j2m5mr
Psihicul detine si satisface toate aceste atribute, deci poate fi considerat un sistem.

Cele 2 definitii cuprind principalele caracteristici ale SPU, si anume:
ΠCaracterul informational-energizant al SPU.
Ø Primul aspect apare din insasi natura informationala a psihicului, dar si din faptul ca omul, traind intr-un univers informational, fiind bombardat mereu de informatii si trebuind sa reactioneze la ele, este nevoit sa-si elaboreze mecanismele prin intermediul carora sa le poata stapani. El trebuie sa-si formeze si sa-si perfectioneze mecanismele de receptionare a informatiilor, de stocare, prelucrare si interpretare a lor, de combinare si recombinare sau pe cele de valorificare a lor.
Importanta nu este doar informatia, ci si modul de operare cu ea.
Asa incat mai corect este sa vorbim, considera Zlate, de caracterul informational-operational al SPU.
Ø Cel de-al doilea aspect, caracterul energizant, reiese din faptul ca avem de-a face cu un sistem viu, campurile bioenergetice reprezentand zone de generare a insasi modelelor informationale.
In functionarea generala a SP, o mare importanta o au:
- starile locale si tranzitorii,
- dar si cele generalizate si permanente, de incarcare tensional- emotionala,
- de distribuire si consumare a acestei incarcaturi energetice,
- de focalizare a ei pe anumite stari subiective.
- starile de dezactivare sau de detensionare
Cum nu cantitatea de energie in sine este semnificativa, ci tocmai modul ei de utilizare, fapt ce se soldeaza cu stimularea in grade diferite a SP, mai adecvat ar fi sa precizam natura stimulator-energizatoare a acestuia.
SP dispune de stari si procese cu grade diferite de organizare si structurare ce le diferentiaza calitativ intre ele, acordandu-le o nota de valoare.
In acest caz, aspectele de ordin axiologic ale sistemului trec pe primul plan.
Sintetizand, putem spune ca SPU este informational-operational, stimulator-energizant si axiologic.

 Caracteristica fundamentala a SPU o reprezinta caracterul sau interactiv, interactionist.
El este un sistem prin excelenta dinamic, neaflandu-se aproape niciodata intr-o stare de echilibru perfect, dar nici excluzand posibilitatea unor pericole de relativa stabilitate.
Indiferent de starea in care se afla, interactiunea elementelor, a partilor, structurilor, subsistemelor sale este modul lui curent existential.
Elementele sistemului capata sens numai in procesul interactiunii.
Caracterul interactionist al sistemului este demonstrat de faptul ca nivelul de dezvoltare a unei parti depinde de nivelul dezvoltarii altei parti.
Interactivismul componentelor sistemului se evidentiaza nu doar in procesul organizarii calitative a acestora, ci si in cel al destructurarii lor.
Perturbarea unei componente a sistemului antreneaza dupa sine alterarea alteia sau chiar a intregului sistem.
Relatiile compensatorii dintre diferitele elemente componente ale sistemului evidentiaza si mai pregnantcaracterul interactiv al acestuia.
Pentru ca sistemul sa-si pastreze integralitatea, nu este absolut necesar ca toate componentele sale sa fie la fel de dezvoltate.
Chiar daca unele sunt mai putin dezvoltate sau lipsesc cu desavarsire, sistemul poate actiona ca un intreg tocmai datorita compensarii, adica preluarii functiilor componentelor ce lipsesc sau sunt insuficient dezvoltate de catre alte componente ale sistemului, mult mai dezvoltate.
Interactunea elementelor componente ale sistemului, continuitatea si discontinuitatea lor, coexistenta sau coactiunea, dar si rivalitatea lor reprezinta adevaratul motor al SPU.
Tipurile de interactiuni existente in sistem sunt complementare.
Datorita acestei complementaritati intre cooperare si rivalitate se creeaza in sistem o tensiune dinamizatoare absolut necesara bunei lui functionalitati.
Relatiile de cooperare exista intre elementele asemanatoare, ci si intre elementele opuse.

Ž Interactiunea SPU nu se realizeaza exclusiv la nivelul propriilor sale componente.
Sistemul, luat ca intreg, interactioneaza cu exteriorul, de unde deriva o alta caracteristica a lui, si anume faptul ca este ambilateral orientat.
Sistemul asimileaza informatii atat din exterio, cat si din sine, pe care le coordoneaza in virtutea unui principiu al echilibrarii.
Numai acest tip de orientare dubla ii asigura normalitatea.
Ruperea sistemului de lume si centrarea excesiva pe sine, inchiderea in sine ar duce la ,,prabusirea in sine”, la aparitia unor grave fenomene de dezadaptare, cum ar fi autismul, onirismul.
La fel de periculoasa este desprinderea de sine, de propria fiinta, care este principalul punct de sprijin in investigarea lumii.
In acest caz, realitatea ar parea, probabil, iluzorie, fluctuanta, lipsita de consistenta si de utilitate.
Asadar intre, simtamantul de sine si simtamantul realitatii, cunoasterea de sine si cunoasterea obiectelor sau a semenilor trebuie sa existe o stransa interdependenta.

 SPU este evolutiv, trece de la o stare la alta, de la o insuficienta organizare, deferentiere si specializare spre forme din ce in ce mai complexe de organizare, diferentiere si specializare.
Functionarea si interactiunea proceselor de crestere, maturizare, dezvoltare etc., se soldeaza cu consolidarea unor structuri psihocomportamentale din ce in ce mai evoluate.
SP nu dispune insa nu doar de capacitatea de a-si elabora o serie de mecanisme functionale proprii, evident sub influenta si dirijarea factorilor si solicitarilor externe, ci si de aceea de a le si transforma in mecanisme mijlocitoare ale propriilor lui demersuri.
Ele sunt introduse in circuitul functional al psihicului, contribuind la evolutia acestuia.
Caracterul evolutiv al SPU se exprima prin trecerea acestuia de la stari de condensare si maxima concentratie (in produsele obtinute la un moment dat) la stari de expansiune, de cautare a unor noi cai si mijloace care sa conduca la obtinerea altor produse.
Caracterul evolutiv al SPU pp. succesiunea fazelor de organizare si de dezorganizare, fiecare dintre acestea putand fi premisa sau impulsul celeilalte.

 SPU nu functioneaza global, nediferentiat, ci pe niveluri, continuturile sale capatand o ierarhizare functionala si valorica.
Cele 3 niveluri funvtionale ale psihicului sunt constientul, subconstientul si inconstientul.
O anumita ierarhizare intalnim chiar in interiorul fiecaruia dintre aceste niveluri.
Ø In constiinta sunt prezente urmatoarele niveluri functionale:
1. nivelul de maxima acuitate si claritate (starea de veghe);
2. nivelul acuitatii moderate si minime (starea de atipire);
3. nivelul acuitatii abolite (starea de coma).
Trecerea de la un nivel la altul asigura dinamica normala a sistemului, fixarea unuia dintre ele echivaleaza cu perturbarea sistemului.
Constiinta dispune de o infrastructura (formata din S, P, M, vorbire), dar si de o suprastructura (in care intra atentia, reflexia, P).
Destructurarea acestor niveluri are loc gradat.
ð cea mai simpla forma de destructurare a infrastructurii constiintei o reprezinta somnul si visele
ð alta forma, mai complexa, fiind reprezentata de starile crepusculare si oniroide
ð forma cea mai complexa este depersonalizarea (tulburarea senzatiilor, perceptiilor).
Acest lucru este valabil si pentru destructurarea suprastructurii constiintei. In ordine ierarhica, destructurarule acestui nivel sunt urmatoarele:
ð caracteropatiile (individului ii lipseste libertatea de a dispune de sine, el este incorsetat in comportament de o serie de fixatii, stereotipii)
ð eul nevrotic (caracterizat prin lipsa de unitate, individul fiind concomitent el si un altul)
ð eul alienat (opozitia dintre eu si lume, ruperea eului de lume)
ð eul demential (ce pp. tulburarea structurii intelectuale a eului).

‘ SPU este antientropic si antiredundant, ceea ce inseamna ca, pe masura constituirii lui, favorizeaza procesele de organizare si diminueaza efectele influentelor perturbatoare.
Sunt eliminate informatiile de prisos, cele care si-au pierdut utilitatea sau cele care, in loc sa organizeze sistemul, il dezorganizeaza.
Sunt retinute informatiile facilitatoare ale bunei functionalitati a sistemului.
Mecanismele de selectie, abstractizare, uitare, transfer joaca astfel de roluri.
SPU nu exclude total momentele de dezorganizare, de desinergizare.
Momentele dezorganizatoare nu sunt destructive, ci constructive si innoitoare, conducand la creearea conditiilor favorabile reinceperii unei nou proces (procesul creatiei).
Principalele dispozitive antialeatorii ale omului sunt ratiunea si vointa, prin intermediul lor omul sustragandu-se intamplarii, contingentei.
SP nu este total antiredundant. El isi conserva o anumita cantitate de informatie care desi actual nu este yutila, poate deveni intr-o alta etapa, ea reprezentand un fel de rezerva pentru constructiile viitoare.

’ SPU are un caracter adaptativ, indeplinind functia de reglare si aureglare.
Desi el se formeaza ca urmare a influentelor exterioare socio-culturale ce se exercita de-a lungul ontogenezei asupra sa, fapt care duce si la socializarea lui, aceasta nu inseamna ca individul nu participa la propria sa formare.
SPU isi afirma specificul si forta sa proprie.
In afara de functia de autoreglare, SPU o are insa si pe cea de autoorganizare, adica de asi elabora noi forme de organizare, noi modele sau functii interne.
Manzat: ,,Autoorganizarea nu se identifica cu autoreglajul, care este posibil si la sistemele inapte de autoorganizare.”
Ilustrative in acest sens sunt autoorganizarea motivationala, cea afectiva, cea constienta -; ca specific umane.
Autoimpunerea, autorealizarea, autoafirmarea, autodescoperirea, autoeducatia, autodepasirea sunt comportamente specifice prin care se exprima functia autoorganizatoarea psihicului.
Datorita tuturor acestor caracteristici psihicul este considerat un sistem hipercomplex, un fel de rezumat condensat al intregii dezvoltari biologice si socio-culturale a omului, sistem ce dispune de un numar mare de elemente active, puternic saturate de legaturi interne si externe.

Ion Manzat: ,,Psihicul este un sistem, dar un sistem deosebit, diferit de alte sisteme, el este un sistem sinergetic, cu propietati pe care sistemele nesinergetice nu le detin.
Daca omul este un sistem sinergetic viu (pentru ca in el sunt concentrate toate energiile si potentele din univers) si de gradul II (deoarece isi poate autocrea sinergismul, il poate cunoaste si amplifica in mod constient, asa cum considera Manzat), atunci si psihicul sau este un sistem sinergetic viu si de gradul II.
Tocmai de aceea abordarea sistemica, a psihicului trebuie completata cu abordarea sinergetica a psihicului.