ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE t6h13hs
ECONOMIE GENERALA
-referat-
Studiul comportamentului electoral este unul dintre domeniile sociologiei
caruia i-au fost dedicate numeroase cercetari si analize in ultimele decenii.
Dreptul de a vota este un drept fundamental, iar intregul edificiu al
democratiei se bazeaza pe posibilitatea exercitarii acestui drept. In
incercarea de a stabilii care sunt factorii care influenteaza optiunea
politica mai multi cercetatori francezi au efectuat un ansamblu de studii, care
s-au desfasurat pe parcursul a zece ani, asupra electoratului francez. Analiza
datelor culese cu acest prilej au condus la concluzia ca exista o dependenta
stransa intre apartenenta la o anumita clasa sociala, detinerea unui patrimoniu,
religie si optiunea politica.
Comportamentul electoral poate fi asociat, in termenii probabilistici, unui
sistem organizat de reprezentari, atitudini si norme. Sistemul include in primul
rand perceptia asupra universului politic dar nu se reduce numai la aceasta,
cuprinzand un model de reprezentari ale campului social, al convingerilor
si sentimentelor relative la ce inseamna legitimitatea si nelegitimitatea
reprezentantilor alesi.
Guy Michelat si Michel Simon au elaborat doua modele ale acestui sistem simbolic.
Primul este structurat in jurul religiei si pune accentul pe valorile familiei,
caminului si muncii, patrimoniu simbolic si material fara de care individul
nu isi concepe existenta. Acest sistem de valorizare si reprezentare este
caracteristic in general celor care voteaza cu partidele de dreapta. Al doilea
model este structurat in jurul clasei sociale, a antagonismelor si solidaritatii
in cadrul acesteia. Experienta realitatilor sociale si economice si felul in
care ele conditioneaza existenta si soarta familiei sale si a celor care traiesc
in acelasi mediu, reprezinta referinta cea mai utilizata. Acest ansamblu de
semnificatii este adeseori asociat cu un vot acordat partidelor de stanga.
Geneza acestor doua sisteme este diferita. Primul model este legat de rolul
dominant pe care l-a avut timp de multe secole biserica catolica in rolul ei
de organizatoare a societatii. Al doilea este legat de istoria stangii
politice si de sindicate si, pe termen lung, de miscarea muncitoreasca nascuta
odata cu Revolutia franceza. Oricare dintre cele doua sistemele nu devin insa
factori socio-istorici reali decat in masura in care ele sunt primite
si acceptate de catre indivizi concreti. Codurile simbolice ale sistemele sunt
transmise prin intermediul familiei, scolii, bisericii sau altor organizatii,
in timpul copilariei si adolescentei ceea ce explica intensitatea afectiva cu
care sunt acceptate. Dar nu trebuie subestimata impactul pe care il pot
avea conditiile de desfasurare ale vietii adulte, raporturile succesive ale
individului cu ceilalti, factorii economici care ii caracterizeaza existenta.
De aici se poate concluziona ca individul apartine mai multor grupuri in acelasi
timp si de aceea analiza trebuia sa evalueze efectul combinat al acestei apartenente
multiple. Pe de alta parte, apartenenta la un grup este graduala. Persoana poate
fi mai mult sau mai putin catolica sau poate apartine de mai mult sau mai putin
timp unei anume clase sociale. Se poate face ipoteza ca cu cat gradul
de integrare intr-un grup este mai mare cu atat creste participarea la
sistemul de simboluri care caracterizeaza acel grup. Grupul este mai mult decat
un agregat statistic, este un ansamblu real in care indivizii interactioneaza
unii cu altii, traiesc experiente asemanatoare, primesc, modifica si transmit
elementele unei culturi specifice. In consecinta determinarea pozitiei unui
individ in cadrul grupului prin intermediul unei scari de indicatori de apartenenta
este importanta pentru determinarea coordonatelor comportamentului individual.
Apartenenta la comunitatea religioasa si influenta acestui fapt asupra comportamentului
electoral este o problema delicata tinand cont de dificultatea practica
a stabilirii intensitatii sentimentului religios la nivel de individ.
Universul religios francez a cunoscut in ultima jumatate de secol transformari
semnificative. Aparitia clerului de stanga, reducerea importanta a numarului
practicantilor efectivi, mai ales in randul tinerilor , aparitia unor
noi secte au determinat o modificare a rolului bisericii in societate si a legaturii
care exista intre nivelul de integrare religioasa si optiunea politica.
Daca consideram ca integrarea religioasa insemna in primul rand
participarea in mod regulat la slujbele religioase lucrurile nu s-au modificat
in ultimul secol. Conform studiile efectuat 75% din cei declarati practicanti
regulati (cei care asista la majoritatea slujbelor religioase) voteaza pentru
partidele de dreapta, iar dintre cei considerati practicanti iregulari (care
asista la mai putin de jumatate din slujbelor religioase) se indreapta
in proportie de 54% spre aceleasi partide.
Considerand ca acest criteriu nu este destul de semnificativ pentru a
arata gradul de integrare religioasa, tinand cont schimbarile care au
loc in ultimii ani, specialistii au cautat alte modalitati de stabilire a masurii
in care un individ poate considerat religios sau nu. In cadrul unei cercetari
desfasurate cu ocazia alegerilor prezidentiale din 1988, s-a incercat
stabilirea pozitiei subiectilor fata de patru chestiuni fundamentale ale religiei.
Intr-o prima etapa, s-a construit o scara de baza unui ansamblu de credinte
semnificative pentru catolicism (credinta in existenta diavolului, raiului si
iadului, sfintei treimi, judecatii de apoi, prezenta reala a lui Isus in cadrul
euharisiei ). 90% din cei plasati la nivelul cel mai inalt al scarii credintei
sunt practicanti cu regularitate(37%) sau iregulari(53%). La nivelul cel mai
de jos al scarii se gasesc 1% practicanti cu regularitate, 19% practicanti iregulari,
26% nepracticanti si 47% atei.
Exista indubitabil a legatura puternica intre practica religioasa si credintele
fundamentale care stau la baza sentimentului religios, oricare ar fi biserica
de care apartine: credinta in existenta in Dumnezeu si in viata de dincolo de
moarte. Proportia celor care sustin ca exista Dumnezeu este de 92% la catolicii
practicanti, 54% la catolicii nepracticanti si 14% la cei fara religie. Procentul
celor care cred in viata de dupa moarte trece de la 84% la 43% si respectiv
18%.
Pentru a considera sentimentul religios independent de apartenenta la o biserica
si la obligatiile pe care aceasta le impune, a fost aleasa o alta forma de manifestare
religioasa: rugaciunea, practica intima si de dimensiune experimentala. In plus
este o practica care implica credinta in existenta unei entitati supranaturale.
Rugaciunea apare si ea in stransa corelatie cu practica dominicala. Se
roaga zilnic 87% din practicantii regulati, 65% din cei care asista la slujba
doar o data sau de doua ori pe luna, 40% din cei care asista doar la marile
sarbatori, 12% din nepracticanti si 2% din cei fara religie.
Fiecare dintre acesti indicatori nu masoara decat o fateta a fenomenului
religios, dar sunt foarte legati intre ei si putem spune ca fiecare dintre ei
masoara nivelul de integrare religioasa. Toate datele disponibile confirma validitatea
indicatorului de practica religioasa ca fiind pertinent in ceea priveste nivelul
de integrare religioasa.
Relatia dintre oricare dintre cei cinci indicatori religiosi si optiunile electorale
ramane aceiasi (vezi tabelul nr.1). Votul acordat partidelor de stanga
trece de la 62% la 26% pe masura ce parcurgem scara credintelor catolice. Cu
cat credinta in Dumnezeu este mai sigura cu atat probabilitatea
de a vota cu stanga este mai mica. Cei care se simt apropiati de stanga
politica estimeaza in general ca nu exista viata dupa moarte. Aceiasi corelatie
se regaseste si intre frecventa rugaciunilor si optiunea politica.
A. Pe o scara a credintei de la 0-ateu la 7 practicant frecvent, dumneavoastra
cum va considerati?
Optiune electorala de dreapta Optiune electorala de stanga Optiune electorala
pentru partidul comunist
0 19 62 15
1-4 27 48 8
5-7 51 26 4
B. Existenta lui Dumnezeu vi se pare….
Optiune electorala de dreapta Optiune electorala de stanga Optiune electorala
pentru partidul comunist
Sigura 3 25 3
Probabila 18 43 5
Improbabila 18 62 6
Exclusa 13 59 20
C .Exista viata dupa moarte?
Optiune electorala de dreapta Optiune electorala de stanga Optiune electorala
pentru partidul comunist
Nu 13 58 12
Da 40 25 2
Nu stiu 22 37 4
D. Cat de des spuneti o rugaciune?
Optiune electorala de dreapta Optiune electorala de stanga
In fiecare zi 14 69
Adesea 23 59
Rareori 33 46
Niciodata 46 29
Tabel nr.1 Intentii de vot in functie de indicatorii credintei religioase
Analiza este dusa mai departe prin studierea optiunii politice tinand
cont de cele doua caracteristici: integrarea religioasa si detinerea unui patrimoniu.
Rezultatele celor doi cercetatori mentionati mai sus sunt sintetizate in tabelul
nr.2.
Detinerea unei resedinte private
+ - + - + Dreapta Stanga Comunist practicanti regulati 68 78 19 8 3 2 practicanti neregulati 49 59 35 28 12 6 non-practicanti 27 41 54 43 23 15 fara religie 10 18 71 68 43 32
Detinerea de bunuri de raport practicanti regulati 71 87 17 5 3 0 practicanti neregulati 51 72 34 19 10 2 non-practicanti 31 51 51 29 21 7 fara religie 11 32 72 51 42 20
Conform datelor culese, votul este asociat in toate cazurile cu nivelul de integrare
religioasa. Daca se declara fara religie, un individ fie ca detine sau nu un
matrimoniu, va vota cu stanga sau cu partidul comunist. In acelasi timp,
un catolic practicant fara patrimoniu va prefera partidele de dreapta. In acelasi
timp, oricare ar fi nivelul de integrare religioasa , „efectul de patrimoniu
este verificat”. Incidenta asupra votului a stapanirii unei resedinte,
fara a lua in considerare substratul religios, este relativ modesta dar nu neglijabila.
Detinerea unor bunuri de raport influenteaza insa in mod evident votul, in timp
ce variabila religioasa este mai putin importanta. Aceiasi concluzie se desprinde
dintr-un alt studiu care cerceta cum este influentat votul de catre detinerea
de bunuri mobiliare sau imobiliare.
Al doilea model construit de Guy Michelat si Michel Simon porneste de la presupunerea
ca apartenenta la o anume clasa sociala determina orientarea electorala a individului.
Transformarile sociale din ultimul timp: cresterea mobilitatii sociale si geografice,
ridicarea nivelului de viata, tendinta de apropiere a practicilor culturale
sub influenta mijloacelor moderne de comunicare, par susceptibile sa slabeasca
legatura dintre clasa sociala si comportamentul politic.
Studii de data recenta invalideaza insa aceasta ipoteza. Nonna Mayer pune in
evidenta persistenta unui clivaj politico-ideologica major intre liber profesionisti
si salariati: primii datorita statutului lor de independenti si-au organizat
Unul dintre studiile referitoare la legatura intre apartenenta la o clasa sociala
si optiunea electorala apartine lui Nonna Mayer. Aceasta a pus la punct un indicator
care masoare apartenenta la clasa muncitoare pe baza a zece caracteristici.
Cu cat individul este mai integrat clasei sociale a muncitorilor cu atat
se diminueaza frecventa votului de dreapta si creste cea a votului de stanga
(comunist, socialist sau radical de stanga ).
Detinerea unui patrimoniu de catre muncitori nu conduce la modificarea comportamentului
electoral. Oricare ar fi indicatorul patrimonial luat in considerare (detinerea
unei resedinte sau de bunuri de raport), votul de dreapta este cu atat
mai putin probabil cu cat creste numarul atributelor muncitoresti luate
in considerare (tabel nr.3). Se observa totusi o modificare a preferintelor
electorale pentru partidele de dreapta pentru cei care detin proprietati, mai
ales in cazul detinerii de bunuri de raport. Cu toate ca proprietatea influenteaza
atitudinile ideologice, clivajul nu ii opune pe proprietari si non-proprietari,
decizia electorala fiind influentata in principal de gradul de integrare in
clasa sociala.
Nr de atribute Detinerea unei resedinte private Detinerea de bunuri de raport
- + - + - + - + - + - +
0 45 59 33 28 10 7 47 70 34 17 9 3
1 31 48 52 39 23 10 36 60 48 27 18 7
2 25 41 59 43 29 18 30 50 54 31 26 6
3 19 37 64 51 39 25 22 27 82 59 35 25
4-5 12 25 75 55 43 23
Vot de dreapta Vot de stanga partid comunist Vot de dreapta Vot de stanga
partid comunist
Tabel nr.3 Optiunea electorala in functiei de numarul de atributele muncitoresti
ale indivizilor si detinerea unui patrimoniu
Orice individ se situeaza la intersectia unei retele de apartenente multiple,
un individ apartinand in acelasi timp unei clase sociale si unei religii.
Analiza poate fi desfasurata luand in considerare ca variabile apartenenta
la clasa sociala si nivelul de integrare religioasa. Cercetarile arata ca probabilitatea
unui vot de dreapta este cu atat mai mare cu cat creste nivelul
de integrare religioasa si scade gradul de apartenenta la clasa muncitoare(tabel
nr.4). Variatiile inregistrate in functie de variabilele religioase sunt
mai importante decat cele in functie de variabilele de clasa. Astfel cei
fara religie si cu un grad mic de integrare in randul muncitorilor voteaza
mai putin cu dreapta decat practicantii regulati foarte integrati printre
muncitori.
Aceleasi concluzii se desprind si daca se adauga alte variabile cum ar fi :
detinerea unui patrimoniu sau nivelul venitului. Fiecare dintre variabile influenteaza
votul dar acesta variaza mai mult sub efectul cumulat al apartenentei la grupul
catolic sau muncitoresc, decat sub efectul variabilelor economice.
Practica religioasa Numar de atribute muncitoresti
0 1 2 +3 0 1 2 +3 0 1 2 +3
Regulata 79 69 67 57 10 19 18 31 1 2 6 11
Neregulata 66 49 42 36 21 35 42 42 2 11 16 15 non-practicant 42 34 26 19 34 49 57 66 9 18 24 34
Fara religie 15 9 14 6 64 70 70 81 27 38 47 62
Tabel nr.4 Votul in functie de nivelul de integrare religioasa si gradul de
apartenenta la clasa muncitoare
Concluziile studiilor efectuate in ultimii douazeci de ani in Franta verifica
incidenta majora asupra comportamentului electoral a integrarii religioase si
apartenentei. Importanta ideologica a dimensiunii patrimoniale nu este de neglijat.
Datele studiilor confirma ca patrimoniul asociat cu insusirea ideologiei
catolicismului asupra familiei, muncii, ordinii sociale si destinului uman,
se traduce printr-un vot orientat spre dreapta esichierului politic. La celalalt
pol, atunci cand detasarea religioasa si detasarea religioasa puternica
determina un vot de stanga. Patrimoniul detinut este revelator si generator
de atitudine i ideologice si politice, problema proprietatii fiind inca
de importanta in stabilirea comportamentului politic al actorilor sociali.
Optiunea politica este legata de dimensiunile subiective cele mai valorizate
ale existentei personale dar ea opereaza in functiei de considerentele globale
(principiile) tributare sistemelor de reprezentare a caror formare incepe
de la primele experiente de socializare. De aici si relativa autonomie a votului
fata de variabilele economice (venit, patrimoniu) a caror importanta subiectiva
este in general recunoscuta dar a caror rol este important in functie de locul
rol in sistemul interpretativ de ansamblu al fiecarei persoane.
Astfel de studii nu ofera o explicatie completa asupra succesiunii complexe
de procese care se finalizeaza prin vot dar ele nu ofera o perspectiva asupra
influentei pozitiei sociale asupra orientarii electoratului.
BIBLIOGRAFIE
1. Guy Michelat si Michel Simon - „Comportament electoral- importanta
dimensiunii simbolice”
2. Jaques Capdevielle si Elizabeth Dupoirer -; „Efectul patrimoniu”
3. Nonna Mayer -; „Clasa, pozitie sociala si vot”