In dezvoltarea caracterului un rol proeminent indeplineste, alaturi de aspiratia catre putere, un al doilea factor, anume sentimentul de comuniune sociala. Ca si tendinta de a se pune in valoare, acest sentiment apare o data cu primele impulsuri psihice ale copilului, exprimandu-se mai ales in actele de tandrete, in cautarea de contacte umane. Cu conditiile de dezvoltare ale sentimentului de comuniune sociala am facut cunostinta in alta parte, asa ca nu vom face decat sa le recapitulam pe scurt. Mai inainte de toate el sta sub influenta constanta a sentimentului de inferioritate si a aspiratiei catre putere care deriva de aici. Fiinta umana este extraordinar de sensibila la sentimentele de inferioritate de tot felul. Din momentul in care apare sentimentul inferioritatii incepe, propriu-zis, cel dintai proces al vietii sale psihice, nelinistea care isi cauta echilibrul, care jinduieste dupa securitate si implinire, spre a putea sa aiba parte de o viata tihnita si plina de bucurie. Pe cunoasterea sentimentului de inferioritate se bazeaza regulile de comportare fata de copil, care culmineaza in cerinta generala de a nu-i face acestuia viata amara, de a-1 feri de partile intunecate ale existentei si de a-i prezenta, pe cat posibil, partile luminoase ale vietii. La acestea se adauga o alta grupa de conditii, de natura economica, care il fac pe copil sa creasca in cadrul unor relatii necorespunzatoare, generatoare de fenomene care se impun remediate: deformari, nepricepere si mizerie. Un rol important joaca deficientele corporale, care fac ca un asemenea copil sa nu fie apt pentru un mod de viata normal, recunoscandu-i-se privilegii si trebuind a fi luate masuri speciale de asigurare a existentei sale. Chiar si atunci cand dispunem de toate posibilitatile, ceea ce nu putem impiedica este ca un asemenea copil sa resimta viata ca pe o povara, cu urmarea ca sentimentul sau de comuniune sa fie amenintat de pericolul degenerarii. f6k15ko

Nu putem aprecia un om decat raportand ideea de sentiment de comuniune sociala la atitudinea sa de ansamblu, la gandurile si actele sale, prin prisma unei cuantificari. Acest punct de vedere reflecta faptul ca situatia fiecarui individ in societate pretinde un sentiment profund al structurii vietii, care ne face sa intuim mai mult sau mai putin limpede, cateodata uimitor de clar, ceea ce datoram celorlalti. Faptul ca ne aflam in mijlocul angrenajului vietii, supusi logicii convietuirii umane, ne obliga la certitudine in judecatile noastre, iar pentru aceasta nu am putea cunoaste alta masura decat chiar dimensiunile sentimentului de comuniune sociala. Ne este imposibil sa negam dependenta noastra spirituala de acest sentiment. Nici un om nu ar fi capabil sa conteste in mod serios aderenta sa la sentimentul de comuniune sociala. Nu exista nici o cale de a ne degaja de indatoririle noastre fata de semeni. Sentimentul de comuniune sociala ne aduce intotdeauna in constiinta vocea sa avertizatoare. Nu vrem sa spunem ca am merge mereu pe drumul indicat de sentimentul de comuniune, dar ca e nevoie de cheltuirea unei anumite energii ca sa inabusi acest sentiment si ca, pe de alta parte, data fiind valabilitatea sa universala, nimeni nu poate intreprinde vreo actiune fara a se justifica intr-un fel oarecare in fata acestui sentiment. De aceea oamenii sunt inclinati ca, pentru tot ceea ce gandesc si fac, sa invoce temeiuri, sau cel putin circumstante atenuante, tehnica specifica a vietii, gandirii si actiunii rezultand din faptul ca vrem sa fim totdeauna cuplati la sentimentul de comuniune sociala, fie ca o credem cu adevarat, fie ca vrem doar sa producem aparenta acestei cuplari. Pe scurt, aceste analize trebuie sa ne arate ca exista un fel de fantoma a sentimentului de comuniune sociala1, care ascunde ca un val cealalta tendinta, a carei dezvaluire abia ne-ar da posibilitatea sa apreciem in chip corect omul. Posibilitatea de a ne insela face dificila evaluarea dimensiunilor sentimentului de comuniune sociala. Cunoasterea omului este insa o treaba grea si tocmai de aceea trebuie s-o ridicam la rangul de stiinta. Pentru a arata ce abuzuri pot surveni in acest domeniu, sa infatisam in cele ce urmeaza cateva cazuri intalnite in experienta noastra.
Un tanar povesteste ca intr-o zi a inotat in mare cu mai multi camarazi spre o insula, unde au ramas catva timp. S-a intamplat ca unul din ei, aplecandu-se la marginea stancii, sa-si piarda echilibrul si sa cada in mare. Tanarul nostru, aplecandu-se si el, 1-a vazut pe camaradul sau ducandu-se la fund. Reflectand mai tarziu asupra acestui fapt, a inteles ca nu a simtit atunci nimic altceva decat curiozitate. in treacat fie spus, accidentul nu a fost mortal. Dar, in ceea ce il priveste pe povestitor, trebuie sa conchidem ca el este in buna parte lipsit de sentimentul de comuniune sociala. Chiar daca auzim mai apoi ca, de fapt, in viata lui n-a facut nimanui nici un rau, ba chiar ca se intampla sa fie in bune raporturi cu cate cineva, aceasta nu ne impiedica sa socotim ca sentimentul sau de comuniune sociala este slab. Fireste ca pentru o asemenea concluzie riscanta este necesar sa ne mai informam. Sa mai examinam, in acest scop, o secventa preferata a reveriilor sale zilnice. El se imagina intr-o casuta din inima codrului, departe de toti oamenii. Acesta era si motivul preferat al desenelor sale. Cine se pricepe sa interpreteze reveriile, cunoscand antecedentele, va recunoaste aici lesne carenta sentimentului de comuniune sociala. Si daca, fara a face parada de morala, constatam ca asupra lui a influentat o formare intrucatva eronata, impiedicand dezvoltarea sentimentului comuniunii sociale, nu vom fi departe de adevar.
O alta istorie, despre care am vrea sa putem spera ca este doar o anecdota, ne va arata inca si mai clar deosebirea dintre sentimentul de comuniune sociala autentic si cel fals. incercand sa urce in tramvai, o batrana a alunecat si a cazut in zapada. Ea nu se putea ridica si o gramada de oameni s-a adunat in jurul ei, fara a-i veni in ajutor, pana cand, in sfarsit, s-a gasit cineva s-o ridice. in aceeasi clipa a sarit si un altul, care pana atunci se tinuse ascuns in multime, gratu-landu-1 pe salvator cu cuvintele: „Iata, in fine, un om cumsecade; de cinci minute stau aici si astept sa vad daca cineva o va ridica pe aceasta doamna. Sunteti primul care i-a sarit in ajutor". Se vede clar aici cum, printr-un soi de trufie, simuland sentimentul de comuniune sociala, acest om se erijeaza in judecator al altora, distribuind laude si mustrari, fara ca el insusi sa fi miscat vreun deget.
Exista cazuri atat de complicate incat nu este deloc usor sa ne pronuntam asupra dimensiunilor sentimentului de comuniune sociala. Nu ne ramane decat sa-i cautam radacinile. Nu vom pluti in ceata daca, de exemplu, se pune problema sa judecam cazul unui comandant suprem de armata care, cu toate ca socoate ca razboiul este aproape pierdut, mana inca mii de soldati la moarte. Fireste ca el va sustine ca a actionat in interesul obstei, si multi vor fi de acord cu dansul. Noi suntem insa, azi, prea putin inclinati sa vedem in el omul realmente preocupat de semenii sai, orice motiv ar invoca el.
in asemenea cazuri, spre a putea emite judecati corecte, avem nevoie de un punct de vedere care sa prezinte o valabilitate generala. Pentru noi acest punct de vedere este acela al utilitatii pentru obste, al binelui general. Daca adoptam acest punct de vedere, foarte rareori vom intampina dificultati in formularea unui verdict.
Dimensiunile sentimentului de comuniune sociala vor aparea in toate manifestarile omului. Ele se vor exprima foarte clar, de exemplu, in felul in care cineva se uita la un semen al sau, in felul in care ii intinde mana sau ii vorbeste. intreaga sa fiinta ne va produce o impresie pur intuitiva. Din comportamentul unui om tragem uneori in mod cu totul inconstient concluzii de care dupa aceea depinde propria noastra atitudine fata de dansul. in expunerea noastra nu facem decat sa transpunem acest proces in sfera constiintei, spre a putea, pe aceasta cale, sa facem analizele si evaluarile de rigoare, fara a avea a ne teme de erori. Astfel nu ne vom mai lasa condusi pe drumuri gresite de idei preconcepute, idei care apar mult mai usor atunci cand procesul are loc in inconstient, unde nu putem exercita nici un control si nu avem nici o posibilitate de revizuire.
Se cuvine sa insistam asupra faptului ca, spre a aprecia caracterul unui om, intotdeauna trebuie sa avem in vedere pozitia sa totala, ca factor esential, nefiind suficienta examinarea unor fenomene izolate, cum ar fi doar substratul corporal, doar mediul sau doar educatia. Stabilind aceasta metoda, scutim lumea de un cosmar. intr-adevar, daca reusim sa stabilim si sa perfectam metoda, devenind constienti de faptul ca printr-o mai profunda autocunoas-tere ajungem sa ne si comportam intr-un mod mai corespunzator, atunci, de asemenea, este posibil sa actionam cu succes asupra altora, in special asupra copiilor, evitand ca destinul lor sa devina un fatum orb, evitand ca ei sa ramana pe veci nefericiti, pentru ca au avut nenorocul sa se traga dintr-o familie in care atmosfera era tenebroasa. Daca vom fi in stare sa facem acest lucru, civilizatia umana va face un pas decisiv inainte, va exista posibilitatea de a creste generatii constiente de a fi stapane pe propriul lor destin.