UNIVERSITATEA TIBISCUS b4x10xz
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

Abordare mistica a proceselor psihice

Inainte de a incerca sa definim, in limbaj psihologic, modul in care misticul leapada catusele simturilor si isi incepe calatoria spre casa, ar fi bine sa examinam mecanismul aflat la dispozitia sinelui normal, constient; creatura sau partea creaturii pe care o recunoastem ca „noi insine”. Psihologii de odinioara obisnuiau sa spuna ca mesajele din lumea exterioara trezesc in acest sine trei forme principale de activitate. (1) Ele starnesc miscari de atractie sau de repulsie, de dorinta sau de aversiune, care variaza in intensitate de la poftele semiconstiente ale copilului flamand pana la pasiunile indragostitului, ale artistului sau fanaticului. (2) Ele stimuleaza un tip de proces digestiv, prin care sinele imbina si adasta asupra materialului cu care este confruntat, absorbind in final un anumit numar de concepte obtinute si integrandu-le lui sau lumii lui. (3) Miscarile dorintei, sau actiunea ratiunii, sau ambele, in combinatii variabile, trezesc in sine o hotarare prin care obiectul perceptiei si conceptul au ca rezultat actiunea —corporala, mentala sau spirituala. De aici, principalele aspecte ale sinelui au fost clasificate ca emotie, ‘intelect si vointa; iar temperamentul individual a fost considerat emotional, intelectual sau volitional, in functie de acela dintre cele trei elemente - emotia, intelectul sau vointa care si-a asumat rolul predominant.
Psihologii moderni au parasit aceasta conceptie diagramatica si sunt tot mai mult inclinati sa se ocupe de unitatea psihicului - acel sine ipotetic pe care nimeni nu l-a cunoscut vreodata - si de un aspect al dorintei sale energetice, libido-ul sau sau „pulsiunea vitala inspre un scop”, ca factor determinant al vietii sale. Aceste concepte ii sunt de folos studentului in mistica, desi nu pot fi acceptate intr-un mod necritic si nici considerate complete.
Deci, psihicul nesatistacut din punct de vedere emotional doreste, dupa cum spuneam, sa iubeasca mai mult; iar intelectul sau investigator doreste sa cunoasca mai mult. Creatura umana constienta banuieste ca ambele dorinte sant supuse la o usoara dieta; ca exista cu adevarat mai multe lucruri de iubit si mai multe lucruri de cunoscut undeva in misterioasa lume din afara, si ca, in plus, puterile sale afective si capacitatea sa de intelegere sunt demne de un obiectiv mai important si mai durabil decat cel furnizat de iluziile simturilor. Prin urmare, impulsionata de aceste porniri ale sentimentului si ale gandirii, constiinta incearca mereu sa alerge in intampinarea absolutului si este mereu fortata sa se intoarca inapoi. Sistemul filosofic riguros, diagramele stiintei, „atingerea apusului de soare” — toate sunt incercate rand pe rand. Arta si viata, accidente ale umanitatii noastre, pot fauri o perspectiva emotionala; pana in momentul in care intelectul neglijat se trezeste si afirma ca o astfel de perspectiva nu are nici un fel de validitate. Metafizica si stiinta par sa ofere intelectului o fereastra deschisa inspre adevar; pana cand inima intrevede acest peisaj si declara ca nu e decat un desert rece in care ea nu-si poate gasi hrana. Aceste aspecte diverse ale lucrurilor trebuie fie fuzionate, fie depasite, pentru ca sinele in intregul sau sa fie satisfacut; caci realitatea pe care acesta o cauta trebuie sa intruneasca ambele cerinte si sa se achite din plin.
Cand Dionisie Pseudo-Areopagitul a impartit acei ingeri din preajma lui Dumnezeu in serafimi, care sunt inflacarati de iubirea perfecta, si heruvirni, care sant plini de cunoasterea perfecta, el n-a tacut decat sa dea glas la doua dintre cele mai intense aspiratii ale sufletului uman, si a descris printr-o singura imagine dubla conditie a acelei viziuni beatifice. pe care sufletul si-o ia drept scop.
Intr-un anume sens se poate spune ca dorinta de cunoastere este o parte a dorintei de iubire perfecta; caci un aspect al acestei pasiuni atotcuprinzatoare este, in mod sigur, pornirea de a cunoaste, in cel mai profund. mai deplin si mai intim sens, lucrul adorat. Activitatea caracteristica iubirii - caci iubirea, cu totul inaripata, este activa in mod inerent st „nu poate fi lenesa”, cum spun misticii este o cautare, o cale de acces inspre un obiect dorit, care numai cand e posedat va fi cunoscut intru totul si numai cand e cunoscut intru totul poate fi adorat in mod desavarsit. Comuniunea intima, dar nu mai putin idolatria fac parte din esenta iubirii. imp1inirea fericita este scopul sau propriu-zis. Acest lucru e adevarat pentru toti cautatorii iubirii, fie ca cel iubit este de ordin uman sau divin -; mireasa, Graal-ul’ roza mistica, plenitudinea lui Dumnezeu. Dar nu se poate spune in nici un caz ca dorinta de iubire nu e decat o parte a dorintei de cunoastere perfecta; fiindca acea ambitie strict intelectuala nu include nici un fel de adoratie, nici un sacrificiu de sine. nici o reciprocitate a sentimentelor dintre cel care cunoaste si obiectul cunoscut. Doar cunoasterea, luata singura, e o chestiune de receptare, nu de actiune; tine de ochi, nu de aripi; e o problema moarta in viata, in cel mai bun caz. Trebuie astfel facuta o distinctie categorica intre aceste doua mari expresii ale vietii: iubirea plina de energie si cunoasterea pasiva. Una este legata de activitatea pasionata, novatoare, de impulsul dinamic de a face ceva, in plan fizic, mental sau spiritual, impuls inerent tuturor lucrurilor vii si numit de psihologi conatie cealalta este legata de constiinta launtrica, de cercetarea pasiva a ceva, numita proces cognitiv.
Acea „conatie” este aproape in intregime o chestiune de vointa, dar o vointa stimulata de emotie; caci orice tip de actiune voita, oricat de intelectuala ar putea parea, este intotdeauna rezultatul interesului, iar interesul implica sentiment. Actionam fiindca simtim ca voim astfel; simtim ca trebuie. Fie ca forta care ne inspira c o simpla preferinta sau un indemn coplesitor, impulsul nostru de a actiona este o sinteza a hotararii si a dorintei. Toate realizarile omului sunt rezultatul acelei conatii, niciodata rezultatul exclusiv al gandirii. „Intelectul nu realizeaza nimic prin sine insusi”, spunea Aristotel, iar psihologia moderna n-a facut decat sa confirme aceasta lege. De aceea, cautarea realitatii de catre om nu este niciodata initiata desi poate fi ajutata in mare masura prin aspectul intelectual al constiintei sale; caci puterile ratiunii ca atare au o initiativa redusa. Competenta lor nu e de a explora, ci este analitica. Ele raman pe loc, disecand si ordonand problemele aflate la indemana. nu se aventureaza dincolo de propriul lor domeniu in cautare de hrana. Gandirea nu patrunde prea departe intr-un obiect pentru care sinele nu simte nici un fel de interes - ie., fata de care nu are o miscare „conativa” de atractie, de dorinta -‚ caci interesu1 e singura metoda cunoscuta noua de a starni vointa si de a asigura fixarea atentiei necesara oricarui proces intelectual. Nimeni nu mediteaza prea mult asupra unui lucru de care nu-i pasa; cu alte cuvinte, un lucru care nu-i marcheaza viata emotionala. Lumea trebuie sa urasca, sa iubeasca, sa se teama sau sa doreasca un anumit lucru; dar trebuie sa aiba fata de el un sentiment oarecare. Sentimentul este acel tentacul pe care-1 intindem inspre lumea lucrurilor.
In acest punct, lectia pe care ne-o ofera psihologia este aceeasi cu cea pe care Dante a adus-o din pelerinajul sau; e vorba de suprema importanta si de miscarea armonioasa a lui 1l desiro si il velle. Si come rota ch ‘egualmente è mossa, acestea se misca laolalta pentru a implini planul cosmic. In intreaga viata umana, in masura in care aceasta nu este doar o conditie a starii pasive de „a fi constienti”, legea pe care Dante o considera implicita in univers este legea mintii individuale. Nu logica, nu „bunul-simt”, ci l ‘amor che move il sole e le altre stelle este forta motrice a spiritului omului, atat pentru inventatori, filosofi si artisti, cat si pentru eroi si sfinti.

Bibliografie:

1. Ancelet-Hustache J. - Meister Echarth si Mistica Renana, Ed. Univers enciclopedic, Bucuresti, 1997.
2. Sfantul Augustin -; Confesiuni, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1998.
3. Underhill E. -; Mistica, Ed. Biblioteca Apostrof, Cluj, 1995.