4.1. ISTORIC SI CLASIFICARE

Tehnicile proiective -; care s-au bucurat de o mare popularitate in ultimele decenii mai ales in practica psihologilor clinicieni si a psihiatrilor -; sunt de o mare varietate, atat ca material utilizat, cat si ca mod de interpretare a raspunsurilor. Trasatura comuna a tehnicilor proiective consta in prezentarea unor stimuli cat mai nestructurati, mai ambigui, sau a unor stimuli incompleti. Sarcina trasata prin instructia prealabila avand un caracter foarte general, da o mare libertate subiectului in raspunsurile sale, favorizeaza activitatea imaginatiei acestuia. x2s8sz
Ideea care a stat la baza construirii metodelor proiective a fost aceea ca, in efortul de a structura materialul prezentat, de a gasi semnificatia lui sau de a-l intregi, subiectul “proiecteaza” asupra stimulului propriile sale aspiratii, interese, atitudini, conflicte, sau patternuri de gandire ( Rosca, 1972). Denumirea de “metode proiective” -; data cam in acelasi timp de catre H.A. Murray ( in 1938) si L.K. Frank ( in 1939) -; este rezultatul unei analogii cu un fenomen observat de Freud. Acesta considera fenomenul de proiectie ca un mecanism de aparare al paranoicilor, care consta in a atribui altor persoane ideile, intentiile proprii, de a caror existenta persoana nu e constienta sau care-i produc o anumita anxietate. Ulterior, Freud si alti autori constata ca fenomenul de proiectie nu apare numai la paranoici, si numai ca un mecanism de autoaparare, el are un caracter mai general ( Rosca, 1972).
Cu toata extinderea sensului termenului de proiectie, unii autori considera ca denumirea de tehnici “proiective” este inadecvata, deoarece in timpul executarii unei astfel de probe nu intra in actiune mecanismul de proiectie in sensul utilizat de psihanalisti - mecanism care s-ar realiza inconstient, constituind o modalitate de descarcare a tensiunii psihice; insusi Murray prefera denumirea de “teste de aperceptie”. Cattell recomanda pentru aceasta categorie de metode denumirea de “teste de dinamism”, iar Eysenck pe cea de “teste nestructurate” ( Rosca, 1972).
Multe din materialele testelor proiective erau cunoscute psihologilor -; in forme mai mult sau mai putin asemanatoare -; dar ele fusesera create in scopul studierii unor aspecte psihice mai limitate si de pe alte pozitii teoretice. De exemplu, Binet si Henri recomandau petele de cerneala ca pe una dintre probele de cercetare a imaginatiei in 1896, cu mult timp inaintea elaborarii metodei Rorschach ( in 1920). Mai mult, Sharp stabileste in 1899 pe baza raspunsurilor provocate de astfel de pete, doua tipuri de imaginatie: tipul constructiv -; care sintetizeaza detaliile concrete, astfel incat formeaza unitati semnificative, si tipul stiintific -; orientat mai mult spre analiza decat spre sinteza creatoare. Descrierea continutului unor imagini constituia o tehnica cunoscuta in psihologie, inainte de elaborarea “Testului de aperceptie tematica” (TAT) in 1935. Lui Binet o astfel de situatie ii furniza date despre nivelul intelectual al copiilor. Schwartz folosea imaginile cu situatii sociale ca punct de plecare pentru a realiza interviul psihiatric al tinerilor delincventi.
Autorii tehnicilor proiective utilizeaza insa materiale de tipul celor amintite de pe pozitiile conceptiei holiste a personalitatii. Iata cum este descrisa aparitia uneia dintre primele metode proiective: “ Pentru a intelege metoda Rorschach pare necesar sa schitam fondul aparitiei sale … Conceptia atomista a personalitatii a fost contestata. Personalitatea ca un manunchi de caracteristici, fiecare din acestea fiind supusa identificarii, segregarii si masurarii, formand impreuna un intreg care era suma partilor sale, a intalnit o rezistenta. Noile discipline -; Psihologia gestaltista, Psihanaliza, Tipologia, Psihodiagnosticul si Psihologia Intelegerii -; concepeau personalitatea mai mult decat suma unor calitati statice, in primul rand ca pe un intreg viu, in functiune, ca o sinteza dinamica” spunea Hertz in 1940 ( dupa Rosca, 1972).
Metodele proiective au o legatura -; mai directa sau mai putin -; cu conceptia si metoda psihanalitica, la care nu adera toti clinicienii, ceea ce face ca ele sa aiba o utilizare limitata. Scopul final al tehnicilor proiective este de a descoperi ceea ce cu ajutorul altor metode -; de exemplu, cu ajutorul chestionarelor -; nu s-ar putea explora ( personalitatea copiilor prescolari sau scolari mici, sau conflictele “refulate”). Avantajul lor ar consta si in faptul ca situatia in care este pus subiectul este de asa natura incat el nu-si da seama nici de scopul in care sunt puse intrebarile, nici de modul cum pot fi interpretate raspunsurile, ceea ce reduce in mod simtitor simularea raspunsurilor. In plus, materialul utilizat indeparteaza barierele dintre examinator si subiect, acesta din urma exprimandu-se mai liber. Pe aceasta cale se obtin date suplimentare ce pot servi ca punct de plecare pentru discutii mai libere, sau semnalizeaza necesitatea aplicarii altor metode de diagnostic. Binenteles, acest avantaj lipseste in cazul persoanelor cu capacitati limitate de exprimare -; datorita unui handicap mental sau cultural, iar unele materiale pot parea simpliste pentru adultii cu un intelect superior dezvoltat (Rosca, 1972).
Tehnicile proiective prezinta insa serioase limitari, ceea ce face ca ele sa nu fie acceptate in mod unanim, mai ales de pe pozitiile teoretice ale psihologiei experimentale. S-a aratat ca materialele si situatia in care este plasat subiectul sunt de asa natura, incat sa dea o cat mai larga posibilitate de exprimare a unor aspecte care reflecta specificul personalitatii. Dar aceasta insasi face ca raspunsurile sa fie echivoce, de o mare varietate. Daca nu exista doua personalitati identice, nu exista nici doua raspunsuri absolut identice, de unde dificultatea clasificarii si a cotarii lor. Chiar daca in cotarea raspunsurilor exista anumite criterii obiective (de exemplu in Rorschach si mai ales Holtzman) interpretarea materialului obtinut are de cele mai multe ori un caracter personal, fiind mult influentata de pozitia teoretica a examinatorului, de experienta sa clinica, de “intuitia” sa sau de personalitatea sa. Cum spunea Thurstone -; testele sunt proiective atat pentru examinat cat si pentru examinator ( Rosca, 1972). O alta limita consta in aceea ca pentru unele dintre aceste probe nu exista date normative, sau ele au un caracter aproximativ. Experienta clinica a examinatorului oricat ar fi ea de bogata nu poate suplini o asemenea lipsa, mai ales ca ea se bazeaza pe datele populatiei clinice -; deci patologice -; si nu pe comportamentul in sarcina respectiva a populatiei normale ( Rosca, 1972).

In ce priveste clasificarea metodelor proiective, o larga circulatie are cea de mai jos propusa de G. Lindzey ( din Rosca, 1972):

1) Tehnici asociative -; subiectul raspunde la stimulul prezentat de examinator cu primele idei, imagini care-i vin in minte, ceea ce face ca ideatia sa fie redusa la minimum (probe ca Rorschach, Holtzman sau “Testul norilor” a lui Stern).
2) Tehnici constructive -; dau o mai mare libertate de creatie. Spre deosebire de cele asociative, ele angajeaza subiectul intr-o activitate imaginativa mai complexa ( probe ca TAT, CAT, MAPST).
3) Tehnici de completare -; se diferentiaza de cele asociative prin faptul ca atat stimulul cat si raspunsul sunt mai complexe, iar raspunsul este mai putin prompt. Spre deosebire de tehnicile constructive, cele de completare produc raspunsuri mai simple si mai limitate ( Testul de completare de propozitii).
4) Tehnici de alegere sau de ordonare -; cer subiectului sa aleaga din mai multe alternative elementul sau aranjamentul care lui i se pare mai potrivit sub aspectul corectitudinii, al atractivitatii.
5) Tehnici expresive -; reprezinta o legatura intre metodele de diagnostic si cele terapeutice. In realizarea acestor probe, subiectul nu numai ca se dezvaluie, dar descoperirea conflictelor sale ajuta ameliorarii simptomatologiei sale ( Testul de pictura cu degetul, psihodrama).

4.2. TESTUL TEMATIC DE APERCEPTIE (TAT)

4.2.1. SCURT ISTORIC

Prima forma a TAT-ului a fost elaborata in 1935 de H.A. Murray si D.C. Morgan, care au utilizat -; alaturi de alte teste -; imagini cu scene umane, pe baza carora subiectii realizau povestiri, ca instrument de studiu clinic si experimental al personalitatii normale. Spre deosebire de alte teste proiective, TAT-ul nu a fost conceput initial ca instrument de reliefare a manifestarilor patologice ale personalitatii. Elaborarea povestirilor pe baza unor imagini a servit initial psihologilor, asa cum am amintit anterior, pentru studiul imaginatiei. Primul care utilizeaza acest gen de studiere a imaginatiei a fost F.Galton in 1880.
H.A. Murray, medic si biochimist, a descoperit perspectiva psihanalitica gratie lui Carl Jung si F. Alexander. Testul sau poarta pecetea acestei duble formatii, cautand sa realizeze o experimentare provocata a inconstientului. Ca director al Clinicii psihologice Harvard, Murray organizeaza o ampla cercetare destinata sa valideze un inventar exhaustiv al variabilelor personalitatii si sa furnizeze astfel o baza stiintifica interpretarii TAT -;ului. Subiectii voluntari (studenti) s-au supus timp de mai multe luni la circa 20 de tehnici de investigatie psihologica, administrate si interpretate de diferiti examinatori: convorbire dirijata, sedinte de asociatii libere vizand amintirile din perioada copilariei si viata sexuala, conversatii improvizate, chestionare, testul Rorschach, testul Rozenzweig, probe vizand nivelul de aspiratie, interactiunea sociala, aprecierea estetica, interesele, etc. Prelucrarea si generalizarea datelor individuale a permis elaborarea a 3 liste de variabile fundamentale ale personalitatii, utilizate de Murray in interpretarea istorioarelor obtinute prin TAT. In 1943, Murray publica forma definitiva a TAT-ului ( a treia forma) si manualul de aplicare a acestui test proiectiv ( Preda, 1997).

4.2.2. BAZA CONCEPTUALA A TESTULUI

Termenul de aperceptie este luat in sensul utilizat de Herbart, si anume de intarire a noului continut peceptiv de catre continutul anterior. Intr-adevar, “aperceptia” este cunoscuta ca procesul prin care experienta noua este asimilata si transformata prin prisma experientei trecute. Aperceptia este o interpretare: ea da un sens experientei ( Preda, 1997).
Perceptia lumii exterioare depinde de amintirile personale, uneori foarte vechi, mai mult sau mai putin constientizate si de nivelul actual de anxietate al subiectului, spune Bellak. Curentul psihanalitic spune ca perceptia anterioara a tatalui influenteaza perceptia figurilor paternale din TAT; aceasta din urma constituie un esantion fidel si valid al perceptiilor obisnuite ale figurilor paternale de catre un subiect. Orice interpretare a imaginilor este in parte subiectiva; o aperceptie pur obiectiva, pur cognitiva, nu poate exista. Daca perceperea si interpretarea imaginii sunt esentialmente subiective, se produc distorsiuni aperceptive ( Preda, 1997).
Bellak propune sa se distinga patru nivele in distorsiunea aperceptiva (dupa Preda, 1997):
1) Exteriorizarea: subiectul recunoaste ca aperceptia este subiectiva; de exemplu, atunci cand o istorioara pe care o inventeaza reda un episod din propria viata;
2) Sensibilitatea: atunci cand personalitatea este sub tensiune, ea efectueaza discriminari aperceptive mai fine in domeniile care corespund discriminarii aperceptive mai fine in domeniile care corespund trebuintelor sale sau emotiilor suscitate de tensiune; o astfel de aperceptie aduce subiectului nu numai o informatie asupra lumii exterioare, ci in acelasi timp satisfacerea unei dorinte;
3) Proiectia simpla ( sau transferul de invatare): cand suporta refuzuri brutale succesive din partea mai multor persoane, subiectul se asteapta la refuzul brutal si are tendinta de a percepe orice nou partener ca rauvoitor;
4) Proiectia cu inversiune: este mecanismul descris de Freud in paranoia.

Ipoteza care sta la baza TAT-ului este ca o persoana care interpreteaza o situatie sociala ambigua o face prin prisma experientelor sale anterioare, a dorintelor, a conflictelor proprii. Realitatea fizica si sociala este investita cu trebuintele, valorile, dorintele, fantasmele subiectului care percepe. In functie de dinamica factorilor interni -; cognitivi, motivationali si afectivi -; are loc acomodarea de noi valori, de noi valente sau schimbarea valentelor obiectelor. Perceptia unui individ se gaseste astfel colorata prin elementele propriei sale personalitati. Murray spune ca exista perceptii care determina un comportament ce tine seama de dificultatile realitatii (Eul), perceptii care sunt legate de scopuri ideale indepartate ( idealul Eului), perceptii care guverneaza conduita morala ( supra-Eul) (Preda, 1997).
Dupa Murray, TAT-ul scoate la lumina trebuinte, emotii, sentimente, conflicte si are ca valoare particulara evidentierea tendintelor refulate, neconstientizate.

4.2.3. PREZENTAREA TESTULUI

Materialul TAT-ului consta din 30 de imagini, in alb si negru, si o plansa complet alba. Imaginile sunt constituite din desene, fotografii, reproduceri de tablouri sau gravuri.
Condiderandu-se ca proiectia se realizeaza mai usor si mai complet atunci cand personajul este de acelasi sex si aprtine aceleiasi perioade de varsta ca si subiectul, imaginile contin personaje de diferite varste, de sex masculin si feminin. Actiunile in care sunt angajate personajele, expresiile fetelor sunt redate intr-un mod ambiguu, astfel incat sa poata fi interpretate prin prisma trebuintelor, intereselor, emotiilor, conflictelor caracteristice varstei subiectilor si experientei lor de viata.
Din cele 30 de imagini (plus plansa alba) care constituie garnitura completa, 10 sunt valabile pentru toate categoriile de subiecti, iar celelalte au un caracter mai specific. In acest mod se alcatuiesc seturi de cate 19 ilustratii ( la care se adauga plansa alba) ce se utilizeaza in examinarea baietilor, a fetelor si a adultilor ( de peste 14 ani) de ambele sexe. Fiecare set este divizat in doua serii de cate 10 planse; imaginile seriei a II-a -; in numar de 9, plus plansa alba -; sunt mai ambigue, mai confuze, mai dramatice decat cele din prima serie.
Imaginile sunt notate cu: 1, 2 ,3 BM, 3 GF, 4, 5, 6 BM, 6 BF, 7 GF, 8 BM, 8 GF, 9 BM, 9 GF, 10, 11, 12 F, 12 GB, 13 B, 13 G, 13 MF, 14, 15, 16 (alba), 17 BM, 17 GF, 18 BM, 18 GF, 19, 20.
Simbolurile B, G, M, F, BM, GF, MF au urmatoarele semnificatii:
B -; imagini destinate baietilor pana la 14 ani;
G -; imagini destinate fetelor pana la 14 ani;
M -; imagini destinate barbatilor peste 14 ani;
F -; imagini destinate femeilor peste 14 ani;
GF -; imagini destinate fetelor sub 14 ani, si a femeilor de peste 14 ani;
BM -; imagini destinate baietilor sub 14 ani, si barbatilor peste 14 ani;
MF -; imagini destinate barbatilor si femeilor peste 14 ani.
Imaginile notate doar cu cifre sunt destinate tuturor varstelor si ambelor sexe. Dupa alti autori, testul se aplica de la 7,8 ani sau de la 10 ani (dupa Preda, 1997).

In procedura originala se recomanda ca examinarea sa se faca in doua sedinte, pentru cea de-a doua utilizandu-se imaginile seriei a II-a, care au caracterul cel mai dramatic, cel mai ambiguu. A doua sedinta are loc dupa minimum o zi si maximum 15 zile de la prima. Fiecarei sedinte i se acorda cate o ora. Desi Murray a prevazut utilizarea a 20 de planse pentru examinarea unui subiect, in mod curent TAT-ul este folosit doar cu 10 planse. Nu exista insa un consens general referitor la plansele care sa fie utilizate. Unii cercetatori sustin ca fiecare examinator ar trebui sa se familiarizeze doar cu un set de 10 planse, pe care sa le utilizeze in mod exclusiv. Altii sustin ca alegerea planselor trebuie sa fie in functie de situatia concreta a fiecarui caz investigat.
In continuare vom prezenta plansele sugerate de diversi cercetatori pentru anumite intervale de varsta si in functie de anumite aspecte psihologice particulare, pe care examinatorul doreste sa le releve prin TAT ( dupa Preda, 1997).

Plansele: 1, 2, 3 BM, 6 BM, 7 BM, 11, 12M, 13MF, se administreaza standard la barbati.
Plansele: 1, 2, 3 BM, 6 GF, 7 GF, 7 GF, 9, 11, 13 MF, se administreaza standard la femei.
Plansele: 1, 3 BM, 3 GF, 4, 6, 7, 10, 11, 12 M, 13 MF, 14, 16, 20, se administreaza standard.

Plansele: 1, 2, 5, 7 GF, 12 GF, 12 M, 15, 17 BM, 18 BM, 18 GF, se administreaza standard la adolescenti.
Plansele: 1, 8 BM, 14, 17 BM, se administreaza intre 7 si 11 ani, vizand trebuinta de performanta, realizare si nivelul de aspiratie.
Plansele: 3 BM, 8 BM, 12 M, 14, 17 BM, se administreaza intre 7 si 11 ani, vizand agresivitatea.
Plansele: 3 BM, 7 GF, 13 B, 14, se administreaza intre 7 si 11 ani, vizand preocuparea pentru ingrijirea parentala sau problematica respingerii.
Plansele: 1, 3 BM, 7 GF, 14, se administreaza intre 7 si 11 ani, vizand pedeapsa parentala si atitudinea fata de parinti.
Plansele: 7 GF, 18 GF, 3 GF, 8 GF, se administreaza intre 5 si 10 ani.
Plansele: 1, 3, 6, 7, 12 M, 14, 16, vizeaza ideatia suicidara.
Plansele: 12 M, 12 F, evidentiaza reactia subiectului la terapie sau la terapeut.

4.2.4. INTERPRETAREA COGNITIVA A TAT-ului

Pornind de la opiniile lui Holt, Preda ( 1997) considera ca este posibila o interpretare cognitiva a povestirilor din TAT, mai ales daca admitem posibilitatea proiectarii in aceste povestiri a unor situatii stresante traite sau posibil de a fi traite de subiect. In acest demers de interpretare cognitiva autorul mentionat se sprijina pe teoriile actuale referitoare la mecanismele de coping propuse de Lazarus. Preda emite ipoteza posibilitatii de a deduce, prin interpretarea povestirilor, unele mecanisme de ajustare la stress, proiectate de subiectul examinat. De asemenea, acest demers se bazeaza si pe cercetarile lui Miclea privind inconstientul informational si adaptativ, ceea ce da posibilitatea recuperarii si reinterpretarii acelor mecanisme de aparare analizate de psihanalisti.
Pastrand doar denumirea psihanalitica a “mecanismelor de aparare”, Miclea propune ca negarea, represia, proiectia, rationalizarea, intelectualizarea si izolarea sa fie considerate “mecanisme cognitive de aparare”. Acestea sunt considerate “proceduri cognitive” si nu “formatiuni psihodinamice”, deoarece reprezinta “diverse modalitati de prelucrare a informatiei cu valenta negativa, vizand diminuarea reactiei de stress” ( din Preda, 1997).
In interpretarea TAT-ului prin prisma cognitiva pentru fiecare povestire se va nota indicele de frecventa a mecanismelor de coping confruntative si a mecanismelor de coping evitative. Acest lucru este posibil prin interrelationarea analizei si interpretarii continutului povestirilor TAT cu analiza formala a expresiei psiholingvistice a acestora. Se va pune accent pe “scenariul” povestirii in derularea ei spre un anume deznodamant, in raport cu natura iterrelatiilor dintre erou (eroi) si mediu ( presiunile externe). Se va lua, desigur, in seama si lipsa deznodamantului, cautandu-se explicarea acestui curs al povestirilor subiectului. Pornind de la mecanismele de coping cognitiv, printr-o astfel de analiza si interpretare a TAT-ului se va degaja ponderea apelarii de catre subiect (erou) la “stilurile adaptative confruntative” sau “evitative”.
In categoria mecanismelor confruntative de coping cognitiv, Miclea include: planificarea rezolvarii situatiei traumatice, cautarea de informatii pentru cunoasterea exacta a parametrilor situatiei stresante si construirea unor strategii alternative de adaptare la stress.
In categoria mecanismelor cognitive evitative, Miclea le retine pe urmatoarele ( dupa Preda, 1997):
1) Negarea defensiva -; inglobeaza toate procedurile cognitive de contracarare a formarii unei reprezentari interne a traumei. La nivel perceptiv, negarea poate perturba receptia corecta a stimulului traumatic.
2) Represia -; desemneaza toate procedurile care concura la o reactualizare selectiva a informatiei din memorie, in sensul ca reactualizarea informatiei traumatice este partial sau integral blocata.
3) Proiectia -; este procesul cognitiv de atribuire externa a unei caracterizari negative proprii sau a cauzei responsabilitatii traumei. Proiectia presupune ca trauma sau caracteristica este asumata constient, dar este pusa pe seama unui factor extern, care poate fi o persoana sau o situatie vag definite.
4) Rationalizarea -; include procedurile de justificare a comportamentului dezadaptativ pe care l-a avut un individ si de re-evaluare a situatiei traumatice, astfel incat impactul sau emotional sa fie redus. Prin rationalizare se substituie lantul cauzal real sau semnificatia reala cu un sir de argumente doar aparent valide, cu functie defensiva.
5) Intelectualizarea/izolarea -; desemneaza un ansamblu de strategii cognitive care vizeaza analiza informatiei traumatice in conditiile disocierii (izolarii) acesteia de consecintele ei emotionale.