In genere, sistemele filozofice foarte diverse dar consistente, ce s-au conservat prin timp si istorie a ideilor sunt cele din Grecia Antica. Acestea au fost sisteme consistente de mare penetratie, au avut un caracter enciclopedic si nu au fost prea influentate de sisteme filosofice din alte parti ale lumii (Asia indepartata si alte continente, chiar mai apropiate din Africa). Ne vom referi doar la unele dintre ele pe o filiera explicativa mai larga in care se afla inclusa latenta lor contributie la dezvoltarea unei gandiri despre om si diversitatea sa. c9z11zv
ANAXAGORAS (500-428 i. e. n.) versus Anaxagorus a formulat primele idei legate de conditia umana si geneza ei. Conform acestui obiectiv (printre altele) Anaxagoras a considerat ca in spermatozoizi se afla invizibile, toate organele corpului uman, inclusiv sexul, si ca atare intreaga constitutie ereditara este determinata de la inceput exclusiv de barbati. Aceasta optica a fost numita preformism. Preformistii au conturat ca atare ideea omului in miniatura implicat in spermatozoizi. Anaxagoras a fost prieten cu Pericle. A considerat ca universul are o infinitate de elemente (pluralism). Diferit de entitati exista nous- spiritul uman.

HIPPOCRATES (460-377 i. e. n. ) din Cos, medic celebru al antichitatii a pus accentul pe diferentele dintre oameni datorita dominatiei mai mari sau mai mici a uneia sau alteia din cele patru umori (echivalente cu glandele endocrine si substante lichide din organism).
Opera lui Hippocrates a fost vasta (corpus Hippocraticus). Cele patru umori ce circula in organism independente, dupa el, au reprezentat functii subtile diferite in organism: sangele, bila neagra, bila galbena si flegma. Dominatia diferita la fiecare persoana a uneia din umori a fost considerata de Hippocrates ca fiind factorul ce determina diferentele dintre oameni. Ca atare el a descris patru caractere diferite. A considerat ca la sangvinici domina sangele din care motiv ei sunt foarte vigurosi, activi, optimisti, dar si nervosi. Melancolicii au dominatie de bila neagra care- i face mai tacuti si inclinati spre ganduri negre. Colericii dominati de bila galbena sunt foarte vioi in permanenta, iar flegmaticii la care domina flegma sunt mai nepasatori si mai lenti.
Hippocrates a fost atent si la aspectele constitutionale corporale, fiind primul morfofunctionalist mai remarcabil. Din acest punct de vedere, el a considerat ca persoanele cu membre lungi si subtiri sunt inclinate spre TBC, cele care au torace si pantec mai dilatate fac parte din tipul denumit de el apopleptic si sunt persoane inclinate spre apoplexie. A considerat de asemenea ca sangvinii la care domina sangele sunt agresivi mai mult decat ceilalti, iar flegmaticii, slabi, inactivi si antipatici sunt in genere mai bolnaviciosi.
Ideile lui Hippocrates au strabatut prin timpuri, castigand prin interpretari si au avut intotdeauna o mare audienta din cauza ca sugerau intotdeauna legatura dintre psihologie si medicina, dar si o credibila implicatie a diversitatii naturii umane ce avea explicatii si vizibile (legate de forma corpului). Se evoca adeseori o anecdota privind o vizita a lui Hippocrates la Democrit, care tocmai facea o disectie. Aflat in plina activitate, Democrit a spus parintelui medicinei: “l-au deschis pentru a cauta locul si natura bilei. Pentru tine sunt cunoscute- ca excesele de bila provoaca furia.”

DEMOCRIT(460-370 i. e. n.) a fost reprezentantul atomismului si a pledat pentru principiile mecanicii. Atomismul sau a influentat conturarea functionalitatilor complexe interdependente din organism, inclusiv conturarea ideii arcului reflex.

EMPEDOCLES (cca 450 i. e. n..- mai putin cunoscut anul mortii) a considerat ca universul are la baza patru elemente: aerul, pamantul, apa si focul. Acestea sunt semnificative si clasificatoare pentru patru temperamente reprezentand combinatii de cald- umed (sange) temperament sangvin (aer); apoi rece- umed (bila neagra) temperament melancolic (pamant); cald- uscat (bila galbena) temperament coleric (foc) si rece- umed (flegma) temperament flegmatic (apa). In acest context colericul are un temperament irascibil, sangvinicul unul optimist, melancolicul unul trist, iar flegmaticul unul apatic. Precum se poate lesne observa, Empedocles a combinat aspecte importante ale tipologiei lui Hippocrates cu idei ontologice ale filosofiei grecesti. Empedocles, referindu-se la cele patru elemente: pamant, aer, foc, apa, a considerat ca muschii si viscerele sunt legate de pamant pe care-l reprezinta, fluidele din corp constituie apa ca reprezentanta; functiile mentale si rationale expresii ale focului- iar cele legate de mentinerea vietii ca respiratie- sunt antrenate si exprima implicatia aerului in corpul uman.

PLATON (427- 341i. e. n.) a abordat o linie de diferentiere semnificativa privind oamenii. A implicat in diferentiere repere antropometrice (de marime si de forma). In acest sens a considerat ca marimea capului pune in evidenta ambitia, lipsa sau prezenta ei in anumite grade, poate duce la reusita sau nereusita in viata. Forma trupului a considerat-o indicatoare pentru succes- insucces, trunchiul pentru aspiratii legate de succese usoare facile (trupul de o anumita larghete) sau de succese ce cer eforturi, instruire si se dobandesc dificil. In continuare diafragma si picioarele omului pun in evidenta, dupa Platon, trebuinte primare, instinctuale.
Platon a reprezentat dualismul: PSYCHE si REALITATEA. Psihicul are dupa el trei functii: functii apetitive ce sunt legate de regiunile abdominale. Dupa Platon muncitorii sunt aceia la care aceste functii sunt mai dominante. A doua functie este impulsiva si se realizeaza prin implicarea pieptului (toracelui). Aceasta functie este mai dominanta la soldati si razboinici. A treia functie este a ratiunii si are sediul in creier. Este mai frecventa la filosofi. Lucrarea in care este inclusa aceasta teorie este Phaedrus. Tot in aceasta lucrare este inclusa celebra teorie a reminiscentei dupa care orice cunostinta este o reminiscenta a descoperirii unei idei ce este de fapt preexistenta. A invata inseamna a descoperi idei preexistente date de experienta in realitate. Platon a fost fondatorul nativismului. Timpul si spatiul sunt independente de existenta, dupa el. Tot Platon a descris visul. In lucrarea ”Republica” a descris diferentele individuale fixate (dupa el) odata cu nasterea. Platon a influentat gandirea lui KANT, HERMHOLTZ, printre altii.

SOCRATE (469-399) a conturat teoria maieuticii, subliniind valoarea metodologica a interogatiei (intrebarii), idee preluata intr-un fel de DESCARTES (Cogito, ergo dubito, dubito ergo sum, res cogitans). Tot Socrate a valorizat ideea autocunoasterii (dictonul NOSCE TE IPSUM), a autodescoperirii. L-a influentat pe KARL ROGERS (1943).

ARISTOTEL (384- 322 i. e. n.) a fost precum se stie empirist, dar si enciclopedistul antichitatii grecesti. El a combinat ideile lui Platon cu cele ale medicilor antici si a inclus totul intr-o conceptie de evolutie cu tente naturaliste si filosofice.
Opera lui Aristotel a fost foarte bogata si variata (Stiintele naturii, logica, filosofie, politica). El a conturat o scala a existentelor, o ierarhie in lumea vie care incepe cu natura si are urmatoarele trepte: materia inerta, nevie si materia organica. Aceasta din urma se diferentiaza in organisme si organe. Aceasta forma a fost numita de Aristotel: suflet, cu sensul de principiu de viata ce creeaza unitatea corporala care evolueaza si ea intr-o organizare ce se perfectioneaza tot mai mult ierarhic. Este foarte interesant procesul de perfectionare descris de Aristotel care spune ca forma pune stapanire pe materie rejectand nedeterminarea. Mai intai, adica prima treapta ce se constituie este a plantelor care au deja functii nutritive prin radacini prin care asimileaza substantele nutritive din mediul inconjurator transformand astfel materia. La un nivel mai inalt se afla animalele capabile de doua functii noi importante: senzatia si miscarea. Animalele sunt, dupa Aristotel, tot plante ce si-au intors radacinile inauntrul lor unde acestea (radacinile) s-au transformat in maruntaie (organe de lucru ale organismului). De aceea functia nutritiva legata de preluarea materiei din mediul inconjurator se muta in interiorul corpului. Forma castiga la animale tot mai multa extindere si varietate. Omul e capabil de gandire. Radacinile lui se afla in interior, dar prin gandire omul da forma si unitate fiecarui lucru. Oamenii difera intre ei prin inteligenta si afectivitate. Aristotel a clasificat dupa forma exterioara cam 540 specii de animale, a disecat peste 50 de animale de specii diferite. Pentru genetica a dezvoltat teoria hematogena conform careia samanta (sperma) se naste din sange ca proces si produs al hranei. Barbatul are, si la Aristotel, rolul principal in ereditate si determinarea sexului la urmasi. Acesta din urma este determinat de componentele mobile din sangele lor (al barbatilor) ce pot fi contracarate de componente feminine. Aristotel a dezvoltat o interesanta teorie legata de varstele in care se petrece actul de fertilizare. El a pledat pentru ideea ca barbatii tineri si cei mai in varsta au samanta subtire (subtiata) din care cauza iau nastere mai multe fete in familiile cu astfel de barbati. Tot Aristotel, a fost interesat de problema atavismului (aparitia de caractere de la stramosi (antecedente indepartate) fara a se manifesta la intermediari). Datorita fenomenului de atavism, Aristotel a criticat teoria pangenezei reunind oarecum portretisticile caracterologice antice.

In “De anima ” Aristotel a subliniat faptul ca toate, in afara de zei, sunt forma si substanta. Zeii sunt forme fara substanta. In genere in tot ce exista viu pulseaza impulsul de crestere- realizare. Cele doua impulsiuni constituie “entelechia”. In lucrarea “Poetica” Aristotel a expus teoria sa asupra superioritatii si valorii rasului. La influentat pe Thomas Hobbes care in lucrarea “Humaine nature” (1650) a dezvoltat o teorie a degradarii rasului. La Cardif, a avut loc, prin 1985, un congres de psihologie ce s-a ocupat de problemele rasului. De altfel si Bergson H. a fost preocupat de problemele rasului…
Dupa Aristotel inima este centrul vietii.
Nu putem ignora din aceasta enumerare personalitati ca cea a lui Avicena (980-1037) comentatorul lui Aristotel. Filosofia greaca a avut o larga cuprindere de idei ce au fost reluate mai devreme sau mai tarziu cu interes. Printre altii Roger Bacon (1214-1294) a preluat de la Hippocrates numeroase idei.

GALENOS, filosof grec (129-199) (Quatros humores regnant in nostro corpore) a ajuns la Roma unde a fost printre altele medicul cunoscut al vremii, a combinat optica lui Hippocrates cu aceea a lui Empedocles. A considerat in esenta ca melancolic este traditionalul poet bolnav, de dragoste, coleric este luptatorul plin de curaj, flegmatic este somnorosul moale, iar sangvin este optimistul permanent.
Galen (os) a fost unul dintre promotorii experimentului in medicina si biologie. Fondator al neurofiziologiei si neuropatologiei, Galenos a efectuat tratate enciclopedice de anatomie, fiziologie, patologie si metafizica, dar si logica, retorica, gramatica si morala. A facut studii privind organele de simt, nervii periferici si sistemul nervos central. De asemenea, a fost preocupat de functiile muschilor angajati in miscarile inimii si de mecanismele respiratorii, activitatea rinichilor etc. optica si lucrarile lui Galenos au fost de referinta mai mult de un mileniu. Galenos a inclus in preocuparile si lucrarile sale si teoria umorilor in versiunea lui Hippocrates.

Impartirea in patru tipuri temperamentale s-a conservat la W. Wundt, la Hoffding, la Herbart, Kulpe, Ebbinghaus, Klages si Pavolv. A folosit-o si filosoful E. Kant. Nicolae Margineanu in “Conditia umana”, are referiri la aceasta dominatie de patru tipuri umane socotite de baza. Ea este probabil legata si modelata dupa antica impartire a universului in cele patru elemente si de trecerea prin cele patru anotimpuri diferite si asemanatoare intre ele.
Ca atare, in perioadele antice, mai ales cele legate de Grecia in secolele V-III i.e.n. s-au conturat pe linia problemelor privind ereditatea si embriogeneza o serie de teorii, sau poate mai corect, puncte de vedere.
Pe de o parte s-a conturat pangeneza, reprezentata de Hippocrates, preformismul, pentru care a pledat mai ales Anaxagoras, si teoria hematogena, care a fost conturata mai cu seama de Aristotel. Fiecare din aceste teorii au avut apoi partizani legati de aderarea la punctul de vedere al reprezentantilor teoriilor respective. Relativ asemanatoare intre ele, aceste teorii erau preocupate de problema ereditatii si a fecundatiei.
Pangeneza promova ideea contributiei masculine totale si exclusive in procesul dezvoltarii de descendenti prin existenta unor mici particule (germeni) provenite din celule germinative masculine (sperma).
Preformismul promova ideea procesului embriologic ca dezvoltarea unui individ complet format, in miniatura inca in sperma.
Teoria hematogena a spermei promova ideea ca in sperma embrionul se naste din sange care are proprietatea de a-l hrani apoi.
Complementar, tot in perioadele la care ne-am referit mai sus au devenit de circulatie tipologiile zodiacale, cele hipocratice si cele privind dominatia celor patru materii primordiale: apa, aerul, pamantul si focul, cu dominatia uneia dintre ele. In toate domina, precum se poate lesne observa, oarecum marele cosmos si ideea destinului legat de zodia implicata in ziua si timpul nasterii. Influentele acestui mod de a vedea aspectele ereditatii si a rolului ei in dezvoltarea tipologica au fost mari in decursul timpurilor in tipologiile ce s-au efectuat in perioade istorice, mai aproape de timpurile noastre fiind alimentate mult si de relativa lor asemanare cu alte tipologii provenite din Asia sau din Africa. O contributie importanta la conservarea acestor tipologii a avut psihologia naiva, ce si azi consulta zodiacele, inclusiv cele chinezesti.
Istoria seismica legata de dezvoltarea Imperiului Roman, apoi caderea acestuia, navalirile barbare si prelungirea prin Bizant a Imperiului Roman de Rasarit au fost concomitente cu dezvoltarea crestinismului care a adus modificari de mentalitate si treptat o mare putere a Bisericii Catolice cu institutia sa de putere “Inchizitia” care pedepsea drastic orice idee ce putea fi considerata abatere (erezie) de la rigorile impuse de Papalitatea acelor timpuri.
Apoi, si aceasta etapa istorica s-a consumat. Au aparut, din nou, modificari de mentalitate si o mai diversificata acceptanta de idei reformiste, inclusiv religioase. Mentalitatea psihologica naiva, a fost in permanenta implicata in adaptarea curenta la diferentele dintre oameni.
Dezvoltarea psihologiei diferentiale a cunoscut treptat consolidari si tot mai mult interes dupa deceniul al V-lea al secolului XIX.