gasit frumos. Dimpotriva, baietii cu par roscat nu prea sunt iubiti. Avem de-a face cu superstitii arhaice, cu niste grosolane greseli; de fapt printre copiii-problema gasim adesea roscovani. Este o constatare care mi s-a confirmat in multe privinte, dar nu este vorba de defecte care prezinta un caracter definitiv. Avem impresia ca, in cele din urma, oricum, izbutesc sa-si depaseasca dificultatile. Chiar daca nu este prea placut sa fii in afara familiei obiect de luare in ras, in sanul familiei lucrurile stau altfel, iar sentimentul de inferioritate cantareste aici destul de putin.
„Daca face rau o lucrare si mama lui il critica, se infurie".
Ceea ce inseamna ca a putut stabili intre dansul si mama sa un raport de dependenta care este in favoarea lui. A reusit aceasta cu ajutorul furiei, uneori poate prin loviturile pe care le primeste de la dansa. intalnim adesea astfel de situatii, pentru ca in cazul copiilor rasfatati se ajunge la un punct in care nu-i mai putem rasfata in acelasi fel. De exemplu,ei sunt amenintati sa-si agraveze situatia prin simplul fapt ca cresc.
„Daca il lauzi, el se incurajeaza pe sine, spunandu-si ca lucrurile se vor rezolva".
Avem aici dovada ca baiatul nu este cu totul descurajat.
„A invatat in mod normal sa vorbeasca, sa citeasca si sa scrie".
Putem deduce de aici ca nu a intampinat dificultati in dezvoltarea sa organica.
„incepand cu varsta de un an si jumatate la el se manifesta semne de furie".
Daca aceasta observatie este judicioasa, ar trebui sa o retinem. Personal am putut constata asemenea semne chiar si la un copil in varsta de sase luni: era vorba de un copil alimentat cu biberonul, in mod regulat, copil care se dezvolta foarte bine si nu punea nici o problema. La varsta de sase luni s-a constatat urmatoarea particularitate: de indata ce se trezea, incepea sa geama incet; daca te apropiai de el cu biberonul si i-1 puneai in gura, se comporta intr-un mod ireprosabil; dar daca te prezentai fara biberon, incepea sa urle, manifestand in mod vizibil semne de furie. Devenise obicei in familie sa te apropii de copil aducandu-i totdeauna bi beronul.
„La scoala, la inceput avea o conduita stearsa".
Nu ne este greu sa-1 intelegem: este in cautarea situatiei in care ar putea fi rasfatat. Vrea sa se situeze in centrul atentiei, sa conduca. Negasind la scoala o situatie potrivita din acest punct de vedere, copiii de felul acesta au o atitudine stearsa; este semnul dupa care putem recunoaste copilul rasfatat. Apeland la ajutorul psihologiei individuale, institutorii pot obtine foarte usor portretul moral al copilului. Ei pot apoi sa opereze pe aceasta baza, evident ca nu fara sa caute confirmari si nu fara a proceda la eventuale corectari.
„Are o imaginatie bogata".
Putem deduce de aici ca nu este in termeni prea buni cu realitatea, realitate care il jeneaza. isi construieste o lume imaginara, in care traieste dupa placul inimii. Acolo el gaseste liniste, este puternic, poate comanda cum doreste. Sunt imaginate cuceriri, lupte victorioase, dobandirea unei averi imense cu ajutorul careia ii recompenseaza si ii salveaza pe ceilalti. Uneori astfel de copii se socot si salvatori ai unor inalte personalitati. in imaginatia lor ei calaresc cai focosi, il scot din situatii grele pe rege sau pe fiica acestuia, se arunca in valuri spre a salva printese, care, se intelege, se arata foarte recunoscatoare. Cand revin pe terenul realitatii, ei se arata foarte stersi.
„Gandurile lui sunt pline de istorii cu pieile rosii si cu talhari".
Este un erou pe planul imaginatiei. Puteti fi sigur ca baiatul este las; avem in acest caz o incercare de compensatie din parte-i.
„Are mereu tendinta de a se lupta cu un inamic imaginar".
Imaginatia lui am putea-o utiliza, iar baiatul si-ar putea educa psihicul in asa fel incat sa termine cu lasitatea. Oricum ar fi, prin acest mijloc copiii acestia izbutesc in mod cert sa se elibereze, cel putin in parte, de defectul lor.
„Imaginatia lui o ia uneori razna si el ii povesteste mamei sale evenimente inchipuite petrecute la scoala, terminand cu cuvintele: «Stii, mama, din toate cele spuse nimic nu e adevarat, sunt inchipuiri de-ale mele»".
Identificam aici „un capetel" de sentiment de comuniune sociala. El nu ar vrea sa treaca drept mincinos, rezervandu-si controlul asupra realitatii. Daca nu l-ar avea, ar fi vorba de o minciuna nevrotica. Chiar daca copiii se incalzesc in joaca lor, ei stiu ceea ce datoreaza realitatii. Istorisirile imaginare ale acestui copil ne arata ca el vrea sa se inalte pe varful picioarelor, spre a parea mai mare decat este. Putem trage concluzia ca este macinat de un puternic sentiment al inferioritatii, ceea ce se coreleaza cu calificativul de copil rasfatat, pe care i l-am dat.
„Mama sa relateaza ca a fost foarte bolnav in prima copilarie: colici intestinali la varsta de patru luni, iar mai tarziu scrofuloza si pneumopatie".
Nu ne putem permite sa judecam cele afirmate mai sus si sa spunem in ce masura are dreptate mama copilului cand il considera „foarte bolnav". Ceea ce ne intereseaza mai mult este faptul ca, socotindu-1 bolnavicios, ea trebuie sa-1 fi crescut cu o grija si o dragoste deosebite. il va fi facut pe copil exagerat de dependent de dansa. ,,Daca un copil e bolnav, trebuie sa-1 menajezi", spune ea, ca apoi sa exprime prin alte cuvinte ceea ce noi am aratat ceva mai sus: „ii este frica de intuneric".
Sunt semne ale copilului rasfatat. Frica de intuneric inseamna: „Trebuie ca cineva sa ramana langa mine".
„Este extrem de neindemanatic".
Ipoteza noastra, potrivit careia ne-am putea afla in fata unui copil rasfatat, este astfel intarita.
„in ceea ce priveste neindemanarea, el este influentat de sora sa, mai in varsta decat dansul cu opt ani".
Auzind vorbindu-se despre o sora cu opt ani mai in varsta, putem presupune ca ea nu se comporta fata de el ca o sora, ci ca o mama sau ca o matusa. Fiindu-i aproape imposibil sa o considere ca pe o rivala, baiatul creste ca si cum ar fi copil unic.
„Ea intervine in stradaniile lui,criticandu-l si certandu-1".
Este ca o mama pisaloaga, ba chiar ca o soacra, am putea spune.
„Baiatul este foarte agresiv..."
El stie ca in spatele lui se afla mama, ca sa-1 apere. Mai stie ca sora sa nu va putea depasi o anumita masura, daca ar fi ca el sa o provoace la lupta.
„... mai ales fata de cei mai puternici decat el".
Aceasta informatie pare indoielnica. Nu sunt dispus sa cred ca ar fi in intregime exacta. Dar daca macar in parte este asa, inseamna ca baiatul nu este cu totul descurajat, ca se mai crede capabil de ceva. Dar nu este inca eroism aici, pentru ca mai puternici decat sora sa sunt ceilalti membri ai familiei. Poate ca si pe institutor il ataca, dat fiind ca este unul dintre cei puternici; s-ar putea, insa, ca baiatul sa nu-1 priveasca din acelasi unghi de vedere. Este cu putinta ca el sa aiba sentimentul ca institutorul nu exista decat pentru dansul.
„E luat adesea in batjocura din cauza culorii parului sau, ceea ce il infurie".
Este, cum am spus-o, un copil rasfatat care, atat din pricina surorii lui, cat si din pricina culorii parului sau, se gaseste sistematic intr-o stare de iritare. Putem infuria un animal daca il zadarim; la acelasi rezultat ajungem in cazul acestui baiat,daca procedam la fel.
„Are un somn agitat, rostind cu voce tare replici din visele lui".
Am remarcat mereu aceste semne la copiii rasfatati.
„Cand isi face temele este intr-o stare de extrema agitatie".
Daca este sa interpretam aceasta nervozitate, vom spune ca temele ii provoaca o stare de tensiune si ca aceasta tensiune se traduce prin agitatie.
„E salbatic si cu greu ajunge sa se inteleaga cu ceilalti".
Este un fapt usor de inteles, deoarece se afla intr-o stare de nervozitate cronica.
„Este, insa, milos".
Nu este aici o contradictie. Nu vad de ce, intransigent in fata inamicului, nu ar da dovada de caritate in fata unui suferind. Vede aici o contradictie doar acela care crede in teoria ambivalentei. in ceea ce ne priveste, sustinem ca unul si acelasi stil de viata se exteriorizeaza diferit in situatii diferite.
„Si-a manifestat mila intr-o zi cand sora sa s-a ranit la cap".
Ea se gasea atunci in situatia de dusman invins. Am spune ca el a pastrat o doza de sentiment de comuniune sociala si ca este capabil sa se arate uman intr-o situatie care ii este favorabila. ,JE1 respecta cu scrupulozitate ora cand trebuie sa fie la scoala".
Nu ma incumet sa interpretez acest fapt cu toata rigurozitatea. Daca il raportez la cele pe care le-am si spus, as adauga ca el tinde sa progreseze, ca vrea sa demonstreze importanta scolii, ceea ce corespunde si zelului cu care frecventeaza orele de meditatie. Nu este prea descurajat si ar vrea ca intr-o zi sa iasa biruitor.
„Chiar si mama copilului este foarte nervoasa si isi pierde usor cumpatul".
Iata o alta dificultate pentru un baiat care se afla intr-o stare de nervozitate cronica; acum intelegem mai bine de ce adesea devine furios.
„in timpul zilei tatal se afla la teatrul unde este electrician. Familia este sub diriguirea mamei".
Si in acest caz el se inversuneaza impotriva celui mai puternic.
„Mama este o femeie zdravana, scandalagioaica, dandu-si mare importanta, ca si sora mai mare a baiatului. Copilul este crescut intr-o atmosfera de critica continua".
Mama, cu felul ei de a fi, accentueaza si mai mult nervozitatea baiatului.
„Bun,pentru copil,este tatal".
Ni s-ar parea firesc ca baiatul sa se ataseze mai mult de tatal sau; aceasta ar fi o a doua faza. in prima parte a vietii el a fost cu siguranta mai apropiat de mama sa, data fiind starea sanatatii lui. Ea trebuie sa se fi ocupat mult de dansul, rasfatandu-1. Probabil ca mai tarziu nu a mai putut mentine acest raport intre ea si el.
„Daca baiatul doreste ceva si nu obtine, plange pana cand dorinta ii este indeplinita".
Este incapatanat si stie ca lacrimile pe care le varsa fac impresie. Regasim aceasta trasatura nu numai la multi copii, ci si la destui adulti. Ei cred ca lacrimile lor constituie o arma de nebiruit. Adaugati la aceasta faptul ca exista oameni care nu suporta sa vada pe cineva plangand. Ei sunt atunci obligati sa-i implineasca dorinta sau risca sa manifeste semnele unei agitatii extreme. Si una si alta il satisfac pe cel care plange.
Mama: „Eu sunt severa cu dansul, dar sotul meu ii cedeaza in toate privintele".
Stim ca acest mod de a proceda nu este bun, dat fiind faptul ca baiatul, atasat de tatal sau, va avea si mai mult tendinta de a o exclude pe mama. Ar fi mai bine ca parintii sa se inteleaga spre a gasi o cale de mijloc, care sa-i satisfaca pe amandoi. Este necesar ca ei sa se ajute reciproc in educarea copilului.
„Eu nu cedez totdeauna".
Este confirmarea a ceea ce deja cunoastem.
„Frate si sora se cearta adesea. Sora are si ea defectele ei: ea este mereu aceea care il atata. Dar el vrea sa aiba totdeauna dreptate si tine foarte mult la autoritatea lui".
in plus, el este mezinul si, ca atare, cheltuieste mult efort si perseverenta ca sa-i depaseasca pe ceilalti. Daca apar obstacole, cauta sa le ocoleasca pe o cale mai lesnicioasa. Mezinii sfarsesc totdeauna prin a gasi calea care le asigura dominatia asupra altora, fie in bine, fie in rau.
„Baiatul ar vrea sa fie electrician, ca tatal sau".
Tatal reprezinta o etapa in tendinta sa de a obtine superioritatea ideala. Faptul ca vrea sa devina ce este tatal sau arata admiratia baiatului pentru dansul. El crede ca profesiunea tatalui reprezinta pur si simplu o putere divina.
„Ar dori,insa, sa se faca si vanator".
Dorinta aceasta este de inteles daca nu uitam tendinta sa de a o face pe eroul; dar acest rol el nu-1 joaca pana la capat: ar vrea sa vaneze animale lipsite de aparare, ceea ce nu i se prea potriveste unui erou. ,Jucariile lui preferate sunt armele. Nu are nici un prieten".
Reiese de aici trasatura de caracter a copilului rasfatat, care nu reuseste sa se apropie de ceilalti copii. Prin tendinta sa de a domina el strica totul.
„Nu se intelege cu nimeni. Strica buna-dispozitie a oricui".
Nu are incredere in el insusi mei macar cand are ocazia sa aiba rolul principal in jocuri; prefera sa le strice tuturor cheful.
„Puseurile imaginatiei lui isi au punctul de pornire in realitate".
Informatie obscura, pentru ca o atare afirmatie poate fi facuta cu privire la imaginatia oricui. Este cu neputinta sa admitem ca ne-am putea imagina ceva fara nici o tangenta cu realitatea.
„in ultimul timp dorinta lui de fiecare zi era sa poata patrunde in jungla".
in inchipuirea lui, este, probabil, stapanul junglei, inarmat pana in dinti (fiarele nu au arme).
„El isi joaca rolul de erou in fata oglinzii".
Aceasta ne sugereaza ideea ca ar putea, eventual, sa imbratiseze o cariera de actor. Poate ca tocmai aceasta este calea obisnuita; probabil ca orice actor, la inceputul carierei sale, a jucat la teatru un rol de erou. Niciodata nu ne-am vazut, in imaginatia noastra, jucand rolul vreunei batranici, ci mai degraba pe al Fecioarei de la Orleans.
„invarteste sabia de lemn in fata oglinzii si, in cele din urma, striga triumfator «Te-am doborat!»".
Regasim aici trasatura pe care am putut-o observa la multi copii: isi antreneaza o aptitudine aparte si se identifica cu o situatie. Se comporta ca si cum intr-adevar ar juca un rol de erou. in interiorul lor sunt coplesiti de ceea ce ar vrea sa fie. Orice om are o astfel de posibilitate. Ea se manifesta ori de cate ori realitatea este prea stanjenitoare sau cand ne izbim de dificultati in tendinta noastra de ascensiune. Rezistenta intampinata de baiat este clara: el este molestat de catre sora sa, criticat de catre mama, in afara familiei este luat in ras din cauza parului roscat, iar la scoala nu straluceste. Daca cineva ne-ar intreba: admiteti ca aveti noua ani, ca nimeni nu va pretuieste, nici acasa si nici in afara ei si ca, pe deasupra, sunteti mezin, — ei bine, ce ati face? Nu ne-ar ramane decat o posibilitate: sa ne refugiem in imaginatie, sa extragem de acolo ceea ce realitatea ne refuza.
Va rog sa retineti: a actiona in acest fel nu este, desigur, logic. Un adult inteligent si mai cu seama un educator inteligent ne-ar putea obiecta: ar fi necesar ca baiatul sa-si dea mai multa silinta la scoala. Nu stim daca nu cumva va fi facut eforturi in acest sens. Poate ca a facut, dar fara rezultat. Noi intelegem prea bine ca situatia nu este deloc usoara pentru baiat. Poate ca el este stangaci fara sa o stie, ceea ce inseamna ca a avut de luptat cu dificultati reale. Stiind ca a abordat existenta prin prisma stilului de viata al unui copil rasfatat si ca asimileaza totul potrivit cu schema acestui stil, trebuie sa recunoastem ca baiatul actioneaza intr-un mod absolut inteligent; ceea ce face este fara cusur
in ceea ce priveste inteligenta. O spunem, pentru ca ne putem identifica cu el. Daca m-as gasi in locul acestui baiat si daca as intampina aceleasi dificultati, probabil ca as proceda la fel. E o dovada ca baiatul nu este nici prost si nici vinovat. El se afla intr-o situatie dificila, fara iesire. in cazul acesta tratamentul poate reusi, in anumite conditii, de pilda, daca baiatul ar progresa la invatatura, rezultat posibil cu ajutorul unor cursuri suplimentare. Fara indoiala ca ar fi o ameliorare a situatiei lui daca, cel putin pentru catva timp, mama si sora ar inceta sa-1 mai dascaleasca si mai ales daca am putea sa le facem sa inteleaga cat de mult i-au daunat copilului. Este necesar sa incercam sa-1 ajutam. Va trebui sa-i explicam totul cu bunavointa, altfel riscam sa vedem ca ambele caractere agresive, mama si sora, se intorc impotriva consilierului. Faptul cel mai important este sa-1 facem pe baiat independent si sa-i dam curaj. Ca sa-1 incurajezi pe cineva, nu este necesar sa fii expert in materie de educatie sau de psihologie. Dar nu este o sarcina usoara. Baiatul s-a inpotmolit in convingerea ca nu va putea juca un rol eroic decat in imaginatia sa. Ar fi foarte nimerit sa i se gaseasca un camarad capabil sa-i pretuiasca laturile bune. Singura cale sigura este tratamentul prin prisma psihologiei individuale. Trebuie sa i se atraga baiatului atentia asupra celor petrecute. Ar trebui sa i se demonstreze ca acela care cauta fara incetare sa se afle in centrul atentiei celorlalti va fi totdeauna expus ofenselor. Satisfactia trebuie cautata pe latura utila a vietii. Ar trebui, de pilda, ca el sa ia parte la jocurile copiilor, in loc sa fie unul care le strica tuturor buna dispozitie. Ar trebui sa i se dezvaluie ca exista un intreg cortegiu de nedreptati pe lume si ca adesea oamenii gasesc cu cale sa-i oprime pe semenii lor. Lucrul acesta are loc pretutindeni in acelasi fel. Un popor vrea sa-1 doboare pe altul, o familie se crede mai sus-pusa decat alta etc, cazuri in care se pune accentul pe anumite laturi, spre a se gasi un punct de atac. Dar atacul nu are loc decat daca si partenerul se preteaza la aceasta. Baiatul nostru trebuie sa inteleaga ca el nu a venit pe lume spre a le servi altora de tinta, ingaduindu-le sa-1 sacaie. Tot astfel, in viata, daca cineva se arata enervat, atacatorul persista. El ar trebui sa considere atacurile pe tema parului lui roscat ca pe un semn de neghiobie din partea celor care le lanseaza.
Am avut ocazia sa discut cu numerosi oameni apartinand unor rase oprimate, — evrei si negri; le-am atras atentia asupra marii raspandiri a tendintei de a-ti oprima semenul. Fiecare e in cautarea mijlocului care sa-i permita sa se ridice cu cat mai putina osteneala. Nu se poate nega ca francezul il socoate pe german inferior, pe cand acesta din urma se socoate pe sine ca apartinand unei natiuni alese. Chinezul il dispretuieste pe japonez. Cei care obisnuiesc sa voiajeze au constatat, desigur, ca oamenii sunt peste tot aproape la fel si mereu inclinati sa gaseasca cate ceva prin care sa-i injoseasca pe altii. Acelasi lucru il vedem intre burghez si proletar. Exista oare vreo fiinta umana care sa nu fi simtit jindul si invidia altora fata de dansa? De ce sa fim obligati sa luam in serios criticile si jignirile care ni s-ar putea aduce pe tema de apartenenta nationala, confesiune sau chiar culoarea parului? Nu avem aici de-a face decat cu cristalizarea unei tendinte comune, cu o nevroza obsesionala generalizata.
Pana in momentul in care umanitatea va consimti sa faca un pas inainte, spre o noua treapta de civilizatie, nu avem incotro si trebuie sa consideram asemenea tendinte ostile ca fiind manifestari specifice, dar si ca o expresie a unei atitudini umane generale eronate.
Ar trebui sa-1 determinam pe acest baiat sa inteleaga ca oamenii te ataca chiar si din cauza culorii parului! Daca el ar reusi sa sesizeze ceea ce poate sa constituie un punct de atac permanent, si care, de altfel, se poate raporta la alte caracteristici, el ar rade, ceea ce ar avea drept efect ca i-ar taia oricui pofta de a-1 mai ataca. Vom izbuti sa-i dam baiatului curaj, apropiindu-ne de dansul cu mijloacele furnizate de psihologia individuala. Vom putea sa-i demonstram pana si ca este capabil sa devina un elev bun la matematica. Exemplele nu lipsesc. Eu insumi am trecut prin aceasta suferinta, fiind considerat cu totul inapt in materie de aritmetica. Daca tatal meu ar fi urmat sfaturile care i se dadeau atunci, el m-ar fi retras de la scoala si m-ar fi facut sa invat o meserie manuala; poate ca as fi devenit un bun lacatus, dar as fi ramas cu convingerea ca exista oameni dotati pentru aritmetica si altii nedotati. Cum eu insumi am avut de-a face cu un necaz similar, pot, prin urmare, in cunostinta de cauza, sa spun ca nu mai cred ca exista asemenea dotari.