Aceasta trasatura de caracter este proprie celor care percep ca fiind deosebit de dificile sarcinile ce le revin si care nu cred ca dispun de forta necesara invingerii greutatilor. De regula, aceasta trasatura de caracter se va manifesta sub forma unor miscari de inaintare lente, datorita carora distanta dintre individ si problemele vitale nu prea scade, ba chiar ramane constanta. Intra in aceasta categorie acei oameni care nu sunt de gasit imediat acolo unde toata lumea are de rezolvat o problema de viata si de moarte. Un asemenea om descopera deodata, bunaoara, ca nu este nicidecum apt pentru profesiunea pe care a trebuit s-o imbratiseze. El isi va gasi tot soiul de cusururi si isi va silui in asa fel propria logica, incat imbratisarea profesiunii respective sa-i apara de nesuportat. Forme de manifestare a lasitatii sunt, de asemenea, pe langa incetineala in reactii, preocuparea exagerata privind masurile de securitate, diversele preparative etc, toate acestea avand scopul de a-si declina raspunderea pentru abandonarea unei sarcini care ii revine. o4z3zj
Psihologia individuala a definit drept problema a distantei (Problem der Distanz) intregul complex de aspecte privind acest fenomen psihic extrem de raspandit. Ea a elaborat o conceptie care ne permite sa emitem judecati bine intemeiate asupra atitudinii fundamentale a unui om, sa masuram distanta la care se tine fata de rezolvarea celor trei mai probleme ale vietii: problema indeplinirii indatoririlor sale sociale, problema raportului sau cu semenii (der Beziehung des Ich zum Du) si aceea a modului in care are loc contactul dintre sine si ceilalti oameni, cand acest contact nu este pur si simplu zadarnicit. Prima din aceste probleme vitale priveste profesiunea, cea de-a doua viata erotica (iubirea si casatoria), enuntul celei de-a treia neavand nevoie de explicatii. Dupa marimea acestor trei probleme, dupa distanta care il desparte pe un om de rezolvarea acestor trei probleme, putem trage concluzii asupra individualitatii, asupra personalitatii sale si, de asemenea, vom fi in stare sa adaugam cate ceva in scopul cunoasterii omului in general. Principala trasatura care ni se dezvaluie in asemenea cazuri este, in general, aceea ca omul pune intre sine si datoria sa o distanta mai mare sau mai mica. Daca examinam situatia mai indeaproape, constatam ca avem de-a face, pe langa umbre, si cu aspecte luminoase. Sa admitem ca un individ si-a fixat atitudinea doar in raport cu partea luminoasa a situatiei. intr-adevar, daca te apuci sa indeplinesti o sarcina fiind total nepregatit pentru aceasta, ai circumstante atenuante, sentimentul de sine si vanitatea personala ramanand intacte. Situatia devine insa mult mai sigura si lucrezi ca un dansator pe sarma care stie ca sub el se afla intinsa plasa de protectie. Daca se prabuseste, cade pe moale; tot asa, daca te apuci de o treaba fara pregatirea necesara si treaba nu iese bine, sentimentul personalitatii nu este in pericol, deoarece poti sa-ti spui ca nu ai putut face mai mult din diverse motive tinand de pregatire si ca, in cazul in care aceasta nu era neglijata, sarcina ar fi fost dusa la indeplinire in mod stralucit. Nu este la mijloc un neajuns al propriei personalitati, ci de vina este o circumstanta de ordin secundar, de care cel in cauza nu este nicidecum responsabil. Daca, cu toate acestea, treaba a reusit, cu atat mai mari sunt meritele sale. Cand unul bine pregatit si harnic isi realizeaza sarcinile, nimeni nu vede ceva deosebit aici, reusita fiind de la sine inteleasa. Dar daca cineva a inceput lucrul tarziu, nu se omoara cu treaba sau este absolut nepregatit si, totusi, ii da de capat, ceea ce nu este cu neputinta, atunci este cu totul altceva, avem de-a face, ca sa spunem asa, cu un erou in toata legea, care a facut cu o singura mana ceea ce altii nu pot face decat cu amandoua.

Acestea sunt, asadar, partile luminoase ale acestei acrobatii2. O asemenea atitudine tradeaza atat ambitia, cat si vanitatea omului, ea arata ca respectivul vrea sa atraga cel putin atentia asupra sa. Totul se invarteste in jurul supraaprecierii, voindu-se a se lasa impresia ca se dispune de forte deosebite.
Ne apropiem astfel de intelegerea acelora care vor sa evite problemele care li se pun, care isi creeaza aceleasi dificultati artificiale, din fata carora fug sau de care ezita sa se apropie. Tocmai pe aceste cai ocolite, de sustragere din fata datoriei, intalnim lenea, indolenta, fluctuatia profesionala („instabilitatea"), decaderea etc. Exista oameni la care aceasta atitudine se face vadita chiar si in comportamentul exterior, ei avand cateodata un mers atat de unduitor incat i-ai putea compara cu serpii. Acest fapt nu este o intamplare si, cu precautiile de rigoare, putem diagnostica la ei inclinatia de a trece pe langa problemele importante pe care le au de solutionat.
Un caz luat din viata ne va demonstra limpede cele afirmate mai sus. Este vorba de un barbat care in tot ceea ce facea trada o mare amaraciune, care era dezgustat de viata si se gandea sa-si curme zilele. Nimic nu-i mai producea bucurie si intreaga sa conduita dadea de inteles ca de fapt el isi incheiase conturile cu viata. Din convorbirea cu dansul a reiesit ca era cel mai mare dintre trei frati si ca tatal sau, un om extrem de ambitios, progresase impetuos in cariera sa, obtinand rezultate apreciabile. Pacientul nostru fusese copilul sau preferat, destinat sa-i calce pe urme. Mama decedase de tanara. Cu mama vitrega era in bune relatii, probabil din cauza ca se bucura de intreaga protectie din partea tatalui sau.
Ca prim nascut, el era un inflacarat adorator al fortei si constrangerii. Totul la el purta o amprenta de imperialism. La scoala s-a situat repede in fruntea clasei. La absolvirea studiilor a preluat ocupatia tatalui sau si fata de neinitiati se comporta acum ca un distribuitor de gratieri. Se exprima intotdeauna in termeni amicali, muncitorii sai nu o duceau prost, le platea cele mai ridicate salarii si era mereu accesibil la rugamintile lor.
Dupa revolutia din 1918 insa in felul sau de a fi a intervenit o schimbare vadita. Nu contenea sa se planga cat de mult il inveninase comportamentul necuviincios al salariatilor sai. Ceea ce ei mai inainte solicitau si li se dadea, acum revendicau. Amaraciunea sa era atat de mare incat se gandea sa se retraga din afaceri.
Pe planul indatoririlor sale s-a produs o cotitura. Se comportase pana atunci ca un sef plin de bunavointa. Dar din momentul in care pozitia sa de detinator al puterii fusese lezata, a intors foaia, iar conceptia sa despre lume de acum s-a dovedit perturbatoare nu numai pentru intreaga intreprindere, ci indeosebi pentru propria-i existenta. Daca nu ar fi fost atat de ambitios incat sa arate ca este stapan in casa lui, atunci ar fi putut ramane linistit dinspre aceasta parte. Nimic insa nu-1 interesa mai mult decat sa-si demonstreze puterea personala. Dezvoltarea logica a relatiilor sociale nu a facut posibil acest lucru si, acum, intreaga afacere ajunsese sa-1 deprime profund. Dorinta sa de a se retrage exprima, asadar, un act agresiv, o acuzatie la adresa salariatilor sai refractari.
Vanitatea sa nu-1 putea duce prea departe. Aspectul contradictoriu al intregii situatii, dezvaluit pe neasteptate, 1-a socat in primul rand pe el insusi. Principiile sale nu au putut trece proba de rezistenta la care erau supuse. Data fiind dezvoltarea sa unilaterala, isi pierduse posibilitatea de a gasi alte cai si de a pune in valoare un alt principiu. El nu mai era capabil sa evolueze, pentru ca isi fixase ca unic tel obtinerea puterii si a superioritatii, asa incat, in mod surprinzator, pe planul trasaturilor de caracter lasase sa predomine in el vanitatea.
Daca trecem in revista restul vietii sale, constatam ca relatiile sociale ii sunt de-a dreptul saracacioase. Este clar ca, date fiind conceptiile sale, nu putea strange in juru-i decat oameni care ii recunosteau superioritatea si se inclinau in fata vointei sale. Dispunand de un ascutit spirit critic, ca si de perspicacitate, era in stare de observatii surprinzator de exacte, de obicei minimalizatoare. Aceasta a dus la indepartarea de sine a cunoscutilor. Nu a avut niciodata prieteni adevarati. Ceea ce nu-i putea da contactul cu oamenii, cauta sa inlocuiasca prin tot felul de amuzamente.
Dar el nu a esuat cu adevarat decat atunci cand si-a pus problema dragostei si a casatoriei. Destinul sau a fost de asa natura in aceasta privinta, incat i s-ar fi putut prezice cu mult timp inainte. Dat fiind ca dragostea presupune o legatura de profunda camaraderie, ea reduce la minimum setea de dominatie a unuia singur. Voind insa sa fie suveran, omul nostru a facut prin aceasta prisma si alegerea partenerei sale de viata. S-a orientat spre alegerea unei consoarte cu un caracter tare, a carei cucerire trebuia sa-i apara, iarasi, ca un triumf personal. S-au reunit astfel doi oameni structurati la fel, a caror convietuire este un sir neintrerupt de conflicte din cele mai grave. Cea pentru care el optase avea o orientare care, in multe privinte, o arata mai insetata de dominatie decat era el insusi. A fost necesar ca amandoi sa recurga la tot felul de mijloace pentru a-si impune si mentine dominatia ceruta de principiile lor. Fireste ca astfel nu incetau sa se indeparteze unul de altul, fara a se putea totusi desparti cu totul, pentru ca asemenea oameni spera mereu sa obtina in cele din urma victoria si de aceea cu greu pot parasi campul de batalie.
Omul nostru ne-a povestit si un vis din acea perioada. Visase ca statea de vorba cu o fata care avea infatisarea unei servitoare si care semana in mod izbitor cu contabila sa. El ii spunea (in vis): „Eu sunt, cu toate acestea, de vita princiara".
Nu este greu de inteles ce succesiune de idei se reflecta in acest tablou oniric. Mai intai este vorba de modul de a privi la oameni de sus. Fiecare ii apare in primul rand ca subaltern, incult si neinsemnat, cu atat mai mult in cazul unei femei. Daca ne amintim ca el se afla in conflict cu sotia, este plauzibila ipoteza ca tocmai aceasta se ascunde sub chipul persoanei vazute in vis.
in felul acesta, el este o enigma pentru toata lumea, si pentru el insusi mai mult decat pentru oricine, deoarece nu-i ajunge nimeni cu prajina la nas, fascinat cum este de un tel plin de vanitate. indepartarea sa de semeni merge mana in mana cu aroganta, el pretinzand pentru sine o pozitie inalta de nejustificat, pe cand altora le contesta orice valoare, ceea ce denota o conceptie de viata si un comportament care nu lasa nici un loc pentru prietenie sau pentru dragoste.
Argumentele invocate pentru justificarea unor asemenea evaziuni sunt absolut caracteristice. Sunt cel mai adesea motive care par valabile si de la sine intelese, numai ca ele nu se pot aplica in cazul respectiv. Asa, cutare va descoperi, de exemplu, ca trebuie sa frecventeze societatea si se va exersa in acest sens intrand, sa spunem, intr-o sleahta de betivani, unde isi va pierde timpul band, jucand carti, trancanind vrute si nevrute si crezand ca in acest fel se va inconjura de prieteni si cunoscuti. in acest caz se va intoarce acasa la ore tarzii din noapte, nu se va putea scula devreme si va conchide avertizator: dat fiind ca trebuie sa frecventezi societatea, nu poti totdeauna sa... etc. Treaca-mearga, daca si-ar duce la indeplinire indatoririle. Dar daca, dimpotriva, acaparat de cultivarea sociabilitatii, omul nu este de gasit la locul sau de munca, atunci, fireste, dreptatea nu mai este de partea lui, desi argumentele invocate sunt in sine exacte. Un altul, cum se intampla indeosebi la tinerii care se afla in perioada optiunii profesionale, isi descopera deodata aptitudini pentru politica. Desigur, politica este o chestiune importanta. Ar fi insa curata prostie ca in loc sa-ti alegi o meserie si sa te pregatesti serios pentru viitoarea ta profesie sa nu faci nimic altceva decat sa discuti politica.
Vedem clar din aceste cazuri ca nu experienta noastra obiectiva este aceea care ne face sa ne abatem de la calea cea buna, ci conceptia personala pe care o avem despre lucruri, felul nostru de a cantari si aprecia faptele. intreg spatiul ratacirilor omenesti sta aici inaintea noastra. in asemenea cazuri avem de-a face cu un intreg lant de erori si de posibilitati de eroare. Se impune sa integram argumentele unui asemenea om in intregul sau plan de viata, sa definim erorile si sa le invingem printr-o consiliere adecvata3. Aceasta este, de altfel, activitatea care defineste acest gen de educatie. A educa nu inseamna nimic altceva decat a inlatura greselile. Este necesar, totodata, sa cunoastem acele relatii care ne arata ca dezvoltarea eronata a unui om, facandu-1 sa rataceasca drumul, se poate transforma pentru el intr-o tragedie. Trebuie sa recunoastem cu admiratie intelepciunea popoarelor din vechime, care au cunoscut sau cel putin au intuit aceste relatii, despre care vorbeau ca despre o Nemesis, zeita razbunarii. O astfel de dezvoltare ne arata cum se declanseaza ca de la sine prejudiciile pe care un individ si le aduce ori de'cate ori, in loc sa actioneze in sensul si spre folosul colectivitatii, cauta, orientat cum este spre cultul puterii propriei persoane, o cale care il constrange cel mai adesea sa-si atinga scopul pe ocolite, netinand seama de interesele semenilor si tremurand fara incetare la gandul infrangerii. Se instaleaza, de asemenea, si fenomene nervoase, care au scopul si semnificatia lor aparte, constand inainte de toate in a-1 impiedica pe individ de la orice actiune despre care experienta sa ii spune ca l-ar putea duce pe marginea abisului.
in societate nu este loc pentru transfugi. O anumita maleabi-litate si adaptare sunt aici necesare in vederea colaborarii si intrajutorarii, nu pentru a acapara conducerea si a-i domina pe ceilalti. in ce masura lucrurile se petrec astfel, multi au putut s-o observe la ei insisi sau la persoane din anturajul lor. Un astfel de om va face vizite, va fi foarte prevenitor, nu va tulbura pe nimeni. Nu va degaja insa nici un fel de caldura sufleteasca, pentru ca aspiratia sa catre putere il impiedica de la aceasta, dupa cum nici altii nu vor manifesta afectiune fata de dansul. Adesea il vom vedea stand tacut la masa, fara fizionomia unui om inclinat spre buna dispozitie, nefacand mare lucru ca sa favorizeze integrarea lui in societate. Unei conversatii intr-un cerc mai larg el ii va prefera dialogul. Trasatura sa caracteristica se va arata in fapte discrete, de exemplu, in aceea ca el tine sa aiba intotdeauna dreptate, chiar in chestiuni care nu prezinta nici o importanta pentru nimeni. Aceasta demonstreaza ca lui ii este perfect egal ce argumenteaza, important pentru dansul fiind faptul de a-i dovedi celuilalt ca greseste. Sau manifesta oscilatii enigmatice, se arata obosit, fara a se sti de ce, sau il apuca zorul, ca sa nu avanseze nicaieri, ori nu poate dormi, nu-si poate reface fortele, are tot felul de neplaceri, intr-un cuvant, auzim din gura lui o multime de lamentatii, in legatura cu care el nu ne poate da de cele mai multe ori nici o explicatie corecta. El este, pe cat se pare, un om bolnav, un nevropat4. in realitate, aceste manifestari sunt doar siretlicuri menite sa deturneze propria atentie de la situatia reala. Adoptarea unor asemenea mijloace nu se datoreaza hazardului. Iar daca ne gandim la revolta indaratnica implicata, de exemplu, in frica omului in fata acestui fenomen natural care este lasarea noptii, vom intelege ca manifestarea nu poate fi a unuia care s-a adaptat la viata terestra. Caci la baza fasoanelor sale nu sta nimic altceva decat dorinta de a desfiinta noaptea. De fapt asta e ceea ce pretinde el, drept conditie a integrarii intr-o viata normala! Punand o astfel de conditie imposibila, el isi tradeaza in acelasi timp reaua intentie. Este un negativist.
Toate fenomenele nervoase de acest fel au luat nastere din momentul in care un asemenea om s-a speriat de indatoririle sale si a cautat un pretext fie pentru a-si incetini activitatea si a o desfasura in conditii mai usoare, fie pentru a-si parasi cu totul postul. El se sustrage astfel de la indeplinirea obligatiilor necesare mentinerii societatii omenesti, aducand daune in primul rand celor care ii sunt apropiati, cat si intregii lumi, daca avem in vedere o perspectiva mai larga. Aceste probleme ar fi fost de mult rezolvate, daca am fi dispus de o mai buna cunoastere a omului si am fi fost intotdeauna capabili sa sesizam acea formidabila cauzalitate5 care exista intre atacarea regulilor logice, imanente ale vietii in societate si destinul tragic care adesea, dupa cum se constata mai tarziu, isi are aici originea. Dat fiind ca acest interval de timp este adesea considerabil si dat fiind faptul ca adesea intervin nenumarate complicatii, de regula nu suntem in stare sa stabilim cu exactitate aceste raporturi si sa tragem invataminte spre a-i putea povatui cum se cuvine pe altii. Numai dupa ce cu multa osteneala am reusit sa derulam intreaga linie de viata si sa aprofundam biografia omului, suntem capabili sa trecem in revista ansamblul si sa spunem in ce moment a fost savarsita eroarea.