UNIVERSITATEA BUCURESTI p9z22zj
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTELE EDUCATIEI
SECTIA PSIHOPEDAGOGIE SPECIALA

IMPORTANTA CUNOASTERII STADIILOR DE DEZVOLTARE PSIHO-NEURO-MOTORIE PENTRU DIAGNOSTICAREA PRECOCE A HANDICAPURILOR NEUROMOTORII (0 -; 5 ANI)

PSIHOPEDAGOGIA RECUPERARII HANDICAPURILOR NEUROMOTORII

Psihomotricitatea este considerata in literatura de specialitate ca o functie complexa, o aptitudine care integreaza atat aspecte ale activitatii motorii, cat si manifestari ale functiilor perceptive.
Conduitele psihomotorii ale fiecarui individ evolueaza in functie de inzestrarea sa aptitudinala, de gradul de dezvoltare fizica si intelectuala si de influentele educative carora a fost supus pe tot parcursul copilariei. Ca functie complexa ce determina reglarea comportamentului uman, psihomotricitatea include participarea diferitelor procese si functii psihice care asigura atat receptia informatiilor cat si executia adecvata a actelor de raspuns. Prin componentele sale de baza, psihomotricitatea face posibila adaptarea pragmatica (invatarea tehnicilor profesionale, manuale, intelectuale), adaptarea sociala (modalitati de comunicare interpersonala), adaptarea estetica (tehnici de expresie corporala), adaptarea educativa.
Referindu-se la psihomotricitate, DeMeur a evidentiat existenta unor raporturi intre motricitate, intelect si afectivitate. Desi Lapierre considera ca notiunea de psihomotricitate este prea vasta pentru a se preta la o definitie precisa, categorica si indiscutabila, C. Paunescu a evidentiat ca “psihologia demonstreaza ca actul motor sta la baza organizarii cunoasterii si invatarii, determinand, intr-o proportie considerabila, organizarea mintala a persoanei… “.
Astfel, studiul psihomotricitatii este considerat primordial in organizarea procesului instructiv-educativ-recuperator pentru toate varstele si tipurile de deficienti, ca si pentru persoanele obisnuite. Educarea psihomotricitatii detine un loc important in terapeutica educationala, daca tinem cont de faptul ca deficienta mintala este asociata, in general, cu debilitatea motrica. In general, handicapul de intelect presupune lipsa echipamentului psihologic al primei copilarii, ceea ce impune ca printr-o educatie sistematica sa se reia si sa se completeze achizitiile privitoare la mecanismele motorii si psihomotrice care constituie baza pentru toate mecanismele mentale, pregatind formele de activitate intelectuala superioara.
Rene Zazzo considera ca educatia psihomotrica constituie o educatie de baza in scoala elementara intrucat ea conditioneaza intregul proces de invatare scolara. Procesul de invatare nu poate fi eficient “daca copilul nu are constiinta corpului sau, nu cunoaste lateralitatea sa, nu se poate situa in spatiu, nu este stapan pe timp si nu a castigat o suficienta coordonare si stabilitate a gesturilor si miscarilor sale.“
Initierea oricarui program de terapie educationala a psihomotricitatii trebuie sa fie precedata de o evaluare a achizitiilor psiho-motrice de care dispune fiecare copil la un moment dat, facandu-se astfel o comparatie cu cele pe care ar trebui sa le aiba.

Una din manifestarile esentiale ale vietii este miscarea. Aceasta se realizeaza de catre muschi in stransa legatura cu SNC si SNP. In acest mecanism complex muschii realizeaza efectiv acomodarea organismului la modificarile permanente ale mediului exterior. Pe baza informatiei primite din mediul exterior si interior, SN integreaza si apoi emite comenzi, care prin fibrele nervoase eferente ajung la muschii cu care intra in legatura prin intermediul placilor motorii. Rezultatul acestor comenzi sunt contractiile musculare care se traduc prin mers, precum si prin miscari de orice alt ordin : mimica, vorbire, etc.
Printre mijloacele de care dispune fiinta pentru a reactiona asupra mediului, miscarea este aceea care a obtinut, datorita progreselor organizarii sale in regnul animal si la om, o asemenea eficacitate si preponderenta incat efectele sale au putut fi considerate de behavioristi ca obiect exclusiv al psihologiei.

Tulburarile de psihomotricitate cunosc o paleta extrem de variata care se pot grupa in urmatoarele categorii (dupa Paunescu & Musu):
· Tulburari ale motricitatii : intarzieri in dezvoltarea motorie, marile deficite motorii, debilitatea motrica, tulburari de echilibru, de coordonare, de sensibilitate.
· Tulburari de schema corporala, de lateralitate, de orientare,organizare si structurarespatiala, de orientare si structurare temporala.
· Instabilitate psihomotorie.
· Tulburari de realizare motrica : apraxia, dispraxia, disgrafia motrica.
· Tulburari psihomotrice de origine afectiva.

Recuperarea psihomotrica se numara printre cele mai recente metode utilizate in domeniul terapeutic, ocupand un loc important in sistemul metodelor de recuperare atat in psihiatria infantila cat si in psihopedagogia speciala. Importanta ei este mare atat pentru copilul normal, cat si pentru cel cu deficienta, considerand corpul sub dublul aspect: de instrument de actiune asupra lumii si de instrument in relatie cu altul.

Depistarea copiilor cu deficiente este un act complex care cuprinde cel putin doua aspecte: cunoasterea si orientarea spre un specialist in vrderea precizarii diagnosticului. In acest sens, cunoasterea se refera la sesizarea unor simptome, a unor particularitati morfo-functionale care diferentiaza sau incep sa diferentieze copilul cu handicap de restul copiilor. In multe cazuri insa, diferentierea nu este clar conturata, exista incertitudini si indoieli. Depistarea nu inseamna numai cunoasterea unor simptome, ci presupune si orientarea lui spre un specialist in vederea precizarii diagnosticului. Este un fapt bine stabilit, depistarea copiilor cu deficiente trebuie facuta cat mai precoce, depistarea precoce fiind unul din imperativele majore ale medico-psihopedagogiei celor cu deficiente. Depistarea precoce se considera pana la 6 ani, adica pana la punerea problemei scolarizarii copiilor.
Organizarea unei depistari precoce active si eficiente implica pe de o parte o buna cunoastere a dezvoltarii psihomotrice a copilului normal, dar si existenta unor instrumente accesibile in vederea determinarii periodice a nivelului de dezvoltare psihomotrica a copilului.
Dezvoltarea psihomotorie se examineaza de regula la copii mici (0-5 ani) si sta la baza depistarii precoce a copilului cu deficiente.
Tulburarile motrice intra intotdeauna ca element important in structura tabloului psihopatologic al copilului deficient mintal. Exista o legatura logica intre deficienta mintala , nivelurile si tulburarile de motricitate: cu cat gradul deficientei mintale este mai pronuntat, cu atat si nivelul motricitatii este mai scazut si tulburarile sunt mai variate si mai grave, si invers. Eficienta motrica a deficientilor este unul din parametrii principali pe care se construieste pregatirea pentru munca si prin aceasta integrarea profesionala si sociala a acestora.

Pentru activitatea terapeutic-recuperatorie, o importanta deosebita o are diagnosticarea precoce, care da posibilitatea instruirii rapide a tratamentului, astfel incat sa se evite formarea cailor motorii incorecte si vicierea consecutiva a impulsurilor proprioceptive. Diagnosticul precoce stabilit determina instituirea imediata a masurilor terapeutice.

Precocitatea interventiei terapeutice este hotaratoare in obtinerea unui rezultat optim. Primul care examineaza copilul este medicul pediatru care ingrijeste respectivul copil inca din perioada intrauterina. Deficienta trebuie recunoscuta cu mult inainte ca ea sa fie vizibila pentru parinti. Recuperarea si readaptarea copilului cu deficienta neuromotorie, si nu numai, se poate concepe numai printr-o munca de echipa. Pentru certificartea diagnosticului sau pentru elucidarea lui, ca si pentru stabilirea celei mai corecte atitudini terapeutice, pediatrul trebuie sa apeleze la consult. Copilul va fi trimis la un specialist neurolog sau ortopedist, dupa natura afectiunii sale, sau la un neuro-psihiatru. Medicul respectiv, la randul sau, va avea nevoie de consultul altor specialisti, care sa completeze intregul tablou clinic al pacientului( exemplu:defectologi, ergoterapeuti, protezisti, chirurgi ortopezi). Sunt necesare si unele examene complementare, radiografii, EEC, EKG, audiograme, analize biologice de laborator. Din punct de vedere psihologic, este bine sa fie ferit copilul de examinari multiple, inutile, de prezenta unor aparate complicate. Decizia necesitatii unui examen suplimentar, ca si interpretarea lui trebuie sa apartina exclusiv medicului.

Este evident ca diagnosticul, mai ales tratamentul nu se poate stabili decat printr-o munca de echipa, in care diversi specialisti sa vada si sa urmareasca copilul, sa-si spuna punctul de vedere si ceea ce este de facut pentru imbunatatirea starii lui. Periodic, la intervale variabile, acesti specialisti trebuie sa revada copilul si sa conduca tratamentul.

Miscarea incepe chiar din perioada fetala. Intr-adevar, in ontogeneza functiile se schiteaza o data cu dezvoltarea tesuturilor si a organelor corespunzatoare, inainte de a putea sa se justifice prin functionare. Abia catre luna a IV-a a sarcinii, mama percepe primele deplasari active ale copilului. Conduitele psihomotrice evolueaza dupa nastere progresiv, in legatura cu maturizarea neuro-motrica si cu formarea educationala.

Dezvoltarea psihomotricitatii la copil prezinta o serie de caracteristici care merita sa fie cunoscute pentru ca ele stau la baza evaluarii nivelului si calitatii dezvoltarii de la un moment dat. Succint aceste caracteristici sunt urmatoarele:
· Dezvoltarea psihomotricitatii inregistreaza salturi calitative, pe baza unor acumulari cantitative; formele noi de comportament sunt intotdeauna superioare celor precedente.
· Noile calitati nu le desfiinteaza pe cele anterioare, ci le includ prin restructurari succesive.
· Dezvoltarea psihomotricitatii se produce stadial, in etape distincte, cu caracteristici proprii fiecarei varste.
· Transformarile din domeniul psihomotricitatii sunt continue si imperceptibile la intervale mici de timp.
· De multe ori dezvoltarea psihomotrica este asincrona la nivelul diferitelor procese si insusiri, unele avand ritmuri proprii de dezvoltare la diverse etape de varsta.

Exista diferite metode si teste pentru masuratea nivelului de dezvoltare psihomotrica, cum ar fi scara Gessel, prima scara de dezvoltare psihomotrica, scara Brunet-Lezine, testul Buhler si Hetzer, testul Scholl, scara institutului de igiena Bucuresti, etc.

Exista mai multi autori (D.Motet, N.Robanescu, R.Vincent, D.Bulucea, M.Geormaneanu) care au dat puncte de reper ale dezvoltarii psihomotrice ale copiilor de pana la 5 ani, care trebuie avute in vedere in depistarea precoce.
Principalele caracteristici ar putea fi rezumate astfel:
0-4 saptamani: miscari fara scop, fara un efect anumit, fiind puternic subordonate reflexelor tonice primitive de postura; poate sa intoarca capul intr-o parte, are pumnii stransi; reflex Moro activ, reflex de agatare, de pasire, de prindere - prezente; raspuns Landau absent - nu-si mentine pozitia cand este sustinut; absenta controlului capului; acorda preferential atentie sunetelor inalte si feminine; sunete ce au calitatea, rata si ritmul batailor cardiace cu care s-a obisnuit in uter pot sa-l calmeze; in pozitie sezanda capul cade posterior.
2 luni: sustine putin timp capul in pozitie de decubit ventral; nu sustine capul in pozitie sezanda; apare o ”schita” de reflex Moro; alert la sunete; zambeste; urmareste obiecte in miscare.
3 luni: misca bine membrele; ridica capul cu usurinta; in pozitie sezanda cade pe spate; miscari reflexe de aparare; asculta vocea si gangureste; incepe sa “pedaleze”; isi muta privirea de la un obiect la altul; reactioneaza la muzica; se sustine pe antebrate si coate; se joaca cu mainile cercetandu-le.
4 luni: ridica capul si inclina toracele; suspendat, tine capul in plan superior; incepe sa aiba controlul capului la miscari de rasucire; dispare reflexul Moro; gangureste; raspunde zambetului prin zambet; distinge 2 sunete; retine cu mana obiecte, se agata de parul si hainele persoanelor de langa el.
5 luni: tine capul ridicat fara sa-i cada pe spate; impinge picioarele cand este tinut ridicat “prin axile”; rade zgomotos; se joaca cu o persoana, duce obiecte la gura; poate arata nemultumire; pedaleaza; apare reflexul Landau.
6 luni: se ridica ajutandu-se de incheietura mainii; gangureste; intoarce capul catre o persoana care rade; incepe sa se tarasca pe podea; apuca biberonul si-l duce la gura cu ambele maini; se rostogoleste pe spate si pe burta; distinge chipurile familiare de cel straine.
7 luni: se deplaseaza in “4 labe”; bea cu cana; se ridica in sezand din decubit dorsal; tine obiecte in ambele maini, vocalizeaza; zgarie.

8 luni: ridicat, se poate rezema; culcat ridica capul, se rostogoleste; topaie; tipa ca sa atraga atentia; emite sunete; isi priveste imaginea in oglinda si se bucura; o prefera pe mama; se ridica in sezand fara ajutor.
9 luni: executa “marche arriere”; spune ma-ma, da-da; se dezvolta reflexul pentru saritura; se poate ridica in 4 labe.
10 luni: sta bine in sezand, fara sprijin; sta in picioare sustinut si merge greoi sustinut; mananca cu mana; asculta ceasul; emite sunete repetitiv; incearca sa recupereze un obiect cazut; reactioneaza cand i sepronunta numele; se poate roti fara sa-si piarda echilibrul; se deplaseaza dupa jucarii; flutura mana in semn de ramas-bun, bate din palme.
11 luni: se ridica singur in picioare, mesteca; isi suge degetul; emite 2 cuvinte cu inteles; prinde “ca un cleste”; manifesta simpatii pentru alte persoane decat mama; sta singur in picioare cateva secunde.
12 luni: merge in tarc sustinandu-se cu o mana; imita in joc; se joaca cu mingea; prehensiunea este apropiata de cea a adultului,dar are dificultati la prinderea obiectelor mici; coopereaza la imbracare.
1 an si 6 luni: merge singur; se ridica singur in picioare ajutat; urca scari; trage linii cu creionul; isi scoate singur pantofii; incepe sa se comporte si opozitional; alearga si sare; sta singur pe scaun unde se urca prin catarare; foloseste lingurita la masa; poate comunica, ziua, nevoia de a urina; anunta defecatia, rareori inainte; imita mama; dispare reactia Landau.
2 ani: alearga fara sa cada; urca si coboara scarile cu ambele picioare pentru o treapta; deschide usa; se spala pe maini; noaptea, mictiunea este controlata rar; vorbeste neincetat; alcatuieste propozitii scurte; cere mancare, olita; foloseste pronume; continua negativismul; tine creionul cu degetele nu in palma ca si pana acum; sare; arunca mingea pastrandu-si echilibrul.
3 ani: urca scara cu cate un picior pentru o treapta, si coboara cu ambele picioare pentru o treapta; sta cateva secunde intr-un picior; merge cu tricicleta; se imbraca si se dezbraca singur; merge singur la toaleta; ajuta la bucatarie; participa la joc in colectiv; isi stie varsta si sexul; numara pana la 10; spune poezii scurte; cunoaste culorile.
4 ani: coboara scara cu alternarea picioarelor; poate sta in echilibru pe un picior 4-8 secunde.
5 ani: sta intr-un picior minim 8 secunde; merge pe varfuri distante lungi; este gata sa-si foloseasca si sa-si dezvolte aptitudinile motorii pentru actiuni mai complicate -; scris, desenat, cusut, cantat.

In sprijinul stabilirii unui diagnostic precoce, exista cateva elemente care trebuie obligatoriu avute in vedere din primele saptamani dupa nastere:
· Absenta reflexului Landau -; din decubit ventral copilul nu poate ridica capul si membrele inferioare.
· Sustinut subaxilar la verticala, copilul are membrele inferioare incrucisate.
· Absenta reflexului de “pregatire pentru saritura”, dupa 9 luni.
· Persistenta reflexului Moro dupa 6 luni.
· Persistenta reflexului mersul automat, dupa 10 luni.
· Toate abaterile de la dezvoltarea neuromotorie normala.

Prezentam in continuare un ghid al abilitatilor motorii cuprinse in ghidul Portage pentru educatie timpurie, care reprezinta finele fiecarei perioade de varsta, pana la 6 ani. Acest ghid Portage cuprinde un inventar de abilitati de care trebuie sa dispuna copiii intre 0-6 ani, precum si sugestii educativ-terapeutice pentru achizitionarea lor. Inventarul de abilitati Portage este structurat pe 6 sectiuni, arii de dezvoltare si anume : stimularea sugarului, socializare, limbaj, autoservire, cognitiv si motor.
Ghidul este alcatuit pentru a servi ca instrument de proiectare a unui program de invatare si nu ca un instrument de evaluare a varstei mintale. cateva dintre abilitatile motrice indicate in acest ghid, pe varste, sunt:

La 1 an:
· Se taraste;
· Foloseste pensa digitala pentru a ridica un obiect;
· Apuca cu mana din pozitia tarare;
· Sta in picioare cu sprijin minim un minut;
· Scoate obiectele dintr-un recipient prin rasturnare;
· Intoarce paginile unei carti, mai multe o data;
· Bate din palme;
· Face cativa pasi fara ajutor.
La 2 ani:
· Traseaza linii;
· Merge independent;
· Coboara scarile de-a busilea;
· Se da in balansoar;
· Rostogoleste o minge;
· Aseaza 4 inele pe un suport vertical;
· Face un turn din 3 cuburi;
· Impinge sau trage o jucarie dupa el;
· Se apleaca pentru a ridica un obiect;
· Se ridica fara sa se dezechilibreze.

La 3 ani:
· Insira 4 margele pe un siret in 2 minute;
· Rasuceste butoane sau manere;
· Sare pe loc cu ambele picioare o data;
· Merge cu spatele inainte;
· Coboara treptele cu ajutor;
· Arunca mingea la o distanta de 1,5 m;
· Construieste un turn de 5-6 cuburi;
· Intoarce pagina una cate una;
· Despacheteaza un obiect mic;
· Impatureste o hartie in doua;
· Desface si imbina jucarii de asamblat;
· Desurubeaza jucarii cu filet;
· Face bilute din plastilina;
· Apuca creionul intre degetul mare si aratator, sprijinindu-l pe mijlociu;
· Face o tumba cu ajutor.
La 4 ani:
· Bate cu ciocanul 5 piese cilindrice fixate intr-un suport;
· Completeaza un incastru cu 3 forme;
· Taie cu foarfeca;
· Sare de la o inaltime de aproximativ 10 cm;
· Loveste mingea cu piciorul in timp ce aceasta se rostogoleste spre el;
· Merge pe varfuri;
· Alearga 10 pasi cu miscari ale bratelor coordonate alternativ;
· Pedaleaza pe tricicleta;
· Se da in leagan;
· Urca scarile alternand picioarele;
· Merge in pas de mars;
· Prinde mingea cu ambele maini;
· Taie de-a lungul unei linii drepte lunga de 20 cm cu abateri de 0,5 cm.
La 5 ani:
· Sta intr-un picior fara sprijin 4-8 secunde;
· Alearga, schimba directia;
· Merge pe barna in echilibru;
· Sare peste o sfoara intinsa inalta de 50 cm;
· Sare inapoi de 6 ori;
· Modeleaza forme din plastilina si le asambleaza;
· Decupeaza de-a lungul unei linii curbe;
· Insurubeaza si desurubeaza;
· Coboara scarile alternand picioarele;
· Pedaleaza tricicleta, intoarce la colt;
· Sare intr-un picior de 5 ori succesiv;
· Decupeaza un cerc cu diametrul de 5 cm;
· Deseneaza imagini simple;
· Decupeaza si lipeste forme simple;
· Scrie litere de tipar mari, disparate, la intamplare.

Acest inventar de abilitati oferit de Portage poate fi usor identificat de catre orice persoana ce se ocupa cu cresterea si educarea copiilor. Ghidul poate constitui atat un instrument de evaluare a achizitiilor motrice ale copiilor la un moment dat, cat si un model de proiectare a programelor individuale de recuperare.

In diagnosticarea precoce, cunoasterea stadiilor de dezvoltare neuro-motorie constituie un element de baza si un punct de pornire indispensabil, deoarece, dupa cum arata A.Ionescu -; vorbind despre educarea neuromotoare -; bazele acesteia se pun in primele luni dupa nastere, iar procesul de educare incepe prin dirijarea primelor manifestari motorii -; miscarile organice si instinctive, reflexe si expresive si, mai ales, cele de crestere sau impulsive.

NOTA:

Reflexul Landau este o combinatie de reflexe de redresare si de reflexe tonice cervicale. In cazul in care copilul este ridicat din pozitia pronatie cu o mana sub torace sau abdomen, el isi va extinde coloana si isi va ridica extremitatea cefalica. Concomitent, se produce extensia membrelor inferioare. Daca din aceasta pozitie se apasa pe cap in jos, tonusul de extensie dispare imediat si copilul se inmoaie, ca o papusa de carpa.
Reflexul Moro: acesta este o reactie caracteristica a nou-nascutului, provocata de miscarea suprafetei de sustinere, tapotarea abdomenului ( Shaltenbrand ), suflarea asupra fetei si mai ales de lasarea brusca in jos a palmelor care sustin copilul in decubit dorsal. Reactia consta in abductia si extensia membrelor superioare, cu deschiderea palmelor si degetelor, urmata de flexia membrelor superioare la piept, cu strangerea pumnilor. Membrele inferioare urmeaza o miscare inversa, flexie in primul rand, extensie in cel de-al doilea.

BIBLIOGRAFIE:

1.Arcan, P., Ciumangeanu, D. -; Copilul deficient mintal, ed. Facla, Timisoara, 1980;

2.Bulucea, D., Geormaneanu, M. -; Manual de pediatrie, ed. Aius, Craiova, 1997;

3.Motet, D. -; Psihopedagogia recuperarii handicapurilor neuromotorii, ed.Fundatiei Humanitas, Bucuresti, 2001;

4.Musu, I.,Taflan,A. -; Terapia educationala integrata, ed. Pro Humanitate, Bucuresti, 1994;

5.Musu, I., Paunescu, C. -; Recuperarea medico-pedagogica a copilului handicapat mintal, ed. Medicala, Bucuresti, 1970;

6.Robanescu, N. -; Readaptarea copilului handicapat fizic, ed. Medicala, Bucuresti, 1976;

7.Robanescu, N. -; Reeducarea neuro-motorie, ed. Medicala, Bucuresti, 1992;

8.Zazzo -; Debilitatile mintale, EDP, Bucuresti, 1979.