Obiectivele modulului

Familiarizarea cu conceptele de cognitie si reprezentare sociala c6u15ut
Analiza comparativa a celor doua abordari
Cunoasterea elementelor constituente, a caracteristicilor si a functiilor reprezentarilor sociale
Identificarea influentei practicilor sociale asupra reprezentarilor sociale

1. REPREZENTARI SOCIALE. STIINTA SI IDEOLOGIE

Reprezentari si atitudini sociale
Toti autorii remarca polisemia termenului de reprezentari sociale (RS); acestea tin mai intai de "mentalul colectiv", de ceea ce se numeste cu un termen mai raspandit, mentalitatea colectivitatii. In prima aproximatie, RS pot fi definite ca imagini mentale ale realitatii sociale care intrunesc consensul unui grup. Individul traieste intr-o lume de obiecte, persoane, evenimente, idei, etc., si isi imparte aceasta lume cu ceilalti semeni, se sprijina pe ei - uneori in convergenta, alteori in conflict - pentru a o intelege, a o organiza, sau a o infrunta (Jodelet, 1997). Fiecare dobandeste biti de informatie din experienta directa si este gata sa-si insuseasca versiunea grupului pentru datele ce ies din perimetrul perceptiei proprii. Individul nu traieste intr-un vid social, ci mai degraba intr-un plin social (Moscovici), ceea ce influenteaza in mod esential colectia de imagini pe care le poarta in memorie, ca si gesturile cotidiene. Concilierea continua cu grupul si eliminarea disonantelor duce la consens.
Solidare reprezentarilor, atitudinile constituie predispozitii psihice sau propensiuni de a actiona intr-un chip caracteristic fata de datele realitatii. Atitudinea este o variabila latenta, dar si un comportament manifest. Cum observa R. Mieli (1961), atitudinea se reflecta in postura, miscari, privire, voce, dar "propriu atitudinii nu este miscarea in sine, ci raportul dintre subiect si obiect care se dezvaluie in reactia corporala". Reprezentarile sociale si atitudinile transpar in opinii, sentimente, moduri de comportare fata de situatii, evenimente, persoane, idei, valori, etc. (I. Radu, 1994).
Majoritatea psihologilor dezvolta o optica unitara asupra atitudinii, asimiland-o - ca desfasurare procesuala - cu ceea ce numim comportament in sens larg. M. J. Rosenberg si C. I. Hovland au schitat prima data aceasta optica despre trei componente ale atitudinii: (1) componenta afectiva, formata din stari emotionale si preferinte evaluative; (2) componenta cognitiva (opinii si convingeri) si (3) componenta comportamentala, luata mai curand ca intentie comportamentala. Aceste fatete sunt aproximate in figura 1., in care datele nemijlocit observate sunt cuprinse in casete cu linii continue iar variabila latenta apare in linii punctate.

Fig..1. Abordarea atitudinii in termeni de trei componente (reprodus dupa Eiser, 1996)

Reprezentarile sociale apar aici drept componente cognitive ale atitudinilor si se dezvaluie in moduri de perceptie si in marturii verbale despre opinii, credinte, convingeri. O serie de teste de atitudini, ca si alte mijloace de ancheta, ordoneaza pe un continuum enunturi de opinie colectate de la omul de pe strada, si grade de adeziune la ele, sondand nemijlocit - sub titlul de atitudini - de fapt reprezentari colective. Acestea antreneaza deopotriva atat conceptele, cat si valorile.

2. INTRODUCERE IN DOMENIUL STUDIULUI STIINTIFIC AL RS

O data cu introducerea conceptului de "reprezentare sociala" de catre Moscovici (1961) in cartea "Psihanaliza, imaginea si publicul sau", multi autori au reluat acest concept si l-au situat in centrul studiilor teoretice si empirice. Reprezentarea sociala este vazuta de catre Moscovici (1961) ca un mod particular de cunoastere, o forma intermediara intre concept si imagine (intre reproducerea realului si abstract). Reprezentarile sociale nu constituie doar o reproducere a realitatii concrete la nivel mental, ci mai degraba o reconstructie a acestei realitati. Obiectul unei reprezentari sociale este asimilat sistemului de valori si norme ale individului sau grupului din care acesta face parte. Cu alte cuvinte, obiectul RS nu are o semnificatie in sine, ci reprezinta relatia subiect-obiect. O reprezentare restructureaza realitatea, reduce nefamiliarul la familiar pentru a permite integrarea in acelasi timp a caracteristicilor obiective ale obiectului, a experientelor anterioare ale subiectului si a sistemului sau de atitudini si norme. Aceasta permite sa se defineasca reprezentarea ca o viziune asupra unui segment al lumii, care ii da individului posibilitatea de a conferi un sens conduitelor sale, si de a intelege realitatea prin propriu-i sisteme de referinte, de a se adapta.

Definitii ale RS
Jodelet (1989) - "RS este o forma de cunoastere elaborata si impartasita social, avand un scop practic si concurand la construirea unei realitati comune unui ansamblu social"
Flament (1995) - "RS este un ansamblu organizat de cognitii relative la un obiect, impartasite de membrii unuei populatii omogene in raport cu acest obiect"
Abric (1987) -; “RS este produsul si procesul unei activitati mentale, prin care un individ sau un grup reconstituie realul cu care este confruntat si-i atribuie o semnificatie specifica"

Reprezentarea ca sistem socio-cognitiv
Omul de rand, nu percepe realitatea in maniera normativa. El nu se supune modelelor logice sau statistice de analiza a informatiei. El ignora anumite informatii, exagereaza altele, suprageneralizeaza. Aceste "erori" (cum au fost ades numite) in procesarea informatiei au la baza atat cauze de natura cognitiva (capacitatea limitata de procesarea informatiei) cat si sociale ( norme, reguli sociale) si motivationale (dorinta de stima de sine ridicata). Perceptia realitatii se supune atat unei logici si unor reguli cognitive, cat si unor reguli sociale. Reprezentarile sociale se supun atat regulilor cognitive cat si celor sociale. de aceea putem spune ca sunt sisteme duble, cu o componenta cognitiva si una sociala. Componenta cognitiva (sau sistemul operator) - mecanismele cognitive care guverneaza procesarea informatiei (asociatii, incluziuni, disocieri). Componenta sociala (metasistemul) - pune in functiune aceste mecanisme cognitive, controleaza, verifica, selectioneaza informatia si mecanismele care o prelucreaza in functie de normele si regulile sociale, percum si de sistemul de valori individual.
Reprezentarile sociale au deci aceasta caracteristica de a se supune atat unei logici cognitive, cat si unei logici sociale. Ele pot fi astfel definite in termeni de constructii socio-cognitive guvernate de reguli proprii; integreaza atat rationalul cat si irationalul. Tolereaza si integreaza contradictii aparente.

Cognitii si reprezentari sociale
Trecand in revista cercetarile mai recente, sa mentionam un studiu de metaanaliza calitativa, in care S. de Rosa (1997) face sinteza investigatiilor intreprinse in ultimele doua decenii in problematica RS. Autoarea face distinctie intre doua directii de cercetari: una care extinde modelele psihologiei cognitive la domeniul social si vorbeste despre cognitia sociala si a doua directie a reprezentarilor sociale - care opereaza in paradigma clasica, traditionala. Paradigma cognitiei sociale construieste - in prelungirea psihologiei cognitive, care ofera cadrul unificator - pe conceptele de schema, scenariu, prototip, etc. Conceptul de scenariu, derivat din cel de "schema sociala", este definit de S. de Rosa - ca "reprezentare conceptuala a secventelor stereotipe ale evenimentelor, aplicabile la situatii frecvente si conventionale, nivelul sau de generalizare fiind relativ limitat….Intelegerea si interpretarea unui eveniment (social sau non-social) sunt considerate un rezultat al activarii unei structuri organizate sub forma unei "scheme" sau a unui "scenariu", adica o structura ce presupune conexiuni temporale si cauzale intre evenimente, incorporand si elemente in raport cu intentiile, scopurile, regulile, etc." (p. 207). Scenariul cognitiv comporta un "nucleu tare", format din macro-actiuni sau scene relativ invariabile in raport cu situatiile particulare si, in acelasi timp, terminale formate din variabile nespecificate, care iau valori in functie de context. Comportamentele umane de rutina sunt generate de asemenea scenarii: " alua masa la restaurant", "a da un telefon de la un post public", " a imprumuta o carte de la biblioteca", etc. Toate acestea si fiecare in parte comporta o succesiune cvasiinvarianta de pasi (conduite), precum si interactiuni - intr-o ordine socialmente stabilita - pe care individul le executa gratie unui proces de invatare sociala (Miclea, 1994, p. 283-384).
La randul sau, prototipul este exemplarul tip al unei categorii de fenomene sau evenimente. De pilda, cand vorbim de revolutie ne gandim imediat la un exemplu caracteristic (Revolutia Franceza din 1789). Acest exemplu tipic pe care il asociam imediat unui termen, constituie prototipul si, adesea, el precede formarea conceptului propriu-zis. Notiunea se intruchipeaza de regula intr-un prototip care este exemplarul tip (real sau ideal) al unei clase de evenimente-fenomene. Asociem deci unui cuvant o imagine, operam practic cu un concept figural (Radu, 1994).
Conceptele de "schema cognitiva", "scenariu", "prototip", preconizate de psihologia cognitiva, rezuma modul de apropiere a lumii externe de catre individ gratie functionarii spontane a sistemului cognitiv. Psihologia cognitiva abordeaza aceste procese ca o secventa cognitiva de prelucrare a informatiei, in timp ce psihologia sociala plaseaza procesare a informatiei in contextul ei real, care cuprinde medierea relatiei de catre grupul social. Din aceasta perspectiva se poate face - in mod conventional - distinctie intre cognitia sociala si reprezentarile sociale, asa cum incearca diferiti autori. Prima ar rezulta din functionarea spontana , autonoma a sistemului cognitiv uman, in timp ce in cazul reprezentarilor colective aportul social devine semnificativ. S. de Rosa (1997) sintetizeaza grosso modo cele doua abordari sub forma tabelara (tabelul 1. )

Tabelul 1. Cognitie sociala vs. reprezentari sociale (dupa S. de Rosa, 1997).

Cognitie sociala Reprezentari sociale

- perspectiva individualista: societatea este o suma de relatii diadice, agregat de indivizi legati intre ei prin relatii interpersonale; - conceptie interactionista: societatea este o structura articulata si stratificata in grupuri si sub-grupuri;
- metafora subiectului ca "savant amator" si economizator" al resurselor cognitive; - metafora subiectului ca "actor" al vietii cotidiene;
- fenomenele sociale tratate ca si obiectele-fenomenele fizice; procesul cognitiv parcurge o secventa universala iar influenta colectiva este privita doar ca element de facilitare si nu ca transmisiune sociala; - lumea sociala conceputa in complexitatea ei; conceptele sociale privite ca set de informatii transmise social, prefigurate in interactiunile intre individ si grup si reconstruite de catre actorii sociali pe baza experientei sociale; optica valorizatoare a ordinii simbolice a culturii;
- centrata pe "cum" si "de ce"; - centrata pe "care" reprezentari si "ale cui";
- cognitii ca structuri invariante guvernate de legitati formale. - reprezentarile ca imbinare de date cognitive si emotionale, normative si valorizante cu rol de ghid pentru actiune.

O data cu Lewin, psihologii sociali au ajuns la concluzia ca, comportamentul social este mai bine inteles daca este privit in functie de perceptia pe care o are individul asupra contextului obiectiv, decat in functie de context in sine. O recompensa sau o pedeapsa, vor determina o reactie din partea individului in functie de felul in care este perceputa de catre acesta. informatiei reale.
In acelasi context, Langer, Blank & Chanowitz (1978) arata ca omul se comporta Comportamentul individului poate fi influentat de catre altii, fara ca acestia sa fie prezenti. (“Ce ar zice mama, daca as face lucrul asta?”).
Cognitia sociala abordeaza nu numai cauzele, ci si rezultatele perceptiei si interactiunii sociale in termeni cognitivi. Principala reactie masurata de cognitivistii sociali este cognitia, nu comportamentul sau emotiile -; “Ce crezi despre…?”, sau chiar cognitiile despre emotii si comportamente “Ce ai de gand sa faci?”.
Intre cauze si raspunsuri, individul este vazut ca un “organism ganditor”, ca un “ganditor social” (social cognizer) care poate fi caracterizat din punct de vedere al cognitiei si al motivatiei: 1. Individul cauta consistenta. motivat fiind de perceptia discrepantelor intre cognitiile sale, sau intre cognitii si comportament (Festinger, 1957; Heider, 1958). Daca ne consideram o persoana cinstita, dar tocmai ne-am urcat fara bilet in autobuz, trebuie sa facem ceva pentru a elimina aceasta inconsistenta. Inconsistenta obiectiva nu e importanta, ci inconsistenta subiectiva; inconsistenta actuala, daca nu este perceputa si interpretata ca atare de catre subiect, nu poate fi considerata inconsistenta psihologica. Astfel ca, daca ma urc in autobuz fara bilet, dar ma gandesc ca “o data, se intampla, n-am avut timp”, sau “costul biletului e oricum prea mare, asa ca daca ma urca fara bilet de cateva ori, abia ajung sa platesc un pret real”, e foarte probabil sa nu percep vreo inconsistenta intre ceea ce gandesc despre mine (ca sunt o persoana cinstita) si comportamentul meu efectiv.
2. Omul este un “om de stiinta naiv”. Este modelul care a dominat studiul atribuirilor cauzale.Atribuirea cauzala reprezinta inferenta pe care o face subiectul referitor la cauzele care au determinat comportamentul propriu sau al celorlalti sau anumite evenimente. Modelele clasice ale atribuirii se bazau pe supozitia ca analiza cauzala este logica, rationala, luand in considerare toate informatiile pertinente. Astfel, daca suntem martorii unui accident cauzat de o masina condusa de o femeie, ne gandim la toate cauzele posibile ale accidentului -; soseaua umeda, neatentie, lumina slaba, etc., apoi facem o atribuire “accidentul s-a produs din cauza conditiilor meteo defavorabile”.
Cercetarile ulterioare, arata ca in analiza cauzala din viata de zi cu zi, omul nu proceseaza informatia in maniera normativa, conform principiilor logici si rationalitatii. Datorita resurselor limitate (cognitive, timp, etc.), oamenii recurg mai degarba la procedee simple de inferenta, la strategii euristice; ei ignora anumite informatii, se bazeaza pe stereotipuri si suprageneralizari, pe informatiile cele mai accesibile. In exemplul de mai sus, este putin probabil ca omul va analiza toate cauzele posibile ale accidentului, atribuirea sa va fi mai degraba “accidentul s-a produs pentru ca era o femeie la volan”. In felul acesta analiza cauzala se realizeaza rapid, cu minim de efort si resurse cognitive, in baza unui stereotip “femeile nu sunt bune conducatoare auto”.
3. In urma constatarii ca oamenii nu recurg la strategii statistice de analiza a informatiilor, ci mai degraba la euristici care sa permita o procesare rapida si eficienta, cognitia sociala a elaborat modelul omului care functioneaza cu maxim de economie cognitiva (cognitive miser). Spre deosebire de abordarea anterioara a “omului de stiinta naiv” care incearca sa puna in evidenta cum ar trebui sa proceseze actorul social informatia, abordarea “avarului cognitiv” arata cum se proceseaza informatia in realitate. Datorita capacitatii limitate de procesare a informatiei, oamenii adopta strategii care sa simplifice problemele complexe. Aceste strategii nu urmaresc raspunsuri corecte, ci mai degraba eficiente. Omul nu cauta solutii corecte, ci rapide si eficiente, ceea ce atrage dupa sine o serie de “erori” si distorsiuni in procesarea informatiei.
Aceasta abordare este predominant cognitiiva, rolul motivatiei fiind foarte redus.
4. O alta abordare care porneste de la ideea ca omul, ca actor social proceseaza numai partial informatia, este abordarea omului ca “novice” in procesarea informatiei. Aceasta abordare porneste de la experimentele lui Asch (1982) asupra formarii impresiei care arata ca impresia asupra unei persoane se formeaza in baza unor trasaturi (primele de pe lista experimentala) care pot fi mai mult sau mai putin relevante. Omul se focalizeaza pe primele informatii accesibile (“primacy effect”) si le ignora pe cele ulterioare, indiferent daca acestea sunt sau nu cele relevante. Anderson explica acest efect prin faptul ca individul isi focalizeaza atentia pe primele informatii si, nemaiavand resurse pentru procesarea celor ulterioare. In consecinta, judecata se bazeaza pe aceste prime informatii accesibile, ceea ce atrage distorsiuni in reprezentarea in mod automat, conform scenariilor, fara a mai procesa intreaga informatie existenta intr-o anumita situatie, chiar daca aceasta informatie difera de scenariile detinute. Cu cat o activitate este mai frecventa, realizarea ei se transforma intr-un scenariu; omul ramane sensibil la structura acestui scenariu si nu mai acorda atentie la continutul semantic al situatiei. Daca structura situatie noi nu corespunde scenariului anterior, omul acorda atentie continutului semantic. Experimentul realizat de Langer & colab. este cat se poate de relevant pentru acest tip de situatie. Un complice al experimentatorilor vine la biblioteca si intrerupe o persoana care fotocopia o serie de documente. Cererea sa are mai mult succes cand se adreseaza astfel “Scuzati-ma, Am 5 pagini de xeroxat. Pot sa utilizez xeroxul, pentru ca trebuie sa fac copiile?”, decat daca se adreseaza cu “scuzati-ma, am cinci copii de facut. Pot sa folosesc xeroxul?”. Desi continutul semantic este identic in cele doua situatii, cererea are mai mult succes in prima situatie deoarece se mentine structura scenariului, spre deosebire de prima situatie.

5. Omul ca “tactician motivat”, pune accentul, asa cum arata si numele, pe motivatia actorului social. Aceasta abordare porneste de la ipoteza ca omul poate dispune de mai multe solutii la o problema, dar alegerea solutiei finale va fi in functie de intentiile, scopurile individului si finalitatea situatiei in care se afla. Uneori, alegerea se face in interesul corectitudinii si acuratetei; alteori omul alege in maniera defensiva, in interesul protejarii imaginii si stimei de sine. Une exemplu anecdotic ilustreaza utilizarea strategiile care permit adaptarea cea mai eficienta a actorului social ca tactician motivat. Un pacient la psihiatrie se poarta cu periuta sa de dinti ca si cum ar fi fost caine. Dupa mai multe incercari nereusite de a-l convinge ca periuta nu e caine, doctorii il mai intreaba o data, aratandu-i periuta “ce e acest obiect?”, “Cum ce este, periuta mea de dinti”, raspunde pacientul mirat de o asemenea intrebare. “Bine, te-ai convins ca e periuta de dinti si nu altceva, poti pleca acasa” ii spun doctorii intinzandu-i periuta. Pacientul ia periuta si iese pe usa zicand “Hai Rex sa mergem acasa”. Desi convins ca periuta e caine, pacientu isi da seama de ceea ce se asteapta de la el pentru a i se da drumul acasa. Astfel, el raspunde asa cum i se pretinde pana ajunge sa-si atinga scopul. Exemplele de acest fel sunt numeroase in viata de zi cu zi, de la simple si nevinovate strategii de “manipulare” pana la oportunism, astfel incat sa fim de acord ca omul este intr-adevar un tactician motivat. El se comporta in acesta maniera, indiferent daca informatia pe care o are, sau atitudinile si credintele sale vin in contradictie cu acest comportament.

Caracteristicile RS
Ancorarea - proces prin care se integreaza un obiect sau fenomen nefamiliar intr-o retea de categorii cunoscute; reduce nefamiliarul la familiar. Jodelet arata ca pacientii cu tulburari psihice plasati in mijlocul unor sateni, sunt judecati imediat de catre acestia ca fiind idioti, vagabonzi sau "pungasi". Obiectul "primeste" caracteristicile categoriei in care a fost integrat, si este reajustat pentru a se potrivi acesteia. Chiar daca exista constiinta unei anumite discrepante intre obiectul si categoria in care a fost integrat, aceste discrepante sunt diminuate pentru a mentine cooerenta si consonanta. Oamenii au tendinta de a selecta si observa trasaturile reprezentative ale obiectului; aceste trasaturi sunt accentuate, chiar exagerate, in defavoarea altor trasaturi care pot fi ignorate. Satenii lui Jodelet categorizeaza pacientii cu tulburari mentale in functie de "ciudateniile" verbale si comportamentale ale acestora, fara a lua in calcul si umanismul, firea placuta sau rabdarea acestora.
A ancora inseamna a numi si a clasifica ceva. O data realizata insertia obiectului intr-un cadru de referinta cunoscut, are loc instrumentalizarea sociala a obiectului respectiv. RS furnizeaza instrumente de comunicare si intelegere comuna. fenomenul ancorarii permite ordonarea mediului in unitati semnificative si sisteme comprehensibile.
Obiectivarea - concretizeaza ceea ce este abstract, transforma un concept intr-o imagine. Obiectivarea inteligentei se realizeaza printr-un IQ, cea a psihanalizei prin imaginea unui cazan din care aburii dau pe din-afara. Banii sunt RS a valorii si puterii. Prin acest proces omul transforma o reprezentare in ceva concret pe care il poate "manipula" cu mai multa usurinta. Imaginea RS este strans legata de cultura existenta la un moment dat. Lewin arata ca fiecare reprezentare realizeaza un nivel diferit al realitatii. Aceste niveluri sunt create si mentinute de o anumita colectivitate si dispar o data cu ea. Nivelul supranatural, candva complet difuz, a devenit practic inexistent. Un alt exemplu, psihanaliza, in reprezentarea populara, se reduce la un nucleu figurativ comun poiectat spatial:

Constient
Refulare
Complexe
Inconstient

Cele doua paliere - constient/inconstient - sunt localizate in spatiu unul deasupra celuilalt. Palierul superior preseaza asupra celui inferior (refulare) iar aceasta "represiune" produce complexele. Interesanta este absenta - din acest nucleu figurativ - a libidoului prezent in conceptia psihanalitica dar aflata social sub regim de "tabu".

Organizarea RS
Reprezentarea sociala ca ansamblu de informatii, credinte, opinii referitoare la un obiect sau fenoment dat, este organizata si structurata. Analiza unei reprezentari presupune atat analiza continutului cat si a structurii sale. Elementele unei reprezentari sunt ierarhizate, au anumite ponderi si intretin intre ele anumite relatii care le determina semnificatia si locul in sistemul reprezentational. Putem distinge doua elemente in structura unei reprezentari: nucleul central si elementele periferice.
Abric (1976) elaboreaza o teorie de organizare a RS, numita ipoteza "nodului central". RS este organizata in jurul unui nod central, constituit din unul sau mai multe elemente ce ii confera o semnificatie proprie. Acest nod este elementul fundamental al reprezentarii, el determina semnificatia si orgnizarea reprezentarii. Nodul sau nucleul central este consensual, stabil, coerent si putin sensibil la contextul imediat.
Are doua functii esentiale:
1. functia generativa: nucleul central creeaza sau modifica semnificatia celorlalte elemente constitutive ale RS; prin aceasta functie, elementele capata un sens si o valoare.
2. functia organizatorica - se determina legaturile dintre celelate elemente ale RS; nucleul central este elementul unificator si stabilizator al RS.
Nucleul central este elementul care rezista cel mai mult schimbarii. O data cu modificarea nucleului central, se modifica intreaga semnificatie a RS. Pentru ca doua RS sa fie diferite, trebuie sa aiba nuclee centrale diferite. Centralitatea unui element nu este data de frecventa sa, ci faptul ca el confera semnificatie RS (ceea ce il deosebeste de prototipul lui Rosch (1967)). Elementele nodului central reflecta caracteristicile obiectului reprezentat si relatia pe care subiectul sau grupul o are cu acest obiect.
Nodul central are dimensiuni diferite:
- o dimensiune functionala (ca in reprezentarile unor profesii). In aceste situatii, elementele supravalorizate in reprezentare sunt cele referitoare la eficienta maxima; Ochaine (1981) arata ca in situatiile de acest fel, "imaginile operative" care ghideaza comportamentul sunt functional deformate si accentuate.
- o dimensiune normativa in situatiile in care intervin dimensiuni socio-afective, sociologice sau ideologice ( ex: reprezentarea femeii). In aceste situatii, nucleul central este format din norme, stereotipuri, atitudini puternice.
Elementele periferice ale reprezentarii - organizate in jurul nodului central; constituie continutul efectiv al reprezentarii, partea cea mai accesibila, cea mai "vie" si mai concreta. Presupun informatii selectionate, retinute si interpretate referitoare la un obiect, judecati formulate referitor la acesta si mediul sau, stereotipuri si credinte. Aceste elemente sunt ierarhizate, putand fi mai aproape sau mai departe de nucleul central. Joaca un rol important in concretizarea semnificatiei RS si reprezinta interfata intre nucleul central care poarta semnificatia RS si realitatea concreta.

Functiile elementelor periferice:
- functia de concretizare: reflecta caracteristicile imediate ale situatiei in care se produce RS in relatie cu experienta subiectului.
- functia de reglare: adaptarea RS la evolutia contextului, prin integrarea informatiilor noi; acestea vor putea fi evaluate pe parcurs si le se va acorda un rol minor sau vor fi integrate in semnificatia RS.
- functia de aparare a nucleului central - in functie de situatii, transformarea RS se face mai intai la nivelul elementelor periferice: schimbare de pondere, interpretari noi, deformatii functionale defensive, integrarea contradictiilor. Aceste modificari au loc mai intai la nivelul elementelor periferice. In cazul in care informatiile noi manifesta stabilitate in timp, sunt constante si nu sunt contradictorii, pot sa duca la reinterpretarea semnificatie RS prin integrarea lor in nucleul central.
Elementele periferice asigura functionarea RS ca "grila descriptiva a unei situatii" (Flament, 1989). Sunt prescriptive pentru comportament si pentru pozitiile subiectului; indica comportamentul "normal" si dezirabil in functie de semnificatia si finalitatea situatiei respective. In acest fel ghideaza in mod automat comportamentul subiectului. Moliner (1992) sustine ca "nodul central este normativ in sensul ca explica normalitatea, dar nu si certitudinea, pe cand schemele periferice conditionale exprima ceea ce este frecvent, uneori exceptional, dar cateodata anormal".
Organizarea RS a artizanului (Abric, 1984)
Nucleul central: creator constiincios, produs scump, munca manuala
Elemente periferice: locuri turistice, taxe, calificat, personalizat, finisat, durabil, etc.

Functiile RS
1. Functia de cunostere - RS permit interpretarea si intelegerea realitatii. Moscovici numeste acesta cunostere, "cunoastere practica, tinand de bunul simt". RS permit dobandirea de cunostinte si integrarea lor intr-un cadru inteligibil, in concordanta cu functionarea cognitiva a subiectului si cu sistemul sau de valori.
- RS faciliteaza comunicarea - definesc cadrul de referinata comun care permite transmiterea si difuzarea cunoasterii "naive".
2. Functia identitara - definesc identitatea si permit apararea specificitatii grupului; RS situeaza individul si grupul in campul social; permit elaborarea unei identitati sociale si personale gratifiante; permit controlul social de catre comunitate asupra membrilor sai (ex - casatoria).
3. Functia de orientare - RS ghideaza comportamentele si practicile. RS intervine in definirea finalitatii situatiei determinand a priori tipul de relatii pertinente si tipul de demers cognitiv in rezolvarea unei sarcini cognitive. RS produce un sistem de anticipari si expectante ( ex - acelasi comportament poate fi interpretat diferit, cooperativ sau competitiv, in functie de RS subiectului). RS este prescriptiva - defineste ceea ce este permis, tolerabil sau acceptabil intr-un context dat indicand in acest fel comportamentul sau practicile obligatorii.
4. Functia justificativa - permit justificarea a posteriori a pozitiei adoptate si a comportamentului (ex - ma comport in mod discriminator fata de o minoritate, apoi justific acest comportament prin RS negativa a acestei minoritati).

3. COMPORTAMENT SI RS. TRANSFORMAREA RS SUB INFLUENTA PRACTICILOR SOCIALE

Asa cum aratam mai sus, RS ghideaza comportamentul social, definind ceea ce este "normal" si dezirabil in anumite situatii. Pe de alta parte, RS justifica comportamentul individului. Omul rationalizeaza, justifica conduitele care scapa libertatii si responsabilitatii sale. La randul lor insa, RS sunt influentate de practicile si conduitele sociale. De foarte multe ori, circumstantele sunt cele care determina libertatile si responsabilitatile individului. In aceste situatii, practicile sociale sunt cele care modeleaza si determina sistemul de reprezentari sau ideologia individului. In acest context, RS sunt produsul unei rationalizari, procese de adaptare cognitiva a actorilor sociali la conditiile concrete ale existentei, la conduitele impuse de raporturile sociale in cursul vietii cotidiene (Beauvois & Joule, 1981). Sigur ca nu putem limita formarea RS la rationalizarea unor comportamente impuse de catre context. Nu putem ignora factorii culturali si istorici (memoria colectiva), normele sociale, caracteristcile individuale. Putem vorbi mai degraba de o interactiune intre comportamentul social si RS, decat de o determinare unidirectionata.
1. Reprezentarile sociale determina practicile sociale in situatii puternic incarcate afectiv sau in care referinta la memoria colectiva e foarte puternica (comportamentele ritualizate in situatii de casatorie, nunta, etc). RS mentine, justifica identitatea, existenta sau practicile grupului.
RS determina actiunile subiectului in situatii neimpuse, cand aceste dispune de un ansamblu de posibilitati de a actiona. RS joaca un rol important cand situatia e complexa sau ambigua. In cazul in care apar constrangeri ale situatiei (prezenata sau emergenta unor noi realitati ecologice - schimbari sociopolitice, aparitia unor boli ca SIDA), realizarea anumitor comportamente poate sa antreneze transformarea completa a reprezentarii.
Flament (1987, 1989) inceraca sa explice transformarea graduala a RS sub influenta practicilor sociale.
1. Modificari ale circumstantelor externe (disparitia iepurilor nu depinde cu nimic de RS ale vanatorilor)
2. modificari ale practicilor sociale - interfata intre prescriptiile RS si conditiile externe. comportamentele evolueaza pentru a se adapta schimbarilor circumstantelor externe (vanatorii isi imultesc practicile ecologice pentru a compensa dezechilibrul faunei cauzat de disparitia iepurilor).
3. Modificari ale prescriptorilor conditionali (aspectul prescriptiv al RS este dat de legatura intre continutul RS si conduitele care le presupun; prescriptori conditionali - "daca un om cade pe strada, facem..."). Din motive de economie cognitiva, prescriptorii se modifica initial minimal.
4. Modificari ale nodului central.
Transformarea se produce numai in conditiile in care modificarile contextuale sunt percepute ca fiind ireversibile. In cazul in care modificarile circumstantelor sunt percepute ca reversibile, subiectul rationalizeaza comportamentul, fara sa-si modifice RS - "fac ceva neobisnuit acum, dar am motive serioase". Exista speranta de "intoarcere la normalitate". Se modifica deci, acei prescriptori comportamentali (ce fac parte din elementele periferice), nu si elementele centrale. In acest fel se consuma o energie minima care permite adaptarea la situatia externa actuala si va permite revenirea la situatia "normala" anterioara cu aceeasi energie minima.
Perceptia ireversibilitatii- intrucat practicile impuse de contextul actual sunt in contradictie cu practicile anterioare, si cu RS existenta, apare un dezechilibru cognitiv. Subiectul stie ca posibilitatea de revenire a situatiei anterioare "normale" este foarte mica. restabilirea echilibrului nu se mai poate face prin rationalizare, ci prin modificarea RS.
Transformarea RS se face in timp, de la aproximativ 10 ani, pana la trei generatii. Schema propusa de Flament (1987, 1989), are mai mult o valoare didactica decat euristica, dar ofera o posibila explicatie a procesului de modificare a RS.