Handicapurile de limbaj pot exista cu diferite grade si proportii atit la subiectii cu intelect normal, cit si la cei care au un alt handicap. Chiar in conditiile cind nu exista un alt handicap, decit cel de limbaj, copilul pierde, mai mult sau mai putin, posibilitatea de a receptiona si exprima corect cunostintele. Cu cit handicapurile de limbaj sind mai grave cu atit se manifesta o mai mare simplitate si uniformitate la nivelul conduitei verbale. La dificultatile de mai sus, se adauga cele din planul personalitatii: timiditatea exagerata, frustratie, anxietate etc. Si care sint, si ele, determinate de gravitatea si extensia handicapului de limbaj. Toate acestea se reflecta in slaba integrare sociala si scolara, in manifestarea unor comportamente aberante si o adaptabilitate redusa etc. Din aceste motive, cunoasterea, chiar si sumara, a principalelor categorii de tulburari de limbaj ce se intilnesc la virstele prescolara si scolara, ii creeaza educatorului posibilitatea adoptarii unei atitudini diferentiate fata de copii si interventii corectiv-recuperative. Astfel, principalele tulburari de limbaj sunt:

Dislalia este cea mai frecventa tulburare de vorbire ce consta in abaterea de la pronuntia obisnuita, de la vorbirea standard. In unele cazuri, dislalia se manifesta prin neputinta emiterii unor sunete sau a silabelor, ori omiterea lor; in altele, ele sint inlocuite, substituite, inversate sau deformate. In formele grave, asemenea fenomene se pot produce si la nivelul cuvintelor. Se poate considera ca exista o dislalie simpla sau partiala, cind apar deteriorari numai la nivelul anumitor sunete, si alta generala sau polimorfa, cind sint alterate majoritatea sunetelor sau silabelor. Sunetele afectate nu au aceeasi pondere, deoarece si in vorbire unele au o frecventa mai mare in raport cu altele. Consoanele sint mai des afectate comparativ cu vocalele, iar dintre acestea cele care apar mai tirziu in vorbirea copiilor si care necesita pentru emitere miscari de mai mare finete a aparatului fonoarticular (cum sint vibranta r, siflantele s-z, suieratoarele s-j, africatele c-g-t) sint supuse mai usor fenomenului de destructurare. m5x20xr
In functie de cauzele ce stau la baza tulburarilor de pronuntie dislaliile se impart in organice si functionale. Dislaliile organice sint provocate de anumite deficiente anatomo-fiziologice la nivelul analizatorului auditiv sau al aparatului articulator. Printre deficientele anatomice incriminate mai des in dislalie se numara prognatismul si progenia, amplasarea deficitara a dintilor, frenul lingual prea scurt, despicaturile maxilovalo-palatine (asa-numitele “gura de lup” si “buza de iepure”). Exista si deteriorari ale sunetelor (in special m-n), determinate de vegetatiile adenoide, de polipi care duc la tulburari de articulatie, numite rinolalii. Dislaliile functionale sint provocate de unele intirzieri in dezvoltarea intelectuala, de metodele instructionale gresite si de imiterea vorbirii deficitare a unor persoane din anturajul copilului.

Bilbiiala este o tulburare mai grava de vorbire si apare mai frecvent la baieti fata de fete. Ea are trei forme: clonica, tonica si mixta. In bilbiiala clonica apar intreruperi ale cursivitati vorbirii, determinate de prelungirea sau repetarea unor sunete si silabe. In forma tonica apare un blocaj la nivelul primului cuvint din propozitie prin prezenta unui spasm articulatoriu de lunga durata.
Forma mixta este mai grava, deoarece sint prezente caracteristicile primelor doua, cu predominarea uneia dintre ele.
Printre cauzele bilbiielii mentionam o serie de factori de natura psihologica ca: traumele psihice (sperieturi, emotii, soc pe fondul unei constitutii fizice debile sau ale unei imaturitati afective); stari conflictuale de lunga durata, care creeaza o permanenta stare de neliniste. In logopedie se mentioneaza si ereditatea ca factor al bilbiielii, dar este greu de precizat. De asemenea, intirzierile in dezvoltarea psihofizica generala, tulburarile endocrine, traumatismele suferite in timpul nasterii, bolile infecto-contaginoase pot constitui un fond favorizant instalarii bilbiielii prin actiunea factorilor nocivi anterior mentionati.
In situatia cind bilbiiala devine constientizata de catre logopat, acesta o traieste ca pe o drama interioara ce se poate transforma in logonevroza. Aceasta afecteaza intreaga personalitate a subiectului si prezinta o simptomatologie mai complexa.
In aceeasi categorie a tulburarilor de ritm si cadenta se inscriu tahilalia (vorbirea intr-un tempou prea rapid) si bradilalia (vorbirea intr-un tempou exagerat de rar).

Intirzierile in dezvoltarea generala a vorbirii se intilnesc la acei copii care nu reusesc sa atinga nivelul mediu al dezvoltarii vorbirii pentru virsta respectiva. Astfel de fenomene apar sub forma unui vocabular sarac si a posibilitatilor reduse in formularea propozitiilor, a frazelor. Intirzierile in dezvoltarea vorbirii pot cuprinde atit aspecte fonetice, lexicale, cit si gramaticale. Copiii care manifesta aceste carente intimpina dificultati in comunicare, in exprimare, dar si in intelegerea vorbirii celor din jur.
Intirzierile in dezvoltarea vorbirii pot fi provocate, uneori, de deficiente la nivelul sistemului nervos, ca urmare a unor hemoragii cerebrale si a bolilor grave din prima copilarie. Cind aceste cauze sint deosebit de grave pot determina handicapuri polimorfe de vorbire si complexe, cum sunt afaziile si alaliile. Subliniem ca cele mai multe intirzieri in dezvoltarea vorbirii sint determinate de neglijente educative si de un mediu nefavorabil care sa stimuleze dorinta copilului de a comunica si relationa cu cei din jur.

Tulburarile de voce se pot manifesta sub forma unor oboseli numite fonoastenii, cind are loc o scadere a intensitatii vocii; afonie ce consta in pierderea totala a vocii sonore si disfonie caracterizata prin pierderea partiala a vocii. Aceste fenomene sint determinate de o serie de afectiuni ale aparatului fonoarticulator, ale sistemului endocrin si ale organismului in general; laringitele acute si cronice care se manifesta prin raguseala si lipsa de expresivitate si intonatie a vocii.

Mutismul electiv sau voluntar apare mai frecvent la copiii hipersensibili si se manifesta printr-o mutenie temporala, partiala sau totala. In astfel de situatii, copiii respectivi refuza sa comunice, pe o anumita perioada de timp, numai cu unele persoane, iar cind este mai accentuat, refuzul se extinde fata de toate persoanele. De cele mai multe ori, mutismul electiv este provocat de metode gresite de educatie, de esecuri repetate, de stressuri care traumatizeaza copilul, de atitudini care frustreaza subiectul.

Dislexia si disgrafia constau in incapacitatea copilului de a invata citirea si respectiv scrierea. Scolarul cu astfel de tulburari face confuzii constante si repetate intre fonemele asemanatoare acustic, literele si grafemele lor, inversiuni, adaugiri si omisiuni de litere si grafeme. Asemenea fenomene au loc si la nivelul cuvintelor si chiar al propozitiilor. In acelasi timp, intervin greutati in combinarea cuvintelor in unitati mai mari de limbaj. Apar uneori si tulburari ale lizibilitatii si ale laturii semantice. Aceste caracteristici impiedica asimilarea si automatizarea regulilor ortografice. La unii disgrafici grafemele sint plasate defectuos in spatiul paginii, sint inegale ca marime si forma, ceea ce conduce la o dezordine evidenta. Din cauza neintelegerii textelor citite, si chiar a propriului lor scris, exprimarea verbala la dislexici si disgrafici este lacunara, cu omisiuni sau dimpotriva, contine adaugiri de elemente ce nu figureaza in textul respectiv. Forme variate de dislexo-disgrafie pot aparea si dupa achizitia deprinderilor citit-scrisului ca urmare a instalarii unor factori inoportuni, dezorganizatori.
Ca si alte handicapuri de limbaj, si cele ale scris-cititului pot provoca o serie de tulburari de comportament cu tendinte de agravare o data cu cresterea copilului si al constientizarii handicapului respectiv. In plus pot sa apara esecuri scolare repetate ce amplifica tulburarile de comportament si care pot determina o seama de framintari interioare, emotii si efecte exagerate, teama de vorbire, negativism, scaderea increderii in fortele proprii, susceptibilitate, irascibilitate etc. Toate acestea se traduc in plan comportamental prin exprimarea atitudinii negative fata de activitate si colectivitate, atitudine conflictuala de afirmare a propriei persoane si de apreciere a rezultatelor obtinute de altii.
La puberi si adolescenti, tulburarile de limbaj accentueaza complexul de inferioritate si dezorganizeaza personalitatea. Astfel, ei refuza colaborarea si manifesta ostilitate fata de cei din jur, au repulsie pentru activitatea scolara, sint instabili afectiv, depresivi si impulsivi, intra in conflict cu familia si au dificultati de integrare in viata sociala. Aceste tulburari se inlatura o data cu corectarea handicapurilor de limbaj, ceea ce va duce, in perspectiva, la dezvoltarea armonioasa a personalitatii.

Bibliografie:

“Psihologia Copilului”; autor Pantelimon Golu, s.a.; Editura Didactica si Pedagogica