t5u23ul
1. DIVIZIUNEA MUNCII SI CELE DOUA SEXE. Din cele expuse pana aici rezulta ca in viata psihica prevaleaza doua linii directoare, care influenteaza toate procesele psihice, facand ca omul, prin realizarea si asigurarea conditiilor sale de viata, prin indeplinirea celor trei indatoriri capitale ale vietii (dragoste, vocatie, societate), sa-si satisfaca atat sentimentul de comuniune sociala, cat si straduinta de a se pune in valoare, aspiratia la putere si la superioritate. Va trebui sa ne obisnuim sa apreciem fiecare fenomen psihic prin prisma raporturilor cantitative si calitative ale acestor doi factori si, daca vrem sa ne apropiem de intelegerea psihicului, sa-1 cercetam totdeauna potrivit acestei reguli. Caci existenta acestor doi factori determina masura in care un om este capabil sa sesizeze logica vietii umane colective si sa se integreze in diviziunea muncii impusa de aceasta.
Diviziunea muncii este un factor absolut necesar pentru mentinerea societatii omenesti. Aceasta presupune ca fiecare sa-si aiba locul sau intr-o functie oarecare. Cine nu da curs acestei cerinte neaga continuitatea vietii sociale, a genului uman in general, abdica de la rolul sau de om intre oameni si devine un zurbagiu. in cazurile mai benigne vorbim de proaste maniere, indisciplina, capriciu, iar in cele mai grave de excentricitate, decadere si, in cele din urma, delincventa. Condamnarea unor atari fenomene se explica prin faptul ca ele sunt incompatibile cu exigentele vietii in comun.
Valoarea unui om este data de felul in care isi onoreaza locul atribuit de societate in diviziunea muncii. Prin integrarea in viata comuna el devine important pentru ceilalti, este una din verigile unui lant cu nenumarate articulatii, pe care se bazeaza alcatuirea vietii umane si pe care nu ni le putem imagina in numar mai mare inlaturate fara ca viata sociala sa se prabuseasca. Capacitatile individului sunt acelea pe care i le desemneaza locul sau in procesul de productie comun al societatii omenesti. Fireste, intervin pe acest plan multe incurcaturi, aspiratia catre putere, pofta de dominare si tot felul de alte rataciri stanjenind sau zadarnicind accesul la diviziunea muncii sau stabilind false criterii de judecare a valorii omului, dupa cum incurcaturi intervin si atunci cand un individ ocupa un loc pentru care este inapt. Dificultati pot fi generate, de asemenea, de apetitul de putere, de ambitia calpa a unor indivizi care, in profitul intereselor lor egoiste, pun piedici vietii si muncii colective. Alte complicatii isi au cauza in stratificarea societatii in clase, situatie in care puterea personala si interesele economice influenteaza distribuirea domeniilor de munca, in asa fel incat posturile cele mai grase, care confera mai multa putere, sunt acordate anumitor grupuri sociale, pe cand altele sunt excluse de la acestea. Cunoasterea rolului imens pe care il joaca in aceasta privinta aspiratia catre putere ne permite sa intelegem de ce procesul diviziunii muncii nu a avut niciodata o evolutie nelipsita de accidente. Forta a intervenit mereu spre a face din munca pentru unii un soi de privilegiu, pentru altii un mod de oprimare.
O asemenea diviziune a muncii este transmisa si prin situatia celor doua sexe. Femeia, ca urmare a conformatiei ei corporale, este din capul locului exclusa de la anumite activitati, pe cand, pe de alta parte, exista munci care nu sunt repartizate barbatilor, pentru ca ei nu dau aici un randament bun, nefiind de fapt acolo la locul potrivit pentru dansii. Aceasta diviziune a muncii ar fi fost realizata fara nici un fel de idei preconcepute si, in masura in care miscarea feminista nu a intins prea tare coarda in focul luptei, a admis si ea logica acestui punct de vedere. Ea este departe de a defeminiza femeia sau de a distruge raporturile naturale dintre barbat si femeie in ceea ce priveste convenabilitatea locurilor de munca. Pe parcursul evolutiei umane, diviziunea muncii s-a configurat in asa fel, incat femeia a preluat o parte din acele activitati pe care de obicei le efectuau si barbatii, pentru ca acestia din urma sa aiba posibilitatea sa-si valorifice fortele mai cu folos. Aceasta diviziune a muncii nu poate fi numita nerationala atat timp cat nu lasa neutilizate fortele de munca si nu va conduce la folosirea abuziva a fortelor spirituale si fizice ale omului.
2. SUPREMATIA BARBATULUI IN CIVILIZATIA ACTUALA. Dat fiind faptul ca civilizatia s-a dezvoltat in directia aspiratiei catre putere, indeosebi datorita eforturilor unor indivizi sau puteri sociale care au vrut sa-si asigure privilegii, diviziunea muncii a fost orientata pe cai specifice, care predomina si astazi, facand ca societatea omeneasca sa se caracterizeze prin importanta preponderenta acordata barbatului. Diviziunea muncii este de asa natura, incat asigura prerogative grupului privilegiat al barbatilor, care, ca urmare a hegemoniei, stabilesc in propriul lor interes pozitia femeii in procesul de productie, prescnindu-i acesteia orizontul vietii si fiind in masura sa impuna forme de existenta care corespund in primul rand viziunii masculine.
Asa cum stau lucrurile in prezent, dainuie o permanenta aspiratie la superioritate a barbatilor fata de femei si, in mod corespunzator, o permanenta nemultumire a femeii fata de pnvilegiile barbatilor. Dincolo de stransa solidaritate dintre cele doua sexe, este evident ca o asemenea tensiune conduce la o continua subminare a armoniei lor psihice, la ample perturbatii din care rezulta un climat psihic general1 resimtit ca extrem de chinuitor pentru ambele parti ale neamului omenesc.
Toate institutiile, ca si toate regulile traditionale, legile, moravurile si obiceiurile noastre depun marturie cu privire la pozitia privilegiata a barbatului, pe care o ajusteaza si o fac sa dureze. Ele patrund pana in camera copiilor si exercita o extraordinara influenta asupra psihicului acestora. Desigur ca nu putem arata cu exactitate ce intelege copilul din aceste raporturi, dar se impune sa simtim ca fondul sau afectiv este inraurit in adancime. Este edificator, in acest sens, cazul barbatului care, cand i s-a cerut sa imbrace haine de fata, a ripostat prin accese de furie, ceea ce arata clar ca lumina zilei ca avem tot temeiul sa cercetam aceste raporturi. Faptul ne readuce, pe o alta cale, la problema aspiratiei catre putere.
Daca tendinta baiatului de a se pune in valoare a atins un anumit grad, el va apuca de predilectie pe acel drum care i se pare ca ii garanteaza privilegiile masculinitatii, pe care el le sesizeaza peste tot. Dupa cum am mentionat, educatia care se practica azi in familie este axata pe aspiratia catre putere si pe inclinatia de a pretui privilegiile masculine si de a le promova. Caci de obicei copilul il are in fata ochilor pe barbat,pe tata, ca simbol al puterii. Al sau enigmatic du-te-vino starneste mult mai mult interesul copilului decat mama. El remarca repede rolul dominant pe care il detine tatal, care da tonul, face randuiala, conduce totul; vede ca toti se supun poruncilor sale si ca mama face totdeauna referire la ele. Barbatul ii apare copilului, in toate privintele, drept cel mare si puternic. Sunt copii carora tatal le pare atat de competent in toate, incat tot ce spune el trebuie sa fie sfant, ei intarindu-si adesea propriile afirmatii doar cu precizarea ca tata a spus-o. Chiar si acolo unde influenta paterna nu iese clar in evidenta, copiii ajung la ideea superioritatii tatalui, pentru ca intreaga povara a casei pare a se sprijini pe umerii sai, pe cand in realitate numai diviziunea muncii ii da barbatului posibilitatea de a-si pune mai bine in valoare fortele.
Cat priveste originile istorice ale pozitiei hegemonice a barbatului, trebuie sa aratam ca aceasta nu a aparut ca un fapt natural. A fost necesar ca mai intai sa se instituie o serie de legi, pentru ca dominatia barbatului sa fie asigurata. Aceasta inseamna, totodata, ca, inainte de legiferarea hegemoniei masculine, trebuie sa fi fost o vreme in care privilegiul masculin nu era un lucru atat de sigur. Este vorba, de fapt. de o perioada istoriceste atestata. A fost vremea matriarhatului, cand mama, femeia, indeplinea in viata rolul principal, fata de copil inainte de toate, fata de care si toti barbatii tribului aveau o anumita datorie. Acest lucru il sugereaza si unele moravuri si datini de azi, ca, de exemplu, obiceiul nostim potrivit caruia copilul se adreseaza cu „nene" fiecarui barbat. Trecerea de la matriarhat la patriarhat a fost precedata de o strasnica lupta, ceea ce dovedeste ca suprematia barbatului, pe care el crede ca o detine de la natura, nu a avut-o de la inceput2, ci a trebuit s-o cucereasca. Victoria barbatului a echivalat cu subjugarea femeii si in special inscrisurile facute de legislatie de-a lungul timpului aduc despre acest proces de subjugare o marturie elocventa.
Asadar, suprematia masculina nu este un fapt natural. Exista izvoare istorice care arata ca ea a aparut in mod necesar abia in cursul luptelor neintrerupte intre popoare vecine, lupte in care barbatului i-a revenit un rol important, de care la urma urmei el a profitat spre a acapara definitiv conducerea. Mana in mana cu aceasta evolutie istorica a mers dezvoltarea proprietatii private3 si a dreptului ereditar la mostenire, care pana intr-atat a fost elaborat pe baza suprematiei masculine, incat partea care agoniseste si poseda este de regula barbatul.
Copilul care creste nu are nevoie sa lectureze carti pe aceasta tema. Chiar daca nu stie nimic despre aceste lucruri, el sesizeaza din practica vietii ca barbatul este partea care agoniseste si care este favorizata, fie si atunci cand niste parinti cu judecata sunt gata sa renunte cu placere la privilegiile mostenite din vremuri vechi, in favoarea egalitatii in drepturi. Este foarte greu sa-1 lamuresti pe copil ca mama, care indeplineste treburile gospodaresti, este partenera egala in drepturi a barbatului. Sa ne imaginam ce inseamna aceasta pentru un baiat caruia, incepand din leagan, suprematia barbatului ii sare in ochi. inca de la nastere el este primit cu mai multa bucurie decat o fata si este sarbatorit ca un print. Este un fapt arhicunoscut ca parintii doresc sa dea nastere mai degraba la baieti. Baiatul ajunge sa-si dea seama la fiecare pas cat de avantajat este ca descendent masculin si isi supraliciteaza valoarea. Diversele cuvinte care i se adreseaza sau pe care ocazional le prinde din zbor, cu privire la sine, il fac sa inteleaga zi de zi importanta mai mare a rolului barbatului. Superioritatea principiului masculin ii apare de asemenea in situatia femeilor din casa, care sunt folosite la munci considerate ordinare, ca si in faptul ca,in definitiv,nici femeile din anturajul copilului nu nutresc totdeauna convingerea ca sunt egale cu barbatii. Ele indeplinesc de cele mai multe ori un rol subaltern si inferior. in majoritatea cazurilor, va ramane fara nici un raspuns atat de importanta intrebare pe care femeia o are de pus barbatului inaintea casatoriei: ce gandesti tu despre coplesitorul principiu al suprematiei masculine in societate,indeosebi in cadrul familiei. in unele cazuri urmarea va fi o manifestare mai puternica a aspiratiei catre o pozitie de egalitate cu barbatul, in alte cazuri un soi de resemnare, mai mult sau mai putin pronuntata. De cealalta parte a baricadei sta barbatul, tatal, care inca de copil a crescut cu convingerea ca, in calitatea sa de barbat, are de jucat un rol mai insemnat si, in virtutea acestei convingeri, el simte ca un fel de datorie, conform careia, la intrebarile puse de viata si de societate, va raspunde totdeauna in favoarea privilegiilor masculine.
Copilul traieste toate situatiile care rezulta din aceste relatii familiale. Se degaja pentru el o multime de imagini si de puncte de vedere asupra existentei femeii, din care, in general, femeia iese prost. Dezvoltarea psihica a barbatului capata in acest fel un caracter masculin. Ceea ce, in aspiratia sa catre putere, el poate percepe drept tel demn de a fi urmarit, constituie, aproape fara exceptie, insusiri si atitudini masculine. Din relatiile de putere evocate se dezvolta un fel de virtute virila, care ea insasi isi dezvaluie in intregime originea. Anumite trasaturi de caracter trec drept „masculine", altele drept „feminine", fara ca vreun fapt fundamental sa justifice aceste taxari. Caci, daca comparam starea psihica a baietilor cu aceea a fetelor si gasim argumente in favoarea acestei clasificari, nu vom putea totusi vorbi de fapte naturale, de vreme ce aceste fenomene le constatam la oameni care sunt de-acum cuprinsi in cadre bine determinate si ale caror plan de viata si linie directoare sunt de-acum ingustate de judecatile lor unilaterale cu privire la putere. Aceste relatii de putere au fixat in mod imperios spatiul in care ei trebuie sa incerce sa se dezvolte. Distinctia intre trasaturi de caracter masculine si feminine nu este deci indreptatita. Vom vedea cum ambele categorii de trasaturi pot satisface cerintele aspiratiei catre putere, cum si cu mijloace „feminine", ca, de exemplu, ascultarea si supunerea, cineva poate fi capabil sa uzeze de putere. Datorita avantajelor de care se bucura un copil ascultator, el poate eventual sa o ia mult inaintea unuia neascultator, cu toate ca in ambele cazuri la lucru este aceeasi aspiratie catre putere. Judecata noastra cu privire la viata psihica a unui individ este adesea complicata de faptul ca, pentru a se impune, aspiratia catre putere recurge la cele mai diferite trasaturi de caracter.
Pe masura ce copilul creste, sublinierea masculinitatii sale devine pentru el aproape o datorie. Ambitia, setea sa de putere si de superioritate se asociaza total, devin de-a dreptul identice cu datoria fata de masculinitate (der Verpflichtung zur Mannlichkeif). Multi dintre copiii care aspira la putere nu se multumesc doar cu constientizarea masculinitatii, ci vor sa arate si sa dovedeasca in permanenta ca sunt barbati si ca, in aceasta calitate, ei trebuie sa aiba privilegii, cautand, pe de o parte, sa se evidentieze si sa-si exagereze trasaturile de caracter masculine, iar pe de alta parte incercand, in maniera tuturor tiranilor, sa se opuna anturajului feminin si, dupa gradul de rezistenta de care se lovesc, sa-si demonstreze superioritatea fie prin incapatanare sau revolta nestapanita, fie prin rafinata viclenie.
Fiindca fiece individ este evaluat in raport cu etalonul masculinitatii privilegiate, nu este de mirare ca baiatului i se pune mereu in fata acest etalon si ca, in cele din urma, el insusi il ia ca instrument de .masura, observandu-se si intrebandu-se in permanenta daca cursul vietii lui este acela al unui barbat, daca el insusi este suficient de barbatesc in manifestari si altele de acest fel. Ceea ce intelege toata lumea in zilele noastre prin „barbatesc", se stie. Este, inainte de toate, purul egoism, ceea ce satisface amorul propriu, ca si superioritatea fata de ceilalti, intaietatea, toate acestea in contextul unor impresionante trasaturi de caracter active, cum sunt curajul, darze-nia, mandria, simtul invincibilitatii (indeosebi in fata femeilor), accesul la functii, ranguri sociale si titluri, predilectia de a se cali impotriva emotiilor „feminine" si asa mai departe. Este o batalie neintrerupta pentru superioritatea personala, deoarece a fi superior este apanajul barbatului.
in aceasta perspectiva, baiatul isi va insusi trasaturi al caror model el il poate lua, fireste, exclusiv de la barbatii adulti, in primul rand de la tata. Peste tot putem descoperi urmele acestei grandomanii cultivate artificial. Baiatul va fi de timpuriu ademenit sa urmareasca a-si asigura un surplus de putere si privilegii. Acestea echivaleaza pentru dansul cu „barbatia". in cazurile patologice se ajunge adesea la o degenerare a „barbatiei" pana la cruzime si brutalitate.
Avantajele pe care le ofera de multe ori masculinitatea4 sunt extrem de seducatoare. Nu trebuie sa ne surprinda faptul ca si la fete gasim adesea cazuri cand linia lor directoare are in vedere un ideal masculin, fie ca o dorinta irealizabila sau ca etalon de evaluare a propriei conduite, fie ca mod de a se prezenta si actiona („in societatea civilizata, fiece femeie va voi sa fie barbat"). Acestei categorii apartin acele fete care, cu un aprig elan, prefera tocmai jocurile si activitatile care, in ceea ce priveste capacitatea fizica, convin mai degraba baietilor. Asa, de exemplu, ele se catara in copaci, le place sa se afle in societatea baietilor si refuza ca pe o ocara orice ocupatie feminina. Nu-si gasesc multumirea decat in roluri masculine. Toate aceste fenomene trebuie intelese ca un efect al privilegiilor pe care le comporta calitatea de barbat. Vedem aici clar cum lupta pentru o pozitie proeminenta, cum aspiratia la superioritate vizeaza mai mult speranta decat realitatea si situatia reala in viata.
3. PREJUDECATA INFERIORITATII FEMEII. intru justificarea hegemoniei sale, in afara de argumentul potrivit caruia situatia sa provine de la natura, in favoarea barbatului se mai invoca ideea ca femeia ar fi o fiinta inferioara. Aceasta idee este atat de larg raspandita, incat apare ca un bun comun al umanitatii. La aceasta se asociaza o anumita neliniste a barbatului, care s-ar putea trage inca de pe timpul luptei impotriva matriarhatului, cand intr-adevar femeia reprezenta pentru barbat un motiv de ingrijorare. in istorie si literatura descoperim mereu referiri de acest fel. Un scriitor latin, bunaoara, spune: „mulier est hominis confusio"5. La sinodurile bisericii s-a discutat aprins daca femeia arc suflet, iar in tratatele invatatilor s-a pus problema daca ea este sau nu o fiinta omeneasca6. Credinta iluzorie in vrajitorie, secole de-a randul, cu a sa ardere pe rug a vrajitoarelor, ofera o trista marturie despre aberatiile, enorma nesiguranta si confuzia care domneau pe atunci in aceasta privinta. Adesea femeia era socotita pricina tuturor nenorocirilor, ca in povestea biblica a pacatului originar sau ca in Iliada lui Homer, unde se povesteste cum a fost de ajuns sa intervina o femeie, pentru ca popoare intregi sa cada in dezastru. Legende si basme din toate timpurile vorbesc despre inferioritatea morala a femeii, despre perversitatea, rautatea, prefacatoria, inconstanta si neseriozitatea ei. „Usuratatea feminina" a fost chiar luata ca argument in fundamentarea unor legi. Tot asa, femeia a fost subapreciata in ceea ce priveste rezistenta, destoinicia si randamentul ei. La toate popoarele, zicalele, anecdotele, proverbele si glumele sunt saturate de critici injositoare la adresa femeii, imputandu-i-se artagul, nepunctualitatea, orizontul limitat, prostia („minte scurta, haine lungi"). S-a facut uz de o nemaipomenita ingeniozitate ca sa se dovedeasca inferioritatea femeii, iar randurile misoginilor — ne gandim la Strindberg, Moebius, Schopenhauer, Weininger — au fost ingrosate de un numar deloc neglijabil de femei care, in resemnarea lor, au impartasit conceptia despre inferioritatea femeii si rolul secundar ce-i revine. Aceeasi subestimare se reflecta in retribuirea muncii femeii care, indiferent daca este sau nu echivalenta cu aceea a barbatului, este mult mai slab platita.
Comparandu-se rezultatele la testele de aptitudini, s-a constatat ca pentru anumite materii, de exemplu, matematica, mai dotati se dovedesc baietii, pe cand pentru altele, ca de exemplu studiul limbilor, mai apte se arata fetele. S-a demonstrat ca de fapt baietii au un plus de inzestrare, fata de fete, la acele obiecte de studiu care pregatesc pentru profesiunile masculine (Mannerberufc). Dar faptul acesta numai in aparenta pledeaza pentru dotarea lor superioara. Daca examinam mai indeaproape situatia fetelor, rezulta ca afirmatiile privind slaba capacitate a femeii sunt nascociri, o minciuna cu masca de adevar.
O fata aude zi de zi, la fiece pas, pe toate tonurile, repetandu-se ca fiintele de sexul ei sunt incapabile, apte doar pentru munci mai usoare, auxiliare. Este absolut clar ca fetita, in imposibilitatea ei infantila de a verifica adevarul unor asemenea judecati, va socoti ca pe un destin implacabil incapacitatea feminina si, in cele din urma, se va supune ea insasi acestui pretins destin. Demoralizata, daca cumva abordeaza studii de specialitate — ceea ce, in general, nu se intampla —, inca de la inceput nu va manifesta interesul necesar, sau daca manifesta un asemenea interes, il pierde pe parcurs. Atat motivatia exterioara, cat si cea interioara ii lipsesc.
in asemenea circumstante, fireste, dovada incapacitatii feminine pare evidenta. Eroarea are doua cauze. Ceea ce o favorizeaza este faptul ca — adesea pe baza unor mobiluri unilaterale, pur egoiste — apreciem valoarea omului dupa propriile noastre performante, dintr-un punct de vedere comercial, punct de vedere din care, desigur, putem omite sa ne punem intrebarea in ce masura performantele si randamentul coreleaza cu dezvoltarea psihica. Daca am acorda mai multa atentie acestui aspect, am distinge si cealalta cauza principala a conceptiei eronate potrivit careia randamentul mai redus al femeii s-ar datora in cea mai mare parte naturii sale existentiale7. Pierdem adesea din vedere faptul ca femeii, inca din copilarie, intreaga lume ii impuiaza urechile cu o prejudecata care nu face decat sa-i zdruncine increderea in sine si sa-i submineze speranta ca ar fi capabila sa realizeze ceva. Cand toti si toate ii intaresc aceasta prejudecata, cand ea vede cum femeilor le sunt distribuite doar roluri subordonate, atunci este de inteles ca isi pierde curajul, ca nu mai vrea sa munceasca cumsecade si ca, in final, se retrage inspaimantata din fata indatoririlor vietii. Atunci, ce-i drept, ea este inapta si nefolositoare. Dar cand intelegem ca noi suntem cei care am deformat o fiinta omeneasca, insuflandu-i respectul datorat vocii colectivitatii8, si cand ii rapim orice speranta de a putea infaptui ceva, cand astfel ii nimicim cutezanta, ca apoi sa constatam ca aceasta fiinta omeneasca nu este buna de nimic, atunci sa nu ne permitem sa spunem ca dreptatea este de partea noastra, ci sa recunoastem ca noi am provocat intregul dezastru.
Asadar, in societatea noastra nu este usor pentru o fata sa-si mentina increderea in sine si indrazneala. De altfel, chiar cu prilejul aplicarii unor teste de aptitudini a iesit in evidenta un fapt remarcabil: o grupa de fete, in varsta de 14 pana la 18 ani, a obtinut rezultate superioare celor ale tuturor celorlalte grupe, inclusiv cele de baieti. Cercetari ulterioare au aratat ca toate acele fete erau din familii unde si femeia, mama, sau numai ea exercita o profesie in mod independent. inseamna ca in acele familii prejudecata cu privire la incapacitatea femeii nu avea trecere sau abia daca se facea simtita, deoarece fetele vedeau cu ochii lor cum mama isi castiga existenta prin propriile ei stradanii. Prin urmare, ele se puteau dezvolta mult mai liber si mai independent, aproape neinfluentate de toate acele inhibitii legate de prejudecata la care ne referim.
Un alt argument impotriva acestei prejudecati este numarul destul de mare de femei care, in diferite domenii, indeosebi in literatura, arta, tehnica si medicina, au obtinut realizari proeminente, care pot sta fara nici o rezerva alaturi de acelea ale barbatilor. Pe de alta parte, numarul barbatilor care nu numai ca nu fac dovada vreunor realizari, ci se arata incapabili in cel mai inalt grad, este atat de mare incat s-ar putea vorbi de o inferioritate a barbatilor, in mod la fel de nedrept, fireste, si invocand acelasi numar de dovezi.
Una din consecintele importante ale fenomenului este faptul, pe care l-am si mentionat, ca aceasta prejudecata cu privire la inferioritatea a tot ce este feminin conduce la o bipolaritate notionala specifica, manifestata in obisnuinta de a identifica pur si simplu in notiunea de masculin ceea ce este valoros-viguros-biruitor, iar in notiunea de feminin ceea ce este supunere-servilitate-subordonare. Aceasta conceptie s-a implantat atat de adanc in gandirea umana incat, in societatea noastra, tot ceea ce este excelent are o coloratura masculina, pe cand ceea ce este mai putin valoros si demn de respins este considerat feminin. Dupa cum este stiut, exista barbati pentru care nu poate fi ofensa mai suparatoare decat a spune ca au in ei ceva de femeie, in timp ce a spune despre o fata ca este baietoasa nu inseamna nimic dezavantajos. Accentul cade in asa fel incat ceea ce aminteste de femeie este totdeauna privit ca fiind mediocru.
La o examinare mai atenta, faptele care pledeaza atat de clar in favoarea acestei prejudecati se dovedesc a nu fi decat efectele unei dezvoltari psihice inhibate. Nu vrem sa spunem ca din fiecare copil putem face un om „dotat" in adevaratul inteles al cuvantului, care sa treaca drept capabil intr-un grad ridicat, dar avem incredere in capacitatea noastra de a-i innobila aptitudinile. Ce-i drept, nu ne putem lauda cu reusite personale in aceasta privinta, dar stim ca altii au reusit. Mai ales fetele sunt, astazi, beneficiarele unui asemenea destin. Am avut ocazia sa vedem copii asa-zis „neinzestrati"' care, intr-o buna zi, au devenit inzestrati intr-o asemenea masura, de parca ar fi suferit o intreaga metamorfoza.
4. FUGA DE ROLUL DE FEMEIE. Importanta capitala a barbatului a provocat o grava perturbatie in dezvoltarea psihica a femeii, avand drept consecinta o insatisfactie aproape generala fata de rolul de femeie. Viata psihica se misca pe aceleasi coordonate si in aceleasi conditii in care evolueaza si aceea a tuturor barbatilor, pozitia sa inspirandu-i un puternic sentiment de inferioritate. Se adauga, ca un element agravant, prejudecata pretinsei sale inferioritati naturale. Daca, cu toate acestea, multe fete gasesc oarecum o compensare, faptul se datoreaza educarii caracterului, inteligentei lor si, eventual, anumitor privilegii, ceea ce demonstreaza clar ca o greseala atrage imediat dupa ea o alta greseala. Privilegiile cu pricina sunt libertinajul, luxul, aventurile galante, care cel putin au aparenta unor avantaje, prin faptul ca dau iluzia inaltei consideratii de care s-ar bucura femeia si, in definitiv, a unei anumite idealizari care, la urma urmei, tot acolo duce, adica la formarea unui ideal de femeie care, propriu-zis, este in profitul barbatului. O femeie a facut o data aceasta observatie exacta: virtutea femeii este o frumoasa nascocire a barbatului.
in opozitia fata de rolul de femeie se pot distinge, in general, doua tipuri de femei. Primul tip a si fost schitat. Sunt acele fete care in dezvoltarea lor adopta o orientare activa, „masculina". Ele sunt foarte energice, ambitioase si tind sa culeaga lauri. incearca sa-si depaseasca fratii si colegii de sex masculin, prefera ocupatiile rezervate barbatilor, practica tot felul de sporturi etc. Adesea manifesta opozitie fata de relatiile erotice si fata de casatorie. Daca intra totusi in asemenea relatii, le perturba prin straduinta de a-si impune dominatia, de a fi superioare partenerului. Fata de orice indeletnicire gospodareasca isi manifesta totala aversiune, fie ca o declara fatis, fie contestandu-si orice talent in materie si incercand uneori sa aduca si dovezi privind incapacitatea lor intr-ale menajului.
Acesta este tipul de femeie care, cu un fel de barbatie, cauta sa indrepte raul. Una din trasaturile ei principale este atitudinea de respingere a rolului de femeie. Cateodata i se aplica expresia „femeie barbatoasa" (Mannweiber). Aceasta se bazeaza pe o teorie gresita, potrivit careia se admite ca la asemenea femei exista un factor ereditar, o substanta masculina care le constrange la o atitudine de acest fel. intreaga istorie a civilizatiei ne arata insa ca asuprirea femeii si restrictiile la care inca si astazi este supusa sunt de nesuportat pentru om si il imping la revolta. Daca femeia adopta o orientare perceputa ca fiind „barbateasca", optiunea se bazeaza pe faptul ca exista doar doua posibilitati de a se orienta in lumea aceasta; fie in maniera femeii, fie in aceea a barbatului, luate ca ideal. Fiecare deviere de la rolul de femeie trebuie, prin urmare, sa apara ca masculina, si invers. Nu pentru ca ar interveni aici nu stiu ce substanta misterioasa, ci pentru ca in spatiu si pe plan psihic nu exista alta posibilitate. De aceea trebuie avute in vedere dificultatile inerente dezvoltarii psihice a fetelor, asa incat sa nu ne asteptam la o deplina reconciliere a femeii cu viata, cu realitatile societatii noastre si cu formele vietii noastre obstesti, atata timp cat nu i se acorda egalitatea cu barbatul.
Celuilalt tip ii apartin femeile care isi traiesc viata cu un fel de resemnare si pun in evidenta un incredibil grad de acomodare, de supunere si smerenie. Dupa cat se pare, ele se adapteaza pretutindeni si, de asemenea, prind radacini pretutindeni, dar vadind o atare inaptitudine si marginire incat nimic nu le mai face sa progreseze, asa incat trebuie sa intram la banuiala. Pe de alta parte, pot sa prezinte simptome de patologie nervoasa, determinate chiar de slabiciunile lor si de nevoia de a fi luate in seama, simptome prin care,in acelasi timp, vor dovedi cum un asemenea dresaj si siluire se pedepsesc, de regula, cu suferinte nervoase si cu incapacitatea de a trai in societate. Ele ar fi, chipurile, cele mai bune fiinte omenesti din lume, dar, din pacate, sunt bolnave si in neputinta de a raspunde pretentiilor care se manifesta fata de persoana lor. Ele nu sunt in stare sa aduca celor apropiati vreo multumire de durata. La baza supunerii, umilintei si a autorestrictiilor sta aceeasi revolta ca si la semenele lor din prima categorie, revolta care pare sa spuna raspicat: asta nu-i o viata plina de bucurie.
Un al treilea tip pare sa includa acele femei care de fapt nu refuza rolul lor feminin, dar care, in consecinta, sunt chinuite de constiinta faptului ca sunt niste fiinte inferioare, osandite sa joace un rol secundar. Ele sunt pe deplin convinse de inferioritatea femeii, socotind ca numai barbatul ar fi chemat sa realizeze lucruri de isprava. De aceea ele avizeaza favorabil pozitia privilegiata a barbatului. Deci ele intaresc corul acelor voci care atribuie doar barbatului capacitatea de a obtine performante, reclamand pentru el o pozitie exceptionala. Ele isi arata atat de deschis sentimentul debilitatii, ca si cum ar cauta in acest fel o certificare si o protectie. Aceasta atitudine nu este insa decat expresia unei revolte mocnite si care, la femeia maritata, se manifesta in incarcarea barbatului cu acele treburi pe care ea insasi ar trebui sa le duca la indeplinire, maniera insotita de declaratia magulitoare ca numai un barbat poate face treaba cum se cuvine.
Tinand seama de faptul ca una din cele mai importante si mai dificile indatoriri ale vietii, educatia,in pofida prejudecatii predominante cu privire la inferioritatea femeii, ii revine in cea mai mare parte tocmai femeii, sa vedem acum cum se comporta ca educatori tipurile pe care le-am descris. in aceste imprejurari deosebirile se reliefeaza si mai mult. Femeile apartinand primului tip, cu atitudinea lor masculina in fata vietii, vor proceda tiranic, facand totul dupa bunul lor plac, aplicand mereu pedepse cu mare taraboi si exercitand, astfel, o puternica presiune asupra copiilor care, fireste, vor cauta sa scape de acest tratament. Ceea ce se va obtine, in cel mai bun caz, va fi doar o dresura fara nici o valoare. Impresia produsa de obicei asupra copiilor este aceea ca asemenea mame nu se simt de fapt capabile sa faca educatie. Zarva, scandalul si agitatia produc un efect cu totul negativ si exista pericolul ca fetele sa fie incitate sa copieze acest stil, pe cand baietii vor fi marcati pentru totdeauna de groaza de a avea de-a face cu femeile. Dintre barbatii care au stat sub dominatia unor asemenea mame, foarte multi vor ocoli cat de colo femeile, ca si cum, cunoscand de-acum amaraciunea traiului cu ele, ei nu ar mai putea acorda nici o incredere unei fiinte feminine. Asa se ajunge la o dezbinare continua intre cele doua sexe, careia ii sesizam clar tenta patologica, desi si in aceasta privinta se gasesc dintre cei care vorbesc despre o „proasta distribuire a substantei masculine si feminine"9.
Celelalte doua tipuri sunt si ele la fel de infructuoase in materie de educatie. Pe de o parte, ele manifesta atata scepticism incat copiii, care sesizeaza numaidecat lipsa de incredere in sine a mamei, ii scapa de sub control. Aceasta isi reinnoieste tentativele de a trece la carma, da avertismente si, din cand in cand, ameninta ca va spune totul tatalui. indreptandu-si insa privirea spre autoritatea pedagogica a barbatului, ea isi tradeaza din nou lipsa de incredere in succesul activitatii sale educationale. Astfel, are in vedere o linie defensiva in educatie, ca si cum de datoria ei ar fi sa justifice punctul de vedere potrivit caruia barbatul este singurul capabil in toate si, de asemenea, indispensabil in educatie. Pe de alta parte, sentimentul de neputinta le va face pe aceste femei sa respinga activitatea pedagogica si s-o treaca in responsabilitatea barbatului, a guvernantelor etc.
Si mai izbitor se manifesta insatisfactia fata de rolul de femeie la fetele care, din motive deosebite, „superioare", se retrag din viata de familie, intrand de pilda intr-o manastire sau adoptand o profesiune legata de celibat. Ele apartin acelui tip de femeie care, in neim-pacarea lor cu rolul de femeie, ajung de fapt sa abandoneze orice pregatire in sensul propriei lor vocatii profesionale. Tot asa, se poate intampla ca multe fete sa se grabeasca sa ocupe o slujba, spre a-si apara astfel independenta si spre a nu ajunge prea usor la casatorie. Si in cazul acestei atitudini intervine, ca factor propulsor, aceeasi aversiune fata de rolul traditional al femeii.
Chiar si in cazul in care s-a ajuns la casatorie, caz in care ne-am putea gandi ca acest rol a fost acceptat benevol, adesea se dovedeste ca incheierea casatoriei nu este in realitate o proba de reconciliere cu rostul traditional al femeii. Iata exemplul tipic al unei femei in varsta de vreo 36 de ani. Ea a venit sa se planga de diferite tulburari nervoase. Era fiica cea mai mare, rezultata din casatoria unui barbat mai in varsta cu o femeie extrem de dornica de a domina. Chiar si faptul ca mama, care fusese o fata foarte frumoasa, acceptase sa se casatoreasca cu un barbat mai in varsta, duce la presupunerea ca avea oroare de rolul de femeie si ca aceasta a influentat alegerea sotului. Casnicia parintilor nu mergea bine. Femeia conducea casa intr-un mod strigator la cer, impunandu-si cu brutalitate vointa. Sotul batran a fost repede pus la locul sau. Fiica povestea ca adesea mama sa nu-i permitea tatalui sa se intinda din cand in cand pe o banca, spre a se odihni. Ea se silea sa-si conduca gospodaria dupa un principiu pe care ea insasi il instituise si care trebuia socotit inviolabil de catre toti ceilalti.
Copil foarte dotat, pacienta noastra a crescut in conditiile unui rasfat exagerat din partea tatalui. Dimpotriva, mama nu era multumita de ea si ii era in permanenta opozanta. Cum mai tarziu ea a adus pe lume si un baiat, pe care il trata cu mult mai multa grija, relatiile dintre mama si fiica au devenit complet insuportabile. Fata era constienta de faptul ca are un sprijin in tatal ei, care, oricat de moale si impaciuitor, putea sa opuna o rezistenta indarjita cand la mijloc era fiica lui. Aceasta, in conflictele ei inversunate cu mama, ajunsese s-o urasca. Una din tintele preferate ale agresivitatii fetei era ripofo-bia10 mamei, a carei pedanterie mergea pana intr-acolo incat, de exemplu, nu-i ingaduia servitoarei sa atinga clanta usii, fara ca apoi sa o stearga cu o carpa curata. Devenise un amuzament pentru fata sa umble incolo si-ncoace totdeauna jegoasa si sleampata, murdarind totul. in general, ea isi dezvolta doar insusirile care erau tocmai contrariul a ceea ce astepta de la dansa mama sa. Acest fapt pledeaza foarte clar impotriva ipotezei trasaturilor de caracter innascute. Daca copilul nu-si cultiva decat insusiri menite s-o scoata din sarite pe mama sa, la baza acestui mod de a proceda nu poate sta decat un plan, constient sau inconstient. Ostilitatile intre cele doua continua si astazi si cu greu se poate concepe o mai mare dusmanie.
Pe cand fata era in varsta de 8 ani, situatia se prezenta, in linii mari, in felul urmator: tatal se situa invariabil de partea fiicei, mama, cu o fata severa si incruntata, facea observatii necrutatoare, formula reprosuri, pe cand fata, obraznica, prompta in riposte si cu un nemaipomenit umor, paraliza toate ostenelile mamei. Situatia a devenit si mai grea din momentul in care fratele mai mic, preferatul si rasfatatul mamei, a fost lovit de o afectiune a valvulelor cardiace, ceea ce a intensificat si mai mult grija materna pentru dansul. Sa se remarce continua interferenta a stradaniilor parintilor pentru copiii lor preferati, in asemenea conditii a crescut fata.
in acest context a aparat grava tulburare nervoasa a fetei, pe care nimeni nu si-o putea explica. Suferinta consta in aceea ca ea se simtea mereu torturata de ganduri rele indreptate impotriva mamei, ganduri care, credea ea, o acaparau total. in cele din urma, pe neasteptate, s-a cufundat in religie, fara nici un rezultat. Dupa catva timp aceste ganduri au regresat, efect care a fost atribuit unui medicament; probabil insa ca mama batuse putin in retragere. Nu ramasese, ca sechela a tulburarii nervoase, decat o bizara teama de furtuna. Fata isi inchipuia ca furtuna nu putea veni decat din pricina cugetului ei incarcat si ca intr-o zi avea sa se intample o nenorocire din cauza aceasta. Vedem cum copilul insusi facea eforturi sa se elibereze de ura impotriva mamei sale. Fata a continuat sa se dezvolte si la un moment dat a parut sa-i surada un viitor frumos. O impresie deosebita a facut asupra ei vorba unei invatatoare care spusese: fata asta va putea sa reuseasca in toate, numai sa vrea. Asemenea cuvinte sunt in ele insele lipsite de importanta, dar pentru dansa insemnau: daca vrei sa-fi asumi ceva, e imposibil sa nu ai succes. Aceasta interpretare a avut drept urmare dorinta de a continua lupta impotriva mamei sale.
A venit varsta pubertatii si ea s-a facut o fata frumoasa, buna de maritat si a avut multi pretendenti. Dar limba ei ascutita taia mereu orice posibilitate de relatie. Numai un barbat mai in varsta a izbutit sa se apropie de dansa si ea se simtea atat de atrasa de el, incat a existat temerea ca s-ar fi putut casatori cu dansul. Dar pana si acest barbat s-a retras dupa catva timp si fata a ramas fara pretendent pana la 26 de ani. in cercul de care apartinea ea faptul trecea drept surprinzator si nimeni nu si-1 putea explica, deoarece nu se cunostea trecutul fetei. Lupta dura pe care o dusese inca din copilarie impotriva mamei sale facuse din ea o fiinta galcevitoare, insuportabila. Lupta era comportarea ei de predilectie, pozitia care o avantaja: Purtarile mamei o atatasera si o orientasera spre vanarea de noi si noi triumfuri. Cearta la cutite era domeniul ei preferat. Se reflecta aici vanitatea fetei. Atitudinea ei „masculina" se trada in preferinta pentru acele jocuri in care avea posibilitatea sa infranga un adversar.
La 26 de ani a facut cunostinta cu un barbat foarte onorabil, care nu s-a aratat deranjat de firea ei artagoasa si care i-a cerut in mod serios mana. El s-a dat drept foarte modest si supus. La presiunile rudelor ei de a-1 lua de barbat, ea a explicat in repetate randuri ca simte o mare aversiune impotriva lui si ca o casatorie cu dansul nu ar putea iesi bine. Data fiind firea ei, o asemenea prezicere nu era, desigur, greu de facut. Dupa ce s-a opus timp de doi ani, a sfarsit prin a spune da, ferm convinsa ca in acest om dobandise un sclav, cu care va putea face ce doreste. in taina ea sperase sa gaseasca in el o a doua editie a tatalui ei, care ii facea concesii totdeauna si in toate privintele.
in scurt timp a fost limpede ca se inselase. La numai cateva zile dupa nunta sotul putea fi vazut sezand in camera lui, cu pipa in gura si citindu-si confortabil ziarul. Dimineata disparea in biroul sau, venind punctual la masa si bombanind daca nu era totul gata. Pretindea curatenie, duiosie, punctualitate — lucruri exagerate, dupa cum gandea ea, lucruri care nu-i stateau in obicei. Relatiile nu erau nici pe departe comparabile cu acelea care existasera intre ea si tatal ei. Visurile i se spulberasera. Cu cat i-o cerea mai mult, cu atat mai putin ii indeplinea el dorintele si, invers, cu cat mai mult ii atragea el atentia asupra rolului ei de gospodina, cu atat mai putin o vedea indeplinindu-si-1. De altfel nu pierdea ocazia sa-i aminteasca in permanenta ca de fapt el nu are nici un drept la asemenea revendicari, din moment ce ea ii spusese categoric ca nu-i este drag. Aceasta insa nu-1 impresiona. El isi etala mai departe pretentiile, cu o neindu-plecare care ei ii deschidea o perspectiva foarte tulbure pentru viitor. Cinstit, patruns de sentimentul datoriei, barbatul ii ceruse mana intr-un acces de uitare de sine, uitare de sine care s-a risipit repede, de indata ce s-a considerat stapan pe o pozitie sigura.
Discordia existenta intre ei nu s-a atenuat cand femeia a devenit mama. Ea a trebuit sa ia asupra-si noi indatoriri. Pe de alta parte, raporturile ei cu propria-i mama, care trecuse energic de partea ginerelui, se inrautateau continuu. Neintreruptul razboi domestic se ducea cu arme de asemenea calibru incat nu este de mirare ca barbatul se purta uneori urat si fara menajamente, iar femeia avea in acest caz dreptatea de partea ei. Comportarea barbatului era o consecinta a propriei ei inaccesibilitati si neimpacari cu rolul de femeie. Initial ea isi imaginase ca nu va fi greu sa ocupe o pozitie de suverana si ca va parcurge viata alaturi de un sclav care sa-i indeplineasca toate dorintele. Probabil ca in acest caz acordul ar fi fost posibil.
Dar ce era acum de facut? Trebuia sa divorteze, sa se intoarca la mama sa si sa se declare invinsa. Sa traiasca singura si independenta, nu se putea, pentru ca nu era pregatita in acest sens. Divortul i-ar fi ranit mandria, vanitatea. Viata ii era un chin. De-o parte sotul care o boscorodea intr-una, de alta mama cu artileria ei grea, predicand fara incetare curatenia si spiritul de ordine.
Iat-o si pe ea, dintr-o data, adepta curateniei si ordinii. S-a apucat sa spele si sa curete, cat era ziua de lunga. Se pare ca intelesese, in sfarsit, lectiile cu care mama ii impuiase urechile. La inceput mama desigur ca a putut surade binevoitor, iar barbatul s-a bucurat intrucatva vazandu-si sotia devenita deodata atat de iubitoare de ordine, aranjand dulapurile, golind si randuind sertarele. Dar se poate si exagera; ceea ce s-a si intamplat in cazul nostru. Ea spala, freca, curata si lustruia atat de staruitor, pana ce in intreaga casa n-a ramas fir de praf, si depunea atata zel incat fiecare era stanjenit de dereti-carile ei si,de asemenea, ceilalti o stanjeneau pe dansa. Daca spalase ceva si cineva se si atinsese de acel lucru trebuia sa se apuce sa-1 spele din nou si numai ea o putea face.
Aceasta asa-numita manie a spalatului (Waschkrankheit) este un fenomen extrem de frecvent. Toate aceste femei, care incearca in felul acesta sa afiseze un soi de perfectiune si sa le priveasca de sus pe altele, care nu spala atat de des ca dansele, in fiecare zi, sunt in razboi impotriva rolului lor de femeie. La urma urmelor insa rar se vede.la un om atata murdarie ca la o asemenea femeie. Ceea ce o intereseaza nu este curatenia, ci perturbarea pe care o poate determina pe aceasta cale.
Am putea demonstra, cu ajutorul a numeroase cazuri, ca o reconciliere reala cu rolul de femeie este cel mai adesea o simpla aparenta. Daca auzim ca o asemenea femeie nu are in general prietene, ca nu se intelege cu nimeni si nu are vreo consideratie pentru careva, toate acestea decurg din firea ei. Ceea ce trebuie sa ne dea viitorul apropiat este o cale de educare a fetelor care sa le conduca la o mai buna reconciliere cu viata. Caci astazi nu constatam decat ca, pana si in conditiile cele mai favorabile, aceasta reconciliere de multe ori nu este obtinuta. in societatea noastra inferioritatea femeii, desi nu are o existenta reala si toti oamenii cu judecata o tagaduiesc, este sistematic stabilita prin lege si prin traditie. Motiv pentru care trebuie sa fim mereu cu ochii deschisi si sa identificam intreaga tehnica a acestor conduite gresite ale oranduirii noastre sociale, spre a o combate. Totul nu pentru o exagerata venerare maladiva a femeii, ci pentru ca o atare situatie distruge viata noastra sociala.
in aceasta ordine de idei se cuvine mentionat inca un fenomen, intrucat prilejuieste adesea o critica injositoare a femeii, anume varsta periculoasa, care se manifesta cam pe la 50 de ani, aducand cu sine modificari ale psihicului, in sensul exacerbarii anumitor trasaturi de caracter. Sub influenta decaderii fizice, femeia este persecutata de gandul ca a venit timpul cand ea va pierde si ultimele resturi de valoare, trudnic pastrate, care si asa sunt neinsemnate. Cu mare cheltuiala de energie, ea incearca tot ce i-ar putea fi de folos in mentinerea pozitiei sale, in conditii care de-acum se inaspresc. Daca in societatea noastra de azi principiul dominant al retribuirii dupa munca lucreaza in general in defavoarea oamenilor in varsta, faptul este insa si mai alarmant in privinta femeilor in varsta. Deteriorarea care survine la femeile in varsta si care le submineaza cu totul valoarea, intr-o alta forma atinge universalitatea, in asa fel incat valoarea vietii noastre nu este de apreciat dupa numarul zilelor traite. Ceea ce cineva a realizat in deplinatatea fortelor sale, va trebui trecut in contul sau, pentru timpul in care fortele si influenta ii vor fi mult scazute. Nu este admisibil ca un om, pentru ca a imbatranit, sa fie de acum incolo pur si simplu exclus de la beneficiile spirituale si materiale, intr-o maniera care in cazul femeii batrane degenereaza de-a dreptul in batjocura. Se cuvine sa ne reprezentam cu ce anxietate se poate gandi o adolescenta la o asemenea perioada a vietii, care si pe ea o asteapta. Faptul de a fi femeie (das Weib-Sein) nu este mai putin valabil la varsta de 50 de ani, demnitatea umana persista in toata deplinatatea ei si dincolo de acest moment si ea trebuie pazita.
5. TENSIUNEA DINTRE CELE DOUA SEXE. La baza tuturor acestor fenomene, pe care le-am examinat, se afla distorsiuni ale civilizatiei noastre. De indata ce o prejudecata si-a facut drum aici, ea se extinde si este de regasit pretutindeni. Asa stau lucrurile cu prejudecata referitoare la inferioritatea femeii, ca si cu complementul acestei prejudecati, anume aroganta barbatului, care tulbura in permanenta armonia sexelor. Urmarea este o extraordinara tensiune, care se infiltreaza indeosebi in relatiile erotice si care ameninta continuu, cand nu o distruge pur si simplu, orice posibilitate de a fi fericit. inveninata de aceasta tensiune, intreaga noastra viata erotica se usuca si se pustieste. Asa se explica faptul ca rar se intalneste o casnicie armonioasa, iar copiii cresc cu ideea ca o casatorie este ceva nemaipomenit de complicat si de periculos. Prejudecati ca acelea pe care le-am infatisat si succesiuni de idei de acelasi ordin ii impiedica adesea pe copii sa ajunga la o corecta intelegere a vietii. Sa ne gandim numai la acele fete, nu putin la numar, care considera casatoria doar ca pe un fel de „iesire in caz de incendiu", la acei barbati si la acele femei care o privesc pur si simplu ca pe un rau necesar. Dificultatile generate de aceasta tensiune dintre sexe au capatat astazi proportii uriase, crescand cu atat mai mult cu cat la fete inca din copilarie se manifesta inclinatia de a se revolta impotriva rolului la care sunt constranse, si cu cat la barbat devine mai puternica pofta de a se bucura de privilegii, in pofida oricarei logici.
Semnul caracteristic al unei reconcilieri, al unui echilibru psihic al sexelor este colegialitatea. in relatiile dintre sexe subordonarea este la fel de putin suportabila ca si in viata popoarelor. Dificultatile si poverile generate de ambele parti sunt atat de mari, incat toata lumea trebuie sa acorde atentie acestei probleme. Domeniul este atat de vast, incat cuprinde viata fiecarui individ. Iar aceasta s-a complicat atat de mult, din cauza ca societatea noastra i-a trasat copilului misiunea de a-si alege pozitia in viata ca rezultat al antagonismului fata de celalalt sex. O educatie pasnica poate lichida aceste dificultati. Ritmul trepidant al zilelor noastre, lipsa unor principii pedagogice realmente corespunzatoare si indeosebi concurenta care impregneaza intreaga noastra viata patrund pana in camerele copiilor si le traseaza linia de orientare pentru mai tarziu. Pericolele, care ii fac pe atatia sa dea inapoi in fata dragostei, constau in aceea ca barbatul cauta, in toate imprejurarile, sa-si dovedeasca barbatia prin viclenie, prin „cuceriri" care distrug candoarea si increderea care sunt proprii iubirii. Cu siguranta ca Don Juan este un ins care nu se crede suficient de barbat si care, in consecinta, prin cuceririle sale, incearca sa-si aduca mereu noi dovezi in aceasta privinta. Neincrederea care domneste intre sexe submineaza orice apropiere, iar de pe urma acestui fapt sufera intreaga umanitate. Idealul excesiv al masculinitatii inseamna provocare, permanenta seductie, vesnic neastampar, din care nu rezulta decat pretentii ale vanitatii, satisfactii unilaterale1', o pozitie privilegiata, ceea ce contrazice conditiile naturale ale vietii umane in comun. Neavand nici un motiv de a contesta telurile de pana acum ale miscarii feministe neferitoare la libertate si egalitate in drepturi, se impune sa o sprijinim mult mai energic, pentru ca, in definitiv, fericirea si bucuria de a trai a intregii omeniri depind de crearea unor conditii care sa permita femeii sa se reconcilieze cu rolul ei, iar barbatului sa-i dea posibilitatea de a rezolva problema raporturilor sale cu femeia.
6. INCERCARE DE REFORMA. Dintre incercarile intreprinse pana acum in directia unei imbunatatiri a relatiilor dintre sexe, coeducatia este cea mai importanta. Nu este o institutie necontestata, avand adversarii si partizanii sai. Acestia din urma accentueaza ca principal avantaj al coeducatiei faptul ca sexele au in acest fel prilejul de a se cunoaste din timp, putandu-se preveni cel mai bine aparitia acelor prejudecati nedrepte, cu consecintele lor nefaste. Adversarii sustin, in principal, ca opozitia dintre baieti si fete, adesea extrem de puternica chiar in momentul in care ei intra la scoala, nu face decat sa se accentueze si mai mult in conditiile educatiei in comun, deoarece baietii se simt aici oprimati. Aceasta coreleaza cu faptul ca in aceasta perioada dezvoltarea psihica a fetelor progreseaza mai rapid, asa incat baietii, care poarta intreaga povara a privilegiilor lor si trebuie sa demonstreze cat de grozavi sunt ei, sunt deodata pusi in situatia de a recunoaste ca privilegiile lor sunt doar niste baloane de sapun, care se sparg in fata realitatii. Unii cercetatori pretind a fi stabilit ca, in conditiile coeducatiei, baietii devin timorati in fata fetelor si isi pierd constiinta de sine.
Nu incape indoiala ca in aceste constatari si in aceasta argumentatie este si ceva adevar. Argumentatia este valabila in cazul in care coeducatia este conceputa in sensul unei concurente a sexelor, pentru laurii unei mai mari destoinicii. inteleasa in acest mod de catre dascali si elevi, fireste ca educatia mixta va fi daunatoare. Daca nu se vor gasi oameni competenti care sa determine o mai buna intelegere a coeducatiei, facand din ea o exersare, o pregatire pentru colaborarea viitoare a sexelor, in vederea unor misiuni comune, oameni care sa puna aceasta conceptie la baza activitatii lor pedagogice, atunci incercarile de educatie mixta vor suferi intotdeauna esecuri. Adversarii nu vor vedea in esecuri decat confirmarea faptului ca luarile lor de pozitie sunt intemeiate.
Ar trebui sa ai forta creatoare a unui poet ca sa zugravesti lucrurile in toata complexitatea lor. Trebuie sa ne multumim cu indicarea punctelor principale. Se poate face legatura cu tipurile descrise mai sus si unii isi vor aminti cum si in acest caz ies la suprafata aceleasi succesiuni de idei ca in descrierea acelor copii veniti pe lume cu organe deficiente. Fata aflata in plin proces de crestere se comporta adesea ca si cum ar fi handicapata si in cazul ei este valabil ceea ce s-a spus despre compensarea sentimentului de inferioritate. Deosebirea sta doar in aceea ca credinta fetei in inferioritatea ei provine din afara. Viata ei este atat de canalizata in acest sens, incat pana si oameni de stiinta avizati au subscris uneori la aceasta prejudecata. Efectul general al acestei prejudecati este, in cele din urma, atragerea celor doua sexe in valtoarea politicii prestigiului, ambele parti jucand un rol care nu convine nici uneia din ele si care conduce la sofisticarea naivitatii lor, la risipirea spontaneitatii relatiilor reciproce, la satisfacerea cu idei preconcepute, care fac sa piara orice perspectiva de fericire.
<\/div><\/div>