Mecanismul medierii este universal; in lume sunt practicate mai multe forme ale medierii - functie de tipul conflictelor si mediul lor, existand unele asa-zis modele (australian, american, german, etc.). Pe glob, sistemul medierii este cel ce ajuta in plus cetatenii, aplicarea maxima fiind in America Latina. O mediere europeana nu exista dar pe plan mondial - statistic - modelul “francez” de mediere are cel mai inalt procent de reusita (80%) in solutionarea conflictelor; in continuare ne vom concentra asupra sa, prezentandu-l cu aspectele lui pozitive si negative, concluziile ramanand cititorului: t9m17mt
Medierea ofera acceptarea realitatii diferitelor grade de violenta si este o intalnire cu cel mai dificil lucru din viata - dezordinea; urmareste descoperirea fiecaruia dintre noi prin expresia
“suferintei” traiului. (Violenta apartine fiecaruia; deseori se intampla in interiorul constiintei. De aceea este necesara depasirea conflictului interior; nerealizarea acestui fapt si intoarcerea la situatia cand doua parti sunt in conflict nu se rezolva trecand responsabilitatea in sarcina celeilalte parti pe ntru a solutiona problema).
Medierea este o cale in care fiecare pas se integreaza in viitor, unde memoria joaca un rol important - spre abordarea responsabila - la nivel mental, a identificarii sinelui. Medierea este un instrument care poate fi invatat lent (in timp), de constructie a pacii interioare si in jurul persoanelor - pentru ca un conflict este totdeauna o problema de emotii.
Medierea este o impartasire a realitatilor intalnite si exprima reflectia sentimentelor (ca o oglinda), a elementelor simtite, nu gandite. Medierea este un proces care dezvolta posibilitatea substituirii altei persoane si preluarii sentimentelor, in mod neutru, fara judecarea sau impunerea unei viziuni, prin acceptarea evolutiei celuilalt, conferind demnitate si respect.
Medierea unui conflict dureaza minimum 2 ore, de -a lungul ei “jucandu-se”: rolul “oglinzilor” comunicarea partilor rolul “mastilor” reactiile de multe ori ale partilor in conflict datorandu-se “atingerii” (ranirii) celuilalt, pericolul nefiind exprimarea suferintei, ci construirea “zidului” cu mediatorii; de aceea, eliberarea este buna, abordarea prin mediere ducand la descoperirea radacinilor conflictului si aflarea raspunsurilor (care se gasesc in acesta!). Partile in conflict “primesc” solutia din acesta; ele nu trebuie sa caute rezolvarea in afara lui.
(“Cautarea” nu duce la nimic, ci doar rataceste intamplator). Mediatorii doar faciliteaza dialogul pentru declansarea mecanismului.
Medierea are 3 faze: teoria (la inceput), cand fiecare explica subiectul confruntarea (criza), cand este acceptata suferinta transformarea, cand sunt induse sentimentele / emotiile
Medierea se efectueaza totdeauna de catre o comisie de minim 3 persoane, cu functiile principale de a: primi / introduce partile conflictuale in mediere rezuma conflictul conform prezentarilor partilor conflictuale reflecta emotiile celor implicati
in cadru organizat, fata in fata cu partile in conflict.
Obiectul conflictului este ca varful unui aisberg. Medierea se concentreaza in intelegerea partii submerse a “aisbergului”, prin 3 pasi importanti - de la soma (instinct), prin psihic (emotii), la absolut
(spirit).

Rationalitatea medierii este un fapt permis in proces, pentru ca e un spatiu al autonomiei fiecaruia. Pentru intelegerea medierii, in aceasta lucrare sunt propuse cateva simulari de cazuri, in care participantii se vor substitui pe rand celor 3 pozitii necesare: mediatori parti in conflict observatori
Scopul medierii nu se doreste a fi rezumat la discutii despre ea, ci la aplicarea prin ac tiuni de mediere (etnice, sociale, politice, etc.) efective in comunitati - la nivelele considerate de catre utilizatori.

Criza

Medierea este o lume a dialogului. Criza este o ruptura a dinamicilor si echilibrelor, o pierdere a reperelor si a normelor. Criza si conflictul sunt distincte (si pot fi comparate). Cateva caracteristici ale crizei o prezinta ca o: experienta bulversanta care ii atinge pe actori (suferinta colectiva) ruptura a sistemelor de reprezentari (antrenand atitudini de retragere si repliere)
infruntare a fortelor antagonice (fara mediere)
incremenire (imaginara) s.a.
Criza afecteaza sentimentul de identitate si modifica raportul cu lumea - inclusiv relatiile - rasturnand modurile de adaptare si destructurand personalitatea, cu repercursiuni pana la izolare si incapacitate.
Criza este o experienta a carei complexitate ascunde mecanisme diferite, cu efecte diverse si cauze multiple. Criza este si un instrument de cunoastere, pentru ca dezvaluie refularile si reprimarile; modul de interve ntie variaza in functie de: situatie moment natura conduita de degajare fiind rationala. In fapt, criza este o profunda re -evaluare. Experienta actorilor, plina de: surprize perturbari incertitudini este intotdeauna asociata cu sentimente de neintele gere, nesiguranta si teama de un rezultat catastrofic. Interventia in criza este tot o criza - dar “controlata” (ea nu vizeaza explicarea, ci sesizarea modurilor de a trata evenimentele).
Criza este perceputa ca inversiunea radicala si brusca a unei stari normale de echilibru continuu; este o ruptura in dinamica - ce sufera o “revolutie”. Adeseori face ca actorii prinsi in ea sa para a fi dintr-o data lipsiti de bazele obisnuite de: decizie informatie criterii referinte cand nu mai stiu cum sa masoare acumularea de elemente pe care criza le elibereaza. Adoptarea de noi reguli, aportul unor noi elemente, clarificarea obiectivelor si a scopurilor, sunt factori de reluare a activitatii si de reinnoire.

Schimbarea si criza sunt de asemenea distincte (dar pot fi comparate): criza este o schimbare care depaseste capacitatile de adaptare. Printr-o anvergura de mare extensie a schimbarii, se sporeste riscul de a ajunge la o criza.
In raport cu timpul, criza se inscrie prin aparitia brusca - atunci cand “explodeaza”; dar la iesirea din criza, nu toti actorii vor avea aceleasi perspective despre ea. Totusi, criza are o istorie - cel putin se pot distinge un “inainte”, “in timpul” si “dupa”. In declansatorul ei (semn vizibil al unui antagonism) se disting: invalidarea partenerului inconfortul tensiunea
Criza indica o fragilitate sau o rigiditate iar dupa criza, este vorba de o mutatie. Cererea de interventie in criza se prezinta cel mai adesea ca un apel de usurare a unei suferinte legate de pierderea de sens. Cerand ajutor, actorii sociali spera sa regaseasca un sens in sine, exterior persoanelor si existand dincolo de ele; criza necesita un travaliu de descompunere a modelelor interiorizate - sistemele defensive care permiteau anterior legatura aflandu-se in dificultate.
Criza “contamineaza”: ea afecteaza un echilibru pe care, cu cat este mai profunda, cu atat il ameninta mai tare. Interventia in criza este o reconstructie prin analiza; acest demers va permite actorilor sa-si reinsuseasca elementele care sustineau procesul critic si nu vizeaza explicarea, ci intelegerea - cu miza de a pune in relatie ce se intampla cu modul de tratare a evenimentelor. Tot ce se intampla -; de la lucrul cel mai mare pana la cel mai mic -; se intampla in mod necesar … (Sunt abordate reprezentarile, pozitiile si afectele asociate crizei, deci se creeaza conditiile unei repozitionari prin reinnoirea reprezentarilor).
Anumite procese favorizeaza o degajare din criza: folosirea de cuvinte care au sens pentru fiecare parte aflata in criza
incheierea unui compromis intre fidelitatea fata de logica anterioara si noi semnificatii transferul contradictiilor prin asumare - refacand legaturile de colaborare chestionarea imaginii acordate prin eliberarea de energii - ca reinvestitii in realitate s.a.
Uneori, a nu intelege de unde vine durerea este mai amar decat a o simti. In situatie de criza, simbolicul este intunecat de pulsional si de un imaginar incremenit care mascheaza si impiedica dialectizarile. Indepartarea suferintei face loc re -aparitiei dorintei - si astfel se iese din criza. Incheierea crizei duce la noi cereri, cu dimensiuni excluse pana atunci; se opereaza schimbari in intelegerea si viziunea de sine, a relatiilor si a contextului. (De vreme ce lucrurile nu se intampla cum vrem, trebuie sa le vrem cum se intampla).
Traversarea crizei este urmata de usurare. O activitate comuna poate interveni din nou cand actorii isi regasesc repere, cu senzatia ca procesul de ruptura al crizei a fost o miscare nu numai de distrugere (crispare asupra vechiului), ci si o experienta de refacere a valorilor.
Ce ii este usor omului A da sfaturi altora. Si ce ii este greu A se cunoaste pe sine. Cunoasterea sufletului este cunoasterea suprema … In multe privinte, nu e buna spusa: “Cunoaste-te pe tine insuti"” ci ar fi mai de folos “Cunoaste-i pe ceilalti”. (Noi descoperim in noi insine ceea ce ne ascund ceilalti si deseori recunoastem in ceilalti ceea ce ne ascundem noua insine).

Conflictul

Omul se masoara pe sine atunci cand se masoara cu obstacolul … O societate fara conflicte este
- prin definitie - o societate utopica. (Mai ales trebuie observat omul la risc si de cunoscut cine e: caci abia atunci scoate el din fundul sufletului vorbe adevarate; “masca” e indepartata si ramane realitatea
… ). Potentialul agresiv si violent ce caracterizeaza individul si grupurile societatii actuale este imposibil de ignorat. (Caracterul nu se schimba prin “povata”; apa -; cat de incalzita -; tot se raceste din nou … ).
Conflictul poate fi considerat din punct de ve dere comportamental ca o forma de opozitie care este centrata pe adversar (bazata pe incompatibilitatea scopurilor, intentiilor sau valorilor partii oponente - directa si personala), in care adversarul controleaza scopul sau intentiile dorite de parti.
Conflictele sunt diverse si omniprezente: etnice, religioase, comerciale, ecologice, cu autoritatile, politice, militare, internationale, de valori, intre parinti si copii, intre copiii unei familii, intre soti, vecini, salariati, etc.
De obicei, in conflict omul nu acorda nevoilor celeilalte parti atentia pe care o acorda propriilor sale interese. Totodata, ele nu ar dura mult, daca “vina” ar fi numai a unei parti. Conflictele pot implica relatiile noastre cele mai intime sau interactiunile cele mai superficiale.
Conflictul este doar rareori static - el se poate schimba oricand. Uneori, putem sa -i schimbam cursul doar privindu-l in perspectiva. Conflictul poate deschide cai largi de schimbare sau ne poate incita sa ne implicam.
Semne ale conflictului sunt: tensiunea violenta neintelegerea incidentele disconfortul
Conflictul se caracterizeaza prin: persistenta unei unitati sociale dorite, acceptate sau recunoscute un sentiment de incertitudine (compensat de recunoasterea pozitiilor adverse) recunoasterea unei teme comune existenta unor reguli reglatoare a legaturii sociale (ce fac posibile conflictul; in lipsa, partile sunt invadate de angoase arhaice de separare, excludere sau distrugere)
Un conflict indelungat ajunge pana la a “termina” complet resursele partilor - aceasta neinsemnand si rezolvarea lui!
Conflictul nu poate fi separat de mediul sau; el este mai ales un produs al competitiei intense: lupta pentru viata este ceea ce fiecare om are de infruntat (este o lupta cu natura, cu altii, cu el insusi). Nevoia de a se intari pentru a supravietui este prima lui prioritate. In mediere, instinctul protejarii teritoriale este frecvent un element in conflict - nu atat ca spatiu geografic, ci ca spatiu moral, sinonim spatiului de viata.
Lupta este o notiune dinamica motivata de dorinta. Dorintele noastre sunt presentimente ale aptitudinilor care se afla in noi, solii a ceea ce vom fi in stare sa realizam. O fiinta umana fara dorinta este “moarta”; dar dorinta ne aduce in mod necesar fata in fata cu dorintele altora. Cand doua dorinte coincid - este armonie; cand ele sunt opuse, ar putea fi conflict. Conflictele apar cand dorintele noastre sunt contrazise de ale altor persoane. Adeseori nu suntem constienti de forta dorintelor noastre - care actioneaza asupra noastra ca firele manipulante ale unui papusar.
Conflictul este peste tot: prima oara in noi insine, apoi cu altii. Incercarea de a-l localiza ne poate ajuta in a-l intalni si trata. Conflictul este o forma de ruptura intre o situatie anterioara acceptata si o propunere de inlocuire a ei. Tranzitia de la ordine la dezordinea produsa este ceea ce e numit conflict. El “erupe” cand confruntarea cu cauzele noii stari (ca suferinta) devin prea evidente.
Uneori, pentru a depasi un conflict, sunt necesari 5 pasi: recunoastem conflictele recunoastem sentimentele ne dam seama ce vrem (interesele / dorintele / nevoile care sa fie satisfacute intr-o situatie de conflict) producem idei (solutii pe baza carora partile sa poata obtine ceea ce doresc)

punem planul in aplicare (gasirea solutiei de impacare si actiunea in spiritul ei)
Toate acestea cer timp, rabdare si intretinerea sperantei. Nu imediat intervin schimbari in comportament dar prin continua practica putem integra aceste abilitati in situatia noastra.

Acordul

Ce nu pot realiza doi oameni care sunt de acord …
Acordul este o norma sociala care stabileste ce va primi si ce va da fiecare parte in cadrul unei conventii stabilita intre ei. Acordul aplaneaza conflictul - datorita proeminentei perceptiei partilor si justitiei distributive (echitabile). In cadrul unei distributii juste, recompensele vor fi distribuite indivizilor proportional cu contributiile lor, violarea acestei reguli ducand la rezistenta si suferinta emotionala.
Un acord perceput ca injust nu are sanse sa fie stabil. Se considera ca un conflict solutionat in mod nedrept probabil ca a fost solutionat ne-adecvat. Sentimentul injustitiei poate da nastere la conflict iar conflictul poate produce injustitie.
Diferite tipuri de efecte induc diferite principii; astfel, oamenii orientati: economic - utilizeaza principiul echitatii spre solidaritate - utilizeaza principiul egalitatii spre afectiune - utilizeaza principiul necesitatii
Acordul este facilitat indeosebi cand o terta parte intervine: mediatorul poate facilita intelegerea de catre ambele parti a intereselor celeilalte si poate sugera posibile cai (de ajungere la un acord). Unui adversar ii va fi intotdeauna mai usor sa accepte solutia venita din partea unui mijlocitor - decat sa cedeze in fata celuilalt. Cand relatiile dintre partile in disputa nu sunt prea grozave, este preferabil ca un mijlocitor sa intermedieze contactul.
Pentru un acord, rolul tertei parti nu trebuie subestimat niciodata - macar in determinarea adversarilor sa inceapa tratative; exercitarea puterii partilor prin intermediul unei terte parti reduce sansele declansarii unor reactii puternic negative ale lor si fac posibile conditiile de acord. (Prietenul imi arata ce pot - dusmanul ce trebuie sa fac).
E greu sa “ataci” pe cineva care este de acord cu tine; nu este neaparat nevoie sa admiti orice ti- ar spune. Concentrarea este numai asupra situatiilor asupra carora este un acord. Solutionarea eficace a unui conflict se bazeaza pe punctele comune ale partilor; in acest sens, fiecare oportunitate trebuie exploatata.
Cuvantul-cheie intr-o intelegere este DA - un cuvant magic - un aliat foarte puternic in dezarmarea adversarilor; intr-un conflict, urmarirea ocaziilor de obtinere a incuviintarilor (fara a face vreo concesie) este de succes oricand pentru reducerea tensiunilor. Acceptul obtinut - treptat - chiar daca numai la nivelul cuvintelor, stabileste o atmosfera favorabila lansarii altor propuneri.
Acordul vizeaza mai mult forma intelegerii si mai putin continutul ei - ducand la acceptare si cladirea unor relatii care sa functioneze. Nimic nu se intampla fara o cauza, ci totul (se intampla) dintr- un anumit motiv si sub povara necesitatii … Inainte de a incepe ceva trebuie chibzuinta -; iar dupa aceea trebuie ca lucrul sa fie indeplinit la timp. Omul trebuie sa examineze cu exactitate viitorul si prezentul tuturor actiunilor (sale) si de asemenea calitatile si defectele tuturor celor trecute. A sti ce este bine si a nu actiona -; este cea mai mare lasitate.
Cooperarea -; si apoi acordul -; nu este ceva care intervine automat cand oamenii se intrunesc
(de exemplu, intr-un grup). Daca intervine experienta cuiva in a facilita situatia -; astfel incat aceasta sa ia o turnura “pozitiva” -; atunci asumarea unei satisfactii comune vizand responsabilitatea se rasfrange potrivit cererii. Fara practica (aceasta pornind de la asezarea persoanelor in spatiul intalnirii -; pana la experimentarea unor noi abordari), nu poate fi o cooperare mai mult decat declarativa. Acordul real
(asupra vreunei chestiuni) poate proveni plecand dintr-o atmosfera artificiala, creata in jurul problemei! Partilor insa nu trebuie sa li se “dea” sanse, ci ele trebuie sa aiba initiative:

creative practice constructive exploratorii investigatorii descriptive etc.
Contributiile partilor pentru un acord sunt asadar esentiale. Rolul unei parti neutre este doar limitat in asigurarea cadrului si eventuala indrumare -; dar nu intervine niciodata in procesul luarii deciziei; mediatorii nu convin vreun acord in locul partilor.

Mediatorul

Mediatorul este persoana invatata a deosebi lucrurile de “zgomotul” pe care il fac; el ajuta ambele parti sa “dobandeasca” ceea ce le este necesar. Intr-o stare conflictuala sunt mai multe optiuni - atat pentru partile in conflict (cat si pentru cea neutra - situatia mediatorului):
Abandonul este una dintre acestea - daca te retragi fizic sau emotional dintr-un conflict (poate de teama confruntarii), nu mai ai de spus nici un cuvant in ceea ce se intampla. Este intelept - totusi - sa te retragi atunci cand conflictul nu te priveste si lipsa ta de implicare nu afecteaza cursul evenimentelor.
(Ea poate fi chiar utila, daca in felul acesta se atrage atentia asupra unei crize neglijabile). Pe de alta parte, implicandu-te, in loc sa contribui la solutionare, ai putea deveni prea imperativ, imboldind partile

(sau una dintre ele) sa renunte ori sa se retraga. Prin retragere, o situatie problematica poate sa creasca nemasurat! Mai trebuie sa fii atent ca retragerea sa nu dauneze cuiva; ea este adeseori utilizata, constient sau nu, pentru a face pe cineva sa se razgandeasca.
Reprimarea (comportamentul la care se recurge cand este nevoie de pace cu orice pret) poate fi judicioasa daca intr-un conflict puternic nu vorbesti de aspectele sale importante - dar ceea ce e si periculos: daca pastrezi tacerea, ceilalti nu vor sti tot ce se petrece cu tine. De altfel, tacerea este unul din cele mai dificile argumente de combatut. Atentie deci la actiunea ca si cum n-ar fi vreo problema, purtarea cu nepasare, reprosul interior al pierderii cu firea, stapanirea trairilor negative, etc.
Compromisul (ce da impresia de corectitudine - astfel ca fiecare sa castige ceva) nu este suficient, pentru ca fiecare vrea sa obtina cat mai mult si in fond mediatorul nu are de impartit prea multe cu cei in conflict. De aceea, pot apare dificultati daca mediatorul va incerca demonstrarea vreunui punct de vedere - in loc de calmarea lucrurilor - fara a pretinde ca totul sa fie perfect (in loc de a favoriza deprinderea compromisului - car e blocheaza flexibilitatea si deci valorificarea acestuia, adecvata situatiei, nu e usoara).
Acceptarea mediatorilor apare daca personalitatea si actiunile lor stimuleaza implicarea si solidaritatea, atitudinile lor reflectandu-se partilor ca exemplare -; relativ la problema in cauza. Incurajarea exprimarii deschise inseamna “egalizarea” comunicarii -; in sensul evitarii acesteia de a fi numai intr-o singura directie. In mediere, partea A are un anumit tip de mesaj fata de partea B -; cu care este in conflict -; si un altfel de mesaj catre partea C (in care / unde este mediatorul). Ca exemplu clasic al unidirectionarii - la scoala (in clasa), sensul dominant este de la dascal catre invatacei … Rezolvarea unei probleme conflictuale nu este facilitata fara (neglijand) aspectele emotionale. Partile se pot simti in nesiguranta si amenintarea lipsei de putere a lor le pot face violente.
Se impun a fi luate in consideratie cateva aspecte: instruirea teoretica (fara abilitati practice) nu ajuta cu succes medierea; cunoasterea in sine a principiilor de solutionare constructiva a conflictelor este insuficienta orientarile / preconceptiile / modelele stiute anterior despre conflicte influenteaza! deprinderea de a capata raspuns de la parti este esentiala si abilitatea de a sesiza cu claritate este foarte necesara

cunoasterea formelor de comportament ale partilor ajuta o mediere abila transferul indemanarilor mediatorului depinde de tipul conflictului (contextul situatiei) mediatorul in general intervine cand cursul conflictului favorizeaza aprobarea sa (pot apare factori distructivi ca: dispretuire, acuzatii de partinire, nereusita, etc.) determinarea schimbarii prin mediere potenteaza mediatorul in facilitator (pentru solutionarea constructiva a conflictului - astfel ca ambele parti sa aiba de castigat!) amplasarea mediatorului “deasupra” conflictului permite observarea influentelor acestuia
Actiunea mediatorului este pentru: stabilirea unei aliante de lucru cu partile (astfel incat acestea sa aiba incredere in el, sa comunice liber si sa reactioneze cu simpatie)
imbunatatirea climatului dintre ele (legata de crearea unei atitudini de cooperare intre parti) comunicarea problemelor (dezvoltarea unui proces creativ pentru extinderea gamei de alternative percepute ca fiind disponibile) exercitarea de presiuni in scopul aplanarii (informatii independente despre chestiunile conflictului permit evaluarea mai realista sau intrevederea de noi solutii posibile)
Mediatorul nu cere partilor in conflict acceptarea sa, ci partile il solicita. Ca un om sa se apropie de altcineva, ca sa nu se mai indoiasca de spusele cuiva, trebuie sa aiba puterea sa se aseze dincolo de minciuna, adevar, neincredere si curiozitate. Dincolo … Atunci poate -; desfacut de interese imediate -; sa aiba puterea sa inteleaga lucrurile asa cum sunt!
Mediatorul universal competent este foarte rar; functie de conflict si tipurile de indemanari ce le au, mediatorii difera (eficienta medierii fiind in mare masura dependenta de potrivirea mediatorului cu necesitatile cazului).
Atentie: nu toate conflictele pot fi mediate!

Confirmarea

Mediatorul trebuie sa faca partile sa se “auda” reciproc in ceea ce spun; el este rezonator: asculta expunerea problemei si cunoscand sentimentele partilor - ajuta pe fiecare sa auda ceea ce spune. Acest lucru ii este de mare ajutor celui care vorbeste!
In scopul confirmarii - daca esti in postura de ascultare activa a mediatorului - ai grija sa: explorezi problema (pentru a cunoaste in profunzime dificultatile, in limita timpului disponibil; adeseori, ideile gandite se clarifica fiind exprimate fata de altcineva - si dupa ce este dobandit sentimentul intelegerii, mergi mai departe) verifici sentimentele partilor (explorand - ca si in cazul dobandirii informatiilor - prin intrebari ce masoara afectarea partilor) rezumi (parafrazezi) continutul problemei - impreuna cu sentimentele partilor - prin simple propozitii de intelegere ce ajuta confirmarea sau corectarea perceptiilor partilor redirectionezi conversatia pe conflict / mentii discutia la obiect, daca o parte se abate de la subiect (pentru ca ar simti ca n-o intelegi ori nu-si da seama ce este mai important) respecti intimitatea (asigurand partea ca daca intr -adevar este in conflict poti sa te tii de cuvant in legatura cu discretia) permiti tacerii sa survina firesc in conversatie observi limbajul corpului la parti (ce indica intelegerea sau acceptarea) permiti partilor sa-si modifice ideile faci partile sa stie ca le -ai inteles bine (nu irita prin “atacare”) astepti sa se linisteasca s piritele te ocupi de emotiile lor (compatimind, constatand grozaveniile, etc.) explici pozitia ta (intelegand un punct de vedere nu inseamna ca ai fi si de acord cu el!) calmezi partile (prin explorarea impreuna a cauzelor emotiilor - reformuland de cateva ori - ceea ce ajuta imbunatatirea situatiei infierbantate) nu tipi la parti daca ajungi tu problema ori ele tipa una la alta (scopul tau este de a reduce ostilitatea - pentru a te ocupa de conflict) fii atent la folosirea lui “inteleg” (pentru ca nu totdeauna “intelegi” alta situatie); daca nu intelegi corect, intreaba deschis! Este prudent sa utilizezi: “cum vezi situatia”, “am impresia ca nu am prins ideea intocmai”, “spune-mi inca o data”, “observ ca ... ”, “pot face legatura cu ... ”, “se pare ca ... ”, etc.
Unde exista dorinta, exista si posibilitatea realizarii sale in fapt. Vointa de a solutiona este un factor -cheie in rezolvarea conflictelor. Mediatorul are aceasta disponibilitate si ajuta partile sa si-o
“cultive”. Procesul este mai dificil daca partile sunt retinute intre ele ori fata de mediator de factori ca: nevoi reprimate istorii personale nerezolvate caracteristici / insusiri inacceptabile necinste orgolii scuze razbunari lezari resentimente etc.
Este usor sa observi cand reactiile altora sunt mai puternice decat cazul; pentru partile implicate insa - totul poate parea justificat! Inainte de a lua vreo masura, conteaza daca situatia enerveaza - pentru ca atunci se petrec mai multe decat se vad cu ochiul liber; o situatie trebuie sa informeze - pentru ca atunci tot ce e de facut este preocuparea fata de problema in sine! Furia, ura sau gelozia cand nu sunt exprimate trebuie analizate luind in considerare: pretextul (conduita) simptomul (emotiile puternice) proiectia (ce anume releva reactia)
(Ura este o nemultumire activa; invidia este o nemultumire pasiva. Nu trebuie sa ne miram deci ca invidia se schimba atat de usor in ura). Gandurile preced si creeaza circumstantele. Informatiile nu pot suplini gandirea in masura in care gandirea poate suplini informatiile. Gandirea inconstienta este o instanta creatoare foarte activa, tenace. Circumstantele la care rezista cel mai mult partile sunt adeseori ceea ce ele atrag.
Situatia vazuta din exterior de catre mediator confirma proportia constient / inconstient a partilor in conflict. Cu cat mediatorul ajuta partile sa-si constientizeze mai bine procesele interne, cu atat acestea isi vor directiona gandurile pentru a atrage spre ele ceea ce in mod constient doresc. Pentru a primi mesaje despre ele insele, partile vor fi reflectate de catre mediator ca de catre o oglinda.

Partile

Procesele si efectele caracteristice provocate de cooperare sau competitivitate tind sa provoace la randul lor acel tip de relatie sociala. Participantii la un conflict - daca vor sa gaseasca solutii constructive - au nevoie de abilitati si orientari similare cu ale unui mediator!
Inaintea controlarii propriului temperament, oamenii trebuie sa stie cum sa-si exprime emotiile
-; atat pozitive, cat si negative; in acest sens, abilitatea cere o stabilire de relatii: deschise oneste ne-ierarhice

Cadrul medierii permite aceasta abordare / atitudine.
Personalitatile partilor aflate in conflict determina comportamentul oponentilor. Influenta este reciproca si continua intre starile / caracteristicile interne ale partilor in conflict si conflictul lor extern. Partile aflate intr-un conflict extins au adesea tendinta sa devina - in anumite privinte - imagini in
“oglinda” (ele se “alimenteaza” reciproc). Exista multe feluri de necesitati interne, pentru care o relatie externa ostila poate fi o “supapa”: relatia externa poate furniza o scuza acceptabila pentru problemele interne (problemele pot fi prezentate ca fiind provocate de adversar sau de nevoia de aparare impotriva adversarului) conflictul exterior este o distragere (astfel incat problemele interne apar mai putin evidente) relatia externa ostila (mai ales daca are elemente de pericol) da posibilitatea unei persoane sa aiba emotii, scop, coerenta, unitate - care altfel ar fi absente din viata sa; conflictul poate contracara sentimentele provocate de lipsa de scop, de plictiseala si oboseala conflictul exterior poate furniza o ocazie de a exprima ostilitatea refulata care rezulta din conflictul intern (prin combaterea adversarului) relatia externa da posibilitatea de a proiecta aspecte dezaprobatoare referitoare la sine (care nu sunt recunoscute constient) asupra adversarului si de a le “ataca” prin “atacul” asupra adversarului conflictul exterior poate permite unor importante parti ale sinelui dezvoltate anterior sa fie exprimate si pretuite (deoarece relatiile cu adversarul se aseamana cu conflicte anterioare) s.a.
Conflictul se perpetueaza cand nevoile interne ale partilor induc o relatie conflictuala si reciproc, situatia conflictuala genereaza nevoi in interiorul persoanelor (de asemenea, cei care au capatat puteri speciale, profit, prestigiu, cunostinte sau abilitati pe parcursul conflictului se pot simti amenintati de diminuarea sau incetarea conflictului); altii se intrea ba cu ce au gresit cand vad ca nu mai au dusmani …
Acceptarea celuilalt deschide calea aplanarii conflictului. In conflictul exterior, adversarul este indispensabil; intr-un anume sens, adversarii coopereaza, respectand in mod riguros niste reguli - vazandu-se reciproc ca avand interese diametral opuse. Deci partile in conflict vad in celalalt fara indoiala un adversar dar si un partener - de vreme ce are de a face cu el.
In exercitiul puterii exista 3 roluri: opresorul (care adesea obtine repede ceea ce vrea) victima (foarte dependenta, nefericita si cu o slaba stima de sine) aparatorul (ce adesea ofera un “ajutor” - care nu este bine primit)
Prin schimbarea atitudinilor, la solicitarea partilor, rolul aparatorului este luat de mediator, care va incuraja partile sa-si cunoasca deosebirile: opresorul poate cere cunoasterea mai buna a (si apoi respectarea) punctului de vedere al celuilalt - renuntand la amenintari si invinuiri victima incepe sa foloseasca si cea mai dificila situatie ca pe o ocazie de a invata, incepand cu cea care va duce la un rezultat pozitiv - bucurandu-se de capacitatea sa crescuta de a
“sta” pe propriile “picioare”
Fireste, nu toti oamenii cu personalitate sunt opresivi (insa forta pe care o degaja ii face greu de infruntat). Partile in conflict - intermediate de mediatori - pot sa re-orienteze lucrurile spre abordarea prin care castiga ambele parti in disputa.
In fata altora, sinceritatea pana la admiterea (recunoasterea) propriilor slabiciuni este dificila: pe de o parte poate fi lip sa onestitatii iar pe de alta parte poate fi lipsa intelegerii. Dezvoltarea capacitatilor latente ale ambelor (onestitatii si intelegerii) reduce tensiunea dintre parti. Mediatorii joaca aici un rol determinant; eficienta lor este crescuta daca inainte au facut experimentari practice directe (in situatii ne-amenintatoare).
In general, accentul medierii este pus pe aspecte ca:

afirmari (abilitatea de a comunica ne-agresiv, in mod clar si fara negarea vreunor drepturi) deschideri (ale mintii si gandirii crit ice -; abordand conflictul si opiniile - corespunzator unei evidente reale, rationale) respect (valorizarea ca persoana - indiferent de amanunte sociale, culturale, familiale, etc.) comunicare (exprimarea deschisa a sentimentelor si ascultarea atenta a ceea ce este “dupa” vorbele altora -; pentru intelegerea mai adecvata a mesajelor) senzitivitate (imaginarea altor puncte de vedere si “simtirea” sentimentelor celorlalti) cooperare (aprecierea impartirii sarcinilor intre parti -; astfel ca totalul sa duca la un scop comun) rezolvare (analizarea obiectiva, chiar sistematica, a solutiilor si posibilitatilor lor de aplicare
-; in parteneriat cu ceilalti, fara “presiune”)

Rezistenta

Ori de cate ori se intalnesc doi oameni, sunt prezenti de fapt sase - e vorba de fiecare persoana asa cum: se vede este vazuta de cealalta este in realitate
Intr-o competitie - o persoana invinge, alta pierde. In cooperare - ambele castiga. Problema in multe conflicte este cand partile au pozitii la care nu vor sa renunte: ele cred ca in conflict oamenii trebuie sa se intreaca unul cu altul - daca unul are dreptate, celalalt se inseala ori daca unul castiga disputa, celalalt pierde; dar atunci cand partile coopereaza, ele pot sa-si rezolve conflictul impreuna. Cooperand - ambii pot sa castige. Chiar daca nu se gaseste o solutie, relatia lor se dezvolta in cooperare si pot afla multe unul despre altul.

Cand partile aflate in conflict nu vor sa coopereze sau dupa ce mediatorii le prezinta regulile si una dintre parti nu le accepta, atunci medierea nu poate avea loc. Medierea este un efort de cooperare!
A vorbi de rezistenta inseamna a introduce ipoteza ca medierea se ofera ca spatiu de transfer in care se combina reprezentarile si afectele solicitate de structura ei iar dinamica este rezultatul dispozitiilor constiente de tip social, cat si a dispozitiilor inconstiente ale indivizilor. Aceasta explica: rezistentele mecanismele de aparare instaurate scenariile combinand angoasa si dorinta, suferinta si placerea carora medierea le serveste drept cadru.
Elementele functionale si psihologice sunt astfel legate, blocand raporturile prin intermediul elementelor relationale, alimentate de proiectii inconstiente. Este vorba de o deplasare a privirii de la rational la irational (o logica inconstienta) si despre capacitatea de rezonanta a partilor - interpelate atat de reprezentarile, cat si de ideologia lor. (In mediere, experimentarile interferentelor inconstientului colectiv nu sunt esentiale decat in faza de transformare).
In zona rationala, infasurata intr-un imens necunoscut -; spatiul, timpul isi pierde treptat importanta si devine simplu simbol orientativ, expresie a constiintei. Dar -; ceea ce pare mai tulburator in vastul proces de nivelare a raporturilor dintre oameni -; este misterul care infasoara inceputul si sfarsitul lucrurilor. Oamenii devin mai modesti cand (odata cu pierderea privilegiilor legate de puterea lor) sunt pusi in fata neputintei de a cunoaste cauzele lucrurilor; fiindca acestea nu pot fi situate inlauntrul lor, ci in afara lor. Ce placut ar fi daca ne-am cunoaste pe noi insine si toate fenomenele in desfasurarea lor -; ca derivand unele din altele! Ne -am “juca” cu treptele desavarsirii noastre … Daca intuitiv oamenii pot intelege, totusi nu pot defini obiectele contemplate prin predicatele lor negative sau pozitive, cu toate ca si intuitia discerne calitatile lor specifice; oamenii afirma si neaga “miscandu-se” rational inlauntrul legii contrariilor.

Asadar, daca plangi pentru ca ai pierdut soarele, lacrimile te vor impiedica sa vezi stelele … Tinand cont de inconstient in aceeasi masura ca si de constient, mediatorii nu mai au de a face cu indivizi, ci cu fiinte dotate cu limbaj, care prin actele lor urmaresc: ceea ce ar trebui sa raspunda cererii lor sa aiba un sens sa li se permita sa se enunte
Prin urmare, mediatorii se gasesc la randul lor inscrisi intr-un proces care nu mai vizeaza neaparat ameliorarea unei functionari (abordarea unui conflict), ci punerea in lumina a semnificatiilor si deschiderea unui acces la sens pentru parti, acces care sa le permita sa-si innoiasca actiunea: proiect care nu poate ignora greutatea structurilor, desi o parte o poate exprima sub forma unui sistem de constrangeri care face jocul unor puteri mai mult sau mai putin oculte.
Reciproc, se poate vorbi de rezistenta intampinata de o parte, aflata in conflict, de a neutraliza ofensiva celeilalte parti si de a folosi pentru aceasta o terta parte: prezenta unei a treia parti poate provoca retineri adversarului, atunci cand se pregateste sa treaca la amenintari sau sa recurga la forta.
(Pentru a convinge adversarul - o terta parte poate fi de folos). Dar sa presupunem ca sunt dificultati in obtinerea sprijinului tertei parti - care poate contribui la solutionarea disputei actionand ca mediator; intermediarul - a treia parte - va fi dispus sa dea o mana de ajutor numai daca este convins de justetea pozitiei solicitantului. De obicei, nu este suficient ca dreptatea sa fie ale partilor; problema trebuie pusa intr-un asemenea mod incat sa reiasa clar ca rezolvarea ei favorabila este si in beneficiul celei de a treia parti. Pentru implicarea tertei parti trebuie gasita motivatia pentru care ar face-o. Rolul tertei parti in aducerea adversarilor la masa tratativelor nu trebuie subestimat.
Asa cum am mai subliniat, interventia mediatorilor este pentru a comunica partilor consecintele unui esec - prin escaladarea conflictului; refuzul cu obstinatie poate duce la tentatia abandonarii procesului si anularea celei mai generoase oferte: posibilitatea une i solutii avantajoase (ceea ce slabeste inversunarea!)
Puterea convingerii rezida nu din expunerea consecintelor carora vor trebui sa le faca fata, ci in evidentierea contrastului dintre infruntarea acestora si avantajele acceptarii “ofertei”. Tot timpul trebuie subliniati cei doi poli ai situatiei - pana in momentul intelegerii ca trecerea “podului” / “puntii” impreuna este cea mai buna cale de satisfacere a propriilor interese.
Calea iesirii din impas este evitarea interpretarii ca intentia de convingere este o incercare de dominare. Nu este vorba de repurtarea unei victorii, ci de optiune - fara ultimatumuri sau termeni restrictivi pe conditii. Detaliile medierii urmeaza (apar ulterior) depasirii rezistentei!

Dezordinea

E bine sa fii singur; trist este sa te simti singur … Se crede / presupune ca in lume cea mai buna treaba este unirea oamenilor. Toti o vor, aspira la frumusete si armonie - au un ideal de viata care nu este doar material. Toti dorim pace. Casatoriile si nasterile inspira mari sperante. Ce devin ele Putin cate putin, confruntati cu alta realitate, ne gasim in fata unei viziuni a lumii - si a noastra - in contradictie cu imaginea pe care am vrea s-o avem …
De altfel, numai casatoria spirituala permite realizarea lucrurilor mari; a fi barbat sau femeie inseamna a nu fi decat o jumatate -; si nu-i ramane fiecaruia de facut altceva decat sa isi gaseasca jumatatea complementara. Unirea principiilor masculin si feminin (reflectata sub forma casatoriei) produce o forta, o energie -; care rezida si in creatie (chiar sub forma copiilor) … De obicei, insusirile bune sau rele se ivesc din relatiile noastre. Toate puterile creatiei se gasesc in casatorie. A te cunoaste nu inseamna a-ti cunoaste caracterul - cu calitatile si defectele sale - sau a cunoaste limitele conditiei umane. (Cand barbatii si femeile se unesc, ei simt o bucurie imensa; aceasta bucurie semnifica manifestarea energiei interioare pe care oricine o are -; dar trebuie sa si-o gaseasca si sa si-o cunoasca. De aceea dragostea infrumuseteaza totul - mediul de fapt ramanand acelasi!).

Dupa cum se stie, rata divorturilor creste continuu. Costul este enorm, nu atat financiar cat moral - pentru cuplurile si familiile implicate. Reducerea progresiva a numarului de copii si / sau
“plecarea” acestora la casele lor, creeaza familii esentialmente egocentrice - private de bogatia avantajelor aduse de generatii diferite. Familia - dar si mediul - permit furnizarea unei solutii practice problemei.
Oricum, conflictele continua sa faca parte din viata noastra cotidiana. Deodata prietenul cuiva, un vecin sau ruda devine un strain. Aceasta este una dintre cele mai dureroase experiente umane. Ce s-a intamplat In majoritatea cazurilor nu stim sau ignoram. Acuzam elemente exterioare a fi cauza schimbarii relatiei. Dar este intr -adevar cazul Separarea pentru ca “altul” s-a purtat ne-acceptabil ori nu este de acord cu punctul nostru de vedere e adanc simtita de catre noi. Dar emotiile noastre ne impiedica trecerea barierei aparute, toate tentativele de dialog cad si ambele parti se inchid in propriile viziuni …
Exista / este vreo iesire din aceasta situatie Ce face societatea pentru evitarea escaladarii conflictelor In asa-zisele triburi (“primitive”), sfatul satului este automat contactat de partile in conflict. In Africa, sezatorile sunt traditionale - unde se impartasesc sentimente si experiente; aceste sezatori sunt dirijate si controlate de inteleptii satului, fiind prezenta intreaga comunitate. De ce prezenta in “pereche” Pentru ca toti sunt interde pendenti si fiecare are responsabilitatea comportamentului altei persoane; prin urmare, intreg satul este vizat. In Asia, adesea capul familiei joaca acest rol.
In societatea europeana, noi am pierdut aceasta a treia parte intelegatoare. Din moment ce nu stim cui sa ne adresam, facem apel la justitie. Astfel s-a ajuns la un numar in crestere a plangerilor la judecatorii - multe dintre ele nejustificabile ca importanta ca sa ajunga asa departe.
Cresterea violentei printre tineri este simptomatica acestei noi realitati sociale, familiale si politice. Exista o similitudine alarmanta intre experienta tarilor aflate in razboi si aceea a ghetto-urilor / suburbiilor tarilor pasnice. Oamenii nu pot dovedi ca exista numai dandu-se cu capul de pereti. Pierderea repe relor existentiale si nerecunoasterea nevoii de valori morale priveaza tinerii de un sens si scop al directiei lor. Profesorii sunt tot mai dezarmati in fata comportamentului elevilor si se simt incapabili sa-si faca slujba asa cum se pare acum ca li se cere: sa-i educe decat sa-i invete.
… Toate actele violente pot fi motivate prin dorinta de a incepe o viata “proaspata” - dandu-i un scop nou. Un tip de violenta gratuita este in crestere - tintind distrugerea si nu protestul impotriva injustitiei. Cresterea numarului sinuciderilor este alt semn al inabilitatii societatilor de a se relationa. Ce putem face in aceasta noua situatie
In loc de a ne gandi la dezordine din punctul de vedere al ordinii, trebuie sa intelegem ca dezordinea - ca si ordinea excesiv a - este o amenintare si ca existenta unei comunitati dinamice e posibila numai daca violenta e repartizata in locul corespunzator din societate. Ne-am pierdut relatia noastra cu sacrul / religia - care era un sistem de canalizare a violentei Ne-am pierdut ritualurile - care ne permiteau exprimarea fanteziilor In societatile arhaice, exprimarea violentei ritualizate permitea articularea diferentelor, co-existenta contrariilor si ajuta intarirea legaturilor sociale; posibilitatea integrarii conflictelor in sanul grupului intarea identitatea comunitatii.
Medierea propune un loc si un timp de “intalnire” a dezordinii si violentei. Ea devine scena pe care drama este reprezentata - daca intr-adevar e drama cand doua forte se intalnesc. “Drama” este pe mai multe nivele: social cultural etnic
intre generatii cu celalalt cu noi insine

Medierea incepe acolo unde nu pare a fi o cale de rezolvare a conflictului. Ea permite exprimarea emotiilor, confruntarea lor si identificarea sentimentelor care sunt la originea rupturii relatiei. O noua perceptie a celuilalt poate incepe si “nodul” poate fi desfacut!
Medierea nu este o abordare noua a rezolvarii conflictelor. In goana dupa posesiune, omul are de distins mereu intre posesiunea materiala si cea spirituala; lumea ii poate apartine atat in “exterior”, cat si in “interior”. Medierea se inscrie intr-un proces milenar, de -a lungul caruia oamenii au cautat un mijloc de a se cunoaste ei insisi mai bine si de a-si rezolva contradictiile. (Tragedia greaca ne ofera un model exemplar: ne permitem prabusirea in haos, distrugandu-ne ori transcende suferinta noastra; aceeasi abordare poate fi gasita in istoria dreptului grecesc - si in diferitele sale categorii - care surprinde medierea).
Omul nu se poate autodefini; el se defineste prin semeni. Iar drama omului este dualismul existentei lui: e alcatuit din corp si suflet. Corpul nu e etern iar sufletul -; chiar daca este -; nu e convingator; omul joaca intre corp si suflet la infinit. Tot ce exista in el (om) si nu obliga -; se cheama spirit. Omul nu gandeste in grup; in mediul rural sunt comunitati iar in mediul urban sunt societati.
“Trairea” este captivitatea spiritului care depinde de jocul aparentelor ce se desfasoara in timp si spatiu; daca omul se gaseste in sfera memoriilor, impresiilor ori a jocului de optiuni, este insotit de punctul sau de vedere ca de umbra lui (cultura e formata de un “fluviu” imens de puncte de vedere ale celor care o gandesc). Spiritul se misca intre constantele existentei si devenirii (transformarii). Trebuie preferat ce e mai bun -; si nu ceea ce place, in caz ca nu se pot obtine amandoua. Frumusetea omului este inteligenta, frumusetea inteligentei este linistea, frumusetea linistii este curajul, frumusetea curajului este bunatatea
… Binele absolut al naturii omenesti e cuprins in pacea corpului si a sufletului. Medierea furnizeaza o structura de armonizare a contrariilor; ea permite: regasirea prezentului - aducand partile inapoi de la simpla perpetuare a trecutului acceptarea destinului - aceasta transformare continua ce este simbolica vietii desprinderea de ramanerea fixa intr-o situatie de suferinta gasirea unui scop pentru viitor - prin care fiecare sa fie responsabil de sine
Medierea nu este o forma de ajutor. Un mediator nu este un consilier, arbitru sau terapeut, ci un catalizator pentru atingerea potentialului personal. Facilitand oamenilor sa se cunoasca ei insisi mai bine, mediatorii le fac posibila gasirea propriilor cai in viata. Medierea deschide “usi” - dar depinde de fiecare continuarea drumului. In acest fel, medierea si instruirea in mediere ofera o educatie reala in convietuirea cotidiana si gospodarirea mai buna a emotiilor si relatiilor. (Omul nu poate deveni om decat prin educatie; el nu este decat ceea ce-l face ea). Aceasta dimensiune educationala este neglijata in cursul lungilor nostri ani de scoala; mediatorii transmit ceea ce au invatat pentru ei insisi (in instruirea lor). Adesea motivatii personale fac oamenii sa devina mediatori: o dorinta de a-si trai viata din plin. Treptat, ei pot descoperi ca vor sa-si imparta experientele cu ceilalti si astfel sa faca o tranzitie spontana de la o experienta individuala la una colectiva.

Controlul

Exista 3 niveluri de apreciere a interventiei in solutionarea unui conflict: nivelul strategic (care vizeaza alegerea corecta a telului) nivelul tactic (care presupune alegerea corecta a metodei de solutionare) bunul-simt (care presupune distinctia elementelor strategice de cele tactice)

Indiferent de conflict, 3 actiuni preliminare ar putea sa duca la cresterea sanselor de reusita in solutionare: definirea precisa a subiectului disputei (este esentiala in solutionarea unui conflict: odata definit subiectul unei dispute, spectrul modalitatilor de solutionare poate fi largit, creindu-se premisele pentru solutionarea directa de catre cele doua parti; daca ele nu pot ajunge la un acord, se poate apela la terta parte, care sa asigure medierea)

ingustarea terenului de disputa (limitarea la acele aspecte specifice, a caror solutionare este realizabila, permitand identificarea unui numar mai mare de solutionari partiale) relaxarea limitata (realizarea unor intelegeri asupra unui numar de probleme ce pot fi separate de aspectele mai largi si mai importante ale conflictului: astfel se trece de la o s ituatie de conflict total - in care singurele alternative de rezolvare sunt victoria sau infrangerea - la o disputa cu o gama mai larga a posibilitatilor de rezolvare, de pe urma careia ambele parti pot beneficia)
Conflictele sunt masuri ale defularii resentimentale, frustrante datorita - in parte - unui voluntarism zagazuit in nefiresc de multe interdictii. Aceasta nu reprezinta o perspectiva libertina, ci o reconsiderare a refacerii echilibrului dintre universul uman interior (infinit prin valente) si universul alteritatii sociale (infinit prin relatii). Pe un alt plan, pe temelia principiului egalitatii formale dintre toti indivizii, se poate regasi aspiratia oamenilor la solidaritate sociala generalizata, inscrisa in criteriul- valoare de iubire neconditionata - integrat prin autonomia de vointa, buna -credinta si echitate.
(Dragostea este unicul tezaur de care oamenii dispun liberi -; putand-o darui cui vor si nimeni sa nu-i poata trage la raspundere).
Ca extractie mentala, este dihotomia primordiala: terenul paradisiac al armoniei si fericirii sociale - separat de zona insalubra, infecta, pestilenta, a conflictualitatii / convietuirii infernale. Controlul prin comprehensiunea conflictologiei la un reductionism searbad - supraevaluind
“normativitatea” in stavilirea fenomenelor conflictuale este relativ; maniheismele de genul: bun / rau just / injust pozitiv / negativ etc. transfera intelegerea raporturilor conflictuale in sfere particulare, limitate si necorelate -; ducand la esec. Exigenta reprezentarilor trebuie reconsiderata pentru a fi adaptata permisiv si generos. (Ordinea societatii este o lume a normelor; normele sunt constructii rationale ale omului. Biserica obliga ordinea normelor sa se supuna ordinii dogmelor; dogmele sunt forme ale libertatii de participare la destin). In fond, omul intelept nu se poate auto-cunoaste ...
Violenta oamenilor se manifesta si cand “repertoriul” lor neviolent este restrans … Chiar atunci cand o persoana violenta este constienta de ceea ce face, rar stie insa ce anume sa faca in loc … De fapt, unii oameni frecvent isi asuma violenta ca mijloc unic disponibil de a-si atinge unele obiective. Ce se face in societate Prea putin se discuta rezolvarea problemelor relativ la complexitatea lor -; in afara de ceea ce pare facil: utilizarea violentei.
Invatarea cooperarii si al comportamentului neviolent implica elemente specifice, ca:
indemanari de comunicare (ascultare si conversatie) respectul altora construirea increderii (prin lucrul in grup, jocuri / simulari) tolerarea opiniilor diferite luarea democratica a deciziilor asumarea raspunderii controlul temperamentului evitarea conflictelor
Comportamentul agresiv este un “semnal” al problemelor emotionale; in legatura cu acesta este si chestiunea auto-disciplinei. Multi oa meni prefera sa nu coreleze metodele disciplinare experimentate de ei in copilarie, ceea ce este o buna premiza pentru “schimbare”. Dificultatea exista atunci cand sunt asimilate atitudini constructive intr-un loc dar in exterior (mediu), oamenii ajung sa se confrunte cu structuri societale violente; aceasta deoarece violenta se distinge a fi: personala (cand e orientata de cineva asupra altcuiva) structurala (cand este a sistemului, adesea acceptata ca forma “naturala”)

In general, rolul societatii este pr otector si comprehensiv - nu punitiv. Premiza esentiala este recunoasterea naturii umane ca fiind conflictuala (omul este pacatos pentru ca e supus greselilor). Valorile individuale urmaresc cu predilectie estomparea (cu posibilitati limitate) sau eradicarea violentei. Din perspectiva sociologica, autorul unui act de violenta nu este singurul responsabil pentru consecintele si turnura dramatica pe care le dezvolta dinamica raportului conflictual avut in vedere. Raspunderea este personala dar responsabilitatea este sociala. Radacinile sunt in straturile identitare profunde pe care societatea le-a oferit individului, gratie educatiei, integrarii si fecunditatii ideatice
(atat conservanta, cat si regenerativa). Intregul complex de factori converge spre realizarea unui tip uman care trebuie avut in vedere cand este in criza identitara - atunci cand e abordat conflictul.
Controlul se refera si la auto-control (inclusiv controlul emotiilor). Aceasta dimensiune apartine fiecarei persoane in raport / relatie cu propriul comportament. Puterea personala este efectul personalitatii. La un individ “autonom”, actiunile au logica lor interna de a fi realizate, fiind de acord cu o situatie sau impotriva ei, acceptand consecintele, asumandu-si raspunderea si descoperind libertatea personala; la un individ “directiv” (ne-autonom), actiunile sunt directionate de persoane cu autoritate din trecut sau prezent - avand optiunile de a se supune ori razvrati la cerinte, de unde resentimente si frustrare ori rezistenta si vina, ceea ce duce uneori la vointa razbunarii, transformandu- se in victima sau opresor: este diferenta dintre a fi nevoit si a prefera -; ceea ce este mai uman!
Face o mare greseala acela care crede ca autoritatea bazata pe forta este mai stabila decat aceea care se dobandeste prin iubire … (De fapt, puterea dragostei nu este cunoscuta decat in clipele cand e incercata). In viata, puterea personala se dezvolta atunci cand persoana vrea sa faca (doar) ceea ce trebuie sa faca. Satisfactia ghidarii dupa dorinta apartine controlului.

Castigul

Intr-un conflict, impreuna cu o a treia parte, se poate cauta o solutie reciproc avantajoasa pentru rezolvarea problemei. (Cea mai veche inclinare a omului este cautarea noului!). Partile in disputa isi pot cauta ele insele cea ma i buna alternativa - ca solutie care sa le satisfaca interesele fara acceptul reciproc ori conflictul sa fie transformat in sansa de re-orientare a energiei.
Cea mai de forta rezolvare promovata este prin victoria fiecaruia - fiecare poate castiga! Pentru aceasta, se uzeaza de creativitate in descoperirea si crearea unei palete largi de variante, pana se ajunge la una care raspunde nevoilor formulate de fiecare - uzul ei fiind net superior compromisului, prin faptul ca nu ofera solutii partiale.
Strategia victorie / victorie reprezinta o viziune a biruintei care nu presupune infrangerea celuilalt. Dintr-o tranzactie, fiecare poate pleca multumit; imaginea victorie / infrangere este substituita de parteneriatul in rezolvarea problemelor. Ea ofera o rezolvare de durata, deoarece convine integral si
- in consecinta - este acceptata de partile implicate, pentru ca sunt respectate nevoile fiecaruia. Instrumentele necesare pentru castig sunt: transformarea problemelor in posibilitati constructive
intelegerea celuilalt atacarea problemei si nu a persoanei instaurarea puterii cooperante (impreuna cu cealalta parte) controlarea emotiilor recunoasterea propriilor probleme (care umbresc imaginea) reprezentarea tuturor factorilor (pentru o viziune comuna) proiectarea in comun a optiunilor / solutiilor creative identificarea cailor eficiente pentru a ajunge la o intelegere apelul la mediere (care ajuta intelegerea reciproca si gasirea rezolvarii) largirea perspectivelor (viziunea / vederea problemei intr-un context mai larg si intr-un cadru temporal mai amplu)

O rezolvare a conflictului incununata de succes fortifica energia, tonusul si da sentimentul realizarii. Aplicarea in conflict nu a filozofiei competitionale “tu ori eu”, ci a filozofiei cooperante “tu si eu”, ajuta. Avantajele sunt ca: solutii mai bune sunt descoperite relatiile se imbunatatesc si se consolideaza cand ambele parti castiga - ambele sustin solutia
Este ideea transformarii adversarului in partener: “vreau sa inving - dar sa invingi si tu!” Aplicarea se poate face prin: formularea nevoilor fiecaruia
incercarea de iesire in intampinarea nevoilor fiecaruia sprijinirea valorilor celeilalte parti, cat si pe cele proprii
incercarea de obiectivitate concentrarea pe corectitudine (nu pe forta) cautarea de solutii ingenioase
Aceasta abordare a castigului reciproc poate functiona chiar si atunci cand increderea intre parti este foarte slaba: partea care il promoveaza trebuie sa -si perfectioneze propriul “joc”, in loc de a-l submina pe cel al adversarului. Mereu vor fi aratate partii refractare avantajele cooperarii, cu perseverenta, pentru ca rezultatul este important ca beneficiu - chiar daca e proces mai indelungat. Regula celor 3 unitati -; de actiune, de timp si de loc -; arata puterea spiritului, armonia apar tinand lui si nu naturii. Din pacate (fata de modelul ideal al spiritului), omul european este tot mai mult determinat sa inlocuiasca onoarea cu creditul.
Ce se castiga mentinand problema nerezolvata Partea ostila prefera sa aiba dreptate ori sa fie fericita Sunt intrebari care cer ca raspuns vointa pentru ca lucrurile sa se schimbe - prin schimbarea atitudinilor; intr-un conflict, mai importante decat emotiile sunt informatiile.
Definirea circumstantelor si proiectarea variantelor se face in functie de nevoi si dezvoltand solutiile prin colaborare. Cautarea practica se face colectand sugestiile fara a le evalua, divizand problema in parti cu care se poate opera si anticipand consecinte. Scopul trebuie mentinut - dar nu este obligatoriu ca si mijloacele!
Comportamentul uman nu poate fi “cerut” (ca sa se alinieze unor cerinte) -; dar poate fi modelat. In mod similar, medierea nu este identica oriunde, ci procesul ei se adapteaza (in functie de conflict, parti, etc.). Este destul de neplacut ca nu exista o “reteta” unica; insa exista un principiu unic! Plecand de la consideratii ca si cele expuse in aceasta lucrare (dar si folosind alte resurse), speram sa se ajunga la o baza ce sa serveasca lucrului. Medierea este solid ilustrata printr-o multime de exemple de- a lungul timpului, in nenumarate ipostaze; din pacate, nu exista o tot asa de solida consemnare pe suport fizic a ei -; ceea ce uneori ingreuneaza abordarea. Exemplele sunt totdeauna utile -; datorita multelor invataminte pe care le contin.
In multe conflicte, oamenii nu vor sa renunte la pozitia lor. Ei spun ca nu se va ajunge la nici un acord daca nu cedeaza partea adversa. Acest tip de conflict este de tipul “totul sau nimic”: conflictul pozitional. Datorita faptului ca medierea le ofera acestora un cadru mai larg de cooperare, sunt mai multe decizii impartasite de toti (castig / castig) si mai putine decizii “totul sau nimic” (castig / pierdere). Cea mai mare calitate a castigului reciproc consta in aceea ca este o abordare pe deplin etica si functionala.

Argumente

Medierea este un proces sistematic. Partile in conflict au posibilitatea sa vorbeasca dar si sa se asculte reciproc. Tensiunile si ostilitatile sunt diminuate de prezenta mediatorilor si de ideea ca medierea este un proces in care toate partile sunt deopotriva respectate. Confidentialitatea medierii le da incredere partilor sa fie oneste. O comunicare mai buna duce la relatii mai bune. Procesul se

dovedeste eficient nu numai in cazul conflictului imediat, ci si in ameliorarea - in timp - a relatiilor dintre partile aflate in conflict.
Majoritatea conceptelor medierii se pot invata prin joc si prin strategii de invatare experientiala; de exemplu: atunci cand doi oameni nu-si pot rezolva singuri o problema, un mediator ii poate ajuta. Un mediator: asculta ambele versiuni - dar nu judeca pe cine are dreptate sau nu creeaza o atmosfera in care cei implicati in conflict isi pot exprima sentimentele si interesele faciliteaza comunicarea intre parti pentru ca ele sa incerce impreuna sa-si rezolve problema
Exista reguli ale medierii: pentru respectarea intimitatii: continutul sesiunilor de mediere trebuie discutat doar in timpul intalnirilor; nici chiar atunci nu trebuie rostite numele persoanelor implicate (fiecare are dreptul la propria intimitate) ale confidentialitatii: tot ce se spune ramane acolo; in timpul sesiunilor, discutiile pot deveni personale (oamenii se vor simti mai bine daca vor sti ca tot ce se discuta este ceva confidential) daca partile in conflict cer ajutorul, mediatorul nu da vreun sfat - pentru ca fiecare avem propriul nostru mod de a gandi: unii pot considera ca o parte a gresit, in timp ce altii ar putea crede ca are dreptate (putem indruma oamenii fara a da sfaturi - fiecare gandeste diferit; de exemplu: fara sfaturi, partile invata sa ia singure decizii si sa-si ia raspunderi / asume responsabilitati) mediatorii trebuie sa fie in mod egal intelegatori fata de parti (cu capacitatea de a se pune in locul unei parti si de a simti la fel in timpul conflictului; de fapt - un mod eficace de a ramane neutri este de a fi in egala masura intelegatori fata de parti) totdeauna un pas inainte este ca mediatorii sa faca partile in conflict sa-si explice reciproc pozitiile si sentimentele
Angajamentul mediatorului este de a facilita conversatia - nu de a rezolva conflictul. Fiecare persoana are dreptul sa vorbeasca la un moment dat; intreruperile nu sunt deci admise.
Asadar: mediatorii sunt impartiali - chiar daca ei cred ca una dintre parti are dreptate si una greseste; uneori mediatorii se pot gandi la solutii ale conflictului - dar ei nu trebuie sa le sugereze celor implicati. E conflictul lor - sa si-l rezolve asa cum doresc (doar atunci se vor simti cu adevarat responsabili). Un mediator incearca sa inteleaga ce simt cei implicati in conf