Pornim, in expunerea noastra, de la ideea ca termenul de “model”
are doua ipostaze.Prima, fara a avea in vedere o taxonomie, se refera la existenta
cotidiana a individului, la felul sau de a fi, iar cea de-a doua la viata sa
profesionala. g1p7pl
Vom cauta sa argumentam ideea ca alegerea unui model nu se face excluzand pe
una sau pe cealalta din ipostazele persoanei alese drept model, si ca in functie
de alegerea noastra, de interesul pe care l-am avut in alegerea sa, vom valoriza,
vom da mai multa importanta uneia sau alteia.
Pentru a putea purcede mai departe, trebuie sa precizam ce intelegem prin model.
Modelul, in acceptia sa cea mai extinsa, este un set de norme, de exigente privitoare
la devenirea, la perfectionarea persoanei. Modelul atrage prin aceea ca el intrece
cu ceva felul de a fi al persoanei la un moment dat. Prin el ne dam seama ca
ceva din fiinta noastra este precar sau limitat, dar, in acelasi timp, ne si
mobilizam pentru a depasi starea constientizata. Exista posibilitatea ca aceasta
forma de comportament, in ultima instanta, dezirabila sa-si gaseasca un corespondent
in persoanele cu care subiectul a intrat in contact, sau despre caror viata
a auzit si a caror existenta l-a impresionat. Exista si posibilitatea ca modelele
dezirabile sa nu fie intalnite la nici o persoana “reala”, in acest
caz modelul fiind unul lipsit de corporalitate. Modelul devine deci o constructie
abstracta, ideatica, cuprinzand imperative, valori uneori usor utopice. Ambele
tipuri de model poseda avantaje si dezavantaje pe care le vom cerceta la timpul
cuvenit.
Admitand ideea ca prima forma de invatare umana este imitatia, nu trebuie sa
ne mire faptul ca aceasta ne insoteste de-a lungul vietii. Este mai degraba
folositor omului, dupa cum afirma si R. Lipton, sa uzeze de comportamente culturale
elaborate deja, decat sa conceapa altele, prin metoda incercari si erori, dat
fiind ca se dovedeste a fi mai economicos din punct de vedere energetic. Asadar,
inca de mic omul este obisnuit sa aiba modele. Ajuns la varsta maturitatii nu
se pune problema daca sa mai aiba sau nu modele, ci sa le aleaga pe cele care
corespund intereselor sale.
Aceasta explicatie nu este ,insa, suficienta pentru a explica procesul de alegerii
modelului, acesta fiind strans legat chiar interconditionandu-se cu cel al dezvoltarii
personalitatii.
Stim acum ca insasi subiectul, prin autoobservare si comparare cu ceilalti,
ajungand la niste concluzii care parca descriu pe altcineva. Forta motrice a
dezvoltarii personalitatii o constitue contradictia dintre trebuintele sociale
-;in primul rand -; si aspiratiile individului pe de o parte si posibilitatile
satisfacerii lor pe de alta. Ele se manifesta in activitatile omului, in relatiile
sale cu alti oameni, si mai ales cu colective.
Contradictia este traita de om ca procupare, neliniste, suparare sau nemultumire.
Daca trairea nemultumirii este fata de sine insusi, cum se intampla adeseori,
aceasta este dovada unei analize critice a faptelor sau a trasaturilor personalitatii
sale, ceea ce va duce la o tendinta de a se schimba, a se reeduca. Cand nivelul
dezvoltarii personalitatii este redus, contradictia interna este traita ca o
contradictie externa, ca un conflict cu mediul sau, cu oamenii dein ambianta
sa, care nu-l inteleg, nu-l observa sau i se opun.
In momentul in care apare intentia de reeducare, si acest fapt denota ideea
existentei unei valori, a unui ideal, spre a carui implinire sunt mobilizate
eforturile, are loc din punct de vedere cognitiv elaborarea unui portret-robot
a comportamentului dorit. In cazul in care se gaseste un corespondent al acestuia
in realitatea imediata, acesta este ales. In acest caz sansele de reusita sunt
mari. In cazul in care realitatea nu poate furniza un astfel de model, au loc
un numar semnificativ de tatonari, cramponari in situatia deteminanta, sansele
de reusita fiind mai mici.
Modelulu are asadar, din punct de vedere functional rolul de a face cunoscut
subiectului patternul de comportament cultural elaborat si promovat de societatea
in care traieste. Cautarea unui model poate viza insa si dobandirea unei anumite
pozitii fata de cele din jur, adica a unei trasaturi atitudinale. Dar cum aceasta
se manifesta tot prin comportament nu este gresita contragerea functiei modelului
la a intermedia insusirea unui comportament.
Modelele identificabile in realitatea imediata in care este integrat individul
pot fi directe vizand pe profesorii, prietenii, parintii sai, dar pot fi si
mediate de diferite ipostaze culturale: literatura, film, muzica. Le putem intalni
din intamplare, fara cautari premeditate, alegandu-le din proprie initiativa.
De multe ori acestea pot fi sugerate, induse sau impuse.
Modelarea facuta de alti trebuie sa conduca la conturarea unei autonomii si
a unei responsabilitati in ceea ce priveste automodelarea. De preferat ramane,
totusi, cautarea pe baza propriei chibzuinte, a modelului autentic si potrivit
propriului eu. Aceasta trebuie sa constitue tinta suprema a oricarui program
de pregatire.
Acum dupa ce am cautat raspunsuri la intrebarile ce este un model, de ce avem
nevoie de el, cum este ales un model, si cine poate fi ales drept model, trebuie
sa cercetam implicatiile ce apar.
Indiferent de ce natura este considerata a fi contradictia, daca mediul nu este
capabil sa furnizeze modelul necesar, invariabil are loc elaborarea, construirea
mai degraba a modelului. Trebuie precizat ca acest proces este adesea neconstientient,
in constiinta aparand doar o umbra a acestuia.In cazul in care contradictia
se manifesta ca fiind legata de sine iar modelul ales este concret, pot interveni
unele devavantaje legate de faptul ca modelul concret se poate schimba aceasta
semanand confuzie in mintea subiectului. In cazul in care modelul ales este
abstract dupa dezvoltarea optima a comportamentului, acesta se dovedeste a fi
cel mai avantajos. Exista posibilitatea ca subiectul sa sufere, in timp, unele
revalorizari conceptuale, in acest caz modelul suferind o modificare din mers.
Daca contradictia este considerata a fi externa, de regula, este elaborat un
model, iar consecintele pot fi dramatice. Se poate produce o stagnare in starea
initiala, sau chiar o degradare a insertiei sociale.
Acaparearea totala a unui model si incapatanarea de a deveni identic cu acesta
va duce la desfiintarea propriei fiinte, a irepetabilului individual. Nu toate
notele modelului sunt transferabile sau benefice si nu toate trasaturile subiectului
se lasa modelate in sensul cerut de model. Modelarea este de fapt, o negociere
intre eul propriu si alteritate.
Modelul trebuie sa fie doar un cadru de referinta, sa ne duca suficient de mult
catre acesta dar cu pastrarea distantei cuvenite. Modelul veritabil pune in
miscare fiinta, dar ne si invita la reflectie intr-un final, trimitandu-ne inapoi
la noi insine. Despartirea de model este normala si poate fi tocmai masura maretiei
fortei si amplori lucrarii acesteia asupra noastra.
Adevaratul model este cel ce ne trimite dincolo de el, cu ceva din el, pentru
regasirea naturii noastre intime. Ocultarea sau disparitia modelului anunta
maturizarea modelarii noastre. Forta modelului sta in amplitudinea si adancimea
modelarii. Un model ne-a format cu adevarat cand nu mai avem nevoie de el, cand
ne putem descurca fara el. Si, poate, atunci cand noi insine am devenit, pe
nesimtite, un alt model. (C. Cucos)
Am ales sa facem o prezentare succinta a problematici modelului in viata cotidiana,
deoarece tot ce s-a spus legat de acesta este valabil si in cazul modelului
profesional, dar la acestea trebuie sa se adauge inca doua premise.
Prima se refera la faptul ca cunoasterea in sine este amorala, ei nu i se poate
atasa o dimensiune morala, fiind reflectia lumii, a universului in care traim,
ori acesta nu este valorizabil. Totusi, daca cunoasterea in sine este amorala,
cunoasterea lumi trebuie sa devina morala. Ea capata atributul de moral sau
imoral in functie de sopul in slujba caruia se pune.
In al doilea rand, in concordanta cu cele spuse anterior, singura valoare dupa
care trebuie sa se conduca un om de stiinta este Adevarul.
In consecinta, conchidem afirmand ca model profesional poate deveni orice personalitate,
trecuta sau prezenta, care pornind de la prima premisa respecta invariabil,
indiferent de implicatiile descoperiilor sale, cea de-a doua premisa.
B I B L I O G R A F I E
Cucos, C. “Dimensiuni culturale si interculturale in educatie”,
Polirom, Iasi, 1995
Lipton, R. “Fundamentul cultural al personalitatii”, Ed Stiintifica,
Bucuresti, 1968
Rosca, Al. “ Psihologie generala”, EDP, Bucuresti, 1975
