Tipologiile implicate in analiza noastra de pana acum au privit in genere, persoana umana, ajunsa la maturitate, cu structurile caracterologice constituite. Klages a avut, doar un fel de abordare evolutionista, dar, doar, cu caracter explicativ, foarte general si restrictiv (in directia formarii caracterului si personalitatii). j6o24og
Dezvoltarea foarte mare a psihologiei varstelor a impus, insa, atentia asupra diferentelor importante, dintre varstele de crestere, de maturizare, mature si de regresie. S-a evidentiat, mai ales, rolul foarte important al perioadelor de crestere si dezvoltare, faptul ca, ele marcheaza formarea totala, si efectele mediului si educatiei. In acest context, au inceput sa se contureze, o mai mare atentie, asupra problemei evolutioniste, aflate sub fortele puternice creatoare de situatii, ale mediului, in rivalitate, cu dispozitiile congenitale, psihomorfologice si fiziologice, si, asupra traseului vietii.
MASSERMAN JULES (1970) a atras atentia, asupra faptului ca, in aceeasi situatie, de tensiune, reactiile sunt diferite, si evident, trairea lor este diferita, fapt manifestat, printre altele, si prin expresiile mimice si pantomimice, dar si prin, dispozitii afective persistente, care creeaza un fond pentru trairile, ce se constituie ulterior. Ideea acestor modificari, ce se include, in firul timpului, si creeaza forme specifice de continuitate ale acestuia, au devenit tot mai frecvente. De altfel, inca din sec XIX-lea, teoria evolutionista, a impregnat puternic mentalitatea oamenilor, mai ales, a intelectualilor. Ernest Dupre (1862-1921), ca si L. Szondi (1862) au constituit teorii ale destinului, ce se desfasoara, tarand fiinta corporala umana, constituita cu codul ei genetic, prin firul evenimentelor, ce-I modeleaza conduitele.
In acest context de modificari de mentalitati, s-a conturat tipologia evolutionista a lui Corman.
Sigaud, la care, ne-am referit deja, a emis la inceputul secolului XX, o idee interesanta, fiind preocupat de fizionomia umana. Ideea se rezuma, in afirmatia ca “Mediul favorabil uman are efecte de vizibila destindere musculara si, dilata structurile acestora facilitand adaptarea”.
Sigaud a considerat, ca e vorba, de o lege morfobiologica. CORMAN a preluat aceasta idee, si a delimitat doua tipuri umane: tipul dilatat si tipul retractat (vezi Nouveau manuel de morpho- psychologie).
Tipul dilatat a fost prezentat de CORMAN, ca fiind deschis. cu ochii largi, rotunzi, receptiv, neobosit, gata usor la suras, cu narile deschise (respira bine si relativ adanc). Aceasta persoana are o activitate debordanta, inima in mana (cum spune Corman), sentimente nedisimulate. Are multi prieteni, cunostinte, foarte diferite si numeroase. Se casatoreste, adeseori, de tanar. In rezumat, este perfect adaptat, din care motiv este realist, practic, si obtine usor, succese.
Tipul retractat are fata prelunga, discret crispata, uneori, fata lui este triungiulara, ferma osoasa si palida (ca si cum, nu I-ar ajunge sangele la suprafata pielii). Organele de simt sunt reduse, ca si cum, ar face o protectie, fata de agresiunile exterioare, ochii sunt bagati, in fundul orbitelor, nasul e drept, narile stranse, buzele incordate. Refractatul are forte reduse, pe care, le organizeaza, cu prudenta, din care motiv, sunt mai chibzuite, controlate si intarziate. Tipul retractat nu e spontan, ca tipul dilatat, dar, are o inteligenta mai profunda. Ii lipseste simtul practic si supletea adaptarii. Nu este multumit, in genere, de viata, pe care o duce, si pe care o observa, in jur. Lupta in procesul adaptarii, prin repliere interioara. Spre deosebire de tipul dilatat, cel retractat se casatoreste greu, nu-si gaseste usor prieteni, dar cand reuseste in viata, succesele lui sunt originale, remarcabile, bogate intelectual si afectiv.
Exista numeroase structuri tipologice intermediare.
Corman a fost atras de studiul fetei umane, pe care, a considerat-o, ca fiind, expresia intregului corp, si mai ales, a unor aspecte semnificative caracterologice. Chiar partile fetei au semnificatii speciale. Fata, ca un fel de carte de vizita a intregului corp, are o evolutie. La bebisori fata este total dilatata, apoi treptat, in decursul vietii, trece prin faze lente de retractare, pentru a fi retractata, in mod general, la persoanele in varsta. Retractarea are cam 3 structuri.
Prima este a retractarii laterale (este specifica copiilor pana pe la 4 ani). Se afla, in aceasta faza si structura de retractare, o retractare a obrajilor, fruntea, care la copilul mic este bombata, se inclina, nasul, care este mic si indesat in obraji, iese putin in afara.
A doua retractare este frontala, mai ales, si incepe dupa 4 ani, pana la tinerete. Este etapa, in care, se formeaza profilul. Trasaturile se alungesc treptat, li se creeaza o proportionalitate specifica, intre partile fetei.
In faza a treia, are loc o retractare extrema. Aceasta are loc, spre batranete (spre 60 de ani). In fazele adulte, are loc o retractare intermediara.
Corman a formulat o regula de baza, privind evolutia fetei, sub influentele conditiilor generale, ale evolutiei existentiale. Aceasta se exprima, in termenii urmatori.
Fiecare persoana are tendinta de a ramane, intr-un fel de retractie, o cat mai mare parte a vietii. Aceasta este retractarea privilegiata.
Cei ce raman mai mult (faza retractara privilegiata) la retractarea laterala sunt persoane dinamice, cu apetituri de miscare, dar si, cu o anumita impulsivitate.
Cei cu refractare extrema timpurie sunt persoane interiorizate, cerebrare.
Un alt aspect, la care, s-a referit Corman, a fost cel al expresivitatii si proportiilor fetei, cu semnificatiile lor.
Expresivitatea fetei pune in evidenta, o bogatie psihica interioara. Poate fi vorba, de stari de bucurie si dispozitie euforica, dar si, de conflicte si tensiuni, toate consumatoare psihice, si de o mare angajare interioara.
Vivacitatea fetei, este specifica persoanelor stenice, active. Fata rotunda, pasiva, este caracteristica persoanelor astenice, pasive.
In continuare, Corman a mai abordat o problema interesanta. El a considerat ca, exista doua ovale ale fetei. Primul oval, format din ochi, buze, nas, formeaza zona senzoriala, care, cuprinde cei mai importanti analizatori senzoriali (organe de simt). Al doilea oval, se refera la toata fata, de la radacinile parului. Acesta este ovalul mare, sau vestibulul cadrului fortei, este ovalul rezervelor organice, al fortei energetice disponibile.
Relatiile dintre cele doua ovale reprezinta raportul, dintre energia de fond si energia cheltuita (senzorial). Tendinta de extindere a zonei senzoriale (mici), spre zona ovalului mare (a energiei de fond ), se schimba, in functie de trairi, si de efectele lor cumulate.
Din punctul de vedere al cheltuielilor energetice pot exista:
Rezerve mari de energie. In astfel de cazuri, se pot face cheltuieli excesive de energie, schimbari intense, cu mediul inconjurator, este activata intens sensibilitatea. Persoanele, in cauza, sunt, ca atare, angajate senzorial, permanent. Ele devin curioase, avide de sugestii, investigative, deschise spre nou.
Rezerve restranse de energie. Daca rezervele de energie sunt restranse, pun in evidenta, astenii profunde, latente, cresterea incapacitatii de efort sustinut, si lipsa de energie, marcata de impulsivitate.
Retractia privilegiata extrema este de mai mare incidenta, la persoanele inferiorizate cerebrale.
O alta problema pusa de Corman, se refera la etajele fetei, si semnificatiile lor.
Etajul inferior (barba si buzele gurii) constituie etajul expresiilor instinctuale, proeminenta sau nedominatia lor.
Etajul mediu (se refera la nas si pometii obrajilor) este al dominatiei vietii emotionale si sociale, daca domina.
Etajul superior (al fruntii) exprima pozitia gandirii si a vietii spirituale.
Dupa cum am mai spus, in decursul vietii, omul trece, de la protectia naturala, din copilarie, prin fazele de crestere si maturizare, cu numeroasele lor momente de solicitari competitive, si adaptari la situatii dificile, tensionate, in care, totusi, ofertele mediului se largesc si se ingusteaza, societatea devenind tot mai dura, si selectiva, chiar daca, isi dezvolta mijloacele de protectie, ori toate acestea, fac tanarul si omul adult sa devina, tot mai vigilent. Treptat, va ocoli viata de grup, in anumite situatii, sau anumite grupuri, si va face acest lucru, si pentru a ocoli, situatiile imprevizibile, si noutatea, ce poate, sa contina, uneori, dificultati suplimentare, de adaptare.
In acest cadru general, Corman subliniaza faptul ca, are importanta, dotarea psihosomatica si energetica ereditara, ca si starea protectiva, de dupa nastere, care va face sa se exprime, initial, dilatarea laterala stenica, si apoi… etapele celelalte, pe masura, in care, adaptarea se individualizeaza, la cerintele mediului, specifice, relativ ca solicitari, la fiecare etapa, de dezvoltare psihica.
De asemenea, Corman, subliniaza faptul ca, un anumit grad de retractie este benefic, ajuta, ca forta pozitiva de individualizare.
Etajele fetei se retracteaza si dilata segmentar. In genere, etajul inferior (barba si buzele), se modifica mai usor (nasul si obrajii).
Este de interes, si mimica, ce se exprima, pe trasaturile fetei, dar si, prin stralucirea ochilor. Expresiile vii, stenice, caracterizeaza persoanele active.
Exista mimica expresiva. Aceasta exprima bogatie interioara psihica. Mimica neexpresiva semnaleaza, lipsa de bogatie interioara, iar mimica prea vie, poate sa insemne, conflicte interioare, traite. Pot exista si, blocaje mimice.
Dupa aceste preambuluri explicative, caracterologia lui Corman, devine mai clara. El a delimitat 10 tipuri faciale, fiecare cu anumite caracteristici.

1. Tipul dilatat astenic, se caracterizeaza, prin tendinte limfatice puternice, adaptare relativ pasiva la mediu, lipsa de selectivitate si sensibilitate, chiar de elan, adeseori. ZM (vestibulul mare) dezvoltat. Aceste persoane pot fi amabile, dar sunt, in genere, indolente, fac, insa, fata situatiilor, fara prea mult efort. Au tendinte de a lua proportii, morfologic. Au fata palida, flescaita, (atomie vestibulara).

2. Tipul vestibular stenic are ZM foarte dilatata, pune in evidenta, o persoana orientata spre o viata exterioara buna, dar si, de familie, o sociabilitate dezvoltata, sensibilitate, activism. Aceste persoane sunt expansive, optimiste (ZM-activa), au multe priceperi si activitati, se implica in mediu, mai mult decat altii. La fata, sunt voluminosi, au tenul colorat. Uneori, traiesc arzator momente de viata. Au vestibul stenic.

3. Tipul refractat lateral (dilatatul stenic)(Zm foarte restransa). Se exprima prin persoane. foarte pline de impetuozitate, entuziaste, pline de ardoare impulsiva. Este tipul coleric. Poate fi, o personalitate brutala, dificila, dar, este, si generoasa. Prefera independenta, spatiile vaste (largi). Corporal, e vorba de persoane atletice, cu muschi puternici, cu cadrul fetei dreptunghiular, iar vestibulul senzorial mic (ZM).

4. Tipul refractat frontal. Se refera la persoane cu proportie buna intre ZM si ZN (zona vestibulara mare si vestibulul mic). Adaptarea la mediu, a acestora, este buna, datorita meditatiei analitice bune, simtului masurii, stapanirii de sine. Poseda spirit de organizare, pe termen lung. Nu au semne de astenie. Morfologic, poseda corp bine proportionat, de talie mijlocie, fata cu un profil vertical, datorita unei retractii suferite, nu au semne de astenie.

5. Retractatii stenici sunt persoane opuse dilatatiilor, slabe, inalte. Au fata prelunga, ingusta si ZN restransa. Sunt persoane selective, mofturoase, nesociabile, inhibate, cu viata interioara secretoasa, ca si viata intima. Sunt persoane hipersensibile. Morfologic, au fata prelunga si ingusta.

6. Retractatii astenici sunt cu trasaturi contrare celor de mai sus. Persoane incapatanate, atat in mediul de apartenenta, cat si, in cel de lucru, si in cel de protectiie. Au viata interiora redusa, ca si cea externa. Se comporta, incapatanati si gelosi, in mediul de protectie, apropiat. Au fata preluga si ingusta (ZM mic).
7. Retractatii deformati. Acestia sunt, fie cu ZM, fie cu ZM deformat. Sunt bogati in contraste, opozanti, pasionati, sensibili, puternici, cu energie sustinuta, dar pesimisti. Nu au “un modus vivendi”.

8. Retractatii. Sunt persoane cu dilatarea Zn, si restrictie Zm. Sunt in indoieli, bantuiti de acestea, mereu. Le plac afacerile. Sunt persoane spontane, dar superficiale. Le lipseste fondul, ca suport, pentru a termina, ceva inceput. Pe plan intelectual, sunt nestatornice, nu se pot atasa, de nici o miscare politica, sociala, religioasa. Trec, tot timpul, de la un interes la altul, traind sub influenta momentului.

9. Tipul partial expansiv se subdivide in expansivi cerebral, expansiv afectiv, expansiv instinctiv. Expansiv cerebralul are preferinte estetice, este imaginativ, meditativ si ganditor. Tipul expansiv afectiv are deschidere afectiva, fata de natura si mediul, si cu ceilalti semeni. Expansiv instinctivul prefera posesii materiale, este dornic de posesiuni materiale, si de o viata sexuala activa.

10. Tipul recalcitrant poseda Zm mica, ce ocupa o parte mica, a fetei. Are reduse cheltuieli de energie, schimbari restranse cu mediul, dar filtrate, puternice, sustinute. Cantitatea de energie necesara implicarii, in situatii critice, e buna, dar, in genere, este, adesea, in dezacord, cu ceilalti, este, ca atare, relativ deformat, relativ adaptativ.

Teoria tipurilor faciale nu este, in totalitate, valida. I se reproseaza o tendinta de penetrare, excesiva, in privinta reticentei, ca structura psihica. Pe de alta parte, rolul mediului este excesiv implicat, in formarea personalitatilor descrise, dupa multi autori.
Totusi, aceasta tipologie a atras atentia, asupra problemelor expresivitatii fetei, si a rolului ei important, in reprezentarea structurilor caracteriale.
Prin tipologia sa, Corman a atras atentia, si asupra problemelor expresiei, apropiindu-se, de impartirea introvertit-extravertit tipologic, a fiecaruia din tipurile, pe care le-a diferentiat, in sistemul sau.
Se considera, ca fondator al psihologiei moderne, a expresiei, K.S.Carus (Symbolik der menschlichen Gestalt, 1853). Acesta a folosit, in afara, de procedee intuitive de a analiza expresiile, (emotionale, mai ales), si forme de matrice, pentru a sesiza forma de expresie corporala, a psihicului.
In lucrarea sa, “Drives and the C.N.S.” (Conceptual Nervous System) Psychol. Rev., 1955, 62”. Hebb D.O., a considerat ca, celula nervoasa are, si un sistem de vigilenta (cale secundara), dupa ce, inca din 1949, a sustinut faptul ca, celula nervoasa nu este inerta, ci dispune de un sistem de automotivatie. Aceasta constituie sistemul de vigilitate. In orice caz, studiul expresiei, a devenit foarte important. In esenta, expresiile pun in evidenta, (prin proiectia pe care o contin), caracteristici tipologice. Experienta si caracterul adecvat al expresiilor emotionale sunt aociate cu cortexul (lob frontal, nucleu dorsomedian- hipotalamus (circuite specifice au fost descrise de Papez)). Sager a semnalat faptul ca, rolul principal, in emotie, il are sistemul limbic, rinencefalul prin circuitul rinencefal- necleu dorsomedian-hipotalamus.
Surescitare (ca expresie emotionala) se pare ca, tine si ea, de hipotalamus.
Exista, insa, studii privind emotiile, si implicit, expresiile emotionale, efectuate de Darwin. Acesta a utilizat fotografii, cu expresii emotionale diferite, spre evaluare (pentru unele, acordul identificare a fost mare, pentru altele nu). Piderit a impartit fata, pe componente. Pe baza profilelor, pe care le-a efectuat Boring si Titchener, au facut, sa se poata misca si combina, in diferite feluri, comportamentele: gura, nas, ochi, sprancene. S-au obtinut 360 de profile. Cei supusi evaluarilor, (printr-o cercetare meticuloasa), au facut evaluari corecte.
In acelasi sens, Teleky a utilizat 86 de fotografii, ale unei actrite, care a pozat, in diferite feluri. Subiectilor testati, li s-a dat o lista de cuvinte, ce se refereau, la emotii, solicitandu-se subiectilor, sa aleaga pentru fiecare imagine, ceea ce se potriveste mai bine. S-au obtinut concordante de 83 % apropiate la foarte multe imagini, doar 52 % la expresia surpriza.(Au fost testate 100 de persoane).
Ruckmuck a folosit un procedeu asemanator, dar pe poze de actori, care simulau expresii (inclusiv spontane faciale).
Sherman a utilizat fotografii de copii mici, ce aveau diferite expresii emotionale (copii erau doar de cateva saptamani). Acestea au fost probate, ca investigand spiritul de evaluare, pe studenti si adulti.
Duncap a folosit fotografii de persoane adulte, ocupandu-se de expresia ochilor, si a gurii, mai ales. Apoi, a taiat in doua, fotografiile aceleiasi persoane, in diferite expresii emotionale, (a taiat fotografiile separand fata de ochi). A cerut celor testati, sa reconstituie stari emotoionale (de fapt a folosit doua fotografii pentru aceeasi persoana cu expresii diferite). Subiectii trebuiau sa recombine, cele doua jumatati de imagini (superioara si inferioara). A ajuns la concluzia ca, expresia sintetica a fetei e dominata de gura.
Oricum, mimica expresiva pune, in evidenta, o bogatie interioara receptiva simpatetic, cu intensitati diferite, fapt ce, permite o impartire graduala bipolara, in care mimica activa si variata, are complementara mimica …