Perioada scolara mica (6-10ani), de la intarea copilului in scoala si terminarea ciclului elementar, este apreciata de unii psihologi ca fiind un fel de sfarsit al copilariei. Specific este ca pentru toata aceasta etapa sunt evidentiate descrieri centrate pe problemele adaptarii scolare si ale invatarii fara a se neglija ca unele structuri psihice se dezvolta ca urmare a faptului ca, in copilaria timpurie si in perioada prescolara are loc cea mai importanta achizitie de experienta adaptativa si atitudinala.

Asadar, in perioada scolara mica, se dezvolta caracteristici importante si se realizeaza progrese in activitatea psihica datorita constientizarii ca atare a procesului invatarii - invatarea devine tipul fundamental de activitate. Aceasta inseamna ca activitatea scolara va solicita intens intelectul si are loc un proces gradat de achizitii de cunostinte prevazute in programele scolii si in consecinta, copilului i se vor organiza si dezvolta strategii de invatare, i se va cinstientiza rolul atentiei si repetitiei, isi va forma deprinderi noi de scris-citit si calcul.

Primii 4 ani de scoala, chiar daca au fost pregatiti prin frecventarea gradinitei, modifica regimul, tensiunea si planul de evenimente ce domina in viata copilului.

Procesul de adaptare se intensifica si centreaza pe atentia fata de nu nou adult si nu se mai limiteaza la parinti. Acest adult (invatatorul sau invatatoarea) incepe sa joace un rol de prim ordin in viata copilului. Pentru copil el este reprezentantul marii societati si in acelasi timp el vegheaza la exercitarea regulilor societatii si scolii, dar si cel care antreneaza energia psihica, modeleaza activitatea intelectuala a copilului si organizeaza viata scolara, impune modele de a gandi si actiona.

Deosebit de sensibil devine copilul la o noua dimensiune a colectivului si anume la neutralizarea (egalitatea) afectiva a mediului scolar, ceea ce ii impune conditia de a castiga independent un statut in colectivitatea clasei.