Delimitari conceptuale

In societatea contemporana se pune tot mai acut problema formarii si educaarii profesionale. e2j3jx
Prin formare profesionala se intelege “devenirea individului datorata celor mai diverse influente si actiuni care marcheaza personalitatea sub unghiul de incidenta cu activitatea profesionala” (Vladulescu, 1992).
Educatia profesionala consta in “formarea unui orizont cultural si tehnologic cu privira la o anumita profesiune, concomitent cu dezvoltarea unor capacitati, priceperi si deprinderi necesare exercitarii ei” (Nicola, 1994). Ea cuprinde atat initierea in profesie, cat si perfectionarea si specializarea (Jinga&Istrate, 1998).
Pregatirea prin scolile profesionale si liceele de specialitate este o secventa a educatiei profesionale si urmareste initierea in profesie, dobandirea competentei. Ea cuprinde unitar:
• orientarea scolara;
• calificarea;
• inzestrarea cu valori etice si de comportament social.
Educatia profesionala se fundamenteaza pe toate celelalte dimensiuni ale educatiei:
• pe cunostintele, priceperile, deprinderile, competentele dobandite in plan intelectual;
• pe priceperile, deprinderile, competentele in plan moral, actional;
• pe comportamentele morale si estetice;
• pe calitatea dezvoltarii si functionarii corpului (Jinga&Istrate, 1998).
Aceasta dimensiune a educatiei se refera la orice forma de pregatire sau perfectionare profesionala, realizata in scoala, societati comerciale, intreprinderi etc (Cretu, 1999).
Notiunea de educatie profesionala nu este sinonima cu cea de educatia tehnologica sau educatie politehnica.
Educatia tehnologica formeaza elevii pentru actiune, pentru a fi apti sa explice cunoasterea stiintifica in actiune. Ea este legata de educatia intelectuala, deoarece este o dimensiune a cunoasterii stiintifice, dimensiunea sa praxiologica. O temeinica educatie tehnologica constituie platforma pentru educatia profesionala.
Educatia politehnica vizeaza pregatirea profesionala pentru tehnica in calitate de domeniu distinct al activitatii umane (Jinga&Istrate, 1998).
In orice profesie exista doua componente:
• una culturala -; cu nucleul ei de instruire si experienta profesionala intr-un anumit domeniu al muncii;
• alta psihologica -; care defineste comportamentul muncii (calificarea profesionala pe fondul capacitatilor individuale de invatare, al intereselor si aspiratiilor speciale) (Calin, 1996).

Dezideratele educatiei profesionale

• formarea orizontului cultural-profesional;
• formarea unor capacitati, deprinderi si competente in plan actional, in vederea desfasurarii unei activitati productive;
• dezvoltarea intereselor profesionale (Cretu, 1999, Jinga&Istrate, 1998, Nicola, 1994, Bontas, 1994).

a) Formarea orizontului cultural-profesional

Orizontul cultural profesional cuprinde ansamblul cunostintelor necesare executarii unei profesiuni sau unui grup de profesiuni. El se constituie pe fondul culturii intelectuale, pe cunostintele, priceperile, deprinderile, competentele dobandite in plan intelectual.
Interdependenta dintre cultura intelectuala si cea profesionala asigura o pregatire de specialitate de profil larg, care asigura omului posibilitatile de adaptare la schimbari si mutatii in stiinta si tehnica, in productie si profesiuni.
In activitatea de predare-invatare, notiunile, principiile, legile si teoriile stiintifice fundamentale trebuie sa fie ordonate din punct de vedere al aplicabilitatii lor, iar aplicarea cunostintelor se va face nu numai in interiorul disciplinei respective, ci si in alte domenii de cunoastere si activitate, in functie de valoarea transdisciplinara a acestora (Jinga&Istrate, 1998).

b) Formarea unor capacitati, deprinderi si competente in plan actional, in vederea desfasurarii unei activitati productive

Acest deziderat se realizeaza preponderent in cadrul pregatirii practice, in cadrul practicii de specialitate in unitatile de profil-productie, cercetare, proiectare.
In cadrul activitatilor practice, elevii isi formeaza priceperi si deprinderi practice, cum ar fi:
• priceperea de a citi o schita, un plan, o diagrama;
• priceperea de a demonta un aparat sau o masina;
• priceperea de a folosi unelte si instrumente de munca in vederea efectuarii operatiilor de masurare, taiere, de control si verificare in conditii si situatii noi.
Capacitatile pe care le are in vedere educatia profesionala sunt:
• gandirea tehnica,
• aptitudinea tehnica,
• capacitatile senzorio-motorii (Nicola, 1994, citat de Jinga&Istrate, 1998).
Gandirea tehnica este o forma specifica a gandirii, care se diferentiaza in functie de continutul sau, de domeniul in care se aplica. In cadrul ei distingem:
- materialul cu care opereaza (reprezentari din domeniul tehnicii);
- operatiile pe care le foloseste in vederea rezolvarii anumitor sarcini tehnice.
Aptitudinea tehnica presupune elaborarea prealabila pe plan mintal a unor solutii optime care apoi vor fi aplicate in vederea rezolvarii sarcinilor din domeniul tehnic. Ea reprezinta complexul de:
- insusiri psihice: gandire tehnica conturata, capacitati perceptivo-spatiale evoluate, abilitati motorii dezvoltate, si
- insusiri fizice: rezistenta fizica necesara in anumite profesiuni.
Capacitati senzorio-motorii:
- perceptiile spatiale,
- sesibilitatea analizatorilor,
- aptitudinea motrica,
- dexteritatea manuala.
In cadrul instruirii practice elevii isi formeaza si competente practice care provin si din transferul “savoir faire”/“know how”-ului, precum si din aplicarea cunostintelor teoretice (Jinga&Istrate, 1998).

c) Dezvoltarea intereselor profesionale

Interesul apare si se dezvolta in cadrul activitatii, fiind expresia intelegerii si adeziunii la anumite domenii si forme de activitate. El se refera la satisfacerea unor nevoi si trebuinte individuale; este un stimul intern al orientarii spre anumite domenii de cunoastere si de activitate, generand si intretinand motivatia necesara.
Concomitent cu formarea interesului pentru anumite profesiuni se formeaza si o anumita atitudine fata de munca intelectuala si cea productiva.
Sensul educatiei profesionbale este asigurarea competentei profesionale, c arezlutanta a cunostintelor, priceperilor, deprinderilor, aptitudinilor temperamentale si caracterologice de acre individul dispune in vederea indeplinirii profesiei (Jinga&Istrate, 1998).
In perspectiva lui Calin (1996) actiunea de profesionalizare se profileaza pe doua coordonate: a) a scopurilor si mijloacelor de realizare a acestora:
• instruirea tehnica si tehnologica -; prin care elevii sa cunoasca echipamentele si metodele moderne de munca;
• dezvoltarea si educarea capacitatii de comunicare, creatie si adaptare profesionala si de invata in mod autonom;
• dezvoltarea interesului pentru invatarea limbilor straine moderne, in sprijinul mobilitatii pe piata muncii. b) existenta unor protocoale si conventii de parteneriat - ca modalitati de colaborare intre institutiile scolare si societatile industriale si comerciale.

Orientarea scolara si profesionala

Reprezinta un “sistem coerent si dinamic de principii, actiuni si masuri prin care un individ sau un grup sunt indrumati sa opteze pentru o anumita scoala si, la un moment dat, si pentru o anumita profesie data de o anumita scoala, corespunzator aptitudinilor si aspiratiilor proprii, in scopul dezvoltarii personalitatii si, respectiv, al pregatirii pentru o anumita profesie’’ (Bontas, 1994, citat de Cretu, 1999).
Educatia si orientarea sunt doua laturi ale aceluiasi proces. In procesul orientarii sunt implicate trei categorii de fenomene psihologice aflate in interdependenta:
• cele intelectuale -; se refera la:
- dezvoltarea aptitudinilor generale si speciale,
- calitatea proceselor psihice de cunoastere,
- formarea unui stil individual de munca,
- aprofundarea cunostintelor elevilor despre un anumit domeniu al realitatii;
• cele afectiv-motivationale -; includ:
- interese,
- aspiratii,
- nazuinte,
- inclinatii,
- preferinte,
- atitudini,
- ideal prfesional etc;
• cele voilitiv-caracteriale -; sunt indispensabile pentru mobilizarea personalitatii in vederea realizarii scopurilor, dorintelor si aspiratiilor.
Orientarea scolara si profesionala trebuie sa se faca in functie de individ si de cerintele societatii (Jinga&Istrate, 1998).
Ea se intemeiaza pe patru directii de actiune:
• cunoasterea personalitatii elevilor;
• educarea elevilor in vederea alegerii studiilor si profesiunii;
• informarea asupra retelei scolare si a lumii profesiunilor;
• consilierea si indrumarea elevilor spre diverse studii/profesiuni (Jinga&Istrate, 1998, Cretu, 1999).
Pregatirea tinerilor pentru optiunea profesionala trebuie sa aiba in vedere urmatoarele (Jinga&Istrate, 1998):
• domeniul activitatii de pregatire a tineretului pentru optiunea scolara/profesionala apartine educatiei si se implica in toate compartimentele si la toate nivelurile invatamantului;
• caracterul interdisciplinar al activitatilor de orientare scolara si profesionala;
• rolul personalului didactic in procesul orientarii scolare si profesionale;
• extinderea campului educational la tot ceea ce poate imbogati si favoriza o dezvoltare complexa, globala, si creatoare;
• selectionarea si combinarea metodelor prin care se poate realiza concordanta dintre aspiratiile profesionale ale unui tanar si cerintele domeniului vizat;
• un cadru institutionalizat, un personal specializat si o organizare si dotare a scolilor, care sa corespunda obiectivelor propuse.
Procesul de orientare scolara si profesionala implica realizarea concordantei dintre:
• ceea ce vrea elevul -; sistemul de aspiratii, interese si aspiratii;
• ceea ce poate elevul -; cunostintele, abilitatile si capacitatile de care dispune si,
• ceea ce trebuie sa faca -; oferta de munca si cerintele vietii sociale.
Orientarea scolara si profesionala urmareste realizarea unui echilibru dinamic intre:
• posibilitatile individului;
• cerintele profesiunilor si
• nevoile sociale de forte de munca.

Figura nr. 1: Parametrii optiunii scolare si profesionale (dupa Salade, 1998).
Interdependenta educatiei profesionale ce celelalte dimensiuni ale educatiei
Asupra educatiei intelectuale, educatia profesionala:
- ofera o imagine de ansamblu asupra interdependentei cunostintelor stiintifice cu cele tehnologice,
- faciliteaza intelegerea principiilor care stau la baza procesului de productie.
Asupra educatiei morale, prin:
- efectuarea unor activitati practice cu influenta pozitiva asupra profilului moral;
- fortificarea spiritului de disciplina, respectul pentru munca, colegialitate etc.
Prin elementele estetice oferite de produsele muncii, educatia profesionala contribuie la realizarea dezideratelor educatiei estetice.
Influentele asupra educatiei fizice:
- fortificarea fizica,
- dezvoltarea armonioasa a organismului,
- intretinerea starii de sanatate,
- formarea unor calitati si deprinderi motrice, prin antrenarea intr-o activitate practica (Nicola, 1994).

Educatia morala

Delimitari conceptuale

Educatia morala este acea dimensiune a educatiei prin care se urmareste formarea si dezvoltarea constiintei si conduitei morale a personalitatii umane. Paradigma contemporana a educatiei morale imbina cunoasterea (morala ) cu actiunea (morala) in procesul formarii profilului moral al personalitatii (Cretu, 1999).

Ideea de complexitate a educatiei morale rezulta din:
• structura fenomenului moral, alcatuit din componente obictive si subiective, precum:
- trebuintele si relatiile morale individuale sau de grup,
- moravurile si deprinderile morale,
- aspiratiile,
- vointa,
- caracterul moral.
• nivelurile constitutive ale comportamentului uman;
• cooperarea ei cu alte dimensiuni ale educatiei;
• cooperarea ei cu limbajele si sistemele actiunii educationale (Calin, 1996).
Dimensiunea morala a personalitatii a fost subestimata in scoala romaneasca, accentul cazand pe cea intelectuala. Au fost stabilite cai de reabilitare a educatiei morale in societate si in scoala (Jinga&Istrate, 1998):
• efortul personal constient de autoperfecttionare morala; rolul autoeducatiei;
• sporirea raspunderii scolii in educatie morala;
• aportul altor factori educationali la realizarea educatiei morale (rolul familiei, al altor institutii cu rol educativ);
• o noua tabela de valori.
Morala este o forma a constiintei sociale care reflecta ansamblul conceptiilor, ideilor si principiilor (normelor) care calauzesc si reglementeaza comportarea oamenilor in relatiile personale, in familie, la locul de munca si in societate, in general (Bontas, 1994).
Este necesara deosebirea dintre:
• educatia morala religioasa si
• educatia morala nonreligioasa.
Un comportament moral religios, al carui temei este mistica (unire a psihicului uman, prin iubire sau contemplatie cu Dumnezeu), este un gen de comportament care nu reprezinta o echivalenta cu intregul comportament individual sau social intr-o comunitate umana.
In sens moral, se poate trai intr-un mod liber religios sau nonreligios, sursa acestui comportamentului moral nonreligios fiind socialul inteles ca interactiune intre experienta generala de viata si experienta morala individuala.
Spatiul existential si cel optional al educatiei morale este diferit de cel religios. Valorile si standardele morale laice ale vietii depindde starea istorica a societatii si starea ei culturala. Ele definesc modul moral rational de viata al omului in relatie cu altul, prin adoptareaunui sistem de valori si norme:
• libertatea morala,
• demnitatea,
• binele,
• datoria,
• solidaritatea,
• curajul,
• intelepciunea s.a (Calin, 1996).
Continutul moralei include intr-un tot unitar:
• idealul moral;
• valorile morale;
• normele si regulile morale, prin care se reglementeaza raporturile omului cu ceilalti oameni, cu societatea.
Idealul moral este considerat o imagine a perfectiunii din punct de vedere moral, care cuprinde chintesenta morala a personalitatii umane.
Valorile morale reflecta anumite cerinte si exigente generale care se impun comportamentului uman in virtutea idealului uman.
Normele si regulile morale se refera la o situatie concreta; ele se exprima sub forma de obligatii, interdictii si permisiuni privitoare la actiuni morale.
Moralitatea desemneaza ceea ce este omul sau grupul uman din punct de vedere moral (Jinga&Istrate, 1998).
Suportul psihologic a ceea ce spunem si ceea ce putem fi priveste aspiratia morala care implica anumite valori si norme morale pentru anumite insusiri si manifestari de comportament, inclusiv vointa (Calin, 1996).

Dezideratele educatiei morale
• formarea constiintei morale;
• formarea conduitei morale.

c) Formarea constiintei morale
Include trei aspecte:
• cognitiv;
• afectiv;
• volitiv.

Dimensiunea cognitiva a constiintei se refera la informarea elevului cu continutul si cerintele valorilor, normelor si regulilor morale.
Cunoasterea de catre cei care se educa a sensului normelor si regulilor morale, a aspectelor concrete pe care le incumba acestea, se concretizeaza in:
• formarea reprezentarilor morale;
• insusirea notiunilor morale;
• formarea convingerilor morale;
• structurarea judecatilor morale (Cozma, 1994, citat de Jinga&Istrate, 1998).
Formarea reprezentarilor morale apare ca o reflectare sub forma intuitiva a caracteristicilor unui complex de situatii si fapte morale complete, care se formeaza in situatii concrete in care este angrenat cel care se educa (familie, scoala, activitati extradidactice).
Insusirea notiunilor morale se realizeaza prin generalizare si abstractizare. Notiunea morala reflecta esentialul si generalul unei clase de manifestari morale pe care le cuprinde o norma sau regula morala, caracterul apreciativ exprimandu-se in judecata morala.
Formarea convingerilor morale presupune luarea in considerare si a unei trairi afective, pentru a realiza suportul energetic necesar cunostintelor morale pentru a se exprima in conduita. Pentru declansarea actului moral este nevoie de un efort de vointa. Din fuziunea componentelor cognitiva, afectiva si volitiva rezulta convingerile morale.
Convingerea cognitiva/rationala presupune intelegerea deplina a unor concepte, principii si norme morale de conducere in viata.
Convingerea afectiva se formeaza prin perceperea trairilor emotionale, de regula,a sentimentelor altruiste ale altora fata de noi, si a noastra fata de altii.
Convingerea volitiva se refera la faptul ca principiile, normele morale insusite corect, insotite de sentimentele care le dinamizeaza, trebuie sa duca la savarsirea actului, la actele de vointa (Jinga&Istrate, 1998).
Convingerea morala este doar “una din componentele afectivitatii umane si a convinge pe cineva inseamna a declansa miscari psihice emotionale”. Aceasta miscare poate fi nociva, in unele cazuri, prin efectul ei de acceptare fara discernamant a unor manifestari comportamentale.
Nu convingerea morala este elementul definitoriu al comportamentului uman, ci reflectia si optiunea morala prin care este posibila asigurarea unei consecvente comportamentale, in relatie cu varietatea stilurilor de viata(Calin, 1996).
Formarea judecatilor morale vizeaza capacitatile evaluative ale celor care se educa, surprinderea substratului moral al unor situatii concrete cu care ei se confrunta, si deprinderea de a lua atitudine adecvata fata de ele. Rezulta, deci, ca atitudinea morala reprezinta factorul major al educatiei morale (Jinga&Istrate, 1998).

d) Formarea conduitei morale
Conduita morala este obiectivarea constiintei morale in fapte si actiuni ca valoare de raspuns pentru situatiile concrete in care este pusa persoana si care imbraca forme de:
• deprinderi morale;
• obisnuinte morale.

Deprinderile morale sunt componente automatizate ale conduitei care se formeaza ca raspuns la anumite cerinte care se repeta in conditii relativ identice. Formarea lor este partea cea mai importanta a educatiei morale.
Exemple:
- venirea la timp la scoala;
- pregatirea constiincioasa a lectiilor;
- folosirea cu grija a obiectelor aflate in dotarea scolii etc.

Obisnuintele morale se formeaza in urma repetarii unei actiuni, dar ele implica si trebuinta de a efectua acea actiune in anumite conditii.
Formarea obisnuintelor morale conduce la formarea unor trasaturi de vointa si caracter.
Exemple de trasaturi de vointa:
- perseverenta;
- rabdarea;
- spiritul de independenta etc.
Prin caracter -; ca obiectiv al educatiei morale - se intelege consecventa vointei, perseveranta vointei, unitatea ei.
Cele doua laturi ale educatiei morale -; constiinta morala si conduita morala -; se interconditioneaza si se intersecteaza reciproc, formarea uneia realizandu-se dependent de cealalta. Elementele constiintei morale orienteaza si stimuleaza conduita morala, iar aceasta valorofica asemenea elemente, integrandu-le in deprinderi, obisnuinte si trasaturi de voionta si caracter (Jinga&Istrate, 1998).
Calin (1996) numeste drept deziderat unic al educatiei morale comportamentul moral, care reprezinta un ansamblu de manifestari psihice cu continut normativ-axiologic, prezentand o diversitate de niveluri ale structurii, dezvoltarii si educarii sale ca element constituent al constiintei umane:
• nivelul perceptiv -; de sesizare a sensurilor, gesturilor si optiunilor de comporatment;
• nivelul imaginar -; al aspiratiei morale cu indicatorul ei de negare a indiferentei pentru anumite insusiri de comportament;
• nivelul motric -; al deprinderilor si obisnuintelor morale;
• nivelul emotional -; al sentimentelor si convingerilor morale;
• nivelul atitudinal -; al pozitiei morale pe care te plasezi in varietatea relatiilor interumane;

• nivelul volitiv -; referitor la ansamblul mobilurilor actiunilor morale si capacitatea omului de autocontrol;
• nivelul ideatic -; concretizat in judecata si discernamantul moral.
Aceste niveluri ale comportamentului moral sunt puncte de sprijin ale actiunii de instruire si invatare morala.
Caracteristici ale comportamentului moral (Calin, 1996):
• spontaneitate afectiva;
• sinceritate;
• reciprocitate.
Forme de exprimare ale comportamentului moral (Calin, 1996):
• forma emotionala;
• forma relationala;
• forma social-culturala standardizata.

Metodele educatiei morale
Succesul activitatilor de educatie morala este conditionat si de alegerea cu pricepere a metodelor si procedeelor de educatie morala (Jinga&Istrate, 1998).
Cretu (1999) identifica urmatoarele metode de educatie morala:

i) Explicatia morala:
• prezentarea, dezvaluirea continutului unor cerinte, norme si reguli morale;
• argumentarea normelor morale.

j) Convorbirea morala:
• dialog ce urmareste clarificarea notiunilor sau normelor morale si dezvoltarea unor opinii si convingeri;
• forme:
- convorbiri ocazionale/planificate;
- convorbiri individuale/de grup.
• functii:
- de informare,
- de corectare a unor erori,
- de sensibilizare si mobilizare etc. k) Exemplul moral:
• presupune oferirea unor modele de comportare, prin transpunerea in viata a cerintelor morale;
• tipuri:
- exemple directe: parinti, profesori, colegi etc,
- exemple indirecte: din istorie, literatura, filme etc.
• tendinta spre imitatie a copiilor si nevoia de modele a adolescentilor.

l) Povestirea morala:
• relatarea si prezentarea intr-o forma atractiva a unor intamplari reale sau imaginare cu semnificatie morala.

m) Exercitiul moral:
• executarea constienta si repetata a unor fapte si actiuni in scopul formarii deprinderilor si obisnuintelor de comportare morala;
• momente:
- formularea cerintelor (prin ordin, indemn, sugestie, rugaminte, incurajare, avertisment etc);
- exersarea propriu-zisa.
• oportunitati:
- jocuri sportive,
- intreceri sportiuve,
- invatarea prin cooperare,
- asumarea de roluri etc.

n) Studiul de caz:
• studierea unor situatii-problema concrete, cu detaliile si particularitatile lor;
• etape:
- alegerea cazului,
- studiul analitic al situatiei-problema,
- cautarea variantelor de rezolvare,
- alegerea variantei optime.

o) Aprobarea/aprecierea morala:
• intarirea pozitiva de catre profesor a faptelor si rezultatelor morale ale celor care se educa in scopul consolidarii acestora,
• procedee:
- acordul,
- evidentierea,
- lauda,
- recompensa,
- premierea.

p) Dezabrobarea morala:
• apreciere nefavorabila a actiunilor si conduitei celor care se educa, in scopul prevenirii si combaterii manifestarilor comportamentale negative;
• procedee:
- observatia,
- ironia,
- mustrarea,
- admonestarea,
- avertismentul,
- pedeapsa.

Autoeducatia morala
Trecerea de la educatia la autoeducatie reprezinta implinirea in sine a omului ca actiune de dezvoltare a potentialului creativ uman si a capacitatii omului pentru autodepasire pe seama unor repere axiologice:
• un scop sau sens al vietii: sa fii tu insuti, creandu-ti un univers de valori;
• un plan al realizarii si recrearii de sine;
• un model de personalitate dintr-o multiplicare a cestora;
• o maniera statornica de realizare, prin munca si competenta (Calin, 1993, Calin, 1996).
Exista mai multe componente ale acestui proces:
• autoinvatarea valorilor culturii in general, avalorilor mari in special;
• legaturile cu semenii;
• autoperfectionarea profesionala;
• automodelarea motorica a comportamentului s.a.
Sunt componente intriseci firesti ale existentei umane si ale autoeducatiei care definesc o linie a dezvoltarii personalitatii: sa inveti sa traiesti in armonia valorilor si in solidaritatea acestora (Calin, 1996).

Interdependenta educatiei morale cu celelalta dimensiuni ale educatiei
Un profil moral puternic structurat se va rasfrange asupra educatiei intelectuale.in mod pozitiv prin:
- mobilizarea resurselor interne ale personalitatii in scopul unei mai bune receptivitati si asimilari a valorilor stiintifice;
- descoperirea continua de solutii,
- impunerea noului in viata cotidiana,
- suportul moral al activitatii creatoare.
Asupra educatiei profesionale se rasfrang cam aceleasi influente:
- stimularea efortului si curiozitatii de aplicare in practica a cunostintelor asimilate;
- formarea a unor capacitati, priceperi si deprinderi necesare exercitarii unei profesiuni.
Educatia estetica este dependenta de cea morala prin:
- interactiunea dintre idealul moral si cel estetic;
- stimularea implinirii de sine a omului prin intermediul valorilor estetice, care, la randul lor sensibilizeaza si stimuleaza cunoasterea si intelegerea valorilor morale;
- contributia la intemeierea judecatii si aprecierii estetice.
Dezvoltarea fizica se afla sub influentele moralitatii prin:
- mobilizarea vointei in directia fortificarii fizice a organismului;
- formarea unor calitati, priceperi si deprinderi motrice (Nicola, 1994).

Sarcini de lucru:

• ce factori contribuie la dezvoltarea morala a unui individ?
• ce intelegeti prin persoana morala?
• ce rol revine familiei in educarea morala a copiilor? Care este semnificatia celor “sapte ani de-acasa”?
• care este rolul scolii in reabilitarea educatiei morale?
• care sunt dificultatile care stau in calea educarii morale a copiilor si tinerilor?
• identificati conditiile de eficienta ale fiecarei metode de educatie morala!
• intocmiti schita unei posibile strategii de educatia morala a elevilor tinand cont de: obiective, continuturi, metode si procedee de realizare, forme de organizare, modalitati de evaluare;
• dezbateti unele cazuri privind integrarea scolara si sociala a elevilor, respectarea cerintelor regimului scolar, a normelor de convietuire scolara etc!

Educatia profesionala

Delimitari conceptuale
In societatea contemporana se pune tot mai acut problema formarii si educaarii profesionale.
Prin formare profesionala se intelege “devenirea individului datorata celor mai diverse influente si actiuni care marcheaza personalitatea sub unghiul de incidenta cu activitatea profesionala” (Vladulescu, 1992).
Educatia profesionala consta in “formarea unui orizont cultural si tehnologic cu privira la o anumita profesiune, concomitent cu dezvoltarea unor capacitati, priceperi si deprinderi necesare exercitarii ei” (Nicola, 1994). Ea cuprinde atat initierea in profesie, cat si perfectionarea si specializarea (Jinga&Istrate, 1998).
Pregatirea prin scolile profesionale si liceele de specialitate este o secventa a educatiei profesionale si urmareste initierea in profesie, dobandirea competentei. Ea cuprinde unitar:
• orientarea scolara;
• calificarea;
• inzestrarea cu valori etice si de comportament social.
Educatia profesionala se fundamenteaza pe toate celelalte dimensiuni ale educatiei:
• pe cunostintele, priceperile, deprinderile, competentele dobandite in plan intelectual;
• pe priceperile, deprinderile, competentele in plan moral, actional;
• pe comportamentele morale si estetice;
• pe calitatea dezvoltarii si functionarii corpului (Jinga&Istrate, 1998).
Aceasta dimensiune a educatiei se refera la orice forma de pregatire sau perfectionare profesionala, realizata in scoala, societati comerciale, intreprinderi etc (Cretu, 1999).
Notiunea de educatie profesionala nu este sinonima cu cea de educatia tehnologica sau educatie politehnica.
Educatia tehnologica formeaza elevii pentru actiune, pentru a fi apti sa explice cunoasterea stiintifica in actiune. Ea este legata de educatia intelectuala, deoarece este o dimensiune a cunoasterii stiintifice, dimensiunea sa praxiologica. O temeinica educatie tehnologica constituie platforma pentru educatia profesionala.
Educatia politehnica vizeaza pregatirea profesionala pentru tehnica in calitate de domeniu distinct al activitatii umane (Jinga&Istrate, 1998).
In orice profesie exista doua componente:
• una culturala -; cu nucleul ei de instruire si experienta profesionala intr-un anumit domeniu al muncii;
• alta psihologica -; care defineste comportamentul muncii (calificarea profesionala pe fondul capacitatilor individuale de invatare, al intereselor si aspiratiilor speciale) (Calin, 1996).

Dezideratele educatiei profesionale
• formarea orizontului cultural-profesional;

• formarea unor capacitati, deprinderi si competente in plan actional, in vederea desfasurarii unei activitati productive;
• dezvoltarea intereselor profesionale (Cretu, 1999, Jinga&Istrate, 1998, Nicola, 1994, Bontas, 1994).

c) Formarea orizontului cultural-profesional
Orizontul cultural profesional cuprinde ansamblul cunostintelor necesare executarii unei profesiuni sau unui grup de profesiuni. El se constituie pe fondul culturii intelectuale, pe cunostintele, priceperile, deprinderile, competentele dobandite in plan intelectual.
Interdependenta dintre cultura intelectuala si cea profesionala asigura o pregatire de specialitate de profil larg, care asigura omului posibilitatile de adaptare la schimbari si mutatii in stiinta si tehnica, in productie si profesiuni.
In activitatea de predare-invatare, notiunile, principiile, legile si teoriile stiintifice fundamentale trebuie sa fie ordonate din punct de vedere al aplicabilitatii lor, iar aplicarea cunostintelor se va face nu numai in interiorul disciplinei respective, ci si in alte domenii de cunoastere si activitate, in functie de valoarea transdisciplinara a acestora (Jinga&Istrate, 1998).

d) Formarea unor capacitati, deprinderi si competente in plan actional, in vederea desfasurarii unei activitati productive
Acest deziderat se realizeaza preponderent in cadrul pregatirii practice, in cadrul practicii de specialitate in unitatile de profil-productie, cercetare, proiectare.
In cadrul activitatilor practice, elevii isi formeaza priceperi si deprinderi practice, cum ar fi:
• priceperea de a citi o schita, un plan, o diagrama;
• priceperea de a demonta un aparat sau o masina;
• priceperea de a folosi unelte si instrumente de munca in vederea efectuarii operatiilor de masurare, taiere, de control si verificare in conditii si situatii noi.
Capacitatile pe care le are in vedere educatia profesionala sunt:
• gandirea tehnica,
• aptitudinea tehnica,
• capacitatile senzorio-motorii (Nicola, 1994, citat de Jinga&Istrate, 1998).
Gandirea tehnica este o forma specifica a gandirii, care se diferentiaza in functie de continutul sau, de domeniul in care se aplica. In cadrul ei distingem:
- materialul cu care opereaza (reprezentari din domeniul tehnicii);
- operatiile pe care le foloseste in vederea rezolvarii anumitor sarcini tehnice.
Aptitudinea tehnica presupune elaborarea prealabila pe plan mintal a unor solutii optime care apoi vor fi aplicate in vederea rezolvarii sarcinilor din domeniul tehnic. Ea reprezinta complexul de:
- insusiri psihice: gandire tehnica conturata, capacitati perceptivo-spatiale evoluate, abilitati motorii dezvoltate, si
- insusiri fizice: rezistenta fizica necesara in anumite profesiuni.
Capacitati senzorio-motorii:
- perceptiile spatiale,
- sesibilitatea analizatorilor,
- aptitudinea motrica,
- dexteritatea manuala.
In cadrul instruirii practice elevii isi formeaza si competente practice care provin si din transferul “savoir faire”/“know how”-ului, precum si din aplicarea cunostintelor teoretice (Jinga&Istrate, 1998). c) Dezvoltarea intereselor profesionale
Interesul apare si se dezvolta in cadrul activitatii, fiind expresia intelegerii si adeziunii la anumite domenii si forme de activitate. El se refera la satisfacerea unor nevoi si trebuinte individuale; este un stimul intern al orientarii spre anumite domenii de cunoastere si de activitate, generand si intretinand motivatia necesara.
Concomitent cu formarea interesului pentru anumite profesiuni se formeaza si o anumita atitudine fata de munca intelectuala si cea productiva.
Sensul educatiei profesionbale este asigurarea competentei profesionale, c arezlutanta a cunostintelor, priceperilor, deprinderilor, aptitudinilor temperamentale si caracterologice de acre individul dispune in vederea indeplinirii profesiei (Jinga&Istrate, 1998).
In perspectiva lui Calin (1996) actiunea de profesionalizare se profileaza pe doua coordonate: c) a scopurilor si mijloacelor de realizare a acestora:
• instruirea tehnica si tehnologica -; prin care elevii sa cunoasca echipamentele si metodele moderne de munca;
• dezvoltarea si educarea capacitatii de comunicare, creatie si adaptare profesionala si de invata in mod autonom;
• dezvoltarea interesului pentru invatarea limbilor straine moderne, in sprijinul mobilitatii pe piata muncii. d) existenta unor protocoale si conventii de parteneriat - ca modalitati de colaborare intre institutiile scolare si societatile industriale si comerciale.
Orientarea scolara si profesionala
Reprezinta un “sistem coerent si dinamic de principii, actiuni si masuri prin care un individ sau un grup sunt indrumati sa opteze pentru o anumita scoala si, la un moment dat, si pentru o anumita profesie data de o anumita scoala, corespunzator aptitudinilor si aspiratiilor proprii, in scopul dezvoltarii personalitatii si, respectiv, al pregatirii pentru o anumita profesie’’ (Bontas, 1994, citat de Cretu, 1999).
Educatia si orientarea sunt doua laturi ale aceluiasi proces. In procesul orientarii sunt implicate trei categorii de fenomene psihologice aflate in interdependenta:
• cele intelectuale -; se refera la:
- dezvoltarea aptitudinilor generale si speciale,
- calitatea proceselor psihice de cunoastere,
- formarea unui stil individual de munca,
- aprofundarea cunostintelor elevilor despre un anumit domeniu al realitatii;
• cele afectiv-motivationale -; includ:
- interese,
- aspiratii,
- nazuinte,
- inclinatii,
- preferinte,
- atitudini,
- ideal prfesional etc;
• cele voilitiv-caracteriale -; sunt indispensabile pentru mobilizarea personalitatii in vederea realizarii scopurilor, dorintelor si aspiratiilor.
Orientarea scolara si profesionala trebuie sa se faca in functie de individ si de cerintele societatii (Jinga&Istrate, 1998).
Ea se intemeiaza pe patru directii de actiune:
• cunoasterea personalitatii elevilor;
• educarea elevilor in vederea alegerii studiilor si profesiunii;
• informarea asupra retelei scolare si a lumii profesiunilor;
• consilierea si indrumarea elevilor spre diverse studii/profesiuni (Jinga&Istrate, 1998, Cretu, 1999).
Pregatirea tinerilor pentru optiunea profesionala trebuie sa aiba in vedere urmatoarele (Jinga&Istrate, 1998):
• domeniul activitatii de pregatire a tineretului pentru optiunea scolara/profesionala apartine educatiei si se implica in toate compartimentele si la toate nivelurile invatamantului;
• caracterul interdisciplinar al activitatilor de orientare scolara si profesionala;
• rolul personalului didactic in procesul orientarii scolare si profesionale;
• extinderea campului educational la tot ceea ce poate imbogati si favoriza o dezvoltare complexa, globala, si creatoare;
• selectionarea si combinarea metodelor prin care se poate realiza concordanta dintre aspiratiile profesionale ale unui tanar si cerintele domeniului vizat;
• un cadru institutionalizat, un personal specializat si o organizare si dotare a scolilor, care sa corespunda obiectivelor propuse.
Procesul de orientare scolara si profesionala implica realizarea concordantei dintre:
• ceea ce vrea elevul -; sistemul de aspiratii, interese si aspiratii;
• ceea ce poate elevul -; cunostintele, abilitatile si capacitatile de care dispune si,
• ceea ce trebuie sa faca -; oferta de munca si cerintele vietii sociale.
Orientarea scolara si profesionala urmareste realizarea unui echilibru dinamic intre:
• posibilitatile individului;
• cerintele profesiunilor si
• nevoile sociale de forte de munca.

Figura nr. 1: Parametrii optiunii scolare si profesionale (dupa Salade, 1998).

Interdependenta educatiei profesionale ce celelalte dimensiuni ale educatiei

Asupra educatiei intelectuale, educatia profesionala:
- ofera o imagine de ansamblu asupra interdependentei cunostintelor stiintifice cu cele tehnologice,
- faciliteaza intelegerea principiilor care stau la baza procesului de productie.
Asupra educatiei morale, prin:
- efectuarea unor activitati practice cu influenta pozitiva asupra profilului moral;
- fortificarea spiritului de disciplina, respectul pentru munca, colegialitate etc.
Prin elementele estetice oferite de produsele muncii, educatia profesionala contribuie la realizarea dezideratelor educatiei estetice.
Influentele asupra educatiei fizice:
- fortificarea fizica,
- dezvoltarea armonioasa a organismului,
- intretinerea starii de sanatate,
- formarea unor calitati si deprinderi motrice, prin antrenarea intr-o activitate practica (Nicola, 1994).