m3x5xy
1. PERSONALITATEA -; un complex structurat Componentele personalitatii interactioneaza unele cu altele, se organizeaza, se relationeaza reciproc, se ierarhizeaza, dand nastere unei structuri ce dispune de o arhitehtonica specifica. In existenta concreta a individului ceea ce conteaza nu este atat gradul lor de dezvoltare, cat modul propriu in care ele se structureaza. Tocmai de aceea psihologia trebuie sa se centreze pe evidentierea structurii personalitatii, a relatiilor reciproce existente intre laturile si componentele ei care conduc in plan psihocomportamental, la efecte diverse.
¨ Relatia dintre temperament si caracter (T - C)
In legatura cu aceste laturi ale personalitatii s-au manifestat 3 pozitii distincte:
1) Unii autori neputandu-le diferentia au recurs la amestecul lor:
NUTTIN definea - caracterul: ,,componenta afectivo-dinamica a personalitatii”
- temperamentul: ,,componenta fiziologica, in mare parte stabila si ereditara.”
2) Alti autori au ajuns la concluzia separarii lor, pornind de la marea constanta a temperamentului de-a lungul vietii individului:
De ex., se considera ca temperamentul influenteaza viata psihica in general si nicidecum personalitatea, de aceea el este rupt, desprins de personalitate. Argumentul invocat il reprezenta existenta unor manifestari temperamentale care apar independent de atitudinile caracteriale si uneori chiar in ciuda acestora.
Caracterul era interpretat doar ca un simplu strat ce se suprapune peste temperament, el fiind un fel de dublura a temperamentului.
Se incerca descifrarea caracterului dupa parametrii tipologici, invocandu-se faptul ca atitudinile persoanei si semnificatia lor conduc la schimbarea aspectului dinamico-energetic al conduitei.
Potrivit acestei pozitii se ajungea la concluzii eronate d.p.d.v.:
- teoretic (autonomia temperamentului)
- practic(ignorarea temp. in formarea personalitatii)
3) Sunt autori care sustin ideea interactiunii dintre T si C de tip antagonist:
Intre T si C ar exista o lupta, o contradictie permanenta, dezvoltarea C. avand loc ca urmare:
- a unei continui destramari a complexului tipologic,
- concomitent cu reorganizarea lui in forme corespunzatoare C
Consecinta acestei viziuni: in lupta dintre T si C s-ar ajunge in cele din urma la lichidarea T sau, in cel mai bun caz, la golirea lui de consistenta, ceea ce este o absurditate.
Nici una dintre cele 3 solutii nu este convingatoare si realista.
· Diversi autori au crezut ca vor rezolva problema prin invocarea relatiilor dialectice dintre T si C, numai ca, aplicand nediferential si nespecific dialectica, au ajuns la concluzii eronate.
P.P.-NEVEANU: ,,cei doi termeni ai contradictiei se intrepatrund, trec unul in altul, coincid…”
® vorbeste despre ,,integrarea organica a T in C” ,,T nu poate fi conceput in afara C omului, ci ca o parte integranta, organica a structurii acestuia.”
Si tipul de activitate nervoasa este implicat in C ,,ca o latura a acestuia”.
Si intr-un caz si in altul se ajunge la ,,amestecul” celor 2 laturi ale personalitatii, la pierderea specificului fiecareia dintre ele.
Dupa ZLATE adevarata solutie a relatiei dintre T si C o constituie relevarea interinfluentelor reciproce cu efecte
-; benefice, constructive
- erodante ale personalitatii
· Daca avem in vedere influenta T asupra C, atunci constatam urmatoarele situatii tipice:
1. T coloreaza modul de exprimare, de manifestare in comportament a trasaturilor caracteriale
2. T predispune la anumite manifestari caracteriale
3. T avantajeaza sau provoaca dificultati in formarea unor trasaturi caracteriale
EX. intr-un fel isi exteriorizeaza generozitatea un coleric, altfel un melancolic
-asa cum colericul este predispus spre perceptii rapide dar cu multe erori, tot asa T coleric va predispune si spre o anumita instabilitate caracteriala
· Influenta C asupra T, consta in principal, controlarea, reglarea acestuia din urma si se concretizeaza in urmatoarele situatii:
1. C retine, inhiba an. insusiri temperamentale (mai ales pe acelea care se asociaza in plan comportamental cu aparitia unor efecte negative)
2. C mascheaza si compenseaza temporar insusirile temperamentale care odata manifestate in comportament ar produce efecte dezadaptative
3. C valorifica la maxim trasaturile temperamentale care se asociaza in plan comportamental cu efecte pozitive
Þ fiecare dintre cele 2 componente ale personalitatii detine o anumita ,,putere” asupra celeilalte, chiar daca aceasta nu este la fel de mare si la fel de semnificativa.
Numai prin efort voluntar constient, prin organizarea superioara a C omul isi poate lua in stapanire propriul T.
Rolul reglator al C nu trebuie sa fie insa excesiv, nu trebuie sa mearga pana la anihilarea T.
¨RELATIA DINTRE APTITUDINI SI CARACTER
Faptul ca intre A-C exista o stransa legatura a fost remarcat de multa vreme. El se releva chiar in descrierea a oamenilor dupa cele componente ale P. De ex, despre un om se poate spune ca este inteligent dar si bun, cinstit si harnic, in timp ce despre un altul ca este inteligent, dar rau, incorect, lenes.
Din corelarea variabilelor de mai sus apar 4 situatii tipice:
1. oameni cu aptitudini si cu trasaturi pozitive de caracter (cu ,,caracter”)
2. fara A dar si fara C (cu trasaturi negative de caracter)
3. cu A dar ,,fara C”
4. fara A dar cu C
1+2 = sunt situatii de congruenta (acord)
3+4 = sunt situatii de noncongruenta

Ele conduc in plan psihologic la efecte diferite:
- de consonanta
- disonanta, fiind traite ca o stare neplacuta, de discomfort psihic, se cer a fi eliminate sau macar reduse.
Personalitatea va fi afectata cu atat mai mult cu cat dezacordul dintre A si C este mai profund; de asemenea, cu cat posibilitatile de compensare reciproca sunt exprem de reduse.
· Importante sunt relatiile de interinfluentare reciproca.
C, prin sistemul sau atitudinal, favorizeaza sau defavorizeaza punerea in valoare a capacitatilor.
· C valorizeaza aptitudinile.
La randul lor A modifica atitudinile caracteriale.
Acest fapt are loc atunci cand ele sunt integrate in C, cand mijloacele actiunii sunt convertite in scopuri de viata, cand ele intra in sfera preocuparilor si eforturilor permanente ale sb.
· Relatiile dintre A si C (atitudini) pot fi evaluate dupa urmatoarele criterii:
- nivelul la care se situeaza cele 2 variabile (in chip absolut: superior, mediu, inferior; in chip relativ: prevazand posibilitatea echilibrarii sau dezechilibrarii, a surclasarii aptitudinilor prin atitudini si invers)
- sensul in care se manifesta interactiunile (pozitiv si reciproc stimulativ; negativ-univoc sau biunivoc; cvazineutral)
- caracterul raporturilor dintre A si atitudini (direct sau indirect)
¨ RELATIA DINTRE TEMPERAMENT SI APTITUDINI (T-A)
T ca latura dinamico-energetica a P constituie doar o premisa extrem de generala in raport cu A.
El nu predetermina A.
T joaca, raportat la A, rol de predispozitie.
T poate avantaja sau provoca dificultati in formarea A, aceste dificultati fiind depasite prin antrenament/compensare.
Modificarea manifestarilor temperamentale este in masura sa conduca la modificarea A.
Concluzie generala
· Se considera ca intre laturile P exista relatii de:
- ierarhizare, cu dominanta neta a C asupra celorlalte 2 si cu capacitatea acestuia de a regla si valorifica maximal;
- interinfluentare, cu efecte pozitive sau negative, de avantajare sau de periclitare, rigidizare si chiar anulare reciproca;
- compensare, a.i. unitatea globala a P sa nu fie afectata;
- feed-back, efectele produse de o latura in alta repercutandu-se chiar asupra laturii care le-a generat.
· Structura P este data de:
1. configuratia componentelor ei psihice
2. a relatiilor dintre ele
3. modul de asimilare in sine a influentelor altor componente si substructuri.
Julius SEEMAN (1982) introduce conceptul de ,,integrare organismica” ce tinteste spre considerarea rolului si a altor subsisteme (biochimic, fiziologic, interpersonal) in structura P.
Alti autori dau deschidere si mai mare P prin insertia sa in Lume.
Nuttin: ,,P este o structura bipolara Eu-Lume”.
Este necesar sa deschidem P catre Lume; numai in felul acesta vom putea intelege atat specificul P, cat si specificul Lumii in care traim.

2. DEVENIREA PERSONALITATII

Omul nu se naste P, ci devine P. La nastere el este un canditat pentru dobandirea acestui atribut, dobandire care se realizeaza in timp sub influenta nenumaratilor factori.
Procesul constituirii P incepe din primele zile ale copilariei si continua toata viata omului. El nu are loc intotdeauna uniform si continuu, ci si cu zig-zaguri, sacadat, discontinuu, cu salturi spectaculoase dar si cu plafonari.

Desi procesul structurarii si reimprospatarii P se produce de-a lungul vietii individului, exista, totusi, unele perioade, unele varste cand el cunoaste o mai mare accentuare.
Specialistii considera ca in jurul varstei de 3 ani (prescolaritate) sunt puse marea majoritate a premiselor P, pentru ca in adolescenta P sa fie in linii mari constituita deoarece dispune de toate laturile si chiar de maturizarea relatiilor dintre ele.
Procesul transformativ al P este indelungat, complex, multifazic si plurifactorial, el dispune de:
1. niveluri calitativ distincte deosebite intre ele prin:
- diferentierea
- specializarea interioara a componentelor P
2. relatii de interactiune si interdependenta realizate intre:
- structura interna
- factorii externi, de mediu.
· KURT LEWIN (1936) distinge 3 nivele de structurare a P:
1. n. structurilor primare -; insuficient diferentiate, fara conexiuni interne intre elementele componente;
2. n. structurilor semi-dezvoltate - caracterizate prin diferentierea interioara a elementelor componente si specifice fiecarui subsistem, prin relatii corelative intre acestea, prin sporirea gradului lor de functionalitate;
3. n. structurilor dezvoltate -; pp. individualizarea subsistemelor psihologice ale P (cognitive, afectiv-motivationale, volitive), amplificarea conexiunilor de tip reglator intre ele, integrarea lor succesiva intr-o structura functional-echilibrata.
· In 1988, ZLATE fiind solicitat sa elaboreze un material referitor la adolescenta a propus un set de 10 criterii ca fiind relevante pentru definirea P. Omul devine P atunci cand:
1. devine constient de lume, de altii, de sine
Esentiala este ultima forma de constiinta, ea fiind o formatiune psihica extrem de complexa ce permite individului sa-si dea seama cine este si ce este, ce reprezinta pentru sine si pentru altii, ce scopuri si idealuri are, ce-si propune sa devina.
Asa-numita ,,prima nastere” a P este legata de cei mai multi autori de momentul cristalizarii Cs de sine care, concomitent cu tendinta de independenta si autodelimitare ,,pp. si raportarea critica la propriile acte de conduita, la propriile dorinte si placeri prin compararea cu altii: aplicarea la sine a acelorasi criterii, conditii si ingradiri (respectiv permisiuni pe care individul le aplica altora)”(M. GOLU)
2. isi elaboreaza un sistem propriu, personal de reprezentari, conceptii, motive, scopuri, atitudini, convingeri in raport cu lumea si cu sine
Ceea ce conteaza este legarea si sudarea lor intr-un sistem.
Conteaza conceptiile, ideile si convingerile personale izvorate din traiectoria propriei vieti si experiente.
3. desfasoara activitati socialmente utile si recunoscute
Numai asemenea activitati permit insertia optima a individului in societate, practicarea unor comportamente dezirabile sub raport social, asumarea responsabilitatii sociale.
Activitatile sociale il socializeaza pe individ, il transforma intr-o fiinta umana.
4. emite, sustine si argumenteaza judecati de valoare intemeiate
Pune sub semnul intrebarii aspectele care intra in contradictie cu modul sau de a fi, gandi, actiona, cu sistemul de idei si conceptii formate pana la un moment dat.
Nevoia argumentarii afirmatiilor facute il conduc pe sb. la elaborarea unor seturi sau sisteme de criterii apreciative, valorizatoare, fapt care ii permite intrarea treptata in lumea valorilor.
Nevoia de indoiala il imping la reevaluari si descoperiri de fapte si relatii noi.
5. creeaza valori sociale, se transforma din consumator de valori in producator de valori, desfasurand o activitate in conformitate cu esenta sa creatoare;
O asemenea particularitate isi are radacinile in nevoia omului de valorificare sociala, de a-si depasi conditia de fiinta biologica, pentru a ajunge la statutul de fiinta creatoare.
6. are un profil moral bine conturat, nobil, coerent care ii permite sa se dedice unor idei, idealuri, militand pentru traducerea lor in fapt; profilul psihomoral il leaga cognitiv, afectiv si volitiv pe individ de idei si conceptii, il incita pe sb. spre actiuni prin intermediul carora sa si le realizeze.
7. si-a format capacitatea de control si autocontrol in concordanta cu semnificatia situatiilor, cu cerintele lor permisive si restrictive, traind afectiv, la inalta tensiune, ceea ce crede si face, asumandu-si constient responsabilitatile si consecintele actelor sale.
8. se integreaza armonios si util in societate
Omul este prin excelenta o fiinta sociala si nu solidara; grupul ii ofera sb. modele de actiune sociala, pregatindu-l si ajutandu-l in felul acesta pentru integrarea cat mai facila in reteaua relatiilor sociale.
9. stie sa se puna in valoare, sa se faca recunoscut de altii
Aceasta particularitate este legata de ,,reusita in viata”; nu este suficient ca o persoana sa dispuna de multe cunostine, deprinderi, capacitati pentru a reprezenta o P; daca ea nu stie sa-si valorifice aceste disponibilitati va ramane anonima.
Un autor american, James T. Mangan considera ca exista 2 sisteme de reusita in viata:
1. sistemul de merit bazat pe cunostinte si capacitati, pe invatare si munca asidua
2. sistemul ,,de a te pune in valoare” bazat pe capacitatea de a te valoriza, de a deveni cineva.
10. poate fi luat drept model pentru formarea altor personalitati
P are valoare de model educational, ea formandu-se intr-un context social in care altii s-au ilustrat si tocmai de aceea sunt luati ca reper in formarea altor P.
Daca cele 10 criterii ar fi interpretate ca variabile si caracterizate dupa:
- sensul lor de evolutie
- nivelul de dezvoltare
- gradul de corelaresi interdependenta
- configuratia lor la un anumit moment dat
® vom intelege mai bine structura si devenirea P.
Pot apare: - structuri echilibrate, armonioase/dezechilibrate, dizarmonice
- structuri consonante (congruente)/disonante (incongruente)
- structuri flexibile/rigide
In dezvoltarea P este posibil sa se ajunga pana la un anumit nivel, nu intotdeauna cel optim, pot apare ,,scurt circuitari”, momente de deruta si deriva evolutiva, accidente, stagnari.
Cand toate acestea se instaleaza accidental, pentru perioade relativ scurte de timp, pot fi socotite ca fenomene de dezadaptare trecatoare, usor de influentat si de corectat, cand sunt insa constante si persistente in timp, ele reprezinta semnele clare ale unui proces de alterare a P, cu efecte negative asupra posibilitatilor de adaptare.
In aceste conditii, o mare importanta o are nu P in general a sb., ci tipul de P caruia el ii este subordonat