b6g17gr
Sa continuam seria de explicatii prin care as dori sa va demonstrez cum procedez in tratarea unor cazuri de copii greu educabili. Am sub ochi o serie de referate asupra unor copii-problema, referate pe care nu le-am examinat de mai multa vreme. As dori sa supun analizei, impreuna cu dumneavoastra, un anumit subiect, spre a va arata cum, beneficiind de experienta pe care am acumulat-o, luam in considerare amanuntit fiecare aspect, spre a descoperi relatiile si a ingloba toate manifestarile intr-un ansamblu armonios. Veti vedea ce intelegem noi prin „a explora", ca si prin „a interpreta", notiuni despre care au discutat multi autori, insa care — sustin eu — nu au fost suficient de bine intelese. Daca, eventual, citim expuneri privitoare la psihologia individuala, constatam ca unii cred ca au inteles aceasta psihologie daca vorbesc despre „tendinta de a se pune in valoare" sau folosesc expresii ca „sentimentul de inferioritate" si „tendinta de dominare". Nu se uita deloc ca aceste notiuni au fost folosite de Nietzsche. Toti cred ca sunt stapani pe psihologia individuala. in ultimii ani s-a afirmat un curent psihologic numit curentul caracterologic, curent care practica intr-un mod dezmatat caracterologia. Si in cazul acesta este invocat, fara exceptie, Nietzsche. Nu trebuie sa ne lasam pacaliti, deoarece nu suntem obligati sa atribuim finete psihologica acelora care ii citeaza numele. Oricine citeaza din vanitate numele lui Nietzsche, imediat este etichetat drept suspect.
„Copilul despre care discutam a suferit de multe boli ale copilariei".
inainte de a face mentiunea ca un copil care a suferit de multe boli ale copilariei inseamna ca a fost rasfatat, as dori sa subliniez faptul ca psihologia individuala si-a trasat ca sarcina principala explorarea si interpretarea felului in care un individ se comporta fata de semenii sai, dat fiind ca nici nu exista pentru dansul alt mijloc de exteriorizare. Stim numai ca este necesar ca el sa stabileasca raporturi cu semenii sai si trebuie sa vedem cum o face. Pornind de la aceasta regula, suntem in stare sa identificam date perceptibile. Cand spun ca cutare copil a suferit mult de pe urma bolilor copilariei, vad conturandu-se tabloul unei corelatii sociale. in ce mod a intrat acest copil in relatie cu anturajul sau?

„A avut difterie si i s-au facut injectii".
Daca referatul din care citam a fost redactat de catre parinti, atunci putem spune ca injectiile i-au impresionat puternic, ei vazand in acest tratament medical ceva inspaimantator. Fara indoiala ca nu este un fleac sa ai difterie si sa ti se faca injectii, dar avand in vedere felul in care este redactat referatul, tragem concluzia ca autorii sunt parintii copilului, care vor sa ne inculce impresia ca odrasla lor a suferit nespus de mult.
„in perioada de convalescenta au survenit tulburari nervoase: copilul isi scutura umerii, isi freca coapsele si vorbea foarte precipitat".
Putem considera aceste manifestari drept tulburari nervoase, dar complicatiile nervoase pe care le identifica medicul, ca urmari ale difteriei, sunt altele. Acestea constau in paralizii ale valului palatin, ale anumitor grupuri musculare, in unele leziuni cerebrale, despre care in cazul pe care il prezentam nu se spune nimic. Credem ca aici este vorba fie de un tic, fie de o miscare voluntara care urmareste un anumit scop. Scopul acesta il putem intrevedea si in cazul unui tic, insa nu la fel de evident. in cazul in care vedem ca un copil isi freaca cu mainile coapsele avem confirmarea conceptiei noastre, potrivit careia nu avem de-a face cu un substrat organic. Comportamentul copilului este suspect si trebuie sa ne amintim ca astfel de manifestari apar in faza de debut a dementei precoce1. Dar din referat se pare ca aceste manifestari si-au facut aparitia la o varsta la care ne este imposibil sa admitem aparitia unei asemenea maladii psihice. Trebuie sa ne gandim la altceva, luand in considerare tema noastra principala: ce efect are asupra celor din jurul copilului manifestarea respectiva. Avem de-a face cu o modalitate de exteriorizare, dar intr-un mod nesatisfacator. Frecarea coapselor, scuturarea umerilor, — iata gesturi care, in mod sigur, au atras atentia parintilor si, in general, a anturajului copilului. Este de presupus ca exista o stare conflictuala intre copil si parinti, intrucat in mod obisnuit nimeni nu se comporta astfel. Stim, din propria experienta — si oricine, de altfel, nu se poate sa nu ajunga la aceeasi concluzie — ca asemenea comportamente sunt menite sa atraga atentia. Dupa ce am stabilit ca acest copil trebuie sa fi fost rasfatat, vom presupune ca, ulterior, el si-a amplificat eforturile de a-si asigura afectiunea din partea anturajului. Modalitatea de a se situa in centrul atentiei nu este din cele mai curajoase, copilul pare a nu fi sigur pe dansul, pentru ca altfel ar fi recurs la mijloace mai curente: ar fi invatat cu mai multa seriozitate, s-ar fi purtat politicos, s-ar fi prezentat sub un aspect amiabil, placut. Ar fi progresat pe latura utila a vietii. Se pare ca o asemenea idee nu i-a venit, probabil pentru ca nu are incredere in el insusi. Daca baiatul vorbeste precipitat, el de asemenea incearca sa atraga atentia anturajului printr-o maniera speciala de a se exprima, asa cum se intampla atunci cand este vorba de un accentuat sentiment de inferioritate. Ni se cere sa intelegem de ce copilul a recurs la modalitati atat de spectaculare. Dat fiind faptul ca s-a gasit intr-o situatie psihica foarte agreabila — a fost bolnav, i s-au facut injectii si, din aceasta cauza, a fost peste masura de rasfatat — este de asteptat ca el sa nu renunte la privilegiile de care se bucura. Dar desfasurarea vietii si destinul acestor copii fac ca la un moment dat situatia lor sa se schimbe, caz in care au impresia ca au fost detronati. Data fiind tendinta de a se pune in valoare, tendinta care anima toata lumea, este firesc ca ei sa incerce prin toate mijloacele sa reintre in centrul atentiei anturajului. in prezent, desi insanatosit, subiectul nostru incearca mereu calea care ar putea sa-1 duca din nou la tandretea cu care a fost inconjurat in perioada in care a fost bolnav. inca nu am temeiuri sa afirm ca aceasta ar constitui singurul motiv care il imboldeste pe copil sa reinvie situatia agreabila de altadata. Poate ca exista si alte cauze. Sa nu ne lasam indusi in eroare constatand ca alti copii prezinta aceleasi manifestari fara sa fi suferit de boli grave, deoarece aproape toti copiii traverseaza o faza in care doresc sa fie rasfatati. in primii doi sau trei ani orice copil va putea contracta obinuinta de a se lasa rasfatat, daca parintii nu adopta metoda care consta in orientarea interesului copilului asupra altor lucruri si asupra altor persoane. Tocmai de aceea este necesar sa cautam alte motive care ar fi putut sa intareasca acest sentiment de inferioritate.
„Medicul care a fost consultat afirma ca aceste manifestari vor disparea in perioada pubertatii".
Din aceasta informatie cred ca putem deduce in mod sigur ca baiatul nu ajunsese inca la varsta pubertatii. De altfel, aceasta explicatie a medicului nu este mai exacta, in general, decat toate acele conceptii fantastice, as spune nelinistitoare, pe care unii psihologi le formuleaza cu privire la importanta pubertatii. Credinta lor este ca pubertatea reprezinta o faza inspaimantatoare, ca sexualitatea ii degradeaza pe copii si ca in aceasta faza de dezvoltare se produce in organism o transformare fundamentala. in realitate nu avem de-a face decat cu faptul ca puberul obtine mai multa libertate, mai multa energie, mai multe posibilitati, in aceasta perioada in cugetul sau rasunand un fel de apel de a se comporta ca si cum nu ar mai fi copil. Acestui apel copilul ii da un raspuns intotdeauna excesiv. in epoca noastra se face puternic simtita tendinta de a intelege actele individului prin prisma dezvoltarii glandelor sale genitale. in curand nu ne va mai fi ingaduit sa ne indoim de faptul ca sediul inteligentei noastre se afla in glandele genitale. Pubertatea este prezentata potrivit cu scopul urmarit: daca se constata o agravare in conduita copilului, vina este a pubertatii si, tot asa, daca se constata o ameliorare pe plan comportamental, cauza este pubertatea. Actualmente pubertatea este mai degraba un Asylum ignorantiae1 decat un teren de cercetare.
„Tatal baiatului a suferit si el de timiditate in copilarie, dar intr-o masura mai mica".
intelegem, printre randuri, ca si copilul sufera de timiditate. Nu stiu ce inteles dau timiditatii caracterologii care fac referiri la Nietzsche. Daca aplicam aici modul nostru social de a vedea lucrurile, timiditatea dovedeste o subestimare a propriei persoane sau, ceea ce inseamna acelasi lucru, o supraestimare a celorlalti; altfel spus, baiatul se simte slab. Slabiciunea lui se exprima prin gesturi frapante, prin aroganta fata de parinti. Nu suntem uimiti constatand ca, dat fiind sentimentul sau de inferioritate, atunci cand se loveste de forte mai puternice, la indivizi straini de anturajul sau, apare cu claritate adevaratul continut al mentalitatii sale. Timiditatea semnifica „tine-te deoparte", lipsa vointei de a te asocia cu semenii. Avand in vedere gesturile lui, putem stabili despre ce este vorba: copilul nu se crede in stare de nimic. Daca timiditatea este fapt sigur, nimic nu ne va putea surprinde, totul se va desfasura cum este de asteptat sa se desfasoare. Avem posibilitatea sa stabilim cum se va comporta in cutare sau cutare fenomen social; in ceea ce priveste prietenia, de exemplu.
„Ceilalti copii nu sufera de timiditate".
Asadar, in familie sunt si alti copii. Daca auzim ca ceilalti copii nu sunt timizi, putem stabili ca ei nu au un atat de marcat sentiment de inferioritate. impovaratorul sentiment de inferioritate poate proveni din faptul ca baiatul a fost extrem de razgaiat si ca timp prea indelungat s-a bazat pe alte persoane, situatie care la un moment dat a incetat. Afland de existenta altor copii in familie, suntem indreptatiti sa gandim ca baiatul acesta a putut trai si un alt moment tragic pentru dansul. Poate ca pentru un anumit timp a detinut situatia de mezin. Nu indraznesc sa spun ca a fost copil unic. Mezinul se afla mai mult decat toti in centrul atentiei, iar daca, mai tarziu, un altul ii ia locul, se intelege ca traieste o agravare a intregii lui situatii. Daca ni se certifica faptul ca exista un Praslea care se afla acum in favorurile anturajului, vom pricepe numaidecat de ce acest baiat este inclinat sa se faca remarcat.
„Primul-nascut este aproape de incheierea studiilor universitare".
Daca,intr-o familie, unul termina studiile universitare si altul nu, aceasta deosebire declanseaza intotdeauna la „muritorii de rand" o furie turbata. Altminteri, poate ca nu fara motiv, intrucat secundul ar fi indreptatit sa spuna: „De ce nu m-ati stimulat sa devin un om remarcabil?" Vom cerceta, in cele ce urmeaza, daca aceasta nu semnifica indoiala ca baiatul ar putea sa ajunga si el atat de departe. Daca, intr-adevar, acestea sunt simtamintele baiatului, vom dispune atunci de materialele necesare stabilirii,in final,a cauzei sentimentului sau de inferioritate.
„Mezinul era un copil deosebit de dotat".
Este o observatie care intareste foarte mult supozitiile noastre.
„Acum doi ani el a murit, pe neasteptate, la varsta de 15 ani, din; cauza unei meningite".
Acum suntem informati asupra varstei pacientului nostru: el arei peste 17 ani. Putem, asadar, sa elucidam chestiunea studiilori universitare. Am vazut ca mezinul era un copil foarte dotat, lmagi-nati-va situatia in care baiatul nostru ar fi trebuit sa obtina succese:i primul-nascut era student, mezinul era dotat, iar el se afla la mijloc. Nu stim nimic despre aptitudinile lui; stim numai ca el recurge la mijloace de o mica valoare. Este limpede ca baiatul nu s-a dovedit capabil sa faca studii universitare, caci in caz contrar nu ar fi scuturat din umeri, nu si-ar fi frecat coapsele cu palmele si nu ar fi fost timid. Nu vrem ca prin aceasta sa sustinem ca timizii nu ar fi apti sa urmeze studii universitare, dar pe acest plan referatul urmareste sa ne faca sa intelegem ca baiatul se afla in intarziere, ca nu poate suporta comparatia cu ceilalti. Dispunem de elemente cu adevarat minime in motivarea simptomelor aratate, dar daca l-am avea pe baiat in fata noastra am gasi altele o suta.
„Baiatul nu se prea omora cu invatatura la scoala".
Pot spune de pe acum ca nu vom afla nimic nou despre acest baiat. Experienta pe care o avem ne permite sa spunem ca nu avem de-a face cu un debil mintal. Totul se desfasoara in functie de stilul lui de viata, cum am si prevazut; nu este lipsit de inteligenta si de motivatie rationala in ceea ce intreprinde.
„A ramas repetent de doua ori".
Esec care nu a fost de natura sa-1 incurajeze. Exista copii care daca repeta clasa se pun pe treaba, ajung elevi buni si fac progrese rapide la invatatura. in general, insa, un astfel de esec apasa timp indelungat asupra copilului. Cred ca trebuie sa chibzuim bine inainte de a lasa repetent un copil si sa ne intrebam daca nu am putea folosi alte mijloace.
„Obtinandu-se o autorizatie speciala, el a putut frecventa scoala pana la varsta de 16 ani, ceea ce i-a permis sa absolve gimnaziul".
Vedem, prin urmare, in ce masura este el ramas in urma fata de fratele sau mai mare. Trebuie sa subliniez ca avem de-a face cu un secund, adica cu unul care prin toate mijloacele cauta sa dobandeasca drepturi de prim-nascut (a se vedea istoria lui Iacob si Essau). Nu exista pentru dansul decat o singura cale de a-1 detrona pe un frate mai mare atat de capabil: sa se ataseze mai strans de parinti, incercand sa-i atraga de parte-i prin mijloace, in fond, lipsite de valoare. Asa se manifesta cele aratate de noi si ramase fara explicatie din partea altor autori, in pofida cercetarilor lor. in cazul in care secundul reuseste sa tina pasul cu primul-nascut si nu-si pierde speranta ca intr-o buna zi il va egala, dezvoltarea are loc fara conflict si secundul va avea particularitatile sale caracteristice. Se va afla mereu sub presiune, va avea un dinamism arzator, va alerga. Daca va izbuti sa-si mentina intacte speranta si curajul, dezvoltarea ii va fi asigurata. Daca nu reuseste, daca isi pierde speranta, devine un „copil-problema". Trebuie sa retinem faptul ca secundul prezinta trasatura de caracter de a avansa ca intr-o competitie perpetua. Pe parcursul cercetarilor mele am constatat mereu acest aspect in cazul unei prabusiri totale.
Putem identifica, in cazul pe care il studiem, semnele unei asemenea competitii? Copilul vorbeste extrem de precipitat. Cel putin in acest simptom puteti sa constatati un dinamism care ne dezvaluie o stare de certa presiune; vrea sa-i depaseasca pe ceilalti prin ritmul vorbirii.
„Dupa terminarea scolii, a intrat ucenic la o patiserie".
Dupa cum vedeti, o noua deosebire de situatie. Trebuie sa pricepi ce inseamna sa ai un frate student, iar tu sa fii ucenic la o patiserie. Nu este o situatie usor de suportat si trebuie multa maretie sufleteasca spre a o face, de a auzi ca esti „mediocru" si totusi sa-ti pastrezi calmul. Dar daca nu am avea sa-i oferim decat aceasta consolare, mai degraba am renunta la munca noastra. Iar el ar avea tot dreptul sa abandoneze totul.
„Potrivit informatiilor date de patronul sau, baiatul trece prin teribile stari de anxietate atunci cand este confruntat cu probleme dificile".
Vedeti cat de accentuat este sentimentul sau de inferioritate, cat de mare ii este descurajarea; ce mare distanta il desparte de problema sociala a muncii. Nu-1 vom descifra decat daca il vom aborda pe dimensiunea sociala. Daca credeti cumva ca aceste fapte sunt in raport cu secretiile sale endocrine, atunci putem dezarma; va trebui sa apelam din nou la injectii.
„incepe sa tremure si te vezi obligat sa-1 lasi in plata Domnului".
Ce inseamna aceasta decat ca intreaga lui viata sociala si-a cladit-o pe ideea ca altul trebuie sa lucreze pentru dansul. Este stilul de viata al copilului rasfatat, care nu concepe sa faca nimic singur si care este mereu in cautarea cuiva care sa-1 ajute.
„S-a aratat foarte dotat la aritmetica".
Nu stiu ce vor sa spuna cu aceasta parintii, dar deoarece putem stabili ca acest baiat a urmat scoala cu mult zel, putem presupune ca are suficiente cunostinte de aritmetica, cel putin cele cerute de nivelul scolii primare.
„I se puteau incredinta sume mari de bani, nu a pierdut niciodata nici un creitar si niciodata n-a dat prilej de critici".
Aceasta inseamna ca niciodata nu a furat, nu a trisat, nu a ratacit nici un banut. ii lipseste doar increderea in sine, spre a realiza ceva prin el insusi. Traieste ca un parazit. Este, trebuie sa o recunoastem, o critica necrutatoare; felul sau de a fi nu este decat o tragica eroare. Pentru ca in felul acesta este imposibil sa stabilesti un raport social.
„Baiatul are o inima de aur".
Freudienii ar aduce aici urmatoarea obiectie: fara indoiala ca subconstientul sau este plin de ura, ura pe care a refulat-o; iata, prin urmare, mecanismul bunatatii lui. Daca ar fi fost plin de ura impotriva semenilor — resentiment care se pare ca este negat in caz de descurajare —, atunci ar fi clar ca ura ar proveni din subconstient (complexul lui Oedip) si ca nu ar fi posibil sa-1 ajutam; va ramane un baiat incarcat de pofte criminale, de dorinta de a ucide. in ceea ce ne priveste, credem ca avem de-a face cu un baiat docil, cu siguranta un copil bun, caruia i-ar fi fost placut sa se ataseze de semenii sai. Prin timiditatea lui, prin slabiciunea lui ostentativa el a incercat sa extorcheze un sentiment de bunavointa fata de propria-i persoana. Ati auzit ca il apuca tremuratul in asa hal incat trebuie sa-1 scutesti de o treaba in care l-ai angajat. Noi credem ca trasatura sa de caracter dominanta, atat in constientul, cat si in inconstientul lui, este docilitatea.
„Este bun de tot in ceea ce priveste socotitul in minte si invatarea pe de rost".
Aceasta ultima observatie ne da de gandit. ii place sa citeasca, sa viziteze muzeele si, totodata, aflam despre el ca asista la conferinte,pe care le poate relata in mod corect, ceea ce inseamna ca el incearca sa-si imite fratele, despre care stie ca citeste mult si ca asista la conferinte. Vedem ca nu se lasa invins si ca, chiar daca este numai ucenic la o patiserie, nu se da batut si prezinta o miscare ascendenta; este punctul care ne-ar permite sa intram in actiune si sa-1 aducem la un nivel mai inalt. intelegem ca tremurul sau anxios exprima tendinta de a cauta o ocupatie intr-un alt domeniu, nefiind multumit cu meseria de patiser. Nu are decat o singura dorinta, — altul sa o faca pentru dansul; el prefera ocupatiile intelectuale. La muzeu nu tremura, ci se arata capabil. Probabil ca aceasta cale i se pare barata, dat fiind ca nimeni nu-1 intelege si poate pentru ca a trebuit sa repete de doua ori clasa.
„Vorbeste atat de precipitat ca te sperii de el".
Am mai discutat despre acest lucru; ar vrea sa fie primul.
„Are privirea fugara si ochii lui cauta in jos".
Este cautatura care ne dezvaluie timiditatea, repulsia de a stabili un raport cu ajutorul privirii. Pana si organele noastre de simt — cu atat mai rau pentru psihologii de alte orientari — au functii sociale; ele cauta o relatie, ca si organele limbajului. Limbajul reprezinta tentativa de a stabili un contact cu vecinul nostru. in al sau „jargon al privirii", baiatul isi exprima sentimentul slabiciunii sale, cum ar face-o prin tehnica limbajului propriu-zis. Slabiciunea si-o arata si prin vorbirea precipitata, ca si cum s-ar teme sa nu-1 atace cineva daca nu vorbeste atat de repede.
„Sportul nu-1 intereseaza".
Evident.
„A fost scutit de gimnastica in perioada scolarizarii, din cauza unei adenopatii inghinale".
in aceasta se reflecta, o data in plus, tandretea deosebita cu care a fost inconjurat in copilarie. Pentru ca mi se pare exagerat ca din cauza unei adenopatii cineva sa fie definitiv scutit de exercitiile de gimnastica. Acea adenopatie s-a datorat pesemne unei mici plagi pe care o va fi contractat intre degetele de la picioare. Asemenea accidente se vindeca, in general, foarte repede.
„Cu ocazia unui examen general, la care se supun toti elevii scolilor profesionale, medicii au constatat o boala nervoasa si baiatul a trebuit sa fie supus unui tratament special. Tratamentul nu a putut avea loc,deoarece patronul nu se putea lipsi de el din cauza lipsei de personal si din cauza cresterii momentane a comenzilor".
Trebuie, asadar, sa presupunem ca,in pofida tuturor aparentelor, el a reusit sa se faca util.
„Actualmente baiatul si-a trecut cu mult succes examenul de ucenic; totusi, parintii privesc cu neliniste viitorul sau. Ei sunt convinsi ca baiatul nu este la inaltimea cerintelor meseriei, a muncii pe care aceasta o cere".
Aceasta in pofida reusitei la examenul de ucenic, reusita insotita de o mentiune! Desigur, nu se vor gasi multi parinti care sa-si faca griji in asemenea cazuri. Copilul pare sa fi fost dintotdeauna obiectul solici¬tudinii parintilor. Probabil ca si aceasta atitudine a contribuit la descurajarea baiatului. Niciodata nu a fost crezut capabil de ceva; viitorul sau a fost mereu privit cu neliniste; atitudine care nu mi se pare justificata. Baiatului i-a lipsit incurajarea. Cel mai important mijloc de remediere a acestei erori pedagogice este sa-1 lamurim pe copil cu privire la aceasta greseala. Nu stiu daca putem numi aceasta o teorie, deoarece nu poate fi pusa pe acelasi plan cu alte teorii psihologice. Nu am fi deloc stingheriti daca un profan care s-ar ocupa de acest copil ar ajunge la aceleasi concluzii ca acelea la care am ajuns noi. Pe de alta parte, nu ar trebui sa ni se reproseze daca descoperim mai bine decat altii, datorita experientei noastre, asemenea fenomene. Se cuvine sa aratam ca o aprofundare a psihologiei si filosofiei i-a facut pe veci miopi pe toti cei care si-au facut din psihologie si filosofie meseria lor. Este un fapt cu totul regretabil, dar greseala nu este a noastra. Ultimele noastre consideratii ne vor arata in ce masura este supraestimata sexualitatea in zilele noastre.
„Trebuie notat ca nu s-a observat nici cea mai mica tendinta sexuala la acest baiat".
Are varsta de 17 sau 18 ani. S-ar putea obiecta ca parintii, poate, nu stiu nimic in legatura cu viata sexuala a baiatului lor. Daca avem dreptate, am putea sustine ca parintii si-au caracterizat bine copilul. Daca, intr-adevar, era curajos in raporturile sale sociale — iar tendinta sexuala reprezinta si ea un raport social —, atunci ne-am gasi pe terenul unei inexplicabile contradictii. Organizarea vietii lui instinctive prezinta, insa, aceleasi modificari ca intreaga lui viata. S-ar putea ca acest baiat sa fi mostenit un instinct care sa depaseasca toate inchipuirile, s-ar putea ca in mod congenital sa aiba instinctele cele mai perverse, instincte de o putere iesita din comun, sau, dimpotriva, instinctele cele mai slabe. Dar acest fascicul de instincte va trebui sa asculte de scopul major al acestui copil, adica tinerea la distanta si eschivarea de la solutionarea problemelor sale, determinand pe altii sa actioneze pentru dansul. Aruncand o privire in viitor, nu suntem indreptatiti sa nu le dam dreptate parintilor, caci dificultatile se vor accentua si copilul nu-si va schimba stilul de viata. Putem prevedea care vor fi dinamica si distanta care ii vor interzice mereu solutionarea problemelor sale. Cand va gasi sprijin, la scoala, nu se va face remarcat, iar cand va trebui sa se comporte ca un barbat, cum bine ne dam seama, nu-si va lua in serios propriul sau rol de barbat.
Atitudinea educatorului fata de acest baiat se deduce din cele spuse mai sus. Modul de educare decurge in chip automat din explorarea stilului de viata al copilului si din erorile pe care le-am identificat in acesta. Baiatul trebuie incurajat. Nu putem face lucrul acesta decat atragandu-i atentia ca trebuie sa-si inteleaga bine punctele slabe. Trebuie sa priceapa ca, deoarece a fost rasfatat, nu face progrese in viata. Aceasta lasa sa se subinteleaga ca va infrunta toate evenimentele cu intrebarea: ce profit voi avea din aceasta? Pentru ca el cauta caldura afectiva si aprecierea semenilor, precum si ajutorul lor; nu exista, de altfel, lucru mai dificil decat sa izbutesti sa faci pe cineva sa inteleaga astfel de notiuni. Daca abordam problema cu tact psihologic si o sesizam cu intuitia proprie artistilor, vom izbuti. Va trebui sa renuntam la ideea ca baiatul are mai putin talent decat fratele sau. Este necesar sa-i aratam ca totul ii poate reusi, cu conditia de a se mobiliza in suficienta masura. De asemenea, se impune sa-i netezim drumul. Tatal si mama baiatului nu trebuie sa-i mai spuna acestuia ca nu se va alege nimic de capul lui. Folositor ar fi ca baiatul sa nu creada o iota din asemenea asertiuni si ca, desi a cunoscut esecuri, sa priceapa ca acestea au fost posibile numai pentru ca a abordat viata pe o cale gresita, cu ideea nefericita ca altcineva ar putea face totul pentru eh Toate acestea trebuie sa i le facem inteligibile si sa-1 lamurim asupra faptului ca inca nu a atins limita posibilitatilor pe care le are. Trebuie sa-i spunem ca se intereseaza de conferinte si le audiaza pentru ca a fost un elev bun, avand avantajul ca si-a exersat creierul in sensul acesta. Putem reusi sa-1 incurajam in asa masura incat el sa ajunga sa-si „bata" fratele. Sub acest drapel trebuie sa inaintam: superioritatea apartine aceluia care triumfa.
Tactul pedagogic si interpretarea printr-o intuitie de tip artistic, cu care trebuie sa cuprindem problemele, sunt functii sociale. Tactul pedagogic se aplica atitudinii unei fiinte umane fata de semenul sau. Tactul este determinat de dorinta de a ameliora starea psihica a semenului nostru prin prisma bunavointei. Cum se explica o atare atitudine? Nu este greu de aratat: trebuie sa producem in noi insine acea stare psihica si s-o punem in raport cu semenul. Trebuie sa putem vedea cu ochii altuia, sa auzim cu urechile sale, sa simtim cu inima sa, intr-un cuvant, sa ne identificam cu dansul. Este un cu totul alt proces decat acela care corespunde conceptiei lui Freud. Este vorba mai degraba de acela desemnat in psihologie cu termenul de identificare. Nu poate fi invatat decat in societate, atunci cand ne-am dezvoltat intr-un mod util raportul Eului cu anturajul si cand am urmarit idealul unei dezvoltari in sensul fiintei sociale. Integrarea nu se realizeaza in vid, ci pe terenul raporturilor Eului nostru cu semenii. Trebuie sa gustam din toate formele de raporturi sociale, din camaraderie, din interesul fata de ceilalti. Ar trebui sa ne cultivam tendinta de a deveni ceea ce dorim sa fie copiii nostri; nici mai mult, nici mai putin.
Stau pe un vulcan cand abordez problema artistului si a muncii artistice. Multi psihologi de mana a doua isi fac iluzia ca sunt foarte avansati, estimand cu atata orgoliu arta ca arta si sustinand ca noi „nu am intelege nimic din aceasta". in ceea ce ne priveste, am putut observa ca ori de cate ori ne-am apropiat de un artist cu modul nostru de intelegere, i-am ridicat demnitatea. Ori de cate ori supunem observatiei pe artisti, nu-i consideram fiinte incomprehensibile, imposibil de cunoscut, ci le atribuim cea mai mare demnitate: aceea de a fi prietenii si calauzele umanitatii! Ei sunt aceia care ne-au invatat cum sa vedem, cum sa gandim si sa simtim. Lor le datoram bunurile cele mai de pret ale umanitatii. Subliniem, inca o data, ca, daca recurgem la dimensiunea sociala, luam aminte ca artistul indeplineste in cea mai larga masura o functie sociala. Altadata oamenii si-au dat seama de lucrul acesta, pe cand azi l-au uitat. imi vin in minte cuvintele introductive adresate de Lessing lui Schiller, cu prilejul deschiderii teatrului din Hamburg: „Scena socotita ca o institutie morala". Artistul nu ar trebui sa tinda la altceva decat la imbogatirea umanitatii, la deschiderea de drumuri noi, pentru o mai buna intelegere si o sensibilitate mai profunda. Iar acolo ne vom gasi din nou pe un teren ferm, pe temelia insasi a psihologiei individuale.