o1f16fl
(1)"In toate patimind necaz, dar nefiind striviti; lipsiti fiind, dar nu deznadajnuiti; Prigoniti fiind, dar nu parasiti; doborati, dar nu nimiciti."(II Corinteni IV,8-9)
F. are mai putin de 40 de ani si de vreo cinci ani nu mai asteapta nimic de la viata. Poate doar finalul. A incercat pana acum de patru ori sa se omoare. Visul tradus intr-un pumn de medicamente date rapid pe gat, s-a sfarsit de fiecare data pe un pat de spital. Ultima data a fost la un pas de a reusi. A stat aporpape 2 zile in coma la reanimare, dar destinul n-a vrut sa-i faca pe plac. Marturiseste cu nonsalanta, ca nimic n-o va putea impiedica "sa mai incerce sa-si ia viata". Cu solemnitatea cu care cineva jura sa respecte o promisiune, ea sustine fem ca data viitoare va reusi.
(2)Drama ei incalcita e doar una din miile de povesti care stau in spatele gestului numit sec "sinucidere" si inchis in cifre mai mult sau mai putin relevante.
Fostul ministru sarb de interne, Valjko Stojilikovici, co-acuzat in procesul lu Slobodan Milosevici pentru crime de razboi comise in Kosovo, este in stare ciritica, dupa o tentativa de sinucidere la Belgrad, la cateva ore dupa ce Parlamentul iugloslav a votat o lege privind cooperarea cu Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie. Valjko Stojilikovici si-a tras un glont in cap in fata cladirii Parlamentului (stire preluata din "Monitorul de Cluj").
Marti, 15 iulie 2003, ziarele anunta un nou caz de sinucidere: gardianul Sergiu Dumitru s-a impuscat cu pistolul pe care-l primise cu cateva minute mai inainte. Fara a da ceva de banuit colegilor, abia intors din concediul de odihna, gardinaul se retrage in toaleta sectiei de politie, unde se impusca, lasand in urma lui multe semne de intrebare.
Ministru sau gardina, finalul este acelasi: doi oameni se sinucid; din propria lor vointa, prin propria lor actiune-sunt caracteristici ale gestului lor.
Ce i-a impins in ghearele mortii pe acestia si pe multi altii? Ce i-a determinat sa-si doreasca moartea si sa renunte la tot ce inseamna viata? Ce au simtit? Ce si-au dorint? Ce n-au avut? - sunt doar cateva intrebari pe care le-au lasat in urma lor. Toti acestia s-au sinucis.
(3)"Un protest activ impotriva colaborarii utile, o retragere totala din fata problemelor vietii, generata de o infrangere sau de teama de o infrangere in una din cele trei mari probleme ale vietii: societatea, profesiunea sau iubirea" este o paosibila definitie a sinuciderii, data de Alfred Adler.
Conform Dictionarului Sanatatii: "Suicidul este tulburarea instinctului de conservare, prin care o persoana se distruge singura, alegand o metoda fizico-chimica(spanzurare, inec, electrocutare)", iar dupa Organizatia Mondiala a Sanatatii,"suicidul este actul prin care un individ cauta sa se autodistruga, cu intentia mai mult sau mai putin de a-si pierde viata, fiind mai mult sau mai putin constient de motivele sale..."
In 1980, E.S. Schneidman formuleaza o definitie operational psihologica de mare claritate:suicidul este un act uman de incetare din viata cu intentie proprie.
Inca din Evul Mediu exista date care atesta ca sinuciderea era practicata in toate categoriile sociale si de catre ambele sexe. Moartea voluntara era considerata rezultatul ispitirii diavolului, care se nastea pe fondul disperarii sau era socotita ca un comportament nebunesc. Actul era pedepsit pe seama cadavrului, iar bunurile erau confiscate. Drept motive ale suicidului se invocau: saracia, boala, suferinta fizica, frica de pedeapsa, onoarea, dragostea, ura.
Filozofia greceasca si-a pus problema fundamentala a suicidului, inca din cele mai vechi timpuri. Cirenaicii, cinicii, epicurienii si stoicii - toti recunosc suprematia valorii individului.
(4)Libertatea lui consta in puterea de a decide singur asupra propriei vieti sau morti. Ei considerau ca viata nu merita sa fie conservata decat daca reprezinta un bine, adica aduce mai multe satisfactii decat nenoriciri, daca se desfasoara in confirmitate cu ratiunea si cu demnitatea umana. Altfel, spuneau ei, este o nebunie sa o conservi.
Suicidul politic este frecvent la Roma in anii razboiului civil si ai inceputului imperiului. In anumiti ani, numarul mortilor voluntari in randul oamenilor politici atinge cifre impresionante. Cato, Cassius, Brutus, Antonius, Cleopatra - nu vor fi condamnati pentru gestul lor, ci vor deveni modele legendare. Chiar Nero sau Othon, prin sinucidere isi ispasesc partial viata de mizerie pe care au avut-o. Dreptul roman din epoca imperiala lasa fiecaruia libertatea de a alege moartea.
Renasterea a cunoscut si ea toate tipurile de sinucidere, cauzate de mizerie, suferinta, patima, gelozie, nebunie. Desi rata media a sinuciderilor in aceasta perioada este mai mica decat in Evul Mediu, acum se vorbeste si se scrie mai mult despre acest subiect.
Se pare ca istoria este generoasa si ne ofera de-a lungul timpului, din ce in ce mai multe exemple: scriitorul rus S.A. Esenin cedeaza in urma unei crize de nervi, spanzurandu-se; Virgina Woolf se arunca in Tamira, nesuportand ororile celui de-al doilea razboi mondial abia inceput; Hitler, E. Braun, Himler ... si lista poate continua.
(5)La baza acestor fenomene se afla, cu siguranta, influente socio-culturale extrem de puternice si in acelasi timp, greu de explicat. Uneori contagiunea suicidara este bazata pe anumite convigeri religioase, investigand moartea cu un puternic caracter eliberator. Este cunoscuta existenta in Japonia premergatoare celui de-al doilea razboi mondial a unor adevarate "cuiburi de sinucidere". Acestea isi incheiau reuniunile prin suicid in sala a unor voluntari ai mortii.
Sinuciderea este acutl de autodistrugere globala, de suprimare brusca a propriei vieti, un mod intentionat, voit, constient si privind moartea ca un sfarsit total. Aceasta definitei ridica inca de la inceput problema fundamentala a determinisimului sinuciderii. Este vorba despre un psihic normal sau patologic?
Statisticile Institutului de Medicina Legala "Mina Minovici" din Bucuresti arata ca numai anul trecut, in Romania, sinuciderile au reprezentat 31% din totalul mortiolor violente. Cele 3.486 de cazuri inseamna tot atatea victime cate s-au inregistrat din accidentele rutiere si omoruri la un loc. Si cifrele cresc de la an la an, lucru care nu poate decat sa-i ingrijoreze pe specialisti.
Prof. dr. Dan Dermengiu, directorul Institutului de Medicina Legala "Mina Minovici" spune ca se poate vorbi despre un "fenomen ingrijorator": "Numarul sinuciderilor creste, iar cel al populatiei scade. In ultimii 16 ani, monitorizarea evenimentelor de acest gen arata ca evolutia e mereu ascendenta. Chiar daca intr-un an se inregistreaza mai putine cazuri decat in anul precedent, niciodata nu ne vom intoarce, de exemplu, la 133 de (6)sinucideri, cate au fost in 1986 in Bucuresti. In 2002 au fost 342. Foarte important este insa faptul ca aceste cifre nu reprezinta numarul real de cazuri de suicid.
Din cauza informatiei deficitare, ajungem la concluzia ca pe langa numarul inregistrat, mai exista si alte cazuri de sinucidere.
Conform statisticilor, din anul 1996 pana in 2002, in Romania s-au sinucis 23.545 de oameni. OMS anunta ca din 99 de tari investigate, Romania ocupa locul 29 in ceea ce priveste barbatii sinucigasi si locul 46 la capitolul femei sinucigase. Locul nr.1 este detinut in topul mortii voluntare de catre barbatii lituanieni, iar unul dintre primele locuri in topul sinucigasilor, il ocupa Elvetia, tara puternic dezvoltata din punct de vedere economic.
La nivel nationa, conform statisticilor Institutului de Medicina Legala, media ete de 15,5 sinucigasi pe an / 100.000 locuitori. Exista judete in care incidenta cazurilor este extrem de mare si judete unde numarul sinuciderilor este mult sub medie. Primele patru locuri sunt detinute de transilvaneni.
In Harghita s-a inregistrat anul trecut cel mai mare numar de sinucigasi(58,7 cazuri / 100.000 locuitori), mai mult decat dublul fata de media pe tara. Exista foarte multe persoane satule de viata si in judetele Covasna (35,2/100.000 locuitori), Satu Mare(32,5) si Targu Mures(28,6).
La polul opus se situeaza Alba Iulia cu cele mai putine sinucideri, Dambovita si Vaslui. In ceea ce priveste modalitatile prin care victimele hotarasc sa se omoare, pe primul loc se afla spanzurarea, urmata de intoxicatia cu medicamente sau alte substante, caderea de la inaltime
(7)(precipitarea) si inecul(submersia). Majoritatea celor care se sinucid sunt barbati, iar calendaristic, sunt "preferate" perioadele martie-iulie si noiembrie-decembrie. Din cifrele prezentate in raportul asupra violentei si sanatatii se constata ca in lume are loc o sinucidere la fiecare 40 de secunde. Tragic rezultat!
"Singura problema filozofica intr-adevar serioasa"(Alber Camus), sinuciderea este, deasemenea, cea mai impresionanta enigma a psihologiei. Ea domina, prin totalitatea implicatiilor sale (medicale, sociale, juridice, religioase) ansamblul stiintelor antropologice. Alfred Adler considera ca ea este favorizata de "carentele sentimentului de comunicare" si apare pe fondul unei melancolii.
"Din punct de vedere psihologic si psihopatologic, suicidul reprezinta o autodistructie specifica, o reactie comportamentala de tip antisocial ce implica factorul individual, instinctiv, dar si cauzele psihopatologice specifice: delirul, halucinatille, ideile ipohondriace, starile obsesive-fobice, melancola"(Conf.univ.dr.Tudorel Butoi - "Sinuciderea - un paradox", Ed. Stiintele Medicale, 2002)
Cercetand fenomenul suicidar, vom constata ca el se manifesta, sub diferite variante: suicidul amenintare, suicidul tentativa, veleitatea suicidara, echivalentele suicidare si suicidul reusit. Unii oameni ii ameninta doar pe cei din jur ca se vor sinucide, altii incearca sa se sinucida, iar altii chiar reusesc.
In cazul suicidului amenintare, scopul lor nu este moartea, ci individul, prin santaj, urmareste atingerea unor scouri in viata. Suicidul
(8)amenintare are un caracter teatral.
Suicidul tentativa se manifesta prin amibiguitatea intentiei subiectului. Este propriu femeilor, in timp ce suicidul reusit este propriu barbatilor.
Veleitatea suicidara este o dorinta trecatoare de autosuprimare, in care actul ete proiectat teoretic, insa nu este pus in practica.
Echivalentele suicidare caracterizeaza modurile de comportament care implica un risc de care insa subiectul este perfect constient.
In urma cercetarilor a rezultat ca aproximativ 2/3 din cei care s-au sinucis, anterior avusesera cel putin o tentativa.
Conform prof.dr.V.T. Dragomirescu, suicidopatia, care este considerata o entitate aparte, evolueaza in trei faze: suicidatie->suicidactie->traumatizare. Suicidatia, prima faza a acutlui suicidar, este etapa mentala in care subiectului ii apare motivatia, si isi pune problema mortii. Hotararea a fost luata, asa ca, faza a doua, suicidactia, presupune procurarea substantei toxice, fixarea latului spanzuratorii, alegerea locului pentru sinucidere. Ultima faza, traumatizarea reprezinta punerea in practica a sinuciderii.
Ca modalitati de realizare, acestea sunt fizico-mecanice(spanzurarea, hemoragia externa, precipitarea, electrocutarea, inecarea, impuscarea, etc.) si chimice (intoxicatia oxid de carbon, ingerarea de medicamente). Se constata ca metodele chimice sunt mai utilizate de catre femei, pe care probabil le sperie durerea provocata de metodele fizico-mecanice, precum si automutilarea.
(9)Explicatia actului suicidar s-a incercat a se obtine fie pe baza teoriilor psihiatrice(endogene), fie pe baza teoriilor sociologice(exogene).
Solidar teoriei sociologice, Emile Durkheim arata in lucrarea sa "Despre sinucidere" ca exista doua cazue majore ale suicidului:
· integrarea sociala - atasarea voluntara a individului la societatea de care apartine
· reglarea sociala - ce presupune interventia coercitiva a societatii asupra comportamentului membrilor
Astfel, el clasifica actele suicidare in:
· suicidul egoist - apare pe fondul unu exces de individualizare, ducand la ruperea legaturii persoanei cu societatea si cu viata
· suicidul anomic - pe fondul unei reglari sociale reduse
· suicidul fatalist - pe fondul unei reglari sociale prea inalte
Ca si cauze extrinseci (sociologice) ce imping la sinucidere, se numara: mediul - raporturile anturajului, conditiile de viata, ocupatia si gradul de cultura. Raporturile precare cu anturajul, conditile dificile de viata, lipsa unei ocupatii, precum si nivelul scazut al culturii, ii pot determina pe unii oameni sa-si doreasca moartea, Doctorul Bogdan V. Delavrancea a efectuat un studie din care reiese importanta gradului de cultura: astfel 57% dintre sinucigasi au studii elementare, 37 % au studii medii si doar 6% dintre ei au studii superioare.
(10)Dar numai cauzele sociologice nu sunt suficiente si psihologii ne aduc in atentie si altele: personalitatea si temperamentul, sociabiltatea, ereditatea. Fiecare dintre aceste cauze are un cuvant mai mic sau mai mare de spus la conceperea gandului sinuciderii.
"Complexele care apar la nivelul psihologiei individului predispus sinuciderii, se datoreaza fie unei patologii particulare care face ca individul sa nu mai poata percepe realitatea la parametri normali. Aceste complexe blocheaza instinctul de conservare, deschizand drumul spre neant."(Conf.dr. Tudorel Butoi, Dr. Valentin Iftenie, prof.dr. Alex. Biroi, Alex Butoi - "Sinuciderea - un paradox").
Pentru ca "o sinucidere omoara doi oameni"(Arthun Miller), iata o concluzie a lui Alfred Bulai despre sinucigasi:
"Pana la urma ce se poate spune sigur despre sinucidere? Nu foarte multe lucruri, daca ne gandim macar la faptul ca nu prea reusim sa ii intelegem pe sinucigasi. Cu toate acestea, trebuie sa consideram sinuciderea ca un tip de esec, ca un rebut pe care orice societate il produce permanent intr-o limita inalt acceptabila. Sinucigasul este un ratat, fie ca este un filozof, fie ca este o femeie batuta, un erou legendar sau un om cu mintea ratacita. Cu totii, atat timp cat sunt sinucigasi, sunt simple esecuri sociale. Au ei valoare? Cu siguranta, da. Aceasta pentru ca in viata sociala, ca si in intreaga lume vie, micile abateri de la linia normala, sunt micii pasi prospectivi care ne permit dezvoltare si evolutia. La fel si sinucigasul este un esec pentru el, pentru familia sa, epntru apropiatii sai, dar cu toate acestea, el apartine unui mecanism evolutiv prin care limitele normalului sunt fortate."
(11)Biserica Ortodoxa, alaturi de intreg crestinismul, condamna sinuciderea, bazandu-se pe doua idei fundamentale: creatia persoanelor umane dupa chipul lui Dumnezeu si convingerea ca viata este un dar de la Dumnezeu, izvorand de la El si stand sub puterea Sa.
Indiferent insa cat de de cunoscatori am fi in psihologie, sociologie, medicina legala, religie, realitatea este cruda: zilnic oameni se sinucid. Cine ii poate ajuta pe acesti oameni ajunsi in pragul disperarii? Nu cumva si eu? Si tu? Noi toti? Daca ne dorim toti o lume mai buna, nu este oare acum momentul sa incercam fiecare sa fim mai buni cu ceilalti? Noi suntem lumea. De noi depinde!
"Viata si moartea ti-am pus eu astazi inainte, si binecuvantare si blestem. Alege viata ca sa traiesti tu si urmasii tai."(Deutironomul XXX, 19)
Daca alegem sa murim acum , vom mai avea acces la "viata" aceea? Se spune ca nu. Si atunci ce ne ramane de facut? Nu cumva "aceea" este viata adevarata?
Nimic nu merita sa renuntam atat de usor la VIATA.