In lucrarea sa The fundamental forms of social thonght, W. Stark apreciaza ca din antichitate ºi pana in zilele noastre, atat ºtiinþele sociale cat ºi practica politica opereaza cu doua tipuri de modele de reprezentare ale societaþii: modelul organicist ºi modelul mecanicist. n1y23yz
In modelul organicist grupul social are prioritate ca reprezentare, individul fiind un derivat.
Modelul mecanicist concepe societatea ca pe un ansamblu de indivizi legaþi, cel mai adesea in mod inconºtient ºi involuntar prin legaturi mai mult sau mai puþin artificiale.
Aceste doua puncte de vedere epuizeaza posibilitaþile de reprezentare a socialului, sunt descrieri complementare ale acestuia ºi nu pot fi concepute simultan. Faptul face ca in timp, gandirea sa oscileze intre aceste doua modele; in perioada de confuzie ºi criza se vehiculeaza viziuni mecaniciste asupra societaþii. Atunci cand societatea este pusa insa in situaþie sa-ºi apere integritatea, sa lupte contra unor fenomene ce-i ameninþa identitatea, gandirea sociala produce reprezentari organiciste stimulate de cercetarea sentimentelor naþionaliste care creaza impresia discontinuitaþii dintre societaþi, culturi, naþiuni.
Teoriile care ofera modele de reprezentare a socialului sunt teorii privitoare la ordinea societaþii. Ordinea este un concept structural. Teoriile despre ordinea sociala nu epuizeaza ºi problema organizarii sociale. Organizarea este un concept acþional. Din concepþia de spre ordine decurg insa ideile despre organizarea sociala. Acesta este ºi modul in care Emile Durkheim descrie doua tipuri de organizare sociala pornind de la descrierea modalitaþilor de solidaritate (ordine) sociala.
In lucrarea sa Despre diviziunea sociala a muncii, sociologul explica modul cum solidaritatea mecanica genereaza structuri de organizare segmentare, iar solidaritatea organica, structuri organizate.
Cautand cauzele care determina apariþia structurii organizate, Durkheim observa ca pe masura creºterii diviziunii muncii se dezvolta ºi o structura organizata a societaþii care pune in umbra structurile segmentare.
Primul tip de solidaritate de care vorbeºte Durkheim este o stare structurala a carei coeziune rezulta exclusiv din asemanarile indivizilor. Aceasta stare da impresia unei „mase omogene ale carei parþi nu se disting una de alta…o protoplasma sociala , germenul din care va ieºi tipul social urmator.
Acest stadiu primitiv caracterizeaza societaþile inferioare formate din simple repetiþii a unor agregate de acelaºi fel. Membrii unor asemenea societaþi se considera ºi chiar sunt in majoritate consanguini. Ei susþin relaþii domestice. In cadrul lor funcþioneaza structuri simple de putere in care ºefii clanurilor sunt singurele autoritaþi sociale.
O astfel de societate segmentara e compusa din elemente similare formate la randul lor din alte elemente omogene. Condiþia de existenþa a tipului segmentar de societate este ca elementele sale sa fie suficient de asemanatoare spre a sta unite ºi indeajuns de diferite spre a nu se pierde unul in celalalt.
In accepþiunea data de Durkheim, solidaritatea mecanica este solidaritatea ce rezulta din asemanari, ea rezulta direct ºi nemijlocit din caracteristicile semenilor sai. Aceste societaþi supravieþuiesc pana in epocile moderne sub forma tradiþiilor descendenþei spirituale (comunitaþile).
„In realitate - scrie profesorul Ilie Badescu - solidaritatea bazata pe asemanarea membrilor corespunde fiinþei colective din individ. Ea are o natura dinamica, adica se poate accentua sau diminua in individ…potenþarea acestei fiinþe colective minimale din individ, chiar prin accentuarea trasaturilor similare, presupune o intensificare a trairii colective ºi abia astfel ia naºtere omul moral ºi deasupra lui, cel religios".
Trasaturile asociate cu tipul segmentar de solidaritate sunt: adeziunea unanima la credinþele ºi practicile colective, absorbirea individului de catre societate ºi a parþii in intreg, proprietatea colectiva, omogenitate.
La acest nivel sunt foarte active sentimentele sociale.
Durkheim incearca apoi sa explice evoluþia societaþii de la tipul de organizare mecanica, segmentara, la societatea organica.
Fenomenul care conduce la aceasta evoluþie este diviziunea sociala a muncii. Aceasta diviziunea sociala presupune integrarea sociala pe baza de diferenþiere individuala reclamata de specializarea sarcinilor. In istorie, tipul societaþii mecanice intra intr-un regres o data cu creºterea diviziunii muncii, lasand locul expansiunii societaþilor cu solidaritate organica.
De reþinut faptul ca, accepþiunea pe care o da diviziunii sociale a muncii, Emile Durkheim are in vedere cazurile in care diferenþierea economica se suprapune peste diferenþierea sociala. Cauza diviziunii sociale a muncii ºi deci, a trecerii de la solidaritatea mecanica la solidaritatea organica este ceea ce Durkheim numeºte densitatea dinamica - adica densitate fizica a populaþiei ºi densitate morala.
Densitatea inseamna contacte mai frecvente intre indivizi ºi o ingustare a zonei de afirmare a individualitaþii in raport cu aceeaºi unitate de spaþiu.
Daca societatea ar fi ramas in cadrul tipurilor de solidaritate mecanica, creºterea densitaþii ar fi dus necesar la o creºtere a agresivitaþii. Evitarea agresivitaþii, deci alternativa este apariþia unui nou tip de solidaritate - cea organica.
Prin densitatea dinamica sau morala, Durkheim numeºte apropierea ºi comunicare activa care rezulta intre indivizi prin creºterea diviziunii muncii. Densitatea morala in sensul utilizat de Durkheim este deci, intensificarea comunicarii.
In opoziþie cu punctul de vedere a lui Herbert Spencer care vederea in creºterea populaþiei motivul creºterii contactelor agresive, Durkheim vede posibilitatea naturii umane de a raspunde acestei situaþii prin crearea unei diferenþieri, adica a unui nou mod de viaþa constand in trecerea de la omogenizare ºi competiþie la specializare ºi contacte creatoare. Diferenþiindu-ºi ocupaþiile, adica deosebirile intre ei, oamenii nu mai lupta pentru a realiza complementaritatea sarcinilor necesara atingerii unui scop comun.
Diviziunea muncii care genereaza contacte creatoare este deci, ºi principiul care sta la baza pacii sociale, eliminand agresivitatea sociala.
Durkheim a incercat sa stabileasca o lege obiectiva de evoluþie a societaþii de la solidaritatea mecanica la cea organica. El elaboreaza cu acest prilej ºi un indicator obiectiv al trecerii de la un tip de solidaritate la celalalt. Acest indicator este tipul de drept care caracterizeaza fiecare societate. Solidaritaþii mecanice bazata pe similitudinea indivizilor, ii corespunde dreptul represiv in timp ce solidaritatea organica este menþinuta prin dreptul restitutiv care valorizeaza caracterul distinct al indivizilor ºi nevoia organica care-i leaga pe indivizi unii de ceilalþi.
In timp ce Durkheim incearca sa formuleze o lege de evoluþie a socialului, Georg Simmel - sociolog german, ilustreaza prin gandirea lui, modelul de reprezentare mecanicist a societaþii. El nu vede in societate decat regularitaþi microscopice. La nivel macroscopic - crede Simmel - nu are rost sa cautam regularitaþi cu validitate universala, pentru ca aici avem a face cu sisteme de interacþiuni complexe, a caror configuraþie variaza la infinit. Explicaþia este doar o reconstrucþie a realului asupra caruia se proiecteaza o forma. In ansamblu, sociologia lui Simmel este considerata un exemplu de sociologie formala in care se intruchipeaza de o maniera explicita, noþiunea moderna de model.
Un model este o reprezentare idealizata care permite inþelegere unor situaþii reale cu condiþia de a conºtientiza simplificarile pe care le introduce acesta. Modelul are calitatea de a fi general in masura in care se aplica in contexte spaþio-temporale diferite ºi ideal pentru ca nu se aplica textual nici unei societaþi concrete. Faþa de model, legea este o propoziþie care ambiþioneaza sa reprezinte o realitate empirica ºi sa fie valida universal.
Simmel considera ca socialul este format dintr-o mulþime de acþiuni individuale. Pentru a explica o batalie, ar trebui la limita - considera sociologul german - sa explicam comportamentul tuturor participanþilor la razboi, ceea ce ar fi imposibil ºi n-ar fi de nici un interes.
In analiza pe care o face societaþii din timpul sau, el vede indivizii ca pe niºte persoane abstracte, indeplinind funcþii in procesele de producþie, cu roluri specifice care fac posibila funcþionarea societaþii. Mecanismul economic nu priveºte individul in totalitatea sa. Rutina schimbului forþeaza indivizii la specializare ºi comportamente raþionalizate impuse la limita. Integrat in sistemul capitalist, omul este lasat singur cu unicitatea sufletului sau.
Experienþa societaþii il face in acelaºi timp pe individ dependent de un mare numar de alþi indivizi. El invaþa astfel sa se perceapa pe sine ca pe o parte a unui grup social mai larg.
In societatea moderna Simmel vede indivizi impinºi in izolare ºi dependenþa de un mediu social din ce in ce mai rarefiat in care ei iºi manifesta noua individualitate creand o sinteza intre colectivism ºi individualism. In aceasta lume, produsele omului pun stapanire pe el ºi pe relaþiile lui. Sistemul capitalist ca imperiu raþional al schimbului devine mediul de manifestare a libertaþii indivizilor.
Unicitatea personala ºi istorica a fiecarui individ este fundamentul societaþii. La randul sau, societatea este cadrul in care se manifesta deplin calitaþile relaþionale ale indivizilor.
Un exemplu clasic de analiza sociologica este descrierea pe care Simmel o face rolului strainului.
Strainul este definit printr-o unitate neobiºnuita a caracterului hoinar combinat cu stabilitatea spaþiala. „Strainul - scrie el - nu este hoinarul care vine azi ºi pleaca maine, ci acea persoana care vine azi ºi ramane maine. El este astfel spus doar un potenþial hoinar".
Strainul este aºezat in cadrul unui grup, poziþia sa fiind definita de faptul ca el nu a aparþinut mereu acelui grup ºi care aduce aici calitaþi ce nu au aparþinut totdeauna grupului.
Strainul este persoana care intruneºte unitatea intre apropiere ºi departare presupuse de orice relaþii umane organizate. In ceea ce priveºte relaþia cu el, distanþa inseamna ca el cel apropiat este totuºi departe, iar strainatatea sa inseamna ca el cel de departe este actualmente aproape.
Strainul genereaza un tip specific de interacþiune sociala. El este la fel ca „duºmanul interior" un element intrinsec al grupului.
Strainul nu este proprietar de pamant. El este de obicei comerciant fiind caracterizat prin extraordinara sa mobilitate. Prin rolul sau formal, vine des in contact cu membrii grupului, dar nimic din lucrurile esenþiale nu-l leaga de ei: nici rudenie, nici loc ºi nici ocupaþie.
De aici, obiectivitatea neobiºnuita a strainului ca expresie a libertaþii sale care inseamna lipsa obiceiurilor, a pietaþii sau a precedentelor.
El este legat de grup doar prin aspectele generale are relaþiilor sale cu membrii grupului, fiind totuºi prin aceasta un membru al grupului.

Bibliografie

Durkheim Emile - De la division du travail social, Paris, PUF, 1986.
Wallisch-Prinz, Barbel - A sociology of freedom, Georg Simmel's theory of modern society, Bremen , 1977.
Wolf Kurt - The Sociology of Georg Simmel, The Free Pres, New York, 1950.
The meaning of Sociology A reader, Prentice Hall, New Jersey, 1990, p. 93-94.