Obiectivele modulului

Familiarizarea cu conceptul de grup ca formatiune psihosociologica k9p2ps
Cunoasterea modelelor teoretice ale conceptului de grup
Familiarizarea cu geneza, parametrii si tipologiile curente ale grupului mic si mijlociu
Aprofundarea relatiilor si proceselor existente in grup

1. DEFINITIA PSIHOSOCIOLOGICA A GRUPULUI

Termenul de “grup” este o eticheta foarte generala care se aplica obisnuit de la diada familiala pana la natiune sau popor. Spatiul social este “populat” de numeroase si variate formatii colective, care coexista, se intersecteaza, se suprapun si se influenteaza. Notiunea de grup este genul proxim pentru definirea acestor formatii de diferite ordine de marime, care ocupa in structura de ansamblu a societatii locuri diferite si indeplinesc functii variate. Sunt numite grupuri: familia, clasa de elevi, formatia sportiva, colectivul de munca, grupul socio-profesional, unitatea militara, o expeditie polara, echipajul unei nave, un sat, publicul de opera, grupul de varsta (adolescent, adult, varsta a treia), o comunitate etnica etc. Se pune intrebarea: care este conditia minima pentru ca o “colectie” de persoane sa constituie un grup? Intrebarea ne conduce spre definitia grupului minimal.
Psihologia sociala experimentala, care s-a dezvoltat incepand cu anii ‘20-’30, a luat ca prototip grupul mic, considerat a fi subiectul colectiv al activitatilor si relatiilor, deci un fapt obiectiv ce poate fi studiat din afara. M. Sherif (1969), care a intreprins in SUA studii extensive asupra grupurilor naturale, propunea urmatoarea definitie ce ar cuprinde -; dupa autor -; un minim de proprietati sau note: “un grup este o unitate sociala constand dintr-un numar de indivizi, care se gasesc unii cu altii in relatii de rol si de status, stabilite dupa o perioada de timp, si care poseda un set de valori sau norme ce reglementeaza comportarea reciproca, cel putin in probleme ce privesc grupul” (p.131). Dupa cum vedem, se retin ca note definitorii:
• Grupul este o formatie (colectie) de mai multe persoane,
• Care se afla in relatii “fata in fata”, relatii de interactiune si dependenta reciproca, mediate de implicarea intr-o activitate comuna; aceste raporturi pot fi subsumate conceptelor de status si rol;
• Aditional, grupul dezvolta in timp norme si valori care regleaza comportarea comuna.
Se mai poate adauga ca, fiind vorba de relatii interpersonale (“fata in fata”), acestea sunt insotite de cunoasterea reciproca. Liantul grupului il constiuie interrelatiile -; mai exact densitatea lor -; si telul comun, care au ca rezultanta coeziunea colectiva. Pe scurt, grupul nu este un fenomen pur aditiv, un agregat de persoane aflate doar in relatii de proximitate fizica. Acesta ar putea fi inceputul formarii unui colectiv, care inseamna deja o organizare minimala, o diferentiere a rolurilor in raport cu sarcina/activitatea comuna (A. Neculau, 1974). Acestea din urma alcatuiesc integratorul grupului. In cadrul telului comun apar teluri ajutatoare, segmentare, rezultand o aliniere sau armonizare pe ansamblu. Pe fondul relatiior functionale -; ce decurg din activitatea comuna -; se dezvolta raporturi de influenta si de atractie mutuala, care nu reprezinta o simpla prelunhire a celor dintai, dar nici nu se formeaza independent de acestea. Realitatea psihosociala a grupului se manifesta in presiunile si influentele sale asupra membrilor, in sistemul de recompense si penalizare care functioneaza formal sau informal in perimetrul grupului si care selectioneaza sau reprima comportamentele individuale. Ca efect apare elementul de consens, de convergenta interindividuala. Relatiile reciproce se stabilesc atat pe baza emotionala, cit si functionala. Grupul ofera satisfactia atingerii scopurilor si a validarii prin consens a atitudinilor si valorilor. Ca exemple de grupuri mici putem cita in incheiere: familia, grupul-clasa in scoala, echipa de munca in intreprindere, unitatea militara, echipajul unei nave, colectivul de proiectare si cercetare etc. rezumand se poate observa ca definitia clasica, propusa de psihologia sociala experimentala, nu este aplicabila grupurilor mari, care au fost puse intre paranteze. Empirismul face intotdeauna casa buna cu nominalismul. Dupa Raymond Aron, de pilda, “nu exista societatea, nu exista o societate, exista grupuri umane”.
Pe la inceputul anilor ’70 un nou mod de abordare a grupului -; abordarea cognitiva -; isi face loc in psihologia sociala. Este vorba de o alta paradigma a grupului minimal. Ridicandu-se spre macrogrup (popor, natiune, grup socioprofesional, comunitatea etnica etc.), notele caracteristice care vor fi retinute in definitie vor fi evident mai putine. Psihologia cognitiva propune o definitie in termeni de identitate sau identificare sociala. Grupul este conceptualizat ca o colectie de persoane care au interiorizat aceeasi identitate drept componenta a imaginii de sine (J. Turner, 1981, J. Eiser, 1986). O asemenea tratare vrea sa acopere o scala mai larga: de la relatia interpersonala pana la raporturile dintre grupuri. Largirea defitiei nu duce insa pana la echivalarea grupului cu un simplu decupaj statistic dintr-o populatie. Analiza demografica utilizeaza criterii precise cum ar fi apartenenta la o categorie sau alta: la un anumit sex, la o anumita varsta etc. Aceste decupaje statistice delimiteaza grupuri in sens psihosociologic numai in masura in care acestea satisfac definitia minimala prezentata mai sus.
Abordarea cognitiva ia ca punct de plecare individul in grup, apreciind ca nu exista un psihic sau “mental” colectiv dincolo de indivizii care compun grupul si pe de-asupra lor.
Care este mecanismul de constituire a identitatii sociale?
Datele mediului sunt decupate in categorii. Vorbim, de pilda, despre taran -; muncitor -; intelectual, de asemenea, despre elev -; student -; profesor, copil -; adolescent -; varstnic etc. Aceasta clasificare sau diviziune a elementelor mediului este numita de Tajfel (1972) - categorizare si furnizeaza individului mijloacele de autodescriere. Reperate prin nume diferite, categoriile servesc la situarea individului in spatiul social. La intrebarea “Cine esti dumneata?”, subiectul raspunde, se autodescrie, utilizand etichetele verbale amintite mai sus. De asemenea, la intrebarea “Cine este el?”, raspunsul se formuleaza tot in grila de categorii sociale. Datele studiilor de teren arata ca auto-descrierile pe care si le fac oamenii se dovedesc remarcabil de stabile in timp, in conditii de testare constante (W. Mischel, 1976), ceea ce sugereaza penetrarea lor in echipamentul mintal al individului, in imaginea de sine.
La nivel grupului aceste categorii exita ca stereotipuri sau reprezentari colective, cristalizate in constiinta comuna in procesul istoric. Individul le preia prin invatare sociala din oferta de date cuprinse in educatie, ca si prin inductie iterativa din contactele -; dupa frecventa aleatoare -; cu exemplarele tipice care ilustreaza o categorie sau alta. In acest proces persoana concreta extrage biti de informatie pentru construirea prototipurilor.
Practic, fiecare individ apartine unui sex, unei grupe de varsta, unei categorii socio-profesionale, unei natonalitati, unei religii etc., atribute care nu raman exterioare. Insusite sub forma unor structuri cognitiv-afective, ele intra in componenta imaginii si determina, mediaza comportarea. Se face distinctie intre imaginea de sine si self-concept. Distinctia aminteste de deosebirea dintre reprezentare si notiune. In timp ce imaginea (reprezentarea) de sine este variabila in functie de contextul concret, conceptul de sine este un segment statornic, de durata, care da continuitate persoanei. Imaginea de sine ramane contextuala, in timp ce self-conceptul este este un element de permanenta care capata expresie continua in comportament. Analiza psihologica nu face decat sa regaseasca identitatea sociala in radiografia eului, ca o structura cognitiva care regleaza comportarea sociala. Pentru abordarea cognitiva, identitatea sociala reprezinta un segment al self-conceptului.
J. Turner, G. Mugny s.a. vorbesc de un proces de influenta referentiala, ca foma de influenta datorata proceselor cognitive si nu relatiilor interpersonale. Este un fenomen de conformitate, de stabilire si mentinere a unei norme la scara mare, fara a fi mijlocita de relatia interpersonala directa. Conceptul, postulat de autori, de influenta referentiala presupune 3 faze: (a) individul se recunoaste ca membru al unei categorii sociale distincte; (b) pentru aceasta, el dispune de o reprezentare colectiva fixata in stereotip, care prefigureaza modalitatile de comportare specifice categoriei si (c) urmeaza influenta referentiala, care s-ar baza pe auto-atribuirea acestor caracteristici fixate in stereotip. In consecinta, comportamentul de grup va dobandi caracteristici transpersonale, dincolo de persoana concreta, individuala.
Apartenenta efectiva la un grup sau categorie sociala aduce cu sine doua efecte: (1) diferentierea grupului propriu de alte grupuri, de grupul strain si (2) tendinta de privilegiere a grupului propriu, creditul de pozitivitate acordat acestuia.
Experimentul demonstrativ in aceasta directie a fost efectuat de H. Tajfel, Cl. Flament, M. Billing si R. Bundy (1971) si prezinta doua variante, care se subsumeaza aceleiasi paradigme de baza. Subiectii, baieti de 14-15 ani, sunt adusi impreuna la scoala, in grupuri, la laboratorul de ceretari psihosociale. Era vorba de estimarea numarului de puncte cuprinse in imagini date; apar tendinte de supra si de sub-evaluare. In continuare , subiectii sunt impartiti, aparent, in doua grupe dupa raspunsurile date (supra si sub-evaluatori); in realitate, ei au fost impartiti pur aleator, fara a fi comunicata compozitia celor doua grupe. Se elimina in felul acesta relatiile interpersonale. In faza a doua se intoduce tehnica matricelor de remunerare (in Occident exista traditia de a acorda recompense banesti pentru participarea la experiente). Introdusi, individual, intr-o alta incapere, subiectii sunt chemati sa decida asupra remunerarii colegilor din acelasi grup, respectiv din grupul strain. Subiectul insusi se excepteaza de la aceasta operatie de recompensa baneasca. De notat ca participantul vizat in remunerare -; din acelasi grup sau din celalalt -; este reperat doar printr-un cod numeric.
Intr-o alta versiune, in faza I a experimentului se prezinta subiectilor diapozitive cu picturi semnate de Klee si de Kandinski, cerand sa-si exprime preferinta pentru unul din pictori. In functie de aceste preferinte se constituie aparent “grupul Klee” si “grupul Kandinski”, in realitate impartirea in cele doua grupuri -; in cadrul procedurii experimentale -; a fost pur aleatoare. Fiecare participant vizat in remunerare era reperat printr-un cod (“nr. 7 din grupul Klee”, “nr. 12 din grupul Kandinski”). In faza a 2-a, fiecare participant -; luat individual -; urma sa atribuie recompense banesti pe baza matricelor de remunerare.
In figura 1 sunt date doua exemple de matrici.

Figura 1. Matrici de remunerare (dupa Tajfel si colaboratorii) pag. 108

Un subiect alegea o singura coloana dintr-o matrice. Daca s-ar remunera egal ar trebui sa se aleaga sistematic 13/13. Fiecare matrice se refera la remunerarea ce trebuie data la doi elevi: (a) ambii din grupul proprii; (b) ambii din celalalt grup si (c) unul din grupul de apartenenta, iar al doilea din celalat grup. Ceea ce intereseaza este repartitia alegerilor intra-grup si intergrupe (“ingroup”, respectiv “outgroup”).
Rezultatul: participantii favorizeaza, privilegiaza sistematic grupul de apartenenta in dauna celuilalt. Acest parti pris reiese cu deosebire in situatia (c), in care sumele de sus din fiecare matrice sunt destinate pentru cei din grupul propriu iar cele de jos participantilor din grupul strain. Tentat sa “pluseze” in favoarea grupului propriu, subiectii aleg -; in matrici de tip B -; coloanele din stanga, desi aceasta inseamna o diminuare in valoare absoluta a castigurilor realizate de grupul de apartenenta. Repartitia aleatoare a elevilor in grupuri si absenta informatiei referitoare la componenta acestora eliminau efectul relatiilor de interactiune si dependenta reciproca, precum si rezultanta lor in timp: coeziunea. Intrebarea era daca in aceste conditii subsista comportamentul social marcat prin cele doua caracteristici.
Intr-o alta experienta, W. Doise (1978) constata ca preferintele pentru cooperare se repartizeaza in proportii mai ridicate in grupul propriu decat in grupul strain. Concluzia generala a autorilor este ca apartenenta la un grup, constiinta unei identitati comune reprezinta conditia minima pentru aparitia -; la macro si micronivel -; a comportamentului social. Perceptia sociala se modifica in sensul simplificarii ei conform unui mecanism de opunere binar: diferentierea “noi”-“eu”, similar -; diferit si tendinta de favorizare: “bun”-“rau”, pozitiv -; negativ.
Rezumand, definitiile date conceptului de grup se incadreaza in doua modele: (a) modelul coeziunii, sustinut de psihologia sociala experimentala si (b) modelul identitatii, sustinut de orientarea cognitiva. Schematic, notele definitorii pot fi redate in grupajele din tabelul 1.

Tabelul 1

MODELUL COEZIUNII MODELUL IDENTITATII
• Formatie (colectie de mai multe persoane)
• Ia ca prototip grupul mic
• Punctul de plecare: grupul ca subiect colectiv al actiunii, scufundat intr-un mediu care-l determina
• Relatii “fata in fata”, insotite de cunoastere reciproca; rezulta relatii de interactiune, influenta si atractie, mediate de activitatea comuna (respectiv telul comun);
• Liantul grupului: interrelatiile, densitatea lor; rezultanta: coeziunea. • Acopera o scala mai larga, tinzand spre macrogrup;
• Punctul de plecare: individul in grup; nu exista un “mental” dincolo de indivizi;
• “Colectie” de persoane;
• care au interiorizat aceeasi identitate sociala (= componenta a imaginii de sine);
• Liantul grupului: constiinta identitatii comune, sesizabila prin 2 efecte:
• (a) diferentierea grupului propriu de grupul strain;
• (b) tendinta de privilegiere a grupului propriu, creditul marcat de pozitivitate a acestuia.

Cele doua modele pot fi considerate complementare; pe masura ce ne apropiem de grupurile mari se pierd din determinatiile propuse in modelul coeziunii. Experimentul paradigmatic (H. Tajfel si colaboratorii) elimina relatia interpersonala si cunoasterea reciproca, individul fiind reperat -; in cadrul procedurii experimentale -; doar printr-un cod numeric si indiciul apartenentei. Cele doua efecte de grup (a) si (b) din tabel -; care subzista -; sunt proiectate ca note definitorii (cf. Eiser, J.R., 1986).
Fiecare din modelele propuse comporta anumite limite usor de sesizat. Cu privire la abordarea cognitiva s-a observat ca ea este o largire a teoriei rolului (vezi S. Stryker si A. Statham, 1985) si nu poate asimila conflictul de rol, dificultatile de identificare. De asemenea, modelul identitatii este patruns de un parti-pris ideologic: pune in centru individul, liber sa se asocieze sau sa se “disocieze” psihologic in raport cu un grup, subestimand determinarile socioculturale ale optiunilor sale; or, apartenenta la o formatie sau alta nu reprezinta de multe ori rezultanta unei alegeri individuale.

2. RADIOGRAFIA GRUPULUI MIC SI MIJLOCIU

Psihologia sociala traditionala a manifestat un interes deosebit fata de problematica grupului mic. Faptul este explicabil. Sigura formatie care se preteaza la studii experimentale in situatii miniaturiale de laborator este grupul mic. Avand controlul fenomenelor se sconteaza obtinerea unor tehnici de interventie, menite sa optimizeze animite situatii practice. Optiunea pentru metoda experimentala si viziunea pragmatista si-au spus cuvantul. Bibliografia temei numara in SUA in 1964 cca 2700 de titluri, din care in deceniul trei apareau abia 11 titluri pe an, pentru ca in anii ’60 sa se ajunga la cca 150 de lucrari pe an (cf. A. Mihu, 1970). La inceputul anilor ’80 interesul pentru problematica grupului se afla deja in declin. Preocuparea de a acumula “miniteorii” este inlocuita de aspiratia spre cadre teoretice integratoare.

2.1. Volumul si geneza microgrupului

Grupul mic este putin numeros prin compozitia sa. Angajatii intr-o activitate comuna, membrii sai se afla in relatii de comunicare directa, ceea ce inlesneste cunoasterea reciproca, aparitia raporturilor afective, a normelor si proceselor de grup. Scufundat intr-un sistem determinat de relatii sociale, acestea imbraca in microgrup forma contactelor personale.
Numarul membrilor in microgrup variaza -; dupa unii autori -; intre 2 si 7, valoarea minima fiind 2. De aici opinia ca cel mai mic grup este diada, adica gupul format din doua persoane, cum ar fi grupul marital. Alti autori considera triada ca cel mai mic grup.In “Introduction to Social Psychology”(H.Tajfel,C.Fraser,red.,1978),la intrebarea”Ce este un grup mic?”se raspunde:(o formatie )in doi este o diada,in trei este un microgrup”(p.176).In sfarsit,se gloseaza in acelasi sens pe marginea numarului magic 7+2 -;ceea ce indica volumul memoriei operationale-pentru a estima dimensiunile grupului mic.O discutie prelungita pe aceasta tema este superflua;se pot accepta si cifrele 10;20,30,in functie de unitatea de analiza pe care o luam(diada familiala,clasa de elevi etc.).
O seama de autori,printre care amintim pe L.L.moreno,Th. Newcomb s.a., sustin ca baza formarii si existentei grupului ar fi atractia interpersonala, deci un factor socio-afectiv. Th. Newcomb, spre exemplu, infatiseaza grupul insusi ca o multiplicare sau extensiune a diadei, mai exact, a relatiilor diadice. Spre exemplu, o triada -; compusa din trei membri A, B, C -; include raporturi intre membrii A si B, A si C, B si C. Este vorba in fond de relatii socio-afective (de atractie si de respingere). Simplificand lucrurile, exista doua categorii de relatii afective individuale: pozitive (notate cu “+”) si negative (notate cu “-“). In consecinta se poate vorbi -; dupa Th. Newcomb si colaboratorii sai (1965) -; de 3 feluri de relatii diadice notate astfel: (+ +), (+ -), (- -).
Urmarind dinamica acestor relatii la doua populatii de elevi, autorii remarca stabilitatea in timp a diadelor de acelasi sens. Astfel, din 29 diade (+ +) consemnate in saptamana a 5-a de convietuire, 18 (deci 62%) ramineau identice in saptamana a 15-a , iar din 26 diade negative (- -) se mentineau ca atare 12 (deci 46%) in acelasi timp din 14 diade mixte (+ -) ramaneau abia 3. (Totalul diadelor urmarite a fost 69). Membrii diadelor pozitive (+ +) prezinta o deschidere larga.
Ei tind sa se asocieze liber si sa comunice cu oricare altul, in timp ce componentii diadelor negative (- -) se restrang la relatiile minime cerute de situatie. Comportarea membrilor diadei mixte (+ -) se apropie de aceea a diadei negative (- -). Se poate anticipa ca diadele pozitive vor constitui puncte de polarizare in grup.
Formatiile din trei membrii, precum si din grupurile mai mari pot fi echilibrate sau neechilibrate in functie de relatiile diadice care le compun. Triada cea mai stabila cuprinde toate relatiile diadice pozitive (fig. 2); sub aspect psihologic ea este o formatie echilibrata. In schimb, triadele din fig. 3 a si b sunt neechilibrate.
Orice pereche (+ -) tinde sa fie instabila, fiind ea insasi neechilibrata sub aspect psihologic. De asemenea, orice triada care cuprinde o diada negativa (- -) este neechilibrata, deoarece -; asa cum se poate citi in fig. 3 a -; atractia lui B spre A nu este impartasita de C, dupa cum atractia lui B spre C nu este impartasita de A.Tot asa, o formatie de trei care include doua diade negative (fig. 3 b) este neechilibrata, intruct persoana C tinde sa faca o bresa intre a si b. Triada in intregime pozitiva, avand o deschidere mai larga, isi va multiplica relatiile cu ceilalti, constituind o zona de polarizare in grup. In felul acesta, in cadrul unei colectii de persoane, prin multiplicarea diadelor se contureaza treptat grupul, mai exact grupurile.

Figura 2 Figura 3

Nu este greu sa se observe ca atractia interpersonala, jocul afinitatilor intre indivizi presupune grupul sau cel putin “colectia” de persoane drept cadru preexistent. Considerand o formatie sau un cadru social ca fiind date, putem aprecia descrierea lui Newcomb cu privire la dinamica atractiilor ca fiind aproximativ exacte. Ea ne explica sociabilitatea spontana, calea de formare a unor grupuri informale. Un colectiv nu poate sa rezulte insa din simpla juxtapunere de relatii interindividuale. Un grup functional -; cum este echipa de munca, clasa de elevi, unitatea militara, colectivul de cercetare stiintifica etc. -; nu se constituie doar pe baze emotionale (prin jocul atractiilor), ci pe baza proiectului de actiune, a sarcinii comune. Pe canavaua relatiilor mijlocite de activitatea comuna se suprapun configuratiile afective intre persoane, care-si au importanta lor (pozitiva sau negativa) in viata colectiva, in bunul mers al lucrurilor. Pentru numeroase grupuri nu relatiile psihologice constituie principiul de existenta; ele sunt ancorate ferm in realitatea economico-sociala.

In practica, intre aspectul socio- afectiv al vietii de grup si relatiile functionale (dependente reciproce, comunicare) se creeaza un circuit complex in care cauza si efectul isi schimba necontenit locurile. Dinamica socio-afectiva joaca un rol, dar intr-un cadrru social preexistent.

2.2. Parametrii grupului

Grupurile difera intre ele printr-o serie de aspecte sau trasaturi, pe care la enumeram in cele ce urmeaza (dupa M. Deutch, 1968). a) Marimea grupului indica numarul de membri ce compun un grup.
Aici se face distinctie intre proprietati statistice ale marimii grupului si proprietati de ordin psihologic (memorie, inteligenta etc.). Proprietatile statistice se dezvaluie din considerare grupului ca agregat, urmarindu-se efectele variatiilor de marime asupra unor indicatori ca media, varabilitatea grupului, probabilitatea de a regasi o caracteristica etc. Se pare ca resursele materiale cresc proportional cu marimea, in timp ce resursele psihologice cresc proportional pana la o limita, dincolo de care adausul nu mai da efecte liniare. Cu cat grupul este mai mare, cu atat cresc sansele de a intalni extreme, divergente de opinii si atitudini, amestecul de calitati si defecte, de conformism si nonconformism. b) Compozitia grupului este data de totalitatea elementelor ce formeaza un colectiv si de modul lor de repartitie in functie de anumite trasaturi, ceea ce se traduce printr-un anumit grad de omogenitate, prin indici de dispersie mai mari sau mai mici. Compozitia se refera la caracteristici cum sunt: varsta, sexul, statusul social, gradul de instructie, interese, atitudini etc. In functie de sarcini se pune problema compatibilitatii membrilor sub diferite aspecte.
Se considera -; pe baza insumarii si confruntarii mai multor studii -; ca cel mai bun predictor pentru conduita individului in grup este inteligenta. Dintre combinatiile de trasaturi, inteligenta, extroversiunea si capacitatea de ajustare coreleaza pozitiv cu activismul, popularitatea si functia de conducere. Coeficientii de corelatie, dupa cum releva R. Mann -; nu sunt prea mari (mediana lor nu depaseste 0,25). c) Sarcina, respectiv activitatea grupului si ambianta sa; acesta este factorul care genereaza relatii, dependente reciproce, schimburi de informatii si activitati intre membri. d) Procese de interactiune, care iau forma comunicarii, a relatiilo ierarhice, a celor preferentiale; acestea imprima moduri si tipare de interactiune intre membri si in raportul cu mediul. In functie de sarcina (activitate) se nasc interactiunu, relatii functionale, se contureaza un lider. Spre exemplu, intr-o discutie de grup menita sa rezolve probleme, se contureaza un lider.Spre exemplu, intr-o discutie de grup menita sa rezolve probleme, se pot cristaliza lideri diferiti: unul pentru sarcina (producerea de idei), altul pentru latura social-emotionala a interactiunii. Procesele de comunicare tind sa unifice grupul, persoanele “deviante” sunt supuse unei presiuni, sau sunt izolate, respinse de grup. Ansamblul fenomenelor psihosociale care se produc in grupul mic si legitatile care le guverneaza se numesc dinamica de grup. Aceasta cuprinde procesele de sugestie, imitatie si contagiune afectiva, de facilitare prin cresterea motivatiei. e) Structura grupului consta in reteaua de raporturi intre membri, in diferentierea acestora in functie de status-rol, in pozitia membrilor asa cum este perceputa de componentii grupului. f) Constiinta colectiva formata din ansamblul de norme, valori, tipare de comportare, “idei-forta”, traditii, obiceiuri, clisee de apreciere etc., care opereaza in sanul colectivului. Evident, grupul nu dezvolta norme pentru orice situatie tranzitorie care apare in cursul existentei sale. g) Gradul de coeziune este rezultanta globala a relatiilor interne si a succesului comun,efectul cunoasterii reciproce,a insusirii telurilor grupului si a normelor sale,al climatului de incredere mutuala.Opusa coeziunii ar fi “disocierea grupului. h) Eficienta grupului.: performanta in cadrul sarcinii, viabilitatea colectivului, gradul de satsfactie al membrilor, schimburile recproce de cunostinte, opinii etc.
Grupul reprezinta cadrul firesc de viata si de activitate a omului. Nevoia de afiliere, de altul este unul din motivele fundamentaleale conduitei umane. Izolarea sociala are efecte negative, dupa un tip chiar patologice. Colectivul indeplineste o functie securizanta, de protectie, fiind un suport insemnat in situatii de stres. Pe de alta parte, grupul are o functie formativa, alcatuind “creuzetul” in care se contureaza personalitatea. Societatea influenteaza individul in primul rand prin grupul care il inglobeaza. Ca celula sociala reala, scufundata intr-un context mai larg, colectivul este mediatorul intre personalitate si societate (G. Andreeva, 1986).

2.3. Tipologii curente

In psihologia sociala se face distinctie intre grupul primar si cel secundar(Ch.H.Cooley).In cadrul grupului primar sau de contact relatiile interindividuale sunt directe, putand fi cuprinse nemijlocit si in intregime-cel putin la suprafata-de catre individ.Aflandu-se in contact direct,deci “fata in fata”,membrii grupului ajung sa se cunoasca destul de mult intre ei si sa poata stabili o relatie personala cu fiecare.In cadrul grupului secundar,predomina relatiile indirecte intre indivizi; acestia din urma nu se pot cunoaste personal,activitatile lor intersectandu-se prin variate medieri.Relatia interpersonala este doar partiala iar comunicarile trec prin intermediari.Constiinta existentei celorlalti este vaga,globala.Se vorbeste,de asemenea,si de grup restrans (mic),format din mai putin de 12 persoane si mai multe de 2-3;sub acest prag se anuleaza efectul interactiunii.
Operand cu notiunile introduse, este usor sa identificam spre exemplu, grupa de munca in productie ori clasa de elevi drept grup primar sau de contact, in timp ce intreprinderea, respectiv scoala in ansamblu formeaza grupul secundar. In perimetrul grupului primar exista o “unitate” psihologica, o solidaritate.
Se mai face deosebire intre grupul de apartenenta si cel de referinta (H. Hyman, R. Merton).
Grupul de apartenenta este grupul primar caruia ii apartine un individ in prezent (de ex. familia, clasa de elevi, echipa de munca s.a.). Aici participa la viata colectiva, se patrunde treptat de normele grupului, isi insuseste cliseele acestuia, fiind ancorat in general in sistemul de valori recunoscut de toti membrii. Apartenenta la un grup nu este deci un fapt pur administrativ, ci presupune asimilarea standardelor sale de conduita, precum si a imaginii de sine, condesate in calitatile privilegiate si valorizate pe care grupul si le atribuie (R. Mucchielli, 1969).
Grupul de referinta este grupul de unde isi imprumuta valorile si care intruchipeaza aspiratiile individului respectiv. Normele si cliseele promovate de un asemenea grup servesc drept principii pentru opiniile,aprecierile si actiunile individului (R. Mucchieli, 1969).
Referindu-ne la copii, pana in perioada preadolescentei, grupul de referinta este pentru ei familia,parintii, care propun modele de conduita, clisee de apreciere si reactie, opinii, cunostinte despre natura si societate. Familia constituie prima matrice socio-culturala. Odata cu preadolescenta modelele familiale “cad de pe piedestal”, valori de referinta ofera pentru adolescenti grupul de acelasi varsta (peer group). Se intampla ca grupul de apartenenta si cel de referinta sa nu coincida, individul fiind ancorat axiologic intr-un alt colectiv. De aici, sursa unor conflicte, opozitii etc.
Asadar din relationarea grup de apartenenta-grup de referinta rezulta grade diferite de compatibilitate: integrala relativa sau partiala si incompatibilitate. Distinctia grup de apartenenta- grup de referinta releva corelarea continua in viata grupului intre realitate si apiratie, intre prezent si viitor. Pledoaria implicita este pentru aliniere, conformitate la grupul de apartenenta. Dar oamenii sunt preocupati nu numai de aliniere, ci si de dorinta de a se diferentia de altii.
O experienta facuta in acest sens(J,Codol,1979)a luat ca pretext un afis publicitar,care recomanda un produs.Motivarea alegerii produsului respectiv s-a facut diferit.La un subgrup s-a adaugat un slogan care punea accent pe individualitatea consumatorului:…”un produs pentru cei care vor sa fie diferiti”.La un al doilea subgrup se sublinia apartenenta la o categorie:”…cea mai buna alegere pentru toti francezii.” In sfarsit la subgrupul al treilea motivarea a fost neutra sub unghiul diferentierii consumatorului: “…o calitate exceptionala la un pret rezonabil.”Cele mai bune rezultate s-au obtinut cu primul slogan, care punea accentul pe diferentiere in raport cu altii, iar efectele cele mai slabe s-au obtinut cu cea de-a treia motivare (dupa V. Aebischer, D. Oberle, 1990).
O alta distinctie mai mult terminologica este intre grup si colectiv.
A.V. Petrovskii (1973) face deosebirea intre grupul difuz si colectivul propriu zis. In grupul difuz, incipient, relatiile si interactiunile sunt nemijlocite, luand forma contactelor emotionale, de acomodare sau de opozitie, de compatibilitate sau complementaritate, de “presiune”etc. Pentru colectiv sunt definitorii relatiile si interactiunile mijlocite de scopurile, sarcinile si valorile activitatii comune. In consecinta, datele experimentale trebuie privite ca expresie a doua nivele ale activitatii de grup. Primul care este mai de suprafata, defineste grupul difuz si totodata primul stadiu in formarea unui colectiv; el se refera la relatiile socio-afective, la conformism, la unitate ca expresie a densitatii relatiilor interpersonale. Cel de-al doilea il inglobeaza si il depaseste pe primul; el tine de structura mai avansata a colectivului in care relatiile sunt mijlocite de continutul activitatii comune, de normele si valorile ei. La acest nivel unitatea orientarii axiologice devine indice de coeziune, colectivul fiind totodata si grupul de referinta al membrilor sai.
In aceste conditii activitatea colectiva devine sursa de satisfactie, iar grupul exercita totodata un control. Apararea unitatii colectivului este o cauza comuna si nu o simpla sursa de presiune. In consecinta, aderenta la normele si valorile grupului nu mai constituie un fapt de conformism, ci de adeziune constienta.
In sfarsit, o distinctie ce trebuie amintita aice este aceea dintre grupul formal si cel informal.
In grup, indiferent de marimea sa exista aspecte si relatii oficiale, formale, reglementate prin legi, ordine, decizii adica prin documente oficiale. Exista apoi apecte si relatii informale sau non-formale, care nu sunt reglementate prin documente oficiale, ci se nasc in mod spontan gratie proceselor de interactiune. Structura formala reprezinta organizarea ierarhica si functionala a grupului -; reflectata in organigrama -; in timp ce structura informala traiesti in umbra celei dintai.
Totodata structura formala este relativa la obiectivele grupului-arata R.Mucchielli(1970)-si defineste functiile in raport cu aceste obiective.O functie este prin definitie functie de obiective generale.Nu se poate defini o functie prin simpla reeferinta la individ,decat ca aberatie(ca fenomen de nepotism.
Emergenta unei structuri informale-observa acelasi autor -;este de ordinul afectivitatii si reprezinnta modul de distributie a simpatiei si antipatiei in grup,caile prin care se manifesta influenta,pozitia membrilor”populari”si a celor”respinsi”,polii de atractie si de conflict dincolo de structura oficiala. Aceeasi structura cuprinde si elemente cognitive, in particular reprezentarile membrilor despre grup si despre ceilalti, ca si perceptia asupra pozitiilor proprii. Aceste reprezentari se definesc in raport cu orizonturile reale si cu nevoile grupului.
Distinctia intre relatiile formale si cele informale a fost introdusa de Elton Mayo si colaboratorii sai in urma unor cercetari efectuate in intreprinderi. In grupurile umane exista o rezistenta fata de analiza externa, fata de analiza externa, fata de presiunile unui control. Structura informala apare gratie unor mecanisme de aparare. Astfel grupa de munca adopta dupa cum arata autorii citati, norme informale de productie care oscileaza in jurul normei in mod oficial, echipa de lucru, prezentandu-se in afara ca un front unit in care cronometrul si seful nu vor gasi priza. Se “acopera” in felul acesta colegii de munca mai putin rapizi, se protejeaza fiecare pentru zilele de oboseala, se asigura o marja de libertate, aceea a unei clipe de repaus sau destindere. Acest mecanism de aparare nu priveste numai volumul productiei, ci si controlul excesiv, regulamentele tracasante etc.
S-a reprosat lucrarilor publicate de E. Mayo si colaboratorii sai ca au intreprins studiul grupului informal ca un fenomen de “anomie”, de negatie, de abatere de la legi, regulamente oficiale. Evident, solidaritate grupului primar poate actiona si in sens pozitiv, pentru a intari motivatia pentru rezultate.
Avind in vedere consideratiile facute sa urmarim cum se plaseaza individul in spatiul social al grupului.
R. Mucchieli, 1970 distinge in aceasta privinta persoana integrata grupului noul-venit, deviantul si opozantul, individul marginal, strainul si outsider-ul.
Persoana integrata se identifica co colectivul, isi insuseste telurile, nomele si valorile acestuia, le sustine si le apara in raport cu grupul strain sau cu devianta interna. Noul-venit tinde sa se integreze in grup, rapiditatea acestui proces fiind conditionatade distanta care exista fata de grupul anterior de apartenenta cu toti parametrii acestuia. Conteaza, desigur, conditiile venirii, (libere sau impuse) in grup.
In orice grup -; arata autorul amintit -; exista o “margine de toleranta” in ceea ce priveste abaterile de la norme si valori statuate prin consens. Deviantul nu se supune normelor comune, ci se conduce dupa standarde personale sau imprumutate. In functie de statutul deviantului si riscul estimat grupul reactioneaza in numele solidaritatii - face presiuni pentru a-l aduce la conformitate. Daca opozitia este lucida si sistematica, grupul repudiaza opozantul. Individul marginal se situeaza la periferia colectivului, participand doar sporadic la activitatile comune. In sfarsit strainul este exterior grupului (vizitator, turist etc.), intrand totusi in contact activ cu acesta.
A. Schutz, sociolog de orintare fenomenologica (cf. A. Mihu, 1982) apreciaza ca strainul si cel intors acasa dupa o absenta sunt cei care percep realitatea psihosociala a grupului. Membrii se inscriu intr-o lume fizica si socio-culturala pre-constituita si preorganizata, ca rezultat al unui proces istoric. Individul considera “monada” ca fiind data; ea este acceptata fara a fi chestionata; in colectivul propriu se simt “acasa” si reusesc sa traiasca fara dificultati semnificative. Scufundati intr-un mediu familiar, componentii unui grup sesizeaza numai schimbarile, variatiile notabile. In schimb, strainul si chiar noul venit pune sub semnul intrebarii aproape tot ceea ce apare de nechestionat in ochii membrilor vechi; el are sansa de a sesiza realitatea psihosociala a grupului, normele si rezistentele sale.

3. RELATII SI PROCESE IN GRUP

Oamenii se asociaza in grupuri pentru a obtine anumite rezultate.Aceste rezultate vizeaza apropierea de scopul comun ,satisfacerea nevoilor membrilor,mentinerea unnnitatii grupului s.a. Organizarea colectivului corespunde in genere exigentelor sarcinii,care impun un anumit model functional prescris in mare parte de cadrul organizational(intreprindere,institutie). Dintre relatiile si activitatile cu caracter functional ne intereseaza aspectele psihologice ale proceselor de coactiune,de cooperare,de conducere etc pentru a dezvalui formele eficiente ale muncii in grup. In contextul activitatii de realizare a sarcinii, se contureaza in grup procese de comunicare, de influenta, procese afectiv-apreciative si altele. Relatiile psihosiciale, considerate in timp, ne apar ca procese.
Psihologia sociala studiaza atat relatiile psihologice formale, oficiale -; cum sunt cale de conducere, de comunicare etc. -; cat si relatiile nonformale, spontane, cum sunt raporturile afective. ¨Alipseste cevaS

4. RELATII DE STATUS-ROL

Pozitia si relatiile individului in cadrul grupurilor din care face parte se pot descrei si explica -; sub aspect psihosociologic -; cu ajutorul conceptelor de status si rol, definite in capitolul I.
Aceste notiuni, devenite familiare in terminologia de specialitate, au fost promovate de Ralph Linton (1969); ele nu comporta nici o optiune teoretica, motiv pentru care au si cunoscut o rapida difuziune, integrandu-se in aparatul categorial al psihologiei sociale.
In abordarea temei,analiza psihosociologica ia ca metafora majora a vietii sociale-teatrul-,notiunea centrala fiind aceea de rol.Interactiunea sociala este vizualizata precum actorii joaca “ partiturile” atribuite intr-un scenariu scris de societate,mai exact de cultura unei comunitati,in procesul indelungatei sale dezvoltari.
Conceptele de status si de rol sunt concepte relationale; ele nu au sens inafara relatiilor din grup. Fiecare pozitie presupune un termen complementar (sef -; subaltern), dupa cum fiecare rol comporta un contra-rol (profesor-elev, medic-pacient etc) M. Sherif (1969), defineste statusul ca fiind pozitia unui individ in ierarhia relatiilor de putere in cadril unei unitati sociale, pozitie masurata prin latitudinea de a avea efectiv initiative, de a controla activitatile si deciziile din interiorul grupului si de a aplica sanctiuni in caz de neparticipare si nesupunere. Statusul presupune, de regula, o “investitura formala”. Rolul se refera -; dupa acelasi autor -; la forme de comportare reciproca, la moduri caracteristice de “a da” si “a primi” in cadrul activitatilor de grup (p. 140). In raport cu comportamentul individual, statusul si rolul comporta o arie de libertate. Cu cat statusul formal al unei persoane -; arata Mucchielli (1970) -; este mai scazut cu atat mai mare este spatiul sau de libertate si mai restransa zona sociala de comportamente obligatorii.Invers, cu cat statusul formal al unui individ este mai inalt,cu atat este mai restransa aria sa de libertate(la limita nu are “viata personala”);de asemenea,zona comportamentelor obligatorii este mai extinsa.In ceea ce priveste rolul-cum arata acelasi autor -;fiecare indeplineste in cadrul grupului un rol.De pilda,inchizandu-se in sine,ramanand neutru,individul joaca intr-un moment determinatun rol de frana sau opozant mut.In acelasi timp, altul,care este un organizator ferm ,poate fi,in fapt,un cenzor punitiv.
In definitia acestor notiuni interfereaza tratarea sociologica si cea psihologica.Unii autori fac distinctie intre pozitii sociale sau statusuri pe de o parte si roluri socialmente prescrise ,precum si roluri efective,”comportamentul in rol”, pe de alta parte.Statusul constituie mai curand setul de aprecieri statornicit in grup an legatura cu o pozitie sociala, este pretuirea colectiva de care se bucura detinatorul unei pozitii.Prescriptiile de rol sunt descrieri normative ale cailor de urmat in indeplinirea functiilor proprii fiecarei pozitii sociale, grupuri care sunt general recunoscute in cadrul unui grup. Asadar, rolul prescris este o abstractie extrasa -; prin perceptie si analiza -; din asteptarile si normele grupului, o norma teoretica de grup, in timp ce rolul efectiv cuprinde comportamentul actual, direct observabil, care poarta amprenta personalitatii date si se inscrie in contingentele proprii contextului respectiv. Exista o variatie admisa a comportamentului de rol, deci un grad de dezarcord fata de asteptarile exprimate tacit de grup. Prezenta unei norme, a unui tipar de comportare se traduce in aspectul distributiei practice obtinute: curba in foma de j a comportamentelor efective de rol.

G. Allport (1981) a aproximat intr-o schema relatia dintre prescriptiile de rol (= stereotipul social) si comportamentul de rol, relatie mediata de insusirile si capacitatile personale (fig. 9).
Dupa cum se vede, comportamentul in rol combina o parte de presiune sau constrangere sociala si o parte de redimensionare sau improvizatie in sensul bun al cuvantului. Acumularea de improvizatii in timp devine punctul de plecare al inovatiei, al schimbarii imaginii publice a rolului. Sociologia insista asupra ofertei sociale de modele, iar psihologia sociala pune accentul pe redefinirea perdsonala a rolului, pe latura de inovare sau creativitate.
Exemplu:
Calitatea de elev sau de student nu sunt anticipate prin codul genetic; ele reprezinta functii sau pozitii sociale care comporta un anumit status si rol. Statusul este definit de pozitia sociala si pretuirea ce i se acorda de catre grupuri. Invatatura sau formatia scolara este privita ca o cale de realizare a tanarului, ca o pregatire pentru viitoarea profesie. Activitatea este socialmente “masurata” si inregistrata in documente (cataloage, carnet da note). Aceste date consemneaza felul in care copilul, respectiv tanarul isi insuseste cerintele programate de societate (=rolul) cu privire la dezvoltarea informatiei si conduitei sale. Cu alte cuvinte, pozitia de scolar sau student este inconjurata de o anumita pretuire. Societatea este aceea care propune tipare de comportare -; asupra carora exista un consens general -; pentru ceea ce numim “elev” sau “student”. Acestea sunt prescriptiile de rol sau stereotipul social. Fiecare tanar selecteaza cerintele si redefineste rolul in functie de capacitatile si insusirile personale. Aici intervine perceptia ori acceptarea sau refuzul imaginii publice; in acelasi timp, fiecare redimensioneaza rolul, ceea ce apare in comportamentul efectiv.
Statusul si rolul sunt solidare. Desi statusul este atasat pozitiei -; nu persoanei -; totusi felul cum o persoana isi indeplineste rolul serveste la validarea statusului, a pretuirii ce i se acorda. Inaptitudinea intr-un anumit rol va duce la un status scazut.

Figura 9 (adaptata dupa G. Allport)

Un individ face parte, de regula, din mai multe grupuri secante. Spre exemplu, un tanar este simultan membrul unei grupe de munca, a unei familii, a unei formatii culturale sau sportive s.a.m.d. In consecinta, in cadrul fiecarui colectiv, el detine un status si un rol determinat, astfel incat avem de-a face cu o multiplicitate de roluri care se intersecteaza. Un anumit rol ramane insa proeminent, angajeaza in mai mare masura persoana care investeste in indeplinirea lui resursele cele mai importante.
Interferenta sau incongruenta rolurilor poate aduce conflictuale, legate de cerinte contradictorii. Spre exemplu, in societatea actuala, femeia penduleaza intre rolurile familiale si exigentele profesiunii. Un profesor de matematici este sever la lectii, dar mai cald si degajat in munca sa ca diriginte al clasei. Un student fruntas la invatatura este greu sa fie in acelasi timp si un sportiv de varf intr-un domeniu; de regula unul din rolurile asumate va fi indeplinit la nivelul exigentelor minime. La acestea putem adauga dintre normele institutionale si cerintele prieteniei: un lucrator din politie, de pilda poate fi pus in situatia de a sanctiona prieteni sau rude apropiate. Intervin asadar conflicte de rol cu distorsiunile pe care acesta le antreneaza in viata psihica. Cercetarile intreprinse vorbesc in acest caz de un principiu al ierarhizarii care implica ignorarea unor prescriptii de rol pana la un nivel critic sau prag minim pe seama altora -; apreciate ca fiind prioritare sau de -; un principiu al segregarii care duce la “comportare dubla” si in final la disolutia caracterului. Se preconizeaza si o strategie a compartimentarii conduitelor in functie de situatii si persoane, reacti selective si de flexibilitate adaptiva, dar care sa nu intre in conflict cu optiunea pentru un rol fundamental. Ramane, desigur, si solutia modificarii unui rol,a improvizatiei pozitive.In ceea ce priveste optiunea pentru un rol de baza,aceasta este determinata de importanta unui rol sau subrol,de puterea exemplului,de observabilitatea sau controlul conduitei,de cerintele celor din jur.
Indeplinirea prelungita a unui rol produce modificari in atitudinile individului,in contururile imaginii de sine.Explicatia consta in faptul ca atitudinile prezinta in general tendinta de a se punne de acord cu actele de conduita efective pe care le impune un rol determinat.Pe de alta parte,o schimbare de rol aduce o alta directie de ancorare axiologica,o alta scara de valori.
S-a studiat influenta pe care o exercita schimbarea pozitiei sociale asupra atitudinilor unei persoane.In acest scop s-a aplicat in pretest un chestionar referitor la o serie de probleme colective(relatiile cu conducerea,cu sindicatul,chestiunea promovarii etc.)la un lot mare de muncitori(N=2354),colectand materialul necesar pentru comparatiile ulterioare.15 luni mai tarziu, acelasi chestionar a fost aplicat la 58 de persoane promovate intre timp ca maistri sau alesi de grupele lor in functii de conducere. Toti acestia facusera parte din lotul initial de muncitori. Paralel, ancheta s-a facut si pe grupe de control (Lieberman, S., 1965).
Rezultatul a fost ca pe un total de 16 itemi din chestionar s-au constatat diferente net semnificative in directiile prevazute in raport cu noile functii. Asadar, detinerea unei pozitii inseamna practic a fi supus unor presiuni si influente normative tinzand la conformitate cu rolul; o pozitie sociala reprezinta deci “locul geomeric” al unor influente in directia rolului prescris.
In prima ei faza psihologia sociala a pus accentul pe studierea conformitatii cu modelele sociale, pe amprenta comunitatii asupra individului, pentru a modifica treptat optica si a urmari reciprocitatea dintre societate si individ, dintre structura sociala si persoana concreta (Stryker, S., Scatham, A., 1987).
Fara indoiala, gradul de angajare personala nu este acelasi in diferite roluri. S-ar putea schita in acest sens patru nivele: 1. Nivelul minimal in care “eul” si rolul sunt net diferentiate; 2. Nivelul actorului dramatic, la care “eul” este relativ autonom fata de rol, mimand insa autenticitatea; 3. Angajarea moderata cu efecte difuze in sfera afectiva si o relativa interiorizare a rolului; 4. angajarea accentuata marcata de inflacarare si entuziasm , odata cu interiorizare rolului.
Indeplinirea unui rol comporta actiuni si calitati ale persoanei in raport cu membrii grupului. In consecinta, in investigatii concrete, rolul pote fi analizat in termeni de actiuni si calitati. De utilizar curenta este ancheta pe baza de chestionar in care se pun intrebari cu privire la asteptarile oamenilor referitoare la un rol sau altul (ex. “la ce ma astept de la sot/sotie”). Alta data se prezinta liste de fraze, relatand actiuni ce corespund unui rol si se cere bifarea celor mai caracteristice, urmand sa se retina apoi raspunsurile modale. Pentru identificarea calitatilor cerut unui rol anumit subiectii selecteaza (prin bifare) adjectivele descriptive din liste mai numeroase oferite de cercetator. De asemenea, de oarecare raspandire in studierea rolului este testul “ca si cum”, in care se cere subiectului sa completeze cu seriozitate, cum s-ar comporta “daca ar fi… “ (spre ex. elevul relateaza ce ar face daca ar fi profesor). Evident, toate metodele sunt afectate de o doza destul de mare de subiectivism.
Conceptele de status si rol se aplica prin extensiune si grupului in raport cu ansamblul sicial. Un ex. in acest sens il ofera analiza psihosociologica a adolescentei, deci a unui grup de virsta. B. Zazzo (1965) porneste in ancheta sa de la “definitia sociala“ a adolescentei, prin intermediul cuplului de notiune de status-rol. Intrucat adolescenta este perioada de insertie sociala, statusul ei se diversifica dupa modalitatile de insertiune in viata adulta, in interiorul aceleiasi arii socio-culturale. Constrangerile unei pozitii -;noteaza autoarea- pot fi acceptate cu satisfactie, cu reticenta sau chiar contestate. Exista o determinare a individului datorata statusului social, dar exista si o reactie la statusul prescris. De aici, sursele de non-conformism atat de caracteristice adolescentei. Concluziile poarta amprenta unui mediu social specific. Apare o pluritate de “portrete” ale andolescentei conditiilor social istorice concrete.